Undeva în sudul județului Caraș-Severin și al Banatului, în superba zonă căreia i se spune și Clisura de Sus, se află comuna Sichevița. Are în componență oficial 19 sate (în ordine alfabetică: Brestelnic, Camenița, Cârșie, Cracu Almăj, Crușovița, Curmătura, Frăsiniș, Gornea, Liborajdea, Lucacevăț, Martinovăț, Ogașu Podului, Sichevița (reședința), Streneac, Valea Orevița, Valea Ravensca, Valea Sicheviței, Zănou și Zăsloane; mai rar așa „bogăție”) dar multe dintre ele sunt părăsite sau nelocuite. Nici celelalte nu se laudă cu prea mulți locuitori, așa încât, conform datelor statistice, în ianuarie 2022 comuna număra puțin peste 2000 de locuitori, majoritatea de religie ortodoxă. La școală mai merg vreo 150 de copii. 
Localnicii rămași prin sate continuă activitățile învățate încă din copilărie – cultivarea legumelor și pomilor și creșterea animalelor; produsele agricole primare sunt consumate sau prelucrate (brânză, răchie) în mare parte pentru consum propriu sau cel mult local. Mai vin și bani de pe la cei plecați pe-afară, așa că... merge... 

Impresia generală este de împietrire în timp; într-un timp trecut de mult... autoritățile par blazate... totul pare să se desfășoare în registrul „se descurcă fiecare cum poate”...
Toate astea însă pot constitui o atracție pentru generații prea obișnuite cu viteza și agitația modernității, zgomotul orașelor, luminile display-urilor.

Gura de vărsare în Dunăre a râului Cameniţa.

Natura, ca peste tot unde nu-s (prea mulți) oameni, se desfășoară în toată splendoarea. Ape ce cântă bucuriile locurilor pe unde trec, pe sub foșnetul copacilor și al lanurilor de grâne, printre tălăngile leneșe în amurg, sub necuprinsul cerului.
Sunt puține locurile din România unde mai poți încă vedea grăunțe măcinate la piatră, la mori acționate de apa unui pârâu sau colibe (sălașe) unde oamenii își petrec verile cu animalele la pășunat ori lucrând pământurile departe de casă.

Atestarea documentară a Sicheviței datează de pe la 1690-1700. Dovezi ale locuirii însă indică secolele 3-4 e.n. O asemenea mărturie este Villa Rustica – o vilă romană, care ar fi aparținut unei familii înstărite, descoperită prin anii ‘80, perioadă de vaste săpături în zonă, cu bogate rezultate arheologice.
Un om al locului şi antreprenor în turism, ne spunea că „dacă e un muzeu în România care nu are ceva descoperit pe la Gornea, înseamnă că nu se respectă” 😊
Muzeul sătesc Ioan Dragomir din Gornea (unul din satele „răsărite” ale comunei) deschide o pagină interesantă a vieții din Sichevița. Vizitarea se face însă doar pe bază de apel prealabil, la 0745419112; un ghid (preotul din sat care este și muzeograf, deci speră să nu fie vreo înmormântare când vrei tu să vezi muzeul) se va deplasa la fața locului și va povesti depre cele expuse și tot ce evocă ele. 

Interesantele mori de apă sunt cel puțin vreo zece de-a lungul râurilor. Doar patru sunt vizitabile și funcționale. Toate sunt relativ aproape de drumurile de acces, dacă știi încotro să o iei – asta e marea „provocare” însă, pentru că indicatoarele relevante lipsesc aproape cu desăvârșire. Dacă însă reușești să intri în contact cu dna. Avram Milevuța, care, printre altele, este și ghid al satului, experiența va fi una foarte interesantă; o găseşti la primărie sau o poţi suna la 073543819.
Vizitarea tuturor obiectivelor e gratuită.
În zona primăriei există un monument al victimelor Primului Război Mondial.

Moară de apă la Sicheviţa

În apropiere de DN 57 şi de Dunăre se află Mănăstirea Gornea, aparținând de satul cu același nume. Ușor de găsit, poate fi un loc bun de popas, încărcare spirituală și hidratare cu „apă vie”, așa cum se spune că ar avea izvorul din curte, plecând de la numele „Izvorul Tămăduirii”. Nu ştim cât e de vie, dar cu siguranţă e mai bună decât orice apă îmbuteliată în plastic 😉
În același sat Gornea își are rădăcinile și Antonie Iorgovan (1948 - 2007), reputat senator și profesor universitar, supranumit „Părintele Constituției”.

Parte interesantă și valoroasă a patrimoniului local este și graiul bănățean, pe care poți avea bucuria să-l asculți dacă intri în contact cu localnicii. Oamenii care au mai rămas în sate trăiesc în mare parte din agricultura de subzistență iar poveștile pe care ți le pot spune se învârt în jurul păstoritului, al rânduitului la moară, al rugilor (sărbătoarea satului; la Sicheviţa este de Rusalii), al cazanului de răchie. 
Costumele populare se mai poartă doar pe la sărbători și serbări, ocazii cu care, dacă le nimerești îți poți bucura auzul cu muzica bănățeană sau poți încinge un „brâu” ori o horă.
Infrastructura e o problemă serioasă, așa că dacă te gândești să te abați de la drumurile principale, pregătește-te pentru off-road intens și îndelung.
Pensiuni nu-s foarte multe în Sichevița, şi toate sunt la Dunăre; și dată fiind oferta redusă, sunt de mare succes. Căci zona atrage, în special prin elementele naturale.

Bucătăria autentică bănățeană o poți experimenta dacă ai noroc să faci o programare la vreun localnic care primeşte turişti – coleșă cu făină de cucuruz alb, cu brânză și ceapă, plus o răchie sau o supă de găină ori niște sarmale poate... dar s-ar putea să găseşti câte ceva şi dacă te uiţi cu atenţie prin meniurile pensiunilor care servesc şi mâncare, recomandate aici 😉

Dacă ți-am stârnit interesul să ajungi în zonă, ia ca reper Timișoara (cam 200 km până la Sichevița) sau mai aproape de ea, Moldova Nouă (cca 30 km). Nu există tren şi oricât am întrebat şi am căutat, nu am aflat nimic despre nicio rută de autobuz până aici. Aşa că singura variantă rămâne vehiculul propriu.
De văzut în Sicheviţa
Recomandări de cazare Activităţi şi Experienţe

Alte sugestii

Coronini
Berzasca
Clisura Dunării