Sighişoara (MS)

Pe dealul Golberich se află unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere ale Sighișoarei, care oferă o panoramă superbă asupra unei bune părți a orașului și în special, către Cetate. Pentru identificarea corectă a celor mai importante clădiri care pot fi văzute de aici, cu sprijinul mai multor asociații din zonă a fost amplasat un panou informativ. [Panou informativ și vedere către Cetate.] Pentru a ajunge aici ia ca reper strada Izvorului, din care urcă spre deal mai multe cărări de pământ. Pentru că nu sunt foarte multe locuri pe unde să îți lași mașina pe marginea străzii, îți recomandăm să vii pe jos, din zona Cetății vei face o plimbare agreabilă de cam jumătate de oră, sau cu bicicleta – caz în care să fii pregătit pentru o porțiune de urcuș susținut. Un pic mai sus de panoul informativ sunt instalate și câteva bănci din lemn, deci poți lua cu tine și ceva pentru picnic.  Dealul Golberich era cunoscut în perioada medievală de sași sub numele Galtberg, care se pare că ar proveni de la Galtvieh (junincă), ceea ce presupune faptul că în Evul Mediu aici era un loc de păşunat pentru animale, care nu produceau lapte şi care de obicei înnoptau aici. Ulterior, aici se va ridica apoi un cartier distinct al oraşului, aflat lângă una dintre cele mai liniştite zone din oraş preferată mult timp de protipendada oraşului - Lunca Poştii sau Postland. Numele acestui loc este legat în mare parte de activitatea poştei, aici aflându-se una dintre stațiile de poștă (deservite de poștalioane) din Transilvania sec. XVIII unde se făcea transferul pasagerilor, a bagajelor și coletelor poștale transportate. Zona era foarte bogată în iarbă și fân, folosite pentru hrana cailor care trăgeau poștalioanele (trăsuri mari cu spații pentru pasageri, bagaje și colete poștale) iar zona era folosită pentru obținerea de iarbă și fân cu care aceștia erau hrăniți, mai apoi funcţionarii poştei amenajându-şi mici grădini pentru uzul propriu.

Expoziție muzeală privată, Casa Armelor și Hărților adăpostește o colecție impresionantă de hărți, gravuri, desene, litografii, cărți vechi datând din secolele XVI - începutul secolului XX, arme, armuri, port, piese de numismatică de pe întregul glob din preistorie până în contemporaneitate. Inițiativă pornită din pură pasiune pentru istorie, muzeul și-a deschis porțile la 1 septembrie 2022. Are program zilnic și te așteaptă să-l vizitezi în Cetatea Sighișoara, pe strada Zidul Cetății, lângă Turnul Croitorilor. [Turnul Croitorilor şi Casa Armelor.] Colecția de arme cuprinde piese ce datează din secolul III î.e.n., de proveniență greacă, dacică, romană, bizantină, habsburgică, rusească, românească - arme albe și de foc, ofensive, de apărare, de vânătoare. [Sica, celebra sabie scurtă dacică, artefact vechi de peste 2000 ani.] Cele peste 500 de hărți, lucrări de grafică, litografii și gravuri reprezintă regiunile istorice românești, orașe (Iașiul la 1880, Brăila în 1820, Orșova la 1880, Timișoara la 1650), populație și obiceiuri (Paparuda – apărută în Illustrated London News în 1905), zone din România (Cazanele Dunării - 1780, inclusiv fosta insulă Ada-Kaleh - 1738), țările lumii. Printre ele, cea mai veche imagine a Sighișoarei - o gravură din anul 1666. Cu excepția câtorva reproduceri din anumite cărți, toate piesele sunt autentice, de mare valoare. [Dansul Paparudei, ilustraţie publicată în Illustrated London News,1905] Foarte valoros este și patrimoniul de numismatică, documente (pașaport emis pentru Alexandru Ioan Cuza în 1866), acțiuni și titluri de valoare. Monedele și bancnotele sunt expuse cronologic, începând cu cele mai vechi de 2000 de ani. Sunt piese grecești, romane, dacice, bizantine, medievale dar și moderne. [Una dintre fotografiile mai puţin cunoscute ale Domnului Principatelor Unite şi un paşaport pregătit pentru el care se pare că nu a mai apucat să fie folosit.] Colecția de carte veche este una dintre cele mai mari din țară, cuprinzând exemplare din secolul XVI și până în secolul XX – volume princeps, lucrări religioase. Opere aparținând lui Dimitrie Cantemir („Istoria creșterii si descreșterii Imperiului Otoman”, partea I, ediție publicată la Londra în 1734), Johannes Honterus etc. Prezentarea lor oferă o imagine a evoluției tiparului românesc și a limbii române. [Operă a lui Dimitrie Cantemir, publicată în 1734.] Toate exponatele sunt prezentate în ordine cronologică, așa că îți recomandăm să respecți indicatoarele de direcție pentru a te bucura de o experiență complexă și completă. Vechimea casei și modul inspirat în care a fost renovată contribuie de asemenea la atmosfera istorică a expoziției. Iar dacă nu eşti foarte pe fugă şi vremea e bună, zăboveşte un pic şi în curte. Sunt expuse aici câteva obiecte vechi foarte interesante (utilaje, mjloace de transport), între care am remarcat o sanie cu osie independentă, pentru o cârmire mai uşoară 😮 [Un exemplu de ingeniozitate săsească.] Taxa de vizitare este de 25 lei pentru adulți, 15 lei pentru copii, elevi și studenți. Există și un bilet comun care include vizitarea muzeului-frate Casa Breslelor – 30/20 lei. 

Expoziție muzeală privată, Casa Breslelor din Sighișoara găzduiește peste 1000 de piese (autentice, restaurate) – unelte, echipamente, mașinării – care în urmă cu mai bine de 100 de ani făceau parte din patrimoniul breslelor sighișorene.  Breasla era o organizație medievală complexă în care se reuneau meseriași din aceeași specialitate. Meșteșugarii sași din sudul Transilvaniei erau printre cei mai valoroși din sud-estul Europei. Obiectele lucrate de ei ajungeau până la curtea regală de la Buda sau la curțile domnilor din Moldova și Țara Românească. Tot breslele se ocupau în comunitate și de îngrijirea bătrânilor singuri, orfanilor, săracilor, văduvelor dar și de apărarea cetății. În fiecare an căpetenia breslei se schimba, pe model democratic, pentru a nu se crea divergențe. În secolele XV – XVI fruntași ai unor bresle au început să intre în viața politică devenind consilieri, primari, judecători, constituind astfel pătura bogată. Breslele au existat până în anul 1872. Proprietarul muzeului este un mare iubitor de istorie și a dedicat acestui important capitol din trecutul Sighișoarei, chiar dacă nu e sighișorean, un spațiu în care, admirând obiecte și instrumente meșteșugărești vechi de sute de ani, descoperi istoria, modul de organizare și viața sașilor.  Clădirea în care se află expoziția datează de la începutul secolului al XVIII-lea și a aparținut familiei Sander, ai cărei strămoși au fost cei care au înființat în urma cu 160 de ani fabrica de ceramică din Sighișoara. În fosta pivniță a casei a fost amenajat muzeul iar deasupra funcționează astăzi Școala de muzică din Sighișoara. [Amplasare strategică, la intrarea în Cetate.] De la intrarea în Casa Breslelor, ești întâmpinat de muzică medievală (excelentă idee!) care te transpune mai profund în atmosfera perioadei. Cele peste 1000 de piese, cumpărate de prin târguri și de pe la oameni care au fost dispuși să renunțe la ele, sunt toate în stare de funcționare și provin din Sighisoara și din satele din imprejurimi. Au fost rânduite pe meșteșuguri și au reconstituit ateliere de tâmplărie, dogărie, cositorie, fierărie (breasla fierarilor era printre cele mai importante, datorită faptului că se produceau arme), rotărie, croitorie, pielărie, cizmărie, măcelărie.  Iar pentru ca imaginația să fie impulsionată în periplul printre meșteșugurile transilvane, spațiile sunt însuflețite cu sunete specifice activităților desfășurate – vei avea în urechi sunetul ciocanului care bate fierul, foalele, strungul, lamele cuțitelor, țăcănitul mașinii de cusut. [Tehnologia multimedia modernă, în sprijinul celei vechi 😍] Spre deosebire de alte colecții de obiecte vechi care poate pretențios își spun muzeu, colecția de la Casa Breslelor este cu adevărat deosebită. Poți să admiri o ladă de breaslă a dogarilor din anul 1811 (!); o „ladă de tâmplar pentru intervenție rapidă” 🙂 din 1886; butoaie gravate și chiar cel mai vechi butoi din Transilvania, datând din 1734 (!!); o presă pentru fructe din 1856; o cană de protocol făcută de meșterii cositorari din Sighișoara pentru breasla meșterilor lăcătuși din Brașov, care poartă pe capac stema breslei și stema Brașovului; forme de prăjituri; o roată de car de la 1600 (!!!) - cel mai vechi, valoros și impresionant dintre exponate; o ingenioasă „ladă frigorifică” (din 1920) anterioară utilizării curentului electric; strămoșii mașinilor de spălat, călcat, stors (de pe la sfărșitul anilor 1800); costume populare și de ceremonie etc. Toate valoroase din punct de vedere cultural dar și material (atenție la distanță, există senzori de avertizare!), toate dovezi de putere, inteligență, măiestrie, tenacitate, ingeniozitate. [Cel mai vechi obiect expus aici.] Un mic sector al muzeului este dedicat Minervei Sander, fosta proprietară a casei, creatoare de obiecte din ceramică. Turul muzeului se termină într-un mic magazin de suveniruri care vinde obiecte (în special grafică și pictură) lucrate de meșteșugari sighișoreni, câți mai sunt, care au meșteșugul doar ca hobby. Singurul meșteșugar „cu acte” (care face din meșteșugul său un mod de viață) este o femeie pielar, care a preluat (din 2019) de la tatăl ei (recunoscut peste hotare pentru hamurile pe care le făcea, inclusiv pentru marile herghelii din Europa) și duce mai departe meșteșugul pielăriei, producând în prezent, sezonier, genți, poșete, curele. [Şi strămoşii noştri aveau maşini de spălat 😊] Expoziția este organizată ca un circuit, cu intrare și ieșire separate, iar la final poate fi admirată și o casă în miniatură, executată din lut și acoperită cu șindrilă, după modelul caselor românești, mai mici și mai sărăcăcioase, care ocupau pământurile din afara cetății (în interiorul cetății viețuiau doar sași). [Cană din cositor, realizată de meşterii din Sighişoara pentru Breasla Lăcătuşilor din Kronstadt (Braşov).] Casa Breslelor este așezată chiar la principala poartă de acces în Cetatea Sighișoarei, la baza Turnului cu ceas; o găsești foarte ușor. Este deschisă pentru vizitatori zilnic între 10-18 (L-S), respectiv 10-17 (D). Taxa de vizitare este de25 lei pentru adulți, 15 lei pentru copii, elevi și studenți. Există și un bilet comun care include vizitarea muzeului-frate Casa Hărților – 30 lei/20 lei). Ionela sau Rareș se ocupă de primirea vizitatorilor Casei Breslelor iar poveștile și detaliile despre exponate și viața comunităților pe care le poți afla de la ei sunt foarte interesante. 

Dacă ajungi în Orașul de Sus al Sighișoarei, e musai să urci și pe Dealul Cetății, dacă nu pentru bijuteria arhitectonică, măcar pentru priveliștea oferită de înalțimea platoului. La capătul Străzii Școlii vei găsi autentica Scară acoperită de lemn construită în 1654 de primarul Johann Both pentru ca în timpul iernilor grele sau în zilele ploioase, copiii să ajungă mai ușor la școală. [Scările spre Dealul Cetăţii.] Pentru a urca în punctul cel mai înalt al cetății ai două variante. Ori urci cele 175 de trepte de lemn, câte au mai rămas în prezent, ori faci un ocol și folosești străduța din dreapta – pe aici ai să poți vedea una din cele mai bine conservate porțiuni ale zidului Cetății. [Varianta spre Dealul Cetăţii.] Odată ajuns sus, prima clădire, în imediata apropiere a scărilor acoperite este vechea Școală din Deal ce poartă inscripția Schola Seminarium Republicae – 1619. Limba română se introduce abia în anul 1867 ca obiect de studiu, așa că în 1619 când s-a ridicat clădirea, se preda în latină, iar școala purta numele de Schola maioris (Școala superioară). Mai află că școala funcționa în clădirea veche a mănăstirii dominicanilor, în stânga scărilor acoperite, iar la bază exista un turn de apărare provenit de la o mai veche fortificație. În anul 1790 începe construcția clădirii Liceului din deal - inițial compusă numai din parter și primul etaj. Edificiul a fost renovat în anul 1901; la etaj s-a păstrat inscripția Patriae filiis virtuti palladique sese voventibus sacrum care înseamnă Fiilor patriei care se dedică virtuții și înțelepciunii să le fie un lăcaș sacru. În imediata apropiere a liceului se află Biserica din Deal. Impozantul monument este cea mai valoroasă piesă arhitectonică a Sighișoarei, fiind unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din România. Specificul se caracterizează prin zidurile masive - cu excepția unui ansamblu sculptural din piatră - Închinarea magilor - nu există alte ornamentații exterioare, folosirea detaliilor decorative fiind rezervată interiorului (la data documentării noastre biserica era închisă). Valoarea statuetelor crește prin faptul că se numără printre puținele exemplare de sculptură gotică în piatră din Transilvania. Specialiștii spun că actuala biserică a fost ridicată pe locul unei cetățui existente înainte de anul 1200. Urmele dacice descoperite pe platoul Dealului Cetății sunt dovada că dealul a fost locuit din timpuri arhaice. [Intrarea principală în biserică.] Construcția este puțin ciudată, și poți să te convingi și singur: poziționat spre fațada dinspre vest, dacă ai să cercetezi intrarea principală în biserică, ai să observi un lucru neobișnuit: pe lângă asimetria clădirii, turnul clopotniță este mult mai vechi și nu face corp comun cu restul construcției, este dezaxat și înclinat spre sud; iar navele laterale sunt zidite prin alăturare, dovadă că au fost clădite ulterior.  [Ciudata asimetrie a lăcaşului.] Se știe că Dealul Cetății - expus alunecărilor de teren în anii ploioși - este format din șisturi și conglomerate din lut și gresie, lipsite de piatră. Se pare că sașii au consolidat zidurile unei vechi așezări cu un turn clopotniță fortificat, actualul edificiu având temelia ridicată pe anticele ziduri. Pentru entuziasmații de istorie recomandăm o scurtă vizită a Cimitirului evanghelic, deși poate ideea-ți dă fiori, să știi că adăpostește arhaice pietre de mormânt. Poate ar trebui să arunce un ochi, măcar curioșii de mister. Turnul Frânghierilor - în prezent locuință a paznicului cimitirului - este singurul turn locuit dintre cele nouă păstrate până astăzi în cetatea Sighişoarei. Importanța lui constă mai ales în faptul că, la subsol, arheologii au descoperit urmele unor metereze acoperite, dovadă că a fost ridicat pe zidul străvechii cetățui presăsești. [Turnul Frânghierilor.] De aici poți să te lași spre Turnul Măcelarilor. Pe parcursul coborârii vei vedea una dintre cele mai bine conservate și mai impresionante porțiuni din zidul ce înconjoară cetatea medievală. Când îl privești, e important să știi că nu vezi doar un mur, ci o inestimabilă dovadă documentară ce-ți atestă etapele construcției lui în timp. Nu dintotdeauna e cum îl vezi, se pare că inițial zidul avea aproximativ 4 m; în partea interioară, o galerie urca în trepte și susținea tirul cu arcul și arbaleta. După apariția armelor de foc se trece la ridicarea zidului cu încă 3,5 m și se creează goluri înguste de tragere. Spre sfârșitul sec al XVII-lea, zidul este înălțat cu încă aproximativ 1 m și se construiesc noi goluri de tragere și o galerie pe care stăteau apărătorii. Cât despre Turnul Frânghierilor, spuneam că este locuit. Are un gard mic, n-are câine, dar nici nu-i nevoie... în caz de nu vrei să ți se strice zenul, în încercarea ta de a fotografia părți ale zidul, nu încălca proprietatea, care deși nu-i marcată ca fiind privată, se pare ca este 😀 să nu zici că nu ţi-am spus. [Nu depăşi gărduleţul! 😀]

Bătrânul Turn cu Ceas – Turnul Orelor – Turnul Porții – oricum i-ai spune vorbești despre simbolul ce străjuiește de secole intrarea principală în cetatea medievală Sighișoara. Se numește așa datorită ceasului cu statuete, unic în România, aflat la etajul al patrulea și constituie imaginea emblemă a Sighișoarei. Spre deosebire de celelalte turnuri ridicate și apărate de breslele cetăţii, Turnul cu Ceas aparținea întregii comunități.  Principalul punct de intrare în cetate - opus celui străjuit de Turnul Croitorilor- găzduiește Muzeul de Istorie (singurul muzeu din România organizat pe verticală) - și te va copleși prin maiestuozitatea sa, încă înainte de a-i trece porțile. [Turnul orelor văzut de pe platforma panoramică.] Ai să remarci pe fațada dinspre Orașul de Jos, în dreapta ceasornicului, instalația rotativă cu cele șapte figurine ce reprezintă zilele săptămânii. În partea stângă este pictată stema municipiului și a celor șapte scaune săsești; iar în dreapta fațadei o inscripție în limba latină - ce s-ar traduce cam așa: ... s-a transmis memoriei posterității că acest turn a fost distrus de acel oribil și jalnic incendiu în anul 1676; că a fost restaurat, mai întâi, în anul 1678 prin strădania strămoșilor; după aceea în 1774, când a fost reparat și pus în funcțiune și orologiul; din nou turnul a fost reparat în anul 1894. În nișa dinspre cetate a Turnului cu Ceas sunt amplasate câteva sculpturi: Justiția și Dreptatea, Ziua și Noaptea în lateral și Zeița Pacii și Toboșarul în partea de jos. [Detaliu nişa dinspre cetate.] Având o înălțime de 64 m, turnul are la bază forma unui dreptunghi pe care se ridică patru etaje - al cincilea etaj (retras în interior cu 1,40 m) este înconjurat de un balcon deschis. Ai să mai observi lipsa ornamentelor și linia dreaptă, a primelor doua etaje despicate pe alocuri de înguste ferestre. Linia e întreruptă de 8 elemente de construcție între care existau înainte guri de tragere. La etajul al treilea elementele ies din perete cu cca 3m. [Cocoşul "meteo" 🙂] Acoperișul e piramidal, înalt de 34 m; deasupra lui se ridică două cupole în formă de bulb, iar partea de deasupra se încheie cu un mic glob. Ce ai să vezi în partea de sus înălțându-se este un stâlp meteorologic, în vârful căruia se află un cocoș ce se rotește în bătaia vântului - când cocoșul stă cu fața spre apus să știi că va ploua. Deasupra galeriei de lemn, pe cele patru laturi ale bazei acoperișului, se ridică patru turnulețe înalte de 12,5 m - ce deși acum poate îți par simple elemente decorative, pe vremuri inspirau groază, căci erau însemnele jus gladii adică dreptul sabiei (dreptul cetății de judecată și de condamnare la pedeapsa capitală). Forma actuală a Turnului cu Ceas datează din anul 1677 și de datorează unor constructori din țări străine - care l-au reconstruit în stilul baroc. Nu se știe cum arăta acoperișul înainte de incendiul din 1676. Știm în schimb că în 1874 a avut loc o renovare generală a turnului iar atunci țiglele simple au fost înlocuite cu cele smălțuite pe care le vedem şi astăzi. [Ţiglele colorate în alb, galben, roşu şi verde.] Până în anul 1556, turnul a adăpostit Sfatul cetății, iar din 1899, așa cum menționam mai devreme, Muzeul de Istorie (parte din el – căci tot de el aparține și Muzeul de Arme şi Camera de tortură). Înainte să te grăbești să urci cele 110 trepte spre locul instagramabil preferat 😀, etajul al V-lea, în galeria unde pe vremuri (în 1619) la zile de sărbătoare, cânta fanfara, fă-ți timp și pentru restul etajelor. Nu ai să beneficiezi de un ghid, așa că îți recomandăm să citești panourile descriptive din încăperi... sperăm să îţi fie de ajutor şi cele prezentate de noi în continuare! [Intrarea în Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas.] Parterul are aceeași formă ca și a Turnului Croitorilor, pereții au o grosime de 2,35 metri și sunt construiți din piatră de râu. La etajul I sunt expuse plăcuţele originale care denumeau sălile muzeului în prima amenajare a acestuia (anii 1900) iar în prima sală, exact cum intri, ai să vezi o veche machetă a cetății realizată în 1952 de un istoric local, Julius Misselbacher, la comanda Muzeului de istorie. Aflăm din plăcuţa de lângă machetă că "s-a realizat pe baza planului oraşului aflat la arhiva de război din Viena, completat cu desene, planuri, vederi care documentează situaţia arhitectonică la anul 1735. Numai 3-5% a fost reconstituită fără documente, dar în analogie cu case similare vecine." [Sighişoara în anul 1735.] Tot aici, în Sala de Arheologie, sunt expuse obiectele care vorbesc despre populația dacică, despre romani dar şi despre perioada preistorică. Dintre ele ne-a atras atenţia o vatră de altar din Epoca Bronzului, unul dintre cele mai vechi calendare din sud-estul Europi (aprox. 2000 î.C.),  despre care am aflat ulterior că e doar o replică (perfect normal având în vedere valoarea arheologică uriaşă), originalul aflându-se la Muzeul Naţional de Istorie. [Artefact cultura Sighişoara-Wietenberg din Epoca Bronzului.] La etajul al II -lea vei găsi Farmacia Medivală, unde sunt expuse vechi instrumente medicale, flacoane inscripționate (unele păstrate de pe la 1670) şi cărţi vechi de specialitate care dau o idee asupra evoluției farmaceuticii și tehnicii medicale a vremii. Aflăm aici că primii "doftori" au fost de fapt bărbierii (primul bărbier atestat documentar la Sighişoara a fost Valentius Barbitonsor, în 1522), a căror breaslă era atât de importantă încât a avut şi un Turn, amplasat până prin 1631, între Turnul cu Ceas şi Turnul Fierarilor (în zona scărilor de azi). [Sifon pentru anestezie şi trusă pentru amputaţii, sec. VXIII-XIX] De aici, după ce treci pe lângă o uşă din lemn ce datează din 1536 😮 urci la etajul 3 unde într-o cameră cu un plafon superb boltit se află expoziţi anumită Breselele Sighişorene. Printre tot felul de obiecte realizate de cele câteva zeci de bresele care au funcţionat în Sighişoara până în 1872, n-ai cum să nu remarci niște încălțări pentru evenimente, șic, ce-ți vor creiona și mai bine tabloul epocilor trecute. Tot aici îți va atrage atenția mobilierul realizat într-o suită de stiluri: de la cel medival, la cel renascentist ori biedermaier; inclusiv o masă din lemn foarte valoroasă datorită vechimii (sec. XVI). [Dulapuri medievale.] La etajul al IV-lea se află mecanismul celebrului orologiu. Ceasornicul are două cadrane cu diametrul de 2,4 metri așezate pe fațadele turnului. Alături de cadrane, sunt tăiate în zid nișe înalte de 2,4 metri și late de 1,8 m unde se află figurinele ce simbolizează zilele săptămânii. [Mașinăria ceasului poate fi admirată printr-un perete de sticlă.] Nu se cunosc date despre prima instalare a ceasului din turn și a figurinelor sale. Prima mențiune atestă faptul că, în anul 1648 cadranul ceasului este înnoit și s-au adăugat sferturile de oră. Se presupune că și înainte au existat statuete, dar au fost distruse, cel mai probabil împreună cu ceasul, în timpul marelui incendiu, asta deoarece nișele unde se află figurinele par a fi făcute odată cu ridicarea zidului. Cert este faptul că figurinele au fost refăcute, în forma păstrată până astăzi, în 1677 de un meșter necunoscut. Reparat în mai multe rânduri, ceasului i se adaptează, în 1906 un mecanism electric, la care micile statui nu au putut fi conectate. Ele au reînceput să funcționeze abia în 1964 când meșterii Konradt (tată și fiu) au reușit să-l repare, realizând în același timp și un dispozitiv ce permite continuarea mișcării figurinelor, timp de câteva ceasuri chiar în cazul opririi curentului electric. Statuetele au înălțimea de 0,80 m și sunt sculptate în lemn de tei. Dacă priveşti dinspre Oraşul de Jos, cum urci, vei vedea figurinele care reprezintă zilele săptămânii. La miezul nopţii ele se mişcă de la stânga spre dreapta iar în dreptul  ferestrei vei vedea figurina ce reprezintă ziua în care te afli. În nişa de sub ea se pot vedea două figurine: în stânga Toboşarul iar în dreapta Călăul, ca avertisment pentru răufăcători. [Figurinele dinspre Oraşul de Jos.] Figurinele ce reprezintă zilele săptămânii au pe cap câte un simbol care-o reprezintă, conform credințelor medievale. Cum probabil, în tranzit fiind, n-ai să vezi decât una, îți vom povesti mai multe despre toate: Duminica, ziua soarelui, este întruchipată de o femeie în veșmânt albastru și fustă roșie, care are în jurul capului raze aurii. Poartă simbolul aurului. Lunea – simbolizată de zeița Selene (identificată și cu Artemis sau Diana) are în mâini arcul și săgeata, iar pe cap luna - simbol al argintului. [Duminică şi Luni.] Marți – zeul Marte – simbolul războiului și al morții - pe cap are semnul zodiei berbecului și simbolul medieval al fierului. Miercuri – Mercur - zeul comerțului (și al hoților). În concepția astrologiei medievale, planeta Mercur făcea legătura dintre Soare și Lună. Apare sub forma unui tânăr cu cămașă roșie, pieptar verde și cizme. Are pe cap simbolul mercurului. [Marţi şi Miercuri.] Ziua de joi – este reprezentată de Jupiter (Zeus la greci) ce îsi sprijină piciorul drept pe globul pamântesc și ține în mâini însemnele fulgerului și tunetului. Poartă pe cap simbolul cositorului. Vineri – este întruchipată de Venus (Afrodita la greci) căreia un amoraș îi ține o oglindă, și pe care ea îl mângăie cu mâna dreaptă. Pe cap are Luceafărul, simbolul astrologic al planetei Venus ce era și simbolul cuprului. Sâmbătă – este simbolizată de zeul Saturn - asociat și cu zeul timpului - Chronos dar și cu zeul agriculturii, al păcii și al abundenței. Se presupune că pe vremuri avea în mână un copil (aluzie la celebra legendă). În antichitate picioarele statuii erau acoperite și erau dezvelite doar în ziua când era sărbătorit. Așa s-ar explica faptul ca piciorul drept are formă de proteza vopsită în negru. Pe cap poartă simbolul plumbului, al nopții, opus luminii și soarelui. În antichitate sâmbata era considerată „seara” /sfârșitul săptămânii. Dinspre cetate – ai să vezi la baza firidei de lângă ceas două statuete: în stânga una înveșmântată în albastru cu o ramură de măslin în mână – ce simbolizează Zeița Păcii; în dreapta, un toboșar cu cămașa albastră bate sferturile de oră. Deasupra lor, în dreapta e poziționată Zeița Dreptății cu balanța în mână, iar lângă ea Zeița Justiției, legată la ochi și cu sabia ridicată în mâna dreaptă. [Figurinele dinspre Cetate.] Cele două zeiţe sunt flancate de doi îngeraşi care reprezintă Ziua (ce are o lumină pe cap și o inimă în mâini) și Noaptea (ce poartă în ambele mâini câte o torță); mişcându-se alternativ, la 6 dimineaţa şi 6 seara, marcau începutul şi sfârşitul zilei de muncă (de 12 ore) a meşteşugarilor din Cetate. [Noaptea, pregătindu-se să intre în Cetate 😍] La ultimul nivel o expoziţie dedicată lui Hermann Julius Oberth (1894-1989) - unul dintre cei trei părinţi-fondatori ai rachetei și astronauticii, care a făcut liceul aici, în Sighişoara - îți va face trecerea către punctul de belvedere preferat al turiștilor, de unde se poate admira o panoramă desăvârșită a Sighișoarei. Cu puncte de trimitere și kilometri calculați către majoritatea orașelor importante din Europa. [Vedere de pe terasa de belvedere.] Programul de vizitare este de la 9 – 15:30, de marți până duminică (luni este închis), plata se face doar cash, biletul pentru elevi/studenți este 5 lei, iar pentru adulți 20 lei. Dacă ai buletin de Sighişoara beneficiezi de 75% reducere 😊 - mulţumiri pentru ajutor 🙏 Raluca Brankundi, contributor Unde Mergem® 

Cum mergi spre Sighișoara dinspre Mediaș sau Târgu Mureș, în partea dreaptă a drumului, pe Platoul La Podei - ai să găsești un turnuleț mic și singuratic, dar de care se leagă multe povești istorice și legende – turnulețul La Chip. Un crâmpei de istorie ai să găsești aici, dacă-ți faci timp să-l găsești. Din limba germană Bei Steinem Bild s-ar traduce la La chipul de piatră și se crede că ar fi fost ridicat în cinstea unei sfinte (Agata sau Ecaterina) – și că în trecut ar fi avut pe nișele celor șapte laturi pictate imagini. Alții consideră că nu a fost un turn dintotdeauna; și că acoperișul din șindrilă i-a fost adăugat ulterior, el la bază fiind de fapt piedestalul unei imense statui. Ridicat pe locul în care călătorul vedea prima dată cetatea mergând pe vechiul drum ce trecea dealul (astăzi cimitir evreiesc), monumentul a țesut multe povești în jur. [Biserica din Dealul Cetăţii văzută de La Chip.] Cele mai multe povești însă leagă turnulețul La Chip de Turnul Giuvaergiilor (ce în prezent nu mai există) care se afla pe cel mai înalt punct al Dealului Cetății din Sighişoara, de unde se deschide o frumoasă panoramă spre apus, către dealul La Podei. Unele însemnări amintesc că turnulețul ar fi purtat inscripția Monumentum hoc erectum est anno 1469 ( acest monument a fost înălțat în anul 1469) - și se crede că cele șapte laturi au fost construite pentru a atrage atenția răufăcătorilor că Sighisoara practica dreptul de a pronunța și executa condamnarea la moarte (1469 - anul în care Matei Corvin confirmă drepturile celor șapte scaune săsești printre care și jus gladii). Când vine vorba despre La Chip - localnicii o să-ți povestească despre legenda pașei. Se povestește că, odată, în fruntea armatei otomane, se apropia de cetate un pașă călare pe un elefant alb. Este ucis din Turnul Giuvaergiilor cu o pușcă cu cremene. Pașa ar fi fost înmormântat pe acel loc înarmat și călare pe elefant, iar în amintirea evenimentului s-ar fi ridicat turnulețul. Cronicile vremii vorbesc şi despre întâmplarea mincinosului senator Mathias Seiler din breasla frânghierilor. Povestea sună cam așa: în 1611 avangarda trupelor lui Gabriel Báthory este zărită pe dealul La Podei. Sfatul cetății hotărăște sa ia măsuri de ripostă și să trimită generalului o solie, dar nimeni nu se încumeta sa purceadă la drum. Într-un final, senatorul Mathias Seiler își ia inima-n dinți și după ce se împodobește cu tot fastul cuvenit unui senator de cetate regală liberă, pleacă delegat. Doar că atunci când ajunge pe dealul La Podei, vede tabăra inamica și-și pierde elanul, ba mai mult, îl invită pe Báthory să intre în oraș ca un musafir de vază. Ajuns înapoi în cetate povestește că și-a îndeplinit misiunea, ba chiar povestește că a fost foarte aspru în cele vorbite; însă la scurtă vreme apare armata dușmană linișitită și încrezătoare - fapt ce nedumerește sfatul cetătii. Luat la rost, mincinosul mărturisește adevarul. Situația-i salvată de un bun țintaș care trage de pe bastionul Castaldo (bastion al Turnului Giuvaergiilor ce apăra zona sud-vestică - unul dintre cele mai sensibile puncte ale Cetății), cu tunul de la mai bine de 1000 de metri, pe locul unde astăzi este turnulețul La Chip și-i ucide locotenentul lui Báthory. Se pare că reușește datorită faptului că bastionul avea o poziție favorabilă, fiind cu aproximativ 50 de metri mai înalt decât dealul La Podei, dar oricum ar fi, dacă întâmplarea este reală vorbim despre o realizare deosebită pentru acele vremuri. Cert este că Báthory a ocolit fortăreața de aici și s-a îndreptat spre secuime şi Ţara Bârsei. Așa notează cronicarii vremii că s-a făcut de râs senatorul în fața cetățenilor cetății, care l-au batjocorit până la moarte; ba și după aceea pomenindu-i memoria ca fiind diplomatul Mathias cel cu nume rău pentru lipsa de curaj. În vecinătatea șoselei DN 13, înainte să intri în oraș, deasupra cimitirului evreiesc, turnulețul încă stă pavăză și mărturie vremurilor demult apuse. Îl găsești doar dacă-l cauți, printre mărăcini. Nicio inscripție, ori indicator nu te îndeamnă să-i cunoști povestea; dar el semeț - e totuși acolo și pare că scrutează încă în zare cetatea alături de care a scris cândva istorie. Pentru a-l privi pe el de aproape, ori panorama Sighișoarei din alt unghi și tot merită să vii aici.