Vârful Postăvaru 1799m

Vârful Postăvaru 1799m

Poiana Braşov (BV) / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Vârful Postăvaru 1799m, România

Despre

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a infrastructurii turistice din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice!

Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.

Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri:
  • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru
  • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului
  • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu
  • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră.

Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.

Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂

Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍

Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă!

Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.

Ultima actualizare:

  • 02/08/2024 (recomandat la 19/02/22)

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Plaiul Foii

Zărneşti (BV) / Drumuri, şosele turistice / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale

Lacul Sfânta Ana

Cozmeni-Lăzărești (HR) / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale / Râuri, Lacuri

Tinovul Mohoș

Cozmeni-Lăzărești (HR) / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale

Poienile cu narcise – Dumbrava Vadului

Șercaia (BV) / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale

Valea Siriniei

Cascade, Izbucuri / Berzasca (CS) / Drumuri, şosele turistice / Munţi, Parcuri Naturale, Rezervaţii Naturale