Pârtiile din Harghita-Băi

Pârtiile din Harghita-Băi

Harghita-Băi (HR) / Activităţi outdoor


Program

Închis
Vezi programul

Address

Harghita-Băi 530002, România

Telefon

Despre

Sporturile de iarnă sunt este la ele acasă în Harghita-Băi. La data ultimei noastre documentări existau trei pârtii de schi (dintre care una cu trei brațe), pe toate cele trei niveluri de dificultate, toate deservite de instalații de teleschi (în galeria foto vei găsi o hartă a domeniului schiabil de aici).
Ce ne-a plăcut nouă mult este faptul că toate pârtiile sunt conectate între ele prin ski-roads: o idee foarte bună care ajută la compensarea dezavantajului că, luate individual, sunt destul de scurte; dar datorită acestor ski-roads (bonus – sunt amenajate prin pădure, așa că iese o „promenadă alunecoasă” foarte plăcută) poți cu ușurintă trece de pe o pârtie pe alta, alternând astfel și gradul de dificultate și transformând totul într-un parcurs de aproximativ 7 km😍

Ski-road prin pădure. Minunat!

Pârtia Csipike este numai bună pentru învățat. 316 m lungime, 47 m diferență de nivel și, evident, albastră – adică grad de dificultate ușor, deservită de un teleschi cu program zilnic 9-17*; în weekend-uri și vacanțe funcționează și o instalaţie de nocturnă, între orele 18-21*.

Pârtia Csipike. Uşoară dar aglomerată de obicei.

Dacă eşti începător rămâi aici. Altfel, intră pe un prim ski-road prin pădure până la pârtia Miklós, care este semnalizată a fi roșie (dificultate medie), lungă de 315 m și are o diferență de nivel de 77 m.

Primul ski-road te duce la pârtia Miklós.

Pârtia Miklós este de nivel roşu, cu porţiunea de sus, plecare,  un pic mai grea  - dacă nu eşti foarte stăpân pe schiuri, ca să eviţi porţiunea aceasta poţi ieşi din teleschi mai devreme, după penultimul stâlp. Programul teleschiului de aici este 09-17*, zilnic.

Pârtia Miklós, plecare.

La capătul teleschiului, ieşi în dreapta dacă vrei să te cobori pe Miklós iar dacă vrei să explorezi mai departe domeniul schiabil, ieşi pe stânga şi vei găsi o intersecţie (bine semnalizată): spre dreapta se coboară înapoi spre staţiune iar dacă mergi înainte te vei bucura de încă un ski-road care te va duce, cale de vreo 2km, prin pădure, până la baza pârtiei Kossuth.

Ski-road spre pârtia Kossuth.

Cele trei brațe ale acesteia – unul albastru (1000 m), unul roșu (800 m) și unul negru (630 m), vor satisface cu siguranţă toate gusturile și nivelurile de performanță. Pârtia este deservită de un teleschi (program 09-16:30*) destul de solicitant, cu bară T (pentru două persoane); dacă nu ai urcat niciodată pe un asemenea tip de teleschi, încearcă să ceri informaţii la staţia de plecare, de la personalul de supraveghere.

Teleschi Kossuth. Lung şi cu înclinaţie mare.

Odată ajuns sus, dacă te ţine 😉 (şi dacă e amenajată) poţi coborî pe pârtia neagră, ale cărei stare şi grad de dificultate ai avut timp să le studiezi cât timp ai urcat pe lângă ea. Dacă nu, mai mergi un pic până la o altă intersecţie: în dreapta ski-road care duce spre baza pârtiei Miklós, în stânga spre secţiunea roşie a pârtiei Kossuth, iar înainte spre cea albastră - cel puţin, aşa sunt ele marcate pe harta domeniului schiabil; nouă nu ni s-a părut o diferenţă prea mare între aceste două braţe, cel albastru fiind mai degrabă roşu şi el, după părerea noastră.

Braţul albastru al pârtiei Kossuth.

Toate pârtiile sunt bine întreținute, cu utilaje de bătătorit și au și tunuri pentru zăpadă artificială. Preţurile sunt bunicele (pentru comparaţie, pe la jumătate faţă de Poiana Braşov), sunt disponibile cartele cu valabilitate de la 2-4 ore până la un weekend întreg, dacă eşti pus pe fapte mari! 
Preţuri sezon 2023-2024:
  • 1 zi (09-17): 135 lei/adult, 100 lei/copil (<14 ani)
  • 4 ore: 100 lei/adult, 75 lei/copil (<14 ani)
  • 2 ore: 75 lei/adult, 65 lei/copil (<14 ani)
  • Nocturnă (Vineri, Sâmbătă18-21): 100 lei/adult, 85 lei/copil (<14 ani)
  • Weekend (Vineri ora 13- Duminică ora 17, inclusiv nocturnă): 605 lei/adult, 470 lei/copil (<14 ani)
În afara sezonului, în cursul săptămânii (Luni-Joi), abonamentele pentru o zi costă 125 lei/adult respectiv 85 lei/copil (<14 ani).
La prețul ski-pass-ului se adaugă 10 lei, garanție returnabilă.

În ianuarie 2022 a fost dată în folosinţă la Harghita Băi şi o pistă de Snow Tubbing de 150m, deschisă în sezon zilnic 09-17; o urcare costă 9 lei.
Dacă vii cu maşina, o poţi lăsa în parcarea gratuită de la intrarea în zona de schi dar ca să fii sigur că prinzi liber unul din cele aprox. 80 de locuri disponibile ar fi bine să vii de dimineaţă mai ales în weekenduri.

*Sugerăm verificarea acestor date, căci sunt ușor ... „flexibile” și, la fel ca și starea actualizată a pârtiilor, se afișează zilnic (cu marker, pe un whiteboard 🙂) în zona de închiriere echipament/casă de achiziţie cartele... Cere informaţii la telefonul şi website-ul afişate pe această pagină.

Ultima actualizare:

  • 27/12/2023 (recomandată la 11/01/2022

Pe scurt:

  • Pârtii cu toate gradele de dificultate unite de ski-road-uri.

Tip:

  • Activităţi sportive & recreative
  • Închiriere echipamente
  • Sporturi de iarnă
  • Teleferice, telegondole, telescaune, teleski

Facilităţi:

  • Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit

Photo Gallery

Alte sugestii

Interski Poiana Brașov

Poiana Braşov (BV) / Activităţi indoor / Activităţi outdoor

Season Hill

Poiana Braşov (BV) / Activităţi outdoor

KisSomlyó SKI / Șumuleu Mic Schi

Miercurea Ciuc (HR) / Activităţi outdoor

Plaja Cazino Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor

JT Water Sports Mamaia

Mamaia (CT) / Activităţi outdoor