Valea morilor de apă Sicheviţa

Morile de apă de pe râul Camenița sunt probabil cel mai interesant element de atracție din comuna Sichevița.
În teorie există un traseu tematic, ce ar include mai multe asemenea mori și ar dura vreo 10 ore, prezentat pe un panou instalat pe DN57 la intersecţia cu drumul spre Sicheviţa. În practică însă nu prea ai cum să faci asta. În primul rând, pentru a avea o experiență cât mai frumoasă, e nevoie să fii însoțit de un ghid sau un localnic, care știe exact unde să te ducă. Pentru că indicatoarele lipsesc aproape cu desăvârșire, iar morile nu sunt chiar foarte ușor accesibile. În plus, e posibil să te întâlnești cu câini. Apoi, e mult mai interesant să le vezi pe cele funcționale (multe au fost abandonate), poate chiar în timp ce lucrează – căci parte din ele încă mai sunt folosite pentru măcinat – și să înțelegi pe ce principii funcționează totul. Conform informațiilor oficiale, ar fi existat vreo 25 de astfel de mori; astăzi mai sunt funcționale doar 9.
Dacă ajungi în zonă şi vrei să vezi morile, cel mai bine e să o suni din timp pe dna Milevuța Avram (ghid de la primăria Sichevița) la telefon 073543819. 

Natural zona este este foarte frumoasă, însă prezența omului lasă în prea multe locuri urme foarte urâte.

Morile sunt un exemplu magistral al comuniunii străvechi a omului cu natura, aici, în una din cele mai vechi așezări din regiune. Ridicate unele în urmă cu mai bine de 200 de ani, toate sunt mici monumente de arhitectură și ingeniozitate populară.

Noi am reușit să vedem două – Moara lu’ Codreanu și Moara de la Botul Cracului, cu ajutorul dnei. Milevuța, care ne-a fost un ghid foarte bun la ambele și al dlui. Gruița Lazăr (pe care toată lumea îl ştie de Lăzărică 😀), administratorul celei de-a doua. Pe râurile care străbat zona, Camenița și Gravensca, mai sunt însă și alte mori: Bișteg, Cioacă, Nemoianu, Zaica și altele... Ridicate din lemn lipit cu lut, pe cursul apei sau pe un canal deviat artificial, multe au vatră deschisă pentru încălzire pe vreme rece și alături adăpost pentru animale.

Moara lu’ Codreanu ar fi fost construită, după spusele bătrânilor, în jurul anului 1910. Proprietarul terenului pe care a fost ridicată era codrean (pădurar), de unde și denumirea morii. 

Apa ajunge la moară pe ierugă – canalul desprins din albia Cameniței, prin care apa este adusă la un nivel puțin mai înalt decât cel al morii – și apoi prin ciutură (jgheab) este dirijată în jos. Când este necesar se poate folosi și o găleța, care îngustează fluxul, apa căpătând astfel presiune spre palele roții morii, pe care le lovește cu putere, punând roata în mișcare și pornind astfel coregrafia măcinatului. Apoi își vede mai departe de drum, revenind în râu.

Piatra de moară superioară, mobilă (doar ea se învârte, piatra de jos e fixă), cioplită din cremene, acționată de un ax ce o conectează cu roata, ronțăie mărunt boabele de porumb, grău sau ovăz, transformându-le în hrană pentru animale sau făină pentru consum uman.

Grăunțele ajung între roțile crestate din coșul din lemn de deasupra, prin praporiță; dar nu oricum, ci după cum „comandă” lăcomița, care freacă pe piatra superioară, provocând vibrații ce mișcă boabele spre pietre. Inginerie, nu glumă! Trebuie să vezi ca să înțelegi...

Și mai sunt și alte „gadget-uri” menite să ajute la funcționarea cât mai ușoară a operațiunilor – ridicarea pietrei superioare pentru reglarea gradului de măcinare, încărcarea făinii în saci etc.

Ca să ajungi la Moara lu' Codreanu trebuie să traversezi apa Cameniţei printr-un vad care nu ar trebui să pună probleme nici unei maşini. Noi am trecut cu o maşină de familie 🙂

Moara de la Botul Cracului a fost refăcută în 2011, arată ceva mai... modern... A fost un pic tencuită, i s-a schimbat ușa, jgheaburile din lemn au fost înlocuite cu tuburi din fier; are și adăpost pentru animale, unde acestea se odihnesc și primesc hrană cât durează măcinatul (în cazul în care rândașul nu are tractor cu care să se deplaseze la moară). Piatra de-aici are „vârsta” de 28 de ani.

Am localizat pe hartă locuinţa administratorului (simpaticul Lăzărică) pentru că aici este punctul de întâlnire dacă vrei să îi vizitezi moara, după o discuţie prealabilă la telefon 0721379687; de la el poţi cumpăra şi făină măcinată la rece, la piatră iar dacă sunteţi un grup mai mare şi sunaţi cu măcar o săptămâna înainte, puteţi aranja şi o masă cu produse din gospodăria lor!

Când o suni pe dna Milevuța întreab-o şi dacă e cineva la rând la vreo moară, doar aşa le poţi vedea şi în funcţiune!

Fiecare moară are alocați 10-12 rândași (adică persoane cărora le vine rândul la măcinat), care împart un fel de drept de proprietate comun asupa morii, drept care se moștenește. Printre ei, cu ceva atribuții suplimentare, este „tata morii”; adică un fel de administrator, care se ocupă de aspectele ce țin de „mentenanță” – piatra trebuie ferecată (trebuie refăcute micile striații cioplite pe suprafața de contact, care strivesc boabele), coșul trebuie întreținut... 

Rândul e într-o zi anume din săptămână (nu te duci când vrei tu... lucrurile trebuie să fie organizate...) – lunea, marțea... chiar dacă macini o dată la două săptămâni, tot în acceași zi din săptămână macini. Iar la moară se stă în funcție de situația financiară – cine e mai bogat stă mai mult, pentru că are mai multe cereale și mai multe animale pentru care macină. Bine, așa era odinioară... acum puțini oameni mai macină, puțini oameni mai cresc animale...

Ne-a plăcut tare mult următorul detaliu: în general roțile morilor au fost construite să se învârtă în sensul acelor de ceasornic; la Sichevița însă cele mai multe se învârt invers; spun bătrânii că au fost făcute așa ca să întoarcă timpul. De asta li se mai spune și mori „îndărătnice”. 

Iar acolo chiar ai senzația e că au reușit și că timpul a stat în loc... 🤩