Pensiunea Muhos

Pensiunea Muhos

Lunca de Jos (HR) / Pensiuni


Program

Închis
Vezi programul

Address

Lunca de Jos nr. 1536, Barațcoș 537146, România

Telefon

Despre

Muhos Pataki Népi Fürdő pe numele ei oficial, pensiunea Muhos din Ținutul Ghimeșului e unul din locurile acelea unde ai impresia că dacă întinzi mâna poți culege stelele de pe cer.

În puţine locuri mai poţi vedea atâtea stele!

Pe Valea Rece, în satul Barațcoș, la 50 km de Miercurea Ciuc, într-un peisaj pitoresc ce alternează culmi prelungi, poieni, fânețe, păduri și arbori solitari, la 942 m altitudine, găsești, la o margine de pădure, pensiunea Muhos. Aer curat, liniște, lipsă semnal, cântec de tălăngi.

Intrarea pe "domeniul" Muhos.

Turiștii pe care i-am întâlnit aici ne-au spus „Nu promovați locul ăsta! Nu vrem să afle toată lumea de el și apoi să vrea toți... să vină aici!” Da, dacă ești genul de călător care fuge de turismul de masă (cu deserviciile ce vin la pachet), dacă ești genul de călător care apreciază locurile apropiate de natură, agroturismul acela autentic, ai vrea să păstrezi pensiunea Muhos numai pentru tine.

Vedere din curtea pensiunii. 😍

Muhos este un mic complex, cu două corpuri pentru cazare, restaurant și salon separat pentru evenimente, SPA, mini-piscină exterioară, loc de joacă, foişor, parcare.

Fără griji pentru locul de parcare.

Sunt în total 13 camere, cu 35 de locuri de cazare. Toate camerele au baie proprie (deşi pensiunea e clasificată 2 margarete!) și sunt repartizate 10 în corpul principal (7 la etajul 1 și 3 la etajul 2), două într-o căsuță alăturată (una la parter și una la mansardă) și una cumva în spatele clădirii principale, cu acces separat. Camerele au între două și patru locuri, în paturi duble, twin sau etajate. 

Băi mici dar curate. Şi călduroase iarna.

Mult lemn, peste tot; rustic, simplu. Covoare țărănești pe jos, mobilier de strictă necesitate, băi mici. Dar multă căldură; și la propriu (iarna) și la figurat. 
Chiar dacă semnalul la telefon lipsește aproape cu desăvârșire, ai la dispoziție WiFi la pensiune dacă nu poți și nu poți să te rupi de conexiunea cu www-ul. Singurele televizoare din pensiune sunt instalate în restaurant şi în salon.

Mult lemn, rustic. simplu.

Cazarea se face doar în regim de demipensiune iar vara (iunie-septembrie, aproximativ) pentru minim două nopți. Prețurile sunt 220 lei/noapte/adult, 130 lei/noapte/14-18 ani, 120 lei/noapte/6-14 ani. Pentru ședere de minim două nopți prețurile scad la 200 lei/noapte/adult, 110 lei/noapte/14-18 ani, 90 lei/noapte/6-14 ani. Și toate includ cazare, mic dejun, cină cu două feluri și desert, o pălincă/vișinată, un pahar cu vin și apă de masă carbogazoasă (îmbuteliată chiar în Lunca de Jos!). Porțiile sunt atât de generoase încât se poate liniștit mânca ciorba la prânz și felul principal seara.

Trataţia de bun-venit! 🤩

Și am ajuns la mâncare... 🙂 Dacă îți este dor de mâncarea aia făcută de bunici, pensiunea Muhos e locul unde poți retrăi amintiri... gustative din copilărie. Cu specific unguresc ceangăiesc (zona este preponderent locuită de ceangăi – caută în app/site 🔍 Valea Ghimeşului pentru detalii), bucătăria pensiunii este acea „bucătărie săracă”; nu că ar fi goală, ci bazată pe ingredientele acelea obișnuite, din gospodăria omului, cu gusturi excelente prin simplitatea lor, combinate după existența lor în cămară, după alchimia naturii, nu după formule predate în manuale. ❤️

În puţine locuri mai eşti aşteptat cu masa pusă!

Micul dejun excede cu siguranță, și prin cantitate și prin calitate, unul țărănesc tradițional 🙂 Dar îți dă ocazia să te bucuri de mămăligă fierbinte cu brânză din aia grasă, topită de căldura aurie (Zsolt, proprietarul, îi spune cu umor, „tartă ceangăiască”); cârnați făcuți în casă, slănină, jumări, brânzeturi din producție proprie, frigănele; dar și produse mai „de oraș” - conopidă pane, salamuri de calitate (unele de proveniență locală), salată de vinete, omletă, cremvuști, ciuperci umplute, legume proaspete; laptele provine din ferma proprie, untul este făcut tot acolo, gemurile în bucătăria pensiunii, iar ceaiul din plante de pe pășunile din împrejurimi (renumite pentru biodiversitate). Toate în funcție și de sezon și de câte nopți stai (căci componența bufetului variază parțial de la o zi la alta). Totul disponibil până la ora 10.

"Tartă ceangăiască" de pe Valea Ghimeşului.

Cât privește cina, aceasta este stabilită în bucătăria pensiunii și e aceeași pentru toată lumea (dacă ai restricții alimentare nu-i problemă, trebuie doar să anunți). Drumul este deschis cu o pălincă/vișinată. Iar apoi noi ne-am bucurat de o Betyarleves și o Friptură ceangăiască și ne-a părut rău că am stat doar o zi. Betyarleves este Supa haiducului – o zeamă densă și consistentă, plină de bunătăți – legume, carne de pui, ciuperci, bucățele mici de carne uscată afumată (asta e rețeta de la Muhos), care se servește cu smântână și (mult) ardei iute și vine la masă într-un bol generos, din care îți poți pune (și re-pune) după cum te ține cureaua.

Al doilea refill de Supa haiducului 😋

Friptura ceangăiască era făcută din ciolan, bine copt și rumenit, generos adus la masă alături de cartofi copți și varză călită (salivăm amintindu-ne). A urmat și o prăjitură făcută în casă, pe care am reușit să o strecurăm cumva la locul ei, ignorând cu diplomație regulile privind aportul caloric. Apa și un pahar cu vin vin la pachet; dar poți sa-ți comanzi și altele de băut, căci pensiunea e dotată și cu un mic bar.

"Regele Ciolanului" ar putea fi invidios... 😉

Mai există în curte și un salon separat, unde se poate lua masa, ori petrece timpul după închiderea restaurantului (ora 22:00, cu ultima comandă la ora 20:00).

Foişorul închis din curtea pensiunii.

Zona este bogată în izvoare minerale, ceea ce l-a inspirat pe proprietarul pensiunii Muhos să o doteze cu o „baie tradițională” alimentată direct de la sursă (izvor captat, cu toate autorizațiile și taxele necesare) - un mic SPA alcătuit dintr-un ciubăr (un jacuzzi specific zonei secuiești) și o cadă, cu apă bogată în elemente minerale (calciu, magneziu, sodiu, potasiu, sulf), ce se presupune că ar avea efecte terapeutice asupra aparatului locomotor, în boli dermatologice, sechele posttraumatice, neuropatii, afecțiuni inflamatorii cronice ale aparatului reproducător feminin, alergii. De ea vin ziua să se bucure și localnicii sau alți turiști cazați în regiune – cu rezervare prealabilă. În aceeași incintă există și o saună. Program de funcţionare: 10-22.

Ciubăr cu apă minerală încălzită.

Dacă vrei şi la SPA. recomandarea noastră este să faci rezervare pentru SPA odată cu cea pentru camere, căci cererea este destul de mare iar accesul este limitat la cuplu/grup. Accesul la SPA se plătește separat – 30 lei/persoană ciubărul, 25 lei/persoană sauna, iar o sesiune durează 90 de minute.
Piscina exterioară este disponibilă doar vara, este încălzită iar accesul este gratuit pentru cei cazați.

Vara e cu bălăceală. 🤩

Prin împrejurimi se pot face drumeții ușoare, cu un pic de atenție la câinii de pe la stâni. În satele vecine pot fi admirate capele, gospodării și instalații tradiționale cu specific pastoral; sunt și câteva peșteri; se poate merge și cu bicicleta; iar dacă nu ai chef să faci mișcare poți contracta o plimbare cu căruța.

La plimbare în aerul tare al dimineţii. ❤️

Dacă vrei nişte idei când eşti în zonă dă un click pe secţiunile Ce merită să vezi şi Activităţi şi experienţe de neuitat din home-page-ul aplicaţiei Unde Mergem! 😉 Şi nu uita să îi scrii o recenzie Pensiunii Muhos pe pagina din aplicaţie, în care să povesteşti experienţa ta aici!

Ultima actualizare:

  • 28/11/2023 (recomandat la 29/01/22)

Pe scurt:

  • O adevărată pensiune agroturistică, rustică, cu mâncare bună şi baie tradiţională.

Tip structură:

  • Pensiune

Clasificare:

  • **

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Demipensiune

Facilităţi:

  • Free WiFi | Mic-dejun disponibil | Parcare gratuită | Restaurant | Piscină | Spa

Mic-dejun:

  • Inclus în preţul cazării.

Cameră single:

  • 200-220 lei/adult, demipensiune

Cameră dublă:

  • 400-440 lei/cameră, demipensiune

Photo Gallery

Alte sugestii

Pensiunea Páva Kert

Odorheiu Secuiesc (HR) / Pensiuni

Zen Eco Villa

Pensiuni / Sfântu Gheorghe (TL)

Honor Villa

Hosteluri / Izvoare (HR) / Pensiuni

Taschler Haus

Sighişoara (MS) / Pensiuni

Pensiunea Kon Tiki

Pensiuni / Sibiu (SB)