Ciuperca Mică / Kicsi Gomba

Ciuperca Mică / Kicsi Gomba

Sovata (MS) / Restaurante


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Strada Bradului 42, Sovata 545500, România

Telefon

Despre

Restaurantul Ciuperca Mică a fost pentru noi o surpriză mare și plăcută în Sovata; așa cum, de altfel, întreaga stațiune pare că și-a făcut acest obicei, de a ne dezvălui ceva nou și frumos de fiecare dată când o vizităm.
Așezată în (probabil) cel mai popular și mai râvnit loc din Sovata, fix pe malul Lacului Ursu, Ciuperca Mică e o dovadă că esențele tari stau în flacoane mici 😉 deși nu e mai nimic mic la ea, în afară de nume. E “ciupercă” pentru că are o formă atipică, octogonală, cu un acoperiș larg, exact ca pălăria unei ciuperci; și e „mică” pentru că a mai existat în zonă o clădire în același stil, doar că mai mare. „Ciuperca” face cumva parte din patrimoniul stațiunii, căci clădirea datează din 1942; a fost la început hexagonală și era un atelier de fotograf; iar pe terasa deschisă de la etaj, o orchestră cânta pentru Regina Maria, care avea cabină în apropiere, pe malul lacului.

O privelişte de care s-a bucurat şi Regina Maria 😍

Din dorința de a face locul mai pretabil activității din prezent, proprietarii actuali au reușit să mai lărgească puțin unghiurile și spațiile, transformând clădirea din hexagon în octogon dar păstrând (din fericire) unul din elementele care o fac unică – forma, care i-a atras și numele, la fel de emblematic. 
Înarmați doar cu o mare dorință de a face un loc unde oamenii să se simtă ca acasă, Gabriela și Tibi și-au luat în urmă cu 15 ani inima-n dinți și au deschis Ciuperca Mică. Vasta experiență în marketing și multele călătorii în România și în străinătate i-au încurajat. Au început cu esențialul – angajații; au construit o echipă care mai are și astăzi din membri; au construit o familie. Au căutat bucătari profesioniști și au adus chiar și profesori de profil din Ungaria, pentru a construi un meniu, proceduri, pentru a pregăti echipa.

O ergonomie a spaţiului uimitoare...

Au început cu mese puține; dar atenți la timpii de așteptare, la felurile populare, cerând constant feedback de la clienți, lucrurile au mers bine și au crescut. Ajungând azi la două etaje și patru terase, cu aproximativ 100 de locuri în total. Cu chefi creativi și inovatori, un meniu internațional, variat și accesibil (inclusiv cu o secţiune pentru copii), care se înnoiește constant, cu feluri de sezon (toamna cu dovleac sau cu sfeclă, primăvara cu miel sau cu leurdă) și propuneri temporare extra-meniu. Cu plating atent și lucrat. Cu băuturi dichisite.

...şi un motto încântător.

Departe de a fi pretențioase, mâncărurile nu sunt totuși deloc alea obișnuite, pe care le găsești peste tot. Ce-am încercat noi a plăcut gustului, a fost consistent, am mâncat cu plăcere.
Supa à la Ciuperca Mică (300ml, 50g, 19 lei), cu carne de pui, ciuperci (evident 😉) și tarhon, de inspirație tradițională ardelenească, a fost gustoasă, corectă; servită cu pâine prăjită, cu care s-a potrivit foarte bine, într-un bol original din ceramică pictată; gustul consumatorului ar fi cerut însă o temperatură ușor mai ridicată.

Gustoasă şi consistentă.

Pieptul de rață cu legume și colac secuiesc ne-a cucerit papilele cu gustul delicat dar complex; asocierea de dulce cu acrișor și ușor picant e o întâlnire fericită, mai ales dacă ești genul căruia îi place să experimenteze feluri mai... neconvenționale.

O asociere delicios de inspirată 😋

Ne-am delectat și cu „vedeta meniului” – Supa cremă de usturoi (28 lei, 300ml); adusă de pe pârtiile din Austria, e o cremă densă, și la consistență și la gust, care merge de minune în lunile reci (dar sigur e de încercat și în rest); o notă aparte o dă servirea ei în pâine, care o transformă într-o atracție și vizuală, nu doar gustativă; ne-a plăcut tușa verde din pesto de leurdă.

Supa cremă de usturoi à la Ciuperca.

Șalăul mediteranean (200/200g, 52 lei) a primit calificativul „foooarte bun”; cu ingrediente cu note fresh – roșii, măsline, capere și ierburi aromatice - ne-a trimis cu gândul undeva prin Provence; și a mers bine cu orez Basmati (200g, 9,50 lei).

Păcat că nu putem transmite aroma 😋

Limonadele cu mentă și ghimbir și cea cu castravete și lavandă (asta chiar uau!) ni s-au părut excelente; și foarte frumos prezentate; iar paiele, care erau chiar paie, de grău... un detaliu care ne-a cucerit de-a binelea! ❤️ Bună și cafeaua, iar zahărul cubic ne-a făcut să renunțăm la a bea cafeaua neagră (nostalgii...😀).

Espresso foarte bun, la fel ca toate produsele de bar încercate aici 👌

Primul lucru pe care îl observi când intri la Ciuperca Mică este atmosfera liniștită. Muzica e în surdină iar oamenii în general calmi și relaxați. Un loc familiar, fără fițe, al cărui motto (personal și de business), afișat chiar de la intrare, este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nouă ne-a lăsat impresia că se potrivește. Pentru că implicarea echipei este vizibilă în toate aspectele activității; pentru că nu prea e cu „merge și-așa”; pentru că se colaborează cu producători locali (acolo și când e posibil); pentru că are o ofertă aparte, care creează concurență prin produse, nu prin prețuri; pentru că nu-i nicio problemă dacă ai cu tine și cățelul; pentru că la toaletă la femei am găsit inclusiv dischete și loțiune pentru demachiat, cremă de mâini și produse de igienă intimă (care deși dispăreau frecvent, s-a insistat); pentru că chiar nu se fumează în interior (adică nu, nici electronică, nici vape).

Nu am văzut în multe locuri aşa ceva.

Da, poate nu place că distanța între mese e mică, dar în așa un spațiu, dezvoltat pe verticală, nu se putea mai mult. Ne-a uimit de-a dreptul cum au reușit să organizeze activitatea de gătit și de servire în așa restricții constructive; dar a meritat, pentru a se păstra un simbol al istoriei locului. Asta a adus un dezavantaj pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se poate asigura acces doar pe terasă (nu și la toaletă). 
Da, restaurantul nu are parcare proprie, dar, serios, un pic de mers pe jos chiar nu strică, nici înainte, nici după masă; iar parcări publice sunt multe și aproape.
Da, prețurile sunt peste medie și poate unele porții pot părea unora cam mici dar... avem de-a face totuși aici cu niște principii din gastronomie care nu se găsesc la tot pasul, care cer efort și dau calitate vs. cantitate.
Da, nu e totul perfect dar important e că se lucrează la perfecționare.

View superb şi din interior, nu doar de pe terasă!

Gabriela ne-a spus că probabil priveliștea este 50% din succesul restaurantului. Nu putem confirma procentul dar confirmăm superbitatea localizării și a view-ului 🤩 Indiferent de anotimp.
Apropo de anotimp, de obicei vara Ciuperca funcționează doar pe terase iar iarna doar în interior. În principal din motive de cerere. În zilele frumoase de iarnă uneori se mai încălzește și terasa superioară, căci lacul atrage iremediabil admiratori.
Ne-a plăcut spațiul de la etaj amenajat ca un lounge – te poți retrage la o cafea după masă sau pur și simplu poți merge acolo pentru a bea ceva bun.

Zona lounge, mică dar drăguţă 🍸

Dacă nu mai găsești loc (ceea ce e destul de probabil în sezonul cald), poți și comanda mâncare dar numai în regim de ridicare (take-away). Vara nici măcar nu se iau rezervări, așa de mare e cererea. 
Restaurantul e deschis zilnic, între orele 10-22 (în sezon și în weekend se mai întâmplă și derogări) iar până la ora 12 servește doar mic-dejun.

Ultima actualizare:

  • recomandat la 13/02/2023

Pe scurt:

  • Preparate creative şi delicioase, atmosferă primitoare, într-o amplasare cât se poate de fericită 🤩

Categorie:

  • Restaurante

Recomandat pentru:

  • Familii cu copii | Grupuri mari | Ingrediente locale | Întâlniri de afaceri | Întâlniri romantice | Vedere panoramică

Tip de masă:

  • Cină
  • Mic-dejun
  • Prânz

Bucătărie:

  • Internațională

Ce poţi mânca aici:

  • Carbonara | Ciorbe | Coaste | Colac Secuiesc | Curcan | Gyros | Gulyas | Humus | Îngheţată | Murături | Omletă | Paste | Peşte de apă dulce | Porc | Prăjituri, torturi | Pui | Raţă | Risotto | Salate | Smoothie&Fresh | Supe | Tagliatelle | Tiramisu | Vită

Facilităţi:

  • Bar | Mâncare la pachet/Take-out | Plata cu card de credit | Rezervare mese (în extrasezon) | Servire la masă | Terasă exterioară | Wi-Fi

Alte sugestii

Restaurant Páva Kert

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Pizza 21

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante

Răsărit de Soare Mamaia

Mamaia (CT) / Restaurante

RozMarine – tapas și vin

Bistro / Constanța (CT) / Restaurante

Elemózsia Bistro

Odorheiu Secuiesc (HR) / Restaurante