La fel ca foarte multe afaceri din turism, și Stuffino are o poveste în care se împletesc frumos pasiuni și abilități ale celui care i-a dat naștere. Pentru că venea de mult timp la pescuit în Delta Dunării, în special la Crișan, și îi era din ce în ce în ce mai greu să găsească un loc unde nu doar să doarmă ci și să mănânce bine, Sandu - skipperul, ghidul și amfitrionul de la Stuffino - când a găsit un teren disponibil nu a stat deloc pe gânduri. L-a cumpărat și s-a pus pe treabă, pe asanat, pe înălțat terenul și pe construit ceva așa cum i-ar fi plăcut și lui să găsească atunci când Delta îl chema! 👍
Sandu, într-unul din locurile lui secrete de pescuit 😍
Și, deși nu e deloc simplu să construiești și să faci un business în Rezervația Biosferei Delta Dunării, i-a ieșit foarte bine, Stuffino fiindu-ne sugerat pentru documentare de Comunitatea Unde Mergem încă din perioada pandemiei, când locul efectiv a fost luat cu asalt de oameni dornici să se „izoleze” în cea mai izolată zonă a României. Motivele pentru care ne-au spus că ar merita să-l recomandăm au fost: poziționare excelentă, raport preț-calitate foarte bun, curățenie, mâncare bună și, mai ales, foarte potrivit atât pentru cei dornici să-și încerce abilitățile și norocul la... pescuit 😊 cât și pentru buna relaxare a celor care rămân „acasa”. Iar când am avut prima ocazie (toamna 2024) am mers, am văzut, am gustat... și în final, am validat că Stuffino merită să devină răspuns la întrebările „unde mergem în Delta Dunării / la Crișan / la pescuit / ca să vizităm Delta Dunării?”.
Amplasare strategică, vis-a-vis de Obeliscul ridicat la 1894 de reprezentanții Comisiei Europene a Dunării, în onoarea și în prezența Regelui Carol I.
Îți reamintim, la Crișan nu se poate ajunge decât pe apă 😉
Dacă vii cu pasagerul, trebuie să știi că pontonul de acostare Navrom Delta e în centrul satului, la aprox. 2 km. Cât ești pe drum, poți suna la pensiune și dacă nu este plecat în vreo excursie cu barca, Sandu te va ajuta cu un transfer din port până la cazare; altfel, poți ruga pe cineva de la pensiune să vină cu un scuter electric ca să vă ia bagajele, iar tu și însoțitorii tăi vă veți bucura de o plimbare agreabilă de vreo 20 minute pe „faleza” satului. Scuterul electric are și câteva locuri în spate, unde în limita posibilităților pot fi luate persoanele care se deplasează cu dificultate, bătrâni, mame cu copii mici. 👍
Faleza din Crișan.
În schimb, dacă vii cu o barcă rapidă îl poți ruga pe pilot să te lase direct la pontonul pensiunii. Iar când faci rezervarea pentru plecare, nu uita să specifici de unde să te ia! 😉
Dacă ești într-un grup de minimum 5-6 persoane, poți aranja cu Sandu un transfer direct cu barca, fie de la Tulcea fie de la Murighiol (și retur); costurile pornesc de la 100 lei/pers./sens pentru relația Murighiol, respectiv 120 lei pentru Tulcea; prețurile sunt valabile pentru minimum 5 persoane transportate (Murighiol), respectiv 6 (Tulcea).
Celor care care vin cu barca proprie li se asigură gratuit „parcare” la pontonul pensiunii, în limita celor 3 locuri disponibile.
Ponton privat la brațul Sulina.
În curtea pensiunii te așteaptă băncuțe, șezlonguri, umbrele și... Nemo, (prea)simpaticul beagle al lui Sandu 😊; în spate este și un loc de joacă pentru copii, cu trambulină, tobogan și leagăn.
Loc de joacă.
Pentru cazare sunt disponibile 3 căsuțe cu câte 2 camere duble cu pat king size, toate cele 6 camere fiind identice ca dimensiuni și amenajare, în fața fiecăreia fiind o mică prispă unde îți poți lăsa sculele de pescuit și o băncuță numai bună de stat seara ca să postezi pe Instagram „capturile” zilei. 😊
Căsuțele Stuffino.
În fiecare dintre camere la cerere se poate instala și un pat suplimentar (+50 lei/noapte, include lenjeria de pat și prosop suplimentar) – cerut în general de familii cu copii, potrivit pentru un copil sau o persoană nu foarte corpolentă de 80-90kg... dar de multe ori, mai ales în sezon când e plin de familii aici, cel care „prinde” patul suplimentar este tatăl iar în patul mare, mama doarme cu copiii 😊 Pentru că da, Stuffino e foarte bine „orientată” către familiile cu copii: de la curtea cu leagăne și loc de joacă și până la accesul oferit în bucătăria de vară, cu frigider și toate ustensilele necesare pentru a pregăti un mic-dejun sau chiar un prânz sau o cină - ai cam tot ce-ți trebuie ca să îți hrănești familia, dacă vrei.
Camere confort 3*.
Însă pentru cei care vor să fie serviți 😉 gazdele pregătesc zilnic de mâncare: mic-dejun (40 lei/pers.), prânz (90 lei/pers., ciorbă, fel principal și desert) - servit târziu, după ora 17, care pică numai bine pe foamea cu care o să te întorci din excursia cu barca, și cină (50 lei/pers. fel principal și desert), dacă sunt doritori. Din experiența noastră, te asigurăm că după micul-dejun (care este consistent) poți pleca liniștit la pescuit sau într-o excursie luând la tine niște snack-uri (pe care dacă nu ți le-ai adus în bagaje le poți cumpăra de la magazinul aflat la 100m – cu prețuri nu foarte mari comparativ cu ce găsești în Tulcea) și să reziști până la prânzul târziu care te așteaptă cald când te întorci.
Cei care nu pleacă nicăieri și preferă să stea pe relaxare la pensiune pot mânca prânzul mai devreme, în jur de 14 iar seara pot să comande cina sau, așa cum am văzut că fac majoritatea celor cazați, își pot face un grătar sau pot prepara în bucătărie ceva rapid, niște paste, ceva prăjit...
Pentru când te saturi de pește...
Standard, tot ce se gătește aici e bazat pe pește iar în sejurul nostru de documentare Mihaela și mica ei echipă de gospodine care se ocupă de pregătirea mesei ne-au convins că au un portofoliu bogat de rețete. Poate că nu îți vor nimeri gusturile și preferințele 100% dar de bunele lor intenții poți fi sigur(ă)! De ce spunem asta? Și aici, ca în multe alte pensiuni pe care le-am mai vizitat în Deltă, scrumbia se servește însoțită de lămâie și cartofi natur (în alte părți am văzut-o garnisită cu cartofi la cuptor) iar când am cerut mujdei ni s-a oferit, cu plăcere, mujdeiul casei - frecat cu ulei. Care, deși delicios în combinație cu alte feluri de pește, prăjit sau fiert, parcă totuși nu prea se potrivește cu scrumbia. Așa că dacă ești obișnuit să mănânci scrumbia la grătar cu mămăliguță și mujdei din acela mai lichid, nu cel frecat specific Deltei, îi poți ruga să ți-o servească așa cum îți place ție! 😉
Scrumbie à la Stuffino.
Micul-dejun, de tip continental, este servit pe un platou pregătit pentru fiecare masă, conține preparate reci (mezeluri, brânzeturi, legume) și calde (în general ouă, ochiuri sau omletă), însoțite obligatoriu de preparate deltaice din cămara proprie: salată de icre (nelipsită din meniul zilnic) plus alternativ ceva din pește marinat, pește afumat, zacuscă din pește, chifteluțe din pește...; mai primești și pâine, unt, gem de smochine, ceai iar cafeaua ți-o faci singur la espressorul automat din sala de mese... care rămâne „la liber” pe tot parcursul zilei. Dacă te obișnuiești cu preparatele din pește și gemul de smochine din fiecare dimineață, când pleci le poți cumpăra și pentru acasă, pentru 30-40 lei borcanul de 400g.
Una dintre variantele de mic-dejun.
La prânzurile târzii și la cine, pe lângă consacratele ciorbe (aduse la masă în supieră, din care te servești pe săturatelea), caras prajit și saramură, am avut ocazia să încercăm, pentru prima dată, ciorbă de perișoare (din pește, bineînțeles) și ardei umpluți cu pește, pe care i-am asezonat cu ardei iuți proaspeți, culeși din curte. Ca desert, am fost răsfățați cu prăjituri, făcute tot în casă și cu niște gogoși simple de-li-cioa-se! 😋 Abia așteptăm să revenim și vara, ca să putem degusta și din cei câțiva smochini pe care i-am văzut prin curte 😉 Vinul casei e foarte bun, apa minerală, sucurile și berea sunt ținute la rece... nu-ți poți dori nimic mai mult!
Picanterii...
Pentru că oferă și posibilitatea de a servi mâncare gătită în bucătăria proprie, am prezentat Stuffino ca pensiune dar de fapt, este clasificată ca structură de cazare cu camere de închiriat, cu facilități de 3 stele. În băi vei găsi săpun, gel de duș, șampon și prosoape, la cerere se asigură refill și schimbarea lenjeriei de pat și prosoapelor în cazul sejururilor mai lungi de 4 zile. E bine de știut că apa de la rețea este potabilă, comuna Crișan având stație de potabilizare a apei din Dunăre.
...și delicatesuri. Câte una, să ajungă la fiecare, da? ☺️
Ai acces liber la grătar (dacă uiți să îți aduci și cărbuni, vei găsi la magazinele din sat 😉) și la bucătăria dotată cu strictul necesar pentru gătit (plită, cuptor electric, cuptor microunde, veselă) și servitul mesei și al băuturilor (tacâmuri, pahare). Din motive lesne de înțeles, în bucătărie este permisă doar pregătirea unor mâncăruri simple, rapide, în niciun caz găteli elaborate ca ciorbe, sarmale sau tocănițe, care presupun timp îndelungat de pregătire și consum mare de gaz/curent electric.
Toți clienții au acces la frigider și la un congelator vertical iar cei mai norocoși pescari dintre ei 😊 la o ladă-congelator – dar numai pentru capturile care se încadrează în dimensiunile legale. 😉
Bucătărie cu strictul necesar.
Pe lângă terasa acoperită, und sunt 4 mese, bucătăria self-service, în care mai sunt câteva mese, pentru zilele mai răcoroase, mai sunt disponibile și două foișoare, de 8 locuri fiecare - dotate cu plasă anti-țânțari, foarte utilă în orele de seară când vampirii sunt activi; cel amplasat un pic mai în spate are și curent – perfect ca să stai la un pahar de vorbă, jocuri de cărți, rummy etc., cu o muzică în surdină până târziu, fără ca cei care dorm să fie deranjați. 😉 Pentru romanticii care vor să vadă stelele oglindite în Dunăre este amenajată o mică terasă și la ponton, cu mese și băncuțe.
Terasă, grătar și foișoare.
Deși am văzut că este instalat și un automat de unde poți cumpăra snack-uri, sucuri, apă și bere la prețuri decente, doar un pic mai mari peste ceea ce am văzut la magazin, e bine să știi că este permis accesul din exterior cu orice fel de băuturi sau mâncare, fără să fie percepută vreo taxă de dop sau pentru gunoi. Singura rugăminte e să arunci ambalajele reciclabile separat de resturile menajere, în pubelele dedicate.
„Bar” deschis non-stop.
O altă regulă a casei e cazarea doar pentru minimum 2 nopți și, din ce am văzut, durata medie a unui sejur la Stuffino e de 3, poate maxim 4 nopți, bineînțeles cu excepția situațiilor în care vii chitit pe pescuit 😊 – atunci e altă discuție. Dar pentru vilegiatură, 3-4 zile și nopți sunt perfecte ca să nu ajungi să te plictisești, nici de mâncarea pe bază de pește nici de excursiile cu barca în care, chiar dacă mergi spre destinații diferite, oricât de frumos ar fi, tot cam aceleași canale, bălți, stufărișuri și păsăreturi vezi 😊
„Flotila” Stuffino.
Dacă nu ai barcă proprie și vrei să mergi la pescuit undeva pe aproape, Sandu îți poate recomanda un loc și, gratuit, în limita posibilităților, te poate duce dimineața și te poate aduce seara de acolo. Dacă vrei un loc mai bun (care de obicei, cu cât e mai bun cu atât e mai departe 😊) îl poți întreba pe Sandu și dacă poate, te va duce/aduce cu barca lui și nu va trebui decât să-i plătești benzina consumată. Iar dacă el nu poate, îți poate recomanda un barcagiu din sat pe care îl poți plăti fie să te ducă și să te aducă, fie să stea toată ziua cu tine dacă vrei să „bați” bălțile și canalele în căutarea capturii supreme.
Sau, dacă ai permis, poți închiria de la pensiune o barcă cu motor - cu volan, 40cp - pentru 300 lei/zi plus benzina consumată.
Cine se trezește de dimineață... la loc bun de pescuit ajunge!
Pentru agrement, pensiunea închiriază caiace și standup paddleboard-uri (adică, plăci pe care încerci să stai în picioare pe apă 😊), la prețuri începând cu 30 lei/oră sau 80 (single)-100 lei (dublu)/zi, care includ vestă, pagaie. Sunt disponibile și biciclete, de la 25 lei/zi (nu se pot închiria cu plata la oră), numai bune să bați faleza pe toată lungimea ei de vreo 8km! 😍 Pont: i-ați perechea, puneți într-un rucsac sau în coșurile bicicletelor o pătură, o sticlă cu vin, două pahare și mergeți până găsiți salcia potrivită pentru un popas în care să admirați vapoarele care trec pe Dunăre. Noi așa am văzut că pleca o pereche de oameni trecuți de prima tinerețe și după cum i-am văzut când s-au întors, am zis că merită să sugerăm treaba asta tuturor! 🤗
Gata să fie luate la plimbare.
Ca orice pensiune din Deltă care se respectă, și Stuffino organizează excursii, cu barca proprie, capacitate max. 12 pers., la prețuri începând de la 80 lei/pers. Cea mai populară este cea în care poți vedea ce au mai frumos lacurile și canalele Deltei, într-o excursie de 5 ore și ceva pe traseul Dunărea Veche - Mila 23, cu un popas în satul lipovenesc și la mănăstirea Stipoc, un schit construit pe un grind izolat, între apele Deltei. Sau poate fi o escapadă de o zi la Sulina, singurul oraș din Deltă, unde, după ce vei vizita gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră (spectaculoasă) te poți plimba în voie și/sau poți merge pentru tot restul zilei la plajă, la mare 😊 Găsești detalii despre excursiile disponibile, prețuri, condiții pe website, în mapele de informare din camere; și bineînțeles, i le poți cere și direct lui Sandu!
Schitul Sf.Atanasie (Mănăstirea Stipoc), una dintre atracțiile mai puțin cunoscute ale Deltei.
Pensiunea este deschisă din jurul datei de 15 Martie (când se ridică prohibiția la pescuit de răpitor), are o perioadă full-sezon 1 iunie – 30 septembrie și se închide pe la începutul lunii decembrie. Special pentru pescarii care vor să stea mai mult de 4 nopți se face o reducere de 10%. Dacă ești fan rezervări pe Booking, click aici ca să vezi oferta. Pe toată durata sezonului este disponibilă și o ofertă all-inclusive, perfectă pentru cei care vor să descopere Delta și gastronomia ei. Iar dacă îi spui că ai aflat de la noi despre asta, Sandu îți va arăta colecția lui de viniluri și îți vei încheia serile petrecute acolo delectându-te cu un șpriț rece, muzică veche și bună și multe, multe povești pescărești! 🤗
Check-in/Check-out
>14:00 / <11:00, flexibil, gratuit în limita posibilității
Ultima actualizare:
09/05/2025 (prima documentare 30/10/24)
Pe scurt:
3 căsuțe cu câte două camere duble, la cerere și cu pat suplimentar. Loc frumos, bine întreținut, cu mâncare bună și posibilitate de self-service pentru cei care își doresc asta. Curte frumoasă, activități de agrement, loc de joacă pentru copii, excursii cu barca, transfer gratuit la locuri de pescuit din apropiere sau contracost la unele știute cu potențial. 😉
Tip structură:
Camere de închiriat
Pensiune
Clasificare:
***
Specific:
Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Pensiune completă | Demipensiune
Facilităţi:
Activităţi sportive & recreative | Aer condiţionat | Chicinetă - Cafea, Ceai | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi (dar merge mai bine internetul mobil, semnal bun pe toți operatorii) | Frigider în bucătărie | Mic-dejun disponibil | Fără mic-dejun | Ponton gratuit | Punct gastronomic | Șezlonguri pentru plajă | Plată cu card | Transfer cu barca | Barbecue | Bucătărie la dispoziţia turiştilor
Un nume mai potrivit decât Casa cu Smochine pentru o pensiune din Sviniţa, comuna unde sunt mai mulţi smochini decât pruni sau corcoduşi, nici că se putea! Iar smochinele te vor însoţi peste tot aici, încă de la poarta pe frontonul căreia sunt încrustate două smochine şi până la cei doi smochini uriaşi din grădina din spate; totul te va introduce şi te va menţine într-o atmosferă mediteraneeană foarte plăcută. 😍
[Smochine proaspăt culese. 😍]
Am luat contact cu vestita ospitalitate a sviniţenilor încă de cum am intrat în (foarte) mica dar drăguţa curte interioară, unde pe masa de sub un umbrar ne aştepta un platou cu smochine proaspăt culese din grădină. Delicioase! Iar mai târziu, ne-am bucurat de un welcome-drink; ai ghicit: pălincă de smochine 😀 însoţită de brânză Brie asezonată cu... dulceaţă de smochine făcută de Posa şi Ţveta, cele două vecine care au grijă ca totul să fie ok la pensiune. Săru-mâna, să fie primit şi să nu se depună! 😀
[Welcome-drink cu dulceaţă şi brânză. 😛]
Cele 6 camere duble ale pensiunii sunt împărţite pe două niveluri iar în cele cu ferestre spre stradă te poţi bucura de un frumos view asupra Dunării, chiar dacă te afli în mijlocul satului (mai bine se vede de la ferestrele de mansardă ale camerelor de la etaj). Camerele sunt mari, curate, cu baie; nu am găsit cosmetice în baie, am cerut şi ni s-a dat un flacon de şampon; deci nu ar strica să ai în bagaje gel de duş şi şampon.
[View dintr-o cameră de la etaj. 😍]
Pensiunea este foarte potrivită ca bază pentru explorarea zonei: după ce mănânci un mic-dejun foarte bun (inclus în preţul cazării, servit la ora pe care o stabileşti în seara anterioară) cu multe produse pregătite în casă (evident, nu lipseşte dulceaţa de smochine 😜), poţi ajunge uşor în toate punctele de interes de pe Clisură, fiind cam la jumătatea distanţei dintre Cazanele Dunării şi Moldova Nouă.
[Mic-dejun bogat.]
Dacă vrei să vii cu de-ale gurii ai la dispoziţie un frigider (cu congelator) încăpător iar în micul living (cu televizor mare 🙂) de la etaj poţi sta confortabil seara la un pahar de vin, asta dacă nu vrei să stai afară. Pe toată durata şederii te poţi servi gratuit cu cafeaua făcută la espressorul din pivniţa-bucătărie.
[Espressor şi cafea la discreţie.]
La cerere, contra-cost, ţi se poate pregăti şi cina (stabileşti în prealabil cu Posa şi Ţveta ce şi cum) dar dacă vrei să te auto-gospodăreşti poţi folosi un mic grătar; nu trebuie decât să aduci cărbuni şi ceea ce trebuie pus pe el 🙂 în rest vei avea la dispoziţie tot ce trebuie: veselă, tacâmuri. Iar dacă uiţi să cumperi sau ţi se termină ceva, vis-a-vis de pensiune este un mic magazin.
[Curte cu grătar, umbrar, mobilier de grădină.]
Sunt disponibile (gratuit la data documentării noastre) şi câteva biciclete electrice, numai bune pentru explorat satul şi împrejurimile... cât te ţine 😀 dacă vrei şi ai un pic de condiţie fizică poţi ajunge cu ele până la Eibenthal 😉. Deşi cauciucurile sunt pentru asfalt, nu e o problemă, toate drumurile din sat sunt asfaltate, inclusiv unul pe care poţi urca până într-un punct ce oferă o panoramă superbă înspre Dunăre - îl găseşti uşor, e un drum care urcă din strada de după biserică; în primele ore ale dimineţii este cel mai frumos, lumina e într-un mare fel, aerul răcoros este încă plin de miresmele nopţii iar dacă ai un pic de noroc vei putea vedea şi ceaţa care se ridică de pe fluviu. 😍
[Merită să te trezeşti devreme!]
Nu sunt disponibile căşti sau alt echipament de protecţie aşa că ia-ţi de acasă dacă ai şi mare atenţie la drum! În pachetele full, bicicletele sunt gratuite dar e bine să faci o programare de cu seară sau cu o oră-două înainte măcar, ca să fii sigur că vor avea bateriile încărcate 😉
[Gata de drum. 😎]
Dar cireaşa de pe tortul Casei cu Smochine este micul spa, cu saună, jacuzzi interior şi exterior (în sezonul cald) la care accesul este de asemenea, inclus în preţul cazării, pachet full. E un mare plus pentru că este una dintre puţinele pensiuni din Clisură care au aşa ceva. Iar alt mare plus este că pensiunea este deschisă tot anul, nu doar în sezon. Îţi recomandăm totuşi să faci o rezervare din timp sau să suni înainte de a ajunge pentru că din când în când aici se organizează programe de dezvoltare personală iar pensiunea este închiriată integral.
[Spa la dispoziţie. 🤩]
Preţul cazării este foarte bun pentru zona Clisurii (cu atât mai mult cu cât este acelaşi tot timpul anului) iar pachetul-full include tot felul de facilităţi (şi de smochine 😀); dar ţine cont că se pot rezerva sejururi de minimum două nopţi. După părerea noastră, e un loc foarte bun şi pentru un team-building sau boot-camp; dacă cele 6 camere nu sunt suficiente, se mai pot găsi câteva la casa vecină 😉 A, şi încă ceva: dacă vii cu o maşină electrică ai un motiv în plus să pui cap-compas pe Casa cu smochine - aici vei găsi una din foarte puţinele staţii de încărcare de pe Clisura Dunării iar la data documentării noastre curentul electric la ea era gratuit! 🔌
Pensiunea Csillag din Lunca de Jos, Harghita este o surpriză foarte plăcută pentru turismul de pe Valea Ghimeșului. În primul rând pentru că este clasificată la 4 margarete, ceea ce nu prea vezi prin zonă. În al doilea rând pentru că acceptă o mulțime de variante de plată, de la card bancar la tichete de vacanță, ceea ce, din nou, mai rar găsești la o pensiune și cu atât mai mult într-o zonă care nu este încă foarte populară și dezvoltată turistic (dar pare că vine bine din urmă). În al treilea rând pentru că se adresează tuturor tipurilor de turism – de business (are şi o sală de conferinţe de 100 locuri cu proiector), de eveniment, de familie. În al patrulea rând pentru că oferă şi ceva servicii extra – jocuri pentru copii, activități sportive, wellness.
[Vedere de la un balcon spre stradă.]
Situată pe drumul național 12A, ce face legătura dintre Miercurea Ciuc și Bacău, într-un cadru pitoresc, între dealuri și pajiști, este un loc bun de așezat „tabăra” dacă vrei să explorezi zona. Accesul ușor vine și cu dezavantajul apropierii drumului și chiar al unei căi ferate; dar din fericire e destul de bine separată de zona rutieră printr-un gard înalt și vegetație bogată, iar trenurile nu circulă decât rar. Poate doar dacă ai urechile foarte sensibile să ai ceva probleme dar izolarea fonică e destul de bună.
[Interior de 4 stele.]
Camerele sunt curate și surprinzător de mari; sunt de fapt mici apartamente, cu dormitor și o mică ante-cameră, unde se află toate dotările – canapea, dulap, măsuță și scaune, mini-bar (puțin cam gălăgios, noi l-am scos din priză noaptea), seif; încăperile sunt separate prin două uși mari, ce adaugă un plus aparte decorului. Toate cele douăsprezece camere au aceeași structură; jumătate au paturi matrimoniale și jumătate twin. Nu lipsesc televizorul și internetul. Gradul de confort e unul foarte bun, de la patul mare și înalt, cu saltea și lenjerie de calitate (salteaua nu este din acelea super-pufoase, așa că dacă le preferi nu vei găsi aici), la draperiile black-out (ai totuși grijă când le tragi, e posibil să se miște mai greu), la spațiile generoase. Amenajarea în ansamblu este una plăcută.
[Camere ca nişte mici apartamente.]
Pensiunea este deschisă de 12 ani și poate pe alocuri se mai vede nevoia unui up-date la detalii... Oricum este în plan un proces de reamenajare și înnoire, de actualizare de imagine.
Mai există un corp de clădire în afară de cel principal, cu apartamente în regim hotelier – trei apartamente cu două camere (living cu canapea extensibilă și dormitor), două apartamente cu două camere și bucătărie și un apartament cu trei camere și bucătărie.
[Corpul de clădire cu apartamente.]
Parcarea este mare și gratuită și există și loc de joacă pentru copii.
După o zi activă în împrejurimi ai posibilitatea de a te relaxa la saună, în jacuzzi sau într-un scaun de masaj - contracost - la vizita noastră de documentare ni s-a spus că vor intra şi ele în reabilitare. Papuci și halate trebuie solicitate personalului.
Apropo de activități, la pensiune sunt disponibile contra cost (15 lei/4h) şi biciclete mountain-bike (dar fără echipament de protecție).
[Parcare, curte, biciclete...]
Micul dejun este inclus în prețul cazării și este oferit sub formă de bufet, în restaurant, între 8 și 10. Destul de variat și de calitate – preparate din ouă și din carne, salate, legume, cereale, lapte, gemuri, ceai, inclusiv cafea espresso servită de la bar, foarte bună. 😋
[Mic-dejun.]
Restaurantul este deschis și pentru clienții din exterior, nu doar pentru cei cazați. Îl poți lua în calcul și pentru celelalte mese, dacă „te prind” în zonă; meniul este cuprinzător și preparatele de bună calitate, românești, maghiare și internaționale. Când e aglomerat servirea e ceva mai lentă; altfel e ok. Și are și o zonă drăguță de terasă.
[Terasa restaurantului.]
Per total raportul preț-calitate este unul foarte bun. Detalii actualizate despre preţuri şi disponibilitate poţi afla aici. Mergi cu bine!
Pensiunea Ski Gyimes este cel mai potrivit loc unde să te cazezi dacă ai ajuns pe Valea Ghimeșului și vrei să fii în mijlocul acțiunii. Dacă ești pus pe distracție și în căutarea unei ieșiri active, aici ești foarte aproape de tot ce se întâmplă în zonă, fie că e la fața locului ( bob de vară şi pârtie de schi), fie că e punct de plecare pentru explorarea zonei. În plus, au și un restaurant ok, cu prețuri accesibile (deschis până la ora 21) la mâncare şi mai ales...la băutură! 😉 - caută şi recomandarea Restaurant Ski Gyimes în site/aplicaţie.
[În spatele pensiunii ai un munte de distracţie!]
Spațiile de cazare sunt pentru toate dorințele, de la două la patru locuri, paturi matrimoniale, twin, single, etajate. Sunt împărțite în două corpuri de clădire, unul cu restaurantul şi terasă acoperită la parter (mai comod, mai ales pentru un mic dejun pe timp de iarnă) și unul vizavi care are la parter un pub şi o terasă drăguţă), deci până pe la 9 seara va fi animaţie. Oricum, una peste alta, zona nu e una unde să vii la „zen-ificat” și relaxare ci la acțiune 😀
[Terasă cu view.]
Camerele sunt modeste dar curate, mobilate și dotate minimalist (totuşi în câteva băi am văzut cabine de duş cu hidromasaj 😉), suficient de confortabil; mult lemn; este și internet wireless și frigider; dar în baie este doar săpun, aşa că pune în bagaj gelul de duş şi şamponul.
Parcarea este gratuită și încăpătoare.
[Corpul 1, cu restaurant şi terasă la parter.]
Mic-dejunul este a la carte și nu este inclus în prețul cazării. Variantele nu-s foarte multe dar orice ai alege e... pe măsura locului. În munți oamenii nu mănâncă pâine prăjită și beau ceai; acolo e frig și muncă; dimineața trebuie să mănânci bine. Deci, porții îndestulătoare și consistente. Cum ar fi o omletă cu cârnați (10 lei) și un platou rece (18 lei) - cu slănină, cârnați, salam, brânză de burduf, cașcaval și... poți să chemi și vecinii la masă 😀 Bine, s-ar putea după chiar să ai nevoie și de un ceai, ceva pentru digestie... 😀 Dar dacă ți-ai planificat o zi activă o să-ți prindă bine un mic-dejun sățios (numai să nu zbori cu parapanta după).
[Slană, brânză de burduf şi ceapă.]
La Pensiunea Ski Gyimes e foarte ușor de ajuns – se află pe drumul național care leagă Miercurea-Ciuc de Onești. Dar asta vine la pachet și cu un mic dezavantaj – zgomotul; dacă dormi „iepurește” s-ar putea să nu prea îți placă... Acest inconvenient se poate rezolva, rezervând o cameră poziționată cât mai departe de drum.
Iarna însă, când vei avea pârtia de schi la o aruncătură de băț, nu va mai conta nimic 🤩
[Câteva camere au şi balcon.]
Concluzia noastră: un loc recomandat oamenilor activi, familiilor cu copii (paturile suprapuse îi vor încânta maxim 😀), în care vor avea la îndemână câteva variante faine de distracţie, o mâncare bună, agitaţie şi atmosferă, mai ales în perioadele de full-sezon vară/iarnă!
[Copiii vor iubi paturile suprapuse.]
A, şi pentru că mulţi întreabă asta: dacă te cazezi aici nu ai reducere la bobul de vară şi nici nu poţi să intri în faţă 😉 dar ai avantajul este că te poţi da dimineaţa devreme sau seara târziu, când nu este aglomerat.
Castel Hotel Daniel din Tălișoara - judeţ Covasna nu este nici castel, nici hotel; este o poveste, o stare; o poveste pe care o descoperi de când intri pe poartă, o stare care te cuprinde și pe care o păstrezi o vreme chiar și după ce pleci de-aici. ❤️
Povestea
Vechea familie nobilă Daniel, cea care a construit castelul, își are de fapt rădăcinile în satul alăturat, Vârghiș. Dar una din „ramuri” a “migrat”; din doi frați care și-au împărțit averea moștenită, unul a început să construiască la Tălișoara în 1620. Mai întâi a fost construită partea care în prezent constituie parterul clădirii. În 1669 au fost adăugate o nouă aripă și etajul. Construcțiile au fost finalizate în 1680. Deci vreme de 60 de ani, după care a rămas ceea ce se regăsește și astăzi pe proprietate. Ancadramentele din piatră ale ușilor, ușa de intrare în restaurant dar și părți din alte câteva elemente (scările principale, porțiuni de tencuială) sunt încă cele originale.
[Vei păşi pe trepte vechi de sute de ani.]
Familia Daniel, cea care a construit castelul, a plecat din țară după Al Doilea Război Mondial. Înainte de plecare au reușit să vândă ceea ce aveau, către două familii din sat; aceștia au fost deposedați de proprietăți odată cu naționalizarea din perioada comunistă. După acest moment spațiile au fost folosite ca brutărie, măcelărie, grădiniță, discotecă, fierărie sau chiar grajduri, fără niciun respect pentru valoarea materială și spirituală.
[Castelul mare (Daniel).]
După 1989 descendenții celor două familii au reușit să recupereze imobilele și le-au vândut actualilor proprietari; care au transformat totul într-un loc frumos. Un mic domeniu, cu două clădiri – Castelul Daniel (clădirea mare, principală, construită în 1680) și Castelul Bethlen (clădirea mică) - deschise pentru cazare și restaurant.
[Castelul Bethlen.]
Deasupra fostei porți, pe exteriorul clădirii, se află și astăzi blazonul familiei cu motto-ul „Deus providebit” ("Dumnezeu ne va da tot ce ne trebuie"), la locul original.
[Blazonul familiei, original, sec. XVII.]
Istoria și respectul pe care actualii proprietari l-au păstrat pentru trecut te întâmpină încă de la intrare. Privește cu atenție la primii pași pe care îi faci când intri pe ușa din partea cea mai veche a clădirii: o să ai parte de o surpriză; materialele de construcție moderne au permis expunerea câtorva fragmente din ceea ce s-a mai regăsit la renovarea locului (nu dezvăluim mai multe, ca să nu alterăm senzația).
Camerele sunt toate amenajate, decorate și denumite diferit; dar toate încercând să păstreze cât mai mult posibil atmosfera unui castel medieval.
[Arcadele porţii de acces, astăzi cameră de hotel.]
Castle Gate Room, de exemplu, este camera amenajată pe locul fostei intrări principale în clădire; arcadele mari amintesc de zona pe unde intrau căruțele - ziduri groase, elemente din piatră; azi, în plus, șemineu și fotolii confortabile 🙂 Mici elemente din mobilier sunt făcute din lemn recuperat la renovare (aspect prezent de altfel în toate camerele).
The Swan Suite (deoarece pe peretele acestei camere, în exterior, se află blazonul familei, reprezentând o lebădă cu gâtul străpuns de o săgeată) – șemineu, lemn vechi, tavan cu casete pictate, grinzi originale, pat cu baldachin.
[Pat cu baldachin în The Swan Suite.]
Întreaga clădire principală este extrem de interesantă. Fosta sală de bal din secolul 17 avea pereții pictați integral. Spațiile au fost reconfigurate și parte din vechile picturi s-a reușit să fie păstrate și restaurate. Tematica picturilor era legată de viața familiei și se presupune că ele reproduc evenimente importante, inclusiv de natură istorică. Cea mai spectaculoasă cameră din acest punct de vedere, în care s-au păstrat cele mai extinse zone pictate, este Camera Constantinopole - când vei fi condus(ă) în cameră vei afla de ce este denumită aşa.
[Constantinopole - una dintre cele mai spectaculoase camere de pe domeniu.]
Dar indiferent pe care ai alege-o, atmosfera este la fel de plăcută și condițiile la fel de bune. Spații largi, confort, vechi și nou combinate armonios. Dacă ești genul care stă mai mult în cameră s-ar putea să-ți dorești un televizor mai mare iar dacă vrei să dormi până târziu, s-ar putea să nu-ți placă lumina care pătrunde dimineața prin draperii (dar nu e un loc unde să-ți petreci timpul la tv și să dormi până-n prânz; chiar nu e!). În total sunt 20 de camere, pe 3 niveluri de confort, aici le poţi vedea pe toate, cu preţuri şi disponibilitate.
[Un hotel ca un muzeu. 😍]
Și o parte din culoare păstrează fragmente din picturi, alături de reprezentări grafice ale vechii clădiri, arborele genealogic al familiei etc. (probabil de aceea îți vine să vizitezi clădirea, ca pe un muzeu - cineva din staff îţi va face cu plăcere un tur).
[Urme din pictura originală.]
Clădirea principală are și o sală mare, comună, care poate fi utilizată pentru evenimente (conferințe) sau pur și simplu pentru stat iarna la gura șemineului 😍 și care are ieșire într-o frumoasă terasă ce dă spre un mic parc și spre drum.
[Terasa gen foişor perfectă pentru relaxare.]
Tot în clădirea principală, dacă sunteți o familie mai mare sau un mic grup de două cupluri, îți recomandăm să rezervați camerele 2 și 3 și veți avea la dispoziție, doar pentru voi, un mic antreu comun, cu canapea și masă unde puteți sta la taclale sau la un pahar cu vin, cât vreți, fără să deranjați pe nimeni! 😉
[Holul de intrare în camerele 2 și 3.]
Și în castelul mic este un salon pus la dispoziția celor cazați în acest corp. Cu șemineu, jilțuri, canapele, televizor, poate fi o opțiune bună pentru socializare, în serile lungi de iarnă sau în zilele când vremea nu permite să stai pe afară.
[Salonul din castelul Bethlen.]
În colaborare cu parteneri locali (meșteșugari), se pot efectua diverse vizite, plimbări, drumeții, se pot închiria biciclete pentru ture în împrejurimi (60 lei/zi, cască de protecţie inclusă), pentru 120 lei doamnele/domnișoarele și chiar domnii pot închiria un costum de epocă pentru o ședință foto specială... Află detalii despre toate la recepţie sau în secțiunea Activități din aplicația web a hotelului (guest app - ce se mai folosește și pentru prezentare meniu, self-check-in și plată). Şi dacă mai vrei idei despre ce e de văzut/de făcut în zonă, poți consulta secţiunile "Ce merită să vezi" şi "Activităţi şi experienţe de neuitat" în aplicaţia Unde Mergem! 😉
Noi am încercat bicicletele în vizita noastră de documentare; le recomandăm doar pentru o tură scurtă, în împrejurimi și eventual pe asfalt; suspensiile și schimbătoarele de viteze nu ni s-au părut la cel mai bun nivel de confort și funcționare. Dacă vrei să faci o tură mai lungă, sau off-road, de exemplu până la intrarea în Cheile Vârghișului, vino mai bine cu bicicleta ta.
[Biciclete bunicele pentru o plimbare scurtă.]
SPA-ul este punctul forte de atracție al castelului. Construit pe locul fostei pivnițe din castelul nou, are o arhitectură cât se poate de inedită și un nume asemenea – Cellarium. În afară de „clasicele” piscină, jacuzzi și saună, mai sunt aici de încercat și combinat „scrub bar”-ul, “Virillium”-ul și “Kneipp”-ul secuiesc; nu dezvăluim mai mult 😊 Accesul este contra cost, la un preț special pentru cei cazați 50 lei/adult, 25 lei/copil (pentru cei din exterior prețul este dublu) și se face pe sesiuni de două ore; programarea se poate face oricând dar de preferat ar fi când faci rezervarea cazării sau cel târziu la check-in în recepție. În cameră vei găsi halate și papuci iar în recepția spa-ului, prosop; pentru că papucii din cameră sunt textili, nu ar strica să pui în bagaj și niște șlapi, mai ales dacă ai cazare în Castelul mare, care e la vreo 100 de metri de spa.
Câteva mici ponturi:
- în cea mai recentă vizită de redocumentare, pentru că nu avea apa specială cu săruri care permite plutirea, bazinul de floating avea doar rol de mini-piscină; ca să nu fii și tu dezamăgit(ă) când vei încerca să faci o sesiune de floating întreabă înainte de a merge la spa care-i treaba! 😉
- la ieşirea din sauna uscată, pe treptele din stânga vei găsi un duş cu apă rece pulverizată, de mare efect pe pielea fierbinte ☺️ - îl porneşti cu un mic buton aflat lângă uşa saunei.
[Nu rata ploaia rece la ieșirea din saună!]
- în latura piscinei dinspre jacuzzi sunt două nişe ce "ascund" duze de hidromasaj pe care le poţi porni cu nişte butoane mici metalice; iar în ultima nişă (lângă jacuzzi) este un duș cervical, o "cascadă" pentru masaj pe care o porneşti tot cu un buton mic metalic - atenţie la poziţie, să nu te lovească jetul de apă în creştet! 😀 - din păcate, la ultima noastră vizită cascada și duzele de hidromasaj din piscina mare nu funcționau, ni s-a explicat că pentru remediere este necesară o intervenție mai complexă și va mai dura; până atunci, nu te chinui să apeși pe butoane inutil.
- iar dacă sunteți minimum 6 persoane și 30 lei de fiecare nu înseamnă mare lucru pentru voi, puteți programa o ședință de 12 minute de sauna-show, cu Hunor. E ceva inedit, noi nu am mai văzut așa ceva prin România. Cu câteva uleiuri esențiale, dozarea apei pe pietre și niște mișcări pentru care e nevoie de pregătire specială, Hunor transformă o "banală" ședință de saună în una memorabilă. Iar efortul depus de el, la +60 de grade Celsius, e de apreciat! 👏
[Nu, nu bate pe nimeni cu prosopul, dimpotrivă! ☺️]
Castelul are și un restaurant elegant dar relaxat, în ton cu restul stabilimentului, amenajat în castelul mic, cu bucătărie tradițională, reinterpretată în notă gourmet și deschis și pentru alte persoane decât clienții cazați.
În restaurant se servește și micul-dejun. Alcătuit dintr-un sortiment bogat de bunătățuri locale, de la mozzarella (da, exact!) la cârnați crud-uscați, jumări și dulceață de căpșune, nu e foarte variat, dar include produse de foarte bună calitate. Noi ne-am bucurat de niște ouă Benedict preparate "ca la carte" și pentru că tocmai începuse sezonul, de socată home-made și legume culese proaspăt din grădina castelului 👍 Pe lângă acestea, mezeluri tradiționale, brânzeturi artizanale locale (specialități cu nuci sau verdețuri), zacuscă de legume; unt, lapte, cereale, gemuri, miere; legume; fructe de sezon și nu doar; câteva tipuri de pâine și o prăjiturică pufoasă, care acompania perfect cafeaua de după masă. Ceaiuri de calitate, apă plată și carbo, socată, suc de portocale. Toate prezentate frumos, curat, elegant.
Inclus în prețul cazării, mic-dejunul se servește de la ora 8:00 până la ora 10:30 în restaurant, în regim bufet.
[Mic-dejun de calitate, all-you-can-eat! 😍]
Pentru celelalte mese poți alege din meniul a-la-carte al restaurantului centrat pe reinterpretări gourmet de rețete tradiționale. Meniul nu este unul foarte vast – câteva antreuri (34-59 lei) și supe (34-43 lei), vreo nouă feluri principale (59-135 lei) și patru deserturi (27-35 lei ). Unele feluri e posibil să nu fie disponibile, dar sunt marcate ca atare în meniu. Eforturile creative făcute în bucătărie merită apreciate și la fel şi amabilitatea personalului de servire!
[Bolţi originale la intrarea în restaurant.]
Cinele sunt deschise de un mic amuse-bouche, din partea casei - sărățele, unt cu verdețuri, cremă de brânză. Simplu și gustos, la fel ca întregul meniu.
[Gustare-aperitiv din partea casei.]
Dintre antreuri ne-a atras atenția unul care s-a dovedit de-a dreptul spectaculos, atât ca aspect cât și ca gust și combinație de arome și texturi - Mușchi de vită rose, îmbrăcat în condimente și însoțit de un fondue din brânză artizanală presărat cu muguri de pin și boabe proaspete de cătină. Consistent, poate fi avut în vedere și pentru ca fel principal, pus în valoare de un pahar de vin roșu. 👌
Tot la rubrica antreuri - Parfait-ul de ficat de rață cremos și aromat face o pereche minunată cu chutney-ul de gutui care îl însoțește.
[Mușchi de vită rose.]
Supa de ceapă cu crutoane cu brânză este delicioasă. Tradiționalul transilvănean pește (păstrăv) cu varză este prezentat elegant, file, cu sos de usturoi confiat și gnocchi de mămăligă cu brânză maturată de bivoliță. Salata cu păstrăv afumat și citrice e o combinație plăcut surprinzătoare de gusturi și texturi. Clasica brânză cu mămăliga o regăsești într-o Reinterpretare cremoasă de mămăliguță cu brânză. Ciolanul de porc e cu totul altceva decât găsești de obicei prin restaurantele din România - glazurat cu miere și servit cu linte beluga și piure de morcovi.
Dacă ești adeptul felurilor mai „obișnuite”, găsești și Șnițel din piept de pui cu piure de cartofi cu vinete coapte (gata cu "obișnuitul" 😊) sau un Steak fraged din cotlet de porc servit cu cartofi în sos de unt cu salvie ori Tagliatelle cu ciuperci de pădure.
[Steak din cotlet de porc. 👌]
Dacă ești obișnuit să însoțești mâncarea cu o salată, nu căuta în meniu, că nu e. Însă am apreciat disponibilitatea ospătarului de a ne "procura" 😊 o salată de ceapă roșie lângă Gulașul unguresc. Și a fost delicioasă, preparată diferit de tot ce-am mai mâncat până acum, cu un sos lejer pe bază de oțet.
[O ilustrare perfectă pentru „secuiesc”. 😋]
La orele prânzului am găsit activ un happy-hour cu o reducere de 25% la o selecție de băuturi... de care am profitat atât la „aperitiv” - un spumant Italian foarte bun; cât și la „desert”, un Cuba Libre excelent preparat. Dar am încercat și un desert-desert - un Cremșnit de casă servit la pahar... care s-a „evaporat” instant! 👍
[„Desert” savurat pe peluza Castelului mare.]
Selecția de vinuri este una cuprinzătoare și are în centrul atenției vinurile transilvănene dar include și etichete din alte zone viticole românești și chiar ungurești. Am încercat vinurile la pahar - un roze proaspăt și fructat de la regele roseurilor din Ungaria (Dúzsi Tamás), și Preferatul Contesei, un roșu cuveé de Tempranillo și Syrah.
Restaurantul are și o mică terasă, pe care este foarte plăcut, mai ales seara; dar și la micul dejun sau la prânz, dacă nu foarte cald afară; înconjurată de mici tufe de plante aromatice - un truc pentru a ține la distanță insectele (dar ești totuși la țară, în mijlocul naturii, așa că dacă mai vine vreuna...) și cu vedere asupra întregii curți. Programul restaurantului este 13:30-21:30 dar după cină poţi sta până mai târziu afară pe terasă, la o sticlă cu vin.
[Ceas de seară, la Castelul mic. 😍]
Curtea e de fapt un mic domeniu, cu un mic lac, peluze, deck pentru plajă, o veche șură care a primit o nouă viață pentru a găzdui evenimente... o bancă unde se poate admira apusul de soare în spatele munților Perșani 😍 Copiii au o grămadă de spațiu la dispoziție ca să se joace, să alerge sau să fie plimbați cu mini-căruțele din lemn pe care le poți găsi lângă clădirea muzeului.
Da, ai citit bine; din primăvara lui 2025 aici au deschis și un mic muzeu, cu o expoziție multimedia care oferă o mică incursiune în istoria și cultura locului și un pic, a Transilvaniei - o experiență drăguță, de care te poți bucura pentru o taxă de 25 lei (10 lei/copii 6-12 ani, gratuit pentru copiii mai mici de 6 ani). Datele istorice prezentate ni s-au părut de luat sub beneficiu de inventar - de exemplu faptul că procentul de români în Principatul Transilvaniei sec. XVI, era de 30% (izvoare multiple afirmă că aceștia erau peste 50%). Altfel, de apreciat inițiativa! 👏
[Clădirea muzeului.]
O altă noutate este mica fermă cu găini, cocoși și... căprițe, aflat în partea din spate a curții. La recepție pot fi cumpărate plicuri cu mâncare pentru ele iar copiii sunt extrem de încântați să le hrănească! 😍
[Rezidenți noi pe domeniu.]
Locul este foarte potrivit pentru grupuri - corporate sau evenimente personale. Castelul e dotat cu tot ce e necesar, iar ce nu are externalizează cu ușurință. Pentru acest tip de clienți se organizează și seri specifice - Festin renascentist, Cină gourmet cu asociere de vinuri, Barbeque sau ceaun și foc de tabără.
În ansamblu un loc special, armonios, liniștit, cu personal politicos și amabil; înconjurat de natură și aer de țară, cu cer plin de stele, berze pe hornuri și uneori și câte o cucuvea care sparge liniștea nopții 🤩
DJ131, Str. Principală 215, Tălișoara 520064, România
Pensiunea Famives / Famíves vendégház (din satul Racu, județul Harghita) ne-a făcut să ne amintim de ceea ce însemna ideea de pensiune, atunci când această formă de cazare a început să fie populară în România – un loc simplu dar frumos și curat, cu atmosferă familială și unde proprietarii sunt cei care te primesc și eventual chiar gătesc și servesc mâncare „ca la mama acasă”, fără fițe dar plină de gust, cu ingrediente și după rețete locale.
[O poartă la fel de faină ca şi proprietarii.]
Cam așa e și la Famíves. Gazde: doi tineri (chiar foarte tineri, sub 30 de ani) aflați la început de drum dar entuziaști și implicați, primitori și amabili. Excepția de la cele mai sus menționate fiind că la data documentării noastre era disponibil doar mic-dejunul, celelalte mese putând fi asigurate doar la cerere prealabilă și cu meniu prestabilit, urmând ca într-un viitor cât mai apropiat restaurantul să funcționeze în format complet, Levente, tânărul proprietar „lăudându-se” că poate găti aproape orice 😊. Nouă ne-au făcut o omletă bună cu cașcaval, oferită alături de un salam crud-uscat de calitate, legume şi o carafă de ceai din plante culese. Am fi fost curioși să-i testăm talentul de bucătar, dar poate data viitoare...
[Mic-dejun Famíves.]
Camerele sunt simple, curate, mobilate cu lemn natur, inclusiv piese lucrate manual de Levente, pasionat de prelucrarea lemnului, cu ucenicie pe lângă tatăl lui 😊 - noptiere și veioze din butuci și crengi de copac. De fapt căldura lemnului se regăsește în toată pensiunea, de la mobilier la scările interioare.
Camerele sunt în mai multe variante, în număr de 7 (de la dublă la cvadruplă) + un apartament cu două dormitoare, pentru toate gusturile și nevoile. Cu o singură excepție - camera cu 4 locuri (pat dublu și două twin), care are baia pe hol - toate camerele au baie cu acces direct.
Pentru disponibilitate și tarife actualizate 2025 click aici.
[Amenajate simplă, cu mobilier hand-made.]
La vizita noastră erau disponibile doar prosoape mici, dar ni s-a spus că în mod normal se oferă și prosoape de corp. Pentru siguranță, ia-ți de-acasă și prosoape și cosmetice de baie (când am fost noi era doar săpun).
Așa de nouă e pensiunea că nu erau puse nici televizoarele când am fost noi dar Noemi (gazda-parteneră a lui Levente) ne-a spus că urma să fie instalate.
Având în vedere structura variată a camerelor, prețul e stabilit per loc (70 lei/noapte) iar pentru copiii sub 3 ani nu se plătește cazare dacă dorm în pat cu părinții. Mic-dejunul nu este inclus (20 lei/persoană, cu aceeași excepție a copiilor sub 3 ani).
Pentru doritori, în zona bucătăriei este pus la dispoziție spre utilizare comună un frigider și se permite și accesul în bucătărie.
[Ai şi grătar, mai familial aşa, dar ai! 😍]
Curtea e primitoare, parțial parcare, parțial zonă verde de stat la relaxare sau la grătar.
Este permis accesul cu animale de companie; în plus, Famíves are chiar propriul „animal de companie” o barză ce și-a făcut cuib pe hornul clădirii și a devenit rapid vedeta locului, despre a cărei viață de zi cu zi clienții au ajuns să se intereseze în mod direct la gazde 😊 Le-am sugerat un live web-cam; ar avea probabil succes 🤩
[Curte cu parcare şi peluză.]
Așadar, dacă ești în căutarea unui loc liniștit, Famíves poate fi o destinație pentru tine. E la doar 25 de km de Harghita-Băi și 16 km de Miercurea Ciuc, deci poți cu ușurință accesa și alte atracții și moduri de petrecut timpul liber.
Mica pensiune San Gennaro din Miercurea Ciuc e o istorie de la primul prag până la ultima fereastră. Clădirea este monument istoric; Monica, cea care diriguiește lucrurile acolo este ea însăși o istorie, o poveste de dragoste și dedicare.
[Holul spaţiilor de cazare.]
Monument istoric fiind, clădirea nu arată tocmai ca o pensiune obișnuită, standard, toate amenajările trebuind să respecte planul original al construcției. Camerele sunt doar trei. Spațiile comune (holurile) sunt mai mult lungi și înguste; ferestrele din camere sunt mici. O clădire istorică însă îți oferă în același timp podele din lemn masiv, pereți groși deci cald și liniște, camere cu tavan înalt, atmosferă generală primitoare.
[Camere cu tot confortul.]
Și deși arhitectura nu e „pe standard”, restul oferă toate condițiile pentru o ședere plăcută. Camerele sunt încăpătoare, confortabile, frumoase și curaaate!!! Paturi mari. Regim de cazare single, double matrimonial și chiar cu pat suplimentar. Wi-Fi și televizor full-option (adică HBO și toate alea; cum nu prea găsești în multe locuri; nouă ne-a plăcut mai mult să stăm în restaurant nu la TV dar, na...). Băi mari, dotate modern (nu istoric 😉), chiar și cu bideu. Opțiuni inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Curte mare, cu suficiente locuri de parcare. Și este localizată și în cea mai frumoasă și populară zonă a orașului - centrul vechi.
[Parcarea din spatele pensiunii.]
Pensiunea are și un restaurant, cu specific italian, cu același nume, unde se servește micul dejun (inclus în prețul de cazare). Și pentru că nu este deschis pentru extern în acel moment al zilei, localul va fi tot doar pentru oaspeții cazați. Vrei terasă sau interior, parter sau etaj... doar alegi; te vei simți la fel de bine oriunde și mâncarea va fi la fel de bună. Și e bună! Inclusiv produse italiene, că doar ăsta e specificul. Mai multe despre restaurant vei găsi în recomandarea dedicată pentru că da, şi el este un #LocUndeMergem! ❤️
[Unul dintre saloanele restaurantului.]
Mic-dejun cu mozzarella (din aia bună), măsline delicioase, prosciutto... mai rar găsești pe undeva (dacă nu ești în Italia). Bineînțeles că ai și omlete/ochiuri și cașcaval de-ale noastre, dacă îți dorește papila. Și dacă ești vegetarian, nessun problema!
[Mic-dejun all'italiana 😋]
Din nou mai rar prin alte locuri, la San Gennaro ai la micul dejun aceeași cafea de calitate care se servește în restaurant, espressor profi.
La micul dejun dar și în cameră, complimentary, apă minerală (natural carbogazoasă) de la (unul din multele) izvoare din județ.
Alora, dacă ai în plan un city-break în Miercurea Ciuc sau poate vii pentru ceva business, San Gennaro poate fi un loc numa’ bun!
Pentru tarife actulizate şi rezervări, click aici.
- localizarea pe hartă din această pagină te va duce în spatele pensiunii, direct în parcare; dacă vii fără maşină orientează-te după adresa poştală Str. Petőfi Sándor nr. 15.
Pensiunea Amadé este mai mult decât o simplă cazare în judeţul Harghita... după prima noastră vizită de documentare aici am plecat cu gândul să revenim cât mai curând. Şi asta pentru că am găsit ceea ce caută orice călător dornic de popas: camere curate amenajate într-un stil tradiţional secuiesc reinterpretat modern; restaurant cu mâncare bună (şi multă) gătită după reţete din întreaga Transilvanie (dar cu influenţe puternice de tradiţional secuiesc), adaptate la sezon (noi am prins meniul de iarnă încă, şi a fost uau); nu în ultimul rând, servicii foarte bune - de la recepţie până la cei din bar şi restaurant, am interacţionat foarte bine cu toţi oamenii, iar eventualele cuvinte „lipsă” din vocabular erau suplinite cu succes de zâmbete. Chiar ne-am simţit ca acasă la o familie (mai mare 😀) din secuime! 👌
[Lobby circular deschis. Interesant.]
Pensiunea are 15 camere (8 standard, 3 confort şi 4 apartamente, cu paturi matrimoniale şi twin), cu o capacitate de 38 persoane. Mobilierul foarte frumos pictat cu motive tradiţionale îşi arată prin unele locuri vârsta de aprox. 15 ani dar este bine întreţinut, cu un mare plus pentru saltelele de pe paturi; în puţine locuri am dormit mai bine ca aici. Iar dacă s-ar lucra un pic la antifonarea uşilor, totul ar fi perfect "pe partea de dormit”!
[Camera standard, cea mai mică.]
Un posibil inconvenient este că în spatele pensiunii, la vreo sută de metri, trece o cale ferată. În cea mai recentă vizită aici am stat într-o cameră cu vedere spre spate, și... parcă am auzit un tren la un moment dat 😊 în camrele cu vedere spre față nu credem că se va auzi ceva; dar partea bună e că noaptea trenurile circulă foarte rar.
În schimb, ambianţa în camere este foarte plăcută, ne-au plăcut geamurile şi storurile care îţi pot prelungi noaptea dacă vrei să dormi mai mult. În prima noastră vizită aici am testat apartamentul, e perfect pentru familii cu copii sau pentru cupluri care vor mai mult spaţiu (nu că în celelalte camere nu ar fi!). Canapeaua ni s-a părut totuşi un pic cam mică pentru a dormi doi adulţi aşa că dacă sunteţi două cupluri, luaţi în calcul mai bine două camere separate; sau o cameră şi apartamentul, în care aveţi unde sta la poveşti... plus că aveţi aici şi frigider - încape numa' bine în el un bax de bere sau de vin 😉.
[Jaluzele black-out.]
Băile sunt mari, curate (cele din apartamente au cadă) şi bine dotate: prosoape și gel de duș & săpun (la dozator) de calitate și chiar uscător de păr.
[Livingul din apartament.]
Amadé este un loc bun de popas pentru cei aflaţi în tranzit - poţi mânca (şi bea) bine seara la restaurant, dormi bine iar dimineaţă, după ce mănânci un mic-dejun bun pleci mai departe mulţumit şi cu gânduri de revenire (aşa cum spuneam că am păţit noi 😀). Cafeaua este de la espressor automat, mult mai bună decât cea la "cazan" pe care o întâlneşti la majoritatea pensiunilor de 2 şi 3 margarete.
[Partea „rece” a micului dejun.]
Preţurile la mâncarea din restaurant nu sunt mici dar sunt justificate prin porţiile mari (dacă nu eşti foarte gurmand poţi face lejer pe din două felurile principale 😋) şi deliciu, cu nişte accente pe tradiţional foarte reuşite. Iar la data celei mai recente redocumentări, pe lângă cel standard „pentru localnici”, se făceau pregătirile finale pentru introducerea unui meniu special, inspirat din bucătăria călugărilor franciscani. Găsești mai mai multe detalii în recomandarea dedicată restaurantului... sugesia noastră e să nu ratezi ocazia de a încerca ceva din el!
[„Friptură acră” o rețetă franciscană veche de sute de ani, reintrepretată excelent la Amade. 😋]
Pe lângă un loc de tranzit, poţi lua în calcul Amadé şi pentru un sejur de 2-3 nopţi, nu numai ca bază de explorare a zonei (în 30min-1,5h ajungi cam oriunde - Miercurea Ciuc, Harghita Băi, Lacul Roşu, Lacul Sf. Ana, Praid, Sovata, Ghimeş etc.) ci şi pentru activităţi on-site. Adiacent pensiunii este o mică bază sportivă cu teren de sport (fotbal şi tenis de câmp), ping-pong, saună şi chiar două piste de bowling şi un sport-bar; accesul la ele este contra-cost.
[Sport-bar cu bowling.]
Amplasarea, structura camerelor, bucătăria și facilitățile disponibile fac pensiunea foarte potrivită și pentru team-building-uri sau evenimente private de până pe la 40 de persoane. Sunt disponibile oferte demipensiune și pensiune completă iar la cerere organizează „activități” gastronomice, de la barbeque-party până la meniuri gourmet, cu wine pairing, cu ambianță muzicală asigurată de un band local și/sau DJ. 👍
[Seară cu muzică live în barul de sub restaurant.]
În serile de vară te vei da foarte greu plecat de pe cele două terase, berea/șprițul rece băut în compania potrivită pare că nu se va mai termina 😊. Iar când totuși se termină, te încurajăm să faci și o plimbare pe străzile și ulițele Siculeniului și să simți „atmosfera” unuia dintre cele mai vechi sate din Transilvania. De care se leagă unul din cele mai tragice evenimente din istoria secuilor - Masacrul de la Siculeni - al cărui monument comemorativ se află chiar în fața pensiunii.
[Bar cu terasă.]
E important de ştiut că Siculeni are gară şi poţi găsi legături feroviare de oriunde din ţară; din gară până la pensiune sunt aprox. 600m. Iar de aici până la punctele de interes din zonă pensiunea poate organiza transport cu microbuze, aviz amatorilor de călătorii în grup!
Pentru tarife şi rezervări, poți folosi sistemul propriu sau Booking.com.
Casa Filip din Sarichioi a început de la o poveste de dragoste; de fapt de la două. Una din acelea romantice, cu „un băiat iubește o fată...” și una cu „un băiat își iubește profesia, locul unde trăiește și ideea de a face lucrurile bine...”. Cele două s-au împletit frumos și au avut un deznodământ fericit... pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de cazare de calitate în zonă!
[Alex şi Alina te aşteaptă cu drag!]
Inițial o veche casă lipovenească, acum o pensiune rurală încântătoare.
Într-un demers lăudabil de a promova moștenirea rurală a Dobrogei și de a conserva stilul arhitectural și patrimoniul cultural lipovenesc, o familie a găsit o casă veche, construită în urmă cu mai bine de 100 de ani, din chirpici; pe care au consolidat-o, i-au pus un acoperiș tradițional din stuf, i-au vopsit geamurile și ușile din lemn în albastrul lipovenesc și au transformat-o din „rățușca cea urâtă” în „frumoasa balului”. Au fost puse în valoare elementele din lemn caracteristice – ramele ferestrelor, balustradele prispei cu elemente decorative, frontonul, streașina.
În 2019 Casa Filip din Sarichioi a fost premiată pentru modul în care s-a efectuat restaurarea.
[Elemente (re)construite cu metode tradiţionale.]
Și în interior s-a păstrat pe cât posibil aspectul tradițional, fără însă a face rabat la confort. Poate ar fi fost frumoase niște paturi din lemn, cu saltele din paie... dar sigur n-ar fi fost confortabile. La capitolul confort la somn există în unul dintre apartamente o lejankă (pe care din păcate n-am putut s-o testăm, căci spațiul de cazare era ocupat); element specific zonei – lejanka este un fel de sobă-pat; ce poate fi mai atrăgător decât să dormi într-o noapte rece, pe un pat încălzit?...
[Lejanka din Casa Nouă.]
Vechea casă s-a transformat în două apartamente, cu câte două dormitoare. I-a mai fost adăugat un corp, păstrând stilul, care include un apartament cu două dormitoare la mansardă și un living încăpător la parter, în care se află și sus-numita și invidiata lejankă, o bibliotecă și televizor (singurul din cele 3 spaţii de cazare). În total, în cele 3 apartamente sunt 12 locuri de cazare. Copiii sub doi ani pot sta în cameră cu părinții și au gratuitate (inclusiv la micul-dejun). Proprietatea se poate rezerva integral, pentru un grup format din cel mult 12 persoane (capacitatea maximă) sau separat, fiecare apartament, pentru minimum 2 nopți.
[Un stil minimalist încântător.😍]
Toate camerele sunt matrimoniale și sunt decorate și mobilate simplu, însă cu piese de calitate, cu motive tradiționale, care sporesc farmecul locului – patul decorat cu pânză adusă din Rusia, cufere vechi din lemn restaurate, preșuri; iar printre obiectele decorative încântătoare kokoșnik-uri (ghici!), balalăici în miniatură, matrioști.
[Pentru cei care nu au ghicit mai sus 😀]
O baie deservește fiecare două dormitoare. Iar spațiile de cazare se închiriază doar așa – fie „împarți” un asemenea apartament cu niște prieteni, fie al doilea dormitor rămâne neocupat; nu te “amesteci” cu străini. Inclusiv în camerele de baie s-a acordat mare atenție detaliilor – mobilierul de baie este din lemn, cu aspect rustic, chiuvetele sunt decorate cu motive florale cu aspect folcloric.
[Băi cu tot confortul.]
Deși totul te duce cu gândul la tradițional, rural, nu lipsește confortul modernității – WiFi, climatizare, halat și papuci, uscător de păr, duş-bideu.
Și pentru că aproape că nu există casă de lipovean fără saună, ea nu lipsește nici la Casa Filip; i se spune “bania”, se pregătește la cerere (cost extra, 100 lei/utilizare), cu foc de lemne și este în casa nouă. Tradițional vine „la pachet” cu un mănunchi din frunze de stejar, cu care, prin lovituri ușoare pe corp, se contribuie la deschiderea porilor, eliminându-se astfel mai ușor prin piele, în baia de aburi, toxinele și, în același timp, celulele epiteliale moarte. E alegerea ta dacă vrei să aplici „tratamentul dermatologic” cu frunzele de stejar dar tradiția spune că toată această procedură a băii rusești are multe efecte benefice asupra organismului.
["Bania" de la Casa Filip.]
În curte a fost ridicat și un foișor-turn, păstrând armonia arhitecturală, de la înălțimea căruia te poți bucura de o priveliște încântătoare spre Lacul Razim și împrejurimi, dimineața la cafea ori seara la un pahar cu vin - pe care apropo, îl găseşti într-o selecţie locală interesantă, cu autoservire direct din frigiderul de jos; (are şi bere, şi suc) nu uita să le treci pe listă ca să le şi plăteşti la plecare 😀. Iar dacă reuşeşti să te trezeşti în zori şi să mergi pe malul lacului, vei fi răsplătit cu un răsărit de poveste; apoi, te poţi plimba pe uliţele satului scăldate într-o încântătoare poleială aurie... nu uita aparatul foto!🤩
[Cafea cu răsărit de soare, din foişor. 😍]
A fost amenajată și o terasă acoperită (închisă şi încălzită în sezonul rece) - zonă pentru luat masa (evident, cu bucătăria aferentă), în același stil lipovenesco-pescăresc. Are și un spațiu de „socializare” unde poți sta la povești, privi ceva la TV (noi nu am simțit deloc nevoia asta cât am stat acolo) sau te poți relaxa cu o carte ori cu unul din albumele despre regiune pe care le găsești acolo.
[Punct gastronomic local cu produse pescăreşti.😋]
Bineînțeles că majoritatea preparatelor au la bază peștele, pe care îl poți găsi în forme și variante la care s-ar putea nici să nu te fi gândit vreodată până acum – de la „banala” salată de icre (care zău că nu e nicăieri mai bună decât în zona asta!), la... ta-dam! cârnați din pește! Trecând bineînțeles prin delicioasele pește afumat sau marinat, zacuscă din pește sau chifteluțe din pește. Plus deserturi făcute în casă. Și am vorbit doar de mic-dejun! 😊 Iar în sezon legume și zarzavaturi, în mare parte din ferma familiei.
La tariful de cazare se poate adăuga per apartament micul-dejun bogat şi variat care costă 80 lei/adult, respectiv 40 lei/copil (2-14 ani)
De asemenea, pentru grupurile care rezervă casa integral se poate pregăti la cerere prânzul (120 lei/adult și 60 lei/copil) și/sau cina (160 lei/adult și 80 lei/copil), dacă în weekendul respectiv nu se organizează un eveniment culinar. Mesele sunt compuse din trei feluri de mâncare (aperitiv, fel principal și desert), pentru cei care nu prea se „înțeleg” cu peștele, se găsește la nevoie și pui/găină de țară.
La terasa acoperită vei avea apă, cafea, ceaiuri şi fructe la discreţie, pe toată perioada şederii; băuturile alcoolice şi sucurile se achită separat, la check-out, împreună cu eventualele mese comandate.
[Cafea, ceai, apă... la discreţie.]
Prețurile sunt diferite în funcție de sezon şi numărul de nopți achiziționate. Sunt oferite și unele reduceri: click aici pentru detalii şi disponibilitate; check-in după ora 15, check-out ora 12.
[Locuri de parcare în faţa pensiunii.]
Un avantaj al alegerii acestui loc de cazare este că poți ajunge cu mașina până în localitate; și poate fi punctul de plecare către multe variante de petrecere a timpului – de la o plimbare pe ulițele satului la o partidă de pescuit pe unul din lacurile din apropiere sau chiar la un tur tematic în regiune (prilej numai bun de a cunoaște oamenii și obiceiurile locurilor) şi, bineînţeles, în Delta Dunării; Alex are numeroase deal-uri cu antreprenori din zonă care oferă tot felul de experienţe şi activităţi - le vei găsi și pe site-ul pensiunii și în broşura pe care o vei primi pe email după ce faci rezervarea! Ar fi bine însă să mergi cu ceva cash la tine, nu le prea poţi plăti cu cardul.
[Welcome-pack 🤩]
Casa Filip este deschisă pentru oaspeți din 2019, din aprilie până în noiembrie și îi primește cu bucurie și cu un frumos pachet de bun venit care consta, când am fost noi, în cea mai bună și drăgălașă turtă-dulce din câte am mâncat până acum – o matrioșka stilizată + o sticlă cu vin şi o carte în care chiar proprietarul îţi prezintă, foarte documentat şi cu multă pasiune, istoria locurilor! 👍
Sat Sarichioi, Comuna Sarichioi, nr.734, Sarichioi 827190, România
Pensiunea Olga din satul Zetea poate fi un loc bun să-ți stabilești cartierul general dacă ți-ai propus să explorezi regiunea, fie că vrei să vezi lacul de acumulare, să admiri animalele sălbatice, să faci băi minerale, să faci drumeții, să vizitezi Cheile Bicazului ori să schiezi la Harghita Mădăraș sau la Tușnad – în funcție de sezon.
["Resortul" Olga, vara, casele cu 5 camere.]
Poți să mergi cu gașca de prieteni, căci pensiunea e încăpătoare, un mic resort cu 42 locuri de cazare repartizate în patru case. Asta mai ales dacă vorbim de sezonul rece, căci, din motive de eficiență, casele se încălzesc doar pentru grupuri (nu doar pentru o singură cameră). În plus, pentru grupuri (minimum zece persoane) se organizează (contra cost) programe culturale interesante – se coace pâine de casă ori cozonac kurtos, se pun potcoave cailor, se practică diverse meșteșuguri; totul cu participarea turiștilor.
[Activităţi organizate aici.]
Gazda ne-a spus că în special turiștii străini apreciază acest tip de manifestare, date fiind diferențele de cultură; și cerere este, căci turiștii străini nu lipsesc și vin de unde nici nu te aștepți - Ungaria, Letonia, Spania, Olanda, Franța. Lucru care nu e de mirare, având în vedere că doamna Olga a înțeles foarte bine cum se face turism, participă la târguri de profil de 20 de ani și colaborează cu agenții de turism; ne-a plăcut foarte tare de ea şi am admirat pasiunea cu care povesteşte despre satul ei şi tradiţiile care (încă) se mai păstrează acolo ... pasiune atât de mare încât a amenajat în curtea pensiunii un mic muzeu de artă, unelte şi instalaţii tradiţionale! 🤩
[Muzeul din curtea pensiunii.]
Pensiunea este clasificată la două margarete dar calitatea este net superioară. Cele patru case (una cu două, două cu câte cinci şi una cu opt camere, duble şi triple) sunt curate, amenajate la standarde actuale, cu toate dotările necesare, cu sufragerii generoase, numai bine de petrecut seri cu prietenii. De asemenea, toate cele 4 case au bucătării proprii dotate cu toate cele necesare, de la veselă şi tacâmuri până la plită, frigider. Toate cele 8 camere din vila mare au băi proprii cu duş, în casele cu 5 camere sunt câte 4 băi.
[Bucătăria din casa cu 5 camere.]
La cerere se pot asigura și mese (doar pentru turiștii cazați); de obicei în regim demipensiune (mic dejun și cină) căci de cele mai multe ori ziua este destinată excursiilor de tot felul.
Prețurile încep de la 120 lei pe cameră iar demipensiunea de la 75 lei de persoană, crescând în perioadele speciale (Crăciun, Revelion). Pont: în sezonul rece, ar fi bine să suni măcar cu o zi înainte să ajungi, ca să fii sigur că vei găsi casele bine încălzite! 😉
[Curtea pensiunii cu sala de mese şi cuptor.]
Iar dacă te aștepți la bucate tradiționale, așteptările îți vor fi satisfăcute. Căci la Casa Olga gulașul e la el acasă; la fel și fasolea cu ciolan, șnițelul umplut cu legume ori papanașii. Toate detaliile legate de mese se stabilesc anticipat, căci vorbim de o pensiune, nu de un restaurant a la carte. Deși, la calitate ... ce să zicem ... am văzut locuri care își spun ‘restaurant” dar ... ce-am mâncat la doamna Olga a fost de departe de mai bună calitate. Pe cât este posibil produsele oferite și ingredientele utilizate (carne, pâine, mezeluri) sunt de proveniență locală. Am gustat la micul dejun o brânză cu ierburi aromate și o şunculiţă delicioase plus un gem de caise care ne-a adus aminte de bunici.
Sunt acceptate tichete de vacanță atât pentru masă cât și pentru cazare.
[Chicineta de la etajul casei cu 8 camere.]
Pensiunea Olga este ceea ce au uitat multe locuri să fie – pensiune agroturistică în adevăratul sens al noțiunii – simplu, curat, bun. Un loc unde gazda te primește cu drag și grijă, stă cu tine la povești (când e cazul); iar doamna Olga are multe povești – a fost educatoare și îți poate spune de la legenda Cetății Zetea la citate din Henry Ford ... 🙂
[Loc de joacă în livadă. 😍]
Curtea e largă și primitoare, curată și plină de flori și verdeață; are și o livadă (preponderent de pruni, evident, din care ... „Ce faceți cu fructele?”, am întrebat noi. „Palincă!” a venit scurt și irefutabil răspunsul 😀) unde poți sta la umbră ori mirosi parfumul pomilor înfloriți. Şi apropo de palincă: la cazare am fost primiţi cu o sticlă frumos personalizată cu numele pensiunii, plină cu un „welcome drink” delicios, cu nimic mai prejos decât ţuica omonimă din Maramureş! Săru-mâna! 😏
[Welcome-pack: palincă şi prăjituri!🤩]
Și deși este „doar” o pensiune, nu lipsesc spațiul de joacă pentru copii și ... ciubărul și sauna! Ce poate fi mai plăcut decât să te relaxezi iarna într-o baie sărată fierbinte sau în sauna ...
[Oferta de wellness.]
Prețurile pentru aceste servicii sunt separate, căci ... nu e ușor și nici ieftin să încălzești „cuptoarele”.
A! Că tot amintirăm de cuptor ... Ai la dispoziție două grătare și chiar un cuptor, dacă te simți master-chef cu chef ...
În concluzie – un loc numai bun de mers cu prietenii, într-o regiune plină de locuri și lucruri și oameni de descoperit. Nu uita, te rugăm, să-i spui lui tanti Olga că ai aflat de ea de pe Unde Mergem!
Strada Jigodin (Zsögöd) nr. 737, Zetea 537360, România