Lacul Sfânta Ana

Dacă e prima decadă a lunii lui mai și tu ai dorința de a ajunge într-un colț de rai, nu ezita să faci o excursie până în județul Mureș la Zau de Câmpie. Ai să găsești aici un picior de plai - ca în poveștile bunicilor - înțesat cu bujori de stepă (paeonia tenuifolia) roșii ca sângele pe un fundal verde smarald. Un tablou pe care cu greu poți să-l descrii, pentru că-i vorba mai mult de o stare pe care ți-o dă locul - și nu despre vorbe ... Aici la Zau de Câmpie este cel mai nordic punct din România unde poţi să găsești această plantă ocrotită prin lege, într-o Rezervație unică, declarată monument al naturii încă din 1932 - ce se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare.  Dar să-ti povestim cum să ajungi: odată ajuns în Zau de Câmpie, în centrul localității ai să observi un rondou, iar dacă ești foarte atent ai să vezi și indicatorul care te ghidează spre Rezervație. De aici până la destinație mai sunt cam 5 km. Ia ca punct de reper biserica din Zau de Câmpie. Cel mai simplu este să foloseşti direcţionarea (pinul) din această recomandare: te va duce direct în Rezervaţie! Să ai în vedere că pentru ultima porțiune, drumul nu este asfaltat. Deci dacă vii cu o mașină cu garda joasă, ori vremea e una ploioasă, fii pregătit. 🙂 [Spre Rezervație venind dinspre Valea Largă.] Dar să ne întoarcem la povestea splendizilor bujori de stepă ce merită văzuți măcar o dată-n viață. Ceea ce ai să întâlnești aici este dăruirea primului custode și întemeietorul acestei rezervații, numit pe bună dreptate Tatăl Bujorilor, care a avut grijă de loc mai bine de 60 de ani - Marcu Sâncrăian. Povestea începe în 1926 când Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică și întemeietorul grădinii botanice din Cluj, vine în zonă cât să observe bujorii de stepă pe cale de dispariție. Ghid îi este Marcu Sâncrăian, pe atunci un copil de 9 ani, care primește ca datorie morală grija ca bujorii de stepă să nu dispară. Adult fiind acesta își continuă sarcina, într-o perioadă deloc fastă pentru visul său de salvare a minunatelor flori... Într-o zi soția lui i-a cerut să-i aducă pământ scos de cârtițele de pe câmp, pentru ghivecele de acasă. Văzând splendoarea florilor ei, se gândește să plaseze semințele bujorilor în mușuroaiele de cârtiță ce-i dădeau bătăi de cap în rezervație. Iar această întâmplare a fost decisivă pentru salvarea bujorilor, căci a funcționat, iar ceea ce ai să vezi în această gradină botanică naturală este munca susținută și dăruirea unui om ce a crezut într-un vis și într-o promisiune făcută. Și dacă tot vorbim despre povești frumoase, una te va întâmpina încă de la intrarea în rezervație - Legenda bujorului de stepă - care sună cam așa: ... cică a fost odată un împărat care avea doi fii: Zau se numea cel mare și Bota cel mic. Și într-o zi, Bota s-a îndrăgostit de fiica pădurarului - o fată minunat de frumoasă; doar că și Zau o plăcea, așa încât i-a pus gând rău fratelui său - să-l omoare pentru a-i rămâne mândra fată. Pe când se întorceau de la vânătoare, Zau îl împinge pe Bota în apă și acesta, în armură fiind, se îneacă. Aflând de moartea celui drag, fata s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure și a plâns cu lacrimi de sânge; lacrimi ce atunci când atingeau pământul se transformau în bujori. Mai află despre rezervație că are două loturi: lotul A Rezervația de jos ce are 1 ha - unde ai să poți admira peste 30 000 de exemplare de bujori și lotul B Rezervația de sus ce cuprinde 2,5 ha (în 1950 aici se aflau sub 10 000 de exemplare, iar în 2014 deja se vorbea despre 20 000 de exemplare😮). Bujorul de stepă are o înălțime de 10 până la 30 de centimetri, crește în tufe, după ce sămânța ajunge în sol sunt necesari 5-7 ani până la prima înflorire. Înfloresc În perioada aprilie - mai în funcție de vreme, florile rezistă până la zece zile și se pot admira pe o perioadă de 2-3 săptămâni cu maxim de înflorire de 3-4 zile. [Tufă de bujori de munte. 😍] Pe parcela 1/ Rezervația de jos ai să vezi experimente făcute de Marcu Sâncrăian cu bujori plantați încă din 1981. Din cauza diferenței de altitudine, pe parcela 2/ Rezervația de sus, bujorii înfloresc mai târziu, iar asta este foarte bine pentru cei "întârziaţi". Intrarea este fără bani, doar cu respect pentru bujori 🥰  Atenție să nu-i calci, sunt poteci prin iarbă pe care e recomandat să mergi... [Nu rupeţi bujorii. Circulaţi numai pe potecă. 🙏] Parcarea este fără plată, iar dacă nu găsești loc în cea amenajată, cu siguranță găsești unde parca în apropiere, pe marginea drumului. 🙂 Meleagul te așteaptă cu condiția de a respecta zona, marcajele rezervației și natura. Înainte de a te porni la drum te poţi informa cu privire la starea drumului, acces şi stadiul de înflorire a bujorilor pe pagina de Facebook a Rezervaţiei.

Muntele Hășmașul Mare lasă de multă vreme impresii profunde în amintirile celor care îl văd. Geo Bogza îl descria ca pe o operă simfonică ale cărei acorduri țâșnesc “unul din altul, tot mai sus, spre a culmina într-o torențială cunună de sunete” ori drept un ocean cu valuri zbuciumate de piatră, care “se adună, se întretaie și se întrec, trimițându-și clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăștie în spumoase jerbe de calcar”. Cât de frumos!!! Cel mai vizitat loc al muntelui este stânca spectaculoasă a Pietrei Singuratice, care este alcătuită din roci sedimentare, precum șisturi cristaline, dolomită și dolomită calcaroasă. Prozaică descriere … Ne place mai mult cea a lui Geo Bogza – “stâncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid și existând în vid ... halucinație a geologiei, bizară apariție a marilor înălțimi – pare crescută din gingia unei guri de balaur.” Ca să ajungi la Piatra Singuratică sunt mai multe trasee, cele mai frecventate fiind cele cu plecare din oraşul Bălan: bandă albastră (cel mai popular, un pic mai scurt dar și mai abrubt) și triunghi roşu - găseşti prezentarea traseului în aplicaţia noastră, caută în secţiunea Descoperă: 🔍 Bălan-Piatra Singuratică; sau doar Piatra Singuratică şi alege dintre rezultatele afişate traseul.

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.

Fără doar și poate, lacul Vidra este unul cu adevărat impresionant așa că, dacă ai ajuns prin județul Vâlcea, ar fi păcat să nu îl vizitezi. Aflat la peste 100 km de capitala de județ, lacul impresionează în primul rând prin dimensiunile sale, având o lungime de aproape 9 km și o lățime maximă de circa 1,5 km. Practic, vei avea surpriza să descoperi o „mică mare de la munte”, lacul Vidra fiind o imensă acumulare de apă situată la aproape 1300m altitudine. Apărut în urma construirii barajului cu același nume în anii 60’-70’ pe râul Lotru, lacul are o importanță majoră, alimentând hidrocentrala Ciunget, cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare din țara noastră. Presupunând că pleci din Râmnicu Vâlcea, vei avea nevoie de aproximativ 2,5 ore ca să ajungi la lacul Vidra, însă îți garantăm că nu vei simți cum trece timpul. După 30 km parcurși pe frumoasa (dar aglomerata) vale a Oltului, vei face stânga în dreptul localității Brezoi urmând DN 7A către Voineasa. De aici localitățile se răresc lăsând locul unor peisaje spectaculoase. Drumul urmează întocmai cursul Lotrului, pe care vei descoperi alte două lacuri de acumulare, Brădișor și Mălaia. Trebuie menționat că și lacul Brădișor este unul foarte pitoresc şi îți oferă niște cadre superbe astfel că, dacă vrei să faci o pauză, recomandăm oprirea fie în zona barajului, fie la următorul pod din amonte. Continuând drumul vei ajunge în localitatea Voineasa, ultima care îți iese în cale, de aici mai rămânând de parcurs 30 km până la destinație. Odată ajuns la lacul Vidra îți sugerăm să ieși de pe DN 7A (pin plasat de noi pe hartă) pe drumul către stațiunea (părăsită) Vidra și să continui itinerariul după bunul plac (cu mașina, la pas sau cu bicicleta dacă ai luat-o cu tine) în căutarea locului pe care îl consideri potrivit pentru o oprire de relaxare/picnic. Dacă vei face acest traseu în timpul verii când, de altfel, îți și recomandăm, poți alege să te întorci către Voineasa prin drumul forestier (nu îți face griji că îl ratezi, e singurul) care coboară de la barajul Vidra de-a lungul Lotrului. Vei descoperi o natură cu adevărat sălbatică în care vei fi doar tu, muntele, pădurea și râul... și lacul Balindru, cel de-al 4-lea lac de acumulare de pe râul Lotru pe care îl vei întâlni în această călătorie. [Drumul forestier spre lacul Balindru.] Atenție însă, drumul este accidentat, dar poate fi parcurs cu grijă și cu un autoturism normal, fără tracțiune 4x4 (recomandăm să ceri o părere la dus referitoare la starea drumului când treci prin Voineasa – este totuși un drum forestier care poate fi afectat de condițiile meteo etc.).

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Am trecut de muuulte ori pe DN11/E574 înspre sau dinspre Transilvania, fără să știm că la doar aproximativ 3km, pe DN 13E, la dreapta de giratoriul dintre Sântionluca și Moacșa (la stânga de la Moacșa la Sântionluca) există Mestecănișul de la Reci.  Şi abia după ce am început să ne documentăm am aflat că aici se regăsește o zonă foarte interesantă – o arie protejată, sit de importanță comunitară: Mestecănișul de la Reci. Este o arie protejată din județul Covasna care cuprinde o mare varietate florală, faunistică și de fenomene geologice – mesteceni, mlaștini, dune de nisip roșiatic. Acoperă mai bine de 2.000 ha și a luat naștere în lunca Râului Negru, având în același timp caracteristici de stepă dar și de zonă umedă. Cuprinde șapte(!) tipuri de habitate - lacuri, mlaștini, păduri, pajiști, cursuri de apă. La fel ca în multe alte locuri, prezența umană pune în pericol speciile rare de plante și animale, prin defrișări, lucrări hidrologice și agricultură iar faptul că este o arie protejată ajută cât de cât. Multe specii de plante sunt rare sau pe cale de dispariție - otrățelul de baltă (plană carnivoră extrem de rară), dedițelul, angelica de baltă, laleaua pestriță, nufărul alb, pinul bancsian. O banală enumerare, care poate nu-ți spune nimic. Dar după ce vei fi făcut măcar o plimbare pe poteci printre mesteceni vei conștientiza cu siguranță cum ar fi ca acest loc să nu mai existe așa cum este acum. [Mesteceni de la Reci.] Fauna este și ea una bogată și cuprinde la rându-i multe specii protejate, nu doar la nivel național ci și european - prigoria, rața roșie, acvila țipătoare, triton cu creastă (cel mai mare din România), broască de mlaștină.  Împreună cu Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Mestecănișul de la Reci formează o rezervație naturală demnă de cele mai profesioniste obiective foto, rezervaţiei al cărei teritoriu se pare că în trecut era alcătuit din nisipuri mișcătoare.  🙂 Trivia: aici s-au filmat scene din filmul Cold Mountain. Deși activitățile de turism și recreere generează consecințe negative în interiorul sitului (specificate ca atare inclusiv în formularul de identificare Natura 2000), au fost totuși amenajate trasee turistice, de cicloturism și de echitație – cu denumiri boeme cum ar fi „Drumul Zânelor” sau “Circuitul Uriașilor” 🙂 sunt trei trasee de drumeție cu grad de dificultate ușor, lungimi între 1,5 și 7 km și durate de 30 min până la 1,5-2 ore; trei trasee de cicloturism cu lungimi între 5 și 12,5 km; un traseu de turism ecvestru de 12 km. La intrarea în rezervație sunt plasate panouri informative (Bravo pentru asta autorităților! Sperăm să reziste ...) care descriu toate traseele și includ și hărți cu marcaje. Accesul în rezervație cu mașina sau alte mijloace de transport motorizate este interzis. Mașinile pot fi lăsate la drumul principal sau în comună, recomandăm locul plasat de noi pe hartă (în aplicaţia Unde Mergem). [Panou informativ cu traseele din rezervaţie.] Zona este extrem de fotogenică iar cei pasionați pot organiza sesiuni foto în perioade favorabile pentru observarea florei și faunei (de exemplu la începutul lunii aprilie când înfloresc dedițelul și laleaua pestriță). Nu putem decât să apelăm la responsabilitate din partea turiștilor și sperăm că efectele generate asupra naturii vor fi minime și nu vor influența negativ ecosistemele. Dacă respecți și apreciezi natura, Mestecănișul de la Reci este un loc în care trebuie să mergi. Dacă nu ești „sclavul” mașinii, poți parcurge cei 25 km de la Brașov până la Reci cu bicicleta; ar putea fi o tură frumoasă, dacă ești și într-o formă fizică OK 🙂 Iar dacă ești în Sfântu Gheorghe și mai bine! De aici sunt doar 15 km. Din Covasna sunt 20 km. Mirosul pădurii, culorile naturii vor lăsa amintiri frumoase în care să te refugiezi mai târziu. - atracţie prezentată cu sprijinul Hanu Paprika din Ozun 🙏

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂

Masivul Piatra Craiului sau Munții Piatra Craiului sau Piatra Craiului sau chiar doar Crai, aparține lanțului Carpaților Meridionali. Craiul este tăios și abrupt, un crai bătrân, de prin Jurasic, dar drept și înalt, elegant și îndrăzneț. Masivul prezintă aproape tot spectrul rocilor sedimentare, depuse de când calcarele din Piatra Craiului s-au ridicat de pe fundul mării.  Cea mai mare altitudine este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) – 2238m. Dar masivul are multe piscuri de peste 2000m – Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuțit (2150m), Vf. Țimbalul Mare (2177m), Vf. Sbirii (2220m). Zonă care atrage numeroși iubitori ai muntelui și drumețiilor, Masivul Piatra Craiului este străbătut de nu mai puțin de 42 de trasee turistice marcate pentru drumeție și 11 trasee de cicloturism, de dificultăți variate, pentru toate tipurile de temerari. Cel mai spectaculos dintre ele, dintre Vf. Turnul și Șaua Funduri; lung de 9km, se desfășoară pe porțiunea de creastă a masivului, este dificil (cel mai dificil traseu marcat din România, după părerea multora), tehnic, recomandat experimentaților.  • Trasee Zărneşti şi Piatra Craiului • Sugestii de trasee pentru bicicletă în Zărnești și împrejurimi Dacă te țin bocancii și genunchii și te aventurezi măcar pe unele dintre aceste trasee, nu vei regreta. Piatra Craiului adăpostește specii unice în lume și protejate, de floră și faună - Garofița Pietrei Craiului, floarea de colț sau capra neagră. [În Prăpăstiile Zărneștilor.] Masivul este plin şi de fenomene carstice spectaculoase – Cheile și Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, Moara Dracului, Credacul Stanciului, Zaplazul sau Marele Grohotiș. Datorită caracterului unic al masivului, speciilor rare care se găsesc aici și frumuseții peisajelor, Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 iar în 1990 a fost declarat parc național, în scopul conservării în stare naturală a unor ecosisteme reprezentative și al creării condițiilor de recreere, vizitare și educație, fără afectarea acestora, cu o preocupare permanentă pentru păstrarea peisajului natural și antropic. În prezent Parcul Național Piatra Craiului cuprinde aproape 15.000 ha, împărțite între județele Brașov și Argeș. Campatul şi focul deschis este permis doar două zone amenajate, zona de camping și relaxare aflată la aprox. 200m de Fântâna lui Botorog în direcția Zărnești) și campingurile din apropierea cabanei Plaiul Foii. Parcul Național Piatra Craiului este atractiv și datorită istoricului, valorilor culturale și tradiționale ale comunităților care îl străjuiesc – orașul Zărnești, satele Măgura, Peștera, Șirnea, comunele Rucăr și Dâmbovicioara – peisaje spectaculoase, obiective istorice, obiceiuri, credințe, păstorit, liniște, armonie. Alte atracții turistice din arealul Parcului mai sunt: Schitul ortodox Colții Chiliilor, Castelul Bran, Tranșeele de la Ciocanu. Pentru accesul în parcul național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei/pers. Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Dacă te afli în zona Bran-Măgura-Zărneşti, merită să vezi Prăpăstiile Zărneştilor şi să faci acest traseu frumos, accesibil în cea mai mare parte chiar şi copiilor sau persoanelor cu dizabilităţi uşoare. Este de fapt un drum pietruit de aprox. 4 km care şerpuieşte de-a lungul unei văi seci în care pe alocuri mai curge şi un pârâu ce se dezvoltă spectaculos în timpul ploilor torenţiale de vară. Prăpăstiile Zărneştiului (sau Cheile Zărneştiului sau Valea Prăpăstiilor) sunt un rezultat al acţiunii apei: iniţial a fost un râu care a curs pe roci sedimentare - preponderent calcare - pe care le-a erodat şi le-a adâncit; în timp, cursul apei a trecut în subteran formându-se o peşteră care, după ce i s-a prăbuşit plafonul, a devenit un sector de chei de 2 km, foarte îngust şi cu pereţi înalţi, verticali, deosebit de spectaculoşi. Plimbarea este agreabilă, poţi face multe poze, uită-te tot timpul pe sus - dacă ai noroc poţi zări şi vestitele capre negre! Cum ajungi pe traseu:  În punctul Fântâna lui Botorog (localizat de noi pe harta atracției) se poate ajunge ușor cu maşina fie din Zărneşti fie din satul Măgura, dar ai în vedere că administrația locală a interzis staționarea pe acest drum din cauza aglomerației care se crea din cauza numărului mare de mașini parcate și care îngreunau accesul spre casă al localnicilor din satele vecine (Măgura, Peștera). Sunt totuși zone unde îți poți lăsa mașina fără a provoca probleme, fie unde lățimea drumului permite acest lucru fie în parcarea (uneori insuficientă pentru câte mașini ajung aici) aflată chiar la terminarea drumului asfaltat pe partea stângă, unde cândva era Cabana Gura Râului. Noi te-am sfătui să cauți un loc de parcare public în oraș și să pornești la pas spre traseu, chiar dacă asta înseamnă prelungirea duratei drumeției cu 20-30 de minute.    Dacă nu ești posesor de mașină te poți folosi de transportul în comun pentru a ajunge în Zărnești, din Brașov sau Râșnov (pentru detalii caută articolul de destinație 🔍 Zărnești din ghidul nostru, sau click aici). Iar dacă punctul tău de plecare este din localitățile învecinate (Bran, Moieciu, Șimon, Poiana Mărului) există firme private de transport care prestează servicii și către zona Zărneștiului; sau poți face autostopul. De aici, ţii tot înainte, pe drumul forestier care străbate Valea Prăpăstiilor. [La Fântâna lui Botorog.] Pentru că se află în Parcul Național Piatra Craiului, din luna mai până în luna octombrie este necesară achiziționarea unui bilet acces în valoare de 10 lei/persoană (valabil 7 zile). Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online/SMS (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).