Address

Județul Mehedinți, România

Filosoful I.D Sârbu spunea așa ”Europa este un biet continent, în timp ce Oltenia este o lume... Aici, la noi, toate calitățile sunt defecte și toate defectele sunt calități, între cuvânt și faptă există un divorț total, înscris ca zestre genetică în ereditate....”. Și a mai zis 😀, dar ne oprim pentru că e de ajuns ca să înțelegeți contrastele în care se scaldă această regiune istorică a României. 
Aflat în partea de SV a Olteniei, despre Mehedinți s-a scris că este o Românie la scară mai mică. Are Dunărea, râuri repezi, munți, dealuri, văi cu podgorii, crame și peisaje superbe. E bogat, dar și sărac în același timp. Deși astfel înzestrat, este printre județele cu cea mai mare rată a șomajului, unde rând pe rând, fabricile (vagoane, vapoare, apă grea, anvelope) au fost puse pe butuci, iar tinerii pleacă în orașele mai mari sau peste granițe. 
Vorba cântecului ”Când s-o împărțit norocul... ”, Mehedințiul pare să fi fost acasă și nu numai că a fost prezent, dar a și primit noroc cu carul, nu cu paharul. Zona este plină de legende și se zice că și de comori.
Prima este legată de Dunăre. Mehedințiul a devenit cunoscut în ultimii ani datorită Clisurii Dunării și celebrului chip al lui Decebal, regele dacilor, sculptat în stâncă la Mraconia. Statuia de dimensiuni impresionante merită văzută. Chiar despre construcția ei sunt multe povești și se spune că ar fi fost ridicată ca o fațadă pentru a acoperi căutările tezaurului dac pe care și romanii l-au râvnit. 

Apoi ne mutăm în nord. Și acesta este plin de comori. Unele sunt naturale precum Podul lui Dumnezeu, Pădurea de liliac sau Zăton (lacul fără fund). Altele sunt, încă, nedescoperite, dar legendele spun că sigur s-ar afla acolo. Sunt ani buni de când enigmele din peștera Izverna au fost cercetate și de marele oceanograf Jacques Yves Cousteau cu echipa sa, acolo unde se spune că ar fi îngropată o altă comoară, cea a unui prinț sârb.
Dar astea sunt un „deja fu”, varianta oltenească a celebrei expresii deja vu 😀,  pentru că citești despre ele pe toate site-urile de turism. Tot la deja fu ar intra și ruinele podului lui Traian, fiindcă muzeul care le găzduiește este de ani buni în reabilitare și peste el s-au așternut uitarea, noroiul și nepăsarea. 
Noi îți spunem însă că merită să ajungi în Mehedinți și pentru alte lucruri mai puțin știute: pentru apusul superb pe care îl poți vedea parcurgând cu mașina șoseaua de coastă de la Drobeta și până la Moldova Nouă, am recomanda noi; poți să treci limita județului spre Caraș-Severin, până la celebra stâncă Baba Caia ca să vezi peste baltă, la vecinii sârbi, frumoasa cetate turcească Golubac.

Sunt de neratat priveliștea nocturnă pe care ți-o oferă Orșova când îi treci podul peste Cerna de la intrare, diminețile liniștite pe care le poți avea la una din pensiunile de pe Clisură cu ochii la apa liniștită și la vasele de croazieră, dar și poveștile despre sârbii și cehii din Mehedinți sau despre turcii care au fost strămutați când a fost inundată insula Ada Kaleh. 
Mai trebuie să știi că doar în Mehedinți, la Svinița, poți gusta o țuică de smochine, pentru că acolo este țara smochinelor; tot de acolo poți urca deasupra Dunării la Eibenthal în micuțul sat cehesc să savurezi o kofola (o limonadă la halbă) și să te plimbi prin satul în care nu se fură niciodată (e și o poveste despre asta). 
Dacă ești pescar Mehedințiul este un rai, Dunărea are aici o mulțime de locuri unde poți arunca nada, de la răsăritul soarelui până târziu în noapte și poți admira lebede chiar și iarna.
Trasee montane sunt din belșug, de la cele ușoare, până la cele mai dificile, iar pentru iubitorii de adrenalină aici se defășoară competiții de ciclism (Izverna MTB) sau chiar enduro (cupa națională de la Schitul Topolniței).
La Șișești sau la Noapteșa te poți conecta cu pământul modelând lutul cu meșterii olari la Festivalul Oale și Sarmale (pe la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie). În plus, dacă ești mai sportiv, dar și mai glumeț, poți alerga prin vie la Corcova Trail Race (în fiecare an prin august), o competiție inedită de maraton și costume ciudate, pentru că da, drumul vinului trece prin Mehedinți. 

Mehedințenii sunt ”olteni pe viață și pe moarte” și țin cu dinții de perfectul lor simplu. Așa că glumind un pic, din tot ce văzurăm, ascultarăm, citirăm sau povestiră chiar ei, după ce ne plimbarăm prin bătătura județului și ne făcurăm o părere despre el, zicem că poți să treci Mehedințiul pe lista de concediu sau măcar, de un „county-break” 😉!
Destinaţii din judeţul Mehedinţi

De văzut şi de făcut în judeţul Mehedinţi

Vezi aici ce merită să vezi în zonă apoi creează o Listă "De vizitat în Mehedinţi" şi salvează în ea atracţiile şi locurile care îţi plac - aşa le vei avea la îndemână când vei ajunge aici! >> foloseşte butonul SALVEAZĂ din bara de sus a fiecărei pagini!
Ce merită să vezi

Alte sugestii

TULCEA
MUREŞ
HARGHITA
VÂLCEA
PRAHOVA