Poienile cu narcise – Dumbrava Vadului

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.