Pirates Resort (Bicaz)

Pirates Resort (Bicaz)

Mamaia (CT) / Hoteluri


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Mamaia, Constanța 900001, România

Despre

Dacă ar mai exista pirați, cu siguranță locul lor preferat de acostare ar fi la Complexul hotelier Pirates Resort din Mamaia (bine, ne referim la pirații ăia mai simpatici, din filmele și cărțile de aventură, nu la ăia răi sau la cei contemporani).
Cea mai piraterească amenajare cu putință te întâmpină de la intrarea în hotel, la recepție. Podeaua este oceanul plin de vietăți acvatice, albastru-sclipitor, din care ies la suprafață brațe gigantice de caracatiță; biroul recepției este o corabie iar obiecte tematice găsești mai peste tot – în zona de așteptare poți să stai la o șuetă cu o sirenă sau cu un pirat, după preferință; sau chiar cu un schelet de pirat care, cu nelipsita sticlă cu rom, păzește un cufăr în care sigur e ceva comoară... Copiii cu certitudine sunt mega-încântați.

Introducere în atmosferă. 🤩

De altfel întregul complex Pirates Resort a fost amenajat având copiii în centrul atenției, spre deliciul lor dar și spre încântarea părinților (care ne-au spus că în puține locuri s-au simțit mai „în vacanță” călătorind cu copiii decât la Pirates Resort, unde nu le atrage nimeni atenția în legătură cu puștii și unde știu că piticii lor sunt în siguranță, cu alții ca ei și/sau cu animatorii).
Au locuri de joacă și programe interactive concepute special pentru ei, bineînțeles cu tematică piraterească – vânătoare de comori, legământul piraților, costume și recuzită adecvate, spectacole, mascote. Piscina micuță (numai bună pentru a fi sigură), încălzită și cu salvamar, este teritoriul lor suveran; orice părinte în ea are rol strict decorativ sau cel mult de supraveghetor.
Cu excepția unor minime norme de siguranță, la fel ca în povești, piraților nu le face nimeni reguli; hotelul și serviciile au fost astfel gândite și targetate încât copiii aproape să nu aibă restricții iar părinții să nu simtă stresul de a sta mereu atenți la odrasle – dacă vor să-și facă siesta pe podeaua restaurantului, pot s-o facă, nimeni nu spune nimic, nimeni nu se supără.
Așa că... fii pregătit și pentru crize la bufet ori aglomerație la standul cu lapte și cereale, multe zone ușor lipicioase prin restaurant, strigăte și bătut mingea pe hol, reprize de plâns venind din camera vecină - că și pirații… or fi ei duri și neînfricați, dar câteodată îi mai doare și pe ei burtica, sau poate n-au chef sa meargă la nani...

Târâmul piraților 😍

Și camerele sunt adevărate scene pentru povești cu pirați – tapet și obiecte de decor tematice, mochete cu hărți marinărești numai bune pentru alcătuit scenarii cu aventuri pe valuri. Pirates Resort are 170 de spații de cazare, pe diferite grade de confort, de la dublă standard la apartament privilege, unele renovate, altele nu. Cum hotelul a fost construit în anii ‘70, la standardele de atunci, arhitectura și structura pot părea ușor depășite dar se încadrează în clasificarea de 3 stele iar renovarea și conceptul pirateresc din 2016 au adus un plus binevenit. Camerele duble standard se numără printre cele nerenovate și sunt... foarte standard. Dublele superioare au fost renovate, la fel și cele privilege (care au în plus vedere parțială la mare) și dublele bunk bed (cu un pat dublu și două paturi single suprapuse, cu „efecte speciale” luminoase și picturi spectaculoase - perfecte pentru familiile cu doi copii).

Camere duble bunk bed 😮

Apartamentele, în număr de 8, localizate la etajele 1 și 2, câte două pe etaj, sunt și ele superior sau privilege. Ambele tipuri au trecut prin renovare iar structura lor este asemănătoare, constând în dormitor cu pat dublu și living cu canapea extensibilă, televizor și aer condiționat în ambele camere. În canapelele extensibile pot dormi fără probleme doi adulți, ceea ce face apartamentul pretabil și pentru două cupluri, nu doar pentru familii. Iar la privilege te bucuri și de un pachet de bun venit constând în băuturi și snacks.

Apartament Privilege.

Paturi duble sau single/twin (în standard și bunk-bed), televizor, mini-frigider, aer condiționat, seif (să aibă pirații unde ține comorile) sunt dotările.
Concret, diferențele între tipurile de spații de cazare nu sunt semnificative – dimensiunile sunt identice pe tip de cameră, mobilierul este același, baia este aceeași; diferă micile detalii, obiectele decorative, aranjarea mobilierului.  
Cele două corpuri în care este împărțit resortul fac cumva și diferențe între nivelurile de confort și, evident, prețuri și ocupanți – în corpul albastru sunt camere standard și bunk-bed iar în corpul portocaliu predomină dublele superior și privilege; în plus, corpul portocaliu are parțial vedere la mare. Peste tot însă camerele sunt curate și curățate zilnic. Personalul hotelier este prezent peste tot și orice situație neplăcută poate fi rezolvată (nouă ne lipsea prosopul de picioare în baie; am cerut și ne-au fost aduse două, să fie 🙂).

Dotările standard în băi.

Teoretic, la Pirates Resort te poți caza cu orice regim de masă de la minimum mic-dejun, inclus standard în tariful de cazare, până la all-inclusive. Practic, între 1 iulie-31 august singurele variante disponibile sunt all-inclusive (a.k.a. Gold Pirate), care este de altfel și cea mai promovată și preferată (de 75-80% din clienți), sau demipensiune, care include pe lângă mic-dejun un prânz în regim bufet all-inclusive. Gold Pirate vine cu absolut toate serviciile și facilitățile complexului – toate mesele în regim bufet, gustare după-amiază, băuturi de toate felurile (tării, vin, bere, răcoritoare etc.), live cooking tematic și entertainment în fiecare seară; plus acces gratuit la plajă și în parcare.

În fiecare seară, live cooking tematic...

Pentru oricare dintre celelalte tipuri de regim de masă se vor plăti extra plaja – 40 lei/șezlong sau 50 lei pe primul rând (în extra-sezon mai scad – la recepție afli toate detaliile) și parcarea (20 lei/zi).
Odată cazat cu regimul ales, primești brățară care, în funcție de culoare, îți dă acces la facilități.
În extra-sezon, adică de la deschidere (Paște/1 mai) până la 30 iunie, respectiv 1-15 septembrie (aproximativ), ai la dispoziție toate variantele - te poți caza și doar cu mic-dejun sau, dacă vrei, și cu pensiune completă (mesele se servesc a la carte, pe bază de fișă cont). Pe plaja din fața hotelului în fiecare seară este deschis și un restaurant a la carte, cu muzică live și dansuri în serile de weekend.

Restaurantul a la carte de pe plajă.


În full-sezon, când majoritatea alege all-inclusive, sunt ore bine stabilite pentru mese și programul de entertainment; de exemplu: mic dejun 7-10, prânz 12:30-15, gustare 16-17:30, cină 19-21; iar în plus, în prima parte a zilei, la ore care se anunță din timp, poți face aqua-gym sau lua cursuri elementare de înot la piscină, după-amiaza poți juca volei sau fotbal pe plajă; doar pentru copii se organizează programe de divertisment educativ (descoperirea de locuri exotice), magie sau iluzionism. Iar la cină, se gătește live în fiecare seară ceva specific, pe lângă bufetul obișnuit (care e și el marcat de specificul serii) și se produc momente artistice – muzică live, dans. La recepție este afișat programul de divertisment al întregii săptămâni.

...și muzică live & dans.

Indiferent de masă, că a fost mic-dejun, prânz sau cină, pe noi ne-a surprins plăcut varietatea mare de produse și preparate; chiar dacă nu mereu sau toate pregătite la perfecțiune ori după rețete pretențioase, sigur găsește oricine ceva pe plac. 
La micul dejun găsești crenvurști (cu care poți să faci și hot-dogs – există toate accesoriile necesare), cârnați cabanos, batoane de cașcaval pane, ochiuri (prezentate frumos, cu legume), file de pui pane, ouă fierte, diverse mezeluri și brânzeturi, zacuscă, măsline, legume, cereale, lapte, fructe proaspete și în compot, gemuri, bezele moi.

Atât de încântat încât și-a uitat telefonul 😅

La prânz sunt nelipsite două ciorbe/supe (pui a la grec, vită) și feluri principale variate – aripioare cu orez și legume, paste cu bacon gratinate, musaca, tochitură de portc, mămăligă cu brânză și ochiuri, cașcaval pane cu cartofi prăjiți, pârjoale cu sos, pește prăjit, paste, salate aperitiv ori de însoțire asortate sau simple și, bineînțeles, deserturi – prăjituri, înghețată.

Cornet sau pe băț? 😊

Dacă înotul sau fotbalul pe plajă îți fac un pic foame, după-amiază e și o oră de gustare – humus cu lipie, floricele.
La cină ne-a plăcut mult segmentul cu gătitul live, în fiecare seară, cu preparate etnice specifice; nu preparate spectaculoase dar cu o notă binevenită de inedit, cu gusturi aparte. Noi am prins o seară cu specific turcesc, când am mâncat kebab, cu bulgur și o salată aromată de ceapă și pătrunjel. La seara grecească ne-am „lins degetele” după un souvlaki de porc cu ktipiti (cremă de brânză cu ardei), pita delicioasă și salată de roșii și ceapă, dar și bufetul ne-a mai tentat pe-ici-pe-colo cu midii, pește pe grill, sarmale în frunze de viță. Deși „la ea acasă”, s-a organizat și o seară românească, ghici cu ce!? Mici cu muștar 😀; dar și o mulțime de alte cărneturi pe grătar, plachie de pește..
Bineînțeles că nu lipsesc preparatele „standard” (adică nu musai în același specific cu cele de la stația „live”) de la bufet. În fiecare seară feluri noi și mereu varietate mare, pentru toate gusturile – carne la grătar, orez cu fructe de mare, paste gratinate, pui cu sos alb, vinete umplute; lângă toate, salate felurite – asortată de vară, de sfeclă; și mereu, evident deserturi – de cele mai multe ori prăjiturici cu cremă, de toate felurile.

Seară grecească la Pirați. 😀

Restaurantul și terasa sunt mari, cu multe locuri; de obicei se organizează două bufete, între care se repartizează aproape identic preparatele. Dacă ajungi mai spre sfârșitul intervalului orar de servire a mesei e posibil ca unul să nu mai fie foarte bine alimentat, dar nu-i problemă, găsești dincolo de toate. Tot la sfârșitul intervalului, la micul dejun mănâncă și personalul hotelului; dacă ai probleme cu chestia asta, nu merge la masă la cea mai târzie oră posibil.
Personalul ce deservește bufetul este preponderent foarte tânăr și destul de lipsit de experiență, dar majoritatea lor își dau silința, iar șeful de sală este mereu prezent.

Piscina...

Hotelul este situat exact la marginea plajei, deci din punctul ăsta de vedere nu-ți poți dori mai mult. Iar plaja este largă, lată, încăpătoare și primitoare; are 400 locuri pe șezlonguri și zone generoase pentru cearceafuri și sporturi pe plajă; și duș și cabină de schimb. La apă ajungi pe o „punte” din lemn… cam ca pirații... 😉 Șezlongurile sunt confortabile iar umbrelele din pânză (pliabile) sau din stuf asigură protecție când soarele arde mai tare. 
... și plaja Piraților. 🤩
Intervalul de tarife pentru cazare este foarte larg, prețurile în extrasezon putând începe chiar și de la 200 lei, dar variază, de la sezon la pachetul de servicii ales, în funcție de foarte mulți factori. Pentru a vedea disponibilitatea și tarifele actualizate la zi, click aici.

Check-in/Check-out

  • >16:00 / <12:00

Ultima actualizare:

  • Documentat la 20/08/2023

Pe scurt:

  • Hotel all-inclusive, cu piscină și plajă proprie, recomandat familiilor cu copii. Seri tematice cu muzică live, dans. Deschis de la Paște până pe la jumătatea lui Septembrie.

Tip structură:

  • Hotel

Clasificare:

  • ***

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Demipensiune | Pensiune completă | All Inclusive

Facilităţi:

  • Activităţi sportive & recreative | Aer condiţionat | Bar/Cafenea | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Frigider în cameră | Mic-dejun disponibil | Parcare cu plată | Parcare gratuită | Restaurant | Piscină | Plajă | Plată cu card

Mic-dejun:

  • inclus

Cameră single:

  • de la 306 lei

Cameră dublă:

  • de la 356 lei

Apartament:

  • de la 456 lei

Tichete de vacanţă:

  • Da

Activități

Hotel

Restaurante & All inclusive

Alte sugestii

Hotel Cardinal

Vințu de Jos (AB) / Hoteluri

Hotel Gonduzo

Hoteluri / Odorheiu Secuiesc (HR)

Hotel Victoria Resort

Mamaia (CT) / Hoteluri

Ibis Bucharest Politehnica

București / Hoteluri

IAKI Conference & Spa Hotel

Mamaia (CT) / Hoteluri