Aquarmony
10:00 - 20:00
Închis

Strada Maior Ion Cranţa nr. 6, Brașov, România

Despre

Aquarmony. Denumirea spune tot, aproape că nu are nevoie de explicații; poate cel mult de adăugiri. E armonie în apă. Sau apă în armonie...? Probabil că nu te gândești la Brașov ca la un oraș unde să te relaxezi plutind, ci mai degrabă urcând munții și mirosind brazii. Dar da, la Brașov există și Aquarmony. Este plutire, este terapie. Este liniște interioară, pace. Nu știm cine a inventat vorba aceea cu „te simți ca un nou-născut” și dacă el/ea chiar știa cum se simte un nou-născut, dar am ajuns să credem că după o sesiune de plutire la Aquarmony... chiar te simți ca un nou-născut – senin, liber, luminos, ușor.
Totul induce o stare de bine.

Dar trebuie să știi în ce te bagi; și la propriu și la figurat. La propriu te bagi într-un bazin cu o soluție cu săruri de magneziu – sare amară, cu magneziu și sulf, cu o densitate unică, foarte crescută și o concentrație de sulfat de magneziu foarte mare, în care PLUTEȘTI! (Nu contează dacă nu știi să înoți.) La figurat „te bagi” într-o sesiune de tu cu tine, pentru 90 de minute. Hmmm...? Ce te sperie mai mult? Chimia sau să stai singur cu gândurile tale? 😉 (Nu te speria, nu te ține nimeni cu forța, stai cât reziști.)
Pluteşti. Tu şi cu tine! 🤩

Bazinele, se află în interiorul unor incinte, în patru variante de dimensiuni, forme și... atmosfere 🙂 În ordinea descrescătoare a dimensiunilor: un bazin de tip cameră de plutire, un bazin de tip cabină de plutire, un bazin în formă de piramidă și un bazin de tip capsulă de plutire. Temperatura soluției de magneziu este identică temperaturii pielii- de 35 de grade – și este menținută pe toată durata sesiunii de plutire (dacă nu stai cuminte și te agiți e posibil să resimți o temperatură mai joasă și devine inconfortabil). Adâncimea apei este de doar 25 cm. Fiecare incintă este separată, are duș propriu și zonă de relaxare (pre și post-plutire, după cum se simte nevoia); ai la dispoziţie papuci, halat şi prosop.
Bazinul tip cameră.

Dacă ești începător și cu frici legate de spații închise, apă, întuneric, singurătate etc., ți-am recomanda să alegi bazinul tip cameră (chiar dacă este cel mai scump), pentru ca experiența de plutire în sine să nu fie (sau să fie cât mai puțin) influențată de alte trăiri. Dacă ai deja experiență... ei bine, poți să mixezi, că la Aquarmony Brașov ai cu ce – cameră, lumini, muzică, piramidă, întuneric, liniște, capsulă... după gust și chef.
Există două tarife "standard" și "premium" dar ambele includ acelaşi nivel înalt de servicii, diferă doar "incinta". Cabina, piramida și capsula intră la standard (deși capsula e cea mai... extremă, a fost inclusă la standard, pentru a încuraja doritorii să facă pasul) și o ședință costă 120 de lei; camera este premium iar prețul unei sesiuni de plutire în ea este 160 lei. Experiența de deprivare senzorială se poate produce în oricare dintre ele, în mod egal, tehnic vorbind; doar formele sunt diferite, spațiul este diferit, volumul de aer din fiecare este diferit și dimensiunile bazinului propriu-zis diferă. Confortul psihologic al „plutitorului” e la purtător dar poate fi influențat de toate elementele anterior enumerate.
În interiorul piramidei.

Există și ofertă de abonamente, dacă îți place și vrei să repeți experiența (sentimentul cu care ieși la finalul ședinței s-ar putea să te determine să achiziționezi un asemenea abonament; e o stare ce crează dependență 😉) Pentru cunoscători și experimentați există și posibilitatea unor sesiuni de noapte(!). Pentru lista completă de servicii şi tarife click aici.
Pierzi percepția corporală, nu mai ai repere spațiale, perzi noțiunea de timp; experiențele sunt unice și individuale; câți „plutitori”, atâtea trăiri.
Apa este permanent filtrată, dezinfectată cu UV.

Combinația de elemente chimice și fizice rezultă într-o listă lungă de beneficii, fizice și mentale. 
Să plutești fără să depui vreun efort înseamnă relaxare fizică totală; imponderabilitate. Relaxare care, evident, se reflectă și la nivel psihic (poate nu chiar din primele minute, dacă ești hiper-stresat, controll-freak etc., dar vine...).
Ceai delicios din partea casei. 😍

Cea mai bună formă de absorbție a magneziului este cea prin intermediul pielii. Aici magneziul este prezent sub forma unei soluții de sulfat de magneziu. Densitatea soluției este măsurată constant la Aquarmony, prin metode științifice, și se stabilește la 1,28 în medie. Sulfatul de magneziu îl mai regăsești în piață și în diverse surse de informare cu denumirea de sare Epsom; ca să știi cum să conectezi datele și să înțelegi de ce... plutirea face bine 😊 În plus, gazdele și atmosfera generală sunt nemaipomenite. Plutesc 😌 peste tot relaxarea, confortul și starea de bine.
Dacă vrei să încerci plutirea, este necesar să suni înainte pentru a face o programare la tipul de bazin dorit. 

Ultima actualizare:

27/02/2025 (recomandat la 19/07/21)

Pe scurt:

Cel mai mare centru din România de drenaj limfatic accelerat prin absorbţia magneziului la nivelul pielii.

Tip:

Spa

Facilităţi:

Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Garderobă/Vestiar | Halat, prosop, papuci | Toaletă pentru clienţi | Wi-Fi

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

5.0 5 recenzii
Un circuit de karturi este un loc unde copiii mici şi mari se vor distra de minune iar Rhea Racing Karting, circuitul de lângă Ghimbav, Brașov, trebuie pus pe lista de experienţe care pot fi bifate în zonă în sezonul cald (aprilie-octombrie).  Nu e o distracţie chiar ieftină, o sesiune de 10 minute costă  • 60 lei, copii 5-9 ani, kart 2-4CP • 70 lei pentru copii >9 ani, adolescenţi (şi chiar adulţi) pe kart cu motor de 7 CP • 80 lei, adulţi, kart 11CP dar toţi cei pe care i-am întrebat despre asta ne-au spus că face toţi banii. Am încercat şi noi şi categoric, e o experienţă care trebuie încercată! 😀 E genială senzaţia pe care o ai după ce te dai cu kartul şi te urci la volanul maşinii... yuppii. [Pe pistă. 😍] Indiferent de tipul de kart pe care te dai, vei primi o tură bonus la fiecare 5 ture plătite (chiar şi în vizite diferite, vei primi un cartonaș pentru a ţine evidenţa turelor). Şi pentru că distracţia cea mai mare e când te te întreci cu prietenii, pentru grupuri de minim 10 persoane se oferă discount de 10%! Sunt disponibile şi pachete personalizate cu mâncare (catering de la o pizzerie din Ghimbav) şi multă distracţie pentru grupuri organizate si aniversări; pachetele includ reduceri începând cu 10% 😉 [O altfel de aniversare!] Preţurile includ un instructaj de bază şi echipamentul de protecţie compus din cagulă şi cască; dacă eşti nesigur (tu sau copilul tău) vei primi sfaturi de la un om din echipă. Îţi recomandăm să ai şi o bluză/tricou subţire cu mânecă lungă, chiar dacă este cald afară - la viteză o să îţi prindă bine! Circuitul are o lungime de 1,1 km şi îţi va pune bine la încercare reflexele şi capacitatea de coordonare pentru că vei găsi pe el cam toate elementele de dificultate. Sfatul nostru ar fi să nu te hazardezi foarte tare, mai ales dacă eşti începător. Şi apropo de asta, ca să conduci un kart pe circuit nu ai nevoie de permis de conducere. [Copiii vor fi super-încântaţi!] Copiii de la 6 ani şi /sau înălţime 115-120cm pot încerca prima lor experienţă de condus pe unul dintre cele 2 karturi dedicate, adulţii au la dispoziţie 16 karturi de puteri diferite (7-11 CP). Toate karturile au pedalier reglabil si scaune reglabile astfel incat să se potrivească de la mic la mare. Pentru cei care au mai fost la circuitul de la Ghimbav mai demult, trebuie să spunem că începând cu Mai 2022 el este administrat de o echipă nouă, oameni pasionaţi şi puşi pe treabă, cu planuri mari de viitor. [View de pe terasă.] Dacă vrei doar să te uiţi la copiii sau prietenii tăi care se dau, poţi sta la două terase unde te poţi răcori cu o îngheţată, cafea, băuturi nealcoolice; în cea de la etaj te vei bucura de un view frumos asupra munţilor din proximitatea Braşovului.  Pont: sună înainte de ajunge acolo (mai ales dacă vezi că vremea e pusă pe plouat) ca să vezi dacă sunt condiții bune pentru a te da pe pistă 😉
Str. Ion Dobran nr. 2, Ghimbav, Romania, 507075
5.0 10 recenzii
Centrul de Agrement şi Divertisment din Poiana Braşov este un loc multifuncţional unde poţi petrece împreună cu prietenii sau familia şi o zi întreagă! Amplasat în centrul staţiunii, Centrul de agrement, divertisment şi conferinţe te aşteaptă cu o ofertă bogată de atracţii şi idei de distracţie:  • 8 piste profesionale de bowling pe care se desfăşoară periodic şi competiţii regionale; două dintre piste au şi adaptări pentru copii; cost 25 lei/joc/persoană.  • 3 mese de biliard destul de bine întreţinute - 35 lei/h/masă  • 4 mese de ping-pong - 30 lei/h/masă  • sală de escaladă cu suprafaţa de 250 mp unde îţi poţi pune la încercare încrederea şi capacitatea de depăşire a limitelor, pe panourile de căţărare cu 3 tipuri de dificultate pentru toate vârstele. O escaladă poate dura de la 30 minute până la peste o oră (în funcţie de condiţia ta fizică) şi costă 40 lei (copii), 45 lei (adulţi); tarifele includ instructajul şi închirierea echipamentului necesar şi obligatoriu (pantofi de alpinism, ham, cască şi dispozitiv de siguranţă).  Atenţie, programul sălii de escaladă este un pic diferit de cel al Centrului: Miercuri-Vineri 13-21, Sâmbătă-Duminică 12-20, Luni-Marţi închis.  Toate acestea sunt la parter, unde se mai află şi o cafenea cu spaţii de relaxare în care poţi consuma băuturi calde şi reci, alcoolice şi nealcoolice, snacks-uri. La demisol este o sală dedicată jocurilor cu fise (6 lei/fisa): simulatoare, arcade-games, un shuffleboard (curling pe o masă din lemn), air-hockey, mini-bowling, pinball; baschet; am găsit aici şi un Pac-Man 😊 La etaj vei găsi un minigolf (singurul din Braşov) cu 9 module şi diverse grade de dificultate, în care poţi face face primii paşi în acest sport; capacitate maximă 50 persoane, 15 lei/ persoană/ oră. Dacă nu ştii regulile jocului, cere informaţii de la personal atunci când închiriezi! Tot la etaj se mai află o sală de conferinţe cu o capacitate maximă de 700 locuri şi un foaier în care se organizează mai mereu expoziţii de artă, de carte, expoziţii itinerante ale marilor muzee din România. Foarte util şi convenabil, mai ales într-o zi ploioasă în care nu prea ai ce să faci altceva în Poiana Braşov: este disponibilă aici o ofertă specială foarte atractivă: abonament de o zi - costă 170 lei/persoană - îţi oferă acces la toate activităţile enumerate mai sus.
Str. Valea Dragă nr. 2A, Poiana Brașov, Brașov, România
5.0 4 recenzii
Mulţi oameni au trăit experienţa unui zbor de linie, dar puţini se pot lăuda că au zburat cu un avion mono-motor, alături de pilot. Despre ocazia să ţină în mâini manşa unui avion, are rost să mai vorbim?! Da, are rost - dacă locuiești în Brașov sau dacă ești turist în zonă - poţi trăi o experiență care va fi cu siguranţă memorabilă! 🙂 Ușor de zis, mai greu de făcut. Pe unii îi sperie prețul, că de, vorbim totuși de închirierea unui avion, cu pilot personal, nu de un „zbor” pe un simulator; însă datorită regimului cost-share în care se operează aici, te va costa mult mai puțin decât dacă ai zbura cu propriul avion 😉. Însă pe cei mai mulți, ca și pe noi de altfel, inițial îi sperie cel mai tare ideea zborului cu un avion așa mic, gândul la turbulențe, vreme nefavorabilă, frica de accidente etc. și ca în multe alte situații de acest gen, cel mai greu este primul pas. Respectiv, o primă discuție, la telefon sau față-în față, cu unul din piloții Fly with Us. Pe noi ne-a convins Tudor, un instructor de zbor cu mii de ore la activ, care ne-a povestit despre toate măsurile de siguranță luate, despre felul în care zboară avionul (chiar și în situația extrem de improbabilă în care s-ar opri motorul), despre trainingul intens și experiența dobândită în mulții ani de când zboară, despre accidentele care sunt cauzate în majoritatea cazurilor de vremea extremă, de piloți teribiliști/ începători sau aflați în „zona mortală”, cu o experiență de zbor între 100 și 300 de ore... ceea ce nu e cazul aici. 👍 [Îndrăznește să ai o altă perspectivă! 😍] Când te hotărăști, cel mai bine e să suni pentru o programare, cu măcar două-trei zile înainte de ziua în care intenționezi să zbori. Atunci se cam știe cum va fi vremea iar piloții îți pot confirma că s-ar putea zbura confortabil. Dar dacă ești turist și recomandarea noastră te convinge 😊 poți suna și cu o oră-două înainte, iar dacă vremea se anunță bună pe traseul stabilit... vei decola când vrei! Vremea e principalul factor avut în vedere, pentru că din fericire, avioane și piloți se găsesc mai tot timpul. La data ultimei noastre documentări aici erau disponibili 4 piloți și trei avioane. În funcție de numărul de persoane care zboară și de greutatea lor, se poate alege dintre avioane cu unul, cu două și cu trei locuri + pilot, bineînțeles 😊 [Flotila Fly with Us.] Ruta de zbor se alege în funcție de preferințele tale, de recomandările piloților și mai ales, de vremea care se anunță în perioada dorită. Cea mai populară este un survol asupra Țării Bârsei, pe traseul Brașov – Râșnov – Bran și retur, în care te vei bucura de o perspectivă unică asupra legendarelor fortărețe din Bran și Râșnov și poți admira Poiana Brașov într-o lumină cu totul nouă, cu pârtiile, munții și pădurile sale întinzându-se la picioarele tale. Durează în jur de 40 minute și costă de la 550 lei (un pasager) până la 950 lei (trei pasageri). [Inconfundabilul Castel Bran.] Alte survoluri, poate și mai spectaculoase, sunt cele deasupra Carpaților. Din avion, vei admira Munții Bucegi cu legendarul Sfinx și Babele sale, crestele spectaculoase ale munților Piatra Craiului, sau imensitatea Munților Făgăraș cu unicul Transfăgărășan și Lacul Bâlea, muntele vulcanic ce adăpostește Lacul Sf. Ana.... o plimbare cu avionul deasupra acestor masive oferind perspective imposibil de văzut altfel. [Lacul vulcanic Sf. Ana.] Pe website îți poți face o idee despre toate duratele, rutele standard disponibile și prețurile aferente, în funcție de numărul de pasageri. Poți suna direct, poți comunica prin mesaje cu șeful echipei de piloți și poți rezerva zborul dorit. Sau poți cumpăra un voucher pe care îl poți oferi cuiva drag – pe lângă plăcerea de a face cadou o experiență specială, asta e cea mai sigură cale de a învinge frica, atât pentru el/ea, cât și pentru tine, dacă veți zbura împreună! 😊 [Gata de zbor!] E bine de știut că uneori, chiar dacă se stabilește o anumită rută, pot apărea modificări în funcție de felul în care se prezintă vremea înainte de decolare. Adică, fie se amână zborul pe ruta stabilită, fie se sugerează un alt traseu astfel încât să te bucuri de un zbor pe cât de spectaculos pe atât de confortabil. Sfatul nostru e să mergi pe mâna pilotului! 😉 Pentru un supliment de taxă (+100 lei), poţi avea ocazia să faci şi un minicurs de pilotaj în cadrul căruia vei beneficia de o pregătire teroretică şi vei putea pilota chiar tu avionul, sub supravegherea instructorului!!! [Avion cu dublă-manșă.] Decolarea se face de pe Aerodromul din Prejmer, unde există și o mică parcare pentru mașinile „zburătorilor”. Nu ai nevoie de echipament special, vino îmbrăcat ca pentru o plimbare cu mașina: avioanele au tot confortul, aer condiționat, scaune încălzite. Se zboară tot timpul anului, fiecare anotimp având farmecul său, cele mai bune perioade pentru zbor fiind dimineața și după-masa, mai ales vara, când orele prânzului sunt de obicei turbulente. 
DJ112D, 507165 Prejmer, România
5.0 5 recenzii
Pentru amatorii de senzaţii tari în Braşov - acesta este un poligon autorizat de tir în care poţi trage cu cartuşe REALE! Senzaţia este una deosebită, diferenţa între a trage cu un pistol cu aer comprimat faţă de unul cu muniţie reală este cam cea dintre o plimbare cu autobuzul versus o tură cu motocicleta! 🙂 Sunt disponibile pistoale de diferite calibre şi mărci (Glock, HS, Sleyr, Colt) dar și arme cu țeavă lungă. Instructorii sunt foarte amabili (chiar plini de umor) şi te vor consilia astfel încât să beneficiezi de o experienţă plăcută, memorabilă! IMPORTANT: accesul în poligon se face doar pe bază de PROGRAMARE (de preferat cu 24h înainte), în care vei anunţa numărul de persoane participante (mai ales dacă sunt mai mult de 6).  Toţi participanţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii:  • 18 ani împliniţi (este obligatorie prezentarea unei cărţi de identitate sau paşaport) sau dacă sunt copii (doar trageri cu aer comprimat), însoțiți de părinți/ tutori legali  • să nu fie sub influenţa băuturilor alcoolice, a medicamentelor sau a drogurilor  • să semneze o declarație pe propria răspundere că sunt apți + un acord de luare la cunoştinţă şi acceptare a riscurilor Totul este real (şi cu potenţial letal), de aceea, înainte de a intra în poligon, ţi se va face un instructaj (noţiuni de siguranţă şi manevrare a armei, poziţii de tragere) şi primeşti echipamentul de protecţie adecvat (ochelari şi căşti de protecţie auditivă). Apoi, primeşti un glonţ şi faci o tragere de probă; dacă totul este ok, vei putea să tragi şi cele 20 de cartuşe recomandate în cadrul unei şedinţe de tragere. [Primești toate îndrumările și explicațiile.] O şedinţă de tragere care include instructaj, echipament, instructor şi 20 de cartuşe (10 calibru mic +5 mediu + 5 calibru mare) costă 170 lei/persoană... până la 400 lei pentru o ședință COMBO cu 40 de cartușe. În preț este inclusă și ținta, pe care o poți păstra la sfârșit, dacă ești mulțumit(ă) de rezultat 😀; dacă o distrugi și ai nevoie de alta, vei mai plăti 10 lei iar dacă „reușești” să nimerești cabul sau suportul țintei va trebui să achiți 150 lei. Pentru că este amplasat într-o zonă industrială îţi recomandăm să mergi cu o maşină/taxi - accesul cu mijloace de transport în comun nu este foarte facil.  Abia aşteptăm să ne povesteşti despre experienţa ta, într-o recenzie scrisă aici! 🙂
Zizinului 109 bis, Brasov, Romania