Castelul de Apă (Castelul Artelor)

Castelul de Apă (Castelul Artelor)

Drobeta Turnu Severin (MH) / Muzeu / Panorame şi platforme de observaţie


Program

Închis
Vezi programul

Address

Piața Castelului nr.1, Drobeta Turnu Severin, România

Telefon

Despre

Tu când te-ai „cocoțat” într-un turn ultima dată? Și ce ai văzut de acolo?
Noi am văzut Drobeta Turnu Severin, ceea ce vă recomandăm și vouă dacă ajungeți în orașul de la malul Dunării. Am urcat în Castelul de Apă și am scrutat de acolo, nu mările, ci zările și Dunărea, dar și străzile perfect aliniate ale orașului.
Castelul sau Turnul de apă se află în Drobeta Turnu-Severin, în centru, aproape de complexul Decebal (fostul magazin central al orașului), într-o mică piațetă. Tronează în mijlocul unui sens giratoriu și este un castel în adevăratul sens al cuvântului, cu turnulețe și creneluri, cu scări întortocheate și gemulețe semicirculare numai bune de furat prințese sau de împușcat inamici.

În detaliu: creneluri, turnuleţe.

De vreo Rapunzel care să fi trăit acolo nu se știe, dar în timpul primului Razboiului Mondial, Castelul a servit ca punct de observație armatei germane, datorită celor 4 turnulețe, construite inițial pentru a putea fi folosite de către pompieri.
Dăinuie în Severin de prin 1910, iar despre turnul de aproape 30 de metri se spune că a fost prima construcție de beton armat din Europa de Est. Clădirea a deservit alimentarea cu apă a orașului fiind amplasată, la acea vreme, pe cea mai înaltă cotă.
Construit în stil medieval, are un diametru de aproximativ 10 metri și este cea mai înaltă construcţie din Drobeta. Este și motivul pentru care este vizitat, acum, de foarte mulți turiști. 
 
Se spune că într-un fel se vede lumea de sus și în cu totul altul de jos.
"Turnu Severin se arată-n asfinţitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru....".
Nu am zis-o noi, a zis-o Alexandru Vlahuță în România Pitorească. Noi am zice amfiteatru, în loc de teatru, pentru că așa scrie în planurile de atestare documentară că a fost construit Severinul.
Celebrul arhitect român de origine catalană, Xavier Villacrosse, cel care a gândit planurile inițiale ale orașului, l-a văzut ca pe ”un amfiteatru cu o bună privelişte spre Dunãre, înconjurat de dealuri împădurite şi presărat cu ruinele construcţiilor romane”. În opinia lui, locul pe care urma să se ridice Severinul, părea ”făcut pentru plăcerea spectatorilor, de vreme ce aşezarea caselor va oferi spectacolul cel mai încântător şi cel mai teatral, ca la Alexandria, oraşul luat ca model”.
Dacă urci în Castelul de Apă o să înțelegi viziunea arhitectului-șef. Severinul pare trasat cu rigla, e printre puținele orașe rectangulare, cu străzi ce se întretaie în unghi drept, paralele cu Dunărea sau perpendiculare pe ea, perfect aliniate.
Toate astea se văd de sus. Nu toate orașele se bucură de astfel de puncte de belvedere, așa că vă recomandăm acolo unde ele există să urcați în ele. La Severin, priveliștea de acolo, de sus, este spectaculoasă pentru că ai parte de o panoramă de 360 de grade. Cu toate casele și acoperișurile roșii, orașul pare o Bologna în miniatură, în depărtare Insula Șimian îți reamintește că o parte din paradisul Ada Kaleh strămutat acolo zace acum printre buruieni în timp ce Dunărea își vede liniștită de drumul ei.

Vedere către Insula Șimian.

Poți urca pe scări dar și cu liftul. Castelul de apă se numește acum Castelul Artelor și adăpostește un centru de informare turistică, un spatiu de expoziție, un muzeu și un spațiu pentru lansări de carte). Îţi recomandăm să urci cu liftul și să cobori pe scările cu trepte ale căror șir l-am pierdut (poate reușești tu să le numeri 😊), va fi mai ușor să le cobori decât să le urci.
Din 2019 la etajul 3 se poate vizita o expoziție unicat în România, ”FotoKaleh. Patrimoniul uitat din fotografii”. Cu ajutorul unor clișee de colecție, recompuse tehnologic și relaționate secvențial, este reprodusă vizual ulița principală a insulei Ada-Kaleh, locul unde se aflau Bazarul și Geamia (moscheea).

Borcane cu imagini. 😍

O aplicaţie gratuită ”te scufundă” în timp. După ce o instalează, vizitatorul îndreaptă telefonul spre fotografiile așezate în niște borcane şi priveşte ecranul. Ca prin minune, personajele din imagini încep să se mişte: un nene cu fes împinge căruciorul cu celebra înghețată turcească, un altul sare un șotron, în timp ce o ambarcaţiune străbate undele Dunării. Te deplasezi de la un borcan la altul, iar Ada Kaleh prinde viață chiar sub ochii tăi. 😍 Minunat!
Panorama și expoziția sunt cumva piesele de rezistență ale Castelului.
Și dacă tot am scris  despre Castelul de Apă în plină pandemie de Coronavirus, trebuie să știți că astfel de clădiri au avut un rol extrem de important în stoparea epidemiilor. Până să apară Elie Radu, părintele turnurilor de apă din țara noastră, Bucureștiul și marile orașe ale României erau alimentate cu sacaua sau prin instalații improprii și din surse îndoielnice. Elie Radu este cel care a construit sistemele moderne de alimentare cu apă ale orașelor noastre.
Castelul de Apă este deschis zilnic (în sezonul cald până 20:00, în cel rece până la 17:00), iar un bilet costă 20 lei pentru adulți, pensionari 15 lei, elevi/studenți 10 lei, gratuit pentru copiii sub 7 ani. La parter are și suveniruri de vânzare așa că vei putea pleca acasă cu un magnet sau cu o carte poștală.

Ultima actualizare:

  • 16/09/2024 (recomandat la 12/02/21)

Facilităţi:

  • Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Lift | Magazin suveniruri | Toaletă pentru clienţi

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Biserica Sfântul Nicolae

Biserici, Catedrale, Mănăstiri / Zărneşti (BV) / Muzeu

Crucea Eroilor de pe Piatra Mică

Zărneşti (BV) / Monumente, Statui / Panorame şi platforme de observaţie

Casa Armelor şi Hărţilor

Sighişoara (MS) / Muzeu

Casa Breslelor

Sighişoara (MS) / Muzeu

Belvedere „La relee”

Coronini (CS) / Panorame şi platforme de observaţie