Rhea Racing Karting Circuit

Dacă ai ajuns pe Clisura Dunării, pe la Eșelnița și îți dorești un pic de adrenalină, ATV FCR este soluția. Îi găsești cu ușurință, pe drumul național DN57, la ieşirea din sat, pe stânga cum mergi spre Cazane dinpre Orşova. Sunt o echipă (Blue Team) de tineri veseli și deschiși (pe noi ne-a impresionat faptul că o parte dintre ei sunt voluntari în cadrul unei fundații care se ocupă de recuperarea copiilor cu diverse probleme sau aflați în situații dificile, unii dintre ei fiind chiar integrați în echipa Blue), care îți stau la dispoziție pentru o mulțime de activități ce includ vehicule de teren – ATV și buggy. [Uşor de găsit, la drumul naţional.] Traseele pentru ATV sunt desfășurate în zonele din apropiere – pe Dealul Eșelniței, Crivița, prin păduri, pe dealuri, pe Valea Eșelniței (traseu de 3 ore); dar se poate ajunge și până la Eibenthal, la Mraconia... chiar şi pe Ciucarul Mic! Se poate face și traseu de o zi până la cascada Bigăr (aproximativ 140 km dus-întors). La cerere se poate organiza și tură cu picnic... întrebați, discutați, oamenii din echipă sunt foarte flexibili. [Toamna, pe Ciucarul Mic.] Noi am testat un traseu mai scurt, de aproximativ o oră, dar foarte ofertant – pârâu, rampe, priveliști, pădure, câini 😒, pante. După o scurtă porțiune pe asfalt prin sat, începe aventura - traseul trece printr-un pârâu, merge spre cimitirul vechi, urcă pe Dealul Bisericii (singura zonă care a „supraviețuit” inundării, aflată în spatele fostei biserici dispărute sub ape) și îți oferă de aici o priveliște până la orizont asupra Cazanelor Dunării (cu puțină imaginație îți poți închipui ce-a fost înainte de lacul de acumulare); urcușul continuă apoi pe coame de deal, ai șanse să te întâlnești și cu turme și câinii aferenți (din fericire în plimbarea noastră nu a fost niciun incident, dar nu a fost plăcut...), trece prin pădure (care la sfârșit de octombrie când am fost noi, avea felurite și uimitoare culori de toamnă 😍) și urcă din nou până la cel mai înalt punct al dealului, de unde poți admira de sus golful Eșelniței; apoi traseul coboară spre sat și după alți câțiva metri buni de adrenalină prin pârâu, revine la punctul de plecare. Concluzia cu care am ajuns înapoi a fost „mai vrem!” 😀 [Traversare de râu.] Poți merge însoțit de unul dintre băieții din echipă dar dacă ești „calificat” poți face un traseu și singur. Opțiunile sunt multe, de la o oră până la cinci sau zece ore, pe niveluri diferite de dificultate. La data documentării noastre prețurile variau de la 125 lei/ATV/oră în extra-sezon și 150 lei/oră în sezon, cu ghid inclus, până la 750 lei pentru o zi întreagă. Și poți alege dintre 13 ATV-uri (de 32cp și 450cc) și două buggy (unul de 500cc și unul de 800cc; pentru ele prețul e 225lei/h în extra-sezon și 250 lei/h în sezon); condiția e să ai permis de conducere. Ţi se pune la dispoziţie casca de protecţie cu ochelari (inclusă în preţ) dar ar fi bine să ai la tine şi ceva îmbrăcăminte anti-vânt şi anti-ploaie; chiar dacă este vară, îţi recomandăm să ai pantaloni lungi şi bluză cu mânecă lungă; şi în niciun caz încălţat(ă) cu şlapi! 😉 [Vedere de pe traseu. 😍] Oricare ar fi varianta de traseu aleasă, ieșirea va fi de neuitat! Zona este foarte ofertantă! E bine să suni înainte pentru o programare şi rezervare. Mergi cu bine!

Grădina de corzi şi aventură de la Eşelniţa este, pe scurt, o foarte interesantă experienţă pe care o poţi oferi copiilor sau prietenilor tăi dacă ajungeţi pe Clisura Dunării. Asta este concluzia pe care am tras-o după ce am documentat instalaţia oarecum ciudată construită din bârne masive la marginea unei pădurici de la intrarea în Eşelniţa şi după ce am stat de vorbă cu cei care se ocupă, foarte bine, de ea. E o instalaţie pentru testat curajul şi pentru depăşit limite, foarte ingenios gândită şi amenajată, în care se pot întâmpla două lucruri: fie pleci repede, resemnat şi poate un pic frustrat că nu ai reuşit să treci nici prima “probă”, fie petreci ore întregi la înălţime în hamul asigurat de corzi, pe toate probele şi provocările de pe traseu. Şi mai trebuie spus ceva: nu e recomandat să vii aici singur, vino cu copiii, cu prietenii, cu vecinii de la pensiune... cu cât mai mulţi cu atât mai tare e distracţia! Noi am numit-o Survivor de Eşelniţa! 😀 ["Brief" de bun venit.] Totul începe cu celebrul “zid de la pompieri” - proba cea mai grea pe care o au de trecut pompierii în teste; este un perete din lemn pe care va trebui să îl traversezi ajutat de colegii din echipă, pentru că da, la Grădina de corzi este vorba în primul rând de echipă - copiii tăi, grupul cu care ai venit sau... omul din staff care te asigură, te consiliază şi te ajută să rezolvi provocările. Iar la Zid poţi cu brio verifica vorba “unde-s mulţi puterea creşte”: cu cât sunteţi mai mulţi în echipă (ideal minimum 6 dacă sunteţi neantrenaţi) cu atât vă va fi mai uşor să îl treceţi, ajutându-vă unul pe altul şi de propriul corp! Este singura probă care se face fără să necesite alt echipament de protecţie/asigurare în afară cască. Interesant cum la un simplu zid te poţi distra atât de mult şi cum ai ocazia să îţi depăşeşti (sau nu) nişte prime temeri... [Unde-s mulţi puterea creşte... pe zid! 😍] Apoi, vă aşteaptă “domnul Costel”, care îţi va face cu adevărat încălzirea aici 😀 Costel este de fapt un... cauciuc prin care, formând un lanţ uman (minimum 4) ţinându-vă de câte o mână, trebuie să treceţi fără să îl atingeţi cu vreo mână. [Provocarea #costel 😀] Iar după Costel urmează treburile serioase pentru care aţi venit aici: primiţi echipamentul complet de asigurare (ham şi căşti) + espadrile pentru căţărare (la cerere) şi sunteţi invitaţi la panoul de antrenament (atât pentru adulţi cât şi pentru copii, cu prize mai mici, adaptate pe mărimea palmelor). [Panoul de antrenament...] Aici vă veţi obişnui cu înălţimea şi veţi învăţa poziţiile de căţărare, de coborâre, ce să faceţi, cum să faceţi ca să urcaţi cât mai mult şi cât mai uşor, pe zona superioară dreaptă prevăzută cu nişte prize semi-profesionale, abordabile. “Profesioniştii” se pot distra la un alt panou, prevăzut cu o surplombă destul de mare. [...şi cel pentru "ambiţioşi"! 🤩] Înălţimea creşte progresiv şi ajungi la “Scara lui Iacob”, unde va trebui să te caţări pe nişte grinzi din ce în ce mai groase şi din ce în ce mai depărtate. Este o altă probă care poate fi trecută mai uşor în echipă, de data asta de doi, care se ajută, se trag, se ridică, se împing, îşi fac scară... găsesc modalităţi prin care să ajungă cât mai sus, la ultima bârnă, unde se află şi recompensa: un clopoţel la care poate fi anunţată victoria! 😀 [Scara lui Iacob, tot o probă de echipă! 😍] O altă probă de doi, foarte interesantă şi ea, este cea de “paralele”: două bârne pe care se pleacă separat, fiecare pe bârna lui, ajutaţi de cablul de siguranţă; la întoarcere se schimbă drastic treaba: nu te mai ajuţi de cablul de sprijin ci de colegul/colega de probă, sprijinindu-vă şi susţinându-vă reciproc. Bârnele se mişcă, încrederea e cum e... 😀 [Sprijin pe umeri!] Iar cireaşa de pe tort este Trapezul, la care va fi o adevărată realizare şi doar să ajungi 😀 căţărându-te pe scara din frânghie - nu e aşa uşor cum pare prin filmele cu piraţi 😉. Odată ajuns pe bârna de sus, provocarea cea mai mare este să te arunci în gol încercând să prinzi trapezul în mâini, aşa cum poate ai văzut că fac acrobaţii la circ! 🙂 ["Cum, acolo sus trebuie să mă caţăr?" 😀] Totul se face sub asistenţa oamenilor din staff, care te sfătuiesc şi te menţin permanent asigurat în corzi dar în funcţie de cât de pus “pe treabă” este grupul, clienţii sunt lăsaţi (asistaţi) să se asigure şi între ei, find şi asta o probă interesantă a gradului de încredere pe care îl au unii în alţii. Cum ar fi să vii aici cu şeful care te-a bătut la cap acum câteva zile şi să fie la "mâna" ta în timp ce el se caţără la 4-5 metri înălţime? 😉 [1, 2, 3 şi... trapez! 🙂] Cei de aici sunt pregătiţi să asiste pentru parcurgerea întregului traseu şi doar a unei singure persoane dar crede-ne, va fi mult mai fun să vii cu un grup: puteţi petrece şi o zi întreagă aici, plus că pentru grupuri se aplică şi oferte de genul 9+1! 😉 Tariful standard este 50 lei/persoană în care este inclus echipamentul, asistenţa şi tot ce te ţine să faci din traseu; plus o apă sau o băutură răcoritoare/persoană.  Dacă vrei să te dai cu bicicleta, costă 20 lei/pers. şi sunt disponibile vreo 30 de biciclete mountain-bike; pentru grupuri se organizează şi bike-tururi în împrejurimile Eşelniţei, unele chiar foarte palpitante! [Cu bicicleta prin păduri şi peste ape! 😍] Timpul necesar parcurgerii tuturor celor 10 aparate variază de la 45 minute până la câteva ore, în funcţie de vârstă (de obicei copiii/adolescenţii se descurcă mai bine 😊), pregătirea fizică şi mărimea grupului. Ne-a plăcut că staff-ul nu grăbeşte pe nimeni ci dimpotrivă, cu tact şi încurajări, îi ajută pe participanţi să treacă peste fiecare moment care pare... de netrecut! Bună treabă, Radu! (Radu este proprietarul Grădinii şi şeful echipei din care câteodată face parte şi Luca, băiatul lui de 14 ani - la fel de pasionat şi de atent ca şi tatăl lui!) [Luca, la asigurare.] Pe lângă traseul de “corzi”, aici te mai poţi distra cu tot felul de alte jocuri, cu mingi, sărituri cu coarda... unele “inventate” pe loc de staff (cu experienţă serioasă în domeniu) pe specificul grupului vostru, mai ales dacă vă “ghicesc” că sunteţi puşi pe distracţie 😉 E un loc pe care îl recomandăm cu căldură şi pentru team-building-uri în care se doreşte un pic de lucru aplicat pe management de proiect... chiar şi de conflict! 😊. [Jocul cu mingiuţe. 😍] Grădina de corzi are şi o grădină de vară, o terasă unde te poţi răcori la un cico sau o bere, poţi mânca ceva snack-uri sau poţi stabili un fel de picnic, dacă suni înainte de a ajunge şi te pui de acord cu ce vii şi ce pot ei prepara la faţa locului. Poţi face şi comandă la pizzerii sau restaurante din zonă, pentru a-ţi fi livrate aici. [Bar de vară.] În sezonul de vară Grădina este deschisă zilnic de la 10:00 la 22:00 dar în perioadele caniculare (când nu prea-ţi arde să faci efort în miezul zilei) se poate prelungi până spre miezul nopţii, graţie instalaţiei de nocturnă. În extrasezon (octombrie-aprilie) Grădina de corzi şi aventură funcţionează doar la solicitare prealabilă. Recomandarea noastră este ca indiferent de sezon să nu mergeţi înainte de a face o programare la telefon, cu atât mai mult dacă sunteţi un grup mare şi doriţi servicii suplimentare: program personalizat, catering, mâncare, ture de drumeţie sau cu bicicletele... chiar şi de noapte (sunt puse la dispoziţie lanterne frontale, rucsaci - echipament complet pentru până la 24 persoane, ghid de grup) tarif 20-30 lei/pers., în funcţie de lungimea traseului şi mărimea grupului. 😍 Începând cu vara lui 2022, se organizează aici şi tabere de copii cu tot felul de activităţi opţionale iar pentru adulţi team-buildinguri, fiind pusă la dispoziţie o cabană cu două camere duble + două camere cu câte 10 paturi suprapuse, 2 băi (fiecare cu câte 3 chiuvete, 3 cabine de duş şi 3 wc-uri) + o sală pentru activităţi unde se poate şi mânca. Preţurile încep cu 200 lei/pers. (pensiune completă în sistem catering, cazare şi activităţi). Sau dacă se doreşte doar cazare, se poate închiria toată capacitatea (24 locuri) pentru 1000 lei/noapte. [Camera cu paturi suprapuse.]

Este că nu te-ai mai plimbat cu căruța de când erai mic? Sau... te-ai plimbat vreodată cu căruța? Indiferent care este răspunsul, dacă ajungi în zona Văii Ghimeșului, îți sugerăm să o cauți pe Timea și să programezi o asemenea plimbare. [Un vizitiu veritabil şi doi cai superbi.] Pentru 200 lei cinci persoane se pot bucura, din mersul cailor și legănatul căruței, de imaginile rurale de pe Valea Gârbea (pe aici am fost noi dar sunt disponibile şi alte trasee). Caii sunt superbi, căruța confortabilă iar Timea super-drăguță și cu o mulțime de povești la purtător despre împrejurimi și localnici; ar fi ideal să însoțească și ea grupul, căci István (soţul Timeei şi vizitiul de serviciu) nu vorbește română. O tură durează o oră - o oră jumătate, în funcţie de opriri şi de traseul ales. [Pe Valea Gârbea. 😍] În gașcă, în doi sau în familie, printre dealuri, pe drum de țară, o oră din ziua ta de vacanță poate fi foarte frumos petrecută în natură, admirând peisajul. La capătul traseului, dacă nimerești în perioada potrivită, ai ocazia să te delectezi cu niște zmeură, direct din zmeuriș, mai bună decât orice variantă de supermarket. [Bufet gratuit de zmeuriş.] Iarna căruța este înlocuită cu sania, cu acelaşi tarif pentru o tură de aprox. o oră, 200 lei (maxim 4 persoane). [Cu sania pe Valea Ghimeşului.]

Panorama Tour este o opțiune dacă îți dorești un pic de aventură și/sau să admiri de sus frumoasele împrejurimi ale Văii Ghimeșului dar nu ai chef să obosești urcând versanții. Concret, e vorba de o tură pe drumuri forestiere cu un camion militar. De obosit nu obosești dar e o mică aventură să te strecori pe poteci înguste ori să urci în forță o pantă într-o asemenea mașină. Camionul e un model vechi Iveco, ceea ce adaugă o notă în plus la ideea de aventură 🙂 [Operaţiunea de îmbarcare.] Punctul de plecare (și de contractare a serviciului) este Ski Gyimes (pârtia de bob de vară). Vis-a-vis de pârtie este o parcare auto cu plată (10 lei/zi). O tură durează 3-4 ore dar sunt mai multe variante de traseu și de program. Grupul minim de participanți este de 6 persoane iar maxim de 24 (atâtea locuri are remorca). Se poate opta pentru varianta cu picnic, caz în care prețul este de 130 lei/persoană sau fără picnic – 100 lei/pers; copiii sub 16 ani au reducere 50%. Recomandarea noastră: varianta cu picnic e mult mai fun. Noi am optat pentru varianta „all-inclusive”; să fie experiența cât mai completă! 😀 [Traversare pârâu pe Valea Ugra.] Așadar... Îmbrăcați cât mai comod, cățărarea în camion! Traseul merge pe Valea Ugra; un claxon insistent de la șofer se traduce: extremități în interior (cap, mâini), trecem prin brazi! 😀 [Atenţie la crengi! 😀] Drumul urcă până pe Vârful Apahavas, la 1330 m. Primul popas oferă pe lângă o superbă priveliște asupra peisajului montan din împrejurimi, ocazia descoperirii unor detalii istorice mai puțin cunoscute. Muntele Apahavas era cel mai estic punct de pe granița vechiului Imperiu Austro-Ungar. De jur-împrejur se văd încă urmele fostelor tranșee. Imre, organizatorul-ghid are de împărtășit informații interesante. Şi nu numai informaţii... 😊 [O raţie bună de ceva tare 😀] Urmează coborârea, cu o oprire scurtă la o stână, de unde se va „rechiziționa” un superb caș cât roata... camionului, pentru picnic. Care picnic se va desfășura la Izvorul Rece – locul unde își are originile râul Boroș, artizanul Văii Boroș. Trivia: numele Boroş (corespondentul pentru vin în maghiară) se trage de la faptul că pe aici exista în vechime singurul loc de unde se putea cumpăra vin în zonă. ["Pradă de război" 🤩] Și pentru că suntem pe teritoriu ceangăiesc, nici picnicul nu putea fi altfel – cu „aperitiv” de caș proaspăt și bun și cu slănină și cârnați fripți la țăcălie, deasupra jăratecului; totul acompaniat de o pâine cu cartofi făcută pe vatră; plus băuturi după cum s-a stabilit la plecare (apă, bere). Nu că ai fi depus vreun efort sau ai fi consumat vreo calorie de efort până acum... dar prinde bine tare această pauză. [Picnic cu produse locale delicioase. 😋] Tura a inclus şi o vizită la Skanzen, sat de vacanță ceangăiesc, cu o incursiune inedită în cultura etniei locale: program artistic, lecţii de dans popular. [Ocazie de a învăţa câţiva paşi de horă ceangăiască.] Şi apoi, fără să ne dăm seama cum au trecut cele câteva ore de la plecare, debarcarea la bază - Ski Gyimes. Iată o variantă foarte interesantă de a petrece o zi pe Valea Gimeșului! Pentru informații actualizate despre trasee, popas, picnic și alte activități care pot fi incluse în tur, sună la numerele afișate în această pagină.

Un zbor cu parapanta poate fi o ocazie bună să ieşim din rutină, din zona aceea de confort în care din păcate ne lăsăm prea uşor atraşi... iar dacă se întâmplă să ajungi prin Miercurea Ciuc şi Harghita ocazia asta poartă un nume: Cloud Hunters 🤩 - nici că se putea un nume mai potrivit pentru nişte oameni pasionaţi de zbor, profesionişti şi bine echipaţi! Cristi, unul dintre piloţii de tandem din echipă (cel cu care am zburat noi), este multiplu campion național la zbor liber, iar asta înseamnă că poate manevra o aripă sau o paraşută astfel încât să aterizeze atingând un punct nu mai mare decât o monedă, sau că poate parcurge zeci de kilometri, chiar peste o sută, folosindu-se de curenţi ascendenţi, trecând efectiv de pe unul pe altul... 😎 [O ocazie foarte bună de a vedea de sus toată zona Ciucului...] Baza „Vânătorilor de Nori” este pe muntele Şumuleu Ciuc de lângă Miercurea Ciuc, aici fac şi cele mai multe lansări, mai ales pentru începători. Dar mai sunt şi alte variante din care poţi alege (indiferent de nivelul tău de experienţă), în funcţie de zona din Harghita unde eşti cazat şi de condiţiile meteo: Izvoru Mureşului, vârful Nascalat (unde te poţi bucura şi de o aventură off-road în urcare de pe Valea Ghimeşului) şi vârful Viscol (cel mai înalt din Munţii Ciucului). Fiecare are particularităţile şi farmecul lui, îţi dorim să le faci pe toate!  [... dar şi alte zone din Harghita! 🤩] Deşi eram cazaţi undeva pe Valea Ghimeşului noi am început cu un zbor pe vârful Viscol - era singurul loc din zonă unde se pare că aveam şanse să prindem o „termică” de calitate. Ne-am întâlnit la locul stabilit (coada lacului de acumulare Frumoasa - apropo, foarte frumos, numa' bun de pozat într-o zi senină de vară), ne-am îmbarcat într-un 4x4 şi am început ascensiunea. Şi odată cu altitudinea a început să crească şi bpm-ul nostru 😀 pentru că da ... o făceam pentru prima dată! [Frumos loc de întâlnire!] Dacă şi tu te gândeşti să faci asta, să ştii că merită. Cristi, pe cât de mucalit şi pus pe poveşti a fost tot drumul până sus, pe atât de serios şi preocupat a devenit odată ce a coborât de pe maşină rucsacul imens în care era împachetată parapanta. ["Păi, să mergem!"] Împreună cu colegul lui (salut Istvan!) au scrutat împrejurimile, au făcut planul de zbor, au întins aripa, ne-au echipat şi ne-au făcut instructajul: „Când zic „acum!”, începi să alergi. Atât. De restul mă ocup eu”. Long-story-short, asta a fost tot: „Acum!” ... iar după o smucitură şi câţiva paşi în alergare... ne-am trezit în aer! [„Cam pe-acolo o să aterizăm..."] Pentru că norocul este de partea celor îndrăzneţi 😉 am prins imediat o termică şi am început să urcăm desenând nişte serpentine prin aer (ce bine că nu mâncasem mult la micul-dejun 😀), nu foarte mult, câteva minute, dar numai bine pentru un începător. [Zbor!] Iar apoi, cu siguranţa pe care ţi-o dau câteva zeci de ani de experienţă, Cristi a început să manevreze parapanta către locul de aterizare şi după un „întinde picioarele” am simţit pământul sub picioare. De fapt, sub fund 🙂 Asta a fost tot ce am avut de făcut: vreo 10 metri de alergare şi întins picioarele! În rest, doar plutit, poze, filmat... Cele 12-15 minute de planare au fost de ajuns să experimentăm senzaţia unui zbor liber, să ne învingem teama şi... să începem să ne gândim la următorul! [Şi aterizare.] Preţul unei asemenea experienţe este de 250 lei/persoană, cu un supliment de 100 lei pentru transportul off-road în cazul lansărilor de pe vârfurile Nascalat şi Viscol. Sunt disponibili 4 piloţi deci dacă vrei să te bucuri de o experienţă „în gaşcă”, se poate 😉 poţi veni chiar şi cu prieteni din străinătate pentru că pe lângă română, Cristi vorbeşte şi în maghiară, germană, engleză! [O experienţă memorabilă!] Plata se va face cash, după zbor. În preţ este inclus echipamentul de protecţie (cască) şi filmarea cu o cameră Gopro cu stabilizare; după zbor vei primi pe email tot ce ai filmat în timpul zborului. La telefon se va stabili cel mai bun loc de zburat, în funcţie de starea vremii, prognoze şi de locul în care te afli.  Chiar dacă o să fie în miezul verii, îţi recomandăm să ai îmbrăcăminte cu protecţie la vânt; şi bineînţeles, să ai încălţăminte sport. 

Ai visat vreodată că zbori? O sesiune cu parapanta e modul în care îți poți face visul să devină realitate. Îți place adrenalina? Un zbor cu parapanta îți dă o doză cu efect pe termen lung. La început s-ar putea să strigi „mi-e frică!!!” dar la final sunt șanse mari să spui „mai vreau!!!” Valea Ghimeșului din Harghita e un loc bun pentru acest tip de experiențe; cu pante nu foarte înalte și curenți prietenoși, versanții din regiune oferă condiții prielnice, indiferent de nivelul de „zburător” la care ești. ["Pista" de decolare.] Gyimes Fun este mai mult o dorință decât un nume comercial. Cu „baza” la Lunca de Jos, și cu „piste de decolare” oriunde curenții sunt potriviți, piloții sunt pregătiți să-ți ofere senzația vieții, fie vară, fie iarnă; activitatea asta este pentru ei mai mult pasiune și mai puțin afacere. O pasiune pe care o împărtășesc bucuroși și altora. „Hai, hai, să prindem termica!” îi auzi. Nu știi ce e aia, dar intri în stare, că pare important... Pe măsură ce te apropii de punctul de plecare, inima îți bate din ce în ce mai tare. Când încep să te echipeze, genunchii deja nu te mai ascultă... Parcă vrei să renunți, dar parcă nu... Și când e prea târziu să mai dai înapoi, la semnul pilotului începi să alergi! Speri să nu te împiedici... Hopa! Nu mai atingi pământul! Ba da! Ba nu! O fi bine ce faci...? Nici nu mai contează, pentru că... zbori!!! Da!!! Zbori!!! Ieee!!! ["Vezi uliul ăla? Pe acolo o să ajungem şi noi!"] Ești total „out of control”, așa că nu ai decât să te bucuri de ceea ce ți se întâmplă, de priveliște, de senzații, de imponderabilitate, de ideea că, uite, ești mai sus decât uliul ăla! Și, deși ușor amețit, ești mai relaxat... Dar... pilotul te anunță că trebuie să te pregătești de aterizare. Aaa... „ce repede, parcă aș mai fi vrut un pic...” Dacă și curenții țin cu tine, poți să ajungi pe la 15 minute de zbor (mai mult chiar nu e recomandat, pentru că sunt șanse să ți se facă rău de mișcare). Urmezi indicațiile, și aterizați cu bine. Ce mândru ești de tine! Ai făcut-o și pe asta! Deși tu n-ai făcut nimic; cel mult ai stat cuminte și ai ascultat și executat instrucțiunile. Toată „treaba” o face pilotul. Știe, are experiență.  [Eşti pe mâni bune!] Istvan de la Gyimes Fun are peste 25 de ani de practică, este multiplu campion național la diverse probe de profil, a făcut parte din lotul național și a participat la campionate europene și mondiale; a urcat pe podium de mai bine de o sută de ori; și este și instructor autorizat de zbor. La data documentării noastre, o tură de zbor în tandem cu parapanta costa 250-350 lei, în funcție de locul de desfășurare și nevoia de transport (dacă te descurci singur să ajungi la locul de decolare și să pleci de la locul de aterizare, prețul e mai mic). Locul de desfășurare depinde de zona unde te afli dar și de starea vremii. Sunt patru piloți în „escadrilă”, deci poți merge cu încă trei prieteni. Nu trebuie să-ţi baţi capul cu echipament de filmare, îţi va fi pusă la dispoziţie o cameră HD şi vei primi pe email tot ce vei filma/fotografia! Zborul cu parapanta este activitatea principală dar se pot organiza și ture cu bicicleta, drumeții sau schi de tură; tarifele diferă după nivelul de dotări tehnice necesare (bicicletă proprie sau închiriată) și numărul de persoane participante (se discută la programare).

Dacă ai ales să petreci măcar un weekend pe Valea Ghimeșului, poți să iei în calcul și o plimbare cu ATV-ul. Noi l-am găsit și-l recomandăm pe Robert – ATV Ghimeș sub denumirea comercială – pentru că face activitatea aceasta altfel decât am văzut la alții și asta e de apreciat. Turele lui combină aventura cu istoria, se desfășoară pe trasee bine stabilite și aprobate de autoritățile competente (Natura 2000, asociații de specialitate etc.) și respectă normele de protejare a mediului. De exemplu, în luna septembrie anumite trasee se suspendă, pentru că se desfășoară boncăluitul cerbilor; la fel în luna mai, când este sezonul de împerechere la cocoșul de munte. [Ture organizate cu grijă pentru mediu.] Excursiile ating puncte istorice importante din regiune atunci când vremea și momentul din an o permit – toamna, când turmele se retrag – combină aventura pe ATV cu mersul pe jos (cele lungi, de o zi) și sunt organizate pentru diferite niveluri de experiență. Pot fi ture lungi, de 67-90 km, cu plecare dimineața și întoarcere seara. Dar sunt și trasee scurte, de două ore, aproximativ 30km, pentru debutanți sau, cum spune Robert, de test – nu ia niciodată pe cineva într-o tură lungă dacă nu demonstrează în cea scurtă că are abilitățile necesare, în funcție de care se și stabilește traseul potrivit. Iarna se organizează doar ture scurte, de o oră, cam 18 km dus-întors, din care doar puțin drum forestier. [Experienţă de iarnă...] În turele lungi se ia și pauză de prânz, cu masă tradițională (preț separat). Oferta e variată și include chiar și pachete cu nopți de cazare. Prețurile pornesc de la 150 lei/ATV (traseul de iarnă, de o oră), respectiv 250 lei/ATV (traseul scurt de vară, 2 ore) și includ echipament minim necesar (casca de protecție, plus poncho anti-ploaie când e nevoie și mănuși în sezonul rece). [Siguranţa înainte de toate!] La data documentării noastre erau disponibile pentru închiriere șase ATV-uri și două buggy (prețul pentru buggy este de 300 lei/traseu scurt 2 ore, vară). Pentru traseul scurt trebuie să meargă minim două ATV-uri iar pentru cel de o zi minim trei, deci fie mergi cu un grup fie vei face programare şi vei fi anunţat când se va forma un grup. Pe ATV nu este permis accesul copiilor sub 14 ani (nici măcar ca pasager). Pentru ei se poate lua buggy, dar nu dacă sunt mai mici de șase ani sau înălțimea nu permite prinderea în centurile de siguranță; obligatoriu însoțiți de părinți. [Buggy sau ATV, ai de unde alege!] Noi am dat testul, pe traseul de două ore; și l-am trecut 🙂 și ne-a plăcut. După echipare, instructajul privind siguranța și indicațiile de condus ATV-ul, se alimentează și se pleacă (startul se dă din zona bobului de vară). Ghidul conduce grupul și se merge în șir, cu cel mai neexperimentat dintre driveri în față (un alt lucru important, pe care l-am apreciat). Se conduce doar aproximativ 1 km pe Strada Principală, apoi se iese din traficul intens. Se urcă pe Valea Ugra, pe aproximativ 5 km de asfalt, pe un drum sinuos, cu multe curbe, bun să te obișnuiești cu caii-putere de sub tine; se urcă pe creastă, se ocolesc patru munți, până la o altitudine de 1340m, unde se deschide o panoramă superbă ce poate cuprinde chiar și Munții Făgăraș în zilele senine și cu aer curat, Ceahlăul, Hășmașu Mare cu Piatra Singuratică. [Vedere de pe traseu.] Coborârea este pe măsură de frumoasă, te duce printre brazi, pășuni, fânețe, pe cărări înguste sau pe platouri largi. Finalul include și el o scurtă porțiune pe Strada Principală, până la punctul de sosire (același cu cel de plecare). Traseul nu e unul dificil dar e solicitant, mai ales dacă faci asta pentru prima dată – nu e chiar ușor să ții sub control mica bestie și să o faci să execute ce, cum și când e necesar – pante, rampe, gropi, bălți, pârâuri, pietriș... [O experienţă cu de toate! 🤩] Sfaturi: nu-ți lua cele mai frumoase haine, ai șanse mari să te murdărești (praf, noroi) și ia-ți și ceva gros, un polar, că sus poate fi rece, chiar și vara. În afară de aventura conducerii unui vehicul off-road, e un prilej în plus de a admira natura și a înțelege necesitatea protejării ei. Mergi cu bine!

Aquarmony. Denumirea spune tot, aproape că nu are nevoie de explicații; poate cel mult de adăugiri. E armonie în apă. Sau apă în armonie...? Probabil că nu te gândești la Brașov ca la un oraș unde să te relaxezi plutind, ci mai degrabă urcând munții și mirosind brazii. Dar da, la Brașov există și Aquarmony. Este plutire, este terapie. Este liniște interioară, pace. Nu știm cine a inventat vorba aceea cu „te simți ca un nou-născut” și dacă el/ea chiar știa cum se simte un nou-născut, dar am ajuns să credem că după o sesiune de plutire la Aquarmony... chiar te simți ca un nou-născut – senin, liber, luminos, ușor. [Totul induce o stare de bine.] Dar trebuie să știi în ce te bagi; și la propriu și la figurat. La propriu te bagi într-un bazin cu o soluție cu săruri de magneziu – sare amară, cu magneziu și sulf, cu o densitate unică, foarte crescută și o concentrație de sulfat de magneziu foarte mare, în care PLUTEȘTI! (Nu contează dacă nu știi să înoți.) La figurat „te bagi” într-o sesiune de tu cu tine, pentru 90 de minute. Hmmm...? Ce te sperie mai mult? Chimia sau să stai singur cu gândurile tale? 😉 (Nu te speria, nu te ține nimeni cu forța, stai cât reziști.) [Pluteşti. Tu şi cu tine! 🤩] Bazinele, se află în interiorul unor incinte, în patru variante de dimensiuni, forme și... atmosfere 🙂 În ordinea descrescătoare a dimensiunilor: un bazin de tip cameră de plutire, un bazin de tip cabină de plutire, un bazin în formă de piramidă și un bazin de tip capsulă de plutire. Temperatura soluției de magneziu este identică temperaturii pielii- de 35 de grade – și este menținută pe toată durata sesiunii de plutire (dacă nu stai cuminte și te agiți e posibil să resimți o temperatură mai joasă și devine inconfortabil). Adâncimea apei este de doar 25 cm. Fiecare incintă este separată, are duș propriu și zonă de relaxare (pre și post-plutire, după cum se simte nevoia); ai la dispoziţie papuci, halat şi prosop. [Bazinul tip cameră.] Dacă ești începător și cu frici legate de spații închise, apă, întuneric, singurătate etc., ți-am recomanda să alegi bazinul tip cameră (chiar dacă este cel mai scump), pentru ca experiența de plutire în sine să nu fie (sau să fie cât mai puțin) influențată de alte trăiri. Dacă ai deja experiență... ei bine, poți să mixezi, că la Aquarmony Brașov ai cu ce – cameră, lumini, muzică, piramidă, întuneric, liniște, capsulă... după gust și chef. Există două tarife "standard" și "premium" dar ambele includ acelaşi nivel înalt de servicii, diferă doar "incinta". Cabina, piramida și capsula intră la standard (deși capsula e cea mai... extremă, a fost inclusă la standard, pentru a încuraja doritorii să facă pasul) și o ședință costă 120 de lei; camera este premium iar prețul unei sesiuni de plutire în ea este 160 lei. Experiența de deprivare senzorială se poate produce în oricare dintre ele, în mod egal, tehnic vorbind; doar formele sunt diferite, spațiul este diferit, volumul de aer din fiecare este diferit și dimensiunile bazinului propriu-zis diferă. Confortul psihologic al „plutitorului” e la purtător dar poate fi influențat de toate elementele anterior enumerate. [În interiorul piramidei.] Există și ofertă de abonamente, dacă îți place și vrei să repeți experiența (sentimentul cu care ieși la finalul ședinței s-ar putea să te determine să achiziționezi un asemenea abonament; e o stare ce crează dependență 😉) Pentru cunoscători și experimentați există și posibilitatea unor sesiuni de noapte(!). Pentru lista completă de servicii şi tarife click aici. Pierzi percepția corporală, nu mai ai repere spațiale, perzi noțiunea de timp; experiențele sunt unice și individuale; câți „plutitori”, atâtea trăiri. [Apa este permanent filtrată, dezinfectată cu UV.] Combinația de elemente chimice și fizice rezultă într-o listă lungă de beneficii, fizice și mentale.  Să plutești fără să depui vreun efort înseamnă relaxare fizică totală; imponderabilitate. Relaxare care, evident, se reflectă și la nivel psihic (poate nu chiar din primele minute, dacă ești hiper-stresat, controll-freak etc., dar vine...). [Ceai delicios din partea casei. 😍] Cea mai bună formă de absorbție a magneziului este cea prin intermediul pielii. Aici magneziul este prezent sub forma unei soluții de sulfat de magneziu. Densitatea soluției este măsurată constant la Aquarmony, prin metode științifice, și se stabilește la 1,28 în medie. Sulfatul de magneziu îl mai regăsești în piață și în diverse surse de informare cu denumirea de sare Epsom; ca să știi cum să conectezi datele și să înțelegi de ce... plutirea face bine 😊 În plus, gazdele și atmosfera generală sunt nemaipomenite. Plutesc 😌 peste tot relaxarea, confortul și starea de bine. Dacă vrei să încerci plutirea, este necesar să suni înainte pentru a face o programare la tipul de bazin dorit. 

Dacă încă nu iubești caii, după o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos îi vei adora. O vacanță în județul Brașov (sau poate Sibiu, că e aproape), trebuie să includă pe lista de obiective (pe care o poți întocmi inclusiv în aplicația noastră 😉) și acest loc. Vei pleca încărcat de energie și cu inima galopând 😍 de încântare. Deși nu are ca obiectiv principal activitățile cu și pentru turiști, ci reproducerea, creșterea, ameliorarea materialului genetic și dresajul superbei rase de cai Lipițan, porțile Hergheliei Sâmbăta de Jos sunt larg deschise și pentru turiști, oamenii de acolo făcând loc în programul lor și pentru vizite ghidate și programe de dresaj cu public. [Dincolo de porţi este o lume a cailor!] Noi am avut bucuria de a petrece acolo mai bine două de ore grozave (nu ne mai dădeam duși) în ciripit de păsărele și tropăit de copite și în compania unor oameni dedicați și pasionați, care ne-au spus o mulțime de lucruri frumoase și ne-au arătat cât de minunate sunt aceste ființe, caii și ce lucruri extraordinare se pot face cu ei. Am aflat că rasa Lipițan are la origini de fapt mai multe rase – cai andaluzieni, cai italieni, cai de origine daneză și cai arabi. A fost creată în Slovenia, la Lipica, în 1580 pentru necesitățile cavaleriei și nobilimii habsburgice; un cal rezistent și de anduranță, cu mers de paradă, cu o alură armonioasă și elegantă, blând. Rasa Lipițan este rasa folosită la Școala de Înalt Dresaj de la Viena; o rasă inteligentă, care învață foarte repede comenzile și nu le uită repede. Ca o recunoaştere a calităţilor acestei rase, în 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Tradițiilor de creștere a cailor de rasă lipițană din cele 7 țări (Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ și neîntrerupt. [Mânji de Lipiţan.] Mânjii Lipițan se nasc închiși la culoare (negru, murg, roib) și cu trecerea timpului se deschid, marea majoritate (95-96%) devenind albi, cu sau fără puncte de culoare închisă. Evidența mânjilor se face prin metode și pe criterii foarte precise, în funcție de linia mamei, cu simboluri distincte și indicativi adoptați la nivel internațional; cu detalii exacte, pe perioade de timp/vârstă – culoare și particularități de culoare, talie, perimetru toracic etc. Iepele și mânjii sunt ținuți într-o secție separată, care se poate și ea vizita iar dacă perioada e potrivită (aprilie-mai) poți să vezi mânzișorii în primele săptămâni de viață.  [Liniile de sânge ale Lipiţanului.] La Sâmbăta de Jos se cresc șapte linii de sânge ale rasei: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola și Tulipan. Timp de minimum trei generații nu se permite existența unui ascendent comun. Există aici armăsari pepinieri și pentru montă publică (prezentarea ni s-a făcut aproape științific), cel mai bătrân fiind născut în 1998, cu nume „tehnic” Conversano 35; dar bineînțeles că toți caii au și nume „de botez” 🙂 - Fulgușor, Snow, Pluto. Un singur armăsar din efectiv a fost castrat și este utilizat pentru plimbare. [Cai în perioada de "pubertate".] Până la trei ani caii trăiesc într-un regim de semi-libertate, cu toate elementele apropiate de viața sălbatică – ierarhii, apă din râu etc. La vârsta de trei ani dau probele de calificare și în urma lor sunt repartizați pe categorii, în funcție de caracteristicile pe care le au, mers, temperament – armăsari de reproducție și pentru montă publică iar iepele pentru reproducție și pentru vânzare. Dezvoltarea indivizilor continuă însă mult și după această vârstă, cu importanta contribuție a dresorilor.  Herghelia Sâmbăta de Jos este o instituție de stat; aparține de Romsilva. Sunt mai multe asemenea herghelii în România dar singura care crește Lipițan de culoare albă este cea de la Sâmbăta de Jos și este cea mai mare din țară (se mai crește Lipițan și la Beclean, dar acolo se merge pe cel de culoare neagră/vânătă). Scopul existenței ei este menținerea rasei, constituind un fond genetic; dar caii din această herghelie participă și la concursuri, sunt multiplu-campioni, național și internațional. Iar cumpărătorii ce vin aici nu sunt doar din România.  [Lipiţani în concurs.] Domeniul pe care se regăsește herghelia a aparținut familiei Brukenthal, 3200 ha, concesionate de Împărăteasa Maria Tereza a Austriei, pentru 99 de ani. După moartea ei, contele a căzut în dizgrație, solda i s-a redus și domeniul a avut și el de suferit. În 1872 a decedat ultimul descendent și totul a revenit Fundației Evanghelice din Sibiu. În cadrul complexului hergheliei se află și Castelul Brukenthal, declarat monument de arhitectură, parte a patrimoniului național dar din păcate neglijat și aflat într-o stare avansată de degradare (am înțeles că există niște intenții în privința lui; sperăm să se și materializeze). [Ruinele Castelului Brukenthal.] Herghelia a fost înființată în 1874, în vremea împăratului Leopold al II-lea, pentru motive strict practice, militare în principal. Caii erau „rezervați” exclusiv pentru nobili. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial caii au fost transferați în Ungaria. În 1920 statul român a reînființat herghelia, cu 3 armăsari pepinieri și 22 de iepe-mamă și ea funcționează fără încetare de-atunci, în 1970 ajungând la un efectiv impresionant de aproape 1000 de capete. Herghelia se autogospodărește, asigurând hrana pentru cai, în condiții de calitate atent supravegheate. [Trofee, diplome, fotografii.] În incintă există și o mică expoziție cu trăsuri (cu care se pot face plimbări sau pot fi închiriate pentru evenimente – cu atelaj complet) și una cu imagini de la evenimente, trofee de la concursuri de atelaje, șei, toci.  Grajdul are și un sistem audio care prezintă herghelia și rasa și care este utilizat atunci când sunt mulți turiști și nu pot fi toți insoțiți individual; altfel, în limita posibilităților turiștii sunt conduși, li se explică ce văd. În afara vizitei ghidate, poți asista, dacă nimerești orele potrivite, și la ședințe de dresaj. Georgiana, „artistul” din spatele “paradelor” de care sunt capabili caii, este un om atât de pasionat de ceea ce face și îi plac atât de mult locul și împrejurimile încât a renunțat la viața „de capitală”, la Circul de Stat, și a venit să se ocupe de ce e mai bun în țara noastră în materie de cai. Un „recipient” atât de mic încât te miri că are curaj să se apropie de impunătorii armăsari, dar un suflet mare-mare și de esență tare, în ale cărei mâini nărăvașii devin niște pisoi 😍 [Georgiana şi unul dintre "protejaţii" săi. 😍] Cu buzunarele pline de recompense, fiecare exact pentru un anumit cal, de un anumit nivel, cu anumite gusturi, a fost primită „cu urale” de cum a intrat împreună cu noi în grajd; „vibe-ul” printre cai a devenit imediat unul special când ea a început să-i strige pe nume, să-i alinte, să le vorbească pe limba lor, cu fiecare în parte după caracter, personalitate și trăsături individuale. Ne-a impresionat de-a dreptul abordarea ei și modul în care interacționează și cunoaște fiecare cal în parte – un cal e rece, altul e mămos, fiecare reacționează la emoții, au chiar și expresii faciale; când le cere ea, cască, râd, „răspund” la întrebări; bineînțeles că dacă există și o recompensă, cu atât mai bine. Ba și dacă nu le cere ea să facă ceva, ei fac „din oficiu”, că știu că au șanse să primească ceva bun. ❤️ Se organizează periodic (în ultima sâmbătă a fiecărei luni) și spectacole de dresaj, clasic și cu atelaj;  (pentru date certe, sună la herghelie sau consultă lista de tarife şi activităţi). Dar și un antrenament obișnuit poate fi suficient de spectaculos, mai ales pentru ochii profani ai vizitatorilor și mai ales dacă e un antrenament de dresaj, cu un cal care nu este începător (noi am avut bucuria unui exercițiu cu carusel de patru cai; am fost norocoși). Ne-a plăcut că la antrenament a asistat discret, pe o bancă, chiar directorul Hergheliei în timp ce îşi mânca sendvişul de prânz; iar în discuţia pe care am avut-o ulterior cu el am înţeles cât de dedicat este cauzei Lipiţanilor de aici. Respect, domnule Drăgan! 👏 [Antrenament cu public.] În prețul standard al biletului - 13 lei adult/copil (gratuit pentru copii <6 ani) - sunt incluse: vizitarea grajdului cu cei aprox. 50 de armăsari de reproducţie, sport, agrement, montă publică; expoziţia de trofee harnaşamente şi sculpturi; mica expoziţie de trăsuri (inclusiv o sanie); secţia de iepe mamă cu aprox. 100 de exemplare + mânji. Toate astea pot dura cât vrei tu, poţi să te plimbi pe tot domeniul, poţi fotografia caii... La data documentării noastre nu se organizau activităţi de călărie sau de plimbare cu trăsura. [Râul de pe domeniul hergheliei.] Subliniem faptul că Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos nu este un loc unde să-ți duci copilul să călărească pentru prima dată sau chiar și adult fiind, să iei prima lecție de călărie, doar pentru că e la modă „să te dai cu calul”. Aici lucrurile sunt la un alt nivel. Și poate tocmai de asta este un loc cu atât mai mult interesant. Un loc cu profesioniști, unde caii sunt utilizați la cel mai înalt nivel al capacităților lor și al potențialului rasei. Un loc pentru cei care iubesc și admiră cu adevărat caii. Și cumva sperăm să rămână așa.