Fly with Us Brasov
Fly with Us Brasov

Fly with Us Brasov

5.0 4 recenzii
09:00 - 20:00
Deschis

DJ112D, 507165 Prejmer, România

Despre

Mulţi oameni au trăit experienţa unui zbor de linie, dar puţini se pot lăuda că au zburat cu un avion mono-motor, alături de pilot. Despre ocazia să ţină în mâini manşa unui avion, are rost să mai vorbim?! Da, are rost - dacă locuiești în Brașov sau dacă ești turist în zonă - poţi trăi o experiență care va fi cu siguranţă memorabilă! 🙂
Ușor de zis, mai greu de făcut. Pe unii îi sperie prețul, că de, vorbim totuși de închirierea unui avion, cu pilot personal, nu de un „zbor” pe un simulator; însă datorită regimului cost-share în care se operează aici, te va costa mult mai puțin decât dacă ai zbura cu propriul avion 😉.
Însă pe cei mai mulți, ca și pe noi de altfel, inițial îi sperie cel mai tare ideea zborului cu un avion așa mic, gândul la turbulențe, vreme nefavorabilă, frica de accidente etc. și ca în multe alte situații de acest gen, cel mai greu este primul pas. Respectiv, o primă discuție, la telefon sau față-în față, cu unul din piloții Fly with Us. Pe noi ne-a convins Tudor, un instructor de zbor cu mii de ore la activ, care ne-a povestit despre toate măsurile de siguranță luate, despre felul în care zboară avionul (chiar și în situația extrem de improbabilă în care s-ar opri motorul), despre trainingul intens și experiența dobândită în mulții ani de când zboară, despre accidentele care sunt cauzate în majoritatea cazurilor de vremea extremă, de piloți teribiliști/ începători sau aflați în „zona mortală”, cu o experiență de zbor între 100 și 300 de ore... ceea ce nu e cazul aici. 👍
Îndrăznește să ai o altă perspectivă! 😍

Când te hotărăști, cel mai bine e să suni pentru o programare, cu măcar două-trei zile înainte de ziua în care intenționezi să zbori. Atunci se cam știe cum va fi vremea iar piloții îți pot confirma că s-ar putea zbura confortabil. Dar dacă ești turist și recomandarea noastră te convinge 😊 poți suna și cu o oră-două înainte, iar dacă vremea se anunță bună pe traseul stabilit... vei decola când vrei!
Vremea e principalul factor avut în vedere, pentru că din fericire, avioane și piloți se găsesc mai tot timpul. La data ultimei noastre documentări aici erau disponibili 4 piloți și trei avioane. În funcție de numărul de persoane care zboară și de greutatea lor, se poate alege dintre avioane cu unul, cu două și cu trei locuri + pilot, bineînțeles 😊
Flotila Fly with Us.

Ruta de zbor se alege în funcție de preferințele tale, de recomandările piloților și mai ales, de vremea care se anunță în perioada dorită.
Cea mai populară este un survol asupra Țării Bârsei, pe traseul Brașov – Râșnov – Bran și retur, în care te vei bucura de o perspectivă unică asupra legendarelor fortărețe din Bran și Râșnov și poți admira Poiana Brașov într-o lumină cu totul nouă, cu pârtiile, munții și pădurile sale întinzându-se la picioarele tale. Durează în jur de 40 minute și costă de la 550 lei (un pasager) până la 950 lei (trei pasageri).
Inconfundabilul Castel Bran.

Alte survoluri, poate și mai spectaculoase, sunt cele deasupra Carpaților. Din avion, vei admira Munții Bucegi cu legendarul Sfinx și Babele sale, crestele spectaculoase ale munților Piatra Craiului, sau imensitatea Munților Făgăraș cu unicul Transfăgărășan și Lacul Bâlea, muntele vulcanic ce adăpostește Lacul Sf. Ana.... o plimbare cu avionul deasupra acestor masive oferind perspective imposibil de văzut altfel.
Lacul vulcanic Sf. Ana.

Pe website îți poți face o idee despre toate duratele, rutele standard disponibile și prețurile aferente, în funcție de numărul de pasageri. Poți suna direct, poți comunica prin mesaje cu șeful echipei de piloți și poți rezerva zborul dorit. Sau poți cumpăra un voucher pe care îl poți oferi cuiva drag – pe lângă plăcerea de a face cadou o experiență specială, asta e cea mai sigură cale de a învinge frica, atât pentru el/ea, cât și pentru tine, dacă veți zbura împreună! 😊
Gata de zbor!

E bine de știut că uneori, chiar dacă se stabilește o anumită rută, pot apărea modificări în funcție de felul în care se prezintă vremea înainte de decolare. Adică, fie se amână zborul pe ruta stabilită, fie se sugerează un alt traseu astfel încât să te bucuri de un zbor pe cât de spectaculos pe atât de confortabil. Sfatul nostru e să mergi pe mâna pilotului! 😉
Pentru un supliment de taxă (+100 lei), poţi avea ocazia să faci şi un minicurs de pilotaj în cadrul căruia vei beneficia de o pregătire teroretică şi vei putea pilota chiar tu avionul, sub supravegherea instructorului!!!
Avion cu dublă-manșă.

Decolarea se face de pe Aerodromul din Prejmer, unde există și o mică parcare pentru mașinile „zburătorilor”. Nu ai nevoie de echipament special, vino îmbrăcat ca pentru o plimbare cu mașina: avioanele au tot confortul, aer condiționat, scaune încălzite. Se zboară tot timpul anului, fiecare anotimp având farmecul său, cele mai bune perioade pentru zbor fiind dimineața și după-masa, mai ales vara, când orele prânzului sunt de obicei turbulente. 

Ultima actualizare:

02/05/2026 (listat la 05/03/20)

Pe scurt:

Trăieşte o experienţă de neuitat la înălţime!

Tip:

Activităţi sportive & recreative

Facilităţi:

Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Toaletă ecologică

Photo Gallery

Alte sugestii

5.0 5 recenzii
Pentru amatorii de senzaţii tari în Braşov - acesta este un poligon autorizat de tir în care poţi trage cu cartuşe REALE! Senzaţia este una deosebită, diferenţa între a trage cu un pistol cu aer comprimat faţă de unul cu muniţie reală este cam cea dintre o plimbare cu autobuzul versus o tură cu motocicleta! 🙂 Sunt disponibile pistoale de diferite calibre şi mărci (Glock, HS, Sleyr, Colt) dar și arme cu țeavă lungă. Instructorii sunt foarte amabili (chiar plini de umor) şi te vor consilia astfel încât să beneficiezi de o experienţă plăcută, memorabilă! IMPORTANT: accesul în poligon se face doar pe bază de PROGRAMARE (de preferat cu 24h înainte), în care vei anunţa numărul de persoane participante (mai ales dacă sunt mai mult de 6).  Toţi participanţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii:  • 18 ani împliniţi (este obligatorie prezentarea unei cărţi de identitate sau paşaport) sau dacă sunt copii (doar trageri cu aer comprimat), însoțiți de părinți/ tutori legali  • să nu fie sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor sau a drogurilor  • să semneze o declarație pe propria răspundere că sunt apți + un acord de luare la cunoştinţă şi acceptare a riscurilor Totul este real (şi cu potenţial letal), de aceea, înainte de a intra în poligon, ţi se va face un instructaj (noţiuni de siguranţă şi manevrare a armei, poziţii de tragere) şi primeşti echipamentul de protecţie adecvat (ochelari şi căşti de protecţie auditivă). Apoi, primeşti un glonţ şi faci o tragere de probă; dacă totul este ok, vei putea să tragi şi cele 20 de cartuşe recomandate în cadrul unei şedinţe de tragere. [Primești toate îndrumările și explicațiile.] O şedinţă de tragere care include instructaj, echipament, instructor şi 20 de cartuşe (10 calibru mic +5 mediu + 5 calibru mare) costă 170 lei/persoană... până la 400 lei pentru o ședință COMBO cu 40 de cartușe. În preț este inclusă și ținta, pe care o poți păstra la sfârșit, dacă ești mulțumit(ă) de rezultat 😀; dacă o distrugi și ai nevoie de alta, vei mai plăti 10 lei iar dacă „reușești” să nimerești cabul sau suportul țintei va trebui să achiți 150 lei. Pentru că este amplasat într-o zonă industrială îţi recomandăm să mergi cu o maşină/taxi - accesul cu mijloace de transport în comun nu este foarte facil.  Abia aşteptăm să ne povesteşti despre experienţa ta, într-o recenzie scrisă aici! 🙂
Zizinului 109 bis, Brasov, Romania