Sibiu (SB)

Deși nu foarte cunoscută, Biserica Evanghelică Sf. Ioan este un lăcaș de cult foarte important pentru comunitatea evanghelică de confesiune luterană din Sibiu, fiind loc pentru întâlniri ecumenice, slujbe și ceremonii religioase dar și sală de concerte. Din anul 1970 în această biserică a prins contur Ziua Mondială de Rugăciune a femeilor, marcată anual în prima zi de vineri a lunii martie. Această zi, fondată în America anului 1887, promovează egalitatea pentru femei prin rugăciune. Femeile creștine de diferite confesiuni se reunesc în peste 170 de țări pentru a se ruga și a atrage atenția asupra traficului de persoane și a nedreptăților sociale.  Cu un interior oarecum simplu, biserica adăpostește mai multe categorii de artă sacrală precum: obiecte din bronz, pictură modernă, două orgi și două valoroase retabluri poliptice (panouri cu icoane şi sculpturi), dintre care unul realizat în anul 1533. Intrarea în biserică se face pe latura de est, din strada Mitropoliei, iar deasupra uşii frumos decorate cu elemente metalice poate fi văzut un basorelief realizat la Viena, în care este reprezentat Mântuitorul înconjurat de copii. Curtea interioară a bisericii este comună cu cea a Centrului de Dialog „Friederich Teutsch”, al bisericii Evanghelice din România, odinioară orfelinat, şi cuprinde o librărie, o cafenea și un superb muzeu unde poţi afla cum se întrepătrunde istoria Bisericii Evanghelice cu cea a sașilor, cei ce au pus de altfel și bazele burgului Sibiu. De asemenea expoziții de fotografie ori pictură sunt prezentate în mod gratuit, la etajul întâi al centrului sau chiar în curtea bisericii, aproape tot timpul anului. Biserica poate fi vizitată la cerere (la recepția Muzeului) de luni - sâmbătă între orele 10 – 16, iar în ziua de duminică de la 11:30 – 16:00, neexistând nicio taxă de intrare.

Printre clădirile din secolul al XVIII-lea situate în Piața Mare, biserica Romano-Catolică ocupă un loc important şi cu toate că a fost ridicată relativ târziu, se încadrează armonios în contextul arhitectural din kilometrul 0 al oraşului. Pe la începutul anilor 1700, după ce a devenit sediul guvernului Transilvaniei, Sibiul a intrat într-o perioadă de creştere economică susţinută, care a atras investitori, industriaşi şi latifundiari din toată Europa. Şi pentru că toată prosperitatea asta trebuia şi administrată 😉 în Sibiu au venit şi foarte mulţi reprezentanţi ai Imperiului Austriac, funcţionari şi demnitari austrieci, care au fondat aici o comunitate catolică condusă de călugării iezuiţi. În 1733 aceştia au reuşit să înalţe o biserică pe măsura importanţei lor, iar şase ani mai târziu au înfiinţat pe lângă aceasta şi un seminar iezuit, în prezent clădirea acestuia, monument istoric, găzduind casa parohială. Odată cu sfinţirea bisericii, călugării iezuiţi au instalat în Piaţa Mare şi o statuie a Sfântului Nepomuk care, la instaurarea regimului comunist în România, în 1948, a fost mutată în curtea casei parohiale, pentru a o vedea trebuie să intri pe poarta dinspre Piaţa Mică. [Sfântul Nepomuk, protectorul celor care păstrează o taină.] Pe cât se simplu şi auster este exteriorul, pe atât de bogat decorat este interiorul, iar aici ne-a impresionat monumentul funerar al mareşalului Otto Ferdinand von Abensperg und Traun, comandant militar al Transilvaniei între 1744 si 1747. Monumentul se află în dreapta altarului și a fost executat de sculptorul clujean Anton Schuchbauer. Lucrarea în relief, din bronz, medalionul cu portretul defunctului, precum și blazonul familiei, ne-au amintit de Capela Medici din Bazilica San Lorenzo, Florența. Altarul este decorat cu o frescă ce datează de la inaugurare, o reprezentare a Fecioarei cu Pruncul, operă a pictorului austriac Anton Steinwald. [Fresca "Fecioara cu Pruncul", sec. XVIII] În 1738, bisericii i-a fost adăugat şi un turn-clopotniţă, în care a fost instalat o sută de ani mai târziu un ceas cu două cadrane, unul ce arată ora spre Piaţa Mică şi celălalt către Piaţa Mare.  În prezent, în biserică se oficiază slujbe în limbile română, germană şi maghiară. Poate fi vizitată gratuit dar te încurajăm să faci o mică donaţie, care va fi folosită cu siguranţă la întreţinerea acestui monument. 🙏

Biserica Sf. Ursula sau Biserica Ursulinelor - în jurul acestei frumoase biserici din inima Sibiului circulă tot felul de legende, pe unele tindem să le credem, pe altele mai puțin... iar multe din ele sunt legate de catacombele și tunelurile subterane care, după cum zic localnicii, s-ar uni într-o rețea întinsă pe zeci de kilometri. Denumirea bisericii vine de la cele opt călugărițe ursuline cărora le-a fost dată în îngrijire în secolul al XVIII-lea. Venite din Bratislava în 1733, ele au mai construit aici o mănăstire și o școală catolică. În biserică se află trei altare, altarul principal conține o icoană ce are ca temă încoronarea Maicii Domnului. În altarele laterale este reprezentată prin picturi, Sf. Angela de Merici, fondatoarea ordinului maicilor ursuline: în partea dreaptă aceasta ne este înfățișată în momentul în care  i se arată într-o viziune Sf. Ursula, iar în partea stângă într-un moment în care instruia copiii școlii catolice. În interior, se poate vedea şi o inscripţie dedicată împărătesei Maria Tereza, care a sprijinit financiar o amplă renovare a bisericii, în anul 1774 - „Haec aedes pietate Mariae Theresiae reginae avgstae fvlta ac restavrata est” (în română : „Acest edificiu este susținut și restaurat prin pietatea augustei regine Maria Terezia”). Textul este scris cu majuscule, iar unele litere sunt marcate cu roșu. Aceste litere sunt de fapt cifre romane, care prin alăturare indică anul 1774. În exterior, chiar deasupra intrării, într-o nișă de formă semicirculară, se află statueta Sfintei Ursula și tot în exterior, coborând spre gară vom observa chiar în spatele bisericii o ghiulea blocată în zid în timpul unui asediu. [Vedere dinspre gară: ghiulea vizibilă în zid.] De la îngrijitorul acestui loc am aflat că aceasta nu este deschisă publicului decât pe perioada slujbelor (așa am reușit și noi să o vedem). După terminarea slujbei, care în general nu durează mai mult de o oră, biserica mai rămâne deschisă un timp pentru curioșii ce vor să îi treacă pragul. O poți admira în tihnă fără să simți că ești grăbit de ceva sau cineva iar dacă ai întrebări atât îngrijitorul cât și preoții sunt bucuroși să îți răspundă.  În prezent, Biserica Ursulinelor este folosită atât de comunitatea romano-catolică cât și de cea greco-catolică. Se țin slujbe în fiecare zi, în latină, luni-vineri de la ora 7 și de la ora 18 iar duminica și de sărbători se țin slujbe în limba germană, la orele 9, 11 și 18.

În trecut fântânile erau foarte importante pentru comunitate iar sibienii au început încă de prin secolul XIII să amenajeze un număr mare de fântâni, în fiecare piaţă a oraşului. Acestea erau îngrijite de vecinătăți ce numeau doi meșteri, unul bătrân si unul tânăr, care aveau datoria să vegheze la buna funcționare a acestor surse de apă. De obicei o dată pe an fântânile erau curățate, acțiune ce cădea în sarcina tinerilor din cadrul vecinătății și care se termina de regulă cu o masă copioasă. Fântâna din Piaţa Mare a fost menționată documentar pentru prima dată în anul 1538, spunându-se că „în bazinul din jurul ei femeile își spălau rufele, iar din jgheaburi se adăpau animalele”.  Acum, ea este cunoscută ca Fântâna cu grilaj sau Fântâna Falkenhayn. Merită să-i acorzi un popas pentru că de ea se leagă o adevărată saga: în anul 1798, cu ocazia renovării fântânii comandate de către Martin Hochmeister, primarul acelor vremuri, a primit un umbrar din fier forjat, finanţat de de pielarul Filek. În Primul Război Mondial, după ce iniţial umbrarul a fost confiscat de militarii cantonaţi în oraş, comandantul Armatei a 9-a germane, generalul Erich von Falkenhayn, a decis să îl înapoieze oraşului. Iar mai târziu, noile concepții urbanistice pe care regimul comunist le-a impus în reamenajarea Pieței Mari au făcut ca fântâna sa fie demolată. Doar apropierea anului 2007 în care Sibiul a fost declarat „Capitală Culturală Europeană” și dorința de a reface aspectul de altădată al pieței, au făcut ca o copie a fântânii interbelice să reapară și să își revendice poziția în Piața Mare după sute de ani de schimbări. Azi, trecătorii se opresc lângă această fântână pentru a se relaxa și a admira de pe scările ei Piaţa Mare. De jur împrejur sunt clădiri superbe, de pe acoperişurile cărora „ochii sibiului” (element de arhitectură medievală, cu scop de aerisire) îţi vor urmări orice mişcare! 😀

Foarte puțin cunoscut chiar şi sibienilor dar atât de reprezentativ pentru comunitatea săsească, care a pus bazele acestui burg, Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România suprapune șapte secole de istorie a sașilor transilvăneni cu istoria bisericii lor. Deschis în 2007, muzeul oferă, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, un parcurs cronologic al istoriei saşilor precum și al istoriei de peste 800 de ani a bisericii, devenită mai târziu Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România.  Muzeul se află la primul etaj al centrului de Dialog și Cultură „Friedrich Teutsch” din Sibiu. Tot în acest centru funcționează Arhiva centrală a Bisericii Evanghelice, Biblioteca Transilvanica precum și Librăria-cafenea Erasmus, din curtea căreia poți admira zidurile Bisericii Evanghelice Sf. Ioan, acesta fiind de asemenea și un spațiu cultural dinamic, în care au loc frecvent întâlniri, conferințe, evenimente caritabile, piese de teatru ale copiilor cu dizabilități, reunind astfel oameni din toate categoriile sociale. Te vei bucura aici de un tur cronologic susținut de exponate valoroase precum altare recuperate din biserici vechi, obiecte de cult pentru împărtășanie, machete ale unor biserici evanghelice transilvănene, sculpturi, piese textile, tipărituri, foi matricole și poze cu viața sașilor.  Expoziția permanentă trece în revistă istoria plină de evenimente a sașilor, începând cu stabilirea în Transilvania, în secolul al XII-lea, a coloniștilor originari din regiunea Moselle-Franconia, și a bisericii lor "populare" evanghelice de mai târziu, folosind o varietate de exponate originale, reproduceri, texte și prezentări video. Cele opt săli prezintă (1) Istoria colonizării şi Prepozitura Sibiului, (2) Cetăţi bisericeşti și biserici fortificate, (3) Reforma în Biserica saşilor, (4) Viața bisericească şi viața comunitară, (5) Şcoala confesională - preoţi şi dascăli, (6) Artă sacră - mobilier bisericesc (7) Artă sacră II – vase de împărtăşanie şi textile liturgice, (8) Contrareforma, istorie modernă și recentă.  Sașii au ajuns în Transilvania încă din secolul al XII-lea, la invitația regelui Géza lll (1141-1162). Cu gândul că vor avea un trai mai bun și adăugând cauze demografice, economice și sociale, mulți germani și-au părăsit atunci locurile de baștină și au migrat aici. Așezarea „oaspeților” a avut loc în paralel cu mutarea graniței regatului maghiar de la linia râului Mureș la cea a Oltului. Coloniștii au venit din aproape toate regiunile Imperiului German și apar sub diverse denumiri în documentele vremii printre care și sub cea de „saxoni”. În această expoziție, pe lângă exponate și poze sugestive, vei fi întâmpinat și de descrieri parcă menite să îți răspundă la fiecare întrebare. Muzeul în sine pare o lume în care spațiul și timpul se comprimă, de la porturile săsești expuse pe o colecție specială de păpuși până la organizarea învățământului în limba germană, muzeul reprezintă o oglindă asupra vieții comunitare și religioase a sașilor transilvăneni. Şi pentru că cel mai bine se învaţă din greşeli iar istoria este cel mai bun profesor, am observat că este expus şi un certificat de origine genealogică sau altfel spus un certificat de rasă umană 😔. Conform obișnuinței de generații, de cele mai multe ori se prelua fără ezitare tot ce venea din „patria mamă-germană”. Astfel, susținute şi prin emisiuni germane de radio, ideile național-socialiste și-au făcut loc în societate iar grupul etnic a fost nevoit să introducă un oficiu de rasă și clan după modelul „Reich-ului German”, conform strategiei numite  "Gleichschaltung" (Aliniere, conformizare), unde toate persoanele trebuiau să aibă un certificat genealogic, de origine. Cu toate acestea însă, în decursul celui de al II-lea Război Mondial, saşii au tras ponoasele involvării României de partea Germaniei, în contul României fiind implicaţi activ în război alături de Germania, în număr critic pentru o minoritate. După război, saşii au fost culpabilizaţi ca etnie, expropriaţi, văduviţi de drepturile cetăţeneşti şi deportaţi în număr mare, ca mână de lucru în contul despăgubirilor de război pe care URSS le solicita României. Prizonierii de război şi mare parte din deportaţi nu au mai fost primiţi în ţară, pe motiv de purificare etnică a regimului din România postbelică.   Program vizitare:  Mai – Octombrie: Luni-Sâmbătă orele 10-17 Noiembrie – Aprilie: Luni-Vineri, orele 10-17 Preț bilete: Adulți - 16 lei; Grupuri peste 5 persoane – 10 lei/persoană; Studenți, elevi, pensionari – 10 lei.  Intrare gratuită pentru persoane cu dizabilităţi. Ghidaj (opțional), cu programare anticipată: 100 lei. Ghidaj gratuit pentru grupuri de elevi şi studenţi. Până la 20.11.2025 este deschisă o expoziţia temporară care poate fi vizitată gratuit:  Expoziţie fotografică PANORAMA TRANSILVANIA  o fereastră temporală de reflecție artistică și de creație a fotografului Stefan Jammer, în cadrul peisajului extins al provinciei sale de reşedinţă opţionale, Transilvania. Este, în același timp, continuarea expozițiilor sale fotografice, dintre care cea din 2020 a fost dedicată orașului Sibiu ca mediu de viață și s-a prezentat sub forma unei topografii urbane în format panoramic. De data aceasta, artistul extinde orizontul, vizând întreaga provincie a Transilvaniei, cu regiunile și localitățile sale: platoul transilvan cu oamenii, orașele și satele sale și cu anotimpurile naturii, cu fondul arhitectural eterogen al societăților odinioară paralele, notând schimbările radicale, excrescenţele agresive și procesele de transformare îndelungate, urmărind interferențele sociale actuale și energiile sale vitale regenerabile. Perioada de timp finită transformă seriile panoramice într-o cronică vizuală. Fotografierea perseverentă practicată de artist în toate aceste locuri operei sale caracterul unei ctitorii. (H.K.)

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA este cel mai mare muzeu în aer liber din România şi pentru că poate fi el însuși o destinație turistică, acordă-i măcar câteva ore ca să îl vizitezi la pas şi să îl admiri în tihnă - în niciun caz nu este un obiectiv de văzut „în fugă”! În 1963, odată cu montarea în Dumbrava Sibiului a unei vechi mori cu aducţiune hidraulică, se înfiinţa aici un Muzeu al tehnicii populare, o iniţiativă extraordinară de resuscitare a unei idei mai vechi a Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român ASTRA, care a inspirat şi numele de astăzi a muzeului. De atunci şi până astăzi, cercetătorii muzeului au cutreierat satele de pe întreg teritoriul României, au achiziţionat şi au demontat peste 400 de instalaţii tradiţionale, anexe gospodăreşti şi case întregi (unele vechi de sute de ani), le-au restaurat şi le-au re-montat aici, într-o formă cât mai apropiată de cea originală! O plimbare pe aleile muzeului va fi ca o călătorie în timp, în istoria satului românesc. Vei putea intra prin curţi, prin casele care sunt deschise publicului şi vei putea vedea cum trăiau stră-stră-bunicii noştri. Vei aprecia liniștea ce te înconjoară la orice pas, singurele zgomote vin de la animalele şi păsările ce își duc traiul în acest muzeu, ca în ograda bunicilor. 😍 Mai tot timpul, Muzeul organizează tot felul de târguri, festivaluri tradiţionale, ateliere de meşteşuguri, care te vor ajuta şi ele să intri în atmosfera acelor vremuri demult trecute şi pe care nu ar trebui să le lăsăm uitării. Deși întreg complexul este întins pe mai bine de 96 de hectare, aleile de vizitare nu depășesc 10 km de traseu, ceea ce îl face accesibil atât la pas cât şi cu bicicleta. De asemenea te poți plimba cu trăsura pe alei sau cu sania trasă de cai (depinde în ce anotimp nimerești), pentru o asemenea plimbare, încă specifică multor sate din România, vei plăti 30 lei/30 minute. Iar dacă vremea permite, poţi avea în vedere şi o plimbare cu barca pe lacul de unde vei avea o cu totul altă perspectivă asupra celei mai mari colecţii de mori de vânt din Europa. La jumătatea vizitei noastre am dat de Nea’ Nelu, om hotărât, ardelean din moși-strămoşi și fierarul acestui mic sat (îi spunem sat pentru că o dată ce te pierzi pe alei uiți că ești la marginea unui oraș și parcă te aştepţi să îl vezi pe Nică după colț, la furat de cireșe 😀). Fierarul împreună cu câțiva ucenici băteau de zor la o potcoavă pentru iapa Steluța, și tare mândru era că oamenii sunt încă interesați de meseria sa, căci bineînțeles, nu ne-am dat duși până nu am observat îndeaproape toate etapele acestui meșteșug. 🙂 [Steluţa, aşteptând potcoave noi.] Ce ne-a plăcut nouă cel mai mult aici? - o gospodărie lipovenească strămutată aici din Mahmudia, judeţul Tulcea, care reconstituie viaţa unei familii de pescari din Delta Dunării. [Gospodăria lipovenească.] - casa veche de peste 500 ani (după unele surse) a cărei imagine de dinainte de restaurare apare pe bancnota de 10 lei; după ce a fost cumpărată cu 10.000 lei de la proprietarii ei din satul vâlcean Vlădeşti, a fost strămutată aici în anul 2006. Povestea casei poate fi citită aici [Casa de pe bancnota de 10 lei.] - târgul de ţară, unde am întâlnit producători locali, tradiţionali şi unde am putut asista la ateliere de artă şi gastronomie populară. [Târgul de la Muzeu.] Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra nu doar ne-a plăcut, ne-a mers de-a dreptul la inimă şi s-a instalat bine acolo! ❤️ Este un loc în care te încarci cu energia emanată de acest popor în multele lui secole de existenţă. Nu îl rata dacă eşti prin Sibiu! Iar dacă vorbele noastre nu te-au convins, poate te conving impresiile unor străini de seamă, consemnate în „Cartea de Aur” a Muzeului:   „Pace, frumusețe, emoție, toate acestea reprezintă „Dulcea Românie” - Donato Chiarini – Ambasador U.E. la București „Am vizitat multe muzee în aer liber din Europa, dar acesta este cel mai impresionant dintre toate. Este nu numai un muzeu, este o expoziție vie a vieții poporului român.(...) Vă mulțumesc foarte mult pentru fascinanta sclipire a spiritului românesc” – Terry Davis, Secretar General al Consiliului Europei 🙏 contributor Unde Mergem®, Mirela Goraş

După părerea noastră, frumusețea acestui oraș medieval nu constă doar în marile puncte de atracție, ci mai degrabă în străzile mici, înguste și pietruite, locuri pe care mulți dintre cei ce ajung în Sibiu nu se gândesc sau nu sunt îndrumați să le viziteze, acestea fiind adesea scăpate din vedere chiar și în ghidurile de călătorie.  Atunci când o iei la pas printre ele îți dau senzația că păstrează secrete din vremea în care orașul abia ce lua amploare în jurul lor și te fac curios, căci o străduță duce la altă străduță și fiecare are frumusețea ei. Un astfel de loc este și Pasajul Aurarilor, care pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, şi coboară în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos. Conservându-și înfățișarea de la 1567, când servea drept casă pentru atelierele de aurari (de unde și numele), pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul din cele mai romantice locuri din Sibiu. Aici chiar și căsuțele scorojite parcă au un “ceva” al lor, păcat că unele dintre ele sunt lăsate de izbeliște de proprietari, dar totuși cu ale lor culori pastelate, ferestrele verzi sau albastre și cu tot acest complex de scări pietruite și arcade, te fac să te simți ca pe străzile din celebrul Riomaggiore, din Italia! 😍

Cunoscut și sub numele de "Zidul cu Ace", Pasajul Scărilor a fost construit pentru a face legătura dintre Orașul de Sus (începe în strada Alexandru Odobescu) și Orașul de Jos (se termină în strada Turnului) Turnului), într-un soi de străduţă ce "îmbrăţişează" Catedrala Evanghelică pe lângă zidul vechii cetăţi, cu o succesiune de scări şi o arcadă impunătoare. Despre momentul construirii acestuia, părerile sunt împărțite. Exista voci care susțin că pasajul a fost construit în secolului al XIII lea și altele care spun că amenajarea zonei a avut loc în secolul al XIV lea. Indiferent de momentul construirii sale, Pasajul Scărilor se numără printre cele mai frumoase (şi romantice) locuri de vizitat în Sibiu, alături de Piața Mare, Piața Mica, Podul Minciunilor. De a lungul acestui pasaj poți admira patru dintre cele mai frumoase case vechi din Sibiu, înscrise în lista monumentelor istorice din oraș, poți lua masa , te poți opri pentru a savura o cafea sau iți poți procura un suvenir de la magazinele din zonă. Noi credem că este unul din locurile cu atmosfera cel mai bine conservată din Sibiu, așa că merită să îl incluzi în planul tău de călătorie și să îi descoperi parfumul medieval. 😍

În centrul vechi al cetății Sibiului, în imediata vecinătate a Pieței Mici, se află un loc mai puțin cunoscut, cu o atmosferă relaxată ce invită trecătorul la un moment de răgaz: Piața Aurarilor. Poți ajunge aici foarte ușor din postura pietonului. Cum intri în Piața Mică pe sub Turnul Sfatului, privește către colțul din dreapta-spate al piațetei. Descoperi acolo accesul către Piața Aurarilor, prin poarta spre Orașul de Jos din Turnul Scării Aurarilor, integrat în secolul XVIII în clădirea alăturată. Perspectiva ce se deschide dezvăluie treptat o piațetă liniștită și romantică, perfectă pentru un moment de calm, pentru o conversație în tihnă sau, pur și simplu pentru a observa arhitectura locului. [Acces pietonal dinspre Piața Mică, prin Pasajul Aurarilor.] De-a lungul secolelor locul a avut mai multe denumiri. Fingerlingsplatz este poate cea mai longevivă, dar actualul nume are rolul de a ține vie amintirea Breslei Aurarilor din Sibiu, coordonatoare a Uniunii breslelor de aurari din Transilvania, un model de bune practici în vremea breslelor. Majoritatea clădirilor ce mărginesc piațeta sunt monumente istorice datând din secolele XV – XVIII, bine păstrate și parțial restaurate. Astfel poți regăsi atmosfera vremurilor trecute în forma sa aproape nealterată și, totodată, te poți bucura de comoditățile lumii contemporane. Există aici o cafenea și o pensiune, iar în imediata apropiere un restaurant.  În secolul XV exista în piațetă o fântână, element urban foarte important în viața comunității în perioada medievală. Astăzi amintirea ei este păstrată printr-un stâlp de piatră fațetată amplasat pe locul fostei fântâni. Acesta poate fi observat imediat cum cobori spre piață dinspre Pasajul Aurarilor. [Vedere de ansamblu dinspre Pasajul Aurarilor.] Pont: dacă ajungi cu mașina în Sibiu și dorești să vizitezi obiective din Orașul de Sus, un bun punct de acces este chiar Piața Aurarilor. Găsești parcare publică pe strada 9 Mai, iar accesul pietonal de aici către Piaţa Aurarilor este semnalizat cu un panou indicator. 😉 [Acces pietonal dinspre strada 9 Mai.] 🙏 contributor Unde Mergem®, Ana Sichitiu

Menționată documentar încă din anul 1415, Piaţa Huet nu a fost cunoscută dintotdeauna sub acest nume, de-a lungul timpului având tot felul de denumiri precum Friedhof, Kirchhof sau chiar P-ța Grivița. Într-un final sibienii s-au hotărât și au denumit-o Huet, după numele lui Albert Huet, care a fost pe rând - consilier de oraș, conte și prinț al sașilor. Piața este înconjurată de clădiri, care mai de care, mai frumoase, mai impunătoare sau mai boeme, iar în zilele ploioase parcă tocmai ce ai apăsat pe butonul „get the london look” 😄, căci sub picăturile de ploaie, clădirile prind un iz englezesc. [Atmosferă londoneză 🙂] În mijlocul pieței se arată semeață Biserica Evanghelică Luterană, cu ale sale țigle colorate pe acoperiș. Turnul bisericii are 73m înălțime, făcându-se astfel vizibil din aproape orice colț al Sibiului. Legat de acesta circulă o legendă tare drăguță, care spune că sașii sibieni voiau să construiască cel mai înalt turn pentru biserica lor și s-au dus la sașii bistrițeni pentru inspirație. După ce au măsurat cu o frânghie, au fost invitați la ospăț și îmbătați iar astfel bistrițenii au reușit să taie pe furiș frânghia. Așa se face că turnul din Bistrița a rămas cel mai înalt din Transilvania, cu cei 75m ai săi. 😀 Dacă dorești să vizitezi biserica, aceasta este deschisă pentru vizitatori începând cu ora 9 și terminând cu ora 17 în zilele de luni-joi sau 20 pentru zilele de vineri-duminică – la momentul documentării noastre biserica se afla în plin proces de restaurare și reabilitare, accesul fiind posibil, pentru 3 lei, doar în partea de nord a monumentului. Tot aici mai poţi observa Liceul Samuel von Brukenthal (ce păstrează elementele de arhitectură ale vechii clădiri, unde chiar Albert Huet a fost școlit) și statuia episcopului evanghelic Teutsch. Piața Huet se termină cu Pasajul Scărilor care oferă o imagine reprezentativă a Sibiului medieval, fiind poarta de ieșire spre Orașul de Jos.

Dacă o iei agale pe pietonala Nicolae Bălcescu, cu cafenelele ei cochete și casele înghesuite, vei ajunge într-o Piaţă. Şi atunci... vei înțelege de ce sibienii i-au spus Mare. 😀 Acesta este locul de desfășurare pentru majoritatea evenimentelor culturale în aer liber din oraș dar și punctul de unde poți porni la pas să vizitezi și să simți pulsul “ardelenesc” al frumosului Sibiu. Aici parcă nimeni nu se grăbește nicăieri și toată lumea are timp pentru orice. Așa că dacă vrei să ceri o informație, oprește un trecător, sibienii sunt întotdeauna dornici să ajute. 👌 [Târgul de Crăciun din Piaţa Mare.] Prima atestare a pieței apare în 1411, ca loc de desfășurare a comerțului cu cereale și mari schimbări arhitecturale nu s-au petrecut de atunci în această parte a vechiului Hermannstadt. A existat totuși proiectul, la începutul perioadei comuniste, de a se demola un șir de clădiri din Piața Mare și de a se construi blocuri socialiste în locul clădirilor vechi de sute de ani. Intenția nu s-a materializat datorită arhitectului șef de atunci al orașului, sasul Otto Czekelius, și trebuie să îi mulțumim pentru asta! 🙏 În mijlocul Pieței Mari se află Fântâna cu Grilaj. Originalul a fost demolat de comuniști dar în 2007 a fost inaugurată o replică, poziționată la 10 metri sud-est față de amplasarea inițială. Fântâna este menționată pentru prima oară în 1538, pe atunci în bazinul ei femeile spălau rufele iar din jgheaburi se adăpau animalele. [Fântâna cu Grilaj.]De pe treptele fântânii poți admira în tihnă Piața Mare și casele colorate ce poartă mândre numele foștilor proprietari (Casa Lutsch, Casa Haller, Casa Weidner) dar și Palatul Brukenthal, clădirea Primăriei și Biserica Romano-Catolică. Pentru o priveliște panoramică asupra pieței, poți urca în Turnul Sfatului, scările întortocheate și înguste te vor conduce până în vârf, iar acolo îți poți trage sufletul privind centrul orașului prin cele patru geamuri. Te va costa câțiva lei, programul de vizitare este de la 10-20, la fel ca pentru majoritatea atracțiilor din oraș. Turnul se află între Piața Mică și Piața Mare, iar pentru priveliștea ce-ți taie respirația și la propriu 😊 și la figurat, trebuie sa urci nu mai puțin de 141 de trepte. Pentru mai multe informați caută în app 🔍Turnul Sfatului.

După ce ai văzut ce maaare e Piața Mare 😀 merită să îţi îndrepţi pașii și privirea şi către Piața Mică din oraşul ăsta minunat care este Sibiu! Poţi să îţi iei înainte o cafea „de plimbat”, pentru că vei parcurge multe obiective în drumul tău - clădiri vechi, multe din ele construite prin sec. XV. Sau te poţi urca mai întâi în Turnul Sfatului şi după ce-ţi tragi sufletul după urcarea abruptă te poţi orienta pe ce străduță pietruită să apuci mai întâi, căci de la înălțime vei avea o altă perspectivă. 😉 De pe cele patru laturi ale turnului poate fi admirat tot centrul Sibiului dar și munții Făgăraș, ce sunt acoperiți de zăpadă în zilele friguroase de iarnă. Prețul pentru o astfel de urcare este de doar 2 lei, iar începând cu ora 10 și până seara la orele 20 îl poți include oricând in programul tău, chiar şi dacă ești doar într-o scurtă vizită în oraș. La urcarea sau la coborârea din turn, oprește-te să vezi și mecanismul ceasului, inima acestui turn, care măsoară timpul sibienilor încă din 1494. La unul din cele șapte nivele ale turnului noi am dat și de o machetă, ce reprezenta până în cele mai mici detalii Piața Mică și Piața Huet – cea mai veche piață din Sibiu. [Macheta Pieţii Mici din Turnul Sfatului.] Piața Mică se leagă de Piața Mare și de Piața Huet prin pasaje înguste de un farmec deosebit, unul dintre puținele care s-a păstrat până azi fiind Pasajul Pantofarilor. Aceste pasaje au fost găselnița constructorilor medievali pentru a scurta traseul soldaților ce apărau cetatea, astfel comunicarea și transportul în timpul unui asediu făcându-se mult mai rapid. Acum, ele sunt de mare ajutor pentru aprovizionarea numeroaselor magazine, cafenele şi apartamente în regim hotelier din zonă! [Pasajul Pantofarilor.] După străduțe și pasaje străbătute în ritm ardelenesc în timp ce „Ochii Sibiului” ne urmăreau la fiecare pas de pe clădirile istorice, mirosul ne-a fost tare pus la încercare (ceea ce îţi dorim şi ţie 😉), căci acest loc este înțesat de restaurante care te îmbie cu preparate delicioase. ["Ochii Sibiului"] Datorită mozaicului cultural, bucătăria locală are o paletă savuroasa de arome românești, săsești și maghiare, astfel că Sibiul este un oraș de bun-gust din orice perspectivă l-ai privi! 😋

Unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Sibiului este cu siguranță Podul Minciunilor. În zilele călduroase de vară abia poți arunca un ac, fiind plin de turiști dornici să îl pozeze și să se pozeze dar și să savureze priveliștea orașului de pe el. De pe pasarela din fontă - prima de acest gen din România - poți admira Piața Mică, alături de Turnul Sfatului si o mică parte din Orașul de Jos. Înlocuind un vechi pod de lemn, a fost reconstruit în anul 1859, fără piloni de susținere, fiind cunoscut şi sub numele de „Podul Culcat”. În dialectul săsesc „culcat” (Lügenmärchen) este omonimul cuvântului „minciună”, de aici şi confuzia în denumirea podului şi izvorul legendelor ce au tot curs de-a lungul vremurilor. Cert este că nu scârțăie din toate încheieturile dacă scapi vreun neadevăr atunci când treci pe el. 😀 Bine, acum depinde şi de cât de mare este minciuna şi de cât de mare este forfota. Poate ar fi bine să nu rişti în liniştea din toiul nopţii... 🤭 Unii spun că de pe el erau aruncați negustorii adunați în Piaţa Mică, prinși cu minciuna sau care își înșelau compărătorii, alte voci susțin că aici erau executate vrăjitoarele ale căror profeții nu se îndeplineau, sau că militarii își dădeau întâlnire cu iubitele lor şi „uitau” să mai vină... Cu sute de ani în urmă, în locul lui exista un tunel care făcea legătura între Orașul de Sus şi Orașul de Jos, care era considerat un fel de favelă a acelor vremuri. După demolarea rândului de case de deasupra tunelului şi a construcției Podului Minciunilor, cele două zone, podul propriu-zis şi strada de sub el, au devenit unele dintre locurile de promenadă preferate de sibieni. Şi aşa au rămas până astăzi!

 „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu” - așa cum o găsim denumită (pe bună dreptate) pe plăcuța indicatoare din capătul ei - este cu siguranță una dintre zonele cu un farmec aparte din Sibiu.  De-a lungul său se află ceea ce a mai rămas în această zonă din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului, construită în sec. XIII-XIV şi refăcută în secolul XVI: un zid de cărămidă şi trei turnuri de apărare (Turnul Archebuzierilor, Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor). Din anul 2020, Turnul Archebuzierilor și cel al Dulgherilor au fost deschise pentru vizitare astfel, le vei putea vedea de marți până duminică în intervalul orar 11-19 (program de vară) și în intervalul orar 10-18 (program de iarnă), luni acestea fiind închise publicului.  După ce vei urca o serie de trepte abrupte, vei putea vedea frumoasa Stradă a Cetății de la înălțime, din balconul ce leagă cele două turnuri, care pe vremuri era folosit drept coridor de strajă. Tot de aici poți trage cu ochiul în curțile sibienilor, unde mai pot fi observate elemente vechi de arhitectură, de aici se pot vedea cele mai înalte turnuri din oraș precum Turnul Bisericii Evanghelice din Piața Huet sau chiar Turnul Bisericii Romano-Catolice din Piața Mare, iar prin ochiurile de observare ale turnurilor în zilele senine se pot admira Munții Făgăraș. [Munţii Făgăraş văzuţi de pe zidul cetăţii.] Aici, în inima Ardealului, și mai ales pe această stradă, simți că viața curge altfel, fără claxoane la tot pasul, fără oameni nervoși și mereu grăbiți, viața molcomă, și oamenii cu fețe relaxate te fac să te bucuri de plimbare și să observi în detaliu frumusețea locurilor. [Strada Cetăţii.] Clădirile înghesuite, pline de culoare, ca în vechile ilustrate, parcul din spatele turnurilor și zidurile de cărămidă, dau un aer boem locului iar la una din case, păpuși expuse la ferestre par să ne ureze „Bun venit !” ❤️ [Păpuşi la ferestre.]

Una din principalele intrări ale cetății în perioada orașului medieval, dar și cea mai veche clădire din Sibiu aflată și azi în picioare, este Turnul Scărilor (construit în sec. XIII). Situat în Piața Huet, aproape vecin cu Podul Minciunilor, îl vei remarca rapid, mai ales dacă prin zonă se află calfele care cioplesc energic în piatră sau lemn, tineri blonzi în cămăși cu guler apretat, pantaloni evazați din catifea, vestă și jachetă cu nasturi de sidef colorați în funcție de meșteșugul fiecăruia. La sfârșitul secolului al XIX-lea, turnul a fost transformat în locuință, vechea fortificație fiind astfel salvată de la demolare, iar o parte din el este acum gazdă pentru calfele călătoare. Casa din Turnul Scărilor este singura Casă a Calfelor din Europa de Sud-Est, iar aici poposesc anual sute de meșteșugari din toate frățiile de calfe din Germania, Franța, Elveția, Austria și Danemarca. Calfele sunt bresle medievale europene ce călătoresc pentru a se perfecționa într-un anumit meșteșug, iar călătoria durează 3 ani și o zi. La final, fiecare tânăr trebuie să lase pe Stâlpul Calfelor (fiecare adăpost din Europa are un astfel de stâlp) un cui, un ban, sau orice obiect i-a aparținut... [Stâlpul calfelor călătoare.] Pe sub bolta arcuită a Turnului vei zări de la înălțime Orașul de Jos și vestitul Pasaj al Scărilor, dar și numeroase cafenele, restaurante și case cu iz istoric.

Turnurile cu ceas din Transilvania au devenit monumente-simbol ale localităților pe care le veghează. Ele au o mare valoare de patrimoniu și sunt reală provocare pentru a le întreține, căci orologierii sunt astăzi numărați pe degete. Unele ceasuri au fost înlocuite cu altele moderne, dar asta nu s-a întâmplat (cel puţin deocamdată) și în cazul Sibiului. E adevărat, s-au mai schimbat piese de-a lungul vremii dar niciodată întregul mecanism.  Cu pasiune, răbdare și o experiență de peste 40 de ani, Andrei Albert - cel care unge mecanismul ceasului din Turnul Sfatului din 2003, când l-a înlocuit vechiul ceasornicar care din cauza vârstei nu mai putea urca treptele - spune despre ceas că e ca un copil de care trebuie să aibă grijă în permanență. Pentru ca istoria și tradiția să nu fie afectate de modernitate, el urmărește să nu înlocuiască piesele ci mai degrabă să le repare. Astfel, pentru a descoperi Sibiul și poveștile sale e „musai” să pornești din inima orașului de la Turnul Sfatului, simbolul orașului, o boltă de legătură între Piața Mare și Piața Mică și un loc de unde te poți bucura de priveliști urbane unice. Pe nivelurile acestuia sunt des amenajate expoziții de pictură sau fotografie, iar pe parcursul vizitării veți putea asculta muzică de calitate care fuzionează cu fiecare părticică a turnului și cu vântul ce șuieră pe la ferestrele de la primele nivele. Fiind aici aproape de la primele temelii ale vechiului Hermannstadt (sec. XIII), Turnul Sfatului a avut pe rând, rol administrativ, militar și cultural trecând prin paginile istoriei ca turn de poartă, foișor de foc, închisoare, depozit de cereale, muzeu și punct de belvedere. I-au trecut prin față oaspeți nobili, sibieni grăbiți, turiști visători, cuceritori înverșunați și ar putea povesti din multe perspective istoria Sibiului, oraș multicultural, dinamic și mereu surprinzător. Înainte sa ajungi în vârf sau când cobori, oprește-te să admiri orologiul, al cărui mecanism minuțios poate fi admirat la penultimul etaj, poate vei da și de ceasornicar, care cu halatul lui albastru şi sculele potrivite vine pentru întreținerea ceasului, o dată sau de două ori pe săptămână. [Scările întortocheate din Turn.]După ce urci toate cele 141 de trepte, care s-ar putea să îţi pună la încercare rezistența fizică, vei ajunge în vârf unde te vor întâmpina panorame pe care doar păsările le mai surprind în zborul lor. Munții Făgăraș, Piața Mare, pietonala Nicolae Bălcescu, biserica luterană, Podul Minciunilor, Piața Mică - mai mică decât o știm - toate se „îngrămădesc” să te surprindă pe cele patru geamuri ale turnului. Vei plăti un preţ mic pentru toate astea: 2 lei/ persoană - tarif pentru urcare în turn. [Vedere din Turn: Piaţa Mică Sibiu.]