Valea Siriniei

Masivul Trescovăț, una din atracțiile Parcului natural Porțile de Fier, cu nume din povești de pe alte meleaguri, are în zona Defileului Dunării renumele Olimpului lui Zeus. Dacă vrei să afli cum poţi ajunge sus pe Trescovăţ citeşte prezentarea de traseu- caută pe site sau în aplicaţie 🔍 Traseu Vârful Trescovăţ; sau caută în Google: traseu muntele trescovat unde mergem şi citeşte recomandarea noastră! La fel de bătrân ca eroii din legendele grecești, muntele se pare că își are originile vulcanice în timpuri stră-stră-vechi, dintre acelea care se termină cu „-litic”; riolitic permian zic, mai exact, informațiile științifice; în limbaj mai... profan, formarea masivului a început cu activitate vulcanică subacvatică (!!!) adică pe când zona era un fund de mare. ["Preeria" de pe Trescovăţ.] Poveștile oamenilor ne spun că muntele era venerat, căci el „decidea” când vine ploaia. De altfel numele Trescovăț însuși înseamnă „cel care trăsnește”. Departe de a fi factor decizional, muntele are totuși până astăzi un rol mai degrabă de factor informativ, localnicii încă alcătuind prognoza în funcție de prezența sau absența norilor pe fruntea masivului; și se pare că iese cu o mai bună precizie decât a specialiștilor 😀 [Olimpul de deasupra Clisurii Dunării. 😍] Deși înalt de numai 755 metri, vârful intimidează când îl privești de jos (ajungi să-i înțelegi pe strămoșii care îi atribuiau caracteristici supranaturale). Dar odată cucerit îți va recunoaște meritele și te va răsplăti cu o priveliște absolut spectaculoasă de aproape 360 grade asupra Cazanelor Dunării spre stânga (aval), a malului sârbesc al Dunării în față și departe înspre Moldova Nouă la dreapta (amonte). [View către amontele Dunării.] Spre deosebire de ceilalți munți care îl înconjoară, calcaroși, Vârful Trescovăț este un așa-numit neck vulcanic; adică un fel de stâlp dur de rocă format prin întărirea magmei pe fisurile rocilor în drumul către suprafață. Destul de impresionant dacă te gândești un pic... De aici versanții drepți ce dau impresia de înălțimi amețitoare. [Pare mult mai înalt decât este....] Acoperind o suprafață de 20,5 ha, Trescovăț aparține administrativ teritoriului comunei Svinița și adăpostește elemente de biodiversitate de interes comunitar – pinul negru de Banat (specie endemică), orhidee; specii de animale protejate – salamandra, tritonul, țestoasa lui Hermann dar și păsări și mamifere. [Pinul negru de Banat, de veghe asupra Dunării. ❤️] Noi nu am făcut la Trescovăț o vizită „științifică”, așa că nu am identificat vreuna din mai-sus-numitele în afară de pinul negru 😉, dar și incursiunea noastră de plăcere/documentare a fost suficient de interesantă. N-am știut de fiecare dată la ce ne uitam dar ne-am umplut inimile cu imaginile copacilor înalți împungând albastrul înălțimilor, cu șoaptele vântului printre coroanele îmbrăcate hipnotizant în culori de toamnă, cu arcuirile reci ale stâncilor. Ceea ce îți recomandăm și ție 🤗  Mergi cu bine!

Cascada mezotermală din Toplița se află în inima țării, lângă cursul superior al râului Mureș, printre pădurile nesfârșite ale județului Harghita. În adâncul munților Carpați, panorama fantastică, în nuanțe verzi de brad, ascunde un fenomen natural mai puțin obișnuit, o veritabilă comoară pe care ne-a oferit-o natura. [Călătorie pe plaiuri harghitene.] Aflată pe strada Cascadei (foarte intuitiv) 😊, Cascada mezotermală din Toplița constituie una dintre atracțiile turistice unice din țara noastră, fiind una dintre cele două cascade de acest tip din Europa, alături de cea din Saturnia (Italia). În 2000 a fost declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație naturală de tip biologic si peisagistic. De obicei, când ne gândim la o cascadă, o asociem cu răcoarea adusă de presiunea apei și nu cu „apa termală”; acesta este doar unul dintre elementele cu care natura te surprinde aici. [Cascada cu picături calde.] Din păcate, în ciuda importanței sale, cascada a fost neglijată pentru foarte mult timp iar acest lucru se vedea și în vizita noastră de documentare. Drumul până la cascadă este cam de 1 km, din Parcul Central al orașului și poate fi parcurs atât cu mașina (un pic mai greu), cât și cu bicicleta sau la pas (recomandat). Având în vedere că nu vei găsi niciun indicator până la intersecția cu linia de cale ferată, îți spunem noi că o poți lua pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, urmând ca mai apoi să faci stânga pe strada Cascadei. [Punct de plecare: Parcul Central Toplița.] Atât cu mașina cât și pe jos, localizarea din aplicație îți va fi de folos. Drumul despre care vorbim este, de fapt, o cărare destul de îngustă. Nu este asfaltată, ci doar pietruită, astfel că accesul cu mașina ar putea fi mai dificil. O plimbare ar fi mai plăcută, având în vedere peisajul care te înconjoară şi în timp ce străbați drumul la pas, poți să te bucuri și de aerul curat, de munte, de pădurile din jur, de susurul râului și chiar de panorama orașului.  De asemenea, în timpul plimbării, trebuie să fii atent, deoarece vei trece pe lângă șina de cale ferată. Și da, cascada poate fi admirată și din tren! Dacă vei călători pe ruta Miercurea Ciuc-Târgu Mureş, privește doar pe fereastra din stânga, când te apropii de gara din Toplița; sau invers, dacă mergi spre Miercurea Ciuc, pe cea din dreapta, după ce treci de gara din Topliţa. [Atenție la tren!] Izvorul cascadei se numește Bradul, un nume ales cu mult timp în urmă, inspirat de bariera de brazi care înconjoară întreaga regiune. Chiar și stânca peste care se întinde cascada, este împrejmuită de trunchiurile înalte ale copacilor. Dacă ești atent și ai puțin noroc, te vei întâlni și cu câteva viețuitoare ale pădurii: iepuri, bufnițe sau chiar căprioare. Dacă te apropii puțin de marginea cascadei, poți simți aburii calzi care se ridică deasupra apei pentru că ceea ce face cascada atât de specială, pe lângă frumusețe, este temperatura ridicată a apei. Acestui fapt se datorează depunerile de carbonat de calciu și travertin prezente atât în apă, cât și pe vegetație și stânci. Atinge vălul de apă câteva clipe și vei descoperi magia! 😍 Perdeaua de apă care acoperă întreaga stâncă este locul în care natura își pictează culorile în fiecare anotimp. În funcție de sezon, cascada trece de la alb la brun închis, proiectând reflexii roz sau roșiatice. E o încântare să asculți susurul apei, să simți fiecare adiere de vânt și să urmărești coroanele copacilor dansând deasupra cascadei. Tabloul mișcător al apei bucură ochii și sufletul. [Iarna la cascada mezotermală. 😍] Acest spectacol al naturii poate fi admirat și în alte forme. Pe timp de iarnă, când temperaturile coboară destul de mult în această zonă, împrejurimile cascadei se transformă într-un adevărat tărâm de gheață, în mijlocul căruia surprinzătoarea cascadă rămâne caldă. Și în acest anotimp, vizita poate fi una foarte plăcută. În plus, ai ocazia să guști castane coapte, vin fiert sau ciocolată caldă la una din tarabele amenajate în zonă. Te poți bucura de frumusețea locului odihnindu-te pe una din băncile de lemn care se întind de-a lungul drumului sau chiar de pe podul de lângă cascadă. Poți face poze, poți pur și simplu admira priveliștea sau îți poți chiar scufunda mâinile în apa caldă a cascadei, ca să verifici pe pielea ta, dacă nu crezi! 😊 Delia Creţu, contributor Unde Mergem® foto copertă: Cascada mezotermală Toplița iarna 2025 @Apele Române

Cascada Jávárdi de pe Valea Rece, comuna Lunca de Jos, este un loc numai bun de făcut o plimbare, într-o zi de vară, după masa de prânz 🙂 Dacă lași mașina la Strada Principală, în maximum două ore de mers lejer, pe o distanță de 9 km și o diferență de nivel de 175 m, ajungi la obiectivul vizat. Dacă nu ești fan al mersului pe jos, poți face traseul și cu mașina dar şi cu bicicleta! [Drumul spre cascadă.] Drumul până la cascadă este drum județean; dar numai din punct de vedere administrativ, căci practic e un drum pietruit, pe care urci bine cu 4x4. Se intenționează asfaltarea lui și există și un plan pentru zona cascadei, cu zonă de relaxare, ceainărie... Dar probabil că va mai dura. Până atunci natura rămâne stăpână (și sperăm ca modernizarea planificată să reușească să păstreze cât mai mult din asta). E un loc plăcut, bun pentru relaxare, în liniștea tulburată doar de căderea foșnitoare a apei pe muchiile pietrelor. Regiunea din jurul cascadei a fost cercetată de biologi, care au constatat o varietate impresionantă a vegetației - flori, plante medicinale; și face parte din rețeaua ecologică de arii protejate natura 2000.  [View spre Valea Rece. 😍] Imediat după curba în care vei găsi câteva locuri de parcare (un pic mai sus de cascadă), vei găsi şi un mic izvor; cu mâna pe inimă spunem că aici am băut cea mai bună apă din Harghita!  [Image] Nu am aflat nicio legendă despre vreun uriaș care să fi aruncat pe-acolo niște stânci sau despre vreo zână care doarme liniștită în florile de pe marginea râului dar am aflat despre un „zmeu” din sat, care, supărat că viiturile tulburi prea îi dau de furcă, s-a gândit să-i modifice cursul... A reușit să o facă mai puțin decât reușește apa însăși, care, cu forța adunată din munți, a mutat din loc o stâncă de dimensiuni destul de impresionante, peste care, pe lângă care și pe sub care își poartă acum călătoria învolburată. [Stânca din dreapta "împinsă" de forţa apei! 😮] Din comuniunea de veacuri a omului cu natura, combinată cu istețimea populară au rezultat câteva vorbe de duh, pe care autoritațile le-au afișat la cascadă, spre amuzamentul și educarea vizitatorilor (deşi la data documentării noastre erau doar în maghiară, între timp am fost anunţaţi că au fost instalate panouri bilingve, cu limba română prima, aşa cum este şi normal - felicitări autorităţilor locale!). [Instrucţiuni "indicator meteo". 😀] Un indicator meteo ce folosește stânca drept element de orientare:  Dacă piatra este udă, înseamnă că plouă. Dacă piatra este uscată, nu plouă. Dacă stânca are umbră, atunci e soare. Dacă stânca este albă, e semn de ninsoare. Dacă piatra nu se vede, e ceață. Dacă piatra se mișcă, e cutremur. Dacă piatra a dispărut, a fost tornadă. 😀 [Și un „îndreptar” comportamental ce folosește, simbolic, tot piatra:] Neatentul se împiedică de ea. Violentul o folosește drept armă. Pentru copii e o jucărie. Cu piatra David l-a ucis pe Goliat. Michelangelo a sculptat statui minunate. În fiecare caz, diferența nu a fost la piatră, ci la cel care a folosit-o. Nu există nimic în jurul tău care să nu poată fi folosit într-un scop benefic. The end!  Mergi cu bine! 🤗

Cascada Putnei (sau „Săritoarea Putnei” cum era numită în vechime) este una dintre atracţiile naturale majore al judeţului Vrancea, fiind declarată Monument al Naturii din anul 1973, în prezent parte integrantă a Parcului Natural Putna-Vrancea. Când te vei afla în tranzit pe DN2D Ojdula-Focşani este un bun motiv de popas iar dacă eşti cazat la una dintre pensiunile din zona Tulnici-Lepşa, un bun motiv de plimbare pe jos - cascada este la aprox 3,5 km de centrul staţiunii Lepşa (intersecţia cu DN2L Lepşa-Soveja) 😉 Dacă vii cu maşina vei găsi destul de multe locuri de parcare (fii atent să nu ratezi ieşirea din DN spre cascadă) gratuite (la data documentării noastre). Deşi accesul la cascadă este bine amenajat cu o serie de scări din beton şi piatră, îţi recomandăm să fii încălţat adecvat pentru că treptele sunt mai tot timpul umede şi alunecoase; în niciun caz şlapi sau adidaşii ăia noi albi, de fiţe 😉! [Coborârea spre cascadă.] Dacă vremea este ploioasă nu trebuie să eviţi vizitarea cascadei ci dimpotrivă: pe timp ploios debitul apei creşte foarte mult şi te vei bucura de un spectacol extraordinar al naturii, tunetul apei făcându-se auzit încă de la drumul naţional! Noi am avut privilegiul de a o vedea după ploile prelungite din luna iunie 2021; ca să îţi faci o idee despre ce vorbim, uită-te la ultimele două fotografii din galerie: aşa arată de obicei Cascada Putnei, în afara sezonului ploios la munte! [Ploile de vară cresc de câteva debitul apei!] În weekenduri şi câteodată şi în cursul săptămânii este prezent un ranger care încasează o taxă de acces (2 lei/pers.).

Dacă e prima decadă a lunii lui mai și tu ai dorința de a ajunge într-un colț de rai, nu ezita să faci o excursie până în județul Mureș la Zau de Câmpie. Ai să găsești aici un picior de plai - ca în poveștile bunicilor - înțesat cu bujori de stepă (paeonia tenuifolia) roșii ca sângele pe un fundal verde smarald. Un tablou pe care cu greu poți să-l descrii, pentru că-i vorba mai mult de o stare pe care ți-o dă locul - și nu despre vorbe ... Aici la Zau de Câmpie este cel mai nordic punct din România unde poţi să găsești această plantă ocrotită prin lege, într-o Rezervație unică, declarată monument al naturii încă din 1932 - ce se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare.  Dar să-ti povestim cum să ajungi: odată ajuns în Zau de Câmpie, în centrul localității ai să observi un rondou, iar dacă ești foarte atent ai să vezi și indicatorul care te ghidează spre Rezervație. De aici până la destinație mai sunt cam 5 km. Ia ca punct de reper biserica din Zau de Câmpie. Cel mai simplu este să foloseşti direcţionarea (pinul) din această recomandare: te va duce direct în Rezervaţie! Să ai în vedere că pentru ultima porțiune, drumul nu este asfaltat. Deci dacă vii cu o mașină cu garda joasă, ori vremea e una ploioasă, fii pregătit. 🙂 [Spre Rezervație venind dinspre Valea Largă.] Dar să ne întoarcem la povestea splendizilor bujori de stepă ce merită văzuți măcar o dată-n viață. Ceea ce ai să întâlnești aici este dăruirea primului custode și întemeietorul acestei rezervații, numit pe bună dreptate Tatăl Bujorilor, care a avut grijă de loc mai bine de 60 de ani - Marcu Sâncrăian. Povestea începe în 1926 când Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică și întemeietorul grădinii botanice din Cluj, vine în zonă cât să observe bujorii de stepă pe cale de dispariție. Ghid îi este Marcu Sâncrăian, pe atunci un copil de 9 ani, care primește ca datorie morală grija ca bujorii de stepă să nu dispară. Adult fiind acesta își continuă sarcina, într-o perioadă deloc fastă pentru visul său de salvare a minunatelor flori... Într-o zi soția lui i-a cerut să-i aducă pământ scos de cârtițele de pe câmp, pentru ghivecele de acasă. Văzând splendoarea florilor ei, se gândește să plaseze semințele bujorilor în mușuroaiele de cârtiță ce-i dădeau bătăi de cap în rezervație. Iar această întâmplare a fost decisivă pentru salvarea bujorilor, căci a funcționat, iar ceea ce ai să vezi în această gradină botanică naturală este munca susținută și dăruirea unui om ce a crezut într-un vis și într-o promisiune făcută. Și dacă tot vorbim despre povești frumoase, una te va întâmpina încă de la intrarea în rezervație - Legenda bujorului de stepă - care sună cam așa: ... cică a fost odată un împărat care avea doi fii: Zau se numea cel mare și Bota cel mic. Și într-o zi, Bota s-a îndrăgostit de fiica pădurarului - o fată minunat de frumoasă; doar că și Zau o plăcea, așa încât i-a pus gând rău fratelui său - să-l omoare pentru a-i rămâne mândra fată. Pe când se întorceau de la vânătoare, Zau îl împinge pe Bota în apă și acesta, în armură fiind, se îneacă. Aflând de moartea celui drag, fata s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure și a plâns cu lacrimi de sânge; lacrimi ce atunci când atingeau pământul se transformau în bujori. Mai află despre rezervație că are două loturi: lotul A Rezervația de jos ce are 1 ha - unde ai să poți admira peste 30 000 de exemplare de bujori și lotul B Rezervația de sus ce cuprinde 2,5 ha (în 1950 aici se aflau sub 10 000 de exemplare, iar în 2014 deja se vorbea despre 20 000 de exemplare😮). Bujorul de stepă are o înălțime de 10 până la 30 de centimetri, crește în tufe, după ce sămânța ajunge în sol sunt necesari 5-7 ani până la prima înflorire. Înfloresc În perioada aprilie - mai în funcție de vreme, florile rezistă până la zece zile și se pot admira pe o perioadă de 2-3 săptămâni cu maxim de înflorire de 3-4 zile. [Tufă de bujori de munte. 😍] Pe parcela 1/ Rezervația de jos ai să vezi experimente făcute de Marcu Sâncrăian cu bujori plantați încă din 1981. Din cauza diferenței de altitudine, pe parcela 2/ Rezervația de sus, bujorii înfloresc mai târziu, iar asta este foarte bine pentru cei "întârziaţi". Intrarea este fără bani, doar cu respect pentru bujori 🥰  Atenție să nu-i calci, sunt poteci prin iarbă pe care e recomandat să mergi... [Nu rupeţi bujorii. Circulaţi numai pe potecă. 🙏] Parcarea este fără plată, iar dacă nu găsești loc în cea amenajată, cu siguranță găsești unde parca în apropiere, pe marginea drumului. 🙂 Meleagul te așteaptă cu condiția de a respecta zona, marcajele rezervației și natura. Înainte de a te porni la drum te poţi informa cu privire la starea drumului, acces şi stadiul de înflorire a bujorilor pe pagina de Facebook a Rezervaţiei.

Muntele Hășmașul Mare lasă de multă vreme impresii profunde în amintirile celor care îl văd. Geo Bogza îl descria ca pe o operă simfonică ale cărei acorduri țâșnesc “unul din altul, tot mai sus, spre a culmina într-o torențială cunună de sunete” ori drept un ocean cu valuri zbuciumate de piatră, care “se adună, se întretaie și se întrec, trimițându-și clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăștie în spumoase jerbe de calcar”. Cât de frumos!!! Cel mai vizitat loc al muntelui este stânca spectaculoasă a Pietrei Singuratice, care este alcătuită din roci sedimentare, precum șisturi cristaline, dolomită și dolomită calcaroasă. Prozaică descriere … Ne place mai mult cea a lui Geo Bogza – “stâncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid și existând în vid ... halucinație a geologiei, bizară apariție a marilor înălțimi – pare crescută din gingia unei guri de balaur.” Ca să ajungi la Piatra Singuratică sunt mai multe trasee, cele mai frecventate fiind cele cu plecare din oraşul Bălan: bandă albastră (cel mai popular, un pic mai scurt dar și mai abrubt) și triunghi roşu - găseşti prezentarea traseului în aplicaţia noastră, caută în secţiunea Descoperă: 🔍 Bălan-Piatra Singuratică; sau doar Piatra Singuratică şi alege dintre rezultatele afişate traseul.

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Am trecut de muuulte ori pe DN11/E574 înspre sau dinspre Transilvania, fără să știm că la doar aproximativ 3km, pe DN 13E, la dreapta de giratoriul dintre Sântionluca și Moacșa (la stânga de la Moacșa la Sântionluca) există Mestecănișul de la Reci.  Şi abia după ce am început să ne documentăm am aflat că aici se regăsește o zonă foarte interesantă – o arie protejată, sit de importanță comunitară: Mestecănișul de la Reci. Este o arie protejată din județul Covasna care cuprinde o mare varietate florală, faunistică și de fenomene geologice – mesteceni, mlaștini, dune de nisip roșiatic. Acoperă mai bine de 2.000 ha și a luat naștere în lunca Râului Negru, având în același timp caracteristici de stepă dar și de zonă umedă. Cuprinde șapte(!) tipuri de habitate - lacuri, mlaștini, păduri, pajiști, cursuri de apă. La fel ca în multe alte locuri, prezența umană pune în pericol speciile rare de plante și animale, prin defrișări, lucrări hidrologice și agricultură iar faptul că este o arie protejată ajută cât de cât. Multe specii de plante sunt rare sau pe cale de dispariție - otrățelul de baltă (plană carnivoră extrem de rară), dedițelul, angelica de baltă, laleaua pestriță, nufărul alb, pinul bancsian. O banală enumerare, care poate nu-ți spune nimic. Dar după ce vei fi făcut măcar o plimbare pe poteci printre mesteceni vei conștientiza cu siguranță cum ar fi ca acest loc să nu mai existe așa cum este acum. [Mesteceni de la Reci.] Fauna este și ea una bogată și cuprinde la rându-i multe specii protejate, nu doar la nivel național ci și european - prigoria, rața roșie, acvila țipătoare, triton cu creastă (cel mai mare din România), broască de mlaștină.  Împreună cu Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Mestecănișul de la Reci formează o rezervație naturală demnă de cele mai profesioniste obiective foto, rezervaţiei al cărei teritoriu se pare că în trecut era alcătuit din nisipuri mișcătoare.  🙂 Trivia: aici s-au filmat scene din filmul Cold Mountain. Deși activitățile de turism și recreere generează consecințe negative în interiorul sitului (specificate ca atare inclusiv în formularul de identificare Natura 2000), au fost totuși amenajate trasee turistice, de cicloturism și de echitație – cu denumiri boeme cum ar fi „Drumul Zânelor” sau “Circuitul Uriașilor” 🙂 sunt trei trasee de drumeție cu grad de dificultate ușor, lungimi între 1,5 și 7 km și durate de 30 min până la 1,5-2 ore; trei trasee de cicloturism cu lungimi între 5 și 12,5 km; un traseu de turism ecvestru de 12 km. La intrarea în rezervație sunt plasate panouri informative (Bravo pentru asta autorităților! Sperăm să reziste ...) care descriu toate traseele și includ și hărți cu marcaje. Accesul în rezervație cu mașina sau alte mijloace de transport motorizate este interzis. Mașinile pot fi lăsate la drumul principal sau în comună, recomandăm locul plasat de noi pe hartă (în aplicaţia Unde Mergem). [Panou informativ cu traseele din rezervaţie.] Zona este extrem de fotogenică iar cei pasionați pot organiza sesiuni foto în perioade favorabile pentru observarea florei și faunei (de exemplu la începutul lunii aprilie când înfloresc dedițelul și laleaua pestriță). Nu putem decât să apelăm la responsabilitate din partea turiștilor și sperăm că efectele generate asupra naturii vor fi minime și nu vor influența negativ ecosistemele. Dacă respecți și apreciezi natura, Mestecănișul de la Reci este un loc în care trebuie să mergi. Dacă nu ești „sclavul” mașinii, poți parcurge cei 25 km de la Brașov până la Reci cu bicicleta; ar putea fi o tură frumoasă, dacă ești și într-o formă fizică OK 🙂 Iar dacă ești în Sfântu Gheorghe și mai bine! De aici sunt doar 15 km. Din Covasna sunt 20 km. Mirosul pădurii, culorile naturii vor lăsa amintiri frumoase în care să te refugiezi mai târziu. - atracţie prezentată cu sprijinul Hanu Paprika din Ozun 🙏