Locații

Aflat în colțul de nord-vest al cetății Brașov, Bastionul Fierarilor a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1529. Având formă pentagonală, bastionul este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură și goluri de tragere în care se puteau instala și tunuri de calibru mic (bombarde). Bastionul a fost extins în două rânduri, în anii 1526 şi 1668, iar în 1668 a primit forma sa definitivă; în anul 1709 i s-au adăugat arcade de cărămidă. După 1734 va fi folosit doar în scopuri non-militare, precum depozit de grâne și locuință. În 1874. Bastionul a suferit importante reparații iar în 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Brașovului aflate în Casa Sfatului, și rămân aici definitiv. În 1938 clădirea a fost renovată, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi. Dacă găseşti un paznic binevoitor la intrarea în sediul local al Arhivelor Naţionale, poţi avea norocul să vezi curtea interioară în care se mai pot observa elemente ale vechii fortificaţii.

Bastionul Funarilor (sau al Frânghierilor) este primul bastion al vechii cetăţi a Braşovului menționat în documente, la 1416. De formă hexagonală, bastionul avea inițial 10-12 m în înălțime și era dotat cu guri de tragere pentru piese mobile. Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor de la 1461 și 1689, cel din urmă provocând grave distrugeri asupra arhitecturii inițiale. Refăcut, bastionul Funarilor a slujit drept depozit pentru materiale.  Casa din interiorul bastionului, care se vede și astăzi, a fost construită în 1794 de către breasla ce îl întreţinea. 

Ridicat între 1515-1521, Bastionul Graft permitea accesul oştenilor din Cetatea Braşovului către Turnul Alb. Era bastionul breslei şelarilor (meşteşugari şi negustori de şei, curele, hamuri şi alte obiecte de harnaşament), care avea obligaţia apărării şi întreţinerii lui. A fost construit pe două etaje şi avea şi un pod, dotate cu orificii prin care se putea trage şi/sau arunca păcură aprinsă asupra duşmanilor. 

Colțul de nord-est al Cetății Brașovului era protejat de Bastionul Postăvarilor, care fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Apoi, în anul 1646, bastionul a fost preluat de breasla postăvarilor.  Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime. S-au păstrat până azi ferestrele de tragere înguste, dreptunghiulare, alternând la ultimul nivel cu burdufuri pentru păcură păcură dar şi accesul originar dinspre oraş, prevăzut cu un ancadrament în arc frânt din piatră profilată.  Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961-1962 și restaurat în perioada 2006-2012, în prezent fiind amenajat ca muzeu (pe care, fie vorba între noi, nu l-am găsit niciodată deschis😀).

Construit într-o formă de semicerc, Bastionul Tăbăcarilor (sau al Cojocarilor) a fost construit în jurul anului 1452, era întreţinut şi apărat în caz de nevoie de, bineînţeles, breasla Tăbăcarilor.

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]

Pe drumul spre/dinspre Poiana Braşov vei găsi un loc care îţi oferă cea mai frumoasă perspectivă a Braşovului. Indiferent de anotimp, fie zi sau fie noapte, merită să faci un popas într-una din cele trei parcări care constituie acest punct de belvedere!  ...Păcat de "rănile" din ce în ce mai adânci care apar în dealul Warthe, vizibile foarte bine de aici!😔

Pe dealul Golberich se află unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere ale Sighișoarei, care oferă o panoramă superbă asupra unei bune părți a orașului și în special, către Cetate. Pentru identificarea corectă a celor mai importante clădiri care pot fi văzute de aici, cu sprijinul mai multor asociații din zonă a fost amplasat un panou informativ. [Panou informativ și vedere către Cetate.] Pentru a ajunge aici ia ca reper strada Izvorului, din care urcă spre deal mai multe cărări de pământ. Pentru că nu sunt foarte multe locuri pe unde să îți lași mașina pe marginea străzii, îți recomandăm să vii pe jos, din zona Cetății vei face o plimbare agreabilă de cam jumătate de oră, sau cu bicicleta – caz în care să fii pregătit pentru o porțiune de urcuș susținut. Un pic mai sus de panoul informativ sunt instalate și câteva bănci din lemn, deci poți lua cu tine și ceva pentru picnic.  Dealul Golberich era cunoscut în perioada medievală de sași sub numele Galtberg, care se pare că ar proveni de la Galtvieh (junincă), ceea ce presupune faptul că în Evul Mediu aici era un loc de păşunat pentru animale, care nu produceau lapte şi care de obicei înnoptau aici. Ulterior, aici se va ridica apoi un cartier distinct al oraşului, aflat lângă una dintre cele mai liniştite zone din oraş preferată mult timp de protipendada oraşului - Lunca Poştii sau Postland. Numele acestui loc este legat în mare parte de activitatea poştei, aici aflându-se una dintre stațiile de poștă (deservite de poștalioane) din Transilvania sec. XVIII unde se făcea transferul pasagerilor, a bagajelor și coletelor poștale transportate. Zona era foarte bogată în iarbă și fân, folosite pentru hrana cailor care trăgeau poștalioanele (trăsuri mari cu spații pentru pasageri, bagaje și colete poștale) iar zona era folosită pentru obținerea de iarbă și fân cu care aceștia erau hrăniți, mai apoi funcţionarii poştei amenajându-şi mici grădini pentru uzul propriu.

Biserica Neagră este obiectivul emblematic al oraşului Braşov, în jurul căruia s-a construit întreaga “poveste” turistică a unuia dintre cele mai frumoase oraşe din România. Fie vară sau iarnă, în preajma Bisericii Negre vei vedea tot timpul forfotind zeci, sute de turişti, români şi mai ales străini, care fotografiază, vizitează şi ascultă concerte impresionante la orgă (şi nu numai) în această atracţie principală a Braşovului. [Concert din Turneul Stradivarius.] Alexandru Tomescu, cel mai valoros violonist român contemporan, spunea într-unul din concertele sale aici că "Biserica Neagră este nu numai cel mai important monument din Braşov ci este şi un instrument muzical uriaş, cu o rezonanţă impresionantă, datorită construcţiei şi mai ales, suprafeţei uriaşe a duşumelelor din lemn"... Scurt istoric În secolul XIV Braşovul se afla în plin apogeu cultural şi economic, fiind deja principalul oraş din această parte a Europei iar construcţia unei biserici care să reflecte acest statut a început în anul 1383, pe locul unei biserici romanice mai vechi, Biserica Sf. Maria, din secolul al XIII-lea, distrusă în marea invazie tătară din 1241. După mai multe întreruperi cauzate de asedii, cutremure şi simplificări ale planurilor iniţiale, construcţia a fost finalizată în anul 1477 iar biserica a primit hramul Sfânta Maria, aceasta fiind şi denumirea iniţială a Bisericii Negre. În 1499 este atestată montarea unei instalaţii noi de orgă iar în 1514 turnul a fost finalizat prin instalarea clopotelor şi a unui ceas. În ziua de 21 aprilie 1689, pe Uliţa Funarilor (actuala Strada Castelului), a izbucnit un incendiu care, amplificat de un vânt puternic, a cuprins întregul Braşov şi a produs pagube materiale imense şi aproximativ 300 de victime omeneşti. Pe lângă multe alte clădiri importante ale oraşului, Biserica Sfânta Maria a suferit din cauza focului daune importante: acoperişul s-a prăbuşit, vitraliile s-au spart iar orga şi clopotele s-au topit, acestea din urmă distrugând în cădere şi ceasul din turn; altarul şi toate obiectele din el au ars, la fel ca şi valoroasele manuscrise din biblioteca lui Johannes Honterus. Întreg oraşul a fost aproape complet distrus şi mulţi ani Braşovul a rămas o ruină înnegrită de fum, Biserica Sfânta Maria şi Turnul Negru căpătând numele de “Negre”, din cauza culorii zidurilor lor. După incendiu, la Biserica Neagra a fost demarată o serie de lucrări de reconstrucţie şi extindere, fiind adăugate galeriile pentru a face faţă numărului din ce în ce mai mare de enoriaşi. Biserica a fost catolică până în anul 1542 când, la iniţiativa umanistului Johannes Honterus, a devenit luterană, odată cu introducerea slujbelor de rit evanghelic-luteran, în limba germană. În anii 1836-1839 a fost instalată pe galeria vestică o nouă orgă, de dimensiuni impresionante, cu aproximativ 4000 de tuburi, care după restaurarea din anul 2001 este folosită şi în zilele noastre. De ce să vizitezi Biserica Neagră? Biserica Neagră este cea mai mare construcţie sacrală din România şi cea mai mare biserică medievală din partea Europei cuprinsă între Viena (domul Sfântul Ştefan) şi Istanbul (Hagia Sofia). Are o capacitate de 5000 de persoane, 90 metri lungime si 37 metri înălţime, cu un turn de 65 metri. Orga Buchholz este cea mai mare orgă mecanică funcţională din România şi din Sud-Estul Europei. Are 3993 tuburi, care s-au păstrat în starea iniţială, acordajele fiind identice cu cele originale. Pot fi ascultate concerte de orgă, programul lor fiind afişat la intrarea în Biserica Neagră şi la casa de bilete. [Orga din Biserica Neagră.] După unele surse, cele 110 covoare din sec. XVII-XVIII expuse în Biserica Neagră (donate de enoriaşi de-a lungul timpului) se constituie în cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, după cea din palatul Topkapî din Istanbul. Cel mai mare clopot mobil din România, de peste 6 tone, se află în turnul Bisericii Negre. [Turnul cu ceas, vedere din curtea Honterus.] În interiorul Bisericii Negre, mai pot fi văzute Altarul principal (1866), Cristelniţa din bronz (1472) – unul din puţinele obiecte rămase dinaintea incendiului, Amvonul (1696), Altarul din Feldioara (sec. XV), Portalul Gotic (1477) – un alt element original al bisericii, pictura murală a Sf. Maria (1476), precum şi multe alte obiecte, capele şi pietre funerare ale personalităţilor braşovene. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii permanente, care prezintă istoria Bisericii Negre şi viaţa reformatorului Johannes Honterus. În exterior se află statuia din 1898 a lui Johannes Honterus (1498-1549), reformator, umanist, pionier al sistemului de învăţământ şcolar, fondator al primei tipografii reformatoare din Transilvania... arătând spre clădirea colegiului care îi poartă numele. [Altarul triptic din Biserica evanghelică de la Feldioara.] Dacă vei privi cu atenţie în sus pe latura dinspre strada George Bariţiu a acoperişului, vei vedea pe cornişa acestuia statuia unui copil care stă aplecat, parcă încercând să vadă ce este jos. Sunt două legende, ambele cutremurătoare, care povestesc despre ea. Una face referire la copilul unuia dintre meşterii care lucrau la refacerea bisericii după incendiu: într-o vizită pe care i-a făcut-o tatălui său s-a căţărat până pe acoperiş, de unde a căzut atunci când a vrut să privească în jos; în amintirea copilului său, meşterul a amplasat statuia care îl reprezintă în ultima poziţie în care l-a văzut în viaţă. A doua legendă spune că un meşter avea un ucenic foarte talentat, cu potenţial foarte mare de a-l întrece în pricepere şi faimă; gelos pe el, a prins un moment în care lucra la cornişa acoperişului şi l-a împins, ucigându-l; după ce colegii ucenicului au hotărât să facă o statuie în memoria lui, meşterul, măcinat de remuşcări, s-a autodenunţat şi a fost condamnat la moarte. [Statuia de pe cornișă.] De neratat o „roată” în jurul Bisericii: vei putea vedea multe detalii ale construcției, iar din curtea curtea liceului Honterus poți admira intrarea monumentală din partea opusă străzii Barițiu. Și dacă vrei să te reîntorci în copilărie, vei găsi aici și un șotron foarte interesant, care îți va pune la încercare bine cunoștințele asimilate în anii de școală, la matematică. 😀 [Detaliu șotron din curtea Honterus 😍] Programul de vizitare a Bisericii Negre este 1 Aprilie – 15 Octombrie Luni & Duminică: 12:00 – 19:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 19:00 16 octombrie - 31 Martie Luni & Duminică: 12:00 – 18:00 Marţi – Sâmbătă:  10:00 – 18:00 Ultima intrare se face cu 15 minute înainte de ora închiderii. Când se desfăşoară concerte de orgă, ultima intrare se face la 17:15. Tarife de vizitare: 25 lei/adult, 20 lei/student sau pensionar (se prezintă carnet student sau cupon pensie), 15 lei/elev (<18 ani, se prezintă carnet note). Beneficiază de acces gratuit copiii <7 ani; persoanele cu dizabilităţi (se prezintă legitimaţia); profesori/adulți însoțitori la fiecare 10 elevi/vizitatori.

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică. 

Datând din 1292, plecând de la o cruce de lemn şi căpătând apoi dimensiuni impresionante, Biserica „Sf. Nicolae” domină Șcheii Brașovului. Biserica a fost ridicată în piatră de către localnici începând din 1495, cu ajutorul domnitorului Țării Românești, Neagoe Basarab. Începută inițial în stil gotic, biserica a suferit diverse transformări în stil baroc iar in secolul al XVIII-lea i s-au adaugat o serie de paraclise și un pridvor şi a fost renovată în perioada interbelică. În cimitirul bisericii sunt îngropate personalități importante printre care Nicolae Titulescu.  Considerată de mulţi ca fiind cea mai frumoasă Biserică din Braşov, de-a lungul timpului a primit numeroase danii şi daruri valoroase de la nobili, domni şi chiar de la împărăteasa Rusiei, Elisabeta. Biserica deţine o bibliotecă impresionantă şi o arhivă bogată, conţinând aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente. Foarte interesante şi pline de simboluri sunt considerate multe dintre picturile din aceasta biserică, unele dintre ele fiind chiar interzise accesului public – picturi unice în lume despre care se spune că ar conţine mesaje despre apocalipsă, fresce ale căror simboluri nu au fost descifrate până azi, scene biblice considerate atipice.  Pe peretele de nord al bisericii, se poate admira o frescă ce prezintă portretele regilor întregitori ai României, Ferdinand şi Maria și portretele ultimului Rege al României, Mihai I, şi al Reginei-Mamă, Elena. Această frescă realizată în anul 1946 a fost parțial acoperită în anii comunismului cu un strat de var sub care au dispărut Regele Mihai I şi Regina-Mamă. Regina Maria a “primit” o barbă, familia regală fiind astfel “deghizată” în sfinţi militari. Fresca a fost readusă la forma inițială în anul 1999.  Sub egida Bisericii s-a infiinţat aici prima şcoală românească. Şcoala de piatră a fost construită în 1597 şi reclădită în 1760, adăugându-i-se un etaj. Începând cu anul 1559, limba de predare în această şcoală era româna. Aici s-au tipărit primele cărţi în limba română (pe hârtie fabricată într-o manufactură braşoveană), s-a scris prima gramatică românească, s-au tradus primele cărţi.  Biserica, împreuna cu școala românească edificată în apropierea ei (transformată în prezent în muzeu) au reprezentat un important centru spiritual și cultural românesc.

Nu întâmplător Centrul Cultural Reduta din Braşov are această denumire... cu riscul de a părea  patetici, impresia noastră este că această instituţie de cultură luptă pe metereze ca să menţină vie moştenirea culturală, tradiţiile şi arta populară ale Țării Bârsei. 👍 [Atelier de încondeiere ouă.] Aici sunt organizate frecvent evenimente în care copii şi adulţi pot asista la demonstraţii live şi chiar se pot iniţia în tot felul de ateliere de artă şi meşteşuguri tradiţionale. Mulţi braşoveni îşi înscriu copiii şi la cursurile de pictură, fotografie, balet sau teatru organizate în Centrul Cultural, iar cei mai talentaţi şi mai perseverenţi dintre ei au ocazia să activeze într-unul dintre ansamblurile artistice susţinute de Reduta: trupa de teatru amatori „Redoute”, ansamblul de dansuri populare “Poieniţa”, corul de cameră “Concentus” sau ansamblul de dansuri germane „Korona”. [Micuţele balerine de la Reduta.] Însă „perla” Redutei o constituie sala de spectacole cu peste 370 locuri care găzduieşte foarte des proiecţii de film, spectacole de teatru, reprezentaţii de dans folcloric, balet clasic sau contemporan, inclusiv festivaluri naţionale şi internaţionale. E o sală foarte frumoasă dar profităm de ocazie ca să menţionăm că nu i-ar strica un "refresh" în amenajare şi dotări - este impresia pe care o au mulţi spectatori. 😉 [Sala de spectacole.] Indiferent dacă eşti localnic sau turist, opreşte-te şi priveşte detaliile faţadei clădirii Reduta (cu busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare), monument istoric, construită în 1894 în stilul Renaşterii italiene pe locul vechii Redute - prima sală de spectacole a Braşovului (ridicată pe la sfârşitul anilor 1700), în care au concertat Johann Strauss (1848), Johann Joachim şi Johannes Brahms (1879) şi unde s-au desfăşurat primele spectacole de teatru în limba română (la iniţiativa lui George Bariţiu şi a fraţilor Mureşianu); în anii 1865-1868 au susţinut aici reprezentaţii de teatru trupe care l-au avut drept sufleor pe poetul Mihai Eminescu. [Vechea "Reduta", sursa: Sextil Pușcariu, Brașovul de altădată, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977] Aruncă o privire pe secţiunea Evenimente şi vezi cu ce te-ai putea delecta aici în prezent sau în viitorul apropiat. Şi mai bine, Urmăreşte pagina şi vei primi notificări în aplicaţie de fiecare dată când se va organiza un eveniment la Reduta!

Habitat din Parcul Natural Porțile de Fier, muntele Ciucarul Mare este de fapt mic „la stat”; dar mare la… impresionat. Lapiezuri, vegetație din perioadele interglaciare, loc pe unde Dunărea și-a croit cu sârg drum prin piatra semeață, dând naștere unui defileu neînchipuit de frumos, a cărui uluitoare unduire poate fi cel mai complet admirată de sus, de pe platoul Ciucarului Mare. [Lapiezurile de pe Ciucarul Mare.] Pentru puțină geografie, abordată științific: Carpații Occidentali – Munții Banatului – Munții Almăjului. Pentru puțină imaginație, abordată emoțional: veșnicie neclintită, curgere neîncetată, sculptură verticală. [Abruptul Ciucarului Mare văzut din Cazane. 😍] Vegetația se remarcă prin prezența liliacului, care, dacă-l găsești înflorit (cam pe la începutul lunii mai), te va cuceri cu frumusețea dar mai ales cu mirosul. Elementul-vedetă de vegetație, atracţie protejată a acestei zone îl reprezintă laleaua Cazanelor, specie unică ce crește pe pereţii stâncoşi ai Cazanelor Dunării; poate fi observată înflorită, în luna aprilie, punctând colorat versanții austeri. Specie protejată, ruperea unui singur fir te poate costa o amendă de 10.000 lei! [Laleaua galbenă de Cazane.] Pentru detalii despre cum poţi ajunge sus caută în aplicaţie Traseu Ciucarul Mare. [Zona de plecare pe traseul Ciucarul Mare.] Altitudinea maximă la care ajunge Ciucarul Mare (i se mai spune și vârf) este de 318 m; nici nu-ți vine să-i zici înălțime... 🙂 Dar Ciucarul Mare nu e despre altitudine ci despre atitudine. [Ciucarul Mare văzut din Serbia, de pe muntele Veliki Strbac 😍] Și cum să nu ai atitudine, când ești parte a unuia din cele mai frumoase tablouri pictate de natură, sfâșiat în veacuri de Dunărea tumultuoasă care acum îți lucește la picioare, colos de strajă pe hotarul țării. [Ciucarul Mare şi Cazanele Mari, vedere de pe Ciucarul Mic. 😍]

Mare, mic, veliki, mali... Pentru că suntem de părere că, dacă vrei să scrii despre Ciucarul Mic și Ciucarul Mare, cele 2 vârfuri muntoase ale Clisurii Dunării, de pe pământ românesc, ar trebui măcar să amintești și de Mali Strbac și Veliki Strbac. Cele două cuvinte străine sunt în sârbă și sunt traducerile pentru „mare” și „mic”. Ca să prezinți complet acest "cazan" în care Dunărea “fierbe ”de mii de ani, trebuie să-i menționezi măcar și pe Mali Strbac și Veliki Strbac, ceilalți doi pereți ai “căldării”care face ca cel mai lung fluviu al Europei să bolborească, să se sucească, să se învârtească și să te amețească la propriu. Toate cele 4 vârfuri țâșnesc din apele Dunării semețe și mândre că i-au stat în cale, că au obligat-o să sape în jos ca să își facă loc, că nu s-au clintit și nu s-au lăsat înduplecate de toate vorbele frumoase, versurile, cântecele și picturile care i-au fost dedicate apei ăsteia.  Ce a rezultat? Trebuie să vii să vezi ca să înțelegi pe deplin. Să-ți faci timp și curaj. Dar te asigurăm că merită fiecare secundă, fiecare frică depășită, fiecare limită care te-ar ține pe loc. [Prin pădurea cu lapiezuri. 😍] Nu trebuie să fii munțoman înflăcărat ca să faci traseele acestea, e un pic greuț, dar nu foarte. Nu sunt lungi, nu sunt dificile, nu sunt anevoioase, iar răsplata este cu mult peste efortul depus. Între cele 2 vârfuri românesti, toată lumea alege prima dată Ciucarul Mare, noi o să-ți recomandăm să faci invers, să începi cu Ciucarul Mic. Traseul are un început mai abrupt, dar imaginile pe care le oferă sunt de-a dreptul spectaculoase.  Dar, să o luăm cu începutul. Ciucarul Mic, exact ca într-o familie, fiind mezinul, este mai îndrăzneț, mai fâșneț, mai volubil, mai extrovertit. După ce Dunărea a trecut de big brother, piticul pare că a înțeles că deși nu s-a înălțat la fel de mult, trebuie să compenseze cu ceva diferența de înălțime. Și-a asigurat acest lucru prin peisajele de-a dreptul amețitoare pe care ți le oferă în punctele de belvedere. [Ciucatul Mic şi Golful Mraconiei văzute de pe Mali Strbac, din Serbia. 😍] Când mergi pe șosea, cu Dunărea în stânga, spre izvoarele ei, Ciucarul Mic este primul dintre cele două masive. Are o înălțime de 313 metri, iar peste apă îi ține de urât Mali Strbac, vărul său sârb care are 626 m. De ce este mai înalt ? Nu pentru că a făcut mai mult baschet când era mic, ci pentru că, așa a lucrat Mama Natură. Ambele masive sârbești sunt mai înalte și mai stâncoase. [Ciucarul mic văzut de Ciucarul Mare.] Traseul pentru Ciucarul Mic este foarte bine delimitat. Cum mergi spre Dubova exact înaintea plăcuței de intrare în localitate o să vezi panourile informative. Unul mare care descrie un pic bucățica de Parc natural (Porțile de Fier) din care face parte vârful și cele 2 săgeți cu marcajele corespunzătoare pe care să le urmărești. Noi îți prezentăm traseul scurt, cel pentru care trebuie să urmărești triunghiul roșu. An de an rangerii de la Parc se ocupă de reîmprospătarea marcajelor și au grijă ca ele să fie în regulă. Jos, la bază, nu există loc de parcare și îți dai seama câți turiști sunt pe traseu în funcție de mașinile lăsate de-o parte și alta a șoselei. Primele detalii despre ce te așteaptă le primești de acolo: dificultate-medie, durata 1,3-1,5 h/sens. În anotimpul cald este posibil să întâlneşti vipere cu corn, nu risca, chiar dacă este foarte cald îţi recomandăm să ai pantaloni lungi (nu mulaţi)  şi să fii încălţat(ă) cu bocanci! Caută în aplicaţie Traseu Ciucarul Mic pentru detalii despre traseu. [Plecare pe traseu. Urmăreşte 🔺.] Vorbeam la început de curaj. Da, odată ajuns sus trebuie să ai un pic de curaj să te apropii decent de marginea peretelui de stâncă, iar cei cu frică de înălțimi trebuie să-și depășească fobia. Nu e dificil și în ciuda bătăilor de inimă care sparg toracele, ME-RI-TĂ! Există țări super-exploatate turistic care din ce au fac armăsar și care nu se bucură de astfel de locuri care te lasă fără respirație. La noi este invers, armăsarul este caracterizat drept un țânțar mic, pricăjit, afectat de inaniție. [Odată ajuns sus, fă-ţi curaj să priveşti în jos! 😍] O parcare jos, un coș de gunoi acolo la bază, un ghid, nu știm, dar nu este prima dată când avem senzația că locurilor ăstora, la noi, le lipsește ceva.  Un ghid mai găsești, pe ici-pe colo, pentru că în zonă sunt și pensiuni care au înțeles că turism nu se face doar din cazare și mâncare. Dacă nu te descurci sună la sediul Parcului natural Porțile de Fier și te ajută ei. Mergi cu bine!

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

În județul Covasna există un sat care se numește Malnaș-Băi. Nu e o interjecție ci ar fi, cică, stațiune balneoclimaterică. Dar ... din ce am reușit noi să vedem e o stațiune în care nu prea îți vine să stai ... Cel mult să umpli niște sticle cu apă minerală și să pleci ... Toate materialele spun ca „stațiunea” e bogată în ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, izotone și bicarbonatate, clorurate, sodice, carbogazoase, hipotone. Și că apele astea ar fi recomandate în tratarea afecțiunilor digestive și renale. Or fi ...! Acu’ ... asta e teoria … Că la proba practică localitatea nu trece examenul ... Noi ne-am îndreptat într-acolo plini de speranță și entuziasm. Căci așa bogății naturale nu-s de colea! Ca să ajungi la Malnaș-Băi, ieși din drumul european E 575, cam la 17 km de Sfântu Gheorghe, și găsești o localitate așezată frumos, pe Malul Oltului, între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc.  „Legenda” spune că stațiunea era renumită și avea mulți vizitatori încă din 1856. „Mulți” ăsta o fi un criteriu subiectiv sau pe-atunci poate stațiunea era administrată mai bine ... Căci când am ajuns noi părea mai degrabă părăsită ... Ar fi recomandat să vină aici celor care se află în tratamentul unor afecţiuni digestive (gastrite cronice, ulcer), hepatice (hepatite, coleciste, pancreatitã cronică), sau cardio-vasculare (arteriopatie, cardiopatie cronică, hipertensiune arterială). Că nu era mai nimeni pe-acolo o fi un semn bun? O fi că lumea e bine-sănătoasă și nu are nevoie de tratamente ...? În 1891 ar fi fost construite primele băi cu apă caldă, iar începând cu 1904 ar fi funcţionat şi un punct de îmbuteliere a apei minerale. Noi am găsit în centrul satului un bazin cu apă minerală (teoretic), care își spune, pretențios, piscină. Conform pancartei (singura de acest fel pe care am găsit-o pe-acolo), ar avea 1,3 m adâncime și se folosește pe propria răspundere. Cam atât cu informațiile! Dacă mai vrei să mai știi și altceva ... te descurci pe propria răspundere ... Cât despre a te „introduce” în respectiva apă ... nici propria răspundere nu părea suficientă ... [Eşti pe "proprie răspundere".] În localitate ar fi funcţionat şi un sanatoriu, care folosea ape din izvoarele care se pare că aveau și nume - Ilona, Mioara, Central, Victoria, Fântâna Centrală. Înțelegem că „din nefericire” (pronia cereasca a întors spatele localității, un blestem, ceva nemaivăzut trebuie să se fi produs! Nu! Nu oamenii sunt responsabili. Totul e nepersonal. Nu „s-a mai făcut nimic”!...) după 1989, băile au ajuns în paragină. Iar în prezent doar s-ar mai îmbutelia apa minerală „Perla Covasnei” şi acidul carbogazos.  La Malnaş-Băi s-ar afla cel mai valoros monument industrial al regiunii: un şir de instalaţii de îmbuteliere, construit în anul 1863, care este şi astăzi în stare de funcţionare. Ne scuzăm, dar nu l-am găsit! Și de altfel nimic de pe-acolo nu „ne-a invitat” să poposim mai mult și să explorăm. Dacă vom mai ajunge vreodată promitem să fim mai insistenți ... Citim în surse online că faima băilor de la Malnaș ar fi crescut în a doua jumătate a secolului 19, odată cu investițiile mai multor familii nobiliare maghiare. În 1873, Malnaș-Băi ar fi primit oficial statutul de stațiune balneară, la acea vreme funcționând aici băi bogate în dioxid de carbon, băi feroase și pe bază de nămol. Nimic însă din această faimă nu pare să fi rezistat ... Noi am găsit trei izvoare despre care am aflat un pic „pe gustate” și „pe propria răspundere” ce calități ar (putea) avea. Și putem spune asta: cea mai bună apă (presupunem) minerală carbogazoasă pe care am gustat-o vreodată! Nu există prin comerț nimic nici măcar pe-aproape de apa asta! Dar atât! Nu tu un panou! Nu tu o informație! Nu tu date tehnice, nu tu recomandări privind sănătatea! Doar niște laude deșarte afișate de autorități pe bani europeni! Și chiștoace de țigări și resturi de plastic! Trist! Triști și repede am plecat de-acolo!  [Apă minerală şi ... chiştoace.] Da, știm, am spus că Unde Mergem este despre suma calităților ... Dar aici e o maaare sumă a calităților locului, ale naturii, care merită și trebuie promovate și susținute. Și un maaare MINUS și un mare deget ridicat autorităților pentru NIMICUL pe care îl fac și pe care nu ne-am putut abține să le arătăm. Promitem că o să încercăm să nu o facem prea des! Totuși, dacă ești în trecere pe E 575, fă un mic ocol pe la Malnaș-Băi! Merită să-ți umpli o sticlă cu apă minerală!

Izvorul de lângă Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, în spatele hotelului Căprioara, este considerat de localnici a fi unul dintre cele mai importante izvoare din orașul Covasna, pe lângă Izvorul Elvira și Izvorul Kati. Din ce am văzut în fișa* ce prezintă compoziția chimică plasată la izvor apa este puternic feruginoasă (asta se vede și cu ochiul liber 😊), bicarbonată, clorurată, sodică, hipotonă și carbogazoasă, fiind recomandată pentru cure interne în cazul afecțiunilor gastrointestinale, tulburări metabolice, boli ale aparatului urinar. *am fi publicat-o și noi în Galeria Foto din această pagină dar la data documentării noastre am găsit-o vandalizată; aviz autorităților! [Fier, 34mg în fiecare litru de apă. Se vede. 😁] Pe harta Google izvorul este prezentat cu numele Borvízforrás, adică „apă minerală” dar căutând o traducere am găsit și varianta „izvor de (apă) de vin” – ce am înțeles noi din asta e că de aici te poți aproviziona, pe gratis, cu apă pentru șpriț 😁 Nu am încercat-o pentru asta, am băut-o doar „sec” și pentru că nu are deloc hidrogen sulfurat în compoziție, a fost băubilă, ni s-a părut chiar gustoasă! După ce o încerci și tu ne comunici impresiile tale într-o recenzie aici? 🤗

Dacă te nimerești pe DN13E între județele Brașov și Covasna, în trecere prin Vâlcele, coboară din mașină sau descalecă bicicleta și profită de ocazie să faci un popas... prin istorie, atât a locurilor cât și a unei resurse considerate de mulți, pe bună dreptate, mai valoaroasă decât aurul: apa minerală! “Satul Vâlcele, localitate componentă a comunei cu același nume (care însă are reședința în satul mai mare alăturat, Araci), cunoscută mai demult ca Elepatac, (în maghiară Előpatak - în traducere, Izvoarele), este prima stațiune balneară din Transilvania și una dintre cele mai vechi din România. Din documentele pe care le-am putut consulta am aflat că pe la 1770 contele Ioan Nemeș (judele celor Trei Scaune secuiești de pe atunci) „edifica prima casă, al cărui esemplu cu încetul îl urmară toți vechii proprietari din Előpatak: contele Mikó, Béldi, Székely, Geréb, Thuri, Antos, Gidófalvy şi alţii mai mulți... iar sciențifice a devenit cunoscut prin medicul primar al Braşovului Dr. Barbenius prin broşura sa întitulată: Chemische Untersuchung einiger merkwürdiger Gesund - und Sauerbrunnen des Szekler- stuhles Háromszék, Hermannstadt 1792”... atfel că prin 1772 a început aici activitatea de balneație (băi cu ape minerale), în primele localuri special construite pentru așa ceva în Ardeal! După lucrările de extindere din anii 1836-1844, aflăm că „Elöpatacul deja era forte frecuentat nu numai de aristocrația din patria -pe atunci Imperiul Austriac n.n. -, dar și din străinătate precum: Milosch Obrenovics domnitorul Serbiei (carele a edificat aci o biserică frumósă de religia gr. or.) principii Ghica, Sturdza, Stirbei, Cantacuzino, Florescu, precum și de alte familii distinse și cu autoritate.”  Iar apoi au venit la băi multe alte capete încoronate (prințul moștenitor Iosif al II-lea, Carol I de România, regele Ferdinand al României), precum și personalități culturale și politice ale vremii: mitropolitul Neofit, Andrei Șaguna, Grigore Cantacuzino, Nicolae Bălcescu, I.H. Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Anton Pann, Titu Maiorescu!” [Fântâna principală și promenada acoperită din Előpatak.] Ca în multe din localitățile din România, și de Vâlcele se leagă o legendă, ce datează încă de pe vremea vechilor daci. Se spune că după căderea capitalei Sarmisegetusa, regele Decebal împreună cu câțiva apropiați au luat-o pe firul Oltului în sus și au ajuns în zona sudică a munților Baraolt. Iar când urcușul a devenit mai abrupt, ca să le fie mai ușor, au îngropat pe aici o parte din tezaurul pe care îl purtau cu ei. După ce Decebal a fost ucis mai sus, undeva pe teritoriul actualului județ Harghita, unul dintre însoțitorii lui s-a predat romanilor și a trădat, spunându-le pe unde ar fi fost ascunsă comoara. Romanii au mers acolo și s-au apucat de săpat... și au săpat până când în loc de aur, au descoperit o altă comoară, niște izvoare de apă ale cărei calități au fost repede remarcate. Și atât de încântați au fost încât au înființat aici o colonie “Colonia Aquarium Vivarum”, unde aceeași legendă spune că veneau la cure de ape minerale oameni de pe tot întinsul Imperiului Roman! Dar de Vâlcele se mai leagă și alte povești și toate au ca element izvoarele de apă. De la ciobani care odată ajunși pe aici săpau fântâni ca să-și adape turmele și dădeau tot de apă minerală (care fiind sărată nu era deloc pe placul animalelor)... până la tot felul de aventurieri atrași aici de legenda comorii îngropate a lui Decebal. Și care, după ce au cheltuit adevărate averi răscolind prin aceste locuri, tot de apă minerală au dat până la urmă! 😊 Întorcându-ne la vremurile de după înființarea stațiunii, datorită excelentelor ei efecte terapeutice, apa minerală de la Vâlcele a început să fie valorificată din ce în ce mai mult, atât prin consum ca supliment alimentar cât și prin balneație. Iar după participarea la câteva expoziții internaționale (Expoziția Internațională de la Viena 1873, Expoziția Universală de la Bruxelles 1897, câteva Expoziții Internaționale de la Budapesta), la care a luat numai medalii de aur, apa minerală de aici a ajuns să fie cunoscută în toată Europa. În 1875 la Vâlcele se ținea cel de-al XVIII-lea congres european al medicilor balneologi, o confirmare în plus că Vâlcele devenise deja una dintre cele mai importante și vizitate stațiuni balneare europene și nu doar din fostul Imperiu Austriac.   Pe la sfârșitul secolului XIX erau deja în exploatare 3-4 izvoare iar calitățile unice ale apei de la Vâlcele au adus și un investitor, care a construit pe la 1890 cea mai modernă fabrică de îmbuteliere din Transilvania acelor vremuri. Și încă de la primele loturi, jumătate din producție mergea direct la export! 😊 După Unirea cu România și după construirea unui nou sanatoriu balnear, în anii 1930, stațiunea a devenit foarte populară, ajungând să aibă peste 2500 de pacienți care se se tratau aici în fiecare sezon – un număr deloc mic pentru acele vremuri! [Poster de promovare din perioada interbelică.] Dar vremurile bune nu au mai durat mult. În al doilea război mondial, în urma Dictatului de la Viena din 1940, timp de câțiva ani localitatea a fost împărțită în două. Granița dintre Ungaria și România trecea exact prin mijlocul satului; bătrânii încă își amintesc cum erau nevoiți să treacă dintr-o parte în alta printr-un punct de frontieră ca să-și poată lucra pământul. Bineînțeles, activitatea de balneație a încetat, singurii „turiști” care mai veneau să bea apă minerală fiind soldații încartiruiți în zonă. Dar necazurile abia începeau. După războiul civil din Grecia, în anii `50, la Vâlcele au fost aduși refugiați politic greci care au fost cazați în ceea ce mai rămăsese din vilele și pavilioanele balneare. Grecii, aduși de la soare și mare direct în Siberia românească, să supraviețuiască frigului de aici au pus pe foc până și parchetul din camere. Astfel încât, după plecarea lor, din stațiunea înfloritoare de altădată nu au mai rămas decât ruine. În anii ce au urmat activitatea de balneație nu a mai fost reluată, singura modalitate prin care a fost pusă în valoare apa minerală fiind îmbutelierea și vânzarea, preponderent pe piețe externe... inclusiv în Franța (o adevărată performanță, să vinzi apă minerală celui mai mare producător de apă minerală din Europa!) 😉 Dar după Revoluție a fost închisă și această activitate. ☹ Actualul proprietar al fabricii de îmbuteliere a cumpărat-o în 1998, când devenise o ruină, fiind pusă în conservare de mulți ani. Inginer de industrie alimentară la bază, a analizat din nou apa de aici și după ce s-a convins încă o dată de calitățile ei extraordinare, a riscat să cumpere „putregaiul de la Vâlcele” (după cum râdeau unii de el) și după o investiție deloc mică, a construit o linie de îmbuteliere și a reușit să facă apa din nou accesibilă oamenilor din toată lumea, care o pot fie comanda online fie o pot cumpăra din câteva rețele de hipermarketuri... În discuția de documentare pe care am avut-o cu dl. Silviu Manole, extrem de agreabilă, ne-am convins că e vorba de multă pasiune și de o mare dorință de a ajuta pe cât mai mulți oameni să se bucure de calitățile terapeutice ale apei de la Vâlcele!    E bine de știut că apele medicinale/terapeutice (spre deosebire de apa plată sau acidulată „pentru băut”) se îmbuteliază fără prelucrare, pentru a-i fi păstrați cât mai mulți din factorii naturali care le conferă calitățile. Iar după cum ne-a spus dl. Manole, atunci când îmbuteliezi o apă fără prelucrare apare depunerea în sticlă. În funcție de condițiile de păstrare și transport, în câteva zile de la îmbuteliere începe să apară la baza sticlei un depozit fin de praf maro... un proces normal dar care pentru mulți oameni ce au încercat (și) apa de la Vâlcele a fost o „barieră” greu de trecut. O tehnologie inovatoare de îmbuteliere ar ajuta la păstrarea îndelungată a structurii moleculare și a concentrațiilor naturale de minerale din apă. Ne-am bucurat să mai aflăm că întreprinderea care îmbuteliază și comercializează în prezent apa Vâlcele a reușit să reia tradiția participării la Expozițiile Mondiale în 2022, când împreună cu alte câteva ape minerale românești, a reprezentat România la EXPO DUBAI. [Pe rafturile unui hipermarket, noiembrie 2024.] Ce face unică apa minerală de la Vâlcele este conținutul ridicat de magneziu (cel mai mare între apele minerale din România!) într-o formă care îl face ușor de asimilat în organism. Este și o sursă de fier natural, recomandată în special femeilor gravide. Analizele spun că are în jur de 50mg/l de siliciu – care are beneficii atât în osteoporoză cât și în eliminarea aluminiului din organism pe cale renală. Are seleniu – un aliat important în lupta cu afecțiunile canceroase. Are și carbonați naturali, care reglează echilibrul acido-bazic din organism... Mulțumită compoziției sale chimice speciale, apa medicinală de aici este recomandată pentru o serie de afecțiuni și cure de întărire a organismului, în dispepsii și atonii gastrice, constipații cronice, colita mucomembranoasă, sechele dupa hepatită, hepatită cronică, litiază biliară, cură de repaus a căilor biliare sau anumeii... Site-urile de specialitate recomandă Vâlcele și pentru astm sau bronșite.    Iar apa asta minune poate fi luată și gratuit, de la cele două cișmele din centrul localității. Una, aflată într-o curbă, pe partea stângă a drumului când se merge spre Sfântu Gheorghe, e amplasată într-un pavilion din lemn ușor de observat. Pentru că e un pic mai departe de izvorul-sursă, sunt multe momente când apa nu curge aici. Iar dacă se întâmplă asta, poți merge la cealaltă cișmea, aflată peste drum, unde din ce am aflat de la localnici, apa curge tot timpul - ca să o găsești folosește localizarea de pe harta noastră! [Cișmeaua de la drum.] La fel ca apa ce se îmbuteliază, apa de la cișmele provine dintr-un izvor forat la 50m adâncime – care din ce ne-a povestit dl. Manole e un adevărat „muzeu” al apelor minerale românești: izvorul este cel original, făcut prin anii 1890 de un inginer austriac, căptușit cu doage din brad roșu (care între timp s-au pietrificat), fiind unul din cele mai vechi izvoare din Europa aflat încă în exploatare. Cișmeaua localizată de noi pe hartă (cunoscută și sub numele, foarte sugestiv, Izvorul Roșu) este amplasată pe locul Izvorului Elisabeta, de unde își luau porția de sănătate toți cei veniți la Băi în perioada de glorie a stațiunii. În apropierea lui se mai pot vedea câteva ruine ale construcțiilor balneare iar pe micul parc-alee din fața cișmelei poți vedea cu ochii minții conți, prințese, regi și împărați ieșiți la promenadă! 😊 [Izvorul Elisabeta, pe la începutul secolului trecut...] Din păcate, în zilele noastre locul e doar o amintire a vremurilor trecute. Noi l-am găsit plin de gunoaie și noroi, în zilele ploioase trebuie să îți asumi murdărirea încălțămintei. De cele mai multe ori așteaptă-te să găsești mulți oameni care stau la coadă să ia apă dar dacă vrei doar să-ți umpli un bidon mic, îi poți ruga să te lase în față. [...și ce a mai rămas din el, în zilele noastre.]

Pe DN2D, la intrarea în Lepșa pe sensul dinspre Focșani, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate este un loc bun de popas, de refill pentru bidonul cu apă pentru drum... sau chiar pentru acasă 😊 un izvor pe care nu l-am văzut niciodată secat, chiar și în verile foarte secetoase tot mai curge un pic, cât să te răcorească. [Intrarea în Lepșa dinspre Focșani.] Inscripția de pe placa „comemorativă” o să te facă să aștepți cu zâmbetul pe bune să se umple bidonul (sau bidoanele): „O să intru în păcat, Sfinte Doamne, ține-mă, Pentru vin nu am ficat, Pentru apă, inemă.” 😊 Iar când bei apa rece și proaspătă, spune un Bogdaproste în memoria celor care au construit izvorul: Ilie, Traian și Ion! 🤗 [Plăcuță comemorativă.] Atenție, parcarea pentru mașini este vis-a-vis de izvor. Unde mai tot timpul este aciuat și câte un cățel fugit sau alungat de acasă... poate vei avea ceva prin bagaje și pentru el 🐶 Și grijă la trafic când traversezi către și de la izvor, nu există marcaj trecere pentru pietoni.

Doboșeni este un mic sat din județul Covasna, aflat pe malul drept al pârâului Kormos, la Vest de satul reședință a comunei Brăduţ, o zonă renumită în vechime pentru numeroasele izvoare cu ape minerale. La recomandarea oamenilor din zonă noi am găsit și am gustat apa izvorului aflat la intrarea în sat dinspre Racoșul de Sus, unul dintre puținele care au rămas cât de cât în funcțiune. [Foișorul cu izvor văzut de la șosea...] La o primă vedere a tubului din ciment în care a fost captat izvorul, din care se scurge un firicel de apă destul de  anemic, eram un pic sceptici dacă să riscăm sau nu să bem din țeava aia plină de rugină... Dar câțiva copii veniți cu bicicletele, care își umpleau sticlele de acolo ne-au dat curaj. Și am savurat o apă minerală „ca la carte”: ușor carbogazoasă, cu un gust feruginos, în care se simte bogăția de minerale. Genul de apă valoroasă de care ne putem bucura gratis în multe locuri din țara noastră mare și frumoasă.  Înainte să o bei verifică atent în sticlă să nu fi „curs” și ceva pietricele sau nisip. 😉 [... și izvorul cu apă minerală.] Așa că, dacă te afli pe drumul de întoarcere dinspre Cheile Vârghișului, la plecarea spre casă fă un popas ca să umpli toate sticlele goale pe care le ai în mașină. Deși am căutat prin multe locuri nu am găsit niciun fel de informații despre indicațiile sau contraindicațiile acestei ape. Dar noi ne-am simțit bine după o cură de câteva zile cu ea! ☺️ P.S.: Covasna are renumele de "orașul celor 1000 de izvoare cu apă minerală" dar acceași denumire poate foarte bine caracteriza și județul care stă foarte bine la capitolul ăsta - ape cu conținut ridicat de fier, ape sărate, ape carbonatate etc.

Deşi e recomandat la secţiunea Izvor cu apă potabilă, apa izvorului Ghera nu e tocmai potabilă, fiind extrem de sărată, la limita de saturaţie (dizolvare) a sării în apă. Numele îi vine din limba maghiară, în care "géra" înseamnă "izvor sărat" iar localnicii şi cei aflaţi în trecere nu ratează nicio ocazie să se aprovizioneze gratuit 😃 cu apa pe care o folosesc la multe întrebuinţări, de la gătit şi murături până la băi pentru diverse afecţiuni. Dacă vrei să testezi pe pielea ta saturaţia extremă de sare în apă şi să pleci acasă cu un pic de sare extrafină, nu trebuie decât să te speli un pic pe mâini cu apa de la izvor! 😉 [Sare extrafină 😃] Lângă izvor este amplasată o placă comemorativă ce datează din 1878, instalată în memoria lui Veress József , fondatorul primei băi terapeutice autorizate din Sovata - Baia Géra, care folosea apă din aceeaşi sursă; în traducere (mulţumim Visit Sovata pentru ajutor), pe placă scrie: "Pentru Veress József, fondatorul stațiunii. Ca semn de recunoştință sacrificiului sãu adus pentru omenirea suferindã. Placă ridicatã de oaspeții stațiunii din anul 1878. 20 august 1878" - frumos omagiu! 😊 Aflată chiar vis-a-vis de izvor, pe amplasamentul actual al bisericii unitariene, Baia Géra avea în perioada ei de glorie (anii 1870-1890) 28 de cabine şi 11 căzi din lemn; a funcţionat până în anul 1969 iar în 1970, în urma unei viituri puternice locul a fost inundat în totalitate.

Dacă eşti cazat în Poiana Braşov, o plimbare uşoară prin staţiune este întotdeauna binevenită. Poţi face chiar un mic traseu, cu plecare din parcarea mare din centru: mergi până la fostul hotel Poiana Ursului unde faci dreapta, după care urmezi drumul asfaltat până ajungi la izvorul din Cariera Veche. De aici te poţi întoarce pe unde ai venit sau poţi merge mai departe pe drumul ce trece pe lângă vechea pârtie Slalom şi traversând pârtia Bradul până la Telecabina Kanzel şi Gondola Express, de unde te poți întoarce mergând pe trotuarul de lângă strada principală ce străbate stațiunea. Sau îl poţi face în sens invers 🙂 Este un traseu foarte potrivit şi pentru o plimbare cu bicicleta! [Pe drumul spre Izvor.] Izvorul are o apă rece, delicioasă, mulţi dintre turiştii care pleacă din Poiana Braşov şi sunt cu maşina vin aici ca să se facă un "plin" pentru acasă. Din păcate, pentru că este de fapt o gură de "prea-plin" a captării de apă Apa Braşov ce alimentează o porţiune a staţiunii, atunci când consumul de apă este mare în Poiană, izvorul nu mai curge. [Să facem plinul. 😊] În faţa izvorului dar şi peste drum de Carieră sunt nişte mici poieniţe unde poţi întinde liniştit o pătură şi poţi sta la soare... sau la umbră; cel puţin, aşa am presupus noi: nu am văzut niciun semn care să interzică asta, În plus, ai tot ce-ţi trebuie pentru un picnic: apă rece de izvor, coşuri de gunoi unde poţi arunca deşeurile (deşi mai bine le-ai coborî în oraş sau la locul unde eşti cazat, ca să nu-i înveţi pe urşi să vină aici). [Poieniţa de la Cariera Veche.] Înainte de izvor şi în faţa lui vei găsi câteva indicatoare cu trasee turistice prin zonă. Apă vei avea, chef de drumeţie îţi mai trebuie! 🙂 [Trasee în zonă.] Am observat lângă izvor şi o plăcuţă din lemn. Până la data listării acestei recomandări nu am reuşit să aflăm ce semnificaţie au numele şi data inscripţionate pe ea dar promitem că mai întrebăm şi anunţăm aici! [Oare ce s-a întâmplat aici pe 18.01.1923? 🤔]

Izvorul Szejke este situat pe DN11C, la km 18, pe partea stângă dinspre Târgu Secuiesc spre Băile Balvanyos. Cu o mineralizație totală* de peste 4,8g/l, apa este minerală, feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, natural carbogazoasă (compoziția chimică a apei poate fi consultată în galeria foto). *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, anemii și litiaze urinare, apa izvorului este relativ ușor de băut, are un gust de „ouă clocite”, mult mai puțin pregnant decât cea a a izvorului Transilvania, aflat al aprox. 2km mai sus, la intrarea în stațiunea Balvanyos; deci poate fi luată și pentru drum, după câteva guri te obișnuiești cu mineralele din ea! 🙂   [Zona de picnic din fața izvorului.] De la DN se ajunge la izvor coborând câteva trepte, iar în fața lui este amenajată o mică zonă de popas cu mese și bănci.

Izvorul Transilvania este situat la km 20 DN11C, pe partea dreaptă, chiar înainte de intrarea spre Băile Balvanyos din direcția Târgu Secuiesc. Tăblița cu compoziția chimică plasată la izvor (o găsești și în galeria foto) ne spune că apa este minerală (mineralizație totală* de aproape 4g/l),  feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, carbogazoasă. [Chiar la intrarea în stațiune dinspre Târgu Secuiesc.] Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, litiaze urinare și anemii, apa izvorului este greu de băut dacă nu ești obișnuit cu apele minerale, are acel gust și miros inconfundabil de „ouă clocite” specific; gust-o înainte a de a-ți umple bidonul cu apă pentru drum! 😉 *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Lângă izvor, în fața unei construcții care pare să fie o capelă, este amenajat un mic punct pentru popas, cu mese și scaune cioplite în piatră. 😍

Sigur știi deja că lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Și că este situat în județul Harghita. Și că e o zonă extraordinar de frumoasă. Și unde ai șanse mari să te întâlnești cu ursul. Hai să mai nuanțăm puțin, cu ce am mai aflat la fața locului și de la specialiști. [Tărâm de poveste 😍] Cel mai probabil lacul și-a luat numele "Sfânta Ana" de la capela omonimă, aflată pe malul apei și sfințită contemporan cu numele mamei Fecioarei Maria. Locul era considerat sfânt și primea pelerini încă din Evul Mediu. Dar o altă capelă ar fi existat aici, încă din anii 1300, iar povestea numelui are rădăcini la fel de vechi. Cu nivelul cunoștințelor de atunci, oamenii nu înțelegeau cum poate să existe în mijlocul munților un lac, cu apa neobișnuit de limpede, care nu e alimentat de niciun pârâu și nu are nicio ieșire; era ceva misterios; așa că a apărut legenda... Iar ea este legată de cetatea Bálványos. Se spune că pe vremea când pe locul lacului exista încă muntele, pe acel munte era o cetate, a fratelui mai tânăr al nobilului de la Bálványos. Cei doi erau într-o continuă competiție. Într-o zi la Bálványos a venit un vizitator de peste mări și țări, cu o caleașcă nemaipomenit de frumoasă. Baronul de la Bálványos a măsluit un joc de cărți și a câștigat caleașca de la musafirul lui. Și apoi a mers la fratele mai tânăr să se laude cu noua achiziție. Acesta a jurat că va construi o caleașcă și mai și. A adunat meșteri mari din toate zările și i-a pus să construiască o caleașcă bătută cu aur și pietre prețioase. Nu i-a fost însă de ajuns; în locul cailor a decis să înhame pe cele mai frumoase 12 fete din ținut. Iar cea mai frumoasă și mai evlavioasă dintre ele era Ana; ea a fost înhămată în frunte. Acest alai urma să pornească spre Bálványos dar fetele nu au reușit să urnească trăsura. Groful a început să le biciuiască; iar atunci când a lovit-o pe Ana, ea a început să se roage la Dumnezeu să le scape din acea situație grea. Dumnezeu i-a ascultat ruga și a trimis o furtună imensă, cu tunete și fulgere, care a înghițit întreg muntele, cu baron, caleașcă, cetate și fete cu tot. Când s-a terminat urgia, în locul muntelui rămăsese o gaură, pe fundul căreia era un lac frumos, pe care pluteau 12 lebede. Când lebedele au ajuns la mal și au ieșit din apă s-au transformat înapoi în fete iar Ana, în semn de mulțumire față de Dumnezeu pentru ajutorul acordat, a ridicat o capelă și a dus acolo o viață sfântă. [Capela Sf. Ana.] Documentar, prima menționare a unei capele în zona lacului datează din 1349. Construită cel mai probabil din lemn, a fost distrusă de invazii și reconstruită din piatră cam 200 de ani mai târziu. Dar astăzi se știe cu certitudine că nu de-atunci datează și lacul. [Vulcanul Ciomatu, în craterul căruia s-a format lacul.] Lacul s-a format la sfârșitul erei glaciare. Inițial a fost o mlaștină pe fundul craterului. Dar odată cu topirea zăpezilor și ghețurilor prinse în crater, a apărut lacul. S-au adăugat precipitațiile anuale și astfel am ajuns să ne bucurăm până astăzi de această raritate creată de natură, fără modificări semnificative de-a lungul timpului. Microclima specifică a craterului a făcut ca volumul de precipitații să fie egal cu volumul de evapotranspirații. Craterul nu are nici cea mai mică crăpătură care să lase să iasă apa, deci toată cantitatea de apă prinsă acolo rămâne pe loc. Ploaia și zăpada cad de-a lungul anului, iar pe timpul verii lacul evaporă cam aceeași cantitate de apă cât primște din precipitații. Lacul are o fluctuație naturală a nivelului de apă de 20-25 cm – acumulează până la sfârșitul primăverii, apoi pierde prin evaporare până toamna. Au mai fost ani mai secetoși, când apa s-a retras semnificativ dar situația a revenit spre normal. [Vulcanul Ciomatu, văzut din depărtare.] Problemele mari ale lacului nu vin însă din debit, ci din procesul de eutrofizare; adică îmbogățirea apei cu nutrienți; respectiv cu material organic, care transformă apa din una „moartă”, oligotrofă, în una „vie”, care susține viața. Sursa acestei probleme este omul și modul în care el se raportează la natură; mai exact turismul de masă și modul în care acesta a fost practicat în deceniile trecute.  Dacă pentru orice alt lac prezența vieții e un lucru bun, pentru lacul Sfânta Ana înseamnă degradare. Scăldatul în apa lacului, picnicurile pe marginea lui, cu toate „urmele” și urmările... încă de prin anii ‘50 de când a început turismul de masă... totul a dus la acumularea de material organic în apă. Acesta este hrană pentru alge. Pe lângă alge, o minte „încețoșată” a decis să introducă și pești, care au catalizat retenția materialelor organice. Lacul, oligotrof inițial, cu o apă 99% pură, de o transparență ireală, risca să devină o baltă tulbure. [Apa începe ușor-ușor să-și recapete limpezimea.] Norocul e că procesul este reversibil. Dacă înmulțirea algelor se va stopa se speră că procesul de regenerare și autocurățare a lacului va reveni.  În lipsa peștilor și a materialului organic, lacul a avut o capacitate de regenerare echilibrată. Acest echilibru este asigurat de două categorii de microorganisme -  zooplanctonii și speciile de bentos (totalitatea organismelor care trăiesc pe fundul apei). Ele se ocupă de evacuarea materialelor organice. Iar treaba lor trebuie facilitată de factori de decizie. Din fericire s-a reușit, prin intermediul asociației care administrează domeniul din 2019, interzicerea scăldatului și a picnicului. Iar în vara 2023, pentru prima oară după foarte mulți ani, s-a observat o mică scădere a cantitatății de material organic în apă. S-au mai luat și alte măsuri, tot în speranța de a se conserva cât mai bine locul – s-a limitat accesul prin pădure, prin amenajarea unei poteci; s-a interzis accesul mașinilor în crater; s-a limitat timpul de petrecut pe malul lacului. [”Plaja” de la Sf. Ana, din fericire azi doar un punct de belevedere!] Locul este rezervație botanică, geologică și peisagistică; toate elementele sunt protejate - topografie, habitat, priveliște. Pe lângă protejarea ecosistemului ai garanția că vei respira aer curat, fără arome de grătar, și vei asculta doar cântecele naturii. Și, nu în ultimul rând, mai e și aspectul siguranței – zona este habitat al urșilor iar prezența hranei aduse de om reprezenta o tentație greu de refuzat - ursul nu e dornic să întâlnească oameni, dar el vrea hrană cât mai multă, cu economie cât mai mare de energie – hrana oferită de om este atracția maximă – ușor accesibilă, bună, bogată în calorii; în plus, dispare teama. Aceste este motivul pentru care pe lac nu există tomberoane. Iar toate interdicțiile au dus la reducerea considerabilă a întâlnirilor – lucru bun pentru ambele părți implicate. [Te poți plimba pe aleea care înconjoară lacul...] Totuși, interzicerea picnincului nu înseamnă că  nu poți mânca un sandviș sau o gustare. Poți să vii cu ele de-acasă sau poți cumpăra un produs tradițional sau ceva de băut de la unicul stand comercial de pe malul lacului.  Ce mai poți face acolo e o plimbare în jurul lacului, ca să-l admiri și fotografiezi din toate unghiurile, căci nu e deloc modest la capitolul ăsta – fiecare pas pe care îl faci pare că îți oferă o imagine și mai frumoasă. Accesul este permis aproape tot timpul anului, așa poți obține imagini de-a dreptul spectaculoase toamna de exemplu, când pădurea se colorează mirific iar apele limpezi reflectă halucinant paleta de nuanțe și siluetele copacilor. [...și pe cărăruile „săpate” în covorul de mușchi de pe maluri.] Să ai doar un pic de grijă cum gestionezi timpul, eventual. Accesul în rezervație se face pe baza unei taxe de parcare de 50 de lei/autoturism, care acoperă 3 ore, și intră toți ocupanții mașinii. În banii ăștia poți vizita și tinovul Mohoș din apropiere. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute (nu-i mult, așa că... relax...; ți-am spus doar ca să știi...). Utilizarea toaletelor este inclusă în preț. Acces gratuit în rezervație au doar drumeții care vin pe jos pe vreunul din traseele dinspre Tușnad, Bálványos ori Bixad (stabilite de salvamont, acreditate, marcate). Și persoanele cu dizabilități au gratuitate (deci mașina cu care sunt transportate va avea gratuitate). [Mici ecosisteme, la fiecare pas 😍] Taxa de parcare contribuie la întreținerea domeniului (în caz ca te întrebi cum ajunge apa la toaletă într-o zonă fără infrastructură primară sau cum se face curățenie într-o zonă unde serviciile publice de salubritate nu ajung). Altfel, zona nu primește niciun fel de finanțare ori subvenție, de nicăieri; supraviețuiește dor din această taxă, din sponsorizări și donații (care sunt puține față de necesar). Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, poți rezolva problema – găsești în zona parcării minuturi sau langoși iar la lac kürtőskalács (despre care ni s-a spus că sunt cei mai buni din țară; nu i-am testat, dar data viitoare nu mai ratăm ocazia 🙂). Și ca să ții minte excursia, poți sa-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului. [În zona debarcaderului și a chioșcului.] Tot în aceeași linie de conservare a sitului, regula de bază este vizitarea obiectivelor pe jos. Excepție fac persoanele cu nevoi speciale - persoane cu dizabilități, persoane peste 65 ani, gravide vizibil (trim. III), copii (cu un singur însoțitor), pentru care se pune la dispoziție transport auto până la debarcaderul de pe lac (nu chiar până pe mal, totuși) – un microbuz care coboară din oră în oră, la fiecare :30 și urcă la fiecare :00. De la debarcader se poate pleca în plimbare pe lac cu un mic catamaran (o cursă de 30 min costă 25 lei/copil, respectiv 50/lei pe adult) sau se pot închiria bărci cu vâsle, capacitate de max. 3 pers., 25 lei/30 min sau 35 lei/60 min. [De încercat! 🤩] Programul de vizitare a lacului este 9:00-19:00 (vara) cu ultima intrare la 18:30, respectiv 10:00-18:00 în sezonul rece (1 noiembrie-30 aprilie). Din zona parcării ai două variante în care poți coborî spre lac: pe drumul asfaltat care te scoate la debarcaderul de pe malul lacului sau pe poteca amenajată șerpuit prin pădure, care se termină în poienița unde e construită capela; în caz că vei fi tentat să „tai” serpentinele trecând pe sub balustradele din lemn, abține-te, ele nu sunt puse chiar degeaba! 😉 [Îți recomandăm să părăsești asfaltul și să cobori prin pădure 😉] Iarna, când ninge bine, drumul se transformă într-una dintre cele mai apreciate pârtii de săniuș din România; săniile pot fi închiriate la fața locului, în preț este inclusă și remorcarea spre „vârf”, cu auto 4x4! 🤩 [De neratat! 🤩] Dacă vrei să petreci mai mult timp în zonă, în natură, ai și posibilitatea de a instala un cort, sau de a veni cu rulota, tot în zona parcării, în porțiunea dedicată acestui scop - parcare de noapte, singura modalitate de a oferi această posibilitate turiștilor dar de a proteja în același timp ecosistemul. Ți se asigură facilități minime și siguranță – loc de cort, toaletă, duș, coș de gunoi, loc de foc și o roabă de lemne, primești 5l de apă de băut Perla Harghitei. Plus intrarea în rezervație. Iar zona e împrejmuită cu gard electric. Totul pentru 100 lei/24h/mașină (indiferent de nr. de pasageri, conform capacității mașinii); pentru motocicletă - 50 lei. Accesul este permis în limita spațiului și a înțelegerii cu vecinii; și pe mai tot timpul anului, cu excepția perioadei de îngheț când trebuie închisă apa; dacă îți asumi asta, poți sta oricând. [Zona de înnoptare.] A! Dacă îți trece prin cap să „fentezi sistemul”, să lași mașina mai la distanță și să vii pe jos, ia în calcul două aspecte: 1. genul ăsta de comportament e descurajat activ și te va costa 30 lei dacă ești „prins cu mâța-n sac” și 2. posibilitatea de a da nas în bot cu ursul. Și, în plus, trebuie să înțelegem că pentru a ne putea bucura cu toții și cât mai mult timp de asemenea locuri este nevoie de administrare, organizare și conservare, ca să nu fim în paradigma „după mine potopul”... Iar 10 lei (dacă vin 4 oameni într-un autoturism) pentru 3 ore e o sumă pe care o putem da, dacă ne permitem mașină...

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂

La Mănăstirea Gornea (Sichevița, Caraș-Severin) accesul este atât de liber, încât lăcașul nu are nici poartă. Poți merge oricând (între orele 7-20 vara; iarna intervalul e ceva mai scurt dar și interesul probabil e ceva mai scăzut).  Până în anii 2000 a fost pe acest loc un pichet de grăniceri. Însă sub impulsul descoperirii unor însemne creștine datând din secolele 4-5, s-a decis înființarea unui schit. [Paraclisul mănăstirii.] S-au făcut toate demersurile juridice legate de proprietate. În 2001 s-a instalat aici prima obște, alcătuită din două maici de Mănăstirea Dealu din Târgoviște și un părinte de la schitul Pătrunsa din Vâlcea; locul a fost binecuvântat și s-au început lucrările. Mănăstirea și-a luat numele de la denumirea satului de care aparține. Paraclisul a fost primul construit, pe locul exact al fostului pichet. A primit hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În anul 2002 au urmat trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul.  În 2003 a început construirea bisericii mari, în stil bizantin, încăpătoare; a durat până în 2010. A primit hramul Izvorul Tămăduirii, care a devenit și sărbătoarea oficială a bisericii, fiind momentul la care participă și episcopul. [Loc de popas.] Obștea care a ridicat schitul a rezistat până în 2016 iar apoi lăcașul a fost preluat de maicile de la Mănăstirea Nera; moment cu care, pe lângă activitatea duhovnicească, a început și o etapă de implicare comunitară. De-atunci și până în 2020 au fost renovate izvorul de la poartă și zidul, sub administrarea celor 5 maici și a preotului duhovnic Isac. În 2020 a venit obștea actuală, din județul Mehedinți. În același an schitul a fost ridicat la rang de mănăstire. [Izvorul de la poartă.] Deși e localizată exact pe drumul județean (DJ571A) și aproape de cel național (DN57), mănăstirea nu e foarte vizitată. Locul e foarte frumos, liniștit, verde, ideal pentru o discuție de suflet.  Construcțiile nu sunt toate finalizate, pereții bisericii nu sunt nici măcar tencuiți, mai e nevoie de retușuri la fundație și acoperiș. Se dorește ca pictura să se realizeze în frescă însă probabil că va mai dura – procedurile pentru finanțare sunt complexe, pictorul trebuie să fie autorizat de patriarhie etc... Până atunci însă, slujbe se desfășoară dimineața la ora 7 și după-amiaza la 17. Donațiile sunt binevenite. De la magazinul din incintă îți poți achiziționa un suvenir tematic sau un obiect de cult. Spațiu de parcare este, exact vizavi de mănăstire.

Am trecut de muuulte ori pe DN11/E574 înspre sau dinspre Transilvania, fără să știm că la doar aproximativ 3km, pe DN 13E, la dreapta de giratoriul dintre Sântionluca și Moacșa (la stânga de la Moacșa la Sântionluca) există Mestecănișul de la Reci.  Şi abia după ce am început să ne documentăm am aflat că aici se regăsește o zonă foarte interesantă – o arie protejată, sit de importanță comunitară: Mestecănișul de la Reci. Este o arie protejată din județul Covasna care cuprinde o mare varietate florală, faunistică și de fenomene geologice – mesteceni, mlaștini, dune de nisip roșiatic. Acoperă mai bine de 2.000 ha și a luat naștere în lunca Râului Negru, având în același timp caracteristici de stepă dar și de zonă umedă. Cuprinde șapte(!) tipuri de habitate - lacuri, mlaștini, păduri, pajiști, cursuri de apă. La fel ca în multe alte locuri, prezența umană pune în pericol speciile rare de plante și animale, prin defrișări, lucrări hidrologice și agricultură iar faptul că este o arie protejată ajută cât de cât. Multe specii de plante sunt rare sau pe cale de dispariție - otrățelul de baltă (plană carnivoră extrem de rară), dedițelul, angelica de baltă, laleaua pestriță, nufărul alb, pinul bancsian. O banală enumerare, care poate nu-ți spune nimic. Dar după ce vei fi făcut măcar o plimbare pe poteci printre mesteceni vei conștientiza cu siguranță cum ar fi ca acest loc să nu mai existe așa cum este acum. [Mesteceni de la Reci.] Fauna este și ea una bogată și cuprinde la rându-i multe specii protejate, nu doar la nivel național ci și european - prigoria, rața roșie, acvila țipătoare, triton cu creastă (cel mai mare din România), broască de mlaștină.  Împreună cu Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Mestecănișul de la Reci formează o rezervație naturală demnă de cele mai profesioniste obiective foto, rezervaţiei al cărei teritoriu se pare că în trecut era alcătuit din nisipuri mișcătoare.  🙂 Trivia: aici s-au filmat scene din filmul Cold Mountain. Deși activitățile de turism și recreere generează consecințe negative în interiorul sitului (specificate ca atare inclusiv în formularul de identificare Natura 2000), au fost totuși amenajate trasee turistice, de cicloturism și de echitație – cu denumiri boeme cum ar fi „Drumul Zânelor” sau “Circuitul Uriașilor” 🙂 sunt trei trasee de drumeție cu grad de dificultate ușor, lungimi între 1,5 și 7 km și durate de 30 min până la 1,5-2 ore; trei trasee de cicloturism cu lungimi între 5 și 12,5 km; un traseu de turism ecvestru de 12 km. La intrarea în rezervație sunt plasate panouri informative (Bravo pentru asta autorităților! Sperăm să reziste ...) care descriu toate traseele și includ și hărți cu marcaje. Accesul în rezervație cu mașina sau alte mijloace de transport motorizate este interzis. Mașinile pot fi lăsate la drumul principal sau în comună, recomandăm locul plasat de noi pe hartă (în aplicaţia Unde Mergem). [Panou informativ cu traseele din rezervaţie.] Zona este extrem de fotogenică iar cei pasionați pot organiza sesiuni foto în perioade favorabile pentru observarea florei și faunei (de exemplu la începutul lunii aprilie când înfloresc dedițelul și laleaua pestriță). Nu putem decât să apelăm la responsabilitate din partea turiștilor și sperăm că efectele generate asupra naturii vor fi minime și nu vor influența negativ ecosistemele. Dacă respecți și apreciezi natura, Mestecănișul de la Reci este un loc în care trebuie să mergi. Dacă nu ești „sclavul” mașinii, poți parcurge cei 25 km de la Brașov până la Reci cu bicicleta; ar putea fi o tură frumoasă, dacă ești și într-o formă fizică OK 🙂 Iar dacă ești în Sfântu Gheorghe și mai bine! De aici sunt doar 15 km. Din Covasna sunt 20 km. Mirosul pădurii, culorile naturii vor lăsa amintiri frumoase în care să te refugiezi mai târziu. - atracţie prezentată cu sprijinul Hanu Paprika din Ozun 🙏

Masivul Trescovăț, una din atracțiile Parcului natural Porțile de Fier, cu nume din povești de pe alte meleaguri, are în zona Defileului Dunării renumele Olimpului lui Zeus. Dacă vrei să afli cum poţi ajunge sus pe Trescovăţ citeşte prezentarea de traseu- caută pe site sau în aplicaţie 🔍 Traseu Vârful Trescovăţ; sau caută în Google: traseu muntele trescovat unde mergem şi citeşte recomandarea noastră! La fel de bătrân ca eroii din legendele grecești, muntele se pare că își are originile vulcanice în timpuri stră-stră-vechi, dintre acelea care se termină cu „-litic”; riolitic permian zic, mai exact, informațiile științifice; în limbaj mai... profan, formarea masivului a început cu activitate vulcanică subacvatică (!!!) adică pe când zona era un fund de mare. ["Preeria" de pe Trescovăţ.] Poveștile oamenilor ne spun că muntele era venerat, căci el „decidea” când vine ploaia. De altfel numele Trescovăț însuși înseamnă „cel care trăsnește”. Departe de a fi factor decizional, muntele are totuși până astăzi un rol mai degrabă de factor informativ, localnicii încă alcătuind prognoza în funcție de prezența sau absența norilor pe fruntea masivului; și se pare că iese cu o mai bună precizie decât a specialiștilor 😀 [Olimpul de deasupra Clisurii Dunării. 😍] Deși înalt de numai 755 metri, vârful intimidează când îl privești de jos (ajungi să-i înțelegi pe strămoșii care îi atribuiau caracteristici supranaturale). Dar odată cucerit îți va recunoaște meritele și te va răsplăti cu o priveliște absolut spectaculoasă de aproape 360 grade asupra Cazanelor Dunării spre stânga (aval), a malului sârbesc al Dunării în față și departe înspre Moldova Nouă la dreapta (amonte). [View către amontele Dunării.] Spre deosebire de ceilalți munți care îl înconjoară, calcaroși, Vârful Trescovăț este un așa-numit neck vulcanic; adică un fel de stâlp dur de rocă format prin întărirea magmei pe fisurile rocilor în drumul către suprafață. Destul de impresionant dacă te gândești un pic... De aici versanții drepți ce dau impresia de înălțimi amețitoare. [Pare mult mai înalt decât este....] Acoperind o suprafață de 20,5 ha, Trescovăț aparține administrativ teritoriului comunei Svinița și adăpostește elemente de biodiversitate de interes comunitar – pinul negru de Banat (specie endemică), orhidee; specii de animale protejate – salamandra, tritonul, țestoasa lui Hermann dar și păsări și mamifere. [Pinul negru de Banat, de veghe asupra Dunării. ❤️] Noi nu am făcut la Trescovăț o vizită „științifică”, așa că nu am identificat vreuna din mai-sus-numitele în afară de pinul negru 😉, dar și incursiunea noastră de plăcere/documentare a fost suficient de interesantă. N-am știut de fiecare dată la ce ne uitam dar ne-am umplut inimile cu imaginile copacilor înalți împungând albastrul înălțimilor, cu șoaptele vântului printre coroanele îmbrăcate hipnotizant în culori de toamnă, cu arcuirile reci ale stâncilor. Ceea ce îți recomandăm și ție 🤗  Mergi cu bine!

Masivul Piatra Craiului sau Munții Piatra Craiului sau Piatra Craiului sau chiar doar Crai, aparține lanțului Carpaților Meridionali. Craiul este tăios și abrupt, un crai bătrân, de prin Jurasic, dar drept și înalt, elegant și îndrăzneț. Masivul prezintă aproape tot spectrul rocilor sedimentare, depuse de când calcarele din Piatra Craiului s-au ridicat de pe fundul mării.  Cea mai mare altitudine este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) – 2238m. Dar masivul are multe piscuri de peste 2000m – Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuțit (2150m), Vf. Țimbalul Mare (2177m), Vf. Sbirii (2220m). Zonă care atrage numeroși iubitori ai muntelui și drumețiilor, Masivul Piatra Craiului este străbătut de nu mai puțin de 42 de trasee turistice marcate pentru drumeție și 11 trasee de cicloturism, de dificultăți variate, pentru toate tipurile de temerari. Cel mai spectaculos dintre ele, dintre Vf. Turnul și Șaua Funduri; lung de 9km, se desfășoară pe porțiunea de creastă a masivului, este dificil (cel mai dificil traseu marcat din România, după părerea multora), tehnic, recomandat experimentaților.  • Trasee Zărneşti şi Piatra Craiului • Sugestii de trasee pentru bicicletă în Zărnești și împrejurimi Dacă te țin bocancii și genunchii și te aventurezi măcar pe unele dintre aceste trasee, nu vei regreta. Piatra Craiului adăpostește specii unice în lume și protejate, de floră și faună - Garofița Pietrei Craiului, floarea de colț sau capra neagră. [În Prăpăstiile Zărneștilor.] Masivul este plin şi de fenomene carstice spectaculoase – Cheile și Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, Moara Dracului, Credacul Stanciului, Zaplazul sau Marele Grohotiș. Datorită caracterului unic al masivului, speciilor rare care se găsesc aici și frumuseții peisajelor, Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 iar în 1990 a fost declarat parc național, în scopul conservării în stare naturală a unor ecosisteme reprezentative și al creării condițiilor de recreere, vizitare și educație, fără afectarea acestora, cu o preocupare permanentă pentru păstrarea peisajului natural și antropic. În prezent Parcul Național Piatra Craiului cuprinde aproape 15.000 ha, împărțite între județele Brașov și Argeș. Campatul şi focul deschis este permis doar două zone amenajate, zona de camping și relaxare aflată la aprox. 200m de Fântâna lui Botorog în direcția Zărnești) și campingurile din apropierea cabanei Plaiul Foii. Parcul Național Piatra Craiului este atractiv și datorită istoricului, valorilor culturale și tradiționale ale comunităților care îl străjuiesc – orașul Zărnești, satele Măgura, Peștera, Șirnea, comunele Rucăr și Dâmbovicioara – peisaje spectaculoase, obiective istorice, obiceiuri, credințe, păstorit, liniște, armonie. Alte atracții turistice din arealul Parcului mai sunt: Schitul ortodox Colții Chiliilor, Castelul Bran, Tranșeele de la Ciocanu. Pentru accesul în parcul național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei/pers. Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Masivul Piatra Mare face parte din munţii Bârsei, localizaţi in sudul depresiunii Braşov din cadrul Carpaţilor de Curbură.  Cabana Piatra Mare este situată la altitudinea de 1628 m, are program non-stop, se poate mânca şi oferă posibilitatea de cazare peste noapte şi de campare. Pe lângă cabana Piatra Mare și vârful Piatra Mare ca obiective turistice importante sunt cascada Tamina, Peștera de Gheață și formațiunile numite Șirul Stâncilor. Pasionaţii de drumeţie se pot bucura de numeroase trasee, cu puncte de plecare din: • Săcele, pe două trasee (muntele Bunloc – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare și Valea Gârcinului – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare)  • Dâmbu Morii, prin (sau pe lângă) Canionul 7 scări sau pe Drumul Familiar, până la cabana Piatra Mare și apoi, Vf. Piatra Mare. • Timișul de Sus - pentru cascada Tamina • Predeal, către vârful Piatra Mare și cascada Tamina Odată ajuns pe Vărful Piatra Mare, de la o altitudine de 1844 m, oriunde îţi vei îndepta privirea te vei bucura de o panoramă extraordinară asupra Predealului şi munţilor Bucegi, zona Branului, a Zărneştilor şi a munţilor Piatra Craiului, cu munţii Făgăraş în spatele lor; vei admira muntele Postăvaru şi oraşul Braşov de la poalele lui iar pe fundal Ţara Bârsei cu Măgura Codlei; munţii Ciucaş cu al lor vârf maiestuos!

Braşov este singurul* oraş din România care are în mijlocul său un munte: Tâmpa, arie naturală protejată. Nu pleca din Braşov până nu îl vezi de sus, de pe platforma de Belvedere Tâmpa. Priveliştea pe care o ai asupra oraşului şi împrejurimilor face să merite banii (dacă foloseşti Telecabina Tâmpa) sau efortul, dacă urci pe jos. - Program Telecabina Tâmpa (urcare): L 12:00-23:00, Ma-D 10:00-23:00. 0. O călătorie costă 30 lei/sens, 45 lei dus-întors (adulți), respectiv 20/30 lei pentru copii. După modernizarea finalizată în octombrie 2025, programul telecabinei a fost prelungit până târziu în noapte, devenind singura telecabină din România autorizată să funcționeze și pe timp de noapte; datorită accesibilității complete pentru persoanele cu dizabilități, acestea pot avea acum ocazia să admire de sus unul dintre cele mai frumoase orașe din România! 😍 Dacă ai un pic de condiţie fizică recomandarea noastră este să urci pe Treptele lui Gabony - (marcaj triunghi galben, aprox. 1,5h) şi să cobori pe Drumul Serpentinelor (marcaj triunghi roşu); dar dacă vrei să fie mai uşor, poţi urca şi coborî pe Serpentine. Ambele trasee (pe care le găseşti şi în aplicaţia noastră) au punctele de plecare pe Aleea de Sub Tâmpa, în zona Telecabinei; chiar dacă sunt relativ ușoare, necesită echipament de drumeţie, ca pe orice alt traseu de munte. [Intrarea spre semnul uriaş BRAŞOV.] Puţin mai sus de Belvedere Tâmpa (semnul uriaș BRAȘOV), după câteva zeci de metri de urcuş vei găsi alte câteva puncte de belvedere, asupra Ţării Bârsei, apoi către Şcheii Braşovului, de la care dacă mai mergi câteva zeci de metri spre Sud vei avea la picioare zona dinspre Predeal, cu cartierul Răcădău. [Punctul de belvedere de deasupra semnului BRAŞOV.] O poveste interesantă: între anii 1950-1960 Braşov a fost unul din oraşele din fostul bloc comunist care au purtat numele dictatorului sovietic I.V. Stalin. Conducătorii de atunci ai oraşului chiar au "scris" numele acestui pe muntele Tâmpa, din brazi plantaţi pe un versant golaş; deşi între timp aceştia s-au amestecat cu foioase, se spune că la o privire atentă dintr-un anumit unghi, dinspre oraş, vei întrezări numele STALIN spre vârful muntelui, în stânga cablului telecabinei! Noi nu am reuşit să îl vedem... [Belvederi de pe Vf. Tâmpa.] În prezent, pe muntele Tâmpa este scris numele oraşului - BRAŞOV - din nişte litere uriaşe care sunt iluminate pe timp de noapte, fiind vizibile de la câteva zeci de kilometri când vii dinspre Târgu Secuiesc, Târgu Mureş sau Sibiu. Muntele găzduiește o microrezervație floristică de aprox. 2 ha ce are scopul de a conserva stâncăriile calcaroase de pe vârf, care adăpostesc numeroase specii de plante protejate (toporași, clopoței, cimbrișor, mătăciune, barba ungurului...). *Unii ar spune că mai e și Piatra Neamț cu a ei Pietricica - dar încă se dezbate intens dacă aceasta este un deal sau un munte. 🙂

Având o suprafață de aproximativ 40 de hectare, parcul din cartierul Tractorul este unul dintre cele mai mari parcuri din Brașov. Construit în anii '80 vizavi de platforma industrială a orașului, unde se fabricau celebrele tractoare românești Universal, parcul era locul de plimbare și de dat pe gheață iarna pentru locuitorii catierului muncitoresc ridicat în apropierea uzinelor Tractorul. La începuturi singurele facilități erau niște leagăne, tobogane și o groapă cu nisip unde copiii ridicau castele, într-un un loc de joacă amplasat în spatele grădiniței (care există și în zilele noastre). Atracția principală era un lac artificial care, când îngheța, se transforma într-un patinoar, luat cu asalt de copiii din cartier. În anul 2010, pe locul lacului a fost inaugurat Patinoarul Olimpic, cel mai mare și mai modern din România la acea dată. [Lacul din parcul Tractorul, anii '80...] După ce a trecut prin mai multe faze de extindere, amenajare peisagistică și dotare cu instalații și facilități sportive și de divertisment, Parcul Tractorul a primit în 2012 denumirea de Parcul Sportiv (sau al Sportivilor) și a devenit una dintre atracțiile preferate de locuitorii și vizitatorii celui mai mare și mai modern cartier brașovean, dar și de cei care așteaptă sau schimbă un tren în gara Brașov – între aceasta și parc existând un pasaj subferoviar de aproximativ 50 metri lungime. [...aceeași zonă a parcului, în zilele noastre.] Ce poți face în Parcul Sportiv din Tractorul? Te poți plimba dar mai ales, poți face mult sport: aleargă pe pistele amenajate cu strat de tartan (lungime totală de aprox. 1,5 km), dă-te cu rolele (pe aleile parcului sau pe circuitul din incinta secției Patinaj Viteză a clubului Corona – lângă Patinoar), fitness în cele două zone cu aparatură dedicată, ping-pong, minifotbal și baschet pe terenurile dedicate, „scheme” cu rolele, bicicleta, placa sau trotineta pe rampa de lângă fântâna arteziană, patinaj pe gheață în incinta Patinoarului (în după-amiezile din weekendurile de toamnă-primăvară)... Poți cânta la „instrumente” stradale sau poți juca badminton pe peluze. Sau îți poți duce copiii la joacă în aer liber, în zona amenajată lângă grădiniță. [Panou informativ despre păsările pe care le poți vedea și auzi aici.] Cum ajungi în Parcul Sportiv din Tractorul? Dacă locuiești în zona Tractorul, cel mai bine, pe jos. 😊 Dacă nu, cu mașina, pe care o poți lăsa în unul din numeroasele locuri de parcare de pe strada Turnului sau în parcarea de la intrarea dinspre cartierul Coresi, care deservește și Patinoarul.  Sau cu autobuzul, în funcție de direcția din care vii ai mai multe stații unde poți coborî – în zona bisericii și spitalului Tractorul, respectiv, lângă Lidl Tractorul. De la acestea ai de mers două-trei sute de metri până la parc. [Parcarea de lângă Patinoar.] În zilele aglomerate se simte nevoia amplasării mai multor toalete ecologice. În sezonul cald sunt prezenți câțiva comercianți de gustări, înghețată și băuturi răcoritoare. Altfel, poți merge pe Aleea Aviatorilor care duce spre Coresi Shopping Resort, vei găsi (și) acolo cafenele, pizzerii, bistrouri și mici magazine unde-ți poți potoli aproape orice poftă! În concluzie, poate că nu este cel mai curat și mai bine întreținut parc din Brașov dar cu siguranță este cel în care poți face cele mai multe activități în aer liber. Iar dacă locuiești în partea de nord a orașului, și cel mai aproape de tine! 

- atracție prezentată cu sprijinul eBagaje.ro 🙏   „Ne vedem în Braşov, în Piaţa Sfatului!” - de câte ori ai folosit această formulă ca să stabilești o întâlnire la kilometrul 0 al oraşului?! [Vara, și mai ales în weekenduri, cel mai viu loc din Brașov 😍] Piaţa Sfatului este cel mai animat loc al oraşului; aici se organizează multe din evenimentele oraşului, mai ales în sezonul de vară, când nu prea există vreun week-end fără un concert, festival sau expoziţie. Mii de porumbei te aşteaptă să te fotografiezi cu ei (atenţie: e interzis să îi hrăneşti) iar la terasele deschise din primăvară până-n toamnă  vei găsi tot ce-ţi pofteşte inima, în timp ce asculţi (sau vezi) repertoriul numeroşilor artişti ambulanţi. Iarna terasele se închid dar poţi mânca la restaurantele care acoperă aproape toate preferinţele, de la fast-food până la steak-house. De la bradul de Crăciun instalat aici, în fiecare an, pe 6 decembrie, se dă startul Sărbătorilor de Iarnă de Poveste! 🎄🎅 [Fântâna din Piața Sfatului.] Scurt istoric Piaţa Sfatului a fost, înainte de toate, locul unde îşi expuneau mărfurile numeroşii negustori români, saşi, unguri sau turci, atraşi de statutul de principal nod comercial pe care Braşovul îl are încă din anul 1364, când a primit dreptul de a organiza un târg anual. Pe 23 Decembrie 1420, Districtul Ţării Bârsei cade de acord cu Breasla Blănarilor să construiască, într-o clădire a acesteia, o cameră pentru „împărţirea dreptăţii” şi pentru „ţinerea şedinţelor sfatului orăşenesc”, aceasta fiind data de „naştere” a ceea ce avea să devină, după multe completări, adăugiri şi renovări, Casa Sfatului şi Primărie a oraşului; din acel moment piaţa mare a oraşului, specifică oraşelor săseşti, preia denumirea clădirii principale pe care o găzduieşte şi începe să fie cunoscută sub numele de Piaţa Sfatului. Acum știi care este semnificația inscripției 1420 de pe Casa Sfatului 😉. [Piața și Casa Sfatului, în perioada interbelică...] Casa Sfatului primeşte în sec. XVI (1525-1528) un turn înalt de 50m, denumit „Turnul Trompeților” (numit aşa pentru că pe el era amplasată o trompetă la care paznicul Casei Sfatului suna ora exactă şi de la care se dădea alarma când orașul era amenințat de vreo primejdie) străjuit de alte patru turnuri mici - ceea ce însemna că oraşul avea dreptul să pronunţe şi să aplice pedepse capitale, în interiorul clădirii funcţionând şi o cameră de execuţie capitală; astăzi, nu mai sunt nici turnulețele, nici camera de execuție. Pe măsură ce orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic, comercial și militar, Casei Sfatului i s-au adăugat noi încăperi, iar turnul a fost prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi. După incendiul care s-a abătut asupra Brașovului în anul 1689, Casa Sfatului este restaurată, în forma actuală datând din anii 1770-1774. Fațada, o loggia în stil baroc, aparține secolului al XVIII-lea. [...și în zilele noastre.] În prezent, în incinta Casei Sfatului funcţionează Muzeul de Istorie Braşov, deschis Marţi-Duminică 10-18.