Bloom
Braşov (BV) / Restaurante
Telefon
Website
Despre
Plasat la distanță de nebunia turistică a Centrului Vechi, Bloom ar putea deveni restaurantul tău preferat și sigur nu ar trebui să lipsească de pe lista de locuri unde merită să mergi, indiferent dacă ești localnic sau turist prin Brașov.
Într-un cadru atent construit, intim și romantic, cu muzică relaxantă, Bloom te îmbie cu un meniu variat, care include salate, preparate sofisticate din carne, paste și deserturi spectaculoase dar și o listă completă de vinuri, din care îl vei putea alege pe cel potrivit.
Prețurile sunt adecvate pentru un restaurant cu servicii de calitate, un plus binevenit pe scena culinară a Brașovului. Trebuie să amintim şi de personalul prietenos și interesat de satisfacția clienților, cu siguranţă într-un top 5 al ospitalităţii braşovene.
Prețurile sunt adecvate pentru un restaurant cu servicii de calitate, un plus binevenit pe scena culinară a Brașovului. Trebuie să amintim şi de personalul prietenos și interesat de satisfacția clienților, cu siguranţă într-un top 5 al ospitalităţii braşovene.
Restaurantul are în ofertă și meniul zilei. Dar nu orice fel de meniu al zilei, ci unul în stil fine cuisine. Ai putea degusta supă-cremă de usturoi cu anchois sau chiftele de somon cu soufflé de dovleac și sos bearnez iar la desert crème brulée cu crispy de căpșune. Nu-i tocmai standard, nu? 😉 Se serveşte de luni până vineri, între orele 12-17, cel puţin aşa era la data documentării noastre.
Așa cum spun chiar ei, Bloom a apărut din dorința de a oferi experiențe culinare inedite iar atenția pe care bucătăria o acordă plating-ului este una cu adevărat specială, care mai că scoate ingredientele principale din lumina reflectoarelor.
După cele văzute şi gustate de noi, avem toate motivele să credem că şi tu vei pleca de aici cu amintirea unei experiențe foarte plăcute, indiferent că ai luat o cină care îți încălzește sufletul într-o seară întunecată de iarnă ori un prânz delicios pe terasa încântătoare, într-o zi senină de primăvară sau dacă ai organizat un eveniment special din viața ta.
Ultima actualizare:
- 29-01-2020
Pe scurt:
- Delicios, intim, primitor, liniştit, prietenos.
Categorie:
- Restaurante
Recomandat pentru:
- Familii cu copii | Întâlniri de afaceri | Întâlniri romantice | Ocazii speciale, Aniversări
Tip de masă:
- Mic-dejun
- Prânz
- Cină
Bucătărie:
- Internațională
Ce poţi mânca aici:
- Fructe de mare | Humus | Îngheţată | Miel | Minestrone | Peşte de apă dulce | Peşte de apă sărată | Porc | Prăjituri, torturi | Prosciutto | Pui | Raţă | Risotto | Salate | Smoothie&Fresh | Supe | Tagliatelle | Tiramisu | Tortellini | Vită
Facilităţi:
- Bar | Mâncare la pachet/Take-out | Parcare pentru clienţi | Plata cu card de credit | Rezervare mese | Servire la masă | Terasă exterioară | Wi-Fi | Toaletă pentru clienţi