Zen Barn Spa
Zen Barn Spa

Zen Barn Spa

Activităţi indoor Activităţi outdoor Richiș-Biertan (SB)
10:00 - 20:00
Închis Opens at 10:00

Strada Principală nr 376, Richiș 557047, România

Despre

La 6 kilometri de vestitul sat Biertan din județul Sibiu se află Richiș, un alt sat, mic, mai puțin faimos dar la fel de frumos, ascuns între două dealuri, și care a reușit să le meargă la suflet multora dintre cei care l-au vizitat. Atât de bine încât mulți dintre ei, atât români cât și străini, au decis să cumpere case vechi săsești, în care au adus confortul vieții moderne și au început să-și petreacă vacanțele aici, ceea ce a făcut ca Richiș să devină unul dintre cele mai cosmopolite sate din România.

Richiș, Biertan, Sibiu, România.

Unora le-a plăcut atât de mult liniștea, aerul curat și costul (încă) mic al vieții comparativ cu locurile de unde veneau încât s-au stabilit definitiv la Richiș. Fie retrași la pensie, fie lucrând de la distanță, fie deschizându-și o mică afacere aici. Așa cum a făcut și Elena, care și-a descoperit rostul în viață deprinzând tainele meseriei, specializându-se și lucrând ca terapeut SPA în Asia, Africa și Europa. După vreo douăzeci de ani de lucru în resorturi din rețele ca Four Seasons sau Mandarin Oriental, Elena a vizitat într-un concediu petrecut în România și Richișul. De care s-a îndrăgostit pe loc, punându-l primul pe lista locurilor unde să se întoarcă în țară, când va fi să fie. Iar în 2020, odată cu ocazia de a cumpăra aici o casă veche, pe un mic teren aflat în buza unui deal, Elena a avut viziunea de a deschide un SPA rural în aer liber unde să facă, acasă, tot ceea ce a învățat în atâta amar de vreme de lucru prin străini. 😊

Elena, la Fours Seasons Cairo First Residence.

Și s-a pus pe treabă: a început amenajarea terenului și a casei vechi, de aproape două sute de ani, de la a cărei ultimă renovare trecuseră exact 100 de ani. Cu ajutorul unei finanțări accesate prin AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), a reușit să achiziționeze echipamentele și accesoriile necesare. A găsit meșteri locali cu care a construit o scară din lemn, foarte ingenios proiectată, ce urcă la o platformă unde a instalat sauna, cu o vedere de sus foarte frumoasă asupra curții și dealului din față. A construit o anexă cu duș și toaletă, la care a folosit multe materiale recuperate de la o veche șură ce se afla pe teren... 😍

Scara ce duce la sauna finlandeză.

La sfârșitul verii lui 2025, am onorat cu drag invitația de a vedea ce a ieșit și am trăit experiența clienților alături de un mic grup de localnici, curioși și ei să încerce serviciile primului și singurului SPA de genul ăsta din zonă.
SPA-uri mai sunt pe aici dar funcționează în cadrul unor unități de cazare, în interior, pe când la Zen Barn Spa, cu excepția masajului, care se face în casă, totul se întâmplă în aer liber.
Zen, de la felul în care te simți când stai în jacuzzi sau în ciubăr, inspirând aer curat și ascultând cântecele păsărelelor. Barn, de la vechiul hambar pe locul căruia a fost construită zona de relaxare. SPA, de la jacuzzi-ul premium cu multiple programe de hidromasaj (cu sistem de filtrare, dezinfectare și alcalinizare a apei), sauna finlandeză cu perete din sare și ciubărul disponibile aici.
La acestea se adaugă masajul profesional pe care Elena îl face, personalizat pe nevoile și cerințele fiecăruia, folosind toate tehnicile învățate în cei peste douăzeci de ani de activitate: masaj clasic, masaj suedez (de relaxare), masaj terapeutic (inclusiv deep tissue, profund), stretching, masaj ayurvedic (învățat în India), masaj thailandez, masaj cu pietre fierbinți etc.

Jacuzzi premium...

Poți merge și direct dar de preferat e să suni înainte și, după ce afli disponibilitatea, să programezi data și ora vizitei. Fie pentru o ședință de SPA, fie pentru una de masaj (după ce ai o scurtă discuție despre preferințe și eventuale probleme de sănătate); fie pentru amândouă. Oricum, ambele necesită pregătire prealabilă și dacă mergi neanunțat, e posibil să trebuiască să aștepți cel puțin vreo oră până se încălzesc sauna și apa din jacuzzi, pentru cea din ciubăr chiar câteva ore, deci dacă vrei să te bucuri și de ciubăr cel mai bine e să faci o programare cu cel puțin o zi în avans. 😉

Ciubăr cu apă sărată.

Pachetul standard de Spa  costă 100 lei/persoană și include acces timp de 90 de minute la jacuzzi-ul și ciubărul încălzit de jos, plus sauna și ciubărul cu apă rece de pe platforma din capătul scării din lemn suspendate. Pot veni minimum 2 persoane, ideal grupuri de până la 6 persoane dar pot intra și mai multe pentru că pot folosi pe rând facilitățile disponibile, în funcție de capacitate: jacuzzi are 6 locuri, în ciubărul încălzit pot intra 4-5 persoane, la fel și în saună.
Nu trebuie să îți aduci decât costum de baie și eventual șlapi, în prețul tarifului de acces sunt incluse prosop, halat și papuci de unică folosință iar la duș vei găsi gel de duș.

Saună finlandeză cu view.

Dar mulți, mai ales cei care au auzit sau au beneficiat deja de serviciile Elenei în alte centre SPA din zonă, cu care ea colaborează de câțiva ani, vin (și) pentru o ședință de masaj. Care se face într-una din odăile casei, încălzită în anotimpul rece. 
Când vin două persoane (de regulă cuplu) cât timp așteaptă să-i vină rândul ca să intre pe mâinile Elenei, una dintre ele se încălzește (la propriu) pe patul automat de masaj, unic în zonă, cu pietre de jad și turmalină. Pe lângă câteva programe de masaj de relaxare patul poate avea și un rol terapeutic, în cadrul unor ședințe repetate. 
Ca la orice ședință de masaj, când suni pentru programare stabilești în principiu procedura dorită însă aici odată ajuns(ă), la un ceai sau o băutură răcoritoare oferită din partea casei, poți avea o mică discuție cu Elena despre preferințe, ce așteptări ai/cum vrei să te simți după masaj, despre eventualele probleme care ar putea fi ameliorate... lucru care dă o valoare specială vizitei tale aici. 👍
La data documentării noastre o ședință de masaj personalizat costa 250 lei, 60 minute hands-on.

Patul de masaj automat...

Spa-ul poate primi clienți tot timpul anului, în casă existând o baie unde, în sezonul rece, aceștia pot face un duș și se pot schimba în costum de baie. Iar cunoscătorii știu că nu sunt multe locuri unde te poți bucura de experiența unui jacuzzi, ciubăr și saună în aer liber, în timp ce ninge, de exemplu! 🤩
Pentru viitor este în plan îmbogățirea ofertei cu câteva facilități de interior, cum ar fi un hammam marocan, un salon cu șemineu unde în anotimpul rece clienții să se relaxeze după SPA la un pahar de ceai sau o cană de vin fiert.

... și cel de masaj manual.

Începând cu luna octombrie 2025, la cerere, împreună cu Sergiu, un alt antreprenor din județul vecin Mureș, Elena oferă și un pachet integrat de servicii turistice care combină drumețiile și frumusețea zonei cu relaxarea într-un SPA rural.
Astfel, Ride Therapy din Saschiz oferă ture ghidate cu biciclete electrice, cu o durată de la 1,5-2 ore până la la o zi întreagă (în cazul traseului care pleacă din Saschiz). Traseele sunt personalizate în funcție de condiția fizică a fiecărui grup și, în funcție de preferințele participanților, pot avea ca punct de plecare orice sat din triunghiul Saschiz – Viscri – Sighișoara (inclusiv Alma Vii, Criș, Mălâncrav, Copșa Mare etc.) cu punct terminus sau intermediar în Richiș.

După o tură cu bicicleta pe dealurile Târnavelor...

Odată ajunși la Richiș turiștii vor beneficia de serviciile SPA-ului la Zen Barn Spa, putându-se bucura de servicii de relaxare cu saună, ciubăr cu apă caldă sărată, jacuzzi și ciubăr cu apă rece, opțional servicii de masaj și ritualuri de relaxare cu pietre fierbinți, uleiuri aromatice și gomaj corporal, relaxare pe saltele cu pietre de jad încălzite (inclusiv mască facială cu pietre de jad), masaje specifice pe patul cu role de jad și turmalină... acestea venind perfect în întâmpinarea nevoilor de relaxare musculară după o zi petrecută pe bicicletă. 😍

... urmează relaxarea la Zen Barn Spa.

Gândit pentru grupuri de 4 până la 12-14 persoane, pachetul are un preț standard de 105 euro/pers., care include bicicleta electrică, ghidaj de grup și o sesiune de 90 minute de relaxare la SPA; prețul poate crește în funcție de eventuale servicii suplimentare dorite (prânz pe traseu, transferuri auto, masaj profesional la SPA etc.). 
Pentru pachetul special Bike & SPA este de preferat rezervarea prealabilă, cu minimum 3 zile înainte de data dorită. 
Activitatea este sezonieră, fiind deschisă atâta timp cât vremea permite ture cât mai agreabile, de obicei începând cu luna mai și sfârșind în prima jumătate a lunii noiembrie. 
Pachetul face parte din parteneriatul dintre Zen Barn Spa Richiș și Ride Therapy Saschiz din cadrul proiectului de finanțare nr. C1929163X107772810575 numit „Cooperare în domeniul turismului pe teritoriul Gal Dealurile Târnavelor". Susținut de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pachetul își propune promovarea obiectivelor turistice din teritoriul comun prin activități recreative, culturale și relaxante.

Înainte de a suna la Zen Barn Spa pentru o programare, ține cont de faptul că vorbim despre un SPA cu un concept rural, amenajat într-o veche gospodărie, nu despre unul dintr-un resort cu multe stele. Ceea ce, pe lângă experiența de terapeut SPA a Elenei, este și principalul factor de atracție pentru cei care au venit până acum aici. Odată intrat(ă) în curte vei avea parte de o primire de obicei entuziastă din partea asistentei Luna, cățelușa adoptată de Elena. Câteodată mai vine câte un iz de bălegar de pe la grajdurile din vecini iar din când în când e posibil să se mai întrerupă curentul sau apa de la rețea... dar și asta face parte din farmecul unui sat aflat departe de zbuciumul vieții cu care ești obișnuit. 😍
Abia așteptăm să ne spui într-o recenzie cum te-ai simțit tu aici și cât de apropiată de realitate a fost recomandarea noastră!

Ultima actualizare:

Documentat la 26/08/2025

Pe scurt:

O oază de relaxare și serenitate in inima sălbatică a Transilvaniei, un proiect îndrăzneț care propune un Spa rural la Richiș, satul săsesc considerat de mulți a fi cel mai cosmopolit/multinațional sat din Romania. Cu facilități de saună, ciubăr cu apă sărată, jacuzzi, ciubăr cu apă rece și masaj, într-un spațiu în armonie cu natura, de o manieră sustenabilă care vine in întâmpinarea celor care vor sa descopere zona, tradițiile, arhitectura și specificul local.

Tip:

Activităţi sportive & recreative Spa

Facilităţi:

Parcare pentru clienţi | Garderobă/Vestiar | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Alte sugestii

Băile Seiche (HR) Activităţi outdoor
Închis
Dacă ești prin zona Odorheiu Secuiesc - Băile Seiche și vizitezi Parcul Mini Transilvania, atunci îți dăm un extra-sfat: nu uita sã vizitezi și Insect Park. Nici nu trebuie sã găsești o altă parcare, fiindcă insectele gigantice le vei găsi exact lângã Parcul Mini Transilvania.  😉 După cum am aflat la data documentării, este singurul parc de acest fel în România, iar un alt lucru interesant e că în Europa este al doilea, deci merită o vizită! Biletul de intrare îl poți cumpăra atât de aici cât și de la casa de bilete a Parcului Mini Transilvania (dacă intri și acolo, vei beneficia de o reducere 10% la biletul de aici 😉). Dupã aceea poate să înceapă aventura de descoperire a machetelor insectelor uriașe. Când spunem uriaș, crede-ne că sunt chiar enorme, majoritatea având 2 metri înălțime! 😍 [Intrarea în lumea insectelor uriașe.] Porțile către lumea insectelor se deschid de obicei pe la jumătatea primăverii. Când am fost noi sezonul de vizitare s-a deschis în mijlocul lui aprilie. Intrând în parc, prima machetă cu care te vei întâlni este scorpionul, care nu numai cã mișcã, mai și scoate sunete - e fantastic, dar și înfricoșãtor. Și oriunde te vei uita vei găsi tot felul de insecte, printre care amintim gândacul cu tentacule atât de lungi încât parcă ating cerul, buburuza, furnica, călugărița, fluturașul etc. Însă descoperirea celor 18 insecte robotizate ți-o lăsăm ție. 😉 [Atenție la... scorpion! 😊] La aceste dimensiuni vei avea posibilitatea de a studia mai amănunțit structura acestor minunății ale naturii. Dăm și o sugestie: dacă ești profesor și vrei să ții o oră de biologie excepțională sau  copilul tău acum învață despre insecte la școală, atunci locul vostru sigur este aici!  Machetele sunt plasate pe un deal, simulând habitatul natural al insectelor. Tocmai de aceea îți recomandăm ca dacă e ploaie, să parcurgi cu atenție parcul, fiindcă poteca poate să fie alunecoasă, cum este natura. 😉  Procedura de amenajare a parcului încă mai continuă, dar bazându-ne pe aspectul „fratelui mai mare” Mini Transilvania, putem fi siguri că echipa Legendarium va continua să-l îmbunătățească, pentru a oferi cele mai bune condiții posibile pentru vizitatori.   Biletul de intrare în Insect Park costă 25 lei/adult, respectiv 15 lei/copil, gratuit pentru copiii sub 3 ani.  Biletul pentru pensionari costă 15 lei.   Grupurile de minimum 10 persoane beneficiază de reduceri: Adulți: 22 lei - Copii / pensionari: 13 lei. Nu uita că ultima intrare în parc se face cu o oră înainte de închidere.
Judeţul Harghita, localitatea Băile Szejke, strada Orbán Balázs, nr. 184
Poiana Braşov (BV) Activităţi indoor Activităţi outdoor
Deschis
Dacă nu ai echipament și/sau vrei să capeți mai multă experiență în ale schiului/snowboardingului, Interski ar trebui să fie primul loc în care să vii când ajungi în Poiana Brașov. Găsești tot ce îți trebuie aici, de la consiliere în alegerea echipamentului cel mai potrivit pentru tine și închirierea acestuia până la lecții de inițiere sau aprofundare cu instructorul care se pliază cel mai bine pe nevoile tale... Dar să le luăm pe rând. Pe partea de Rent, din ce am văzut noi până acum în Poiană, Interski se diferențiază detașat prin calitatea echipamentului, încă din primul sezon de funcționare (2012) promisiunea făcută clienților fiind că nu vor găsi nimic mai vechi de 2, maxim trei sezoane; iar tot ce se va aduce aici pentru închiriere va fi nou, cumpărat în lichidări de stocuri ale marilor magazine de profil 😮  atât schiurile cât și clăparii, boots și accesoriile! [Branduri și calitate de top.] Un alt lucru pe care nu l-am mai văzut pe la alte centre de închirieri din Poiană e că echipamentele de schi/snowboard sunt oferite în trei game, potrivite pentru toate nevoile și nivelurile de experiență ale clienților: Standard (un pic mai vechi și ceva mai mult folosite), Premium (cu o tehnologie mai bună și materiale de calitate care includ și ceva lemn, titan sau carbon care le fac să vibreze mai puțin și să fie mai ușoare, mai confortabile, cu un radius mai mic, pentru viraje mai rapide; majoritatea sunt introduse în oferta de rent în sezonul respectiv, maxim în cel anterior; recomandate nu doar celor de nivel intermediar ci chiar și începătorilor 😉) și Race, pentru avansați – majoritatea vârfuri de gamă de la producători consacrați, nu doar schiurile ci și bețele, clăparii (cu flex 115-130) chiar și câteva modele omologate FIS (pentru competiții) – cele mai scumpe din ofertă. [Pentru cunoscători 😉] În total, pe cele 3 categorii sunt disponibile aprox. 100 de seturi pentru snowboard și 350-400 de seturi pentru schi. Personalul te va consilia în alegerea celui mai potrivit echipament pentru tine, din cele trei game. De asemenea, dacă ești începător vei fi ajutat să încalți clăparii, să-i închizi cum trebuie, îți vor fi ajustați ochelarii și legăturile de schi pe mărimea/greutatea ta... tot ce trebuie ca să te bucuri cât mai bine de echipamentul închiriat. [Ajustare echipament și accesorii.] Încălțămintea cu care ai venit și un eventual mic bagaj (rucsac, geantă) pot fi lăsate în centru, gratuit. Pentru bagaje mai mari se plătește o taxă. Dacă închiriezi echipament pentru mai multe zile, îl poți lăsa gratuit peste noapte aici; de fapt, când aduci setul de echipament la sfârșitul zilei, dacă te-ai obișnuit cu el, ți-a plăcut și te-ai simțit bine în el, îl poți rezerva iar personalul ți-l va „bloca” gratuit până a doua zi la ora 11 – e un avantaj foarte mare dacă nu ai mașină, nu va trebui să îl iei cu tine la hotel sau să-l cari prin autobuz până jos în oraș... așa cum se întâmplă când închiriezi un set de echipament pentru mai multe zile, în majoritatea celorlalte centre. 👌 Există și un serviciu de garderobă, 30 lei/noapte - dacă ai echipament propriu și nu vrei să-l mai cari până în oraș sau până la hotel, îl poți lăsa aici peste noapte și îl poți lua a doua zi când vii la pârtie. [Ajutor pentru copii și începători.] Recomandat este să închiriezi set complet (clăpari, schiuri, bețe, respectiv snowboard, snowboots); pentru adulți prețurile pentru o zi de închiriere sunt: Standard 100 lei, Premium 130 lei, Race 200/250 lei. Pentru copii sunt disponibile doar seturi Premium, la 80 lei/set/zi. Dacă ai nevoie, poți închiria separat accesorii ca ochelari/ cască/ mănuși pentru 30 lei/buc./zi – adulți; copii 20 lei/buc./zi; chiar și pantaloni sau geacă de schi, 50 lei/zi – îți va fi mult mai bine pe pârtie decât în blugi și geaca ta cu puf 😉 În vizita noastră de documentare am văzut cum clăparii sunt dezinfectați/igienizați cu soluții profesionale, după fiecare folosire. 👌 La fel ca în majoritatea centrelor de închirieri, vei plăti același preț (pentru o zi) indiferent de ora la care iei și predai echipamentul; dar e foarte important să te încadrezi în program, altfel e posibil să trebuiască să îl predai a doua zi, cu „penalitatea” corespunzătoare. [Clăparii sunt curățați și dezinfectați după fiecare utilizare.] Mai recomandăm Interski și pentru întreținere și service echipamente - un atelier mare, modern, apreciat de foarte mulți schiori din zona Brașovului. De la mici reparații de care se întâmplă să ai nevoie când ești la schi și până la pregătirea echipamentului între sezoane, de la montaj legături (100 lei), căntuire și ceruire tălpi (100 lei), până la full-service - inclusiv rectificarea tălpii (190 lei). Există inclusiv un serviciu de rectificare profiluri, cu un utilaj foarte performant, o chestie de finețe pentru schiorii de nivel avansat. 😉 [Service cu dotări de top.] Școala de schi și snowboard Interski are permanent 7-8 instructori full-time, cărora în perioadele full-sezon li se mai adaugă încă pe atâția colaboratori part-time, toți acreditați ISIA (nivel internațional) și AMPSR (Asociatia Monitorilor Profesioniști de Schi din România), pregătiți permanent pentru a oferi servicii nu doar la un înalt nivel calitativ ci și într-un mod cât mai distractiv și plăcut. Tarifele pornesc de 160 lei/oră (în perioada vacanțelor 190 lei) de persoană, cu instructor privat și pot coborî la 100 lei/oră/pers., pentru grupuri mai mari de 4; la fel ca și la celelalte școli, în tarife nu este inclusă contravaloarea punctelor la instalațiile de cablu, atât pentru cursant cât și pentru instructor; dacă închiriezi și echipament, având în vedere că îl vei plăti pentru toată ziua îl poți păstra ca să mai exersezi după ce se termină ora/orele cu instructorul. [Pe mâini bune. 😍] Programul școlii este același ca și cel de la Rent, teoretic poți merge direct ca să cumperi cursuri dar recomandarea noastră este să suni și să programezi cu măcar 2-3 zile în avans. Așa vor crește șansele să găsești cel mai potrivit instructor, atât pentru nivelul dorit (de la inițiere până la aprofundare) cât și pentru vârsta (au avut cursanți între 2 și 67 ani) și... personalitatea cursantului; dar și ca să te asiguri că vei putea avea același instructor, în cazul în care vrei să iei mai multe zile consecutive. Pentru programări online, click aici. Foarte important: găsești toate aceste servicii la doar 50m de stațiile de  plecare ale Telegondolei și Telecabinei Kanzel! 
Drumul Sulinar 1, Poiana Brașov, România
Poiana Braşov (BV) Activităţi outdoor
Închis
În căutarea răspunsului la întrebarea „unde este mai bine să te dai cu sania în Poiana Brașov, în zona de la baza pârtiei Bradul sau în parcul de iarnă din zona Capra Neagră?”, am ajuns la Season Hill. Și, după ce l-am „văzut, documentat, recomandat” 😊 am tras concluzia că ăsta este locul unde să vii dacă vrei să te distrezi în zăpadă! Singurul motiv pentru care ai putea să alegi zona de lângă pârtia Bradul este că acolo e gratis să te dai, dacă ai o sanie, bineînțeles 😉 În rest, să știi că este o zonă „neoficială” pentru săniuș, neamenajată special, cu multe denivelări (Salvamontul are foarte mult de treabă aici), cu zăpadă doar când cade din cer, unde îți asumi toate riscurile dacă te dai... [Cam așa e... 🤩] În schimb, la Season Hill te bucuri de toate facilitățile unui parc de distracție. Iar asta nu numai pentru că cei de aici au tot interesul să amenajeze pistele de săniuș și tubing astfel încât să te dai în cele mai bune condiții și imediat ce temperaturile o permit, încep să facă zăpadă artificială iar în fiecare zi toate pistele sunt nivelate și amenajate cu ajutorul unui mini-ratrac... ci și pentru că locul este organizat respectând toate principiile unui parc de distracție: îți alegi și plătești pentru timpul cât vrei să stai (una, două, trei ore sau o zi întreagă) iar odată intrat, te poți bucura de activitățile parcului, săniuș și tubing, inclusiv în nocturnă sau pur și simplu, te uiți la cei care se dau și te distrezi... de distracția lor. Pentru că da, am întâlnit aici oameni care stau o oră sau chiar mai multe... plimbându-se, stând confortabil la soare pe beanbag-urile de la marginea pârtiei sau privind la copiii, nepoții, prietenii care se distrează și făcându-le poze de pe margine...🤩 [Săniuș sau tubing? Cel mai bine, amândouă!] Dacă vii cu mașina, recomandarea noastră e să o lași în parcarea mare a stațiunii; sunt locuri destule, are cel mai mic preț pe oră și e la doar câteva minute de mers pe jos și cam 300m 😉 Iar dacă înainte de a te îndrepta către Season Hill simți că te încearcă o nevoie de toaletă, e bine să o folosești pe cea de vis-a-vis de parcare, căci în parcul de distracții nu vei găsi această facilitate. În tarifele de intrare sunt incluse toate echipamentele pentru distracție în parc: sănii și colaci (simpli și dubli, cu viteze diferite de alunecare 😉) + cu acces la pistele de săniuș și de tubing. Din ce am văzut, majoritatea încep „curajos”, fără să cumpere și acces pe banda de urcare 😊 dar după câteva urcări pe jos, mai ales dacă au de gând să stea mai mult de o oră, merg la geamul dinspre interior al casieriei și iau extra-acces la banda rulantă ca să urce apoi fără niciun efort până în vârful dealului. E bine însă să știi că banda rulantă nu este o opțiune „de viteză” ci doar de confort; dacă ai cât de cât condiție fizică, urcarea pe lângă banda rulantă o să dureze mult mai puțin. Iar asta pentru că banda are viteză foarte mică (o urcare durează aprox. 3min 40sec) și din motive de siguranță, cât timp durează urcarea trebuie să stai nemișcat, fără să te deplasezi pe ea! [Pe lângă că nu costă nimic, urcatul pe lângă bandă e mai rapid.] Pe pista de săniuș te poți da doar cu săniile, iar pe cele 4 piste de tubing, doar cu colacii (sau „gogoșile”, cum li se mai spune 😀). De obicei funcționează primele trei piste mai de „viteză” ( o coborâre durează max, 20 sec.); cea de-a patra e mai mult pentru copii, are mai mai multe viraje, viteza este mai mică și se amenajează doar când e mai frig și e foarte aglomerat. Din ce am văzut, pe primele trei piste distracția e mai mare 😉. Un alt sfat de care ar fi bine să ții cont privește îmbrăcămintea și încălțămintea: vino echipat cât mai adecvat unei activități în zăpadă, chiar dacă vrei să stai doar o oră; garantat distracția va fi mai mare dacă ai mănuși, fes, ghete, nu dacă ești îmbrăcat pentru club (mai ales dacă vezi că ninge și/sau e frig)! [Personal permanent de asistență.] Parcul de iarnă este deschis de obicei în perioada 1 Decembrie - 20 Martie, când temperaturile permit producerea zăpezii și menținerea ei în cei mai buni parametri. Dar ca să fii sigur că e deschis cere informații la telefonul din pagină! [Distracția nu are vârstă! 🤩] Ce ar mai fi bine de știut: dacă ai de gând să stai mai mult dar vrei să mai ieși totuși din când în când (ca să mănânci, toaletă etc.), cea mai bună opțiune este cartela de o zi cu care poți intra și ieși de câte ori vrei pe parcursul zilei. În weekenduri și zilele libere de sărbători, ar fi bine să eviți orele de vârf (12:00-16:00) dacă nu vrei să aștepți mult la banda rulantă și să o plătești aproape degeaba; dacă urci „pe jos”, nu e chiar atât de mare baiul 😉. Cu cât vei respecta mai bine indicațiile și explicațiile personalului din posturile de lucru, cu atât vor fi mai mici șansele să se întâmple ceva neplăcut; și chiar dacă unii ți se vor părea ușor plictisiți sau rutinați, să știi că nu e nimic personal... nici tu nu ești chiar tot timpul cu zâmbetul pe buze la serviciu, nu? 😊 Indiferent de tipul de card achiziționat, vei plăti o garanție de 10 pentru el, nereturnabilă în cazul pierderii; iar dacă depășești cu mai mult de 15 minute orele plătite, la ieșire vei plăti tarif pentru o oră întreagă. Copiii în vârstă de până la 3 ani beneficiază de intrare gratuită. Cartelele cu ore pot fi folosite doar în ziua în care au fost cumpărate iar timpul se scurge din momentul activării acestora la turnichetul de intrare.
Strada Poiana Soarelui, Brașov 500001, România
Miercurea Ciuc (HR) Activităţi outdoor
Miercurea Ciuc este unul dintre puținele municipii din România care au o pârtie de schi, amplasată în Șumuleu Ciuc, o veche localitate devenită în 1959 cartier al orașului. Pe Șumuleu Mic (Kis Somlyó) multe generații de pasionați ai sporturilor de iarnă din zonă au pus pentru prima dată schiurile în picioare iar mulți localnici încă își amintesc cu nostalgie de iernile frumoase în care se adunau și „băteau” dealul cu picioarele (pe vremurile când nici nu visau la mașini de bătut zăpada), iar apoi se dădeau pe pârtia care până prin 2006 avea doar un cablu, de care se agățau cu niște cârlige ca să fie trași la deal sportivii din clubul de schi local... Apoi totul a căzut în uitare, până prin 2011, când a fost preluată de o afacere de familie hotărâtă să facă treabă bună aici. 😊 [În timpul lucrărilor de amenajare din 2012.] Astfel, locul a devenit cu adevărat o pârtie abia în 2012, când noii administratori au pus în funcțiune teleschiul monopost cu o lungime de 370m, au adus ratracuri și au amenajat o pistă dificilă „neagră”, destul de abruptă, cu o lungime de 370m. Doi ani mai târziu a fost amenajată și pista ușoară „albastră” dedicată începătorilor, cu o lungime de aprox. 950m. Iar de atunci lucrurile au intrat pe un făgaș bun: au fost aduse din ce în ce mai multe tunuri de zăpadă, s-a construit barul panoramic, s-au îmbunătățit pantele pârtiilor, s-a instalat o nocturnă... [Primul sezon la Kis Somlyó SKI.] De obicei, pârtia se deschide în preajma Anului Nou când, chiar dacă nu prea (mai) ninge ca în alți ani, frigul specific Depresiunii Ciucului permite producerea de zăpadă artificială. Iar cu ninsorile care mai vin pe parcurs, cei de aici reușesc să mențină cele două piste până pe la jumătatea lunii Martie. 👌 [Pârtia Albastră, în 2015...] Lucrurile sunt simple: cumperi cartelă și după ce treci prin turnichet, vei fi ajutat să te instalezi pe rozeta teleschiului de un membru al echipei. Până ajungi în vârf, ai tot timpul să evaluezi pârtia neagră pe marginea căreia vei urca iar dacă decizi că e abordabilă, poți ieși din teleschi pe dreapta ca să cobori pe ea. Dacă nu, ieși pe stânga și vei intra pe pârtia albastră, care te va duce lin, poate prea lin dacă ești schior de nivel intermediar 😊, înapoi la bază. Și gata, asta este tot. [...și în 2024 😍] Deși este una dintre cele mai scurte pârtii pe care am avut ocazia să le încercăm până acum, Șumuleu ne-a părut de un farmec aparte. Poate datorită amabilității oamenilor pe care i-am întâlnit aici, poate datorită încărcăturii spirituale a zonei (Șumuleu Ciuc este loc de procesiune pentru comunitatea catolică din Transilvania), poate datorită panoramei pe care ți-o oferă asupra Ciucului și împrejurimilor lui... sau poate pentru toate aceste motive. [View de pe pârtia neagră. 😍] Când este destulă zăpadă, în perioada vacanțelor pârtia este deschisă zilnic între orele 10:00-21:00, iar în restul perioadelor se deschide la ora 14:00 în cursul săptămânii, weekendul păstrând programul lung. Prețul unei urcări este același pe tot parcursul zilei, inclusiv după ce se înserează și se aprinde instalația de iluminare. 👌 Sunt disponibile cartele de 2, 4 și 8 ore, cu prețuri cuprinse între 55 lei (copii, pensionari)/75 lei (adulți) și 75 lei (copii, pensionari)/100 lei (adulți). Sunt disponibile și cartele cu puncte, cu prețuri începând de la 45 lei/65 lei pentru 10 urcări. Află mai multe informații la telefonul din pagină sau click aici. Pârtia de la Șumuleu Ciuc face parte din programul Ski Harghita, în care poți achiziționa un ski-pass ce poate fi utilizat la 12 pârtii în 6 destinații de schi din județul Harghita. Atenție, spre deosebire de cardurile emise de KisSomlyó SKI cu care o urcare te costă un punct, cu cele de la Ski Harghita te costă 2 puncte; asta doar pentru că pe cele două carduri punctele au costuri diferite de achiziție. [Pe pârtia de inițiere copii.] Există un centru de închiriere echipament, care ne-a plăcut că poate fi folosit pe post de vestiar și de cei care cu vin echipament propriu. Iar mai jos, peste drum de pârtie este și o școală de schi dedicată copiilor, coordonată de o asociație (KidSport) foarte apreciată și cu rezultate foarte bune în pregătire, atât pentru cei vreo 300 de membri înregistrați cât și pentru cei care iau cursuri de inițiere. De altfel, mai tot timpul vei vedea pe pârtia neagră mulți sportivi, unii chiar de performanță, care au reînceput să vină aici pentru antrenamente.  La KidSport se poate schia chiar și când nu este zăpadă, pentru că au și o pârtie artificială.  Sunt disponibili și monitori de schi & snowboard pentru adulți, poți cere informații la numerele de telefon din această pagină. [În centrul de închirieri ne-am putut schimba încălțămintea 👌] La data documentării noastre amatorii de săniuș se puteau da, pe răspunderea lor, doar pe o porțiune neamenajată aflată lângă pârtie. Dar se are în plan aducerea unor sănii speciale ce pot fi atașate la teleschi și care pot fi închiriate și folosite în anumite intervaluri ale zilei pe pârtia pentru începători! 🤩  În barul panoramic se servesc gustări, băuturi calde, băuturi răcoritoare, alcoolice. Ca să ajungi la el se urcă mai multe scări așa că dacă te gândești să mergi cu un cărucior pentru copii... fii pregătit pentru un pic de efort. Dar merită, lângă el este amenajat și un mic loc de joacă pentru cei mici. Dar și o terasă unde cei mari pot savura o băutură în timp ce stau cu ochii pe ei. 😊 La parterul barului vei găsi și toaleta, în care am remarcat buna curățenie. [Băuturi calde și... view 😍] Parcarea de la baza pârtiei este gratuită dar nu este asfaltată, așa că de multe ori se face noroi iar drumul de la mașină până la pârtie poate fi o mică aventură, mai ales dacă mergi încălțat în clăpari. Când e aglomerat și mașina trebuie lăsată un pic mai departe, ar prinde bine ca cei care schiază să fie lăsați întâi cu tot echipamentul cât mai aproape de intrarea pe pârtie și abia apoi șoferul să parcheze unde găsește loc 😉 Sau rămâi în bocanci, ia-ți echipamentul și mergi în căbănuța unde se află centrul de închirieri, te poți băga în clăpări acolo. [Cu un pic de noroc poți parca chiar la baza pârtiei.] Turnichetul de acces la teleschi un pic cam înghesuit și treaba asta cu parcarea sunt singurele puncte slabe pe care le-am constatat aici. Dar vei uita de ele când vei ajunge sus, la capătul teleschiului, și te vei bucura de o frumoasă panoramă asupra Depresiunii Ciucului iar dincolo de culme, asupra locului unde se desfășoară de Rusaliile catolice cel mai important pelerinaj catolic din România, la care în 2019 a participat însuși Papa Francisc. [Începutul coborârii pe pârtia albastră, cu Șumuleu Mare în față.] Sugestie: indiferent cum te aduce navigația, noi îți sugerăm să faci dreapta imediat după Bazilica de la Șumuleu și să mergi la pârtie pe strada Șumuleul Mic; pentru că  în perioadele mai aglomerate pe varianta Johannes Kajoni, pentru fluidizarea traficului, este restricționată circulația pe sensul spre pârtie. Și ca să fii sigur că pârtia e deschisă, sună înainte de a te porni la drum.
Miercurea Ciuc, Str. Șumuleu Mic FN, Miercurea Ciuc 530203, România
Mamaia (CT) Activităţi indoor
Deschis
Dacă ești în vacanță la Hotel Iaki și ești pus(ă) pe răsfăț total, o vizită la iaki SPA e musai. Dar și dacă nu stai la Hotel Iaki poți să mergi, căci accesul e permis și celor din exterior. Iar răsfățul e recomandat oricum 🙂 Iaki SPA nu e chiar, sau doar, un loc pentru hidroterapie (Sanitas Per Aquam) ci un loc pentru tot felul de „terapii” și cu tot felul de facilități, menite să-ți dea o stare de bine – de la piscină la masaj, de la gym la epilare laser, de la hammam la tratamente cosmetice. [Recepția centrului SPA.] Starea de bine începe încă de la intrare, unde te întâmpină personalul prietenos, lumina și muzica relaxante. Cu o suprafață de peste 1500 mp, ai unde evada pentru chiar și o zi întreagă de confort, îngrijire și înfrumusețare.  Dacă vii din hotel, poți să „te echipezi” din cameră și ajungi în zona SPA confortabil, pe un culoar dedicat, suspendat și acoperit, astfel încât să nu ai contact cu eventualele temperaturi neplăcute din exterior (odată ajuns în clădirea centrului SPA va trebui să cobori un etaj ca să ajungi în recepție (nu sunt indicatoare)... Dacă nu ești cazat la Iaki, accesul la SPA se face cu ușurință, din parcarea hotelului. Ambele variante te duc la recepția centrului, de unde ești direcționat către zona preferată (recomandat ar fi să ajungi cu măcar 20 minute înainte de ora programată, ca să ai timp pentru procedurile de înregistrare). [Culoarul-pasarelă de legătură între hotel și SPA.] Centrul de wellnes Iaki are o așa-numită „zonă umedă”, unde se află piscina semiolimpică încălzită, o saună umedă și două uscate, fântână de gheață, jacuzzi, hammam. De la odihnă pe șezlonguri confortabile la cursuri de înot individuale sau de grup, poți să-ți oferi momente de odihnă sau sesiuni active. Poți plăti accesul pentru o zi, nelimitat, la piscina interioară, jacuzzi, saune, fitness; costă 145 lei/zi/adult, copii 6-11 ani 69 lei/zi; copiii cu vârstele până în 5 ani beneficiază de gratuitate. Sau, dacă ești rezident, îți poți face abonament. Click aici pentru tarife și abonamente. În zona de wellnes poți alege între fitness și tratamente cosmetice faciale sau corporale. Click aici pentru SPA menu. [Răsfăț la hammam...] Dacă ți-ai programat un tratament poți aștepta într-o sală dedicată, unde poți începe deja procesul de relaxare 🙂 - ai șezlonguri confortabile, lumină difuză și chiar și o mică bibliotecă. Sălile pentru proceduri sunt impecabile – gândite perfect pentru o experiență cât mai plăcută, de la lumină la temperatură, la muzică, la aromele care inundă spațiul. [...și „well-being” în camera de relaxare 😍] Tratamentele Yon-Ka, de exemplu se bazează pe produse create în Franța, ce conțin extracte din plante și uleiuri esențiale, care energizează și echilibrează atât pielea cât și spiritul. În combinație cu un masaj al spatelui și umerilor, ai rețeta perfectă pentru decontractare, eliberare de stres, îmbunătățire a stării generale și a aspectului. Ne-a încântat atenția la detalii; de exemplu, în cadrul procedurilor, pentru un confort cât mai bun, sunt folosite prosoape încălzite, atât pentru a acoperi corpul cât și pentru sprijinul capului. [Tratament facial.] Au fost concepute și programe speciale (ritualuri), care combină mai multe proceduri și produse. Spre exemplu, Oriental Delight: timp de 90 de minute te abandonezi pentru o împachetare corporală cu unt de shea și de argan, un masaj relaxant cu ulei cald de migdale dulci, plus un tratament facial cu miere și ulei de argan. E mai bine decât pot spune cuvintele... 😊  Iar după tratament, ca să te „readaptezi” la viața obișnuită 🙂 poți să mai stai un pic în sala de relaxare, cu un ceai și un album de artă sau... pur și simplu să mai stai un pic... 😊 [O experiență memorabilă... și pentru el!] La Iaki Spa mai găseși Iyashi Dome, o terapie japoneză tradițională de detoxifiere profundă a organismului cu multiple alte beneficii pentru sănătate, CooLifting, un tratament inovator de lifting care promite că în 5 minute îți întinerește pielea cu 5 ani 😊 dar și Intraceuticals, terapia preferată a Madonei și a altor vedete din showbusiness. [Saună japoneză, cu efecte spectaculoase!] Dacă îți dorești formă fizică, ai la dispoziție zona gym – cu o sală de fitness foarte bine dotată, cu echipamente de cardio sau de forță, unde te poți antrena individual sau cu instructor; și o sală de spinning, unde poți participa la o sesiune organizată. Poți face asta pe ședință (acces inclus în taxa de acces SPA), sau, dacă ești rezident, poți sa-ți faci abonament. Așadar, client Iaki Hotel sau nu, serviciile și personalul profesionist de la Iaki SPA îți asigură relaxarea. Mai ales dacă respecți SPA etiquette 😉.
Bulevardul Mamaia, Constanța 900001, România
Mamaia (CT) Activităţi outdoor
4.0 2 recenzii
Dacă te gândești să tragi o fugă la Mamaia doar pentru o sesiune de plajă și o baie în mare, o poți face într-un loc încărcat de istorie! [La plajă, la Mamaia, la început de secol XX.] Plaja din dreptul Cazinoului este locul unde s-a născut turismul de litoral din România. Încă de pe la începutul secolului XX existau două pavilioane din lemn destinate băilor. După ce acestea au ars (într-un incendiu provocat se pare de o instalație pentru făcut cafea 😮), primarul de atunci al Constanței, Horia Grigorescu, a hotărât să construiască altele mai mari și mai sigure pentru vilegiaturiștii aflați în număr din ce în ce mai mare aici. Acestea încadrau Cazinoul, o construcție menită să facă din Mamaia o rivală a stațiunilor de pe Riviera franceză și care, printre altele, avea un restaurant cu bucătărie de inspirație franțuzească, cu pian și ring de dans, terase și bineînțeles, o sală cu ruletă. [Cazinoul și Pasarela Regală spre Barul Maritim.] Victor Șerbănescu, arhitectul care a proiectat și a supervizat construcția Cazinoului, a avut și ideea genială de a construi în dreptul lui, în mare, o terasă care a primit numele Barul Maritim, la care se ajungea pe o pasarelă care a devenit ea însăși un veritabil punct de atracție al stațiunii. Lungă de aproape 130 m, aceasta avea și două tobogane și debarcadere pentru șalupele potentaților vremii. [Pasarela Regală și Barul Maritim, văzute de terasa Cazinoului.] Pe plajă azi se mai pot vedea doar rămășițele Barului Maritim, vestigii ale vremurilor de demult, îngropate acum, alături de cele ale Pasarelei Regale, în noua plajă care a înaintat aproape 300 metri în mare datorită lucrărilor moderne de lărgire, menite să contracareze eroziunea din ultimele zeci de ani a litoralului românesc. În liniștea aproape nefirească, spartă doar de strigătele pescărușilor, poți face un scurt popas ca să-l privești... în timp ce, printr-un exercițiu de imaginație, vei începe să auzi vacarmul ce era aici în sezoanele de vară din trecut! [...și ce a mai rămas din ele,] Pe lângă istoria foarte frumoasă legată de acest loc, mai sunt câteva motive pentru care îți recomandăm să vii la plaja de la Cazino:  • în dreptul ei, la Bulevardul Mamaia este o parcare publică (cu plată) unde îți poți lăsa mașina; dacă vii cu autobuzul, poți coborî în stația Cazino a liniei N100M (+ în sezonul estival liniile 100M și traseul turistic CiTyTour); dacă vii din sudul stațiunii, poți ajunge aici și într-o plimbare foarte agreabilă cu Telegondola 😍 • dacă ți se va face foame/sete în zona Cazino vei găsi foarte multe magazinuțe de unde poți cumpăra gustări și ceva de băut dar și o grămadă de terase, fast-food-uri și restaurante (și unde poți avea acces și la toaletă, sfatul nostru e să nu aștepți până în ultimul moment ci să te pornești la drum, preventiv 😊) • poți face plajă pe cearceaf, gratuit, oriunde vrei - ai mult spațiu la dispoziție 😉  • iar dacă vei „supraviețui” celor vrei 300 metri care te despart de mare, vei fi recompensat cu câteva porțiuni de plajă unde deja începe să reapară nisipul acela fin care a făcut celebră stațiunea Mamaia; și chiar dacă nu e la fel de lungă ca înainte, vei (re)găsi aici și intrarea lină în mare atât de mult regretată de unii! 🤩  E și una dintre cele mai liniștite zone, cel puțin în vizita noastră de documentare din vara lui 2023 nu am văzut să se facă aici vreun fel de sporturi nautice de genul skijet, banane etc. Dar dacă vrei, le poți găsi dacă mergi câteva sute de metri înspre nord! ┄ Au fost folosite informații și fotografii din următoarele surse: • Fondul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”  • Maria Cica, Poveștile Mamaiei. Stațiunea Mamaia -111 ani. București, 2016, p. 97-100. • Baricada Verde
Zona Cazino Mamaia, Constanța 900001, România
Mamaia (CT) Activităţi outdoor
Închis
La Mamaia, pe lacul Siutghiol, se află unul din puținele locuri din România unde se poate face ski nautic și wakeboarding într-un Cable Park pe 5 și pe 2 stâlp, de la inițiere până la nivel de performanță. Dar este și un loc unde, de la mic la mare, te poți distra cu prietenii sau cu întreaga ta familie, într-un parc acvatic plutitor, pe o plajă plutitoare sau poți face tot felul de activități nautice, de la plimbări cuminți cu barca, la vâsle sau la pedale, până la ture cu skijet-uri, bărci cu motor și aterizări distractive în apă de pe saltele tractate în viteză (Banană, Rocket, Zmeu). [Cele mai importante lucruri într-un parc acvatic plutitor 🙂] Odată intrat în parc și ales cel mai potrivit pachet, după ce primești brățara care contorizează timpul (mare grijă de ea, dacă o pierzi te costă 100 lei!) și ți se face un foarte scurt instructaj (în esență: nu sări în cap și nu înota sub gonflabile 🙂), în vestiar vei primi vesta de salvare, pe care este obligatoriu să o porți tot timpul (o poți scoate doar când stai pe șezlong la plajă 😉). Am văzut că după ce sunt returnate, vestele sunt dezinfectate într-o soluție slabă de cloramină 👌 În vestiar ai acces la dulap încuiat, cu PIN. Și ne-a plăcut că dacă ai uitat să-ți iei la tine, îți este pusă la dispoziție soluție de protecție solară; folosește-o, chiar dacă soarele se mai ascunde după nori! 😉 Și tot ca pont, dacă poți, adu-ți ciorapi speciali pentru suprafețe gonflabile, cu talpă cauciucată – s-ar putea să îți prindă bine pe suprafețele alunecoase de aici; dacă nu, fii atent la ele! [Plaja și cel mai mare traseu de gonflabile plutitoare din România...] Elementul central de atracție (mai ales pentru copii) este cea mai mare plajă plutitoare din România (aproape 6000mp), cu o capacitate de 500 persoane. Multe jocuri, obstacole, trambuline... e un adevărat rai acvatic pentru copiii de orice vârstă sub forma unui traseu wibit; construit în Germania, are o lungime totală de peste un kilometru, cu variante diferite ca grad de dificultate, fiecare de forma unei litere... astfel încât formează cuvântul MAMAIA 😍 [...văzute și de sus 😍] Singura limită pentru acces este cea de vârstă - minim 6 ani 😊 Costă 50 lei/1h, 70 lei/2h (+15 lei pentru fiecare jumătate de oră depășită) sau 120 lei pentru toată ziua dar atenție, trebuie să te decizi de la început ce pachet vrei! Sunt disponibile și family-pack-uri pentru 3 sau 4 persoane, la 330 respectiv 430 lei pentru o zi întreagă. În tarife este inclus acces în zona de șezlonguri (unele cu parasolar) și te poți da, fără să ieși în larg, cu hidrobicicletă, caiac sau stand up paddle board. [Ambarcațiuni și zona în care te poți da cu ele, incluse în biletul de intrare.] Cu ajutorul brățării electronice primite vei putea ieși/intra în parc, dacă ai vreo urgență sau vrei să mergi să mănânci. Dar poți mânca și la fast-food-ul din incintă, cu un meniu care cuprinde salate, burgeri, pizza (pentru ea s-ar putea să aștepți un pic mai mult), înghețate + băuturi răcoritoare (inclusiv fresh-uri) și bere; din ceea ce am văzut, toate la prețuri normale pentru un asemenea loc. [Fast-food cu terasă.] Dacă vrei să te plimbi nemotorizat pe lac, pentru 60 lei/h poți închiria caiace gonflabile (care ni s-au părut mai stabile decât cele din fibră) și niște hidrobiciclete sub forma unor lebede și unicorni, cu 4 locuri și un mic tobogan care cu siguranță va cuceri eventualii pasageri copii 😄 [Cu lebăda pe lac 😍] În schimb, amatorii de sporturi nautice motorizate pot închiria bărci cu motor, mai mici (350 lei/30 min sau 550 lei/h) sau mai puternice (500 lei/30 min sau 700 lei/h) dar și Jet Ski-uri; poți alege din trei variante pe cele mai potrivite abilităților și experienței tale – tarifele sunt unice, de la 300 lei/15 min până la 750 lei/h și includ un scurt instructaj. Pentru a le închiria și a te da cu ele trebuie să ai un act de identitate în format fizic și trebuie să fii major (și bineînțeles, ai nevoie de permis); vei semna și o declarație de asumare a riscurilor. Sugestia noastră: cât copiii se joacă în parcul gonflabil, profită și fă o tură cu barca sau jet ski – meriți și tu un pic de distracție, nu? 😉 Cei mai puțini aventuroși pot încerca o tură în catamaranul din flota JT Watersports. [O parte din flota JT Watersports Mamaia.] Dar dacă toate cele prezentate mai sus pot fi văzute (și făcute) și prin alte părți, Cable Park-ul de aici este unul dintre puținele din România și cel mai mare dintre ele (cel puțin la data primei noastre documentări), o investiție de câteva milioane de euro a unui important om de afaceri din zonă. Sunt două zone, cablul pe 2 stâlpi pentru inițiere și începători și cel pe 5 stâlpi, cu un traseu olimpic, de peste un kilometru, destinat celor care fac ski nautic sau wakeboarding (pe placă) la nivel avansat, inclusiv cu obstacole. [Mamaia Cable Park.] În zona de 2 stâlpi poți pune pentru prima dată wakeboard-ul (placa pentru apă) în picioare, sub supravegherea unui instructor, într-o ședință de 10 minute (nu îți face probleme, va fi de ajuns pentru o primă dată! 😄) pentru care vei plăti 40 lei/copil și 50 lei/adult + închiriere echipament 30 lei/copil, 50 lei/adult. Vei învăța lucrurile de bază: cum să te ridici, cum să te menții în picioare și cum să (încerci) ai o poziție corectă pe placă. Iar dacă îți va plăcea, poți programa lecții ulterioare de câte 30 minute, pentru care vei plăti în cursul săptămânii (L-J) 230 lei pentru copii, respectiv 270 lei/adult + cost echipament, menționat mai sus; în weekend lecțiile sunt un pic mai scumpe: 270 lei/copil, 320 lei/adult. Din ce am înțeles, pentru a ajunge să stăpânești bine mișcările de bază vei avea nevoie de 7-8 ședințe. Iar mulți, mai ales dintre turiști, revin de 2-3 ani pentru a se perfecționa. Nu există limite de vârstă, am văzut copii de 5-6 ani care învățau iar instructoarea de serviciu ne spunea că a avut și un „începător” de 70 ani 😊 Este necesară programare prealabilă (poți folosi telefoanele din pagină), de preferat cu câteva zile înainte. [Deși casca și vestuța erau mai mari decât ea, nu se lăsa 😊 Bravo! 👏] Pe cablul „mare” intră doar cei care stăpânesc foarte bine placa, independent, fără să aibă nevoie de asistență. Aici, în afară de eventuale câteva sfaturi pe care ți le poate oferi operatorul cablului înainte de a începe, odată intrat pe traseu ești pe cont propriu. Poți parcurge traseul de unul singur sau în tandem, cu partener(ă). Pentru condiții și tarife, sună la numerele din pagină sau click aici! [O parte din traseul mare.] Atunci când am întrebat cu privire la calitatea apei din lacul Siutghiol, ni s-a spus că aceasta este controlată săptămânal astfel încât să se încadreze în limitele admise iar toate activitățile din parcul acvatic sunt supravegheate de salvamari, instructori și operatori de cablu certificați. Complexul acvatic este deschis sezonier conform orarului prezentat, atât timp cât apa din lac are o temperatură confortabilă, de prin iunie până pe la jumătatea lui septembrie; cel mai bine sună înainte de a merge acolo, ca să verifici dacă este deschis. Pe timp nefavorabil (furtuni cu fulgere, ploi torențiale, vânt puternic) parcul este închis.
Bulevardul Mamaia, Constanța 900001, România
Mamaia (CT) Activităţi outdoor
Închis
Aqua Magic din Mamaia e locul unde te poți lăsa cuprins de magia copilăriei. Dacă ești adult, aici ai ocazia să fii din nou copil (sigur nu se va uita nimeni ciudat la tine dacă aterizezi chiuind din toboganul cu apă 😀), iar pentru copii e distracție maaare!  Un parc de distracții acvatic ce nu lipsește din majoritatea destinațiilor estivale din toată lumea, cu atât mai mult pe malul mării, și care vine să completeze oferta de activități de pe litoralul românesc. [Yuhuuuu 🤪] Situat pe Bulevardul Mamaia Nr. 334, foarte ușor de găsit, la Aqua Magic poți veni cu mașina și o poți lăsa în pacarea cu plată, publică, mare dar care poate fi neîncăpătoare în zilele aglomerate. Sau poți veni cu autobuzul – în imediata a propiere a parcului sunt stații de autobuz pe ambele sensuri de deplasare - caută stația Aqua Parc pe website-ul companiei de transport din Constanța pentru a vedea cu ce autobuze poți ajunge acolo. Deschis din iunie până în septembrie, de la 10 la 18 în iunie și septembrie și de la 10 la 19 în iulie și august (ultima tură la tobogane este cu o jumătate de oră înainte de închidere), parcul are o mulțime de variante de distracție și de petrecere a unei zile plăcute. [Vino devreme dacă vrei să găsești loc! 😉] Și tarifele de acces sunt diferite, în funcție de sezon și vârstă (plus înălțime, la copii) și există și pachete pentru familii („copilul” fiind considerat ca atare dacă are înălțimea sub 1,4 m) – variază între 30 lei pentru copii (sub 1,4 m; în luna iunie) și 330 lei pentru doi adulți și trei copii (sub 1,4 m; în full sezon). Există și tarife pentru aproximativ jumătate de zi (după ora 15) – 70 lei/adult, 40 lei/copil (față de standardul 100 respectiv 60 lei), în iulie-august. Prețul biletului de intrare îți oferă acces la toate atracțiile parcului și la șezlonguri. [Chioșcul de unde poți închiria cutie de valori.] Odată intrat, poți închiria, pentru 5 lei (plus 15 lei garanție, care îți va fi rambursată la returnarea cheii), o cutie de valori unde poți lăsa lucrurile mai importante pe care eventual le ai cu tine. Dacă nu ai nevoie, fuguța la vestiare la schimbat și... la distracție! Vestiarele sunt, evident, separate, pentru femei și bărbați și tot acolo sunt și dușuri și toalete, toate menținute într-o stare bună de curățenie (evident, perioadele foarte aglomerate mai creează dificultăți...). Și dacă ai uitat să-ți iei accesorii pentru plajă sau bălăceală nu-i bai, că tot în zona de la intrare există și un magazin de unde îți poți cumpăra ce ai nevoie – de la costume de baie la creme de plajă și mingi. [Vestiar cu băi, dușuri, cutii de valori.] Pentru distracție ai la dispoziție, pentru copii și adulți, 12 atracții. O piscină pentru copiii cei mai mici, Babypool, cu apă de maxim 20 cm și o suprafață de cam 800 mp, cu tot felul de jocuri, mini-tobogane și personaje din povești. Un loc de joacă acvatic, Waterplayground, tot pentru copii, de vreo 1400 mp, cu apă de 40 cm, cu tobogane și tot felul de instalații pentru distracție. [Raiul acvatic pentru mici...] Pe toboganul Multislide te poți da în același timp împreună cu trei prieteni, dacă toți aveți peste 6 ani și/sau peste 120 cm înălțime; se pleacă de la o înălțime de 8 metri și se alunecă 41, cu aterizare rapidă. River Ride este cel mai larg dintre circuite, deschis, înalt de 5 metri și lung de 50; aici te dai cu colac. În Space Bowl lucrurile deja devin mai serioase – aluneci, te învârți, apoi cazi liber; toată treaba începe de la o înălțime de 11 metri și este permisă doar celor peste 10 ani. În Mega Pipe ai viteză și curbe. Twister te răsucește cu viteză. Pentru Kamikaze trebuie ceva curaj – cobori brusc, de la 11,4 metri, pe o lungime de 50, pe un plan foarte înclinat. În Turboslide ai parte de viteză și alternanță între zone opace și transparente de tub. Super Craterul începe cu un tub închis prin care aluneci lent, pe colac, pentru ca apoi viteza să crească și să te arunce într-un „crater” gigant, în care te învârți în cerc; din el treci în craterul mijlociu, care te conduce spre aterizare. Deși te dai în el pe colac, Side Winder e și el un tobogan de senzații tari – pleci de la 14 metri și aluneci, ca în cădere liberă, de sus jos, de la stânga la dreapta, când cu fața înainte când cu spatele sau într-o parte... de la viteză mare, până când, treptat, te oprești. Black Hole este un tub complet închis, în care te dai pe colac, de la 10 metri înălțime, de-a lungul a 70 de metri, ceva mai lent dar suficient de „provocator”. [...și mari! 🤪] Iar dacă nu-ți place adrenalina, poți pluti alene pe colac, pe lazy river, care înconjoară zona de distracție, lung de 360 m, lat de 3 m și adânc de 1,3 m; pe el treci pe lângă toate piscinele și toboganele, relaxat și vezi tot ce se întâmplă prin parc. Sau, dacă îți place, ai și opțiunea de a lenevi în jacuzzi. [Leneveală pe râul... leneș 😀] În special pentru copii dar nu doar pentru ei, din timp în timp se întâmplă diverse acțiuni de divertisment – animatori, dansatoare, concursuri, mascote, zumba, spumă. [Let's party! 🤩] Iar pentru când lovește foamea, inevitabil și serios după atâta consum energetic 😀, există în incintă un restaurant în regim „plimbă tava”, unde poți rezolva cu succes subiectul. Spațiu generos, dar nu te aștepta la servicii înalte – toată lumea e în șlapi și costum de baie, „vesela” constă în caserole din polistiren, tacâmurile sunt din plastic. Dar mâncarea este bună, porțiile generoase, iar restul serviciilor – servirea, curățenia – sunt cam cât pot fi de bune într-un loc de acest gen. [în timp ce plimbi tava...] Preparatele sunt variate (pe măsură ce trece timpul, inevitabil varietatea se diminuează) și bine pregătite, cu siguranță vei găsi ceva care să-ți placă – de la ciorbă de burtă la mâncare în stil chinezesc (28 lei – 400 g), carne de toate felurile (piept – 28 lei - și pulpe de pui, ceafă și coaste de porc) la grill și la cuptor, mici (6 lei/buc.), șnițele și gujoane de pui, aripioare crocante, cașcaval pane, pizza (punct de servire separat), cartofi copți cu legume, sau prăjiți ori piure (15 lei - 150g), orez cu legume (15 lei – 150 g), salate (13-15 lei), sosuri (2-5 lei), deserturi. Toate oferite cu servire asistată, pregătite pentru a fi cât mai ușor vândute și consumate, pentru ca toată lumea să fie cât mai repede înapoi la distracție 🙂 După ce ți-ai ales tot ce vrei din vitrină, treci pe la casă, achiți mâncarea, iar pentru băuturi mergi alături, la bar; și aici găsești de toate – alcoolice și nealcoolice, cocktailuri, cafea, energizante. Cu maximum 100 de lei își rezolvă bine și foamea și setea doi adulți. Băuturi și diverse gustări mai poți achiziționa și de la cele câteva baruri „împrăștiate” prin tot parcul. E un pic inconfortabil că trebuie să ai la tine un mijloc de plată și nu s-a implementat încă un sistem de tipul brățărilor electronice dar... [...ai de unde alege.] Toate zonele de piscine și atracții acvatice sunt înconjurate de șezlonguri, măsuțe, umbrele și baldachine dar dacă vrei să fii sigur că găsești ceva liber și pe placul tău (într-o zonă preferată), cel mai bine ar fi să ajungi la Aqua Magic cât mai devreme; în zilele de weekend și full-season vine multă lume, iar totul devine ceva mai dificil. [Câtă frunză și iarbă 😊] În Parc sunt câteva baruri (inclusiv unul semi-imersat în piscină) cu o ofertă destul de bogată și la prețuri normale pentru genul ăsta de locație (bere 9-20 lei, cocktails & long drinks 17-25 lei). Iar dacă lenea e mare 😊 poți comanda și plăti (atât băuturi cât și mâncare) la unul dintre cei câțiva ospătari care se perindă printre șezlonguri. [Pool-bar 🤩] Orice ai alege să faci pentru a te simți bine, respectă regulile parcului și indicațiile date de salvamari; totul e făcut pentru ca TOATĂ LUMEA să se simtă bine și să fie în siguranță. Exact când noi intram în parc, am văzut personalul luând probe pentru analize din apa din piscine. Ține însă și de fiecare dintre noi bunul mers al lucrurilor. În povestea unei vacanțe frumoase e loc și pentru o zi (sau jumătate) la Aqua Magic; în special dacă ai copii și dacă mergi în perioadele mai puțin aglomerate.
Bulevardul Mamaia Nr. 334, Constanța 900001, România
Predeal (BV) Activităţi outdoor
5.0 1 recenzie
“Ce poate fi mai frumos decât să te plimbi cu bicicleta, ore în șir, pe dealuri, prin păduri, chiar prin munți, bucurându-te de peisaje și priveliști superbe?! Să faci asta fără eforturi care să anuleze distracția, în compania unor oameni pasionați și experimentați, foarte buni cunoscători ai locurilor pe unde te poartă! 😍” Cam la asta s-au gândit, prin 2020, Patricia și Andrei, un cuplu devenit între timp familie (de curând și părinți 💑), și s-au hotărât să pună la comun experiența și pasiunea pentru sport.  Patricia are brevet de ghid montan și de turism; după ce a lucrat mai mult de 10 ani ca ghid turistic, a decis să se dedice începând cu anul 2018 ghidajului pe biciclete electrice; asta și pentru că de mică face ciclism de performanță, întâi de șosea și de munte iar apoi chiar enduro 👏 Andrei i-a fost mulți ani coleg de antrenament Patriciei (au și fost la multe concursuri de ciclism împreună, încă din 2007 când aveau vreo 14 ani 😊); are la activ și el mulți ani de experiență în ghidaj pe bicicletă. [SpreDeal: natură, priveliști, distracție 😍] I-au dat numele SpreDeal, un joc de cuvinte foarte reușit, combinație a denumirii locului unde își au „baza de operațiuni” (Predeal) și obiectivului propus, de a cuceri a dealurile și munții, cu ajutorul unei mici flote de 8 biciclete electrice Mountain Bike Full Suspension, de bună calitate, marca Giant, foarte bine închegate; în tura de documentare pe care am făcut-o cu ele am avut o senzație de siguranță rar întâlnită la alte modele e-bike. 😊 Motorul Yamaha are o baterie de 625 Wh care asigură o autonomie destul de mare, de peste 60 km, dacă ești dispus să mergi în mod Eco 😊. [Flota SpreDeal.] Poți programa ture în tot sezonul cald-uscat, de pe la sfârșitul lunii aprilie până la primele ninsori (dar nu pe zăpadă). Turele sunt preponderent pe raza județului Brașov (în anumite condiții sunt onorate cereri de ture și în județele limitrofe), cu o durată de la 2 la 6 ore (sau chiar de o zi întreagă dacă te ține), cu toate nivelurile de dificultate, de la inițiere-începători până la avansați;. Pentru confortul participanților, în turele mai lungi (mai ales cele de o zi întreagă) ghidul are la el încărcătoare iar când se face un popas la vreo cabană, bateriile pot fi încărcate.👌 [Andrei face brief-ul turei...] Cele mai populare și apreciate sunt turele în zone rurale, prin unele dintre cele mai frumoase sate din România. Dealurile Sohodolului (un sat de lângă Bran), ale Poienii Mărului sau Holbavului (sate de lângă Zărnești), satele Măgura, Fundata, Șirnea sau „triunghiul” Criț-Viscri-Meșendorf sunt doar câteva dintre variantele propuse de inimoasa echipă SpreDeal. [...în timp ce Patricia face ultimele reglaje.] Pentru cei cazați în Predeal sunt disponibile și trasee aici, doar că aici sunt mai tehnice, în mare parte single-trail, pe poteci înguste, cu rădăcini și bolovani, cu diferență de nivel mare. Cu o durată de 4-5 ore, recomandate cicliștilor cu experiență, sunt spectaculoase datorită peisajului muntos (uneori chiar de gol alpin) pe care îl parcurg: Baiului, Diham, Poiana Izvoarelor, Trei Brazi, Cheile Râșnoavei... Pentru cei dornici de o tură mai ușoară, pentru inițiere sau pentru o plimbare sunt și câteva trasee cu plecare din Predeal, spre Susai, Cabana Trei Brazi, Poiana Secuilor, Gârbova, cu durate de 2-3 ore; dar nu sunt atât de spectaculoase și de ofertante ca cele din sate! [„Ofertă” completă de accesorii pentru siguranță și confort 👌] Dacă sunteți de la 2-3 până la 8 persoane (cu cât sunteți mai mulți cu atât vă veți distra mai bine 🙂) și vreți să trăiți o experiență de neuitat pe bicicleta electrică, primul lucru care trebuie făcut e să suni la telefoanele din pagină (dacă ești în aplicație poți da click direct pe butonul Rezervă), de preferat cu minimum 3 zile înainte. Indiferent de nivelul la care crezi că te afli (și mai ales dacă sunteți la un prim contact) ți se va propune un traseu mai ușor, „de testare”; va exista și un circuit de „backup”, un pic mai greu – pentru cei care vor vrea (și vor putea) mai mult; oricum, în discuția preliminară pe care o veți avea, cei de la SpreDeal își vor da seama cam ce traseu vi s-ar potrivi. Odată stabilit traseul, va trebui doar să mergeți la locul de întâlnire -  veți fi așteptați acolo cu bicicletele; cea alocată ție va avea deja o etichetă cu numele tău, ca să nu o încurci cu ale colegilor după ce îți va fi reglată după înălțimea și greutatea ta 👌 [Ca să nu o încurci 👍] Tot pe mărimea ta va fi și echipamentul de protecție (cască, mănuși, protecție pentru coate și genunchi); în tura noastră de documentare am primit chiar și un bidon de ciclism (pe care l-am putut păstra ca suvenir, pentru eventuale ture viitoare 🤟🏻). Dacă ai echipament propriu și preferi să îl folosești, îl poți aduce. Ar fi bine să ai și un rucsac confortabil, pentru un bidon de apă suplimentar, pachețel de sendvișuri/gustări și o pelerină de ploaie, pentru orice eventualitate; și cash, pentru că, cel puțin la data documentării, plata cu cardul nu era disponibilă. Atenția la detalii a echipei SpreDeal este omniprezentă: s-au gândit chiar să pună la dispoziție o husă cu gel pentru șa celor care nu au pantaloni cu bazon. Iar dacă vii cu un copil mic, în preț este inclus o remorcă sau scaun pentru bicicletă! 😍 [„Toată lumea este gata? Începem urcarea?”] Indiferent de durata turei, tariful este unic: 280 lei/persoană; așa că cei experimentați, cu condiție fizică bună, care pot „duce” trasee și de o zi întreagă, sunt avantajați 🙂 Pentru că sunt pasionați în ceea ce fac, echipa SpreDeal chiar preferă turele mai lungi și mai tehnice, în care se distrează (mult mai bine) cot la cot cu participanții! 😍 Dar tariful este pe deplin justificat și în cazul turelor mai scurte având în vedere efortul suplimentar de atenție, training, suport etc. pe care însoțitorul trebuie să îl acorde celor cu mai puțină experiență. Există și o explicație pentru acest preț fix: indiferent de durata și lungimea traseului, efortul echipei SpreDeal este cam același - transport biciclete la și de la locul unde se face tura, întreținerea acestora înainte și după tură, curățarea lor și a echipamentului de protecție. [Popas pentru regrupare și sfaturi oferite începătorilor 👌] Durata turelor poate varia și în funcție de pregătirea fizică a participanților, de condițiile de vreme, de eventuale evenimente survenite etc.; au fost situații când o tură planificată inițial pentru 3 ore a durat 4 sau chiar mai mult, pentru că s-a zăbovit mai mult la popasuri sau pentru că participanții au vrut (și au putut) mai mult și li s-a mai propus un mic circuit suplimentar; dar au fost și situații când, din cauza vremii, epuizării sau chiar accidentării, pentru unii participanți a trebuit să se scurteze sau chiar să se întrerupă traseul. Totul este foarte flexibil, echipa face tot posibilul să ofere o experiență cât mai plăcută, completă și mulată pe experiența și preferințele participanților; ne-am convins de asta în tura noastră de documentare! Cu titlu de excepție, când au fost situații când turiști cazați în Predeal au sunat după ora 12 și au insistat să facă o tură scurtă de 1,5-2h de vizitat împrejurimile, a costat 200 lei/pers. Dar regula este tură de 3-4 ore, într-un loc cât mai ofertant, stabilit anterior de comun acord. [Andrei este oricând pregătit pentru suport tehnic...] Pe lângă bicicletă și echipament de protecție, prețul include ghid montan autorizat care te însoțește pe toată durata traseului și care îți va asigura, la nevoie, atât asistența tehnică (petice/schimb anvelope) cât și sanitară elementară (dezinfectanți, bandaje, plasturi, antiinflamatoare) în cazul unor accidente ușoare. [...dar și pentru un prim-ajutor!] Dacă vrei să beneficiezi de ghidaj, pentru un preț de aprox. 150 lei/persoană te poți alătura turelor SpreDeal și dacă ai propriul e-bike. Sunt oameni (am întâlnit câțiva chiar în tura noastră de documentare) care, după ce Patricia și Andrei le-au inoculat microbul e-bike 😊 și-au cumpărat propriile biciclete și participă la majoritatea turelor organizate de ei. Iar cu mulți dintre ei au devenit prieteni! [E-bikeri fericiți 😍] Am documentat activitatea SpreDeal într-o tură pe culmile Măgurii de deasupra satului Poiana Mărului, pe un drum preponderent pietruit, cu urcușuri destul de susținute, la care asistența electrică a fost binevenită și cu o coborâre lungă, destul de tehnică, în care anvelopele inspirat alese, frânele de calitate dar și sfaturile lui Andrei ne-au fost de mare ajutor 😊 [Și SpreVale poate fi provocator câteodată.] Greu de povestit în cuvinte cu ce priveliști ne-am bucurat ochii; îți poți face o idee cu pozele din galerie 😍. Mulțumim, Spredeal! 🙏  Sperăm să repetăm experiența și în alte ture, în locuri cel puțin la fel de frumoase, promitem să povestim aici!  
Pârtia Clăbucet, Predeal 505300, România