Wolkendorf Hotel Bio & Spa

Wolkendorf Hotel Bio & Spa

Vulcan (BV) / Hoteluri


Program

Închis
Vezi programul

Address

Str. Heleşteului nr. 8, Vulcan 033546, România

Telefon

Despre

Inaugurat în 2018, Hotelul Wolkendorf Bio Hotel & Spa din satul Vulcan, județul Brașov, vine în piața ofertelor turistice cu un concept aparte. Așezat într-o margine de sat, în poala pădurii, foarte aproape de natură, oferă un loc dedicat relaxării. Chiar dacă se adresează mai ales familiilor, probabil și cel mai năzdrăvan copil dar și cel mai autoritar șef venit în teambuilding vor pleca de-aici cu neuronii mult mai zen...
Destul de ușor accesibil, pe un drum bunicel, asfaltat, complexul constă în fapt din trei corpuri de cazare, un restaurant, o sală mare de conferințe și evenimente și un SPA, toate aflate pe un domeniu amplu, frumos amenajat și bine îngrijit, în armonie cu natura înconjurătoare.

Spaţii ample, bine îngrijite.

Pe noi ne-a cucerit din prima clipă aerul curat, de pădure, care ne-a umplut nările și plămânii imediat ce am coborât din mașină. Iar exteriorul îți dă o idee despre ce vei găsi înăuntru – gardul spre stradă din lemne (da, am scris bine, nu din lemn, ci din lemne), poarta țărănească largă, monumentală, din lemn sculptat și cu acoperiș de țiglă te invită într-o curte maaare, cu alei pietruite, care șerpuiesc elegant printre clădiri, iazuri, țarc cu iepurași, loc de joacă pentru copii, loc de socializare pentru adulți, copaci, brazi, spre SPA-ul înconjurat și acoperit de verdeață, peste pârâu, spre sala mare de conferințe. Totul amenajat profesionist, cu gust și atenție la detalii. 😍

Cel mai bio gard 😊

Cele 45 de camere duble sunt împărțite în trei clădiri identice, singura diferență între ele fiind făcută de destinația spațiului comun – corpul 1 adăpostește o mică sală de conferințe, corpul 2 o bibliotecă(!) iar corpul 3 un spațiu pentru copii. Ne-a plăcut mult ideea bibliotecii; e un loc foarte păcut, cu titluri din multe domenii, canapele și fotolii confortabile, unde te poți retrage în liniște cu un ceai și o lectură (dacă ai început o carte de-acasă ia-o cu tine, căci lista aici nu este una chiar foarte lungă iar cărțile sunt în majoritate vechi).
Recepția se află în corpul 2 și funcționează zilnic între orele 8-23; ai la dispoziție și un număr pentru WhatsApp; după ora 23 recepția lasă un număr de telefon pentru urgențe. Pentru disponibilitate și tarife actualizate, click aici.

La bibliotecă. 😍

Clasificate la 3 stele, camerele nu au balcon dar sunt primitoare, curate, frumos amenajate – lemn, culori pastel, floricele, detalii naturale (corp de iluminat făcut din crenguțe, elemente decorative din lemn reciclat) - și suficient de mari pentru ocupare în regim dublu. La cerere se poate adăuga pat suplimentar, pentru asemenea situații fiind poate mai potrivite camerele Deluxe, ceva mai mari.

În camera Deluxe e ceva mai mult spaţiu între fotoliu şi pat.

Nu lipsesc elementele confortului modern – internet, televizor, mini-frigider (ascuns în dulap, ceea ce elimină riscul zgomotului deranjant), seif; papuci (foarte bineveniți, căci camerele nu au covoare), halat, uscător de păr (dacă nu le găsești, e doar o scăpare, cere la recepție); plus o sticlă cu apă (doar la sosire; în rest, apa în hotel nefiind potabilă, este disponibil în restaurant un dozator pentru apă plată și carbo). Nu există în schimb aer condiționat (un mic disconfort în zilele caniculare) iar dulapul a fost dotat doar cu bară pentru umerașe, ceea ce poate face incomodă depozitarea hainelor pe perioada sejurului.
Paturile sunt toate twin, dar la cerere se poate oferi un topper pentru a acoperi cele două saltele. Puțin probabil să fie inconfortabil acest aspect, dar dacă ai copilul cu tine în pat noaptea, poate deveni important. Ne-au plăcut pernele – câte două pe fiecare pat, una mai pufoasă și una ceva mai tare, pentru toate preferințele; iar dacă ai nevoie, ți se poate oferi și pernă hipoalergenică.

Dulap cu de toate. Un raft-două i-ar mai trebui.

Cosmeticele de baie sunt de foarte bună calitate și ne-a plăcut detaliul hârtiei igienice împăturite cu colț, fixat cu sigiliu cu blazon 😊
Unele camere “suferă” în zona băii din cauza poziționării chiuvetei în fața dușului și a unui defect de construcție care face ca apa de pe podea să nu se elimine corespunzător – este deci aproape imposibil să fie folosită chiuveta concomitent cu dușul și chiar imediat după. Noi ne-am descurcat; am folosit chiuveta pe lateral atunci când era apă în zona de duş 😉 Dar dacă ţi se pare un detaliu "de netrecut", poţi rezerva una dintre camerele Standard; sunt un pic mai mici însă chiuveta este separată de duş.

E bine totuşi că apa e "ţinută" de prag în zona duşului, nu se umple toată baia.

Nu se face cazare în regim single – chiar dacă ocuparea este single, prețul se plătește la regim de ocupare double.
La cerere se poate pune în cameră pătuț pentru bebe - gratuit sau pat suplimentar pentru copii – 0-4 ani - gratuit; 4-12 ani - 37 lei; 13-16 - 42 lei; peste 16 ani tariful este de adult.
Un oarecare inconvenient când vine vorba de cameră, poate decurge din existența în corpul 3 a spațiului de joacă pentru copii – gălăgia asociată poate fi uneori deranjantă; așa că, dacă este posibil, alege o cameră în unul din celelalte corpuri.

Locul de joacă interior.

Tarifele se stabilesc într-un sistem dinamic, variind în funcție de sezon, zi a săptămânii, cerere etc. (cele listate de noi erau valabile la momentul documentării pentru camere Superior şi Deluxe). Dacă urmărești ofertele, vei putea prinde variante avantajoase (în aplicaţie poţi Urmări această recomandare şi vei primi notificări-push atunci când vor fi publicate Oferte sau Evenimente 😉). În weekend cazarea se face pentru minimum două nopți iar in perioade speciale (sărbători) pentru minimum 3 nopti.

SPA-ul este probabil elementul principal de atracție la Wolkendorf.
Pe măsură ce te apropii începe să te cuprindă o muzică liniştitoare...

Deși se află într-o clădire separată, ceea ce face accesul mai neplăcut în sezonul rece, este totuși suficient de aproape (între corpurile 2 și 3) cât să nu fie foarte rău. Construit în deplină armonie cu peisajul, ascuns sub un acoperiș de iarbă și înconjurat de muzică specifică (da, este difuzată și în exterior) centrul de relaxare este o rețetă excelentă pentru detensionarea corpului și a minții. Programul de funcționare este 12-23, cu pauză de dezinfectare între 17-18 și acces pentru copiii sub 16 ani doar între 12-17.
Găsești mereu la dispoziție apă plată și carbo (noi am găsit chiar și un coș cu fructe).

...iar când intri: well-being! 🤩

Accesul este inclus în tariful de cazare, doar serviciile de masaj trebuind plătite separat. 
Ai la dispoziție o mulțime de variante să te simți bine – două bazine de relaxare cu apă ușor încălzită și hidromasaj (pornește automat, nu te chinui să cauți butoane), două saune (60 ºC-70 ºC/ 90 ºC – 110 ºC), baie de aburi, ciubăr cu apă rece, salină, cameră de ceai (cu pereții „tapetați” cu ierburi aromate; iarna plăcerea e totală, ieșit din saună sau de la masaj, să bei un ceai – ai la alegere câteva variante de bună calitate - la gura șemineului, în muzică de relaxare și lumină difuză). 

Şemineu deschis şi "bar" cu ceaiuri.

Halatul pentru SPA îl găsești în cameră iar prosop și papuci de unică folosință (ne-a amuzat proba de îndemânare pe care am trecut-o asamblându-i 😀 ) vei avea în vestiar, în dulapul pentru care vei primi cheie de la recepția SPA. Și vestiarul este foarte frumos și confortabil amenajat. Găsești aici și uscător de păr și chiar și loțiune pentru curățarea tenului (în vestiarul pentru femei) și cremă de mâini. Ideal ar fi să-ți pui costumul de baie din cameră, căci singura variantă mai... intimă în vestiar este baia și nu e chiar cel mai confortabil să te schimbi acolo...

Vestiare frumos amenajate.

Vara (iunie-septembrie) zona de wellness mai include și trei bazine jacuzzi exterioare și șezlonguri, așezate într-un cadru foarte plăcut.

Amintiri de astă vară! 😍

Și serviciile de masaj sunt la același nivel înalt de calitate; și prețurile le urmează, dar dacă nici în vacanță nu te răsfeți... 🤩 Programările pentru masaj se pot face la recepția SPA și procedurile se pot efectua zilnic între orele 13-21 (cu acceași pauză la 17-18). Maseurii sunt foarte pricepuți, cel puțin unii dintre ei având chiar studii specializate de kinetoterapie.

Masaj se poate face şi în cuplu.

Poți alege între mai multe variante, de la un simplu masaj al spatelui, la masaj Hammam, cu prețuri între 169-285 lei. În perioadele mai aglomerate e posibil să fie nevoie de programare cu o zi în avans; sau, dacă îți rezervi camera pe site, poți programa și masajul.

"Meniul" pentru masaj Full Body Scrub 😍

Restaurantul Wolkendorf, mare și cu terasă, amenajat rustic, este și el sus pe lista de elemente de atracție ale locului. 
Aici se servește micul dejun, inclus în tariful de cazare, dar și celelalte mese și este deschis și pentru exterior. Fumătorii vor aprecia în sezonul rece încălzitoarele instalate pe terasă.

Restaurantul complexului.

Mic-dejunul este bufet și se servește între orele 8-10:30. Produsele sunt variate și de bună calitate, peste clasificarea de 3 stele a hotelului. De la faguri de miere, la fructe confiate și nuci, cereale felurite pentru lapte sau iaurt; salate, tartinabile – icre, zacuscă, vinete - și ingredinte mai... exotice cum ar fi roșii uscate, în ulei; măsline; legume proaspete și salate de legume; brânzeturi variate – inclusiv parmezan sau brânză de burduf în coajă de brad (produs local); multe tipuri de mezeluri; produse de patiserie și brutărie – biscuiți, croissante, chec, salam de biscuiți; preparate calde – bacon, omletă/ochiuri/ouă fierte, legume; lapte cu griș sau cu fidea (ce amintiri din copilărie!)...

Mic-dejun bufet. Şi ce bufet! 😍

...Plus câteva tipuri delicioase de pâine făcută în casă, la cuptorul care se află chiar în restaurant (spectaculos probabil și înnebunitor de aromat dacă ai putea vedea procesul); cafea la espressor automat, care știe să facă și cappuccino sau macchiato, ceai de calitate; dulcețuri, fructe; apă, limonadă, suc de portocale. Totul bine pregătit și prezentat frumos, într-un mise-en-place îmbietor.

Dacă vii devreme la masă o găseşti caldă!

Și pe à la carte – prânz și cină – restaurantul Wolkendorf stă bine. Meniul este suficient de variat cât să nu te plictisești dacă stai mai multe zile la hotel; prețurile sunt ușor peste medie dar mâncărurile sunt bine făcute și porțiile îndestulătoare. În meniu există şi o secţiune dedicată vegetarienilor şi una copiilor. 

Coaste cu cartofi copţi, sosuri şi bere. Ceea ce îţi dorim şi ţie! 😋

Restaurantul are și etaj, așa că dacă nimerești într-o perioadă cu mulți copii, iar tu nu ai (cu tine), ar putea fi o variantă mai bună să alegi o masă sus. Pentru mai multe detalii caută 🔍 Restaurant Wolkendorf pe site şi în aplicaţie.

Restaurant pe două etaje.

În curte sunt două mici iazuri unde se poate/se va putea pescui, la undiță – unul e deja populat cu puiet și adulți, cel de-al doilea fiind... la grupa mică... Undițe sunt disponibile dacă nu ai cu tine și ai șanse la un cărășel mai flămând chiar și cu pâine de la restaurant. Evident, nu e un loc unde să vii pentru pescuit, dar dorința hotelului de a oferi cât mai multe variante de petrecere a timpului este lăudabilă.

Visând la marea captură 😀

Dacă ești pe sport, Wolkendorf are biciclete adaptate atât zonei zonei (dar fără echipament de protecție) cât şi clientelei (preponderent cu copii) 😊 iar dacă vii cu a ta vei putea să o depozitezi într-un spațiu dedicat. Dacă chiar ești pe sport, ar fi cel mai bine să vii cu bicicleta ta; cele de la hotel cam suferă la unele detalii tehnice; altfel, doar pentru o plimbare ușoară sunt ok.

Biciclete pentru toţi.

Același spațiu de depozitare poate adăposti și echipamentul de schi, iar hotelul pune la dispoziție, contra-cost, transfer la/de la pârtie; și de la/la gară.
Tot pe sport și activități, vara (deci doar afară) se poate juca ping-pong sau badminton.

Cam tot ce-şi poate dori un copil pe afară...

Copiii sunt un „public” important pentru Wolkendorf, de aceea au făcut pentru ei o cameră specială, cu jocuri și jucării, unde se pot desfășura tot felul de activități, de la mini-foosball la diverse ateliere, existând chiar și o doamnă educatoare care vine special pentru ore dedicate micuților. Și bună parte din curte a fost amenajată cu gândul la cei mici – loc de joacă, jocuri de exterior, țarc cu iepurași – iar activități pentru ei se desfășoară și în aer liber; sunt disponibile şi trotinete, minibiciclete. Se sculptează dovleci de Halloween, se joacă pitita. Calendarul de activități se anunță din timp, pe site și la recepție, așa că poți opta dacă introduci și asta în bugetul de vacanță.

... inclusiv un ţarc cu iepuraşi.

Și pentru ca adulții să nu se simtă prea discriminați, din când în când se organizează activități și pentru ei. În fiecare seară (dacă vremea permite) se face foc în curte în zona special amenajată, unde se poate sta și la socializare. Se organizează mici evenimente culinare – proțap, ceaun; lângă restaurant există și un mic stand de unde se pot cumpăra gogoși, vin fiert etc. Toate sunt opționale și contra-cost (cu excepţia focului) iar organizarea lor este anunțată.

Bine, câteodată e plin de copii şi la foc! 😀

Pentru business și evenimente hotelul pune la dispoziție două săli de conferință – una mică (30 locuri), și una foarte mare (300 locuri), cu diverse vaiante de amenajare disponibile.

Sala mare de conferinţe şi evenimente.

Parcarea, încăpătoare, este, în mod surprinzător, cu plată – 15 lei/zi și se află în afara incintei, deci dacă ai multe bagaje, va trebui să faci un pic de sport. 
Iar dacă ai mașină electrică nu-i bai, o poți încărca (la priză, nu la o stație dedicată, dar e ok).

Ultima actualizare:

  • 29/11/2022

Pe scurt:

  • Un rai pentru familii cu copii. Dar şi pentru ceilalţi, dacă reuşesc să facă abstracţie 😊

Tip structură:

  • Hotel

Clasificare:

  • ***

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Potrivit pentru business | Romantic

Facilităţi:

  • Activităţi sportive & recreative | Bar/Cafenea | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Frigider în cameră | Mic-dejun disponibil | Parcare cu plată | Restaurant | Papuci şi halate | Plajă | Plată cu card | RSpa | Priză de încărcare vehicule electrice | Transfer aeroport cu plată | Transfer pârtie schi cu plată | Wellness | Seif în cameră | Spălătorie-călcătorie haine

Mic-dejun:

  • Inclus, bufet

Cameră single:

  • 400-500 lei

Cameră dublă:

  • 400-500 lei

Tichete de vacanţă:

  • Da

Alte sugestii

Hotel Cardinal

Vințu de Jos (AB) / Hoteluri

Hotel Gonduzo

Hoteluri / Odorheiu Secuiesc (HR)

Hotel Victoria Resort

Mamaia (CT) / Hoteluri

Ibis Bucharest Politehnica

București / Hoteluri

Pirates Resort (Bicaz)

Mamaia (CT) / Hoteluri