Locații

Situat în colţul de sud-vest al cetăţii Braşov, Bastionul Ţesătorilor de in este cel mai spectaculos şi mai bine conservat obiectiv de arhitectură defensivă al Braşovului medieval, cu ziduri de o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Construit de către breasla ţesătorilor, pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Fiind cruţat de marele incendiu de la 1689, s-a păsatrat până azi în forma sa originală. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Ţării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăţi a Braşovului şi a Şcheiului aşa cum arăta la sfârşitul secolului al XVII-lea, precum şi arme şi produse ale breslei ţesătorilor. Accesul în Bastion este gratuit, vei plăti 7 lei (adulţi), 1,50 lei (preşcolari, elevi, studenţi)  sau 4 lei (pensionari) doar dacă vrei să vizitezi expoziţiile "Braşovul/3M" şi "Cetatea Braşovului". Începând cu luna iunie 2020, Bastionul Ţesătorilor devine Bastionul Artiştilor, printr-o iniţiativă comună a Teatrului ,,Sică Alexandrescu” Brașov, Filarmonicii Brașov, Centrului Cultural ,,Reduta” Brașov și Teatrului pentru copii ,,Arlechino” Braşov. Sub sloganul ,,Dacă vă place arta, puteți să ne priviți de sus !” stagiunea de la Bastionul Țesătorilor va readuce etajele curții interioare în aria evenimentelor culturale, oferind spectatorilor posibilitatea să urmărească reprezentațiile de muzică, teatru sau film de pe galeriile etajelor I și II ale fortificației istorice. Şi, în premieră, se deschide şi accesul publicului şi pe poarta dinspre Promenada de Sub Tâmpa. Urmăreşte ⬆️ această pagină şi vei primi notificări în telefon ori de câte ori se va organiza un spectacol sau o expoziţie în Bastionul Ţesătorilor ...şi al Artiştilor! 😍 [Concert la Bastionul Ţesătorilor, anii 1970. Sursa foto: Bastionul Artiştilor.]

Ruinele piciorului Podului lui Traian ar trebui să fie primul lucru pentru care alegi să vizitezi Drobeta, orașul ăla mic de la Dunăre pe care împăratul roman l-a ales ca punct de plecare pentru cucerirea Daciei!  Despre construcția podului înveți, mai serios, prin clasa a IV-a, la primele lecții de istorie. Da, e vorba de o bucățică de istorie, un rest dintr-un pilon de susținere, o ruină. Când auzi cuvântul ruină ar trebui să îți sclipească ochii, pentru că știm turiști care bat mii de kilometri ca să vadă, să atingă sau să calce pe câteva ”pietre” vechi, mândri fiind că au pășit pe urmele înaintașilor, încercând să retrăiască alte vieți, în alte lumi.  A fost construit de arhitectul Apolodor din Damasc, mai celebru pentru columna de la Roma. Deși unea malurile Istrului, totul a durat 2(doi) ani, primăvara lui 103 - primăvara lui 105. Suprastructura din lemn a fost fixată pe 20 de piloni de piatră în formă paralelipipedică. La cele 2 capete, sudic și nordic, au fost ridicate două arcuri de triumf, porți monumentale, expresie a măreției și puterii romane imperiale.  În 1856, când nivelul apei era foarte scăzut, încă se mai vedeau cei 20 de piloni de susținere. În 1906, 2 dintre ei au fost doborâți pentru că încurcau navigația, iar în 1932 sub apă se mai puteau număra 16. O jumătate de secol mai târziu, arheologii au mai găsit 12, iar astăzi mai pot fi văzuți doar 2. La Drobeta ”pietroiul”, rămas din grandioasa construcție se află în suferință. Ani buni piciorul a zăcut într-o băltoacă murdară și urât mirositoare. [Balta în care a zăcut piciorul podului.] Poți să îl vezi de aproape dacă te înarmezi cu răbdare și întrebi în stânga și în dreapta cum ajungi acolo jos, lângă el, pe malul Dunării. Îți trebuie și un pic de curaj pentru că o dată dibuită calea de acces, nu e ușor să o parcurgi. La data documentării noastre, era neasfaltată, plină de gunoaie și bălării, o zonă în care nu te simți deloc în siguranță. [Drumul spre un vestigiu de mare importanţă. 😒] Trebuie să te îndrepți către portul Drobeta Turnu Severin, să traversezi calea ferată și să urmezi "strada" Portului până în capătul ei. Dar ajungi. Străbați cu privirea fluviul și îți imaginezi, te transpui în perioada anilor care ne-au definit ca popor. Nu e de ici, de colo, pentru că ai citit, ai învățat despre romani, ai văzut filme, poate ai fost la Roma. Nu te bucuri, însă, de ceea ce vezi. [Zona ruinei este plină de moloz iar accesul lângă ea este interzis.] Ani la rând singura grijă manifestată de autorități s-a rezumat la o pompă cu care era scoasă ocazional apa din bazinul ce îl înconjoară, așa că în 2009, când Muzeul Regiunii Porților de Fier a intrat în reabilitare, vestigiul părea că va primi niște perfuzii și se va înzdrăveni. Era prevăzută o pasarelă și un lift care facilitau accesul la monument, acesta era și el restaurat, iar împrejurimile urmau să fie igienizate. Ba mai mult, în colaborare cu arhitecții sârbi, un proiect ambițios promitea turiștilor refacerea podului cu ajutorul unei holograme laser vizibilă pe timpul nopții. Din păcate cocktailul de vitamine (promisiuni) a fost înlocuit cu o amărâtă de ”mască de oxigen”, care ba i-a fost, ba nu i-a fost pusă; în fapt niște schele. Pasarela și liftul au fost construite, dar nu au fost încă puse în funcțiune. [Pasarela şi liftul.] De hologramă nu mai vorbește nimeni, iar singurul tratament pe care ”bucata de istorie” l-a primit sunt schelele care dau senzația că se muncește la ceva. Cei mai mulți dintre turiști aleg să admire de sus, din curtea muzeului, ce a rămas din puntea ce a redefinit hărțile lumii antice. Se apropie de ea prin obiectivul camerei foto, iar dacă aparatul este unul performant fotografiază și celălalt ”pietroi” supraviețuitor. Pentru că, da, pe malul sârbesc se află un frate al celui de la Drobeta, la fel de bătrân, la fel de încărcat de istorie, dar mult mai norocos. E mai bine îngrijit, e păzit, iar cel care face acest lucru știe o grămadă de povești și legende despre ce a fost odată măreaţa construcție. Ți le spune fie în sârbă, fie în română. La noi, dacă vrei să afli mai multe sau vrei să vezi cum a arătat Podul odinioară, în toată splendoarea lui, plătești bilet și intri la muzeu. În 2020 au fost deschise câteva secții. De asemenea, la ieșirea din oraș spre Orșova, în mijlocul unui sens giratoriu, tronează macheta unui fragment care te ajută să îți imaginezi cum arăta una din minunile tehnico-arhitectonice ale lumii antice. [Reconstituirea unei secţiuni din Podul lui Traian.]

În satul Siculeni, pe DE 578, există un monument pe lângă care s-ar putea să treci fără să-l observi în viteza mașinii. Ar putea fi totuși interesant de știut că el comemorează masacrul săvârșit de trupele armatei austriece asupra secuilor din regiune – de unde și denumirea: SICULICIDIUM. Construit din bazalt, în anul 1899, monumentul amintește moartea a peste 200 de secui (177 conform autorităților habsburgice). Într-o traducere adaptată la limbajul actual (pentru că în original este într-un stil mai arhaic, al anilor 1700), pe placa de pe monument este următorul text: “<< Siculicidium – „Masacrul de la Siculeni” 7 ianuarie 1764 În memoria celor 200 de martiri secui din Scaunul Ciuc și Trei Scaune, care fiind fără protecție, au fost masacrați în zori la 7 ianuarie 1764 de către armata imperială la granița satului Siculeni, în timpul organizării violente a frontierei. Cei care au sângerat pentru libertate. Ridicat prin harul recunoscător al descendenților în 1899. Popor secui, sângele strămoșilor tăi, care se aflau pe brațul răzbunării arbitrare a tiranului. a căzut aici, când libertatea ta constituțională a fost apărată, s-a stins o imagine teribilă, multe vieți inocente, dar, deși sunt pierdute sub o armă feroce, memoria lor nu va fi pierdută, pentru că va dura pentru totdeauna. Acesta este modul în care memoria lor va trăi pentru un timp atemporal.>>” Pe granița dintre Imperiul Habsburgic și Moldova existau mai multe treceri: Pasul Buzăului, Pasul Oituz, Valea Trotușului. Austriecii au inființat un sistem de apărare a graniței, alcătuit din mai multe centre, fiecare centru având alocată o zonă; îm acest scop au fost adunați și înrolați bărbații localnici. În Transilvania au fost trei asemenea centre – unul în zona Sibiului (Orlat, Săliște; păzeau Valea Oltului); unul secuiesc, care avea în pază pasurile de la Vama Buzăului, Oituz şi Valea Trotușului, până la Borsec; unul în Năsăud, pe partea nordică a Transilvaniei, responsabil de zona Bistrița-Iacobeni. Secuii au refuzat să facă parte din acest sistem în lipsa unor libertăți și privilegii, acordate anterior pentru asemenea servicii dar suspendate acum de autoritățile habsburgice. În 1764 ei s-au adunat la Siculeni și au scris câteva scrisori de protest ofițerilor austrieci din cetatea-garnizoană de la Miercurea Ciuc. În scurt timp, în seara zilei de 7 ianuarie, la ordinul Curții Imperiale de la Viena, sub comanda generalului conte Joseph von Siskovics, trupe austriece cu un efectiv de aproximativ 1.300 de soldați s-au deplasat la Siculeni, au atacat cu artileria și au măcelărit mare parte din secuii rebeli, neînarmați, adunați acolo; și sistemul a fost implementat.  A urmat o refugiere în masă a secuilor în Moldova; o parte au primit amnistie după câțiva ani și au revenit acasă iar restul au fondat în zona dintre Rădăuți și Botoșani patru sate, comunitatea purtând denumirea de „ceangăi bucovineni” (relocată apoi, la debutul secolului 20 înapoi în Imperiul Austro-Ungar, parțial în Ungaria de astăzi, parțial în zona Huedin-jud. Cluj).

Cum mergi spre Sighișoara dinspre Mediaș sau Târgu Mureș, în partea dreaptă a drumului, pe Platoul La Podei - ai să găsești un turnuleț mic și singuratic, dar de care se leagă multe povești istorice și legende – turnulețul La Chip. Un crâmpei de istorie ai să găsești aici, dacă-ți faci timp să-l găsești. Din limba germană Bei Steinem Bild s-ar traduce la La chipul de piatră și se crede că ar fi fost ridicat în cinstea unei sfinte (Agata sau Ecaterina) – și că în trecut ar fi avut pe nișele celor șapte laturi pictate imagini. Alții consideră că nu a fost un turn dintotdeauna; și că acoperișul din șindrilă i-a fost adăugat ulterior, el la bază fiind de fapt piedestalul unei imense statui. Ridicat pe locul în care călătorul vedea prima dată cetatea mergând pe vechiul drum ce trecea dealul (astăzi cimitir evreiesc), monumentul a țesut multe povești în jur. [Biserica din Dealul Cetăţii văzută de La Chip.] Cele mai multe povești însă leagă turnulețul La Chip de Turnul Giuvaergiilor (ce în prezent nu mai există) care se afla pe cel mai înalt punct al Dealului Cetății din Sighişoara, de unde se deschide o frumoasă panoramă spre apus, către dealul La Podei. Unele însemnări amintesc că turnulețul ar fi purtat inscripția Monumentum hoc erectum est anno 1469 ( acest monument a fost înălțat în anul 1469) - și se crede că cele șapte laturi au fost construite pentru a atrage atenția răufăcătorilor că Sighisoara practica dreptul de a pronunța și executa condamnarea la moarte (1469 - anul în care Matei Corvin confirmă drepturile celor șapte scaune săsești printre care și jus gladii). Când vine vorba despre La Chip - localnicii o să-ți povestească despre legenda pașei. Se povestește că, odată, în fruntea armatei otomane, se apropia de cetate un pașă călare pe un elefant alb. Este ucis din Turnul Giuvaergiilor cu o pușcă cu cremene. Pașa ar fi fost înmormântat pe acel loc înarmat și călare pe elefant, iar în amintirea evenimentului s-ar fi ridicat turnulețul. Cronicile vremii vorbesc şi despre întâmplarea mincinosului senator Mathias Seiler din breasla frânghierilor. Povestea sună cam așa: în 1611 avangarda trupelor lui Gabriel Báthory este zărită pe dealul La Podei. Sfatul cetății hotărăște sa ia măsuri de ripostă și să trimită generalului o solie, dar nimeni nu se încumeta sa purceadă la drum. Într-un final, senatorul Mathias Seiler își ia inima-n dinți și după ce se împodobește cu tot fastul cuvenit unui senator de cetate regală liberă, pleacă delegat. Doar că atunci când ajunge pe dealul La Podei, vede tabăra inamica și-și pierde elanul, ba mai mult, îl invită pe Báthory să intre în oraș ca un musafir de vază. Ajuns înapoi în cetate povestește că și-a îndeplinit misiunea, ba chiar povestește că a fost foarte aspru în cele vorbite; însă la scurtă vreme apare armata dușmană linișitită și încrezătoare - fapt ce nedumerește sfatul cetătii. Luat la rost, mincinosul mărturisește adevarul. Situația-i salvată de un bun țintaș care trage de pe bastionul Castaldo (bastion al Turnului Giuvaergiilor ce apăra zona sud-vestică - unul dintre cele mai sensibile puncte ale Cetății), cu tunul de la mai bine de 1000 de metri, pe locul unde astăzi este turnulețul La Chip și-i ucide locotenentul lui Báthory. Se pare că reușește datorită faptului că bastionul avea o poziție favorabilă, fiind cu aproximativ 50 de metri mai înalt decât dealul La Podei, dar oricum ar fi, dacă întâmplarea este reală vorbim despre o realizare deosebită pentru acele vremuri. Cert este că Báthory a ocolit fortăreața de aici și s-a îndreptat spre secuime şi Ţara Bârsei. Așa notează cronicarii vremii că s-a făcut de râs senatorul în fața cetățenilor cetății, care l-au batjocorit până la moarte; ba și după aceea pomenindu-i memoria ca fiind diplomatul Mathias cel cu nume rău pentru lipsa de curaj. În vecinătatea șoselei DN 13, înainte să intri în oraș, deasupra cimitirului evreiesc, turnulețul încă stă pavăză și mărturie vremurilor demult apuse. Îl găsești doar dacă-l cauți, printre mărăcini. Nicio inscripție, ori indicator nu te îndeamnă să-i cunoști povestea; dar el semeț - e totuși acolo și pare că scrutează încă în zare cetatea alături de care a scris cândva istorie. Pentru a-l privi pe el de aproape, ori panorama Sighișoarei din alt unghi și tot merită să vii aici. 

Sub denumirea Villa Rustica se află în satul Gornea din județul Caraș-Severin, chiar pe marginea DN57, ruinele unei ferme romane. “Județul Caraș-Severin este unul din județele cu cel mai mare număr de situri arheologice din țară. Aproape că nu există sat în care să nu existe măcar un sit. Numai în satul Gornea au fost înregistrate oficial vreo opt astfel de locuri. Prin “oficial” a se înțelege Repertoriul Arheologic Național. Dacă vine vorba însă de punere în valoare și circuit turistic... se schimbă treaba; lucrurile ar putea sta muuult mai bine decât stau...” Iar fosta fermă romană de la Gornea este și ea într-o situație... aproape bună... Denumirea oficială este Situl arheologic de la Gornea - "Căunița de Sus". Ansamblu anonim, locuință civilă. Săpături arheologice importante au avut loc în 1976, în urma lor fiind descoperită așezarea de la Gornea. Clădirea avea formă de navă, asemănătoare unei biserici. Se presupune că ar fi aparținut unei familii înstărite, undeva în secolele IV-V. Descoperirile arheologice făcute în sit pare că au fost foarte valoroase. Tezaurul monetar indică o locuire intensă. Ferma în sine reprezenta un model de viață avansat și bine organizat. S-au descoperit în apropiere inclusiv cuptoare elaborate pentru ars cărămizi iar locuința era prevăzută cu sistem de încălzire în pardoseală (hipocaustum) prin intermediul unor țevi ceramice. A mai fost descoperită și o plăcuță din bronz, inscripționată. Majoritatea acestor elemente se află la muzeul din Reșița. La fața locului nu prea mai este mare lucru. Ceva-ceva a stat în picioare până după Primul Război Mondial; odată cu trecerea la administrația de la București... lucrurile nu au mai fost prea bune... localnicii au avut nevoie de materiale de construcții... Astăzi s-a reconstituit un pic fundația, atât cât să ne putem face o idee vagă despre cum arăta casa și s-a pus un indicator cu denumirea monumentului. În rest... locul e întreținut mai mult de cei care au pensiuni în apropiere, pentru ca turiștii să poată vizita și ei ceva...  De ce este o atracţie #undemergem? Pentru că avem speranţa că acei ce administrează acest loc vor expune aici o simulare la scară a construcţiei, împreună cu nişte informaţii despre felul în care vieţuiau aici strămoşii noştri. Avem istorie, haideţi să o şi vedem!