Sviniţa

Sviniţa este una dintre comorile bine ascunse de pe Clisura Dunării mehedinţeană; atât de bine ascunsă încât mulţi dintre cei care trec pe DN 57, care face legătura între Orşova şi Moldova Nouă şi mai sus cu Oraviţa, nici nu îşi dau seama că ar avea mai mult decât cele câteva case construite pe primul rând la şosea.

Drumul pe care începi să urci (asfaltat mai bine decât cel naţional) este primul semn că în satul/comuna asta sunt nişte oameni puşi pe treabă. Apoi vezi primul smochin, al doilea... pe marginea drumului, prin grădini, în curtea şcolii, în faţa primăriei... peste tot. Parcă sunt mai mulţi smochini decât pruni sau meri. Tragi pe dreapta, culegi câteva smochine, le mănânci. Nu ştiai ce gust are o smochină coaptă de soarele României, proaspăt culeasă. Acum ştii: e uau! Aşa cum e şi priveliştea ce ţi se aşterne la picioare. Şi te întrebi: de ce nu am urcat niciodată până acum aici?

Am uitat de maşină şi de pensiunea unde trebuia să ajungem şi am început să ne plimbăm pe străzile „denumite” cu cifre arabe, ca în oraşul aflat la celălalt capăt al Dunării, Sulina ❤️. Am admirat micile grădini pline de legume (mai târziu am şi mâncat cele mai gustoase roşii din viaţa noastră), ne-am făcut că nu vedem grămezile de moloz de pe la unele case (dar asta înseamnă că se modernizau 😀), am mai „servit” câteva smochine, am început să pozăm case şi ne-a lovit o revelaţie: „ăsta ar putea fi Viscri-ul de pe Clisură!” - atâta linişte, miros de lemn ars în sobe, natură şi oameni cumsecade, care îţi răspund la bineţe, doar în satul din inima Transilvaniei am mai întâlnit. Parcă Sviniţa are potenţial mai mare, singurul lucru care i-a lipsit a fost un prinţ care să cumpere o casă aici 😉. Dar poate e mai bine aşa. 

Dar sunt multe alte lucruri de care Sviniţa nu duce lipsă şi dacă ai norocul să dai peste un localnic pus pe poveşti le vei afla. Noi am avut şi noroc dar şi plăcerea să vorbim chiar cu primarul, Nicolae Curici, un adevărat lider al comunităţii de sârbi (peste 90% din populaţie) de aici. Ne-a povestit despre istoria de peste 7500 de ani a acestor locuri 😮 (vis-a-vis, în Serbia, a fost descoperită una dintre cele mai vechi aşezări din Europa - Lepenski Vir) şi despre vechii locuitori care divinizau un munte din apropiere pe care l-au numit Trescovăţ („Cel care Trăzneşte” în sârbă) - un veritabil Olimp al Clisurii - şi căruia îi aduceau jertfe ca să-l îmbuneze. 

Din păcate, populaţia comunei scade, acum sunt ceva mai puţin de 1000 de locuitori, cea mai mare parte fiind de etnie sârbă. Este cea mai veche comunitate de sârbi din România, veniţi aici în mai multe valuri de migraţie începute cu vreo mie de ani în urmă şi stabiliţi în mijlocul unei populaţii care vorbea limba română; inclusiv peste Dunăre satele erau locuite preponderent de vlahi - români („vlaşchi” în sârbă). Şi în prezent în Serbia sunt foarte mulţi etnici români, din cele vreo15 sate din jurul oraşului Bor, de exemplu, doar unul este locuit preponderent de sârbi, în restul majoritari sunt românii! 😮

În Sviniţa, pe stradă sau în magazine, vei auzi oamenii vorbind într-o limbă străină. Se trage din sârbă, dar e un dialect arhaic, vorbit doar în partea asta de Dunăre; de fapt un amestec din mai multe limbi şi dialecte, din nordul Macedoniei, Croaţia, Muntenegru chiar şi din Cehia - popoare cu care vechii sviniţeni au intrat în contact de-a lungul timpului. Conţine multe cuvinte vechi, iar dialectul e cu atât mai special cu cât se păstrează de sute de ani, de când populaţia de aici s-a izolat de cea de pe teritoriul Serbiei din prezent. Şi este atât de diferit de sârba modernă încât se spune că dacă vii cu un translator nu prea vei reuşi să te înţelegi cu cei din Sviniţa. 

Dar pentru că s-au dezvoltat izolat, cei de aici au păstrat pe lângă limba vorbită în trecut, şi multe din obiceiuri: Sviniţa este o comună care încă mai are un Sfat al bătrânilor „activat” periodic, când primarul îi invită la o şuetă în Căminul Cultural şi discută despre comunitate, îi consultă cu privire la decizii importante. 👍 

De Paşti sârbii de aici nu ciocnesc ouă ci le „bat” - copiii (dar nici bătrânii nu se sfiesc 😀) se iau la întrecere, doi câte doi, încercând să nimerească un ou cu o monedă cu marginile ascuţite, special făcută pentru asta; când cel care aruncă moneda „bate” (nimereşte) oul şi înfige moneda în el, îl primeşte de la posesor, când ratează însă trebuie să plătească o sumă, de obicei „un leu la căzătură”. Este un obicei plin de semnificaţii: oul roşu reprezintă trupul Mântuitorului răstignit pe cruce iar moneda reprezintă lancea şi cuiele care i-au străpuns trupul. Primăria din Sviniţa încearcă să păstreze acest obicei organizând în fiecare an „Zlatna Ţvanţica”, un concurs de bătut ouă în care îi premiază pe cei mai iscusit ţintaşi (care de obicei sunt tot bătrânii trecuţi prin multe "lupte" 😀).

Tot primăvara (înainte şi după Paşti) se ţine un alt obicei, de Maika Kalia (la origine o sărbătoare închinată zeiţei hinduse Kali 😮) căreia, pentru că era o zeiţă rea, trebuia să i se aducă jertfe. Adusă aici tocmai din Orient de unii dintre numeroşii imigranţi, sărbătoarea constă în prezent în a oferi alimente vecinilor ca ofrandă pentru Maica (sau Baba) Kalia. Sătenii se adună întâi în faţa primăriei unde expun alimente pe care şi le oferă reciproc iar apoi merg la marginea satului şi aruncă în Dunăre un colac drept ofrandă supremă. 

Dacă vrei să participi la aceste sărbători şi vrei să afli datele exacte când se organizează, poţi suna la Primăria Sviniţa - tel. 0252368407 sau la Asociaţia Tradiţii Svinicene, tel. 0722660508.

Comuna are un ansamblu de dansuri tradiţionale, precum şi o formaţie de muzică instrumentală tradiţională; ambele pot fi văzute/ascultate la Festivalul Smochinelor care se organizează de peste 20 ani, în ultimul weekend al lunii august. La data documentării noastre era în lucru şi o structură de ospitalitate unde turiştii se vor putea bucura de reprezentaţii ale acestor formaţii în timp ce vor mânca produse tradiţionale locale. 

Prima atestare documentară a aşezării datează din 24 februarie 1430, când Sviniţa apare într-un document al cavalerilor teutoni care prezenta inventarul cetăţilor de la Dunăre preluate de la cavalerii ioaniţi. Cetatea Sviniţa era aşezată pe o culme de deal şi după ce a fost părăsită din cauza lipsei de apă 😮 a fost dărâmată iar mai târziu piatra a fost folosită la construirea unei noi fortificaţii formate din trei turnuri-culă, cu rol important în a opri incursiunile turcilor dincoace de Dunăre. Două turnuri încă mai sunt vizibile la aprox. 4 kilometri de actualul amplasament al satului, pe malul lacului de acumulare. Când apa acestuia scade, este vizibilă şi fundaţia celui de-al treilea. 

Denumirea de Sviniţa se pare că vine de la Viniţa - „viţă de vie” în limba slavă, pe teritoriul actual al satului aflându-se în trecut plantaţiile de vie ale sviniţenilor care vieţuiau cu aproximativ un kilometru mai jos, pe malul vechi al albiei Dunării. Locul se numea „La Pivniţe”, aici fiind multe beciuri din piatră (multe din ele sunt temelii ale caselor actuale) în care se păstra un vin atât de bun încât se zice că era printre preferatele împăratului de la Viena, până la 1902-1903 când filoxera a distrus toate viţele nobile cultivate în România. Apoi, pentru că au constatat că vinul tare şi gros obţinut din viile hibride nu le face bine la tensiune, sviniţenii au început să cultive pruni, la scară mare, şi să distileze vestita ţuică de Sviniţa, considerată a fi pe vremea comuniştilor cea mai bună de pe Clisură. Ţuică şi peşte, astea erau mărfurile de export ale satului, până la momentul de cotitură pe care l-a reprezentat construcţia barajului Porţile de Fier şi inundarea defileului Dunării odată cu formarea lacului de acumulare. 

Sviniţa veche a fost înfiinţată prin anii 1720-1724, odată cu instaurarea stăpânirii austriece, care a strămutat locuitorii câtorva cătune de pe dealurile dinspre munte într-un singur sat, cu vreo 80 de case - măricel pentru acele vremuri - cu rol de suport pentru fortăreaţa Tri Cule care supraveghea traficul fluvial pe Dunăre. Pe lângă pescuit, o altă îndeletnicire a sviniţenilor era „trasul la edec” - corăbiile care urcau în susul Dunării erau legate cu frânghii şi „ajutate” să depăşească zonele cu curenţi atât de puternici încât le ţineau pe loc. Mai târziu, pe aceste zone au fost instalate şine de tren iar vapoarele erau trase de locomotive până prin anii 1970 când s-a construit barajul. Atunci a fost strămutat şi satul, fiecare familie a primit un lot pe coasta de deal de mai sus, unde şi-a construit o nouă casă, folosind fiecare ce a putut recupera din vechea gopodărie. În urma lor, odată cu închiderea barajului, Sviniţa Veche a fost inundată. 

Merită să vii la Sviniţa oricând pe timpul verii dar în special de Rusalii (a 50-a zi de la Paşti) şi în ultimul weekend al lunii August.

Din 2014, de Rusalii se ţin Zilele Comunei iar în sâmbăta Rusaliilor se organizează Festivalul Înfrăţirii la care sunt invitate formaţii din localităţile înfrăţite cu Sviniţa. Sunt reprezentaţii de dans şi muzică sârbească şi macedoneană; se ţine şi o horă a satului, un fel de bal la care participă mai toţi sviniţenii. Din ce ne spunea domnul primar, hora satului se organizează şi la alte sărbători (de Paşte, de Crăciun, de Sfântul Ion), ori în curtea şcolii ori la Căminul Cultural, în funcţie de vreme.

Ca o recunoaştere a importanţei pe care o are smochinul în viaţa sviniţenilor, în fiecare an, în ultimul weekend din August se organizează Festivalul Smochinelor, care a ajuns să fie o adevărată sărbătoare a Clisurii, un festival internaţional veritabil. În cele trei zile de festival, pe scena amplasată pe stadionul din sat cântă şi dansează numeroase ansambluri folclorice româneşti, sârbeşti şi ceheşti de pe Clisură şi din Banat dar şi cântăreţi de muzică uşoară şi trupe rock, atât din România cât şi din Serbia. 

Producătorii din sat expun şi vând smochine, ţuică şi dulceaţă tot din smochine, produse local, iar cei mai buni dintre ei sunt premiaţi în cadrul unui concurs jurizat. Poţi mânca vestita pleşcaviţa - un fel de chiftea din carne condimentată dar poţi cumpăra şi puieţi de smochini. Poţi dansa pe acorduri populare sârbeşti dar poţi asista şi la concerte rock susţinute de trupe renumite. E un festival cu de toate; la cel din 2021 (ediţia 22) am asistat şi noi şi ne-a plăcut atât de mult încât am spus că ar merita să se pună şi o taxă de intrare care să ajute la o şi mai bună organizare. 

Tururi, drumeţii, atracţii, experienţe ... află ce trebuie să ai în vedere în Sviniţa şi în împrejurimi!

Urcă pe Olimpul Clisurii Dunării! 😍 

CASA CU SMOCHINE
Prima pensiune pe care am documentat-o pe Clisura Dunării ne-a încântat cu amabilitatea oamenilor, curăţenie şi facilităţi: de la biciclete electrice şi spa până la staţie de încărcare vehicule electrice, toate sunt incluse în preţul cazării. Deschisă tot timpul anului!

CONACUL SÂRBESC
O agropensiune unde grupurile şi familiile cu copii se vor simţi foarte bine, dacă nu sunt dependenţi de internet şi de tehnologie. Amplasată într-o zonă pitorească, te vei bucura aici de linişte şi de mâncare bună.