Restaurantul Ciuperca Mică a fost pentru noi o surpriză mare și plăcută în Sovata; așa cum, de altfel, întreaga stațiune pare că și-a făcut acest obicei, de a ne dezvălui ceva nou și frumos de fiecare dată când o vizităm. Așezată în (probabil) cel mai popular și mai râvnit loc din Sovata, fix pe malul Lacului Ursu, Ciuperca Mică e o dovadă că esențele tari stau în flacoane mici 😉 deși nu e mai nimic mic la ea, în afară de nume. E “ciupercă” pentru că are o formă atipică, octogonală, cu un acoperiș larg, exact ca pălăria unei ciuperci; și e „mică” pentru că a mai existat în zonă o clădire în același stil, doar că mai mare. „Ciuperca” face cumva parte din patrimoniul stațiunii, căci clădirea datează din 1942; a fost la început hexagonală și era un atelier de fotograf; iar pe terasa deschisă de la etaj, o orchestră cânta pentru Regina Maria, care avea cabină în apropiere, pe malul lacului. [O privelişte de care s-a bucurat şi Regina Maria 😍] Din dorința de a face locul mai pretabil activității din prezent, proprietarii actuali au reușit să mai lărgească puțin unghiurile și spațiile, transformând clădirea din hexagon în octogon dar păstrând (din fericire) unul din elementele care o fac unică – forma, care i-a atras și numele, la fel de emblematic.  Înarmați doar cu o mare dorință de a face un loc unde oamenii să se simtă ca acasă, Gabriela și Tibi și-au luat în urmă cu 15 ani inima-n dinți și au deschis Ciuperca Mică. Vasta experiență în marketing și multele călătorii în România și în străinătate i-au încurajat. Au început cu esențialul – angajații; au construit o echipă care mai are și astăzi din membri; au construit o familie. Au căutat bucătari profesioniști și au adus chiar și profesori de profil din Ungaria, pentru a construi un meniu, proceduri, pentru a pregăti echipa. [O ergonomie a spaţiului uimitoare...] Au început cu mese puține; dar atenți la timpii de așteptare, la felurile populare, cerând constant feedback de la clienți, lucrurile au mers bine și au crescut. Ajungând azi la două etaje și patru terase, cu aproximativ 100 de locuri în total. Cu chefi creativi și inovatori, un meniu internațional, variat și accesibil (inclusiv cu o secţiune pentru copii), care se înnoiește constant, cu feluri de sezon (toamna cu dovleac sau cu sfeclă, primăvara cu miel sau cu leurdă) și propuneri temporare extra-meniu. Cu plating atent și lucrat. Cu băuturi dichisite. [...şi un motto încântător.] Departe de a fi pretențioase, mâncărurile nu sunt totuși deloc alea obișnuite, pe care le găsești peste tot. Ce-am încercat noi a plăcut gustului, a fost consistent, am mâncat cu plăcere. Supa à la Ciuperca Mică (300ml, 50g, 19 lei), cu carne de pui, ciuperci (evident 😉) și tarhon, de inspirație tradițională ardelenească, a fost gustoasă, corectă; servită cu pâine prăjită, cu care s-a potrivit foarte bine, într-un bol original din ceramică pictată; gustul consumatorului ar fi cerut însă o temperatură ușor mai ridicată. [Gustoasă şi consistentă.] Pieptul de rață cu legume și colac secuiesc ne-a cucerit papilele cu gustul delicat dar complex; asocierea de dulce cu acrișor și ușor picant e o întâlnire fericită, mai ales dacă ești genul căruia îi place să experimenteze feluri mai... neconvenționale. [O asociere delicios de inspirată 😋] Ne-am delectat și cu „vedeta meniului” – Supa cremă de usturoi (28 lei, 300ml); adusă de pe pârtiile din Austria, e o cremă densă, și la consistență și la gust, care merge de minune în lunile reci (dar sigur e de încercat și în rest); o notă aparte o dă servirea ei în pâine, care o transformă într-o atracție și vizuală, nu doar gustativă; ne-a plăcut tușa verde din pesto de leurdă. [Supa cremă de usturoi à la Ciuperca.] Șalăul mediteranean (200/200g, 52 lei) a primit calificativul „foooarte bun”; cu ingrediente cu note fresh – roșii, măsline, capere și ierburi aromatice - ne-a trimis cu gândul undeva prin Provence; și a mers bine cu orez Basmati (200g, 9,50 lei). [Păcat că nu putem transmite aroma 😋] Limonadele cu mentă și ghimbir și cea cu castravete și lavandă (asta chiar uau!) ni s-au părut excelente; și foarte frumos prezentate; iar paiele, care erau chiar paie, de grău... un detaliu care ne-a cucerit de-a binelea! ❤️ Bună și cafeaua, iar zahărul cubic ne-a făcut să renunțăm la a bea cafeaua neagră (nostalgii...😀). [Espresso foarte bun, la fel ca toate produsele de bar încercate aici 👌] Primul lucru pe care îl observi când intri la Ciuperca Mică este atmosfera liniștită. Muzica e în surdină iar oamenii în general calmi și relaxați. Un loc familiar, fără fițe, al cărui motto (personal și de business), afișat chiar de la intrare, este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nouă ne-a lăsat impresia că se potrivește. Pentru că implicarea echipei este vizibilă în toate aspectele activității; pentru că nu prea e cu „merge și-așa”; pentru că se colaborează cu producători locali (acolo și când e posibil); pentru că are o ofertă aparte, care creează concurență prin produse, nu prin prețuri; pentru că nu-i nicio problemă dacă ai cu tine și cățelul; pentru că la toaletă la femei am găsit inclusiv dischete și loțiune pentru demachiat, cremă de mâini și produse de igienă intimă (care deși dispăreau frecvent, s-a insistat); pentru că chiar nu se fumează în interior (adică nu, nici electronică, nici vape). [Nu am văzut în multe locuri aşa ceva.] Da, poate nu place că distanța între mese e mică, dar în așa un spațiu, dezvoltat pe verticală, nu se putea mai mult. Ne-a uimit de-a dreptul cum au reușit să organizeze activitatea de gătit și de servire în așa restricții constructive; dar a meritat, pentru a se păstra un simbol al istoriei locului. Asta a adus un dezavantaj pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se poate asigura acces doar pe terasă (nu și la toaletă).  Da, restaurantul nu are parcare proprie, dar, serios, un pic de mers pe jos chiar nu strică, nici înainte, nici după masă; iar parcări publice sunt multe și aproape. Da, prețurile sunt peste medie și poate unele porții pot părea unora cam mici dar... avem de-a face totuși aici cu niște principii din gastronomie care nu se găsesc la tot pasul, care cer efort și dau calitate vs. cantitate. Da, nu e totul perfect dar important e că se lucrează la perfecționare. [View superb şi din interior, nu doar de pe terasă!] Gabriela ne-a spus că probabil priveliștea este 50% din succesul restaurantului. Nu putem confirma procentul dar confirmăm superbitatea localizării și a view-ului 🤩 Indiferent de anotimp. Apropo de anotimp, de obicei vara Ciuperca funcționează doar pe terase iar iarna doar în interior. În principal din motive de cerere. În zilele frumoase de iarnă uneori se mai încălzește și terasa superioară, căci lacul atrage iremediabil admiratori. Ne-a plăcut spațiul de la etaj amenajat ca un lounge – te poți retrage la o cafea după masă sau pur și simplu poți merge acolo pentru a bea ceva bun. [Zona lounge, mică dar drăguţă 🍸] Dacă nu mai găsești loc (ceea ce e destul de probabil în sezonul cald), poți și comanda mâncare dar numai în regim de ridicare (take-away). Vara nici măcar nu se iau rezervări, așa de mare e cererea.  Restaurantul e deschis zilnic, între orele 10-22 (în sezon și în weekend se mai întâmplă și derogări) iar până la ora 12 servește doar mic-dejun.

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate. E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis. [Un restaurant mic dar cu inima mare.] Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat. După 25 de ani de specializare la locul de muncă, urcând pas cu pas fiecare treaptă a evoluției profesionale până la nivelul de bucătar-chef, cu soție și copil, a venit să aducă la Sighișoara o părticică din Italia pe care au îndrăgit-o mult. Fără certitudini, fără încurajări prea multe. [Alexandru şi una din "armele" lui secrete. În bucătărie...] Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate.  Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare. [...şi pe masa ta! 😋] Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin. [În aşteptarea gurmandului fericit. 😊] La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună. Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi. [Delicios, memorabil, la un preţ meritat.] Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere. [Un antipasto care poate fi pe săturatele pentru cineva cu stomacul mai mic.] Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori. [Tagliatelle cu carne de mistreț 😋] Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate. Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare. [O metodă de preparare care păstrează toate aromele din ingrediente. 👌] Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc.  Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți.  Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală. [O altă specialitate a casei: spaghete cu fructe de mare.] Porțiile sunt în general îndestulătoare.  Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție! Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici.  Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută. Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40. Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină. De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță. Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte. Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc. Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac. Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica.