Star Brașov
Star Brașov

Star Brașov

4.67 12 recenzii
Braşov (BV) Centru comercial
10:00 - 20:00
Închis

Nicolae Balcescu nr. 62, Brasov, Romania, 500019

Despre

Star este unul dintre cele mai vechi și cuncoscute centre comerciale din Brașov, cu activitate neîntreruptă din 1975. 
După ce a trecut printr-un proces reuşit de modernizare, reamenajare şi rebranding care l-au făcut să redevină o destinaţie agreabilă de shopping - mai ales dacă ești în căutarea unor produse de calitate superioară față de cele din multe magazine din Centrul Istoric.

Ce-l face cu adevărat diferit? Designul foarte aerisit. Este singurul centru comercial din oraș unde te poți plimba relaxat printre magazine, fără senzația de înghesuială. Fiecare dintre cele 5 niveluri este organizat în stil open-space, unde găsești aproape tot ce-ți dorești: bijuterii, haine și încălțăminte (pentru femei, bărbați și copii), articole sportive, papetărie, cadouri, accesorii, decorațiuni interioare și chiar un centru de reparații ceasuri la parter. La parter te așteaptă noua locație Vivo Burger, iar la etajul 3 găsești Al Camin, pentru doza ta de distracție. Iar la subsol, Carrefour Market este mereu la îndemână pentru cumpărături rapide.

Periodic, Star găzduiește campanii de reduceri care fac prețurile mai prietenoase – nu te aștepta la chilipiruri, dar raportul calitate-preț este corect. Dacă vrei produse ieftine, poate nu e locul ideal, dar dacă urmărești calitate și o experiență de cumpărături plăcută, merită o vizită.

Parcarea, deși destul de generoasă, poate fi uneori aglomerată. Primele 30 de minute sunt gratuite, apoi se aplică o taxă de 8 lei/oră. Dacă plănuiești să stai mai mult, o alternativă bună este parcarea subterană din apropiere – mai avantajoasă ca preț, dar cu acces ceva mai dificil, din cauza culoarelor de acces între niveluri  înguste.

În apropiere de Star se află și cea mai veche piață agroalimentară din oraș, unde – cu puțină atenție – vei găsi producători locali cu legume, fructe, brânzeturi, produse apicole și pâine artizanală.

Ultima actualizare:

03/04/2025 (listat la 29/01/20)

Pe scurt:

Centru comercial ultracentral, cu istorie.

Categorie:

Centru comercial

Tip magazin:

Alimente | Băuturi&Tutun | Bijuterii | Cadouri&Cărţi | Casă&Decor | Cosmetice&Sănătate | Echipament sportiv | Fashion | Naturist&Bio | Suveniruri | Universal

Facilităţi:

Galerie comercială | Lift | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Plata cu tichete/card de masă/bonuri cadou | Toaletă pentru clienţi

Photo Gallery

Alte sugestii

Braşov (BV) Magazin
Închis
4.75 4 recenzii
La vreo 20 de paşi de Biserica Neagră, la parterul unei clădiri construite prin anii 1500 😮 vei găsi Barrique, un wine-shop de unde te vei lăsa cu greu plecat indiferent că intri să guşti ceva, să cumperi sau să participi la unul din desele evenimente cu degustare organizate aici în colaborare cu podgorii sau distilerii de pe tot teritoriul României...  [O surpriză plăcută într-un wine-shop! 😋] E un loc bun pentru un popas de „hidratare”, sunt disponibile câteva locuri, la intrarea în magazin, în magazin sau... în camera din spate - aici nouă ni s-a părut cel mai plăcut loc în care să bei un pahar de vin sau de tărie, să pui alături nişte felii de brânză maturată sau ceva şunculiţe de mangaliţă, şi să stai la poveşti cu câţiva prieteni... Şi plăcut, şi mai ieftin decât într-un bar sau restaurant! 😉 [Loc de degustare, la intrarea în magazin.]Iar dacă vrei să cumperi ceva „vicios” ai o ofertă super-bogată de băuturi (bere artizanală, vinuri, spumante, spirtoase - peste 1000 de etichete) dar şi de trabucuri, tutun şi accesorii, ciocolată şi preparate (carne şi brânzeturi) artizanale. [Probabil cea mai bogată ofertă de trabucuri din Braşov.] Întreabă ce vin este la oferta săptămânii (de fapt, oferta se schimbă la fiecare două săptămâni): îl poţi degusta (gratis) şi dacă îţi place, poţi cumpăra o sticlă (sau o cutie 😀) pentru acasă/hotel sau pentru consum pe loc (servire şi la pahar), îţi vor fi puse la dispoziţie pahare şi chiar decantoare. [Loc numa' bun pentru un pahar de vorbă 🍷🥂] De fapt, orice vin cu preţ de până în 100 lei poate fi degustat gratuit înainte de achiziţie. La data ultimei noastre documentări, la ofertă erau două etichete: Thesaurus Amadoc Sauvignon Blanc, redus de la 52 la 37 lei şi Thesaurus Amurg Cabernet Sauvignon, redus de la 45 la 31 lei. [Oferta săptămânii.] Marea majoritate a produselor de aici nu se găsesc în super/hyper-marketuri, sunt din game pentru horeca, cu preţuri pentru toate buzunarele: de la 15 lei (o Tămâioasă Românească de de la Cotnari) până pe la 440 lei (Taylor’s 20 ani Tawny Vin de Porto 0.75L). Toate produsele pot fi comandate şi online, cu o taxă de livrare de 10 lei, serviciu disponibil doar în oraşul Braşov şi localităţile limitrofe (pentru o taxă începând de la 20 lei). [Din oferta magazinului...] Am fost în mai multe vizite „de documentare” aici 😉 şi de fiecare dată ne-am bucurat să fim bine consiliaţi de oamenii care ne-au servit: poate că nu au studii sau calificări speciale în domeniu dar ştiu foarte multe lucruri despre produsele pe care le vând, sunt foarte amabili şi orientaţi spre satisfacţia clienţilor. Dacă eşti localnic sau vii des prin Braşov, Urmăreşte această pagină în aplicaţia Unde Mergem şi vei primi notificări de fiecare dată când se va organiza aici o degustare dar şi, mai ales, când se vor activa oferte speciale! 
Braşov. Str. George Bariţiu nr. 7
Braşov (BV) Magazin
Închis
5.0 2 recenzii
Pentru cine nu ştie, Leonidas este un brand fondat la începutul secolului 20 de Leonidas George Kestekides. Născut în Anatolia într-o familie de greci, a emigrat în Statele Unite unde a devenit cofetar... atât de bun încât a reprezentat America la Târgul mondial de la Bruxelles (1910) 😮 şi a primit o medalie de bronz. Aici a cunoscut şi dragostea vieţii sale, cu care s-a şi căsătorit. S-a stabilit în Belgia şi în anul 1913 a deschis o cafenea în Ghent, oraşul considerat a fi locul de naştere al vestitelor praline Leonidas.  Ingredientele de bună calitate, numărul mare de sortimente dar şi reţeta de business îmbunătăţită permanent timp de o sută de ani, au făcut ca în prezent pralinele Leonidas să fie vândute în peste 1200 de magazine în toată lumea, printre care şi cel din Braşov. [Praline de care te vei îndrăgosti!] Deschis la începutul anului 2020, Leonidas Braşov este un magazin micuţ (esenţele tari se ţin în flacoane mici 😊) dar în care vei găsi tot timpul câteva zeci dintre cele mai apreciate sortimente de ciocolată Leonidas, grupate în trei mari categorii - albă, neagră, cu lapte. Gama de praline este foarte vastă, de la cremă de unt, de caramel, ganache până la perle, trufe, lichior şi marţipan. Poţi alege orice din vitrină (chiar şi câte o pralină din fiecare sortiment), le vei plăti la suta de grame (21 lei) iar dacă vrei să faci un cadou, îţi vor fi ambalate frumos în cutii speciale (sunt disponibile mai multe dimensiuni, cu blistere care pot conţine cantităţi diferite). [Vitrina cu bunătăţi. 😍] În afară de vestitele praline belgiene, vei mai găsi aici şi nişte jeleuri delicioase, nuga, lollipop (figurine din ciocolată), stones (migdale învelite în ciocolată), caramele, cremă tartinabilă (de fistic, cu alune de pădure, cu ciocolată neagră, cu Manon), biscuiţi, ciocolate solubile, batoane, tablete, siropuri... [Sortimente de jeleuri. 😋] Întregul stoc de marfă este produs la singura fabrică Leonidas, în Belgia, de unde ajunge aici în transporturi lunare. Ni s-a părut interesant să aflăm că cel mai bine vândut sortiment este cel al pralinelor umplute cu alcool, dintre care în top se află Cerisettes (vişine întregi scăldate în cremă de lichior şi îmbrăcate în ciocolată neagră) şi Cerise Emballee (o combinaţie foarte reușită de lichior cherry și ciocolată neagră amară). Dar nu vrem să te influenţăm 😉: dacă ai drum prin zonă, acordă-ţi un respiro dulce şi indiferent ce vei alege, te vei bucura de o ciocolată „100% unt de cacao”, conform promisiunii de calitate Leonidas. Pont: dacă vii cu maşina, vis-a-vis de magazin sunt amenajate câteva locuri de parcare; dacă găseşti unul liber, înseamnă că ai dezlegare la dulce. Profită! 😀
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 36
Braşov (BV) Centru comercial
Închis
5.0 2 recenzii
Ne-am gândit că trebuie să afli despre centrul comercial Magnolia din Braşov, dacă te-ai mutat recent în frumosul cartier Răcădău-Valea Cetăţii sau dacă eşti cazat undeva în zonă. Locuitorii mai cu vechime cunosc deja locul ăsta şi îl apreciază unanim pentru că a fost gândit încă de la început pentru comunitate. Oamenii vin aici pentru cumpărături, pentru momente de deliciu în mica zonă de food-court dar mai ales, vin să petreacă timp de calitate împreună cu vecini, colegi şi prieteni. Şi pentru că în orice casă este şi o sufragerie, Magnolia a creat un spaţiu numit "Sufrageria din Răcădău", unde îţi poţi muta "biroul de acasă", pe bază de rezervare. Vecinii din Răcădău îşi pot organiza aici şi evenimentele festive, li se pun la dispoziţie toate cele necesare unei petreceri, nu trebuie să vină decât cu mâncarea şi băuturile! - poţi cere detalii scriind un email la adresa de mai sus. ["Sufrageria din Răcădău"] Încă de când intri, te simţi bine-venit în Magnolia Center: spaţiile sunt luminoase, aerisite, curate. Nu sunt multe magazine dar poţi cumpăra de toate, de la ciocolată (artizan local) şi cafea prăjită proaspăt până la bijuterii şi haine de firmă. Mai găseşti un Carrefour-market, farmacie, spălătorie de haine, beauty-salon şi un centru de livrare IKEA. Am remarcat în toalete spaţii amenajate special pentru persoane cu dizabilităţi şi pentru schimbat scutece copii. Poţi mânca şi bea cam tot ce îţi poţi dori la cele câteva restaurante şi cafenele din food-court dar şi pe terasa cu aprox. 100 locuri de la intrare (în sezonul cald), program zilnic 11:00-21:00. [Pe terasa.] Magnolia este şi unul dintre puţinele centrele comerciale din România pet-friendly: îţi este permis accesul cu animalul de companie în zonele comune, în food-court şi în câteva magazine! Şi dacă o să te întâlneşti cu un superb labrador din ciocolată, să ştii că este mascota locului şi îl cheamă Tango. 🙂 [Tango din Magnolia.] Te încurajăm să apeşi butonul "Urmăreşte" al acestei pagini: vei primi notificare în telefon ori de câte ori cei de Magnolia vor avea o ofertă specială de neratat, vor organiza un eveniment sau o acţiune comunitară. Din ce am văzut până acum, sunt puşi bine pe treabă şi la capitolul ăsta! 🙂
Str. Crişului 18, Braşov, România, 500283
Braşov (BV) Magazin
Închis
5.0 2 recenzii
Liquor Store este cel mai mare magazin de profil din Braşov, cu peste 2000 de produse în oferta curentă - băuturi (alcoolice şi ne-alcooloce), şi tutun. Având în "spate" un distribuitor mare de băuturi, gama de produse este foarte diversificată iar preţurile sunt cele cu care poate te-ai obișnuit într-un asemenea loc. Dacă vii cu maşina, încearcă să găseşti un loc de parcare înainte de a ajunge la magazin; este amplasat pe o stradă foarte circulată şi sunt doar câteva locuri de parcare, vis-a-vis de magazin, mai tot timpul ocupate în cursul zilei. Bine, unii mai lasă mașina pe avarii în fața magazinului cât intră să ia ceva rapid... dar implică riscuri! 😉 Pe raza oraşului Braşov, magazinul face şi livrări la domiciliu/hotel; serviciul este disponibil și în platforme delivery.
Str. 15 Noiembrie nr. 34, Brasov, Romania, 500096
Braşov (BV) Magazin
Închis
4.67 3 recenzii
Dacă eşti călător prin Braşov şi ai nevoie de o farmacie, îți recomandăm să mergi la Aurofarm, din cel puțin două motive: e amplasată în Centrul Vechi, zona turistică a oraşului (pe strada pietonală Republicii) şi este deschisă în fiecare zi până târziu (inclusiv în zilele cu sărbători legale). [Spatiu de confidenţialitate.] În plus, am remarcat că spre deosebire de multe alte farmacii, dacă ai o problemă mai delicată poţi ruga pe una dintre farmaciste să vină într-un spaţiu dedicat, unde puteţi vorbi fără să vă audă ceilalţi clienţi. 👌 Farmacistele sunt foarte amabile şi te vor consilia cu adevărat în problema pe care o ai. Din ce am văzut, preţurile sunt bune, atât la medicamentele cu reţetă cât şi la produsele conexe (medicamente fără reţetă, cosmetice etc,), inclusiv la gama foarte cuprinzătoare de produse Gerovital pe care o găseşti aici. [Ofertă bună de produse Gerovital.] Mai trebuie spus că Aurofarm Trading este una dintre puţinele farmacii din oraş care (mai) prepară reţete farmaceutice (creme, unguente, alifii) prescrise de doctori. 
Strada Republicii 27, Brașov 500030, România
Braşov (BV) Magazin
Închis
Când eşti în apropierea străzii Sforii, fă un popas şi aici: vei găsi un minunat magazin de bijuterii şi vei afla povestea Katharinei - frumoasa săsoaică ce i-a furat inima fiorosului Vlad Ţepeş (a.k.a. Dracula), acum mai bine de 500 de ani. Dacă uşa magazinului este încuiată, sună la numărul de pe această pagină sau la recepţia vilei Katharina şi va veni cineva să te întâmpine! În timp ce vei bea un ceai din partea casei poţi să alegi un minunat suvenir care să îţi amintească de Braşov. Magazinul arată ca un mic muzeu, în care sunt expuse la vânzare bijuterii din ultimele tendinţe, lucrate din metale nepreţioase, placate cu aur,  bijuterii hand-made dar şi frumoase piese din argint, toate de o calitate superioară.
str. Poarta Schei nr. 20, Brasov, Romania, 500020