O casă aparte, încărcată de istorie, cum alta nu-i în tot Râmnicul... asta vei avea șansa să vezi dacă alegi să vizitezi Casa Memorială "Anton Pann", un adevărat monument de arhitectură urbană construit la jumătatea secolului al XVIII-lea de o familie de negustori de la sud de Dunăre. Deși veche, această casă cu foișor și pivniță cu gârlici (un mic hol) este una extrem de solidă, dovadă fiind faptul că a fost strămutată pe o distanță de 37 m în anul 1982. Impresionant, nu? [Moment din operaţiunea de translare a casei.] Poți vedea scene surprinse în momentul translării în „expoziția” organizată în pivnița casei - de menționat că operațiunea a purtat semnătura inginerului Eugeniu Iordăchesu, sau „Inginerul Raiului”, cel care a avut la activ numeroase strămutări de biserici, mănăstiri și chiar și de blocuri cu tot cu oameni în ele. Tot aici mai poți vedea și tablouri, caricaturi și grafuri cu biserici și mănăstiri din județul Vâlcea, dar și un bust al lui Anton Pann, cel despre care trebuie să îți spunem că a fost unul dintre cei mai de seamă autori de cântări bisericești ai secolului XIX, dar și tipograf, scriitor, traducător, profesor, compozitor și folclorist (sperăm că nu am uitat ceva 😊). [Bustul lui Anton Pann.] Mai important de știut ar fi însă faptul că Anton Pann, sau „fiul Pepelei cel isteț ca un proverb” așa cum îl supranumește Eminescu în lucrarea sa Epigonii, este cel care a compus muzica imnului nostru național, imn ce a fost intonat pentru prima dată într-un cadru oficial în anul 1848 în Zăvoiul Râmnicului (actualul Parc Zăvoi aflat în apropiere). Etajul Casei Memoriale (compus din sufragerie, dormitor, bucătărie și birou de lucru) cuprinde o interesantă colecție de obiecte din epoca anilor 1800. Poți vedea aici piese de mobilier precum divanul sau biblioteca, obiecte decorative din cositor, alamă sau alpacă, dar și instrumente muzicale precum țitera, cobza, lăuta sau buzla. Noi am apreciat perdelele cusute manual din pânză de casă și fețele de masă cu fir metalic, precum și tabloul-portret din sufragerie înfățișând-o pe proprietara casei (de origine bulgară, la fel ca și Anton Pann). Mai poți remarca și covoarele cu specific oltenesc, transilvănean și basarabean, țesute la război,  acestea din urmă fiind aduse (pare-se) din peregrinările sale de însuși Anton Pann. [Tablou-portret înfățișând-o pe proprietara casei.] La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers. 🙏 contributor Unde Mergem®, Alex Mihăilă

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Pentru iubitorii de artă dar nu numai, Muzeul „Casa Simian” este un punct de referință al municipiului Râmnicu Vâlcea. Acest muzeu de artă clasică și contemporană, adăpostit într-o clădire monument cu o arhitectură aparte, în stilul vilelor italiene cu grădină interioară, adună laolaltă opere ale artiștilor locali și naționali, fiind expuse totodată și câteva lucrări ale unor artiști de peste hotare. Colecția muzeului este una diversificată, fiind îmbogățită de-a lungul timpului prin organizarea unor tabere de creație, expoziții de artă sau prin donații, cea mai importantă fiind donația Paul și Sanda Dumitrescu care cuprinde 55 tablouri din perioada interbelică și 4 piese de mobilier. Astfel, vei putea vedea aici atât obiecte de cult bisericesc precum icoane brâncovenești sau cruci de masă cât și opere ale unor reprezentanți de seamă ai picturii românești precum Grigorescu, Tonitza, Pallady sau Luchian! Muzeul se mândreşte şi cu o pictură din Şcoala veneţiană a primei jumătăţi de secol XVIII. Sculptura este și ea bine reprezentată fiind expuse lucrări realizate în piatră, bronz sau lemn, de către artiști români de primă mărime precum Oscar Han sau Gheorghe Apostu. Se remarcă machetele celor 2 domnitori Constantin Brâncoveanu și Vasile Lupu dar și superbele uși sculptate în lemn. Nu lipsesc nici exponatele din ceramică și nici vechi obiecte de mobilier. Tot aici poți vedea și șeminee din marmură cu motive decorative în stil rococo sau ornamentate clasic dar și celebra ușă împărătească adusă de la Mănăstirea Govora.  [Ușă împărătească de biserică.] În timpul verii muzeul organizează în curtea interioară diverse expoziții de sculptură și pictură cu lucrări ale artiştilor plastici locali. Iar dacă ai noroc ghid îți poate fi chiar Kitty, motanul vedetă al muzeului 😊.  [Artă şi natură vie. 😀] Sperăm să nu le dăm idei 🙂 dar la ce poţi vedea în acest muzeu tarifele biletelor sunt modice: 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.! E un loc unde, mai ales dacă eşti iubitor de artă, merită să faci un popas de neuitat în trecerea ta pe Valea Oltului...❤️

Muzeul Satului Vâlcean sau întoarcerea în timp... cel puțin asta e senzația pe care ți-o lasă acest muzeu etnografic în aer liber care încearcă (și reușește de minune) să reproducă un sat tradițional vâlcean din urmă cu mai bine de 100 ani. Situat chiar la ieșirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, muzeul se întinde pe o suprafață de 8 hectare fiind constituit în jurul culei de la Bujoreni - locuință fortificată și locuită temporar în timpul invaziilor. [Cula de la Bujoreni.] Aici vei avea ocazia să descoperi, printre altele, case cu foișor specifice Subcarpaților Vâlcii dar și locuințe specifice zonei viticole din partea de sud a județului. Tot aici vei afla și că (asta dacă nu știai deja 😊) termenul de „căsoaie” nu este doar un augmentativ al lui „casă” ci definește și o construcție tradițională pentru depozitarea de unelte. La intrarea în gospodării vei putea remarca porțile tradiționale vâlcene cu bogate decorațiuni sculptate cu elemente florale, geometrice sau astrale. Și ocupațiile vechilor țărani vâlceni sunt bine reprezentate în acest muzeu etnografic. De la albinărit și creșterea animalelor până la ateliere de fierărie-potcovărie și ceramică, pe toate le poți regăsi aici. De pe cuprinsul județului generații de muzeografi au adunat cu mare grijă instalații de producere a uleiului din sâmbure de nucă (pivă), o moară de mână și o moară de apă, dar și o importantă colecție de mijloace de transport tradiționale precum căruțe, șarete sau sănii.   Viața spirituală era și ea o componentă importantă a satului tradițional vâlcean astfel că nu mai puțin de 3 biserici, toate din lemn, te vor întâmpina aici. Acestora li se mai adaugă și 3 troițe, cu adânci semnificații religioase, tradiționale dar și de comemorare.   [Biserică veche din lemn.]   În materie de instituții sătești vei putea remarca replica unei primării de la sfârșitul secolului XIX dar și o școală de tip haretian, cu prispă ai cărei stâlpi, decorați cu frunze de stejar, aduc aminte prin formă de Coloana Infinitului (s-au folosit aceleași motive de inspirație populară utilizate și de marele Constantin Brâncuși). [Școală cu prispă.] Un alt punct de interes este și Hanul lui Bogdan care se remarcă prin arhitectura masivă, pentru construirea lui folosindu-se pietre de râu. Dispus inițial pe malul Lotrului, hanul beneficia încă din anul 1900 de energie electrică provenită de la o mini-turbină acționată de apele râului. 😮 Muzeul dispune şi de o importantă colecție de obiecte tradiționale (textile, ceramică, mobilier etc.), cu peste 18000 piese. Este un adevărat sat-document căruia, credem noi, trebuie şi merită să îi acorzi timpul necesar pentru a-l putea descoperi cu adevărat. Şi poate fi un bun motiv de plimbare în aer liber! Pont: Spațiile interioare sunt deschise vizitării doar în "sezonul uscat/cald" (nu există o perioadă strict stabilită, depinzând de starea vremii, dar de regulă mai-septembrie).  La data documentării noastre (decembrie 2020) biletul de intrare costa 6 lei/adult, respectiv 4 lei/pensionar iar pentru grupuri de copii/elevi/studenţi 5 lei/pers.

Noroc bun! Cu acest salut mineresc ești întâmpinat la intrarea în galeria de acces în Salina Ocnele Mari, singura mină de sare a Olteniei şi una dintre cele mai mari din România (!), situată la doar 10 km de Râmnicu Vâlcea. Deși exploatarea actuală este relativ tânără cu o vechime de aproximativ 30 ani, în regiune există însă o veche tradiție în exploatarea sării, istoricii vorbind despre o civilizație a sării în zonă, cu rădăcini în vremea dacilor şi a romanilor! [Noroc bun!] După o coborâre cu autobuzul de aproape 2 km, la 29 m adâncime față de intrarea în galerie, vei descoperi practic un „mini-orășel”. Cu o suprafață generoasă și o temperatură constantă de 13-15° Celsius pe tot parcursul anului, salina îți oferă multiple posibilități de petrecere a timpului. [Activităţi multiple în salină.] Teren de tenis și de mini-fotbal, pistă de karturi cu pedale, mese de ping-pong și de biliard, locuri de joacă pentru copii, un mini-cinema și chiar și o expoziție de artă, pe toate le găsești aici. Mai mult decât atât, sunt funcționale un restaurant cu autoservire (deschis zilnic în sezon, în extrasezon doar în zilele de weekend) și o cramă. Tot aici vei găsi și o biserică, de fapt cea mai mare biserică subterană din țară unde, pe lângă clasicele obiecte religioase, vei putea vedea și o icoană sculptată în sare și o cruce de lemn îmbrăcată în sare. [Icoană sculptată în sare.] Însă ceea ce îi lipsea salinei atunci când am vizitat-o era un punct de informare. Noi am aflat de la preotul bisericii câteva lucruri interesante precum faptul că termenul „salar” provine din latinescul „sal” (sare), soldații romani fiind plătiți, printre altele, și în sare. Sau faptul că zăcământul are o concentrație medie de sare de aproximativ 97% și că sarea exploatată aici este folosită mai mult în scop industrial din cauza impurităților. Pe lângă acestea îți mai spunem și că (dacă nu era deja știut) salina are importante calități terapeutice datorită aerosolilor de sare (există însă și câteva contraindicații, le poți găsi afișate sau poți întreba la casa de bilete). Și pentru că tot am vorbit atât de sare, nu ar strica o amintire din sare, nu-i așa? Poți lua astfel de suveniruri și din salină, dar noi îți sugerăm să o faci de la ieșire (lângă casa de bilete, în locul în care te lasă autobuzul) acolo noi am avut ocazia să admirăm și produse lucrate manual de către un meșter popular (tot de la el poți afla detalii și despre atelierele de vară pe care le organizează). Mai trebuie să îți spunem că programul de vizitare al salinei este unul variabil, fiind mai scurt în timpul iernii când exploatarea sării este mai intensă și mai lung vara când activitatea este mai mult axată pe turism. Astfel, îți recomandăm înainte să îți planifici vizita să consulți programul accesând acest link - poți afla aici și alte informații actualizate în timp real, inclusiv tarife de vizitare, parcare, etc. Iar dacă nu vrei/nu poți să vii cu mașina personală la salină, ai la dispoziție și mijloace de transport în comun operate privat care fac legătura cu Râmnicu Vâlcea (vezi aici).    ┄ P.S.1 Dacă tot ajungi prin zonă mai poți vizita și ruinele cetății dacice Buridava (la aproximativ 3 km de salină, cu intrare din strada Valea Bradului, urmând indicatorul spre cetate din strada principală). P.S.2 Și dacă vii în timpul verii noi zicem că merită să faci și o baie la ștrandurile cu apă sărată din zonă: Ștrandul Ocnița și Ștrandul Fără Fund, acesta din urmă fiind construit pe locul unei foste mine de sare din care apa izvorăște continuu, iar adâncimea sa este foarte mare - nu trebuie să îți faci griji, apa e așa sărată încât e imposibil să te scufunzi!