Cascada de sub Șiclău e un bun motiv de plimbare dacă eşti cazat la unul dintre hotelurile din zona Spitalului de Cardiologie din Covasna. Nu e departe: 1,5 km şi cam 20 minute de mers pe jos de la locul unde este "parcată" locomotiva Mocăniţei. Mergi pe marginea drumului, treci de uzina de apă și găsești calea de acces spre cascadă. Amenajată, cu trepte, pentru a coborî cu ușurință și chiar o băncuță, pentru cine vrea să contemple mai îndelungat frumosul peisaj. [Poteca spre cascadă.]Cascada nu e prea mare dar, ca orice învolburare de ape, are un anumit farmec, îți transmite o anumită energie; te poți relaxa și îți poți limpezi mintea preț de câteva minute pe stâncile vulcanice care o mărginesc și care au fost scoase la iveală de eroziunea apei. Iar bazinul din faţa cascadei va fi foarte tentant pentru o îmbăiere în zilele toride vară... 😉 Ni s-a părut mai frumoasă denumirea alternativă de Cascada Zânelor („șiclău” vine din maghiară și înseamnă „funicular” – dată fiind apropierea de planul înclinat unde funcționa odată funicularul, cascada a împrumutat numele industrial, mai puțin romantic). Pe drumul spre cascadă, după camping, vei găsi şi o zonă amenajată pentru picnic, foarte bine întreţinută. [Zona de picnic.]

Cetatea dacică din Covasna, „botezată” romantic Cetatea Zânelor, spun informațiile oficiale, ar fi una dintre cele mai mari și mai bine conservate fortificaţii dacice din afara Munților Orăștiei. Acum ... s-ar putea să fii dezamăgit după acest superlativ din descriere, când vei ajunge sus și ... nu vei găsi mai nimic ... Poate pentru ochii specialistului arheolog, locul o fi un Eldorado al vestigiilor dacice, pentru ochii profani ai turistului obișnuit însă nu prea oferă mare lucru ... Oricum, săpăturile nu au început de prea multă vreme, șantierul este încă în desfășurare ... poate peste ceva timp va fi acolo ceva mai atractiv. În schimb, traseul până acolo (mai ales după ce părăseşti drumul forestier şi începi urcuşul pe munte) este superb. La fel şi priveliştea pe care o ai din zona superioară a cetăţii către depresiunea Covasna, pe deasupra copacilor! Caută în aplicaţie traseul 🔎 Covasna - Cetatea Zânelor din destinaţia Covasna, judeţ Covasna. [Şantierul arheologic Cetatea Zânelor.] Din respect pentru trecut și datele istorice mai povestim că cetatea a avut un rol important politico-militar, de supraveghere și control al căilor comerciale și de comunicație, dinspre sud-estul Transilvaniei spre Moldova și Muntenia, dată fiind localizarea ei la intersecția dintre Valea Râului Negru și Bâsca Mare. Construirea ar fi început în sec. 2 î.e.n., cetatea a fost distrusă în vremea lui Burebista, apoi refăcută, dezvoltată și extinsă. Cu o suprafață mai mare de 3ha, situl include o acropolă, patru terase fortificate și altele nefortificate, ziduri de apărare și de susținere, un bastion. Un semnificativ inventar arheologic a fost descoperit aici – vase, unelte, podoabe, arme, monede etc. Se pare că a fost vorba despre un centru rezidențial vast, important și bogat.

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

În județul Covasna există un sat care se numește Malnaș-Băi. Nu e o interjecție ci ar fi, cică, stațiune balneoclimaterică. Dar ... din ce am reușit noi să vedem e o stațiune în care nu prea îți vine să stai ... Cel mult să umpli niște sticle cu apă minerală și să pleci ... Toate materialele spun ca „stațiunea” e bogată în ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, izotone și bicarbonatate, clorurate, sodice, carbogazoase, hipotone. Și că apele astea ar fi recomandate în tratarea afecțiunilor digestive și renale. Or fi ...! Acu’ ... asta e teoria … Că la proba practică localitatea nu trece examenul ... Noi ne-am îndreptat într-acolo plini de speranță și entuziasm. Căci așa bogății naturale nu-s de colea! Ca să ajungi la Malnaș-Băi, ieși din drumul european E 575, cam la 17 km de Sfântu Gheorghe, și găsești o localitate așezată frumos, pe Malul Oltului, între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc.  „Legenda” spune că stațiunea era renumită și avea mulți vizitatori încă din 1856. „Mulți” ăsta o fi un criteriu subiectiv sau pe-atunci poate stațiunea era administrată mai bine ... Căci când am ajuns noi părea mai degrabă părăsită ... Ar fi recomandat să vină aici celor care se află în tratamentul unor afecţiuni digestive (gastrite cronice, ulcer), hepatice (hepatite, coleciste, pancreatitã cronică), sau cardio-vasculare (arteriopatie, cardiopatie cronică, hipertensiune arterială). Că nu era mai nimeni pe-acolo o fi un semn bun? O fi că lumea e bine-sănătoasă și nu are nevoie de tratamente ...? În 1891 ar fi fost construite primele băi cu apă caldă, iar începând cu 1904 ar fi funcţionat şi un punct de îmbuteliere a apei minerale. Noi am găsit în centrul satului un bazin cu apă minerală (teoretic), care își spune, pretențios, piscină. Conform pancartei (singura de acest fel pe care am găsit-o pe-acolo), ar avea 1,3 m adâncime și se folosește pe propria răspundere. Cam atât cu informațiile! Dacă mai vrei să mai știi și altceva ... te descurci pe propria răspundere ... Cât despre a te „introduce” în respectiva apă ... nici propria răspundere nu părea suficientă ... [Eşti pe "proprie răspundere".] În localitate ar fi funcţionat şi un sanatoriu, care folosea ape din izvoarele care se pare că aveau și nume - Ilona, Mioara, Central, Victoria, Fântâna Centrală. Înțelegem că „din nefericire” (pronia cereasca a întors spatele localității, un blestem, ceva nemaivăzut trebuie să se fi produs! Nu! Nu oamenii sunt responsabili. Totul e nepersonal. Nu „s-a mai făcut nimic”!...) după 1989, băile au ajuns în paragină. Iar în prezent doar s-ar mai îmbutelia apa minerală „Perla Covasnei” şi acidul carbogazos.  La Malnaş-Băi s-ar afla cel mai valoros monument industrial al regiunii: un şir de instalaţii de îmbuteliere, construit în anul 1863, care este şi astăzi în stare de funcţionare. Ne scuzăm, dar nu l-am găsit! Și de altfel nimic de pe-acolo nu „ne-a invitat” să poposim mai mult și să explorăm. Dacă vom mai ajunge vreodată promitem să fim mai insistenți ... Citim în surse online că faima băilor de la Malnaș ar fi crescut în a doua jumătate a secolului 19, odată cu investițiile mai multor familii nobiliare maghiare. În 1873, Malnaș-Băi ar fi primit oficial statutul de stațiune balneară, la acea vreme funcționând aici băi bogate în dioxid de carbon, băi feroase și pe bază de nămol. Nimic însă din această faimă nu pare să fi rezistat ... Noi am găsit trei izvoare despre care am aflat un pic „pe gustate” și „pe propria răspundere” ce calități ar (putea) avea. Și putem spune asta: cea mai bună apă (presupunem) minerală carbogazoasă pe care am gustat-o vreodată! Nu există prin comerț nimic nici măcar pe-aproape de apa asta! Dar atât! Nu tu un panou! Nu tu o informație! Nu tu date tehnice, nu tu recomandări privind sănătatea! Doar niște laude deșarte afișate de autorități pe bani europeni! Și chiștoace de țigări și resturi de plastic! Trist! Triști și repede am plecat de-acolo!  [Apă minerală şi ... chiştoace.] Da, știm, am spus că Unde Mergem este despre suma calităților ... Dar aici e o maaare sumă a calităților locului, ale naturii, care merită și trebuie promovate și susținute. Și un maaare MINUS și un mare deget ridicat autorităților pentru NIMICUL pe care îl fac și pe care nu ne-am putut abține să le arătăm. Promitem că o să încercăm să nu o facem prea des! Totuși, dacă ești în trecere pe E 575, fă un mic ocol pe la Malnaș-Băi! Merită să-ți umpli o sticlă cu apă minerală!

Izvorul de lângă Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, în spatele hotelului Căprioara, este considerat de localnici a fi unul dintre cele mai importante izvoare din orașul Covasna, pe lângă Izvorul Elvira și Izvorul Kati. Din ce am văzut în fișa* ce prezintă compoziția chimică plasată la izvor apa este puternic feruginoasă (asta se vede și cu ochiul liber 😊), bicarbonată, clorurată, sodică, hipotonă și carbogazoasă, fiind recomandată pentru cure interne în cazul afecțiunilor gastrointestinale, tulburări metabolice, boli ale aparatului urinar. *am fi publicat-o și noi în Galeria Foto din această pagină dar la data documentării noastre am găsit-o vandalizată; aviz autorităților! [Fier, 34mg în fiecare litru de apă. Se vede. 😁] Pe harta Google izvorul este prezentat cu numele Borvízforrás, adică „apă minerală” dar căutând o traducere am găsit și varianta „izvor de (apă) de vin” – ce am înțeles noi din asta e că de aici te poți aproviziona, pe gratis, cu apă pentru șpriț 😁 Nu am încercat-o pentru asta, am băut-o doar „sec” și pentru că nu are deloc hidrogen sulfurat în compoziție, a fost băubilă, ni s-a părut chiar gustoasă! După ce o încerci și tu ne comunici impresiile tale într-o recenzie aici? 🤗

Dacă te nimerești pe DN13E între județele Brașov și Covasna, în trecere prin Vâlcele, coboară din mașină sau descalecă bicicleta și profită de ocazie să faci un popas... prin istorie, atât a locurilor cât și a unei resurse considerate de mulți, pe bună dreptate, mai valoaroasă decât aurul: apa minerală! “Satul Vâlcele, localitate componentă a comunei cu același nume (care însă are reședința în satul mai mare alăturat, Araci), cunoscută mai demult ca Elepatac, (în maghiară Előpatak - în traducere, Izvoarele), este prima stațiune balneară din Transilvania și una dintre cele mai vechi din România. Din documentele pe care le-am putut consulta am aflat că pe la 1770 contele Ioan Nemeș (judele celor Trei Scaune secuiești de pe atunci) „edifica prima casă, al cărui esemplu cu încetul îl urmară toți vechii proprietari din Előpatak: contele Mikó, Béldi, Székely, Geréb, Thuri, Antos, Gidófalvy şi alţii mai mulți... iar sciențifice a devenit cunoscut prin medicul primar al Braşovului Dr. Barbenius prin broşura sa întitulată: Chemische Untersuchung einiger merkwürdiger Gesund - und Sauerbrunnen des Szekler- stuhles Háromszék, Hermannstadt 1792”... atfel că prin 1772 a început aici activitatea de balneație (băi cu ape minerale), în primele localuri special construite pentru așa ceva în Ardeal! După lucrările de extindere din anii 1836-1844, aflăm că „Elöpatacul deja era forte frecuentat nu numai de aristocrația din patria -pe atunci Imperiul Austriac n.n. -, dar și din străinătate precum: Milosch Obrenovics domnitorul Serbiei (carele a edificat aci o biserică frumósă de religia gr. or.) principii Ghica, Sturdza, Stirbei, Cantacuzino, Florescu, precum și de alte familii distinse și cu autoritate.”  Iar apoi au venit la băi multe alte capete încoronate (prințul moștenitor Iosif al II-lea, Carol I de România, regele Ferdinand al României), precum și personalități culturale și politice ale vremii: mitropolitul Neofit, Andrei Șaguna, Grigore Cantacuzino, Nicolae Bălcescu, I.H. Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Anton Pann, Titu Maiorescu!” [Fântâna principală și promenada acoperită din Előpatak.] Ca în multe din localitățile din România, și de Vâlcele se leagă o legendă, ce datează încă de pe vremea vechilor daci. Se spune că după căderea capitalei Sarmisegetusa, regele Decebal împreună cu câțiva apropiați au luat-o pe firul Oltului în sus și au ajuns în zona sudică a munților Baraolt. Iar când urcușul a devenit mai abrupt, ca să le fie mai ușor, au îngropat pe aici o parte din tezaurul pe care îl purtau cu ei. După ce Decebal a fost ucis mai sus, undeva pe teritoriul actualului județ Harghita, unul dintre însoțitorii lui s-a predat romanilor și a trădat, spunându-le pe unde ar fi fost ascunsă comoara. Romanii au mers acolo și s-au apucat de săpat... și au săpat până când în loc de aur, au descoperit o altă comoară, niște izvoare de apă ale cărei calități au fost repede remarcate. Și atât de încântați au fost încât au înființat aici o colonie “Colonia Aquarium Vivarum”, unde aceeași legendă spune că veneau la cure de ape minerale oameni de pe tot întinsul Imperiului Roman! Dar de Vâlcele se mai leagă și alte povești și toate au ca element izvoarele de apă. De la ciobani care odată ajunși pe aici săpau fântâni ca să-și adape turmele și dădeau tot de apă minerală (care fiind sărată nu era deloc pe placul animalelor)... până la tot felul de aventurieri atrași aici de legenda comorii îngropate a lui Decebal. Și care, după ce au cheltuit adevărate averi răscolind prin aceste locuri, tot de apă minerală au dat până la urmă! 😊 Întorcându-ne la vremurile de după înființarea stațiunii, datorită excelentelor ei efecte terapeutice, apa minerală de la Vâlcele a început să fie valorificată din ce în ce mai mult, atât prin consum ca supliment alimentar cât și prin balneație. Iar după participarea la câteva expoziții internaționale (Expoziția Internațională de la Viena 1873, Expoziția Universală de la Bruxelles 1897, câteva Expoziții Internaționale de la Budapesta), la care a luat numai medalii de aur, apa minerală de aici a ajuns să fie cunoscută în toată Europa. În 1875 la Vâlcele se ținea cel de-al XVIII-lea congres european al medicilor balneologi, o confirmare în plus că Vâlcele devenise deja una dintre cele mai importante și vizitate stațiuni balneare europene și nu doar din fostul Imperiu Austriac.   Pe la sfârșitul secolului XIX erau deja în exploatare 3-4 izvoare iar calitățile unice ale apei de la Vâlcele au adus și un investitor, care a construit pe la 1890 cea mai modernă fabrică de îmbuteliere din Transilvania acelor vremuri. Și încă de la primele loturi, jumătate din producție mergea direct la export! 😊 După Unirea cu România și după construirea unui nou sanatoriu balnear, în anii 1930, stațiunea a devenit foarte populară, ajungând să aibă peste 2500 de pacienți care se se tratau aici în fiecare sezon – un număr deloc mic pentru acele vremuri! [Poster de promovare din perioada interbelică.] Dar vremurile bune nu au mai durat mult. În al doilea război mondial, în urma Dictatului de la Viena din 1940, timp de câțiva ani localitatea a fost împărțită în două. Granița dintre Ungaria și România trecea exact prin mijlocul satului; bătrânii încă își amintesc cum erau nevoiți să treacă dintr-o parte în alta printr-un punct de frontieră ca să-și poată lucra pământul. Bineînțeles, activitatea de balneație a încetat, singurii „turiști” care mai veneau să bea apă minerală fiind soldații încartiruiți în zonă. Dar necazurile abia începeau. După războiul civil din Grecia, în anii `50, la Vâlcele au fost aduși refugiați politic greci care au fost cazați în ceea ce mai rămăsese din vilele și pavilioanele balneare. Grecii, aduși de la soare și mare direct în Siberia românească, să supraviețuiască frigului de aici au pus pe foc până și parchetul din camere. Astfel încât, după plecarea lor, din stațiunea înfloritoare de altădată nu au mai rămas decât ruine. În anii ce au urmat activitatea de balneație nu a mai fost reluată, singura modalitate prin care a fost pusă în valoare apa minerală fiind îmbutelierea și vânzarea, preponderent pe piețe externe... inclusiv în Franța (o adevărată performanță, să vinzi apă minerală celui mai mare producător de apă minerală din Europa!) 😉 Dar după Revoluție a fost închisă și această activitate. ☹ Actualul proprietar al fabricii de îmbuteliere a cumpărat-o în 1998, când devenise o ruină, fiind pusă în conservare de mulți ani. Inginer de industrie alimentară la bază, a analizat din nou apa de aici și după ce s-a convins încă o dată de calitățile ei extraordinare, a riscat să cumpere „putregaiul de la Vâlcele” (după cum râdeau unii de el) și după o investiție deloc mică, a construit o linie de îmbuteliere și a reușit să facă apa din nou accesibilă oamenilor din toată lumea, care o pot fie comanda online fie o pot cumpăra din câteva rețele de hipermarketuri... În discuția de documentare pe care am avut-o cu dl. Silviu Manole, extrem de agreabilă, ne-am convins că e vorba de multă pasiune și de o mare dorință de a ajuta pe cât mai mulți oameni să se bucure de calitățile terapeutice ale apei de la Vâlcele!    E bine de știut că apele medicinale/terapeutice (spre deosebire de apa plată sau acidulată „pentru băut”) se îmbuteliază fără prelucrare, pentru a-i fi păstrați cât mai mulți din factorii naturali care le conferă calitățile. Iar după cum ne-a spus dl. Manole, atunci când îmbuteliezi o apă fără prelucrare apare depunerea în sticlă. În funcție de condițiile de păstrare și transport, în câteva zile de la îmbuteliere începe să apară la baza sticlei un depozit fin de praf maro... un proces normal dar care pentru mulți oameni ce au încercat (și) apa de la Vâlcele a fost o „barieră” greu de trecut. O tehnologie inovatoare de îmbuteliere ar ajuta la păstrarea îndelungată a structurii moleculare și a concentrațiilor naturale de minerale din apă. Ne-am bucurat să mai aflăm că întreprinderea care îmbuteliază și comercializează în prezent apa Vâlcele a reușit să reia tradiția participării la Expozițiile Mondiale în 2022, când împreună cu alte câteva ape minerale românești, a reprezentat România la EXPO DUBAI. [Pe rafturile unui hipermarket, noiembrie 2024.] Ce face unică apa minerală de la Vâlcele este conținutul ridicat de magneziu (cel mai mare între apele minerale din România!) într-o formă care îl face ușor de asimilat în organism. Este și o sursă de fier natural, recomandată în special femeilor gravide. Analizele spun că are în jur de 50mg/l de siliciu – care are beneficii atât în osteoporoză cât și în eliminarea aluminiului din organism pe cale renală. Are seleniu – un aliat important în lupta cu afecțiunile canceroase. Are și carbonați naturali, care reglează echilibrul acido-bazic din organism... Mulțumită compoziției sale chimice speciale, apa medicinală de aici este recomandată pentru o serie de afecțiuni și cure de întărire a organismului, în dispepsii și atonii gastrice, constipații cronice, colita mucomembranoasă, sechele dupa hepatită, hepatită cronică, litiază biliară, cură de repaus a căilor biliare sau anumeii... Site-urile de specialitate recomandă Vâlcele și pentru astm sau bronșite.    Iar apa asta minune poate fi luată și gratuit, de la cele două cișmele din centrul localității. Una, aflată într-o curbă, pe partea stângă a drumului când se merge spre Sfântu Gheorghe, e amplasată într-un pavilion din lemn ușor de observat. Pentru că e un pic mai departe de izvorul-sursă, sunt multe momente când apa nu curge aici. Iar dacă se întâmplă asta, poți merge la cealaltă cișmea, aflată peste drum, unde din ce am aflat de la localnici, apa curge tot timpul - ca să o găsești folosește localizarea de pe harta noastră! [Cișmeaua de la drum.] La fel ca apa ce se îmbuteliază, apa de la cișmele provine dintr-un izvor forat la 50m adâncime – care din ce ne-a povestit dl. Manole e un adevărat „muzeu” al apelor minerale românești: izvorul este cel original, făcut prin anii 1890 de un inginer austriac, căptușit cu doage din brad roșu (care între timp s-au pietrificat), fiind unul din cele mai vechi izvoare din Europa aflat încă în exploatare. Cișmeaua localizată de noi pe hartă (cunoscută și sub numele, foarte sugestiv, Izvorul Roșu) este amplasată pe locul Izvorului Elisabeta, de unde își luau porția de sănătate toți cei veniți la Băi în perioada de glorie a stațiunii. În apropierea lui se mai pot vedea câteva ruine ale construcțiilor balneare iar pe micul parc-alee din fața cișmelei poți vedea cu ochii minții conți, prințese, regi și împărați ieșiți la promenadă! 😊 [Izvorul Elisabeta, pe la începutul secolului trecut...] Din păcate, în zilele noastre locul e doar o amintire a vremurilor trecute. Noi l-am găsit plin de gunoaie și noroi, în zilele ploioase trebuie să îți asumi murdărirea încălțămintei. De cele mai multe ori așteaptă-te să găsești mulți oameni care stau la coadă să ia apă dar dacă vrei doar să-ți umpli un bidon mic, îi poți ruga să te lase în față. [...și ce a mai rămas din el, în zilele noastre.]

Pe DN2D, la intrarea în Lepșa pe sensul dinspre Focșani, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate este un loc bun de popas, de refill pentru bidonul cu apă pentru drum... sau chiar pentru acasă 😊 un izvor pe care nu l-am văzut niciodată secat, chiar și în verile foarte secetoase tot mai curge un pic, cât să te răcorească. [Intrarea în Lepșa dinspre Focșani.] Inscripția de pe placa „comemorativă” o să te facă să aștepți cu zâmbetul pe bune să se umple bidonul (sau bidoanele): „O să intru în păcat, Sfinte Doamne, ține-mă, Pentru vin nu am ficat, Pentru apă, inemă.” 😊 Iar când bei apa rece și proaspătă, spune un Bogdaproste în memoria celor care au construit izvorul: Ilie, Traian și Ion! 🤗 [Plăcuță comemorativă.] Atenție, parcarea pentru mașini este vis-a-vis de izvor. Unde mai tot timpul este aciuat și câte un cățel fugit sau alungat de acasă... poate vei avea ceva prin bagaje și pentru el 🐶 Și grijă la trafic când traversezi către și de la izvor, nu există marcaj trecere pentru pietoni.

Doboșeni este un mic sat din județul Covasna, aflat pe malul drept al pârâului Kormos, la Vest de satul reședință a comunei Brăduţ, o zonă renumită în vechime pentru numeroasele izvoare cu ape minerale. La recomandarea oamenilor din zonă noi am găsit și am gustat apa izvorului aflat la intrarea în sat dinspre Racoșul de Sus, unul dintre puținele care au rămas cât de cât în funcțiune. [Foișorul cu izvor văzut de la șosea...] La o primă vedere a tubului din ciment în care a fost captat izvorul, din care se scurge un firicel de apă destul de  anemic, eram un pic sceptici dacă să riscăm sau nu să bem din țeava aia plină de rugină... Dar câțiva copii veniți cu bicicletele, care își umpleau sticlele de acolo ne-au dat curaj. Și am savurat o apă minerală „ca la carte”: ușor carbogazoasă, cu un gust feruginos, în care se simte bogăția de minerale. Genul de apă valoroasă de care ne putem bucura gratis în multe locuri din țara noastră mare și frumoasă.  Înainte să o bei verifică atent în sticlă să nu fi „curs” și ceva pietricele sau nisip. 😉 [... și izvorul cu apă minerală.] Așa că, dacă te afli pe drumul de întoarcere dinspre Cheile Vârghișului, la plecarea spre casă fă un popas ca să umpli toate sticlele goale pe care le ai în mașină. Deși am căutat prin multe locuri nu am găsit niciun fel de informații despre indicațiile sau contraindicațiile acestei ape. Dar noi ne-am simțit bine după o cură de câteva zile cu ea! ☺️ P.S.: Covasna are renumele de "orașul celor 1000 de izvoare cu apă minerală" dar acceași denumire poate foarte bine caracteriza și județul care stă foarte bine la capitolul ăsta - ape cu conținut ridicat de fier, ape sărate, ape carbonatate etc.

Deşi e recomandat la secţiunea Izvor cu apă potabilă, apa izvorului Ghera nu e tocmai potabilă, fiind extrem de sărată, la limita de saturaţie (dizolvare) a sării în apă. Numele îi vine din limba maghiară, în care "géra" înseamnă "izvor sărat" iar localnicii şi cei aflaţi în trecere nu ratează nicio ocazie să se aprovizioneze gratuit 😃 cu apa pe care o folosesc la multe întrebuinţări, de la gătit şi murături până la băi pentru diverse afecţiuni. Dacă vrei să testezi pe pielea ta saturaţia extremă de sare în apă şi să pleci acasă cu un pic de sare extrafină, nu trebuie decât să te speli un pic pe mâini cu apa de la izvor! 😉 [Sare extrafină 😃] Lângă izvor este amplasată o placă comemorativă ce datează din 1878, instalată în memoria lui Veress József , fondatorul primei băi terapeutice autorizate din Sovata - Baia Géra, care folosea apă din aceeaşi sursă; în traducere (mulţumim Visit Sovata pentru ajutor), pe placă scrie: "Pentru Veress József, fondatorul stațiunii. Ca semn de recunoştință sacrificiului sãu adus pentru omenirea suferindã. Placă ridicatã de oaspeții stațiunii din anul 1878. 20 august 1878" - frumos omagiu! 😊 Aflată chiar vis-a-vis de izvor, pe amplasamentul actual al bisericii unitariene, Baia Géra avea în perioada ei de glorie (anii 1870-1890) 28 de cabine şi 11 căzi din lemn; a funcţionat până în anul 1969 iar în 1970, în urma unei viituri puternice locul a fost inundat în totalitate.

Dacă eşti cazat în Poiana Braşov, o plimbare uşoară prin staţiune este întotdeauna binevenită. Poţi face chiar un mic traseu, cu plecare din parcarea mare din centru: mergi până la fostul hotel Poiana Ursului unde faci dreapta, după care urmezi drumul asfaltat până ajungi la izvorul din Cariera Veche. De aici te poţi întoarce pe unde ai venit sau poţi merge mai departe pe drumul ce trece pe lângă vechea pârtie Slalom şi traversând pârtia Bradul până la Telecabina Kanzel şi Gondola Express, de unde te poți întoarce mergând pe trotuarul de lângă strada principală ce străbate stațiunea. Sau îl poţi face în sens invers 🙂 Este un traseu foarte potrivit şi pentru o plimbare cu bicicleta! [Pe drumul spre Izvor.] Izvorul are o apă rece, delicioasă, mulţi dintre turiştii care pleacă din Poiana Braşov şi sunt cu maşina vin aici ca să se facă un "plin" pentru acasă. Din păcate, pentru că este de fapt o gură de "prea-plin" a captării de apă Apa Braşov ce alimentează o porţiune a staţiunii, atunci când consumul de apă este mare în Poiană, izvorul nu mai curge. [Să facem plinul. 😊] În faţa izvorului dar şi peste drum de Carieră sunt nişte mici poieniţe unde poţi întinde liniştit o pătură şi poţi sta la soare... sau la umbră; cel puţin, aşa am presupus noi: nu am văzut niciun semn care să interzică asta, În plus, ai tot ce-ţi trebuie pentru un picnic: apă rece de izvor, coşuri de gunoi unde poţi arunca deşeurile (deşi mai bine le-ai coborî în oraş sau la locul unde eşti cazat, ca să nu-i înveţi pe urşi să vină aici). [Poieniţa de la Cariera Veche.] Înainte de izvor şi în faţa lui vei găsi câteva indicatoare cu trasee turistice prin zonă. Apă vei avea, chef de drumeţie îţi mai trebuie! 🙂 [Trasee în zonă.] Am observat lângă izvor şi o plăcuţă din lemn. Până la data listării acestei recomandări nu am reuşit să aflăm ce semnificaţie au numele şi data inscripţionate pe ea dar promitem că mai întrebăm şi anunţăm aici! [Oare ce s-a întâmplat aici pe 18.01.1923? 🤔]

Izvorul Szejke este situat pe DN11C, la km 18, pe partea stângă dinspre Târgu Secuiesc spre Băile Balvanyos. Cu o mineralizație totală* de peste 4,8g/l, apa este minerală, feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, natural carbogazoasă (compoziția chimică a apei poate fi consultată în galeria foto). *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, anemii și litiaze urinare, apa izvorului este relativ ușor de băut, are un gust de „ouă clocite”, mult mai puțin pregnant decât cea a a izvorului Transilvania, aflat al aprox. 2km mai sus, la intrarea în stațiunea Balvanyos; deci poate fi luată și pentru drum, după câteva guri te obișnuiești cu mineralele din ea! 🙂   [Zona de picnic din fața izvorului.] De la DN se ajunge la izvor coborând câteva trepte, iar în fața lui este amenajată o mică zonă de popas cu mese și bănci.

Izvorul Transilvania este situat la km 20 DN11C, pe partea dreaptă, chiar înainte de intrarea spre Băile Balvanyos din direcția Târgu Secuiesc. Tăblița cu compoziția chimică plasată la izvor (o găsești și în galeria foto) ne spune că apa este minerală (mineralizație totală* de aproape 4g/l),  feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, carbogazoasă. [Chiar la intrarea în stațiune dinspre Târgu Secuiesc.] Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, litiaze urinare și anemii, apa izvorului este greu de băut dacă nu ești obișnuit cu apele minerale, are acel gust și miros inconfundabil de „ouă clocite” specific; gust-o înainte a de a-ți umple bidonul cu apă pentru drum! 😉 *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Lângă izvor, în fața unei construcții care pare să fie o capelă, este amenajat un mic punct pentru popas, cu mese și scaune cioplite în piatră. 😍

La Mănăstirea Gornea (Sichevița, Caraș-Severin) accesul este atât de liber, încât lăcașul nu are nici poartă. Poți merge oricând (între orele 7-20 vara; iarna intervalul e ceva mai scurt dar și interesul probabil e ceva mai scăzut).  Până în anii 2000 a fost pe acest loc un pichet de grăniceri. Însă sub impulsul descoperirii unor însemne creștine datând din secolele 4-5, s-a decis înființarea unui schit. [Paraclisul mănăstirii.] S-au făcut toate demersurile juridice legate de proprietate. În 2001 s-a instalat aici prima obște, alcătuită din două maici de Mănăstirea Dealu din Târgoviște și un părinte de la schitul Pătrunsa din Vâlcea; locul a fost binecuvântat și s-au început lucrările. Mănăstirea și-a luat numele de la denumirea satului de care aparține. Paraclisul a fost primul construit, pe locul exact al fostului pichet. A primit hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În anul 2002 au urmat trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul.  În 2003 a început construirea bisericii mari, în stil bizantin, încăpătoare; a durat până în 2010. A primit hramul Izvorul Tămăduirii, care a devenit și sărbătoarea oficială a bisericii, fiind momentul la care participă și episcopul. [Loc de popas.] Obștea care a ridicat schitul a rezistat până în 2016 iar apoi lăcașul a fost preluat de maicile de la Mănăstirea Nera; moment cu care, pe lângă activitatea duhovnicească, a început și o etapă de implicare comunitară. De-atunci și până în 2020 au fost renovate izvorul de la poartă și zidul, sub administrarea celor 5 maici și a preotului duhovnic Isac. În 2020 a venit obștea actuală, din județul Mehedinți. În același an schitul a fost ridicat la rang de mănăstire. [Izvorul de la poartă.] Deși e localizată exact pe drumul județean (DJ571A) și aproape de cel național (DN57), mănăstirea nu e foarte vizitată. Locul e foarte frumos, liniștit, verde, ideal pentru o discuție de suflet.  Construcțiile nu sunt toate finalizate, pereții bisericii nu sunt nici măcar tencuiți, mai e nevoie de retușuri la fundație și acoperiș. Se dorește ca pictura să se realizeze în frescă însă probabil că va mai dura – procedurile pentru finanțare sunt complexe, pictorul trebuie să fie autorizat de patriarhie etc... Până atunci însă, slujbe se desfășoară dimineața la ora 7 și după-amiaza la 17. Donațiile sunt binevenite. De la magazinul din incintă îți poți achiziționa un suvenir tematic sau un obiect de cult. Spațiu de parcare este, exact vizavi de mănăstire.

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.