Despre
Biserica Ortodoxă Română din Codlea a început a fi construită în 1781.
Împăratul Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, care a preluat după moartea mamei sale frâiele Imperiului Austro-Ungar, a venit să-și vadă pământurile din această regiune. Ajuns la Codlea, credincioșii ortodocși s-au organizat și l-au întâmpinat cu solicitarea de a-și construi o biserică. Aveau una, dar din lemn; centrul în jurul căruia se constituise comunitatea românească iar românilor nu le fusese îngăduit până atunci de conducerea străină să-și facă biserică de piatră. Pentru a nu-și nemulțumi supușii refuzând, Împăratul i-a întrebat dacă au cimitir. Aveau din 1676 – dovadă stă crucea de piatră din fața bisericii, inscripționată chirilic. Iar la răspunsul afirmativ al românilor, suveranul nu a avut încotro și a permis construcția, locul cimitirului fiind stabilit ca viitor amplasament al noii biserici. Aprobarea odată primită, românii au depus toate eforturile și au construit biserica în puțin peste un an – în 1783 biserica a fost gata și a primit hramul „Înălțarea Domnului”. (În aceeași perioadă, folosindu-se probabil aceeași „strategie”, românii au reușit să construiască biserici în mai toate localitățile dimprejur – Cristian, Rotbav, Săcele, Feldioara, Hălchiu.) A fost sfințită în 1784.
Construcția a suportat modificări, astăzi nefiind păstrată fidel forma inițială. La început a fost în formă de navă. În 1935 s-au adăugat horele (absidele), turnul, cafasul (locul care adăpostește corul) și s-a mărit altarul, obținându-se forma de cruce. Iconostasul datează și el din 1935.
În 1951 s-a construit cupola hexagonală iar între 1956 și 1958 au fost executate frescele. Nu s-a mai păstrat din păcate nimic din elementele decorative originale.
Între anii 1982-1984 biserica a fost recondiționată iar 2005-2007 a fost din nou pictată și i s-a adăugat pardoseală din marmură. În 2009 a fost din nou sfințită și a căpătat și un al doilea hram - „Sf. Cuv. Mărt. Visarion, Sofronie și Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel”.
Atipic pentru bisericile ortodoxe, aici există bănci (în plus față de strane), montate pentru bătrânii care vin la biserică (din ce în ce mai puțini după 1989).
Preotul paroh ne-a vorbit cu drag despre mica biserică din Codlea, despre care ne-a spus că atrage, printr-o energie aparte, inclusiv persoane de alte confesiuni.
Dacă vrei să o vezi și nu ajungi duminica, atunci când biserica este deschisă pentru slujba publică, ori în zile de sărbătoare, la solicitare prealabilă adresată la 0726746390, biserica se poate deschide.
Importanți parohi ai Bisericii Ortodoxe Românești din Codlea sunt înmormântați în cimitirul bisericii, dar și personalități locale. Chiar în faţa bisericii vei găsi bustul preotului Iosif Comănescu, care a scris prima monografie a localității Codlea, în 1885, numită „Studiu istoric-statistic asupra prezentului și trecutului românilor din Codlea”; a fost cel care a întâmpinat cu pâine și sare Armata Română în Primul Război Mondial, când a intrat în Transilvania aflată sub stăpânire austro-ungară. Imediat în spatele bustului, se află mormântul lui iar lângă acesta, cel al preotului Gheorghe Florea Preșmereanu, care i-a reprezentat pe românii codleni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918.
Teiul din fața bisericii a fost plantat odată cu ridicarea bisericii. Înalt într-o vreme cât turnul bisericii, pentru a evita distrugerile provocate de crengile uscate, copacul a fost scurtat și s-a găsit o metodă pentru conservarea lui iar natura a contribuit și ea, așa cum găsește mereu moduri de a renaște, noi crengi apărând din trunchiul bătrân. Pe el s-a montat în 1969 și o placă, menită să păstreze povestea teiului pentru generațiile viitoare - „Sunt tei bătrân și stau aici din 1783. Strămoșii voștri m-au sădit/Când biseric-au zidit. Am fost trei frați/Lângă mine-alăturați. Unul s-a prăpădit (1895)/Celălat a pierit (1926). Rămas-am acum eu/Să mărturisesc mereu... Voi să m-ascultați,/Să mă apărați/Și să mă păstrați.”
Mergi cu bine!
Ultima actualizare:
03/10/2021
Facilităţi:
Parcare
Photo Gallery
Alte sugestii
Biserica fortificată reformată din satul Zăbala îți atrage cu ușurință privirea, cu albul imaculat al construcției și cu perfecțiunea de carte poștală a detaliilor amplasării – iarba tunsă la milimetru, gardul fără defecte, contrastul cromatic al incintei. În plus, e așezata chiar la stradă, de neratat 🙂
[O fortificaţie impresionantă.]
Construită în secolul 15, a fost de la început „dotată” și cu zid de apărare, notele documentare vorbind despre invazii tătare în regiune, care au impus necesitatea existenței unei zone dedicate adăpostirii membrilor comunității. Acum mai are doar 5 dar când a fost construit, zidul ajungea până la 8 metri înălțime.
În afara zidurilor exista și un șanț cu apă, peste care trecea un singur pod, ce deservea o singură intrare în fortificație. În interiorul zidurilor erau ridicate clădiri din lemn, care asigurau adăpostul familiilor în timpul invaziilor – copii, femei și valori materiale.
[Contrafort al zidului de incintă.]
Construită în rit catolic, biserica a fost „reorientată” odată cu reforma inițiată de Calvin și așa a rămas până astăzi. În această linie, interiorul este unul simplu, fără pereți pictați, fără statui. Sigurele „pete de culoare” sunt casetele pictate de pe tavan, care însă nu au nicio semnificație în afară de ... sentimentele autorilor din momentul creației. Inițial tavanul bisericii fusese boltit, specific stilului gotic dar, prăbușindu-se la un cutremur, plus perioada Reformei Bisericii Catolice (ironie?), a fost reconstruit în forma actuală, undeva după 1700, cu frumoasele casete pictate, în stil renascentist, cu motive florale, păstrate în original până astăzi. Dacă vei căuta cu atenţie, vei găsi o casetă decorată cu figuri de animale - o acvilă cu două capete ce "stăpâneşte" nişte şerpi încolăciţi...
[Frumosul tavan casetat din biserică.]
Şi tavanul intrării prin turnul cloptniţă are un tavan casetat, pe care poţi vedea anul în care a fost pictat şi donat bisericii.
[Tavanul casetat din turnul-cloptniţă.]
Cea mai recentă renovare s-a finalizat în 2019 și a adus monumentul în prezentarea „biserică reformată cu incintă fortificată și turn clopotniță”, conform Repertoriului Arheologic Național. Dacă ajungi în Zăbala, acordă-i o jumătate de oră; este principalul monument al acestei comune și vei pleca de-acolo cu un bagaj spiritual un pic mai bogat. Dar va trebui să contactezi pastorul pentru a putea intra, ai numărul de telefon în această pagină. Casa parohială este imediat lângă biserică, așa că nu va fi nicio problemă; iar pastorul e bucuros să împărtășească povestea bisericii, chiar dacă face asta, cu scuze, într-o română ușor ... modificată 😉 jos pălăria! Nouă ne-a povestit cu amabilitate istoria bisericii, pe care v-am adus-o aici.
În fiecare duminică între orele 11-12 se ţine slujbă în biserică şi cu jumătate de oră înainte sau după, o poţi vizita. Dacă intri în timpul slujbei, obiceiul este să rămâi până la sfârşitul acesteia, să pleci înainte ar fi o lipsă de respect pentru enoriaşi!
Zăbala str. Principala, nr. 830, 527190, România
Deși nu foarte cunoscută, Biserica Evanghelică Sf. Ioan este un lăcaș de cult foarte important pentru comunitatea evanghelică de confesiune luterană din Sibiu, fiind loc pentru întâlniri ecumenice, slujbe și ceremonii religioase dar și sală de concerte.
Din anul 1970 în această biserică a prins contur Ziua Mondială de Rugăciune a femeilor, marcată anual în prima zi de vineri a lunii martie. Această zi, fondată în America anului 1887, promovează egalitatea pentru femei prin rugăciune. Femeile creștine de diferite confesiuni se reunesc în peste 170 de țări pentru a se ruga și a atrage atenția asupra traficului de persoane și a nedreptăților sociale.
Cu un interior oarecum simplu, biserica adăpostește mai multe categorii de artă sacrală precum: obiecte din bronz, pictură modernă, două orgi și două valoroase retabluri poliptice (panouri cu icoane şi sculpturi), dintre care unul realizat în anul 1533. Intrarea în biserică se face pe latura de est, din strada Mitropoliei, iar deasupra uşii frumos decorate cu elemente metalice poate fi văzut un basorelief realizat la Viena, în care este reprezentat Mântuitorul înconjurat de copii.
Curtea interioară a bisericii este comună cu cea a Centrului de Dialog „Friederich Teutsch”, al bisericii Evanghelice din România, odinioară orfelinat, şi cuprinde o librărie, o cafenea și un superb muzeu unde poţi afla cum se întrepătrunde istoria Bisericii Evanghelice cu cea a sașilor, cei ce au pus de altfel și bazele burgului Sibiu. De asemenea expoziții de fotografie ori pictură sunt prezentate în mod gratuit, la etajul întâi al centrului sau chiar în curtea bisericii, aproape tot timpul anului.
Biserica poate fi vizitată la cerere (la recepția Muzeului) de luni - sâmbătă între orele 10 – 16, iar în ziua de duminică de la 11:30 – 16:00, neexistând nicio taxă de intrare.
Strada Mitropoliei 30, Sibiu 550179, România
Deopotrivă turiști și localnici s-au obișnuit să o numească cetate, dar de fapt este o frumoasă şi foarte veche biserică fortificată (menţionată pe la 1223), cocoţată pe vârful celui mai înalt deal din zonă (dealul lui Mihai) din Cisnădioara, unul dintre puținele sate din Transilvania care până în anul 1989 a fost locuit aproape exclusiv de sași.
Atât legendele cât și peisajul ce înconjoară această biserică ne-au făcut să revenim la ea de multe ori, astfel că într-o duminică dimineața, după o cafea zdravănă, ne-am pornit la drum. Ajunși cu câteva minute mai devreme de ora 10, atunci când se deschide curtea bisericii, la geamul casei de bilete de la baza dealului, în locul zâmbetului larg al doamnei ce ne întâmpina de fiecare dată, am dat peste un bilet care ne anunța că o vom găsi în vârful dealului. Nu am mai poposit și am început urcarea, nu e un drum anevoios si vă spunem din experiență că și un copil de patru ani poate urca dintr-o suflare acest drum. 🙂
Odată ajunși sus, am profitat de prezența doamnei pentru a-i pune diverse întrebări despre biserică și astfel am aflat povestea pietrelor globiforme (aflate chiar în fața bisericii), că portalul de vest al bisericii este foarte asemănător cu cel al bisericii fortificate din Hosman (județul Sibiu) şi că, într-una din vizitele pe care ea le-a ghidat, unul din turiștii veniți din Germania a găsit numele unchiului său îndepărtat pe una dintre plăcile comemorative aflate în biserică.
În prezent, nu se mai ţin slujbe dar datorită acusticii bune din când în când aici se țin diverse concerte sau spectacole de teatru.
La interior biserica nu are foarte multe elemente, altarul este format dintr-o masă și o cruce iar în spatele acestuia pot fi văzute plăcile comemorative ale unor soldați germani și austro-ungari, căzuți în Primul Război Mondial în luptele din jurul Sibiului (strămutate aici din cimitirul de la Gușterița în anul 1940).
La exterior, de jur împrejur te vei bucura de panorame extraordinare - munții Cindrel, satele cu acoperișuri roșiatice și verdeața ce înconjoară acest loc... îţi vor încânta privirea!
Multe legende circulă în jurul acestui loc, una dintre ele, cea a pietrelor globiforme, spune că orice flăcău, gata de însurătoare, trebuia să urce la biserică cu un bolovan, din acelea destinate ofensivelor în caz de asediu, pentru a-și dovedi puterea. 💪
O altă legendă spune că atunci când un cuplu localnic dorea să divorțeze, era încuiat în casa micuță din interiorul fortificației. Se pare că ritualul era valabil în mai multe localități din Transilvania (la Biertan spre exemplu, termenul de „încarcerare” a cuplurilor neliniștite era de două săptămâni), la Cisnădioara termenul de izolare a perechilor era până la împăcare, iar în cazul în care nu găseau împăcare, nu mai ieșeau niciodată de acolo...🙄
Preț bilete : 8 lei adulți și 5 lei pentru copii.
E de recomandat să suni înainte de a merge aici - este posibil ca activitatea acestui loc să fie afectată în contextul măsurilor de combatere a răspândirii Covid-19.
Strada Sub Cetate, Cisnădioara 555301, România
În satul Cârța, pe drumul dintre Sibiu și Făgăraș, se află singura abație (mănăstire) cisterciană din România rămasă în picioare. O mare parte din acest complex este în ruine dar capela este folosită și azi pentru slujbe, de către comunitatea evanghelică săsească.
Călugării cistercieni, cunoscuți și sub numele de „călugării albi” sau „călugării țărani”, duceau o viață simplă, erau vegetarieni, dormeau în camere neîncălzite și trăiau după dictonul „Ora et Labora” (roagă-te și muncește) al lui Benedict. Erau renumiți pentru hărnicie și pricepere, iar între secolele XI-XIV au înființat peste 1400 de mănăstiri răspândite în întreaga Europă, în Anglia, Portugalia, Austria, Germania și până la Cârța, aceasta din urmă fiind și cea mai estică abație a ordinului.
Poarta cu rozetă, zidurile înalte și arcadele în stil gotic, impresionează de cum ajungi în apropierea abației, care este foarte diferită de tot ce am văzut până acum în România. După ce treci de poartă, înainte de a intra in biserică, pe partea dreapta se află un mic cimitir al soldaților germani căzuți în Primul Război Mondial la Porumbacu, iar în spatele lor, ca un străjer, stă statuia lui Ronald, erou german, considerat un simbol al libertății și dreptății.
[Statuia lui Ronald.]
În interiorul bisericii, atmosfera este primitoare, ca și cum ești așteptat aici la rugăciune. Pe fiecare bancă sunt așezate cărți cu imnuri, pregătite pentru slujbă, iar lumina invadează fiecare colțișor al bisericii, lăsându-ne să observăm în detaliu lăcașul. Pe prima bancă de rugăciune, de lângă altar, am putut observa o superbă reconstrucție în miniatură a abației, care te lasă să vezi „ce a fost și ce a rămas”. Altarul baroc străjuit de Sf. Petru și Sf. Pavel, orga mecanică din anul 1777 și bolțile ce se unesc cu chipul Fecioarei Maria, sunt elemente ce dau unicitate acestui loc.
[Macheta vechii abaţii.]
Ce se mai poate vedea aici?
• Ruinele fostei biblioteci cisterciene (Reflectorium) și ale dormitoarelor, care impresionează prin îmbinarea stilului romanic cu cel gotic (ferestre gotice -cu arc frânt și coloane romanice)
• Casa parohială – una din cele mai vechi clădiri locuite din Transilvania, aflată pe locul fostei bucătării (doar din exterior)
• Casa învățătorului – o casă săsească ce servește drept muzeu și în care putem observa veștminte săsești, lăzi de zestre din 1948, dar și schițe cu abația de-a lungul timpului. Alăturat casei se află și biroul de informații al locației și casa de bilete.
Preț bilete : 10 lei pentru adulți și 5 lei copii. Pentru grupuri este necesar un telefon înainte, se poate programa ghidaj în limbile română, germană și engleză la numărul de telefonul din pagină.
Biserica Evanghelică Cârța, Strada Principală nr.110, Cârța, județul Sibiu, 557070, România
Printre clădirile din secolul al XVIII-lea situate în Piața Mare, biserica Romano-Catolică ocupă un loc important şi cu toate că a fost ridicată relativ târziu, se încadrează armonios în contextul arhitectural din kilometrul 0 al oraşului.
Pe la începutul anilor 1700, după ce a devenit sediul guvernului Transilvaniei, Sibiul a intrat într-o perioadă de creştere economică susţinută, care a atras investitori, industriaşi şi latifundiari din toată Europa. Şi pentru că toată prosperitatea asta trebuia şi administrată 😉 în Sibiu au venit şi foarte mulţi reprezentanţi ai Imperiului Austriac, funcţionari şi demnitari austrieci, care au fondat aici o comunitate catolică condusă de călugării iezuiţi. În 1733 aceştia au reuşit să înalţe o biserică pe măsura importanţei lor, iar şase ani mai târziu au înfiinţat pe lângă aceasta şi un seminar iezuit, în prezent clădirea acestuia, monument istoric, găzduind casa parohială.
Odată cu sfinţirea bisericii, călugării iezuiţi au instalat în Piaţa Mare şi o statuie a Sfântului Nepomuk care, la instaurarea regimului comunist în România, în 1948, a fost mutată în curtea casei parohiale, pentru a o vedea trebuie să intri pe poarta dinspre Piaţa Mică.
[Sfântul Nepomuk, protectorul celor care păstrează o taină.]
Pe cât se simplu şi auster este exteriorul, pe atât de bogat decorat este interiorul, iar aici ne-a impresionat monumentul funerar al mareşalului Otto Ferdinand von Abensperg und Traun, comandant militar al Transilvaniei între 1744 si 1747. Monumentul se află în dreapta altarului și a fost executat de sculptorul clujean Anton Schuchbauer. Lucrarea în relief, din bronz, medalionul cu portretul defunctului, precum și blazonul familiei, ne-au amintit de Capela Medici din Bazilica San Lorenzo, Florența.
Altarul este decorat cu o frescă ce datează de la inaugurare, o reprezentare a Fecioarei cu Pruncul, operă a pictorului austriac Anton Steinwald.
[Fresca "Fecioara cu Pruncul", sec. XVIII]
În 1738, bisericii i-a fost adăugat şi un turn-clopotniţă, în care a fost instalat o sută de ani mai târziu un ceas cu două cadrane, unul ce arată ora spre Piaţa Mică şi celălalt către Piaţa Mare.
În prezent, în biserică se oficiază slujbe în limbile română, germană şi maghiară. Poate fi vizitată gratuit dar te încurajăm să faci o mică donaţie, care va fi folosită cu siguranţă la întreţinerea acestui monument. 🙏
Piața Mare 3, Sibiu 550163, România
Biserica Sf. Ursula sau Biserica Ursulinelor - în jurul acestei frumoase biserici din inima Sibiului circulă tot felul de legende, pe unele tindem să le credem, pe altele mai puțin... iar multe din ele sunt legate de catacombele și tunelurile subterane care, după cum zic localnicii, s-ar uni într-o rețea întinsă pe zeci de kilometri.
Denumirea bisericii vine de la cele opt călugărițe ursuline cărora le-a fost dată în îngrijire în secolul al XVIII-lea. Venite din Bratislava în 1733, ele au mai construit aici o mănăstire și o școală catolică.
În biserică se află trei altare, altarul principal conține o icoană ce are ca temă încoronarea Maicii Domnului. În altarele laterale este reprezentată prin picturi, Sf. Angela de Merici, fondatoarea ordinului maicilor ursuline: în partea dreaptă aceasta ne este înfățișată în momentul în care i se arată într-o viziune Sf. Ursula, iar în partea stângă într-un moment în care instruia copiii școlii catolice.
În interior, se poate vedea şi o inscripţie dedicată împărătesei Maria Tereza, care a sprijinit financiar o amplă renovare a bisericii, în anul 1774 - „Haec aedes pietate Mariae Theresiae reginae avgstae fvlta ac restavrata est” (în română : „Acest edificiu este susținut și restaurat prin pietatea augustei regine Maria Terezia”). Textul este scris cu majuscule, iar unele litere sunt marcate cu roșu. Aceste litere sunt de fapt cifre romane, care prin alăturare indică anul 1774.
În exterior, chiar deasupra intrării, într-o nișă de formă semicirculară, se află statueta Sfintei Ursula și tot în exterior, coborând spre gară vom observa chiar în spatele bisericii o ghiulea blocată în zid în timpul unui asediu.
[Vedere dinspre gară: ghiulea vizibilă în zid.]
De la îngrijitorul acestui loc am aflat că aceasta nu este deschisă publicului decât pe perioada slujbelor (așa am reușit și noi să o vedem). După terminarea slujbei, care în general nu durează mai mult de o oră, biserica mai rămâne deschisă un timp pentru curioșii ce vor să îi treacă pragul. O poți admira în tihnă fără să simți că ești grăbit de ceva sau cineva iar dacă ai întrebări atât îngrijitorul cât și preoții sunt bucuroși să îți răspundă.
În prezent, Biserica Ursulinelor este folosită atât de comunitatea romano-catolică cât și de cea greco-catolică. Se țin slujbe în fiecare zi, în latină, luni-vineri de la ora 7 și de la ora 18 iar duminica și de sărbători se țin slujbe în limba germană, la orele 9, 11 și 18.
Strada General Magheru 36, Sibiu, România
Schitul de la Colțul Chiliilor este un important lăcaș de cult din zonă atât datorită poziționării sale unice, în inima Munților Piatra Craiului, cât și a istoriei sale surprinzătoare, fiind cea mai veche așezare creștină încă existentă din zonă.
Scurtă istorie a locului
Călugării care slujesc acum mânăstirea din munți spun că istoria acesteia pornește încă din timpul invaziilor otomane, când creștinii se ascundeau în munți, în secolul al XV-lea cu aproximație. În apropiere de actuala biserică de lemn există o grotă care inițial a servit ca schit pentru pustnici. Grota este spațioasă, împărțită în altar și naos și acoperită cu multe icoane, majoritatea pictate de călugării de la mânăstire sau de localnicii din zonă.
[Grota pustnicilor în zilele noastre.]
De-a lungul secolelor pe aici au vieţuit pustnici care au ales să își dedice viața lui Dumnezeu și care au trecut nu o singură dată prin persecuții din cauza politicii necreștine a țării, cel mai recent în perioada comunistă; în timp, schitul a fost incendiat iar călugării alungați de mai multe ori. Totuși, în anul 2001 un monah numit Ioanichie a plecat să redescopere peștera-schit despre care auzise că ar fi undeva prin inima munților. După ce a descoperit grota pustinicilor, părintele Ioanichie a pus bazele mănăstirii care este astăzi ridicată acolo.
Tradiție
Deși aflată la o altitudine destul de ridicată, la 1125 m și fără acces auto permis pentru vizitatori, schitul de la Colțul Chiliilor, care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și al Sfintei Cuvioase Parascheva, este vizitat în fiecare duminică de un număr mare de creștini care merg la Sfânta Liturghie. Aceștia vin din Zărnești și alte localități învecinate dar și din alte zone ale țării, fie din curiozitate, fie pentru că au auzit de atmosfera aparte de la slujbele din munți. După fiecare slujbă de duminică se pune masa pentru creștinii cu inima curată care au asistat la întreaga liturghie, se binecuvântează bucatele și se sărbătorește sfânta zi de duminică.
Cel mai special moment este însă sărbătoarea Învierii. Indiferent dacă ești un credincios ce respectă dogmele sau eşti o persoană care nu pune foarte mare preț pe spiritualitate, sărbătorirea Învierii lui Iisus Hristos la schit te va mișca. Oamenii din zonă urcă noaptea la lumina lanternelor pe poteca îngustă ce străbate dealurile până la grota în care se ascundeau călugării. Acolo se ține prima parte a slujbei şi acolo este oferită şi lumina sfântă. Cântarea „Hristos a înviat din morți” răsună din grota cea mică și luminoasă în întreg muntele ca o răbufnire de emoții iar la final oamenii coboară din pădure, de la grotă până la biserică, cu lumânări aprinse în mâini, răspândind lumina Învierii în natură. Restul slujbei se ține apoi în biserica de la mânăstire iar în zorii zilei, la finalul slujbei, valuri de credincioși merg spre casele lor cu inimile pline de lumină și iubire. Este cu adevărat o experiență pe care un credincios ar trebui să o trăiască odată în viață!
[Slujba de Înviere la Colțul Chiliilor.]
Traseu
Ca să ajungi la schit sunt mai multe trasee pe care le poți aborda. Există acces auto 4x4 însă acesta nu este permis turiștilor ci doar călugărilor, pentru aprovizionare, așa că dacă vrei să ajungi la mânăstire ar trebui să faci o drumeție. Din Zărnești se pleacă pe drumul către Plaiul Foii. Îți recomandăm să urmezi prima potecă – ea va apărea la aproximativ 100 m după terminarea caselor din Zărnești pe partea stângă a drumului. Vei vedea aici un indicator ce îți spune că pentru a ajunge la mânăstire trebuie să urmezi poteca marcată bandă galbenă.
[Porțiune din traseul de acces spre schit.]
Durata traseului este de aproximativ 2 ore dus iar ca dificultate această tură este ușoară, fiind accesibilă și copiilor. Ruta este potrivită și bicicliștilor pasionați de mountain bike, marcajul pentru aceștia fiind banda neagră. Este un traseu de ciclism destul de tehnic, nerecomandat începătorilor.
De asemenea, poţi urca şi de pe drumul care duce la cabana Plaiul Foii, vei întâlni la un moment dat indicator către Schit; sau urmează indicaţiile de pe harta noastră.
Odată ajuns sus, la Schit, în zilele senine natura te va recompensa cu o superbă panoramă asupra Zărneştiului!
[View spre Zărneşti.]
🙏 contribuitor Unde Mergem®, Teodora Mathe
Schitul Coltul Chiliilor, oras Zarnesti, 505800, judetul Brasov
Mănăstirea Sâmbăta sau Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este o mănăstire ortodoxă de călugări, construită cu hramul Adormirea Maicii Domnului, situată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la peste 600 m altitudine, în comuna Sâmbăta de Sus, Județul Brașov.
Ctitorie a boierilor Brâncoveni și renumit loc de reculegere, Mănăstirea Sâmbăta își începe istoria în a doua jumătate a sec. 17. În 1654 Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu, a construit o biserică din lemn, care în 1686 a fost înlocuită cu o biserică zidită, din piatră, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu, devenit astfel primul ctitor. Pentru a întări și salva ortodoxia română de catolicizare sub stăpânirea habsburgilor, domnitorul a întemeiat apoi la Sâmbăta de Sus mănăstirea ortodoxă.
Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare s-au abătut și asupra lăcașurilor de cult. Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a reprezentat o cetate a ortodoxiei românești, fiind un stâlp de sprijin pentru românii ardeleni în perioada cât s-au aflat sub stăpânirea habsburgică. Datorită relațiilor pe care Brâncoveanu le avea la Curtea de la Viena, multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de mănăstirea de la Sâmbăta. În 1785 însă (după ce domnitorul Constantin Brâncoveanu fusese decapitat de către turci, în anul 1714), mănăstirea Brâncovenilor a fost dărâmată, chiliile complet distruse iar biserica adusă în stare de ruină.
După ce fusese dărâmată de habsburgi, timp de peste 140 de ani au fost mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, rămase toate fără rezultat, puterea vremii find potrivnică ortodoxiei. Imediat după Unirea de la 1918, mitropolitul Ardealului a dispus reînființarea mănăstirii pe vechea temelie dar abia începând cu 1926 a putut fi inițiată restaurarea bisericii mănăstirii, arhitecții care au condus lucrările încercând să dea monumentului forma originală, păstrând chiar o parte din picturi. În 1939 au revenit aici primii călugări. A fost sfințită în 1946, după război.
Arhitectura, de o frumusețe deosebită, cu proporții perfecte, în stil brâncovenesc cuprinde uși și ferestre încadrate în decorații de piatră, stâlpi sculptați și piatră traforată. Mai jos de biserică a fost reconstruită și vechea clopotniță; cele cinci clopote cu o greutate totală de peste 2.000 kg, ce au fost turnate la Viena în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu, au fost mutate în turla noii biserici. Impresionantă este și noua poartă ce străjuiește intrarea pe proprietatea mănăstirii, sculptată în lemn de stejar, cu motive brâncovenești.
[Detaliu poarta de lemn a mănăstirii.] Cea mai veche piesă din incinta mănăstirii este fântâna denumită „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din sec. 16. Ca element inedit, biserica are și un altar în pădure, renovat și acesta și extins, unde se oficiază slujbe în aer liber.[Fântâna "Izvorul Tămădurii"] Incinta mănăstirii a fost rezidită din temelii, începând cu 1985, în stil brâncovenesc. Ridicată în formă de patrulater, cuprinde o capelă, stăreția, clopotnița, o bibliotecă ce adăpostește peste 50.000 de volume, casa brâncovenească, două săli de muzeu și chilii.
Muzeul mănăstirii păstrează actul de danie de la 1700 prin care voievodul Constantin Brâncoveanu consfințea existența ctitoriei sale, precum și donațiile pe care le facuse mănăstirii. Actul poartă semnătura originala a domnitorului, precum și sigiliul acestuia. Tot aici se regăsesc obiecte de cult creștin din întreaga lume și o colecție de icoane pe lemn și sticlă din sec. 14-19 majoritatea provenind de la bisericile mănăstirilor distruse de habsburgi, adăpostite de preoți și localnici până la vremuri mai bune. Dacă îl prinzi deschis, merită să vizitezi acest muzeu, vei vedea obiecte de patrimoniu extraordinare!
[Icoană (sec. XVIII) din colecţia muzeului.]
Parte din renumele actual al acestei mănăstiri este adusă de faptul că l-a avut stareț pe Arsenie Boca între 1939-1944, cel mai important duhovnic de la Sâmbăta, care practic a reînviat viața monahală după lunga perioadă de părăsire a mănăstirii și a cărui (re)cunoaștere a crescut considerabil în perioada post-comunistă, odată cu scoaterea de sub anonimat a ororilor sistemului căruia starețul i-a opus rezistență. De altfel toți ceilalți mari duhovnici ai mănăstirii au venit aici tocmai pentru că fusese el; faima lui cuprinsese întreaga țară.
DC79, Stațiunea Climaterică Sâmbăta 507267, România
Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă.
Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii).
[Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.]
La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine.
[Indicatoare spre cele două trasee.]
Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ...
[Yummmy...]
Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție.
Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ...
[Măgura Codlei, de aproape.]
Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă!
Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu.
[Vârful Măgura Codlei.]
La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva.
[Vedere spre Dealurile Holbavului.]
Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ...
[Ruinele unor ruine...]
De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă.
[Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]
Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ...
Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima.
În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici.
Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali.
Go for it! 🙂
Poiana Mărul Dulce, 505100, Codlea - România