Berzasca

La aproximativ 58 de km de locul unde intră Dunărea în România, în județul Caraș-Severin, se află Berzasca, cea mai veche comună din Clisură. 

Figurează în evidențele oficiale cu 2.735 de locuitori. Prezența efectivă însă, probabil în orice moment, este evident mult mai mică; mulți localnici lucrează, preponderent sezonier, în străinătate. Tendința demografică e clar de scădere, fără ca acei ce pleacă să mai aibă prea frecvent intenții de reîntoarcere. Astăzi mai sunt maxim 250 de copii până în 18 ani în toată comuna.

Comuna are cinci localități componente – Berzasca (satul-reședință), Liubcova, Bigăr, Cozla și satul de odinioară Drencova. Portul Drencova a fost element important în istoria comunei Berzasca (din fostul sat cu același nume, care a fost strămutat la realizarea barajului de la Porțile de Fier). Aici exista Casa Piloților – locul de unde se îmbarcau (până pe la 1968) singurii profesioniști capabili să străbată zona cataractelor Dunării. Cu aprox. 2 km înainte de intrarea în Berzasca dinspre Orşova, pe stânga încă se mai pot vedea ruinele cetăţii Drencova, inundate şi cumva protejate de apa lacului de acumulare. 

Plurireligioasă și multietnică, Berzasca are locuitori majoritar români dar mai există și romi, cehi și sârbi. Satul Bigăr din comună este chiar majoritar (98%) cehesc (cehii au fost strămutați în regiune în perioada Imperiului austro-ungar, ni s-a spus, pe motive „disciplinare”, pentru apărarea graniței) iar în satul Liubcova 30% din locuitori sunt sârbi. Apropo de satul Bigăr, este doar o coincidenţă de nume cu cel al vestitei cascade, aflată la peste o sută de kilometri distanţă, în Parcul Naţional Cheile Nerei; mulţi călători dornici să se vadă cascada ajung din greaşeală în... satul Bigăr 😀 ceea ce până la urmă nu e rău pentru că drumul îngust care şerpuieşte prin Cheile Siriniei este foarte pitoresc iar dacă eşti un pic atent (după vizita noastră de documentare am înţeles că au fost instalate şi nişte indicatoare), poţi întrezări printre copacii de la marginea drumului şi câteva cascade. Toate, cu nume foarte sugestive: Podul Înalt , La Jgheaburi şi... Pişători 😊

Așezată în Clisura Dunării, pe un relief format din munți, dealuri, terase și lunci, cu sate frumoase și locuințe ca niște fortărețe, casă a prințeselor și loc de viață al eroilor, Berzasca este tărâm al multor legende. Se spune că trăia aici prințesa Sirinia – atât de frumoasă încât bărbații înnebuneau când o vedeau; se ascundea prin păduri și se scălda la cascada care a ajuns să-i poarte numele pe zona Cheilor Siriniei. Se pare că n-ar fi străin de aceste meleaguri nici însuși Hercule; a cărui personalitate pe alocuri se confundă cu aceea a mai localului Iovan Iorgovan; ei stau de asemenea la baza explicațiilor privind câteva formațiuni geologice interesante – locul unde a călcat Hercule sau unde a pășit calul lui Iorgovan (eroziuni cu forme interesante în albia râului), locul unde a tăiat un cap al Hidrei (straturi de turmalină roșiatică în stânci, care ar avea chiar și puteri tămăduitoare, cunoscute încă de pe vremea dacilor), locul unde s-a rostogolit și s-a împuțit ultimul cap zdrobit al Hidrei (Gaura cu muscă).

Numeroase situri arheologice (majoritatea nepuse în valoare, din păcate) atestă existența populației pe aceste meleaguri încă din epoca bronzului – cu 4500 ani î.H.; cel mai important descoperit până acum fiind cel de la Cetatea dacică Dumbrăvița (construcție cu rol de apărare, de întârziere a cotropitorilor în zona cataractelor Dunării). Deși nu a fost introdusă în circuitul turistic, poate fi vizitată.

Comuna s-ar fi constituit din căutători de aur veniți să descopere metalul prețios în apele râului Berzasca și ale afluentului Abrila (râul de aur); se presupune că nivelul concentrației de aur în regiune ar fi mai mare decât la Roșia Montană.

În 1722 localnicii s-au întors pe vatră după ce fugiseră în urmă cu 700 de ani de cotropitorii, veniți în special să fure aurul; reveniți au găsit aici și altă populație – familii de croați, nemți, unguri, țigani, români, veniți între timp să exploateze alte resurse – lemn, cărbune, var, granit. S-au amestecat și au conviețuit, creând un mix omogen.

Denumirea comunei vine din slavă și ar însemna „apă repede” (invazia slavilor în Balcani după retragerea aureliană a adus inclusiv influențe toponimice). Mercenarii sârbi s-au înrolat în armatele turcă și austriacă și au obținut terenuri. În luptele pentru eliberarea Timișoarei de sub statutul de pașalâc turcesc au participat și haiducii sârbi. Efectul a fost sârbizarea populației din România de azi, a localităţilor de la granița de azi cu Serbia. Sârbilor le-au fost acordate drepturi religioase - până în 1860-1870 – în biserici se predica în sârbă. Pentru privilegii localnicii își schimbau numele românești în nume sărbești (Lupu devenea Lupulovic). Ceilalți, care nu s-au „sârbizat”, s-au retras în munți.

Autoritățile au reușit să găsească și să adune laolaltă, în vederea deschiderii unui muzeu al comunei, numeroase izvoare de istorie și cultură locale – cărți religioase vechi (1889 – 1942) scrise în germană, chirilică sau română), decorații obținute de personalități marcante ale comunei (fostul director al școlii și întemeietorul liceului din Berzasca), fotografii vechi datând încă din secolul 19, înfățișând școala, magazinul, banca, restaurantul, sala de evenimente, grădina de vară, corul satului, sărbători – crâmpeie de viață a comunității.

Biserica din satul Berzasca, ce datează din anul 1722 și poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, a fost prima biserică pictată de un pictor român „autorizat”, cu acte în regulă, calificat - Dimitrie Turcu. Poate fi vizitată atunci când este deschisă.

În centrul comunei a fost ridicat Monumentul eroilor din cele 2 războaie.

În Valea Siriniei, de curând a fost descoperită ruina Mânăstirii Sirinia considerată a fi cea mai veche din Clisura Dunării, datând din 1365-1400. Se crede că a fost ridicată de Nicodim de la Tismana sau ucenicii lui.

Arhitectura tipică a satului poartă influențe austro-ungare.

Se mai păstrează încă primele două clădiri din sat care au aparținut a doi frați; unul făcea comerț și celălalt oferea servicii turistice. În perioada interbelică și înainte, numeroase activități economice erau prestate în familie – carmangerie, fierărie, croitorie, cofetărie, papucărie etc. Țesutul la război era, ca în toate satele românești, meșteșugul tipic.

Costume populare locale sunt variate și poartă influențe diverse. Respectă o linie bănățeană dar au elemente diferențiatoare, chiar și de la sat la sat. În prezent se mai utilizează doar de copii, la serbări și constau în cizme sau opinci, laibar sau cojoc, clăbăț sau căciulă, batic sau o floare în păr, poale și chițele (franjuri care se atașează în partea din spate a fustei) sau doar poale, opinci cu vârf întors sau rotunjit, poale încrețite sau nu, izmene sau pantaloni largi.

Un obicei popular care se mai păstrează încă pe alocuri până astăzi este „măsuratul oilor” – moment din calendarul agro-pastoral când se adună toți proprietarii de oi la un loc, toate oile se adună la stână și fac cu rândul la muls – în funcție de aportul fiecăruia măsurat în lapte se stabilește cantitatea de brânză ce-i va reveni; după care urma petrecerea, evident.

Principalele sărbători locale țin de hramurile bisericilor din sate și constau în genere în muzică, dans, mâncat, băut. În afară de sărbătorile de hram, mai au loc Festivalul sârbilor la Liubcova în prima săptămână din octombrie, Festivalul de muzică ușoară pentru copii și tineret (singurul din rural), tabere de pictură și creație organizate de obicei prin intermediul și în jurul bisericii, Festivalul cehilor (care de fapt sunt două - unul pentru copii, unul pentru bătrâni) organizat pe rând în fiecare dintre localitățile cu comunități cehești (din regiune). Se va relua Festivalul balcanic, în parteneriat cu sârbii, eveniment de mult mai mare amploare, gândit să aibă loc (dar oprit de pandemia Covid) alternativ în mai multe țări – România, Serbia și Grecia. În 2022 va avea loc aici, în Berzasca.

În comună mai există în prezent și ceva preocupări cultural-artistice - Ansamblul Stenca Liubcovei practică dansuri populare românesti și sârbești. Există dansuri tradiționale specifice fiecărei comunități – brâul bărbătesc la români, dansuri cehești și sârbești – ce se practică mai mult la sărbători și evenimente.

Gastronomia locală este cea bănățeană, opulentă, cu note specifice minorităților – cehii gătesc mult pe bază de cartofi (inclusiv dulciuri - dolki kalacs). În Liubcova se gătește mult pe bază de pește. 

Piscină infinity, tot felul de activităţi, restaurant şi terasă... sunt doar câteva dintre atu-urile primei pensiuni din zonă!

RESTAURANT ECATERINA
Poţi încerca specialitatea casei Costa del Cozla, o ciorbă- supă- cremă de peşte cu o metodă de prezentare originală, pe tarasa cu o superbă panorama asupra Dunării! 😍