Pârtia Zănoaga-Bran (BRAVA Park)

Vestea despre singurul domeniu schiabil din Vâlcea, numit Transalpina, de la Obârşia Lotrului - Voineasa, a început de ceva vreme să depăşească graniţele judeţului Vâlcea. După o întreagă saga a proiectării şi dezvoltării unui resort care se dorea a fi cel mai mare din ţară (cu aproape 100 de kilometri de pârtii şi instalaţii de cablu care ar fi trebuit să străbată crestele munţilor Latoriţei de deasupra lacului Vidra), într-un final până la urmă fericit, în 2012 s-a inaugurat unul dintre cele mai spectaculoase locuri pentru schi şi snowboard din România. Care foarte rapid a început să atragă din ce în ce mai mulţi pasionați ai sporturilor de iarnă... la început din Vâlcea şi din judeţele limitrofe iar apoi, de pe tot întinsul ţării (la ultima noastră vizită am văzut aici maşini de CT, GL, IS) şi chiar din străinătate. [Aşa ceva... 😍] Iar tot acest interes se datorează celor două mari atu-uri pe care le are domeniul de schi Transalpina. În primul rând, peisajul: fie că te dai în zona superioară fie, mai ales, când cobori pe pârtia Mioarele (cea mare, de dificultate medie), ai impresia că vei „ateriza” în lacul Vidra, care ţi se aşterne la picioare! Munţii înconjurători completează spectacularul, indiferent de sezon iar din telegondole sau telescaun nu vei şti în ce parte să te uiţi mai întâi! 😍  [Vedere din telescaun.] În al doilea rând, preocuparea celor care administrează domeniul de a menţine cât mai mult pârtiile optime pentru schi. Ajutaţi de altitudine (în zona superioară, la 2000m, zăpada rezistă până târziu) dar şi de instalaţiile de producere a zăpezii (care funcţionează non-stop când e necesar și temperatura o permite), cei de aici au reuşit în ultimii ani să ţină deschise pârtiile din zona superioară chiar şi în luna Mai! 😮 [Zona superioară, platoul Bora.] Un alt big-like pentru personal este pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de transport chiar și în condiții mai neprietenoase, spre deosebire de alte domenii schiabile din ţară unde se închid imediat ce începe să bată un pic vântul, iar schiorii sunt trimiși acasă. Am remarcat şi amabilitatea tuturor celor care lucrează aici, de la simpaticele doamne de la casierii până la cei care deservesc teleschiurile.  Accesul se face pe DN 7A care face legătura între oraşele Brezoi (din E81, Valea Oltului) şi staţiunea Obârşia Lotrului aflată pe DN 67C (celebra şosea Transalpina). Cel mai apropiat oraş este Voineasa, la 33 km - dacă ai nevoie de o bancă, un supermarket sau o farmacie, le găseşti aici. [Iarna pe DN7A.] La baza pârtiei este o parcare cu peste 500 locuri (din care 380 în parkingul supraetajat), cu o taxă unică de 25 lei/zi. Tot aici găseşti câteva foodtruck-uri, un centru de închiriere echipament (la preţuri care pleacă de la 50 lei/zi) şi o şcoală de schi (mai este una şi sus, pe platoul intermediar). Şi bineînţeles, casieria, de unde poţi cumpăra cartele cu puncte, valabile 30 zile (30 puncte - 130 lei, 60 puncte - 220 lei) şi ski-pass-uri (1 zi - 125 lei; până la ora 14:00 - 105 lei; de la ora 13:00 - 100 lei... copiii, elevii şi studenţii beneficiază de reduceri - click aici şi vezi secţiunea SKIPASS Online pentru lista completă de tarife). Instalaţiile de cablu funcţionează în sezon zilnic atunci când vremea o permite între orele 09:00-16:30 (ultima urcare la telegondola tronson 1 16:30; teleschi 16:15; telescaun și telegondola tronson 2 16:00). Pe site-ul oficial găseşti şi o secţiune Livecam unde îţi poţi face o idee despre cum arată pârtiile. Dar cel mai bine este să suni la numărul din această pagină și să confirmi starea pârtiilor și celelalte informații prezentate aici, valabile la momentul celei mai recente redocumentări. [Parking exterior şi interior, supraetajat.] Prima fotografie din Galeria-Foto prezintă o hartă a pârtiilor. Din parcare (alt. 1320m) urci cu telegondola, pe un prim tronson al ei până în staţia intermediară de pe platoul aflat la cota 1852m. (cost 10 puncte) În cele aprox. 5 minute şi jumătate de urcare te vei bucura de view-ul superb asupra lacului Vidra dar îţi poţi face şi o idee despre starea şi nivelul de dificultate ale celei mai lungi (şi mai dificile) pârtii de aici; numită Mioarele (marcată cu 1 pe hartă), cu o lungime de 2257m, o diferenţă de nivel de 530m şi o pantă medie de 23%. Recomandată celor de nivel mediu-avansat (roşie), pârtia are şi o variantă (1a) neagră dedicată celor avansaţi. [În coborâre pe pârtia roşie 😍] Odată ajuns pe platoul intermediar, ai de ales între a rămâne aici şi a te da pe cele trei pârtii albastre, a coborî pe pârtia roşie înapoi la staţia de plecare a telegondolei tronson 1 sau a urca cu următorul tronson al telegondolei până în zona superioară, pe vârful Bora. [Staţia intermediară a telegondolei.] Primele două pârtii albastre (2) de lângă telegondolă au fiecare o lungime de 754m pe o diferenţă de nivel 122m; sunt deservite de teleschiul Miru 1 (monopost, cu disc) care are o durată a cursei de aproape 4 minute. De la staţia superioară a teleschiului 1 începe şi o pârtie (numită 4 pe hartă), foarte lină şi foarte uşoară - de fapt, grea 😀, că va trebui să dai un pic la beţe (diferenţă de nivel de doar 31m pe cei 730m) - care duce la telescaunul Bora şi la pârtiile deservite de el... aşa că e mult uşor de ajuns la Bora cu tronsonul 2 al telegondolei 😉 [Urcare cu teleschi 1, cu pârtia 2 în stânga şi dreapta.] A treia (3), tot albastră, este mult mai scurtă (350m), cu o diferenţă de nivel 66m, deservită şi ea de un teleschi monopost (Miru 2) cu durata cursei de 1 min 40 s. În partea dreaptă (în direcția de urcare) a teleschiului am observat o zonă folosită de cei care preferă săniile 🙂 - apropo de asta, săniuțe pot fi închiriate doar de jos, de la bază, înainte de urca în telegondolă! Ambele teleskiuri „costă” 4 puncte/urcare. Pârtiile albastre de pe platoul intermediar sunt perfecte pentru începători şi pentru cei de nivel mediu care vor să-şi perfecţioneze mişcările: sunt destul de late (30-40m) şi au personal de deservire, de mare ajutor pentru începători. [Pârtia 3, cea mai scurtă.] Al doilea tronson al telegondolei te va duce, în 3 minute, până la cota 1944m. pe vârful Bora. De aici, pe pârtia Zănoguţa (5) - foarte uşoară, 675m cu diferenţă de nivel 66m (mai degrabă un drum de acces) - vei ajunge la pârtia Bora (7) şi vei coborî la staţia inferioară a telescaunului care o deserveşte - o urcare costă 6 puncte. [Coborâre pe Zănoguţa, spre pârtia Bora.] Telescaunul (numit Bora), deşi nu are o lungime foarte mare (1169m) este destul de lent şi face 8 minute şi jumătate până în vârful pârtiei. Asta nu e o problemă în zilele frumoase, când te poţi bucura de priveliştea oferită de munţii înconjurători dar în zilele reci şi cu vânt... îţi va prinde bine să fii echipat corespunzător 🙂 Din telescaun, în dreapta se poate coborî pe (6) până la staţia telegondolei iar pe stânga se intră pe pârtia Bora (7), albastră, cu o lungime de 1230m şi 179m diferenţă de nivel, recomandată pentru cei de nivel mediu şi avansat; poate fi abordată şi de începători, sunt doar două porţiuni un pic abrubte care s-ar putea să dea emoţii.  [Porţiunea terminus a pârtiei Bora.] În zilele fără vânt, nori sau ceaţă, zona superioară a domeniului Voineasa e foarte faină: mult mai puţin aglomerată decât platoul intermediar şi pârtia roşie, oferă şi ea o priveliște superbă asupra lacului Vidra, este lată, alternează pante foarte uşoare cu unele mai înclinate, zăpada se menţine cel mai bine aici (chit că la primele ore ale dimineţii poate fi un pic îngheţată)... te vei da cu greu plecat de aici în condiţii de vreme bună 🙂 [Platoul superior cu pârtia Bora 😍] Partea de servicii este destul de ok pe platoul intermediar: în zona telegondolei ai un bar, cu o cafea foarte bună, băuturi diverse și atmosfera tipică apre-ski, iar în zona pârtiei albastre 3 am găsit și un fastfood, care ni s-a părut un pic cam scumpuţ pentru ceea ce oferă (dar avea un vin fiert bine făcut 😊). Mai găseşti aici puncte de închiriere echipament, o şcoală de schi dar și toalete, bine întreținute, cu acces gratuit. [Bar cu atmosferă şi view.] Dacă te prinde foamea şi dacă te înduri să te desparţi de pârtii 🙂 recomandarea noastră e să cobori în zona parcării, unde ai opțiuni mai multe şi mai ieftine. La unul dintre foodtruck-uri ne-a făcut cu ochiul un gyros arătos, care s-a dovedit a fi și gustos 😉 Dar mai sunt și burgeri, pizza, clătite, grill-uri. [Gyros à la Voineasa 👌] Acesta este Domeniul schiabil Transalpina - Voineasa. Sperăm să auzim numai de bine despre acest loc #UndeMergem la #Ski în #România 🤩

La Sovata se află singura pârtie de schi din judeţul Mureş. Aflat la o altitudine de aprox. 1200m, micul domeniu schiabil este administrat privat de familia care deţine şi Cabana Repaş de pe platoul superior. În sezonul de iarnă, când este zăpadă, pârtia Sovata este principalul element de atracţie pentru turiştii din zonă care îşi doresc distracţie în aer liber: fie la săniuş şi snowtubing, fie pentru începători (mai ales copii) care vor să ia primele lecţii de schi/snowboard sau vor să „exerseze” pe pârtia albastră, fie pentru cei de nivel mediu-avansat care se pot bucura de coborâri palpitante pe pârtia roşie. Însă cei de nivel mediu care încă nu îndrăznesc să coboare pe pârtia roşie s-ar putea să se cam plictisească pe cea albastră 🙂 [La baza pârtiei.] Din centrul staţiunii Sovata până la baza pârtiei vei avea de mers aprox. 8 km pe un drum pietruit pe care ar fi bine să circuli cu atenţie, mai ales dacă e acoperit cu zăpadă sau pe anumite porţiuni, cu gheaţă. O să îţi dai seama că ai ajuns aproape de zona de îmbarcare în telescaun atunci când vei vedea maşini parcate pe marginea drumului - dacă vrei să găseşti loc în parcarea de la bază sfatul nostru e să ajungi cu măcar 15-20 de minute înainte de ora deschiderii (10:00). Altfel, să fii pregătit să laşi maşina pe marginea drumului chiar şi la 100-200 de metri înainte de podul pe care se intră spre pârtie, de unde vei mai avea de urcat pe jos încă vreo 50 metri până la baza pârtiei - numa' bun să-ţi faci încălzirea! 😊 Partea bună e că indiferent unde parchezi, nu se percepe taxă de parcare 🙂 [Parcarea de după pod.] Accesul în partea superioară se face cu un telescaun mono-post, deservit de personal destul de ok, doar să fii atent la explicaţiile şi sugestiile lor, atât la îmbarcare cât şi la debarcare. O urcare costă 15 lei/adult, respectiv 10 lei/copil; sunt disponibile şi abonamente de o zi pentru telescaun: 150 lei/adult, 100 lei/copil. Dacă nu schiezi şi eşti venit doar pentru o plimbare sus pe munte va trebui să plăteşti 30 lei pentru urcare+coborâre. Telescaunul funcţionează doar în sezonul de iarnă, atunci când sunt deschise şi pârtiile. ["Decolarea" spre înălţimi 🙂] Când ai ajuns sus, odată ieşit din telescaun, dacă mergi tot înainte vei ajunge la pârtia mică, pentru începători (albastră), în stânga căreia vei vedea şi pistele amenajate pentru săniuş şi tubing.  Iar dacă faci dreapta la ieşirea din telescaun vei începe coborârea pe pârtia mare, „roşie”, cu grad de dificultate mediu spre avansat. Cu o diferenţă de nivel de aprox. 300m, pe cei 1200m ai ei are o înclinare medie de 28%, ceea ce o face abordabilă (şi distractivă 😀) doar pentru cei care stăpânesc bine spre foarte bine tehnica alunecării pe zăpadă, indiferent dacă e vorba de schiuri sau snowboard-uri! Cât timp urci cu telescaunul îţi poţi face o idee despre părţile dificile (prima şi ultima parte) dar restul pârtiei nu prea este vizibil din telescaun... [Îţi poţi face o idee despre cât de abordabilă este ultima parte a pistei roşii.] Revenind la pârtia de sus, unde îţi recomandăm să stai dacă nu eşti de nivel cel puţin mediu: este foarte uşoară iar cei aprox. 350m sunt deserviţi de un teleschi (cu personal de deservire) unde vei plăti 5 lei pentru o urcare sau 100 lei pentru un abonament de o zi. Pentru cartele se plăteşte o garanţie (returnabilă) de 10 lei. [Ieşirea din telescaun, sus.] Dacă vrei să te dai pe pistele de tubing şi de săniuş, poţi închiria (la cabina de la baza teleschiului) săniuţe (30 lei/zi), respectiv vei plăti 30 lei pentru 5 coborâri pe colacii de tubing. [Colaci de tubing sau săniuţe? 😀] Tot de sus vei putea închiria clăpari, schiuri şi beţe - costă 60 lei/zi; dacă ai nevoie şi de cască, se plătesc suplimentar 10-15 lei. Sunt disponibili şi monitori de schi, din cadrul personalului Salvamont (au baza tot sus, într-o căsuţă amplasată lângă ieşirea din telescaun).  Dacă eşti venit la schi, vei urca cu schiurile puse dar la coborâre (dacă nu te „ţine” să cobori pe pârtia roşie) ele vor fi aşezate de cei din staff pe scaunul din faţa ta şi îţi vor fi returnate jos, când ieşi din telescaun. Dacă eşti venit „la plimbare”, e un pic mai simplu dar fi totuşi fii atent la indicaţiile personalului şi nu ezita să întrebi dacă ai vreo nelămurire - din ce am văzut noi oamenii sunt foarte comunicativi şi dornici să te bucuri de o experienţă pozitivă. 🤩 [Personal mereu gata să ajute 🤩] Telescaunul nu funcţionează decât când sunt deschise şi pârtiile. Dacă vrei să urci în sezonul de vară la o plimbare, ca să mănânci sau chiar să te cazezi la cabana Repaş, trebuie să ţii înainte pe drumul pe care vii dinspre Sovata. La un moment dat drumul va face dreapta (există şi un indicator către cabană) iar de aici vei mai avea de urcat aprox. 7 km, roată prin pădure, pe un drum care nu ar trebui să pună probleme nici unui tip de maşină, mai ales dacă e vreme bună. Nu încerca însă această variantă iarna - drumul e mult mai rău şi oricum, este închis cu o barieră. Iarna, singura cale de acces spre platoul superior (şi la cabană) este telescaunul. Când stratul de zăpadă permite, în zilele de sărbătoare şi în timpul vacanţelor şcolare pârtia este deschisă în fiecare zi între orele 10-17; în rest, este deschisă doar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, 10-17. Teleschiul se opreşte la 16:45 iar telescaunul se închide un pic după ora 17, după ce personalul se asigură că au coborât toţi cei aflaţi sus. [Pârtia albastră este plină de schiori aflaţi la primele lecţii, atenţie la ei!] La Cabană, pe lângă specialitatea casei, ciorba de fasole cu ciolan (300 ml, 20 lei), poţi alege dintre cele câteva minuturi făcute pe grătar (mici, cârnăciori, ceafă de porc, piept de pui). Bine, singura legătură cu „minuturi” e că se fac repede, de la momentul în care comanzi şi plăteşti până când poţi lua mâncarea poate dura şi jumătate de oră, mai ales la orele „de vârf” de la prânz (13-15) când e cel mai aglomerat 🙂 Nu se serveşte la masă, atât mâncarea cât şi băutura se comandă şi se ridică de la bar. Când se lasă prins (cu greu) în bazinele de creştere de lângă cabană, în meniu îşi face loc şi păstrăvul preparat la grătar 😀 [Oră de vârf în restaurantul cabanei.] Noi am „profitat” de timpul de aşteptare degustând o altă „vedetă” a casei, pâinea unsă cu untură şi ceapă (6 lei/felia)... plus un vin cald delicios (10 lei) care a completat-o foarte bine 😊 pentru ele nu a trebuit să aşteptăm, le-am luat imediat ce le-am plătit. [Aperitiv 😀] Am încercat mititeii, pieptul de pui la grătar, cu cartofi prăjiţi şi salată de legume murate. Bine preparate toate, le-am asezonat şi cu un pic de muştar şi ketchup, oferite din partea casei în bidonaşe plasate pe mese. Preţurile, atât la băuturi cât şi la mâncare, sunt cumva obişnuite pentru o cabană amplasată pe munte: mici de 7 lei/buc (inclusiv muştar şi pâine), grătar de la 25 lei, garnitură 10 lei, murături (7 lei), desert 15 lei. View-ul către pârtia mică este inclus atât din interior cât şi de la cele câteva mese de pe terasă, de mare succes în zilele însorite. [Mâncare cu view 😍] Pentru că în zonă nu prea este semnal, plata cu cardul nu este posibilă; asigură-te că ai la tine destul numerar ca să acopere orice cheltuială, atât pentru urcări/închirieri cât şi pentru consumaţia de la cabană.  Înainte de a porni la drum spre pârtie îţi recomandăm să suni la telefonul din această pagină ca să te informezi despre starea pârtiilor, preţuri etc. iar cu un click aici poţi vedea live cum este sus. 

Morile de apă de pe râul Camenița sunt probabil cel mai interesant element de atracție din comuna Sichevița. În teorie există un traseu tematic, ce ar include mai multe asemenea mori și ar dura vreo 10 ore, prezentat pe un panou instalat pe DN57 la intersecţia cu drumul spre Sicheviţa. În practică însă nu prea ai cum să faci asta. În primul rând, pentru a avea o experiență cât mai frumoasă, e nevoie să fii însoțit de un ghid sau un localnic, care știe exact unde să te ducă. Pentru că indicatoarele lipsesc aproape cu desăvârșire, iar morile nu sunt chiar foarte ușor accesibile. În plus, e posibil să te întâlnești cu câini. Apoi, e mult mai interesant să le vezi pe cele funcționale (multe au fost abandonate), poate chiar în timp ce lucrează – căci parte din ele încă mai sunt folosite pentru măcinat – și să înțelegi pe ce principii funcționează totul. Conform informațiilor oficiale, ar fi existat vreo 25 de astfel de mori; astăzi mai sunt funcționale doar 9. Dacă ajungi în zonă şi vrei să vezi morile, cel mai bine e să o suni din timp pe dna Milevuța Avram (ghid de la primăria Sichevița) la telefon 073543819.  Natural zona este este foarte frumoasă, însă prezența omului lasă în prea multe locuri urme foarte urâte. [Din păcate, apa încă poartă la vale tot felul de deşeuri aruncate de gunoaie... 😔] Morile sunt un exemplu magistral al comuniunii străvechi a omului cu natura, aici, în una din cele mai vechi așezări din regiune. Ridicate unele în urmă cu mai bine de 200 de ani, toate sunt mici monumente de arhitectură și ingeniozitate populară. [...dar natura se încăpăţânează să reziste 😍] Noi am reușit să vedem două – Moara lu’ Codreanu și Moara de la Botul Cracului, cu ajutorul dnei. Milevuța, care ne-a fost un ghid foarte bun la ambele și al dlui. Gruița Lazăr (pe care toată lumea îl ştie de Lăzărică 😀), administratorul celei de-a doua. Pe râurile care străbat zona, Camenița și Gravensca, mai sunt însă și alte mori: Bișteg, Cioacă, Nemoianu, Zaica și altele... Ridicate din lemn lipit cu lut, pe cursul apei sau pe un canal deviat artificial, multe au vatră deschisă pentru încălzire pe vreme rece și alături adăpost pentru animale. [Moara lu' Codreanu din Sicheviţa.] Moara lu’ Codreanu ar fi fost construită, după spusele bătrânilor, în jurul anului 1910. Proprietarul terenului pe care a fost ridicată era codrean (pădurar), de unde și denumirea morii.  Apa ajunge la moară pe ierugă – canalul desprins din albia Cameniței, prin care apa este adusă la un nivel puțin mai înalt decât cel al morii – și apoi prin ciutură (jgheab) este dirijată în jos. Când este necesar se poate folosi și o găleța, care îngustează fluxul, apa căpătând astfel presiune spre palele roții morii, pe care le lovește cu putere, punând roata în mișcare și pornind astfel coregrafia măcinatului. Apoi își vede mai departe de drum, revenind în râu. Piatra de moară superioară, mobilă (doar ea se învârte, piatra de jos e fixă), cioplită din cremene, acționată de un ax ce o conectează cu roata, ronțăie mărunt boabele de porumb, grău sau ovăz, transformându-le în hrană pentru animale sau făină pentru consum uman. Grăunțele ajung între roțile crestate din coșul din lemn de deasupra, prin praporiță; dar nu oricum, ci după cum „comandă” lăcomița, care freacă pe piatra superioară, provocând vibrații ce mișcă boabele spre pietre. Inginerie, nu glumă! Trebuie să vezi ca să înțelegi... Și mai sunt și alte „gadget-uri” menite să ajute la funcționarea cât mai ușoară a operațiunilor – ridicarea pietrei superioare pentru reglarea gradului de măcinare, încărcarea făinii în saci etc. Făina măcinată la rece, la piatră, are alt gust, alte proprietăți nutritive. Ca să ajungi la Moara lu' Codreanu trebuie să traversezi apa Cameniţei printr-un vad care nu ar trebui să pună probleme nici unei maşini. Noi am trecut cu o maşină de familie 🙂 [Drumul spre Moara lu' Codreanu.] Moara de la Botul Cracului a fost refăcută în 2011, arată ceva mai... modern... A fost un pic tencuită, i s-a schimbat ușa, jgheaburile din lemn au fost înlocuite cu tuburi din fier; are și adăpost pentru animale, unde acestea se odihnesc și primesc hrană cât durează măcinatul (în cazul în care rândașul nu are tractor cu care să se deplaseze la moară). Piatra de-aici are „vârsta” de 28 de ani. [Punte peste canalul morii de la Botul Cracului.] Am localizat pe hartă locuinţa administratorului (simpaticul Lăzărică) pentru că aici este punctul de întâlnire dacă vrei să îi vizitezi moara, după o discuţie prealabilă la telefon 0721379687; de la el poţi cumpăra şi făină măcinată la rece, la piatră iar dacă sunteţi un grup mai mare şi sunaţi cu măcar o săptămâna înainte, puteţi aranja şi o masă cu produse din gospodăria lor! [Mălai alb 😮 măcinat la moara lui Lăzărică.] Când o suni pe dna Milevuța întreab-o şi dacă e cineva la rând la vreo moară, doar aşa le poţi vedea şi în funcţiune! [La dreapta şi... prima casă e cea a lui Lăzărică.] Fiecare moară are alocați 10-12 rândași (adică persoane cărora le vine rândul la măcinat), care împart un fel de drept de proprietate comun asupa morii, drept care se moștenește. Printre ei, cu ceva atribuții suplimentare, este „tata morii”; adică un fel de administrator, care se ocupă de aspectele ce țin de „mentenanță” – piatra trebuie ferecată (trebuie refăcute micile striații cioplite pe suprafața de contact, care strivesc boabele), coșul trebuie întreținut...  Rândul e într-o zi anume din săptămână (nu te duci când vrei tu... lucrurile trebuie să fie organizate...) – lunea, marțea... chiar dacă macini o dată la două săptămâni, tot în acceași zi din săptămână macini. Iar la moară se stă în funcție de situația financiară – cine e mai bogat stă mai mult, pentru că are mai multe cereale și mai multe animale pentru care macină. Bine, așa era odinioară... acum puțini oameni mai macină, puțini oameni mai cresc animale... [Ierugă şi zăgaz cu noroc 🙂] Ne-a plăcut tare mult următorul detaliu: în general roțile morilor au fost construite să se învârtă în sensul acelor de ceasornic; la Sichevița însă cele mai multe se învârt invers; spun bătrânii că au fost făcute așa ca să întoarcă timpul. De asta li se mai spune și mori „îndărătnice”.  Iar acolo chiar ai senzația e că au reușit și că timpul a stat în loc... 🤩

Dacă incursiunile turistice te-au adus și pe Clisura Dunării, mai exact la Berzasca, ai ocazia să te bucuri și de ceva aventură, cu XTreme Park Adventures.  Variantele sunt mai multe – extreme jet-boat sau jet-ski pe Dunăre, pentru adrenalină la intensitate mare, iar pentru experiențe ceva mai calme – croaziere pe Dunăre, ATV-uri sau biciclete. Extreme jet-boat este o adevărată nebunie, recomandată celor cu tensiune arterială stabilă. Unică pe Dunărea românească, ambarcațiunea de mare viteză este disponibilă câd vremea o permite (aproximativ iunie-octombrie). Și nu doar că merge cu până la 90km/h, dar execută și manevre de rotire de chiar și până la 360 grade, ba mai face și scufundări!!! Da, ai citit bine! Gabi, cel care stă la cârmă, s-a instruit special pentru asta în străinătate. Acum... lasă-ți imaginația sa zburde... Pentru 150 lei/persoană, într-o experiență de aproximativ 30 de minute ai parte de aproximativ 15 de minute de senzații intense. Dacă n-ai inima tare, ai grijă să ai asigurarea la zi 😉 Toată nebunia e filmată, așa că vei avea și mărturia video a reacțiilor, în caz că te gândești să spui că ai fost erou și nu ți-a fost frică 😉  Ambarcațiunea are 13 locuri dar trebuie să fiți minim 8 pentru o ieșire. Primiți veste de salvare și un instructaj serios. Dacă vă strângeți 13 e ușor – ocupați toată barca și ați plecat. Oricâți ați fi, noi recomandăm totuși o programare prealabilă prin telefon. A, şi ar fi de preferat să fiţi îmbrăcaţi cu haine care se usucă uşor şi să aveţi încălţăminte potrivită pentru apă 😀 pentru că da, vă veţi uda până la piele! [Duş nautic 😀] Jet-ski-urile sunt în număr de două; ambele pentru două persoane dar dacă vrei să faci „figuri” e mai bine să mergi singur. Pentru cei 90CP este necesar permis de ambarcațiune. Cu 250 lei te dai 20 de minute. Cum spuneam, dacă ești genul mai calm, poți opta pentru o croazieră pe Dunăre, către oricare dintre punctele de interes de pe Clisură, până la Eșelnița, la Tabula Traiana. Pentru o excursie de o zi la Cazanele Dunării ambarcațiunea se închiriază cu 2200 lei (capacitate max. 12 persoane); în funcție de preferințe, se poate aranja și o masă pe traseu. O excursie la insula Ostrov costă 120 lei/persoană și se organizează cu minim opt persoane. Oriunde vei merge, simpaticii ghizi vor avea la ei poveştile despre locurile vizitate şi vor încetini ca să le fotografiezi de pe apă. [Barca pentru croaziere pe Dunăre.] ATV-uri sunt cinci și întotdeauna vei merge însoțit de ghid. Sunt de nivel mediu de putere – 48CP, 4x4, pentru doi pasageri. Se închiriază minim două ATV-uri. Se pot face mai multe circuite, dar cel mai atractiv, pe care am fost și noi, este cel de pe Valea Siriniei. Costă 420 lei/ATV (include ghid, combustibil, căști) și durează aproximativ 3,5 ore (cu tot cu opriri); are o lungime de aproximativ 50 km (dus-întors) din care 18 km pe asfalt și vreo 6 km off-road. [Cascade şi... frăguţe pe traseu 😍] Traseul este fix și include o mulțime de locuri frumoase și interesante. Primul este ruina Mânăstirii Sirinia și este precedat de „testul de conducere” - dacă reușești să cobori fără probleme panta care duce spre mânăstire, te „califici” să conduci și pe restul traseului; ghidul va povesti câte ceva și despre vechiul lăcaș din poiana plină cu fragi (dacă nimerești perioada). [Coborârea de test 😃] Mai mergi La Jgheaburi, locul unde eroul local Iovan Iorgovan (Hercule în alte legende) s-a luptat cu Hidra și i-a retezat unul din capete; în albia râului se văd urmele pașilor uriașului și ale potcoavelor calului iar pe stânci a rămas până azi sângele animalului mitic – în realitate niște forme foarte interesante de eroziune în albia râului și straturi de turmalină (dacă apa e mică poți păși pe stâncă și îi poți testa presupusele puteri vindecătoare și energizante); iar poveștile nu se opresc aici. Cascada Podul Înalt, La Pișători sau cascada Rizna, toate vin cu basme, prințese, drame. [Intrarea pe traseul off-road spre cascada Rizna.] Cheile Siriniei sunt foarte frumoase iar în luna mai te îmbată cu mirosul liliacului înflorit, care acoperă versanții. Drumul este îngust, trebuie circulat cu atenție, dar e asfaltat deci accesibil. [Vei avea tot timpul antemergător 😉] Dar se pot face şi ture mai scurte, în împrejurimile satului Berzasca, tot aşa, cu minim 2 ATV-uri. Preţul de 200 lei/oră/ATV include ghid (va merge pe un ATV separat), combustibil, echipament de protecţie. [Gata de drum, pe cai-putere...] Iar dacă vrei să-ți pui fizicul la treabă, sunt de închiriat biciclete mountain-bike (zece bucăți), la 50 lei/zi. [...sau cu om-putere 🙂] Pentru atracţiile terestre (ATV, biciclete) punctul de închiriere şi plecare este cel localizat pe hartă (Pensiunea Ecaterina). Pentru cele nautice 🙂 se pleacă de la un debarcader aflat la câteva sute de metri distanţă de pensiune, pe malul Dunării; când vei suna pentru rezervare o să primeşti pe telefon localizarea exactă.

Sanctuarul de Urși Libearty de la Zărnești este una din poveștile acelea care cumva reușesc să ne facă să credem că mai există, totuși, și finaluri fericite... Plecând de la premise oribile, s-a născut o inițiativă de toată admirația, cum numai dintr-un suflet plin de dragoste se poate naște. [Pădurea care adăposteşte sanctuarul.] Povestea sanctuarului are două începuturi – unul emoțional și un altul... administrativ. Începutul emoțional e unul extrem de trist. Se situează temporal în 1998 și geografic în curtea unui restaurant din Bran. Unde într-o cușcă mizeră trăia o ursoaică; de fapt “trăia” este prea mult spus. Mai adecvat este suferea; zi după zi, după zi. Închisă, într-un spațiu minuscul, pe ciment, fără hrană, mai mult moartă decât vie, condamnată de niște brute care nu merită să fie numite oameni. A fost descoperită de niște OAMENI, care au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a o ajuta. Cristina Lapis, soțul și prietenii ei au străbătut zilnic, timp de patru ani, zeci de kilometri pentru a merge la Maya, a o hrăni și a petrece timp cu ea în încercarea de a-i alina suferința și a-i îmbunătăți starea. Și au reușit; un pic; până când Maya nu a mai putut suporta suferința captivității și a început să se automutileze, pierzând în cele din urmă lupta... Moartea Mayei a fost debutul Sanctuarului Libearty. [Remember Maya.] Începutul administrativ datează din 2005, când Asociația de protecție a animalelor „Milioane de prieteni“ a semnat cu Primăria Zărnești un parteneriat, prin care a primit în concesiune terenul necesar construirii sanctuarului. [Intrarea în sanctuar.] Și de-atunci membrii și personalul asociației au tot avut de lucru. Căci „oamenii” pot mai mult și mai rău decât povestea Mayei. Peste 130 de urși au fost salvați, unii din situații inimaginabile, cu traume irecuperabile; Libearty le-a oferit măcar un final de viață mai liniștit... Nu toți urșii din sanctuar au, din fericire, povești atât de tragice ca a Mayei, sau a lui Max (le veți afla pe toate de la ghizii din rezervație). Unii au avut norocul de a fi salvați de mici sau când răul nu era încă prea mare. Ce e aproape invariabil în poveștile tuturor urșilor este elementul ce stă la baza lor – omul. Care abuzează, care capturează, care ucide, care se vrea stăpân discreționar peste toate. [Remember Max. 😢] Acum, în aproape 70 ha de pădure, peste 100 de urși învață din nou să meargă pe iarbă, încearcă să uite de piruetele din arena circului, sunt hrăniți, tratați. După 28 de ani de circ și statut de „fabrică de pui” (născuți pentru a fi vânduți), Alisa, azi oarbă, simte pentru prima dată pădurea. Andi devenise „urs gunoier” și  a fost slavat de la moartea pe care i-o deciseseră autoritățile. Anima se recuperează după ce a fost grav accidentată de o mașină. O întreagă familie formată din ursoaică și doi pui masculi a fost adusă în sanctuar dintr-o zonă turistică unde erau hrăniți de „binevoitori” inconștienți (NU! Hrănind urșii nu le faceți niciun bine!!!) Mulți urși au fost salvați de la cel mai probabil a fi uciși din cauză că se apropie prea mult de oameni și locuințele lor. Bam, deși adult acum, încă își suge lăbuța, cum făcea când era un mic pui orfan. Mulți alți pui orfani au ajuns la Libearty; pot fi considerați norocoși. Boris și-a pierdut dinții rozând barele cuștii în care era ținut la zoo. Ei și mulți (din păcate), mulți alții, astăzi (din fericire) își petrec timpul cățărându-se în copaci, bălăcindu-se în piscină, jucându-se; cei mai mulți au trecut peste traumele captivității. ["Garsoniera" în care Odi a "trăit" 12 ani.] Cel mai bătrân dintre urși are 41 de ani! Îl cheamă Yogi. Media de viață a urșilor în sălbăticie a scăzut din păcate până la o medie de 20 de ani, preponderent din cauza efectului pe care îl au activitățile umane asupra mediului. Mai sunt Coccolino și Coccolina. Ghizii au o mulțime de povești și informații nu doar despre urșii din sanctuar ci și despre specie în general – cu ce și cum se hrănesc (nu, oamenii nu fac parte din dieta urșilor!), cum socializează, cum se înmulțesc, viața de familie.  [Serviciul de livrări LiBEARty 😊] La Zărnești sunt doar urși bruni. Cele mai grele probleme cu care se confruntă personalul din sanctuar sunt traumele emoționale ale urșilor. Dacă pentru cele fizice există de cele mai multe ori soluții, cum să vindeci un urs căruia îi este frică să calce pe iarbă??... pentru că din primele clipe ale vieții a fost ținut, ani la rând, într-o cușcă din bare de fier... [Socializare. 🥰] Există în sanctuar și o cameră care transmite imagini live – poate fi accesată aici sau pe site-ul sanctuarului. Așa poți urmări oricând ce mai fac urșii. Iar „vedeta” este Jimmy – leneșul parcului, care stă mai mereu cât mai aproape de zona de hrănire sau pe marginea piscinei. [Urs la piscină. 😍] La Libearty și-au mai găsit loc și alte animale aflate în primejdie – ciute, lupi (șase la data vizitei noastre), căprioare. În afară de sanctuar, Asociația administrează și trei adăposturi pentru căței și o fermă educațională. "Milioane de prieteni" a încheiat un protocol cu adăpostul public pentru câinii fără stăpân din Brașov, în baza căruia preia animalele după cele 21 de zile prevăzute de lege când, conform reglementărilor, ar trebui eutanasiate (Vrei un cățel? Adoptă unul!) Iar ferma adăpostește animale domestice sau de companie abandonate, abuzate sau utilizate până la epuizare. [Lup din sanctuar.] Asociația face în câteva școli din Brașov inclusiv ore de educație privind bunăstarea animalelor și protecția mediului, scop în care a conceput și un manual. Din păcate e mult de treabă iar legislația a făcut de-a lungul timpului munca și mai grea celor care încearcă să salveze animalele; în prezent lucrurile s-au mai îmbunătățit dar mai sunt încă prea multe situații care pun în pericol viața urșilor sau îi expun la abuz,  pe ei sau alte animale sălbatice (și chiar și domestice). Iar cazurile tot vin... Multe vedete iubitoare de animale, din întreaga lume au vizitat Sanctuarul de la Zărnești – Brigitte Bardot, Alesha Dixon, Jacqueline Bisset, Leona Lewis, Natalie Imbruglia și mulți alții. [Cuşti folosite DOAR la salvarea urşilor.] La aproximativ 9 km de Zărnești, cam 12 km de Bran și vreo 26 km de Brașov, Rezervația de urși Libearty e destul de ușor de găsit dar drumul nu e tocmai cel mai confortabil după ce ieși din DN73A. Nici nu ar putea fi altfel, că, na, urșii se simt bine în pădure... Un pic mai bine de 3 km sunt pe drum neasfaltat, iar când vremea e neprietenoasă poate pune ceva dificultăți; atenție la trecerea pe podul peste râul Bârsa, mai ales și dacă garda mașinii e joasă! Parcarea este gratuită și încăpătoare; nu e amenajată, așa că dacă vremea e rea poate fi un pic dezagreabil. [Parcare încăpătoare.] Sanctuarul este deschis de marți până duminică (lunea este închis, cu excepția lunii de Paște). Se fac doar tururi ghidate, există reguli, nimeni nu se plimbă hai-hui. Tururile au loc doar dimineața, click aici pentru a vedea orele de intrare în funcție de sezon ; un tur durează cam o oră; la cel târziu ora 13 nu mai e nimeni în sanctuar în afară de animale și lucrători. Urșii sunt hrăniți dimineața și stau preponderent în zone unde pot fi văzuți; mai târziu se retrag în pădure, la liniște, unde le place lor cel mai mult. ["Brunch" ursăresc. 😍] Programul de vizitare se schimbă în funcție de sezon (pentru informații la zi - click aici). Numărul maxim de persoane la un tur este de 40. Confortul animalelor trebuie păstrat, multe dintre ele au fost salvate de la zoo sau de la circ, deci interacțiunea cu vizitatorii trebuie să fie minimă și cât mai discretă, astfel încât urșii să nu se simtă la fel ca în mediul de unde au scăpat. Animalele nu trebuie hrănite de vizitatori, nu trebuie provocate. Nu se fumează. Este absolut necesar ca pe tot parcursul să se păstreze liniștea și disciplina; copiii trebuie ținuți aproape și supravegheați pentru a nu se pune în pericol și pentru a nu deranja animalele. Tururile se desfășoară în română sau în engleză; în mod obișnuit separat dar în cazuri excepționale se mai întâmplă ca în același tur să se facă prezentarea în ambele limbi. [Tururile sunt foarte bine organizate.] Există și tururi private, VIP sau superVIP – care oferă experiențe mai complete și mai complexe – acestea necesită rezervare prealabilă. Biletele se cumpără de pe site-ul Sanctuarului iar la fața locului se mai vând doar biletele nevândute on-line. Accesul este interzis copiilor sub 5 ani! Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani au acces doar însoțiți de adulți.  Prețurile variază în funcție de sezon, zi și categorie de vârstă și sunt cuprinse între 40 lei (pentru copii în cursul săptămânii) și 90 lei (pentru adulți, în weekend). Click aici pentru toate categoriile și orele de intrare. [Magazin de suveniruri şi... punct de adopţie urşi.] Libearty poate nu e unul din locurile acelea din care pleci încântat că, uau!, ai avut o experiență minunată. Poveștile urșilor au început trist dar sanctuarul le oferă o continuare (mai) fericită. Vizita la Libearty poate fi considerată una educațională, care oferă o altă perspectivă despre urși. Fiecare bilet plătit hrănește un urs. Poți face însă și mai mult decât a plăti biletul pentru tur – poți adopta (virtual, evident) un urs, poți face diverse donații (persoană fizică sau persoană juridică) sau achiziționa produse de la magazinul de suveniruri aflat la intrare.

În sezonul de iarnă pârtia de schi SkiGyimes este principalul punct de atracţie de pe Valea Ghimeşului şi împreună cu bobul de vară (care funcţionează şi iarna) transformă comuna Lunca de Sus într-un veritabil pol al distracţiei în zona Harghita-Bacău. [Schi şi bob de vară.] Iar asta pentru că găseşti toate „ingredientele” ca să te simţi bine: parcare mare (şi ieftină, 10 lei/zi), centru de închiriere echipament schi/snowboard/sănii, monitori de schi, pârtii, pistă de săniuş (cu acces gratuit), bob de vară (vezi recomandarea Alpine Coaster Gyimes), restaurant (cu mâncare bună, preţuri ok şi porţii mari - vezi recomandarea Restaurant Ski Gyimes), snack-bar numai bun pentru o pauză de hidratare. Şi dacă vrei să petreci mai mult timp aici, caută în aplicaţie recomandarea Pensiunea Ski Gyimes 😉 şi fă o rezervare. Atmosfera este foarte faină, de cabană, iar oamenii sunt puşi pe distracţie! [Cine spunea că nu poţi bea pălincă pe schi?! 😀] Sunt două pârtii, una albastră pentru începători cu o lungime de 800m şi una roşie, medie ca dificultate, de 700m. Cele două pârtii sunt deservite de două instalaţii de cablu: un teleschi monopost şi unul dublu (T) cu o capacitate totală de 1500 persoane/oră. Teleschiul monopost este un pic mai lung, pleacă un pic mai de jos şi ajunge un pic mai sus. Programul de funcţionare este 09-21 (când vremea permite, după ora 18 există şi nocturnă) cu două pauze (13:00-13:30 şi 17:30-18:00). [Program nocturnă de 3 ore, în fiecare zi.] În vizita noastră de documentare, deşi am poposit aici la sfârşit de ianuarie, într-o zi autentică de iarnă, sezonul nu era prea darnic iar pârtia albastră nu era funcţională, administratorii domeniului preferând să pună toate tunurile pe pârtia roşie astfel încât să se poată schia în cele mai bune condiţii (măcar) pe ea. Şi le-a ieşit bine: zăpada era multă şi de bună calitate! Chiar dacă era deschisă o singură pârtie, funcţionau ambele teleschiuri iar asta a făcut ca timpii de aşteptare să nu depăşească 5 minute, ceea ce a fost foarte pentru o zi de sâmbătă; dar în perioadele de full-sezon am înţeles că uneori se poate aştepta şi o oră la coadă! [Plecare teleschi T, cu personal de asistenţă.] Dacă eşti obişnuit cu el, ia teleschiul dublu (T), e mult mai rapid decât cel monopost. Cele două teleschiuri sunt paralele (monopost în stânga, dublu în dreapta) însă ambele pe aceeași parte a pârtiei, astfel încât atunci când vrei să ieşi din cel dublu spre pârtia roşie va trebui să fii atent la cei care urcă pe celălalt teleschi şi bineînţeles, va trebui să le dai prioritate 😉 la fel şi dacă vrei te întorci la staţia de plecare a teleschiului dublu: vei trece printre cei care urcă cu ambele teleschiuri! Atenţie, da? [Atenţie la cele două teleschiuri paralele!] Pârtia roşie este de dificultate medie, potrivită pentru cei care vor să exerseze dar am văzut şi mulţi schiori avansaţi. Are de toate: porţiuni înguste dar şi late, abrupte dar şi line. Plus un view superb asupra celor două Lunci (de Sus şi de Jos) şi asupra viaductului care le desparte! 😍 [View de pe pârtia roşie.] Dacă eşti începător, aflat la primele tale experienţe de alunecare fără instructor, nu îţi recomandăm să te dai pe pârtia roşie pentru că sunt câteva porţiuni care s-ar putea să te pună în dificultate. Dar dacă insişti să o faci, urcă pe teleschiul cu disc (monopost) şi o să poţi ieşi din el în zona de pe pârtie care ţi pare mai abordabilă, numai să fie după stâlpi, da? [Din primul teleschi poţi ieşi pe unde doreşti.] Preţurile sunt foarte bune: pleacă de la 30 lei (adult) / 25 lei (copil) pentru 3 urcări şi ajung până la 150 lei (adult)/125 lei (copil) pentru o zi întreagă (09-21) inclusiv nocturnă! Sunt disponibile şi abonamente de 3-7 zile sau un sezon întreg dar şi ski-pass-uri de jumătate de zi (dimineaţă, după-masă sau nocturnă). Pentru cartele se plătește o garanție de 10 lei. [Zona superioară a pârtiei.] În partea inferioară a pârtiilor, imediat deasupra restaurantului, este o pistă de săniuş cu acces gratuit; dacă nu ai sanie, poţi închiria una, pentru 30 lei/zi. [Pista de săniuş, mare şi cu acces gratuit.] Iar dacă nu ai echipament, poţi închiria (50 lei/copil, 70 lei/adult) un set complet pentru schi sau snowboard (clăpari/boots + schiuri/snowboard + beţe) de la centrul de închirieri aflat în dreapta casei de bilete; acolo poţi lăsa şi bocancii. În cazul în care ai nevoie doar de cască, schiuri sau snowboard, pot fi închiriate şi separat. [Centrul de închiriere echipament.] Te poţi schimba în clăpari la maşină, parcarea este peste drum de pârtie şi nu vei avea mult de mers. Intrarea este gratuită, poţi lăsa maşina şi o zi întreagă în parcare; în schimb, ieşirea costă 10 lei 🙂 La plecare nu uita să cumperi de la casă sau de la automatul din parcare tichetul pe care o să-l foloseşti la barieră! [Parcarea este chiar vis-a-vis de pârtie.] De obicei, sezonul de schi la SkiGyimes începe de Crăciun şi ţine până prin februarie-martie. Pentru a te asigura că totul este în regulă, te sfătuim să te informezi înainte a ajunge: cere informaţii despre starea pârtiilor, tarife şi program la telefonul afişat în această pagină; poţi să îţi faci o idee despre condiţiile meteo şi pe webcam cu stream live. Mergi cu bine, şi poate ne povesteşti aici într-o recenzie cum a fost! 🤗

Dacă ai ajuns la Eșelnița, o (mini) croazieră pe Dunăre prin Cazane e un „must” 😉 indiferent unde ești cazat sau câte zile de vacanță ți-ai luat. Față-n față cu Dunărea, peisaje uimitoare, forme ce-și socotesc vârsta cu veacul. Cel mai frumos defileu din Europa te va impresiona – solemn, clocotitor, etern. [Intrarea în Cazanele Mari ale Dunării.] Noi am ales varianta unui catamaran, împreună cu CPC Nautic. Ni s-a părut mult mai potrivit să ne putem plimba confortabil și încet pe întinderea de apă și printre crestele nobile, pentru a admira pe îndelete peisajul și obiectivele. [Flota de catamarane CPC Nautic.] Au două catamarane de câte 12 locuri iar dacă totuși vrei viteză au și două bărci, una de 7 și una de 12 locuri (cu protecţie antivânt, potrivită şi în perioadele mai reci). Prețul unei plimbări este de 55 lei/adult (25 lei/copil) dacă participă minim nouă persoane; dacă sunteţi mai puţini decât capacitatea, prețul de 400 lei/ barcă, respectiv 450 lei/catamaran se împarte la numărul de pasageri (dar de obicei se ocupă ei să "formeze" un grup). Plata se poate face și prin intermediul aplicațiilor dedicate, dar e de preferat să ai cash. [Pregătiri pentru plecare.] CPC Nautic pleacă de la pontonul pensiunii Septembrie iar pe traseu vei putea descoperi și admira Tabula Traiana de pe malul sârbesc, chipul lui Decebal, mânăstirea Mraconia, Cazanele Mici-Ciucaru Mic, Golful Dubova, Cazanele Mari-Ciucaru Mare, peștera Veterani, peștera Ponicova (intrarea dinspre Dunăre). Iar Cristi, „căpitanul” și ghidul care ne-a condus, știe multe despre fiecare obiectiv și despre istoria și legendele locurilor. Traseul acesta durează 1,5-2 ore, cu tot cu vizitarea grotei Veterani (pentru asta se plătește o taxă modică dacă sunt acolo cei de la parcul natural care o administrează). [Popas la grota Veterani.] La cerere și doar cu șalupa rapidă se poate organiza tură până la Porțile de Fier; treci și pe lângă Orșova și vei afla și toată povestea creării lacului de acumulare și strămutarea localităților. Varianta aceasta durează aproximativ două ore și are aceleași prețuri ca cele de mai sus. [Intrarea dinspre Dunăre în peştera Ponicova.] De ce am spus că „trebuie” să faci asta dacă ajungi în zonă? Pentru că îți oferă o perspectivă unică asupra acestei regiuni din defileul Dunării; nu vei ști pe ce să fixezi obiectivul camerei foto mai repede; interjecțiile admirative se vor dovedi insuficiente; e de-a dreptul copleșitor. Și toate astea nu le vei putea experimenta decât de pe apă (și de pe mal ori de sus, de pe munți, este tot „uau!” dar e un altfel de “uau!”). Mergi cu bine, şi pe apă! 🤩

Dacă ai ajuns pe Clisura Dunării, pe la Eșelnița și îți dorești un pic de adrenalină, ATV FCR este soluția. Îi găsești cu ușurință, pe drumul național DN57, la ieşirea din sat, pe stânga cum mergi spre Cazane dinpre Orşova. Sunt o echipă (Blue Team) de tineri veseli și deschiși (pe noi ne-a impresionat faptul că o parte dintre ei sunt voluntari în cadrul unei fundații care se ocupă de recuperarea copiilor cu diverse probleme sau aflați în situații dificile, unii dintre ei fiind chiar integrați în echipa Blue), care îți stau la dispoziție pentru o mulțime de activități ce includ vehicule de teren – ATV și buggy. [Uşor de găsit, la drumul naţional.] Traseele pentru ATV sunt desfășurate în zonele din apropiere – pe Dealul Eșelniței, Crivița, prin păduri, pe dealuri, pe Valea Eșelniței (traseu de 3 ore); dar se poate ajunge și până la Eibenthal, la Mraconia... chiar şi pe Ciucarul Mic! Se poate face și traseu de o zi până la cascada Bigăr (aproximativ 140 km dus-întors). La cerere se poate organiza și tură cu picnic... întrebați, discutați, oamenii din echipă sunt foarte flexibili. [Toamna, pe Ciucarul Mic.] Noi am testat un traseu mai scurt, de aproximativ o oră, dar foarte ofertant – pârâu, rampe, priveliști, pădure, câini 😒, pante. După o scurtă porțiune pe asfalt prin sat, începe aventura - traseul trece printr-un pârâu, merge spre cimitirul vechi, urcă pe Dealul Bisericii (singura zonă care a „supraviețuit” inundării, aflată în spatele fostei biserici dispărute sub ape) și îți oferă de aici o priveliște până la orizont asupra Cazanelor Dunării (cu puțină imaginație îți poți închipui ce-a fost înainte de lacul de acumulare); urcușul continuă apoi pe coame de deal, ai șanse să te întâlnești și cu turme și câinii aferenți (din fericire în plimbarea noastră nu a fost niciun incident, dar nu a fost plăcut...), trece prin pădure (care la sfârșit de octombrie când am fost noi, avea felurite și uimitoare culori de toamnă 😍) și urcă din nou până la cel mai înalt punct al dealului, de unde poți admira de sus golful Eșelniței; apoi traseul coboară spre sat și după alți câțiva metri buni de adrenalină prin pârâu, revine la punctul de plecare. Concluzia cu care am ajuns înapoi a fost „mai vrem!” 😀 [Traversare de râu.] Poți merge însoțit de unul dintre băieții din echipă dar dacă ești „calificat” poți face un traseu și singur. Opțiunile sunt multe, de la o oră până la cinci sau zece ore, pe niveluri diferite de dificultate. La data documentării noastre prețurile variau de la 125 lei/ATV/oră în extra-sezon și 150 lei/oră în sezon, cu ghid inclus, până la 750 lei pentru o zi întreagă. Și poți alege dintre 13 ATV-uri (de 32cp și 450cc) și două buggy (unul de 500cc și unul de 800cc; pentru ele prețul e 225lei/h în extra-sezon și 250 lei/h în sezon); condiția e să ai permis de conducere. Ţi se pune la dispoziţie casca de protecţie cu ochelari (inclusă în preţ) dar ar fi bine să ai la tine şi ceva îmbrăcăminte anti-vânt şi anti-ploaie; chiar dacă este vară, îţi recomandăm să ai pantaloni lungi şi bluză cu mânecă lungă; şi în niciun caz încălţat(ă) cu şlapi! 😉 [Vedere de pe traseu. 😍] Oricare ar fi varianta de traseu aleasă, ieșirea va fi de neuitat! Zona este foarte ofertantă! E bine să suni înainte pentru o programare şi rezervare. Mergi cu bine!

Grădina de corzi şi aventură de la Eşelniţa este, pe scurt, o foarte interesantă experienţă pe care o poţi oferi copiilor sau prietenilor tăi dacă ajungeţi pe Clisura Dunării. Asta este concluzia pe care am tras-o după ce am documentat instalaţia oarecum ciudată construită din bârne masive la marginea unei pădurici de la intrarea în Eşelniţa şi după ce am stat de vorbă cu cei care se ocupă, foarte bine, de ea. E o instalaţie pentru testat curajul şi pentru depăşit limite, foarte ingenios gândită şi amenajată, în care se pot întâmpla două lucruri: fie pleci repede, resemnat şi poate un pic frustrat că nu ai reuşit să treci nici prima “probă”, fie petreci ore întregi la înălţime în hamul asigurat de corzi, pe toate probele şi provocările de pe traseu. Şi mai trebuie spus ceva: nu e recomandat să vii aici singur, vino cu copiii, cu prietenii, cu vecinii de la pensiune... cu cât mai mulţi cu atât mai tare e distracţia! Noi am numit-o Survivor de Eşelniţa! 😀 ["Brief" de bun venit.] Totul începe cu celebrul “zid de la pompieri” - proba cea mai grea pe care o au de trecut pompierii în teste; este un perete din lemn pe care va trebui să îl traversezi ajutat de colegii din echipă, pentru că da, la Grădina de corzi este vorba în primul rând de echipă - copiii tăi, grupul cu care ai venit sau... omul din staff care te asigură, te consiliază şi te ajută să rezolvi provocările. Iar la Zid poţi cu brio verifica vorba “unde-s mulţi puterea creşte”: cu cât sunteţi mai mulţi în echipă (ideal minimum 6 dacă sunteţi neantrenaţi) cu atât vă va fi mai uşor să îl treceţi, ajutându-vă unul pe altul şi de propriul corp! Este singura probă care se face fără să necesite alt echipament de protecţie/asigurare în afară cască. Interesant cum la un simplu zid te poţi distra atât de mult şi cum ai ocazia să îţi depăşeşti (sau nu) nişte prime temeri... [Unde-s mulţi puterea creşte... pe zid! 😍] Apoi, vă aşteaptă “domnul Costel”, care îţi va face cu adevărat încălzirea aici 😀 Costel este de fapt un... cauciuc prin care, formând un lanţ uman (minimum 4) ţinându-vă de câte o mână, trebuie să treceţi fără să îl atingeţi cu vreo mână. [Provocarea #costel 😀] Iar după Costel urmează treburile serioase pentru care aţi venit aici: primiţi echipamentul complet de asigurare (ham şi căşti) + espadrile pentru căţărare (la cerere) şi sunteţi invitaţi la panoul de antrenament (atât pentru adulţi cât şi pentru copii, cu prize mai mici, adaptate pe mărimea palmelor). [Panoul de antrenament...] Aici vă veţi obişnui cu înălţimea şi veţi învăţa poziţiile de căţărare, de coborâre, ce să faceţi, cum să faceţi ca să urcaţi cât mai mult şi cât mai uşor, pe zona superioară dreaptă prevăzută cu nişte prize semi-profesionale, abordabile. “Profesioniştii” se pot distra la un alt panou, prevăzut cu o surplombă destul de mare. [...şi cel pentru "ambiţioşi"! 🤩] Înălţimea creşte progresiv şi ajungi la “Scara lui Iacob”, unde va trebui să te caţări pe nişte grinzi din ce în ce mai groase şi din ce în ce mai depărtate. Este o altă probă care poate fi trecută mai uşor în echipă, de data asta de doi, care se ajută, se trag, se ridică, se împing, îşi fac scară... găsesc modalităţi prin care să ajungă cât mai sus, la ultima bârnă, unde se află şi recompensa: un clopoţel la care poate fi anunţată victoria! 😀 [Scara lui Iacob, tot o probă de echipă! 😍] O altă probă de doi, foarte interesantă şi ea, este cea de “paralele”: două bârne pe care se pleacă separat, fiecare pe bârna lui, ajutaţi de cablul de siguranţă; la întoarcere se schimbă drastic treaba: nu te mai ajuţi de cablul de sprijin ci de colegul/colega de probă, sprijinindu-vă şi susţinându-vă reciproc. Bârnele se mişcă, încrederea e cum e... 😀 [Sprijin pe umeri!] Iar cireaşa de pe tort este Trapezul, la care va fi o adevărată realizare şi doar să ajungi 😀 căţărându-te pe scara din frânghie - nu e aşa uşor cum pare prin filmele cu piraţi 😉. Odată ajuns pe bârna de sus, provocarea cea mai mare este să te arunci în gol încercând să prinzi trapezul în mâini, aşa cum poate ai văzut că fac acrobaţii la circ! 🙂 ["Cum, acolo sus trebuie să mă caţăr?" 😀] Totul se face sub asistenţa oamenilor din staff, care te sfătuiesc şi te menţin permanent asigurat în corzi dar în funcţie de cât de pus “pe treabă” este grupul, clienţii sunt lăsaţi (asistaţi) să se asigure şi între ei, find şi asta o probă interesantă a gradului de încredere pe care îl au unii în alţii. Cum ar fi să vii aici cu şeful care te-a bătut la cap acum câteva zile şi să fie la "mâna" ta în timp ce el se caţără la 4-5 metri înălţime? 😉 [1, 2, 3 şi... trapez! 🙂] Cei de aici sunt pregătiţi să asiste pentru parcurgerea întregului traseu şi doar a unei singure persoane dar crede-ne, va fi mult mai fun să vii cu un grup: puteţi petrece şi o zi întreagă aici, plus că pentru grupuri se aplică şi oferte de genul 9+1! 😉 Tariful standard este 50 lei/persoană în care este inclus echipamentul, asistenţa şi tot ce te ţine să faci din traseu; plus o apă sau o băutură răcoritoare/persoană.  Dacă vrei să te dai cu bicicleta, costă 20 lei/pers. şi sunt disponibile vreo 30 de biciclete mountain-bike; pentru grupuri se organizează şi bike-tururi în împrejurimile Eşelniţei, unele chiar foarte palpitante! [Cu bicicleta prin păduri şi peste ape! 😍] Timpul necesar parcurgerii tuturor celor 10 aparate variază de la 45 minute până la câteva ore, în funcţie de vârstă (de obicei copiii/adolescenţii se descurcă mai bine 😊), pregătirea fizică şi mărimea grupului. Ne-a plăcut că staff-ul nu grăbeşte pe nimeni ci dimpotrivă, cu tact şi încurajări, îi ajută pe participanţi să treacă peste fiecare moment care pare... de netrecut! Bună treabă, Radu! (Radu este proprietarul Grădinii şi şeful echipei din care câteodată face parte şi Luca, băiatul lui de 14 ani - la fel de pasionat şi de atent ca şi tatăl lui!) [Luca, la asigurare.] Pe lângă traseul de “corzi”, aici te mai poţi distra cu tot felul de alte jocuri, cu mingi, sărituri cu coarda... unele “inventate” pe loc de staff (cu experienţă serioasă în domeniu) pe specificul grupului vostru, mai ales dacă vă “ghicesc” că sunteţi puşi pe distracţie 😉 E un loc pe care îl recomandăm cu căldură şi pentru team-building-uri în care se doreşte un pic de lucru aplicat pe management de proiect... chiar şi de conflict! 😊. [Jocul cu mingiuţe. 😍] Grădina de corzi are şi o grădină de vară, o terasă unde te poţi răcori la un cico sau o bere, poţi mânca ceva snack-uri sau poţi stabili un fel de picnic, dacă suni înainte de a ajunge şi te pui de acord cu ce vii şi ce pot ei prepara la faţa locului. Poţi face şi comandă la pizzerii sau restaurante din zonă, pentru a-ţi fi livrate aici. [Bar de vară.] În sezonul de vară Grădina este deschisă zilnic de la 10:00 la 22:00 dar în perioadele caniculare (când nu prea-ţi arde să faci efort în miezul zilei) se poate prelungi până spre miezul nopţii, graţie instalaţiei de nocturnă. În extrasezon (octombrie-aprilie) Grădina de corzi şi aventură funcţionează doar la solicitare prealabilă. Recomandarea noastră este ca indiferent de sezon să nu mergeţi înainte de a face o programare la telefon, cu atât mai mult dacă sunteţi un grup mare şi doriţi servicii suplimentare: program personalizat, catering, mâncare, ture de drumeţie sau cu bicicletele... chiar şi de noapte (sunt puse la dispoziţie lanterne frontale, rucsaci - echipament complet pentru până la 24 persoane, ghid de grup) tarif 20-30 lei/pers., în funcţie de lungimea traseului şi mărimea grupului. 😍 Începând cu vara lui 2022, se organizează aici şi tabere de copii cu tot felul de activităţi opţionale iar pentru adulţi team-buildinguri, fiind pusă la dispoziţie o cabană cu două camere duble + două camere cu câte 10 paturi suprapuse, 2 băi (fiecare cu câte 3 chiuvete, 3 cabine de duş şi 3 wc-uri) + o sală pentru activităţi unde se poate şi mânca. Preţurile încep cu 200 lei/pers. (pensiune completă în sistem catering, cazare şi activităţi). Sau dacă se doreşte doar cazare, se poate închiria toată capacitatea (24 locuri) pentru 1000 lei/noapte. [Camera cu paturi suprapuse.]