Şopotu Nou

Comuna Șopotu Nou din județul Caraș-Severin e o regiune la fel de pitorească precum numele pe care îl poartă. Întinsă pe văile Almăjului și pe colinele Munților Locvei, în foșnet de păduri și șopot de izvoare, pe culmi domoale și văi adânci, zona cheamă la liniștire în natură, nopți adânci, respirație profundă. 
Însă în afară de natura superbă, Șopotu Nou nu are din păcate prea multe argumente care să atragă turiști. Este doar punct de tranzit, de intrare, „loc de parcare” pentru Cheile Nerei. Obiectiv turistic popular și spectaculos, Cheile Nerei, cu toate formațiunile geologice pe care le ascund, atrag foarte mulți turiști; cărora însă Șopotu Nou nu prea are ce oferi; dezvoltarea turistică sustenabilă ar putea fi o șansă la bunăstare durabilă pentru această comună săracă, depopulată.

Drumul de acces spre Cheile Nerei din Şopotul Nou.

În toată comuna există o singură pensiune, cu 4 camere, în Stancilova, unul din cele zece sate împrăștiate pe vârfuri de dealuri. Și acolo natura este foarte ofertantă însă drumul este dificil iar condițiile de cazare destul de modeste.
Dl. Iosif Brebu, primarul interimar al comunei, cu care am stat de vorbă, ne-a părut foarte activ, vrednic, interesat sa dezvolte comuna, să lupte cu toate neajunsurile. Există proiecte pentru alimentare cu apă, pentru amenajare de drumuri, pentru canalizare acolo unde natura și demografia permit. Îi dorim succes și spor la muncă! 

Altfel, într-o vacanță pe Clisura Dunării, dacă te ține mașina să faci drumul Gornea (DN57) – Sichevița – Gârnic – Șopotu Nou (cam o oră de urcușuri și coborâșuri, curbe strânse, porțiuni de asfalt combinate cu zone de pietriș și pământ), merită să acorzi o zi acestor locuri superbe, colindând drumurile comunei și explorând natura.
Vechile mori de apă, încă funcționale, te transportă înapoi în vremuri, mai ceva ca o mașină a timpului. Cătunurile împrăștiate sunt imagini unice. Batrânii îngrijind mici grădini par desprinși din tablourile lui Grigorescu.
Ceva de mâncare la pachet pentru un picnic la prânz ar fi o idee foarte bună.
Iar dacă nimerești în zonă în zile de sărbătoare – ruga satului, Rusaliile, Ajunul Crăciunului – ai șanse să admiri și costumele ori dansurile populare locale. 

Pe drumul dinspre Gârnic.

Dornici de senzaţii tari 😀 noi am ales un drum mai puţin „bătătorit” şi am pornit spre Șopotu Nou de pe malul Dunării, din DN57, pe direcția Gornea- Sichevița- Valea Ravensca- Valea Roşie- Urcu- Șopotu Nou. Drumul e destul de dificil dar foarte frumos și era în curs de amenajare pentru asfaltare, deci probabil într-un viitor sperăm apropiat va fi mai ușor de parcurs; străbate sinuos păduri dese, mărginește pășuni bogate și oferă pe alocuri priveliști superbe care se deschid chiar și până la Dunăre. 😍
Navigaţia nu ne-a fost de foarte mare ajutor, drumul nu este încă foarte bine cartat pe hărţile GPS, la unele intersecţii am avut unele dubii încotro să o luăm dar ne-au lămurit localnicii întâlniţi în cale! 🙂

După o plimbare scurtă prin satul reședință de comună și o vizită la moara cu apă (ușor de găsit, în apropiere de biserică; îndrumările localnicilor pot fi de ajutor) am urcat spre satul Stancilova, auzisem despre el că este foarte pitoresc.

Drumul spre Stancilova.

Se ajunge relativ ușor acolo din satul Șopotu Nou, pe vreme bună și cu un șofer experimentat în ale drumurilor prin sate de munte; direcțiile sunt bine indicate. Odată ajunși sus, la cam 600 de metri altitudine, ne-am bucurat de imagini unice desfășurate pe dealuri, cu văi adânci, cu gospodăriile împrăștiate culmi, mici parcele de grădină bine îngrijite, căpițe de veghe pe pășuni.
Din Stancilova am coborât înapoi direct spre Gornea, prin Urcu iar aşa am reuşit să facem un circuit. 😊
Dacă forma fizică e un atu, drumurile pot fi străbătute și cu bicicleta. 

Localitatea Șopotu Nou există din 1828. De-atunci și până azi oamenii au tot venit și plecat; s-au mutat pe dealuri după o inundație devastatoare în 1910; au dus-o cel mai bine în perioada 2004-2010, când în zonă s-au făcut lucrări miniere, se exploata pădurea, se producea var; după 2010 s-a migrat masiv spre orașe sau în afara țării. 
În prezent comuna adună cam 1100 de suflete în cele zece sate componente (Şopotu Nou - reşedinţa de comună, Cîrşa Roşie, Drişte, Poienile Boinei, Ravensca (sat cehesc), Răchiţa, Stancilova, Urcu, Valea Răchiţei şi Valea Roşie) din care doar trei au vetre mai compacte, celelalte fiind răsfirate. 83 de copii merg la trei școli.
Ne-a surprins plăcut faptul că văile Șopotului sunt curate (comparativ cu altele); am aflat de la dl. primar că se adună deșeurile dar că din păcate lupta e una grea, deoarece Nera tot vine mereu de sus cu „producție bogată”... 

Alte sugestii

Gârnic
Satul Sfânta Elena | Coronini
Coronini
Sicheviţa
Berzasca