Între Coronini și Sfânta Elena, deasupra Coroniniului, se află un platou carstic, punctat de terenuri agricole, pășuni și fânețe, păduri tinere, parte a Parcului Natural Porțile de Fier, loc de admirat flora și fauna bogate în specii de arbori, flori, păsări de mici dimensiuni, reptile etc. dar și peisaje uimitoare, zări îndepărtate, contururi nemărginite. [Platoul Sfânta Elena.] Pentru că în zonă bate un vânt numai bun de transformat în energie, pe câteva zeci de hectare s-a construit un parc eolian cu mai bine de 20 de turbine. Datorită rețelei de drumuri amenajate odată cu amplasarea parcului eolian, accesul la peisaje de poveste și panorame de vis este mult mai ușor. Vorbim de aproximativ 40 km de drumuri, ideale pentru mountain-biking, off-road-ing sau chiar trekking, oferind acces pe văile pline de atracții naturale. Intrarea în parcul eolian este permisă dar e posibilă necesitatea anunțării ei și pe traseu se mai poate întâmpla câte o verificare din partea personalului de pază. [Ia ca reper cele 3 relee care se văd undeva pe culme.] Din DN57 Moldova-Nouă – Orșova ia direcția Sfânta Elena, prin zona numită Vărad. Drumul este asfaltat. Prima intersecție este în zona numită Priod. De aici asfaltul continuă către Sfânta Elena și mai multe variante pietruite sau de pământ se desprind în direcții diferite, ducând spre puncte de belvedere și atracții naturale. Noi am ales să mergem „la relee”. De la Priod, după ce se iese de pe asfalt, drumul e practicabil dar e recomandabilă o mașină de teren. La început vei merge pe un drum pietruit amenajat de cei de la Enel (vei şti că eşti pe drumul bun dacă vei vedea pe marginea drumului  o placă pe care scrie "Enel, staţie Sfânta Elena"). [Punctul de ieşire de pe drumul asfaltat.] Apoi, până la relee, pe culmea Văradului, e drum de țară; iar de la un punct chiar recomandăm renunțarea la mașină și deplasarea pe jos până în zona de belle-vue. Noi aşa am făcut atunci când am ajuns la prima pădurice; pentru că după ea drumul se îngusta destul de mult iar ramurile arboretului puteau lăsa urma pe vopseaua maşinii, am preferat să o lăsăm aici, la umbră şi am purces pe un urcuş destul de uşor şi foarte agreabil, în triluri de păsărele şi miros de liliac sălbatic de mai 🙂 Astea sunt coordonatele locului unde am lăsat maşina: de aici se văd releele şi vei face vreo 10 minute pe jos; sau poţi merge cu maşina dacă nu îţi pasă de vopsea 😉 [Pădurea de dinaintea culmii Văradului.] Am fost avertizați în legătură cu eventuala prezență a viperelor, așa că ne-am echipat corespunzător (ghete pe gleznă, pantaloni lungi), dar nu ne-am „bucurat” de întâlnirea cu vreuna (ori alt șarpe); nu ne-am supărat deloc. 🙂 [Pe culme, pe lângă relee.] Urmând poteca, după ce treci de relee, se deschide în fața ta geografia copleșitoare a malurilor celui mai mare defileu european, priveliștea superbă asupra locului unde se îngustează Dunărea, asupra cetăților Golubac (malul sârbesc) și Ladislau, asupra insulei Ostrov, iar în zilele senine și cu aer curat poți vedea până departe spre Baziaș, ghicind, cu puțină imaginație, locul pe unde intră Dunărea în România. Grozav ar fi să vii la apus, când pe scena orizontului soarele dă un spectacol de gală, inundând cerul și apele în nuanțe fierbinți, năucitoare. [Unul dintre cele mai spectaculoase puncte de observaţie din România! 😍] Ar prinde tare bine niște indicatoare din loc în loc pentru o orientare cât de cât în spațiu. Sunt multe variante de trasee și e dificil să ajungi la ele dacă nu ești localnic sau nu plătești pe cineva pentru servicii de ghidaj. Iar asta deși se poate traduce în beneficii financiare pentru cei ce prestează astfel de servicii, credem că pe termen lung aduce mai mult dezavantaje, demotivând mai degrabă turiștii. Pe de altă parte totuși, în lipsa unui management turistic integrat al zonei, poate e mai bine să nu fie prea mulți turiști, păstrându-se astfel mai în siguranță patrimoniul natural sălbatic. Dacă mergi, fii responsabil, te rugăm! [Apus de soare peste "marea de la Dunăre" 🤩] Deci dacă vă doriți o vacanță pe Clisura Dunării, nu vă limitați la Cazanele Mici și Cazanele Mari, nu vă opriți la Mraconia. Clisura înseamnă mult mai mult și frumos. ┄ - am localizat pe hartă ultimul punct vizibil pe hărţile Google. De aici va trebui să te bazezi pe orientarea ta pe teren având ca reper releele radio vizibile (aproape) de pe orice porţiune a drumului; click pentru coordonatele punctului de belvedere.

În spectaculosul județ Caraș-Severin, în partea lui de sud, se află fermecătoarea Vale a Siriniei (sau Sirinei). În aproximativ 18 kilometri, micul râu sapă în calcarele Munților Clisurii un șir de chei înguste dar voluptuoase, mărginite de creste semețe și abrupte. [În Cheile Siriniei. 😍] De la Cozla, unde Sirinia își aruncă apele în Dunăre, o poți lua în amonte, pe Drumul Județean 47, ce leagă Berzasca de satul Bigăr; este asfaltat, deci accesul este ușor, fie că vrei să mergi cu mașina, cu bicicleta sau chiar pe jos. Indiferent de varianta aleasă, traseul îți oferă cât cuprind ochii, într-o expoziție somptuoasă, aceleași tablouri amețitoare. Oprește-te, respiră, admiră natura, viața, istoria. Autoritățile vor fi instalat deja (așa ne-au garantat când am vizitat zona și discutat) panouri indicatoare cu obiectivele la care să te oprești pe parcurs. De jos în sus, sau dinspre Dunăre spre satul Bigăr 😊: Mănăstirea medievală Sirinia - descoperită în 2002, face parte dintr-un număr de douăzeci de mănăstiri menționate în izvoare otomane ca existând în Banat. Mai toate au fost distruse în conflicte și același este și cazul celei de pe Valea Siriniei. Deşi din popor zona era cunoscută de mult sub denumirea “La mănăstire”, construcția în sine a fost scoasă la lumină, în sens cât se poate de propriu, relativ de curând având în vedere cât este de veche, la o revărsare a râului. Din săpăturile arheologice efectuate ulterior s-au mai tras câteva concluzii. Se crede (pe baza analogiilor cu monumente similare din regiune) că ar fi fost construită în jurul anilor 1400 iar hramul care i s-a atribuit a fost acela al Sfântului Nicolae. Într-o poieniță pe malul râului, acoperită cu vegetație (și plină de fragi dacă nimerești perioada lor) se poate vedea astăzi doar conturul unei construcții în forma specifică a bisericilor creștine. [Ruinele Mănăstirii Sirinia.] Din regiune nu lipsesc nici eroii legendari și poveștile lor de curaj. Munca râului se întretaie cu aceea a personajelor mitice când vine vorba de stâncile șlefuite, jgheaburile repezi, înălțimile enigmatice. Prințesa Sirinia își ascundea chipul în aceste păduri și își îmbăia nurii în cascadele cristaline, ferită de privirile bărbaților, care văzând-o puteau înnebuni de atâta frumusețe. Iovan Iorgovan (un Hercule al Banatului) a ucis Hidra pe malurile râului cu nume de prințesă iar sângele monstrului a lăsat până azi urme stacojii pe stâncile ce mărginesc albia; stânci care au căpătat puteri magice de vindecare. Erou și cal cu puteri supranaturale, și-au lăsat și ei amprentele pașilor în piatră, spre aducere aminte și povestire. Le poţi vedea pe toate în locul numit „La Jgheaburi”. [Stânca de turmalină, înroşită de sângele Hidrei.] Mai sus pe drum te mai poți opri și la cascada Podul Înalt ori la Pișători. În ciuda numelui prozaic acest din urmă loc este de o frumusețe și o spectaculozitate rare; o atmosferă de jurassic te înconjoară și te simți ca într-un alt univers, în care râurile izvorăsc din cer. ["La Pişători" 😊] Dacă părăsești asfaltul (care duce mai departe către satul Bigăr) și umărești cursul râului vei găsi cascada Rizna, cam după 6 km de drum forestier. Zona aceasta nu este recomandată pentru mașini. [Locul unde părăseşti asfaltul ca să ajungi la cascada Rizna.] Cheile Siriniei fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Turismul etic și responsabil este cea mai bună variantă pentru explorarea zonei.

Sub denumirea Villa Rustica se află în satul Gornea din județul Caraș-Severin, chiar pe marginea DN57, ruinele unei ferme romane. “Județul Caraș-Severin este unul din județele cu cel mai mare număr de situri arheologice din țară. Aproape că nu există sat în care să nu existe măcar un sit. Numai în satul Gornea au fost înregistrate oficial vreo opt astfel de locuri. Prin “oficial” a se înțelege Repertoriul Arheologic Național. Dacă vine vorba însă de punere în valoare și circuit turistic... se schimbă treaba; lucrurile ar putea sta muuult mai bine decât stau...” Iar fosta fermă romană de la Gornea este și ea într-o situație... aproape bună... Denumirea oficială este Situl arheologic de la Gornea - "Căunița de Sus". Ansamblu anonim, locuință civilă. Săpături arheologice importante au avut loc în 1976, în urma lor fiind descoperită așezarea de la Gornea. Clădirea avea formă de navă, asemănătoare unei biserici. Se presupune că ar fi aparținut unei familii înstărite, undeva în secolele IV-V. Descoperirile arheologice făcute în sit pare că au fost foarte valoroase. Tezaurul monetar indică o locuire intensă. Ferma în sine reprezenta un model de viață avansat și bine organizat. S-au descoperit în apropiere inclusiv cuptoare elaborate pentru ars cărămizi iar locuința era prevăzută cu sistem de încălzire în pardoseală (hipocaustum) prin intermediul unor țevi ceramice. A mai fost descoperită și o plăcuță din bronz, inscripționată. Majoritatea acestor elemente se află la muzeul din Reșița. La fața locului nu prea mai este mare lucru. Ceva-ceva a stat în picioare până după Primul Război Mondial; odată cu trecerea la administrația de la București... lucrurile nu au mai fost prea bune... localnicii au avut nevoie de materiale de construcții... Astăzi s-a reconstituit un pic fundația, atât cât să ne putem face o idee vagă despre cum arăta casa și s-a pus un indicator cu denumirea monumentului. În rest... locul e întreținut mai mult de cei care au pensiuni în apropiere, pentru ca turiștii să poată vizita și ei ceva...  De ce este o atracţie #undemergem? Pentru că avem speranţa că acei ce administrează acest loc vor expune aici o simulare la scară a construcţiei, împreună cu nişte informaţii despre felul în care vieţuiau aici strămoşii noştri. Avem istorie, haideţi să o şi vedem!