Mănăstirea Gornea

Într-o plimbare pe străduțele din vechea Peninsulă a Constanței, printre multele (prea multele ☹) comori arhitecturale ce stau în paragină, uitate și de oameni și de timp, pe strada Nicolae Titulescu se face remarcată o clădire care pare dintr-un alt film. Bazilica Romano-Catolică, ale cărei stil romanic de sec. XIII (specific bisericilor din nordul Italiei) și construcție din cărămidă aparentă, fără tencuială (atât în exterior cât și în interior) îți dau impresia că e foarte veche, chiar dintr-o altă epocă. Dar nu e. Zidită în anul 1938 după planurile arhitectului Enzo Canella, e pe cât de nouă raportat la scara istoriei, pe atât de impresionantă. Din 1955, monument de arhitectură. [Vedere din spate, de pe strada Arhiepiscopiei.] Dacă poți, încearcă să ajungi în preajma orelor 7:55, 12:00, 19:30, când “clopotele” redau imnul „Ave Maria de la Fatima”; chiar dacă e o înregistrare fonică, difuzoarele amplasate în „campanila” (turn) înaltă de 32 m și clădirile din jur asigură o rezonanță uimitoare. Dacă ai vizitat bazilica „San Lorenzo” din Roma (una dintre cele șapte bazilici de pelerinaj din Cetatea Eternă), s-ar putea să îți pară familiară ahitectura, mai ales cea a turnului; nu te vei înșela, de acolo s-a inspirat arhitectul 😉 [„Campanila” din Peninsula... Constanței. 😍] Deși am ajuns la o oră după sfârșitul liturghiei de seară, am avut noroc să o găsim deschisă și am putut să admirăm construcția de cărămidă aparentă și în interior. Ni s-a părut și mai impresionantă decât în exterior, pereții netencuiți dându-i un ton solemn, sobru... sacru. Dă-ți timp și admiră pe îndelete tot: de la candelabre la vitralii și tablouri din mozaic, de la arhitectură la Stella Maris (în urma multor interpretări etimologice Stea Călăuzitoare), icoana Fecioarei Maria, protectoare a navigatorilor, aflată și aici la loc de cinste la fel ca în toate bisericile catolice construite prin porturile din lumea întreagă. [Stella Maris, ocrotitoarea navigatorilor.] Iar cei care știu și apreciază semnificația Calvarului (Calea Sfintei Cruci) pot admira tablourile, foarte frumoase și foarte sugestive, ce reprezintă cele 14 Stații (sau Stațiuni), înșiruite pe pe pereții laterali. Cu amabilitatea celor două doamne care ne-au primit (deși se pregăteau să plece când am ajuns, nu numai că ne-au așteptat dar ne-au și răspuns, atât cât s-au priceput, la întrebări) am aflat și noi ce reprezintă fiecare. Și vă împărtășim, ca să știți și voi, dacă ajungeți pe aici și vă interesează: - stațiunea I – Isus este osândit la moarte. - stațiunea a II-a – Isus ia crucea pe umeri. - stațiunea a III-a – Isus cade întâia oară sub povara crucii. - stațiunea a IV-a – Isus întâlnește pe Maica sa mâhnită. - stațiunea a V-a – Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-și ducă crucea. - stațiunea a VI-a – Veronica șterge fața lui Isus cu o maramă. - stațiunea a VII-a – Isus cade a doua oară sub povara crucii. - stațiunea a VIII-a – Isus le mângâie pe femeile din Ierusalim care plâng. - stațiunea a IX-a – Isus cade a treia oară sub povara crucii. - stațiunea a X-a – Isus este dezbrăcat de hainele sale. - stațiunea a XI-a – Isus este răstignit pe cruce. - stațiunea a XII-a – Isus moare pe cruce. - stațiunea a XIII-a – Isus este luat jos de pe cruce. - stațiunea a XIV-a – Isus este înmormântat.   Am mai aflat că dacă parcurg în Biserică Calea Sfintei Cruci, credincioșii obțin INDULGENȚĂ PLENARĂ, adică „eliberarea în totalitate de pedeapsa vremelnică cauzată de păcatele comise până în acel moment”. (aviz amatorilor 😇) [O parte din Calea Sfintei Cruci.] Bazilica are hramul Sfântului Anton de Padova, sărbătorit la 13 iunie. Programul Sfintelor Liturghii este Luni – Sâmbătă 8:00, 18:00, cu recitarea Sfântului Rozariu (sau Calea Crucii) la orele 17:20; Duminica orele 09:00; 10:30; 12:00; 18:00. Marțea și Vinerea se rostesc rugăciuni (Devoțiuni) către patronul bisericii, Sf. Anton de Padova.

Izvorul Transilvania este situat la km 20 DN11C, pe partea dreaptă, chiar înainte de intrarea spre Băile Balvanyos din direcția Târgu Secuiesc. Tăblița cu compoziția chimică plasată la izvor (o găsești și în galeria foto) ne spune că apa este minerală (mineralizație totală* de aproape 4g/l),  feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, carbogazoasă. [Chiar la intrarea în stațiune dinspre Târgu Secuiesc.] Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, litiaze urinare și anemii, apa izvorului este greu de băut dacă nu ești obișnuit cu apele minerale, are acel gust și miros inconfundabil de „ouă clocite” specific; gust-o înainte a de a-ți umple bidonul cu apă pentru drum! 😉 *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Lângă izvor, în fața unei construcții care pare să fie o capelă, este amenajat un mic punct pentru popas, cu mese și scaune cioplite în piatră. 😍

Izvorul Szejke este situat pe DN11C, la km 18, pe partea stângă dinspre Târgu Secuiesc spre Băile Balvanyos. Cu o mineralizație totală* de peste 4,8g/l, apa este minerală, feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, natural carbogazoasă (compoziția chimică a apei poate fi consultată în galeria foto). *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, anemii și litiaze urinare, apa izvorului este relativ ușor de băut, are un gust de „ouă clocite”, mult mai puțin pregnant decât cea a a izvorului Transilvania, aflat al aprox. 2km mai sus, la intrarea în stațiunea Balvanyos; deci poate fi luată și pentru drum, după câteva guri te obișnuiești cu mineralele din ea! 🙂   [Zona de picnic din fața izvorului.] De la DN se ajunge la izvor coborând câteva trepte, iar în fața lui este amenajată o mică zonă de popas cu mese și bănci.

Izvorul de lângă Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, în spatele hotelului Căprioara, este considerat de localnici a fi unul dintre cele mai importante izvoare din orașul Covasna, pe lângă Izvorul Elvira și Izvorul Kati. Din ce am văzut în fișa* ce prezintă compoziția chimică plasată la izvor apa este puternic feruginoasă (asta se vede și cu ochiul liber 😊), bicarbonată, clorurată, sodică, hipotonă și carbogazoasă, fiind recomandată pentru cure interne în cazul afecțiunilor gastrointestinale, tulburări metabolice, boli ale aparatului urinar. *am fi publicat-o și noi în Galeria Foto din această pagină dar la data documentării noastre am găsit-o vandalizată; aviz autorităților! [Fier, 34mg în fiecare litru de apă. Se vede. 😁] Pe harta Google izvorul este prezentat cu numele Borvízforrás, adică „apă minerală” dar căutând o traducere am găsit și varianta „izvor de (apă) de vin” – ce am înțeles noi din asta e că de aici te poți aproviziona, pe gratis, cu apă pentru șpriț 😁 Nu am încercat-o pentru asta, am băut-o doar „sec” și pentru că nu are deloc hidrogen sulfurat în compoziție, a fost băubilă, ni s-a părut chiar gustoasă! După ce o încerci și tu ne comunici impresiile tale într-o recenzie aici? 🤗

Pe DN2D, la intrarea în Lepșa pe sensul dinspre Focșani, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate este un loc bun de popas, de refill pentru bidonul cu apă pentru drum... sau chiar pentru acasă 😊 un izvor pe care nu l-am văzut niciodată secat, chiar și în verile foarte secetoase tot mai curge un pic, cât să te răcorească. [Intrarea în Lepșa dinspre Focșani.] Inscripția de pe placa „comemorativă” o să te facă să aștepți cu zâmbetul pe bune să se umple bidonul (sau bidoanele): „O să intru în păcat, Sfinte Doamne, ține-mă, Pentru vin nu am ficat, Pentru apă, inemă.” 😊 Iar când bei apa rece și proaspătă, spune un Bogdaproste în memoria celor care au construit izvorul: Ilie, Traian și Ion! 🤗 [Plăcuță comemorativă.] Atenție, parcarea pentru mașini este vis-a-vis de izvor. Unde mai tot timpul este aciuat și câte un cățel fugit sau alungat de acasă... poate vei avea ceva prin bagaje și pentru el 🐶 Și grijă la trafic când traversezi către și de la izvor, nu există marcaj trecere pentru pietoni.

La fel ca majoritatea catedralelor arhiepiscopale, episcopale sau mitropolitane din România, și cea de la Constanța are un dublu rol, atât de catedrală arhiepiscopală cât și de biserică a unei mănăstiri – Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel". La data documentării noastre, aici viețuiau 12 slujitori monahi; pe lângă aceștia, în catedrală slujesc și câțiva preoți de mir, căsătoriți. Astfel, Constanța este unul din puținele municipii din România care are în mijlocul orașului o mănăstire, în cadrul căreia se află catedrala celei mai vechi Mitropolii de pe actualul teritoriu al României, amplasată alături de un sit creștin timpuriu din vremea Imperiului Roman. [Vedere rară, sf. sec. XIX.] În piatra de temelie, pusa la 4 septembrie 1883 și sfințită de către episcopul Dunării de Jos Galați, Iosif Gheorghian, a fost introdus actul de fundație semnat de către Regele Carol I și soția sa, Elisabeta, alături de „medalii, decorațiuni și monete naționale”. Deși recepția provizorie s-a făcut în 1885, odată cu terminarea lucrărilor, sfințirea bisericii s-a făcut abia la 22 mai 1895, după o întreaga saga legată de cel care trebuia să picteze biserica și după o serie de probleme apărute la fundație, acoperiș, crăpături în pereți etc.. [Actul de fundație, semnat de Carol I și Elisaveta, 4 Septembrie 1883.] Planurile de construcție aparțin renumitului arhitect Alexandru Orăscu (care spre sfârșitul carierei a îmbrățișat stilul neoromânesc), iar arhitectul diriginte al lucrărilor a fost Carol Benesch. Antreprenorul lucrărilor a fost Henri Guaracino. Se pare că Barbu Ştefănescu Delavrancea, când a văzut-o pe la 1888, a spus despre ea că ar fi fost o „reproducţiune reuşită şi poate cu mai juste proporţiuni decât originalul a Domniţei Bălaşa din capitală“ (reconstruită în 1885 în București sub proiectul și supravegherea acelorași Alexandru Orăscu și Carol Benesch) iar într-o publicație de prin 1924, era descrisă ca o „clădire impozantă, cu faţada monumentală, care aminteşte de biserica de la Curtea de Argeş“. [În stânga, Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel.] Deși pare incredibil, odată cu sfințirea ei în 1895, a devenit prima biserică românească din oraș; 😮 până la ea, singurul loc unde se „îmbisericeau” creștinii ortodocși români fiind biserica aparținând comunității grecești, singura biserică ortodoxă acceptată de stăpânirea otomană. Cunoscând această situație, imediat după  cucerirea independenței în 1877 și alipirea Dobrogei la România, Regele Carol I a recomandat construirea primei biserici parohiale românești, fiind nu doar ctitorul ei moral ci și unul dintre marii susținători inclusiv financiar. Și nu doar al ei ci și al bisericii catolice, al sinagogii și chiar al marii moschei (care îi poartă și numele), aflate toate în apropiere. [Detaliu pictură.] Prima pictură, realizată în ulei de pictorul George Demetrescu Mirea între anii 1885-1888 în stil realist, a fost destul de controversată, atât ca abordare tehnică cât și sub aspect religios, fiind considerată la acea vreme drept necorespunzătoare (ziarul Constanța relata la 27 septembrie 1892, în articolul „Iarăși Catedrala nóstră”, că Mirea și-a pictat în rol de muceniță atât soția cât și câteva frumuseți ale Bucureștiului acelor vremuri „...doamnele doctor Fridman și Drăgescu, boeroaica Stina”). Aceste controverse, care au ajuns până în Parlamentul de la București, se pare că au avut și ele o contribuție importantă la întârzierea cu 10 ani a momentului sfințirii. Conform aceluiași ziar Constanța, până când artistul nu a fost de acord să retușeze și să aducă pictura în standardele canonice, „P.S.S. Episcopul Dunărei de Jos în a cărei eparchie intră și Dobrogea, refuzase să sfințească Catedrala construită la Constanța și să o deschidă astfel credincioșilor sub cuvânt că picturile murale nu ar fi bisericești”.  Chiar dacă nu par, așa bine împodobite și poleite cu foiță de aur, toate candelele, policandrul, catapeteasma și stranele sunt făcute din lemn, și majoritatea sunt originale, de la sfințirea bisericii, realizate după planurile vestitului arhitect Ion Mincu și lucrate la Paris, sub directa supraveghere a acestuia. [Mobilier bisericesc original, creație a arh. Ion Mincu.] După ce a trecut fără stricăciuni majore prin mai multe cutremure și furtuni puternice, inclusiv „uraganul” din ianuarie 1931 despre care vorbea episcopul Gherontie într-o scrisoare adresată primarului, în timpul celui de-al doilea război mondial Catedrala a fost bombardată de aviația sovietică, fiind afectată destul de serios, astfel încât după terminarea războiului a fost necesară reconstrucția altarului (parțial) și a catapetesmei (integral), precum și realizarea unor lucrări de reconsolidare generală. La sfârșitul acestora, în 14 Ianuarie 1951 biserica  a fost resfințită de I.P.F Iustinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române iar între anii 1959 și 1965 o echipă de pictori condusă de Gheorghe Popescu și Niculina Dona-Delavrancea a refăcut integral zonele afectate de bombardament, în stil neobizantin, folosind tehnica frescei ude. Dacă privești cu atenție vei observa că marea majoritate a sfinților au port tradițional românesc sau cu influențe românești. [Detaliu, altarul distrus după bombardamentul din 1941.] Lăcaşul a servit ca biserică parohială până în anul 1923 când, odată cu reînființarea Episcopiei Constanța, devine catedrală episcopală... până în 1950, când Episcopia a fost desființată și integrată în Episcopia Dunării de Jos. Între anii 1950-1990, deşi era considerată în continuare Catedrală a oraşului, oficial a devenit biserică parohială. Abia după reactivarea Arhiepiscopiei Tomisului în 1990, redevine Catedrală arhiepiscopală, iar din 2001, menţinându-şi statutul, este organizată ca lăcaş monahal sub numele de Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. [Catedrala și Palatul Episcopal.] În biserică sunt mai multe icoane făcătoare de minuni, una dintre ele, a Maicii Domnului, pictată la mănăstirea Durău în perioada interbelică, a scăpat neatinsă după bombardamentul din 1941, fiind găsită în ușa bisericii și nu în altarul unde se afla de obicei, care tocmai fusese aproape distrus. Pe lângă icoanele care atrag foarte mulți credincioși, catedrala adăpostește și fragmente de moaște ale foarte multor sfinți, printre care Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, Sfinții Mucenici Vasile, Nicolae, Rufim și Simeon Stâlpnicul, Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Epictet și Astion de la Halmyris (cei mai vechi martiri atestați pe pământul românesc), Sf. Pantelimon, Sf. Nectarie, Sf. Serafim de Sarov si Stelian Paflagonul (ocrotitorul copiilor)... și bineînțeles, ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, aduse și dăruite catedralei la hramul din 2022 de o delegație condusă de Mitropolitul Iacob de la Silistra (Bulgaria). Datorită importanței moaștelor Sf. Pantelimon, primele aduse în România, certificate oficial și depuse aici în anii 1930 într-o raclă foarte frumoasă, donație comună a regelui Carol al II-lea și a enoriașilor catedralei, 27 Iulie este considerat al doilea hram al catedralei; atunci și în sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 Iunie) au loc cele mai mari procesiuni religioase din oraș. [Detaliu catapeteasma originală proiectată de Ion Mincu, distrusă în 1941.] Fiind o catedrală arhiepiscopală, I.P.S. Teodosie ține liturghii aici, pe cât îi permite timpul; de obicei, începând cu ora 22, în serile de joi oficiază Acatistul Maicii Domnului iar Sâmbăta, Acatistul Învierii. Programul de slujbe, în zilele în care nu este liturghie arhierească, începe la ora 7 cu Acatistul, Ceasurile și Sfânta Liturghie, iar programul de seară începe la ora 17, cu Vecernia (apusul soarelui); urmează Pavecernița (rugăciunea de după cină), Miezonoptica (ora 24)  și Utrenia (la răsăritul soarelui) - slujbe care se fac doar în mănăstiri.    Doritorii au la dispoziție două magazine cu suveniruri și articole bisericești, Pangarul Mănăstirii aflat chiar la intrarea în catedrală și Pangarul Sf. Nicolae, lângă palatul arhiepiscopiei, vecin cu catedrala. - surse folosite în documentare: www.groovehour.com, „Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel. 1883-2008”, Doina Păuleanu și Virgil Coman

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

Deşi e recomandat la secţiunea Izvor cu apă potabilă, apa izvorului Ghera nu e tocmai potabilă, fiind extrem de sărată, la limita de saturaţie (dizolvare) a sării în apă. Numele îi vine din limba maghiară, în care "géra" înseamnă "izvor sărat" iar localnicii şi cei aflaţi în trecere nu ratează nicio ocazie să se aprovizioneze gratuit 😃 cu apa pe care o folosesc la multe întrebuinţări, de la gătit şi murături până la băi pentru diverse afecţiuni. Dacă vrei să testezi pe pielea ta saturaţia extremă de sare în apă şi să pleci acasă cu un pic de sare extrafină, nu trebuie decât să te speli un pic pe mâini cu apa de la izvor! 😉 [Sare extrafină 😃] Lângă izvor este amplasată o placă comemorativă ce datează din 1878, instalată în memoria lui Veress József , fondatorul primei băi terapeutice autorizate din Sovata - Baia Géra, care folosea apă din aceeaşi sursă; în traducere (mulţumim Visit Sovata pentru ajutor), pe placă scrie: "Pentru Veress József, fondatorul stațiunii. Ca semn de recunoştință sacrificiului sãu adus pentru omenirea suferindã. Placă ridicatã de oaspeții stațiunii din anul 1878. 20 august 1878" - frumos omagiu! 😊 Aflată chiar vis-a-vis de izvor, pe amplasamentul actual al bisericii unitariene, Baia Géra avea în perioada ei de glorie (anii 1870-1890) 28 de cabine şi 11 căzi din lemn; a funcţionat până în anul 1969 iar în 1970, în urma unei viituri puternice locul a fost inundat în totalitate.

Mraconia este un râu, afluent al Dunării. Mraconia este un golf. Iar până la începutul anilor ‘70 Mraconia a fost o mânăstire în golful cu același nume. Ridicată în anul 1523, a primit hramul Sfântul Ilie. Se crede însă că exista încă de la jumătatea secolului 15 – un document de la 1453 spune că exista acolo o obște de 20 călugări și menționează denumirea Mrăcunea. Un vechi sigiliu îi atesta existența în 1735. Pustiită de năvălitori, ruinată în mod repetat, arsă și prădată, distrusă în timpul razboiului ruso-austro-turc din 1787 – 1792, mănăstirea a fost reconstruită și restaurată în mai multe rânduri, până când, în 1968, a fost demolată definitiv, odată cu inundarea zonelor prin construirea hidrocentralei Porțile de Fier. Ar fi putut fi salvată, dar regimul comunist avea un obiectiv din a distruge lăcașurile de cult. Doar părți din ea au mai fost salvate - crucea de pe turlă se află astăzi deasupra stâncii pe care este sculptat chipul lui Decebal, ușile altarului și o candelă sunt expuse în micul muzeu parohial al bisericii din Eșelnița. Când apele lacului de acumulare scad se mai văd încă ruinele fundației. Mânăstirea nu a mai primit drept de reconstrucție decât după anii ‘90. [Crucea de pe "chipul lui Decebal".] În 2000 a fost finalizată noua construcție și a dobândit hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Treime; aparține administrativ de comuna Dubova. Astăzi este o mică mânăstire de maici, fix pe malul Dunării, sfidând parcă legile fizicii pe un cot de mal, pe locul unei foste case de semnalizare. În mare parte a fost ridicată cu voluntari. [Mraconia văzută de pe Ciucarul Mare. 😍] Cuvantul "mraconia" provine din limba slavă și înseamnă loc ascuns, retras. Chiar dacă a fost așa cândva, azi nu mai e cazul. Mânăstirea este așezată cât se poate de vizibil, fiind chiar unul din obiectivele de atracție de pe Clisura Dunării, fie că o abordezi de pe uscat sau de pe apă.