Zăbala (CV)

Biserica fortificată reformată din satul Zăbala îți atrage cu ușurință privirea, cu albul imaculat al construcției și cu perfecțiunea de carte poștală a detaliilor amplasării – iarba tunsă la milimetru, gardul fără defecte, contrastul cromatic al incintei. În plus, e așezata chiar la stradă, de neratat 🙂 [O fortificaţie impresionantă.] Construită în secolul 15, a fost de la început „dotată” și cu zid de apărare, notele documentare vorbind despre invazii tătare în regiune, care au impus necesitatea existenței unei zone dedicate adăpostirii membrilor comunității. Acum mai are doar 5 dar când a fost construit, zidul ajungea până la 8 metri înălțime. În afara zidurilor exista și un șanț cu apă, peste care trecea un singur pod, ce deservea o singură intrare în fortificație. În interiorul zidurilor erau ridicate clădiri din lemn, care asigurau adăpostul familiilor în timpul invaziilor – copii, femei și valori materiale. [Contrafort al zidului de incintă.] Construită în rit catolic, biserica a fost „reorientată” odată cu reforma inițiată de Calvin și așa a rămas până astăzi. În această linie, interiorul este unul simplu, fără pereți pictați, fără statui. Sigurele „pete de culoare” sunt casetele pictate de pe tavan, care însă nu au nicio semnificație în afară de ... sentimentele autorilor din momentul creației. Inițial tavanul bisericii fusese boltit, specific stilului gotic dar, prăbușindu-se la un cutremur, plus perioada Reformei Bisericii Catolice (ironie?), a fost reconstruit în forma actuală, undeva după 1700, cu frumoasele casete pictate, în stil renascentist, cu motive florale, păstrate în original până astăzi. Dacă vei căuta cu atenţie, vei găsi o casetă decorată cu figuri de animale - o acvilă cu două capete ce "stăpâneşte" nişte şerpi încolăciţi... [Frumosul tavan casetat din biserică.] Şi tavanul intrării prin turnul cloptniţă are un tavan casetat, pe care poţi vedea anul în care a fost pictat şi donat bisericii. [Tavanul casetat din turnul-cloptniţă.] Cea mai recentă renovare s-a finalizat în 2019 și a adus monumentul în prezentarea „biserică reformată cu incintă fortificată și turn clopotniță”, conform Repertoriului Arheologic Național. Dacă ajungi în Zăbala, acordă-i o jumătate de oră; este principalul monument al acestei comune și vei pleca de-acolo cu un bagaj spiritual un pic mai bogat. Dar va trebui să contactezi pastorul pentru a putea intra, ai numărul de telefon în această pagină. Casa parohială este imediat lângă biserică, așa că nu va fi nicio problemă; iar pastorul e bucuros să împărtășească povestea bisericii, chiar dacă face asta, cu scuze, într-o română ușor ... modificată 😉 jos pălăria! Nouă ne-a povestit cu amabilitate istoria bisericii, pe care v-am adus-o aici.  În fiecare duminică între orele 11-12 se ţine slujbă în biserică şi cu jumătate de oră înainte sau după, o poţi vizita. Dacă intri în timpul slujbei, obiceiul este să rămâi până la sfârşitul acesteia, să pleci înainte ar fi o lipsă de respect pentru enoriaşi!

„Muzeul Etnografic Ceangăiesc” probabil că nu spune mai nimic celor mai mulți dintre noi. Dar pentru că fiecare zi este un moment bun pentru a învăța ceva nou și pentru că turismul nu înseamnă doar hotel, restaurant și piscină, haideți să vă povestim despre ceangăi. Auziserăți de ei până acum? Consiliul Europei informa în 2001 că ceangăii din Moldova reprezintă un grup neomogen de oameni de origine maghiară, care ocupă acest spațiu încă din Evul Mediu, sosind din mai multe zone – Valea Someșului, Câmpia Transilvaniei sau din împrejurimile Bratislavei; sunt maghiari, sași și secui. Nu se regăsesc însă doar în Moldova; sunt și în Țara Bârsei, dar au ajuns chiar și până în județele Constanța și Tulcea. Indiferent unde s-ar afla, elementul identitar comun pare să fie limba vorbită – un dialect maghiar, care la rândul lui includea patru graiuri: de nord, de sud, secuiesc și de tranziție. Practic, se vorbesc până astăzi (atât cât se mai vorbesc), variante arhaice ale limbii maghiare medievale. [Port tradiţional ceangăiesc din Covasna.] La fel de arhaică precum este limba, este și cultura populară ceangăiască. Evident, influențele locurilor unde au ajuns să trăiască se regăsesc în toate elementele. Portul a ajuns să fie o combinație de elemente moldovenești și ungurești; muzica păstrează detalii arhaice maghiare pe care le îmbină cu dansuri cu influențe românești. Nivelul de asimilare a fost unul foarte ridicat. Însă la nivelul autorităților europene s-a recomandat iar la nivelul autorităților naționale se încearcă să se protejeze cultura, limba și tradițiile ceangăilor. Între aceste asemenea demersuri se numără și inițiativa ce se conturează (proiectul este vizitabil dar încă nu e finalizat în toate detaliile) la Zăbala, în județul Covasna - Muzeul Etnografic Ceangăiesc. Amenajat într-o fostă gospodărie țărănească de la începutul secolului 20, muzeul este o scurtă incursiune în istoria zonei, cu mai multe mici expoziții care dezvăluie detalii și povești poate prea puțin știute. Integrat atât de bine în planul arhitectural al comunei încat ai șanse mari să treci de el dacă nu știi exact unde și ce cauți, muzeul e de găsit pe drumul comunal DC10, în direcția opusă Bisericii Reformate din intersecția cu DJ121 (stânga în direcția de deplasare dinspre orașul Covasna). [Casă tradiţională din Zăbala.] Prima casă din curte, pe dreapta, a fost de fapt locuința unuia dintre oamenii importanți din viața satului – familie de gospodari instăriți (Pozsony), cu școală, lideri ai comunității. Odăile deschise spre vizitare sunt ca o poartă în timp spre viața de odinioară a unei familii burgheze din Zăbala. Pe lângă plita și obiectele casnice, sunt expuse fotografii ale membrilor familiei, piese de mobilier (chiar o cameră de oaspeți din perioada interbelică) și de îmbrăcăminte, documente civile. ["Sufrageria" familei Pozsony, anii 1900.] Clădirea dedicată culturii ceangăilor este una distinctă și expune, pe două niveluri, elemente de artă populară tradițională din colecții private, aduse împreună pentru a prezenta interioare din diverse zone locuite de reprezentați ai acestei etnii – textile, covoare, ceramică, icoane - dar și momentele esențiale ale vieții, cu manifestările sacro-religioase – nașterea, nunta, înmormântarea. Nu lipsesc costumele populare, obiectele de cult religios și cele ce evocă activitățile și meșteșugurile practicate de membrii comunităților. [Ladă de zestre de la 1803.] O expoziție care ni s-a părut foarte atractivă este cea de cufere și lăzi de zestre, amenajată într-o a treia clădire, unde curatorul ne-a spus că se dorește organizarea de expoziții temporare pe diverse teme cu specific popular și tradițional. Cea pe care am găsit-o noi ni s-a părut foarte interesantă. Piesele expuse sunt adevărate opere de artă, pe care mulți au ajuns să le vâneze și să le tranzacționeze la prețuri deloc mici în târguri de antichități – cufere și lăzi de zestre din lemn, cutii de bijuterii și dulapuri de perete pictate cu motive florale secuiești, unele cu o vechime apreciabilă, datând încă din 1909 sau chiar din 1803(!!!), dacă ar fi să ne luăm după detaliile grafice. Unele dintre lăzile de zestre au chiar și documentele însoțitoare în care sunt enumerate și descrise detaliat, unul câte unul fiecare dintre obiectele cu care tinerele fete veneau în casele soților.  [Foi de dotă cu inventarul lăzilor de zestre.] O inițiativă lăudabilă dusă la îndeplinire în urma colaborării mai multor entități publice și private și care merită cu prisosință măcar o oră din timpul tău dacă ajungi în zonă. Biletul costă 5 lei/persoană iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane se plăteşte o taxă de vizitare de 50 lei/grup. În limita posibilităților, este posibilă vizitarea muzeului și în afara programului, cu programare prealabilă la telefoanele din această pagină.