Pe „Drumul Roșu”, traseul marcat „Cruce Roșie” ce pornește din stațiunea Poiana Brașov și duce până pe Vf. Postăvaru, se află un secret știut nu de foarte mulți oameni: un punct de belvedere situat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, care oferă o o panoramă superbă asupra stațiunii (în dreapta-jos) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, având în fundal Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani. 😍 Nu uita să-ți iei și binoclul, dacă ai! [Ieșire de pe drum, pe lângă stația de transformare.] Pentru a ajunge în acest loc secret ☺️ urmează drumul pietruit care pornește din zona stației de plecare a Telegondolei Poiana Brașov și, după ce trece pe lângă Cabana Postăvaru, duce până sus pe creasta Postăvarului și la stația sosire a Telecabinei Capra Neagră. În curba de dinaintea stației de plecare a Telescaunului Ruia, o să vezi pe partea dreaptă o stație de transformare electrică; ieși de pe drum pe poteca din dreapta ei și după vreo 15m, vei ajunge la punctul de belvedere. Sau folosește localizarea din această pagină. 😉 [Punctul de belvedere.] Vei descoperi acolo și un alt vestigiu din secolul trecut, o balustradă din fier instalată în anii 1930 de SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein - Asociația Carpatină a Turiștilor Ardeleană) - înființat în1880, este cel mai vechi club al turiștilor din România, aflat încă în funcțiune. 

Dacă eşti cazat în Poiana Braşov, o plimbare uşoară prin staţiune este întotdeauna binevenită. Poţi face chiar un mic traseu, cu plecare din parcarea mare din centru: mergi până la fostul hotel Poiana Ursului unde faci dreapta, după care urmezi drumul asfaltat până ajungi la izvorul din Cariera Veche. De aici te poţi întoarce pe unde ai venit sau poţi merge mai departe pe drumul ce trece pe lângă vechea pârtie Slalom şi traversând pârtia Bradul până la Telecabina Kanzel şi Gondola Express, de unde te poți întoarce mergând pe trotuarul de lângă strada principală ce străbate stațiunea. Sau îl poţi face în sens invers 🙂 Este un traseu foarte potrivit şi pentru o plimbare cu bicicleta! [Pe drumul spre Izvor.] Izvorul are o apă rece, delicioasă, mulţi dintre turiştii care pleacă din Poiana Braşov şi sunt cu maşina vin aici ca să se facă un "plin" pentru acasă. Din păcate, pentru că este de fapt o gură de "prea-plin" a captării de apă Apa Braşov ce alimentează o porţiune a staţiunii, atunci când consumul de apă este mare în Poiană, izvorul nu mai curge. [Să facem plinul. 😊] În faţa izvorului dar şi peste drum de Carieră sunt nişte mici poieniţe unde poţi întinde liniştit o pătură şi poţi sta la soare... sau la umbră; cel puţin, aşa am presupus noi: nu am văzut niciun semn care să interzică asta, În plus, ai tot ce-ţi trebuie pentru un picnic: apă rece de izvor, coşuri de gunoi unde poţi arunca deşeurile (deşi mai bine le-ai coborî în oraş sau la locul unde eşti cazat, ca să nu-i înveţi pe urşi să vină aici). [Poieniţa de la Cariera Veche.] Înainte de izvor şi în faţa lui vei găsi câteva indicatoare cu trasee turistice prin zonă. Apă vei avea, chef de drumeţie îţi mai trebuie! 🙂 [Trasee în zonă.] Am observat lângă izvor şi o plăcuţă din lemn. Până la data listării acestei recomandări nu am reuşit să aflăm ce semnificaţie au numele şi data inscripţionate pe ea dar promitem că mai întrebăm şi anunţăm aici! [Oare ce s-a întâmplat aici pe 18.01.1923? 🤔]

Peştera de Lapte pare de dinafară o mică grotă care aproape că trece neobservată, mai ales în sezonul de vară cu vegetaţie luxuriantă. [Intrarea în peşteră, foarte bine camuflată.] Dar dacă îndrăzneşti să faci câţiva paşi înăuntru, te va suprinde cu o sală lungă de 170 metri, cu o lăţime cuprinsă între 15-20m şi o înălţime de 3-7 metri. [Îndrăzneşti să intri? 😀] Numele îi vine de la "laptele de peşteră" de pe pereţii săi - o depunere de minerale de un alb imaculat, care seamănă cu iaurtul. ["Lapte de peşeră".] Ca să ajungi la Peştera de Lapte poţi urma traseul "punct albastru" care porneşte de lângă izvorul de la Cariera Veche - click aici pentru detalii.

Dacă eşti cazat în satul Peştera, recomandăm cu toată căldura o plimbare până la Peştera Liliecilor. Ca să ajungi la ea, părăseşti drumul asfaltat în curba dinaintea pensiunii Peştera şi urmezi poteca până la peşteră. Porţiunea aceasta este foarte plăcută, vei avea toată zona Branului la picioare, iar dacă este vară vei găsi multe frăguţe pe lângă potecă 🍓😊 Peştera Liliecilor nu este tocmai un obiectiv turistic, nu ai mare lucru de văzut în interior în afară de câteva colonii de lilieci; în plus, pentru că prin peşteră trece un pârâu iar solul este noroios şi plin de guano (caca de liliac 😊), ar trebui să fii echipat şi cu cizme de cauciuc ca să intri în peşteră şi chiar ca să urci din potecă până la intrarea în ea...  Peştera se află în aria specială de protecție a Parcului "Piatra Craiului" şi este monument natural naţional, găzduind specii rare de lilieci, cărora nu le face deloc bine interacţiunea cu oamenii - un alt motiv pentru care nu recomandăm intrarea în peşteră. Mergi până acolo - drumul e frumos - dar nu intra în ea!

Peștera Ponicova din Parcul Natural Porțile de Fier a fost pentru noi o foarte frumoasă surpriză, pe cât de necunoscută pe atât de plăcută. Primele cercetări aici s-au făcut în jurul anului 1872. Se presupune că a fost săpată în mii de ani de râul Ponicova, care se varsă în Dunăre. Pe lângă aspectul de alt tărâm decât cel pământean, peștera este deosebită din multe puncte de vedere. Este cea mai mare peșteră de pe Clisura Dunării, alcătuită din trei galerii, așezate pe etaje, ce însumează undeva la 1700 metri lungime. [Intrarea dinspre Dunăre.] Galeria principală a peșterii, și cea mai vizitată, străbate tot versantul Ciucarul Mare, dintr-un capăt în celălalt, peștera având astfel două căi de acces, fiecare pe câte o parte a muntelui, una dintre ele ieșind spectaculos direct în Dunăre. Distanța dintre cele două intrări este de 400 metri. A fost cândva mai lungă dar acum are o porțiune de 30 de metri inundată de Dunăre odată cu creșterea nivelului provocată de construirea barajului hidrocentralei Porțile de Fier. Înălțimea depășește în anumite puncte 25 metri. În perioadele cu ploi intense ori viituri nu se vizitează. [Intrarea dinspre şosea.] Mai există încă două galerii. Una vizitabilă dar care este destul de ignorată de turiști întrucât accesul este un pic mai dificil și cumva ascuns, undeva sus în stânga (spre Dunăre) galeriei principale. Dacă nu ești foarte bine informat sunt șanse mari să o ratezi. Cel mai util ar fi să vizitezi peștera însoțit de un ghid (eventual de la Parcul Natural Porțile de Fier, căci ei cunosc foarte bine zona și sunt foarte bine informați). Galeria este fosilă, plină de stalactite, stalagmite, coloane, mici galerii secundare, gururi, tot felul de concrețiuni, care de care mai interesantă; un ghid specializat îți poate da tot felul de detalii și explicații despre fiecare. Poți vedea și lilieci; în galeria acesta nu sunt foarte mulți dar sunt; nu-i deranja – dacă nu-i agresezi cu lumină puternică directă, zgomote sau în orice alt fel, îi poți observa chiar de destul de aproape. [În Galeria Concreţiunilor: le mai trebuia "doar" vreo 5000 de ani să devină o coloană!] Cealaltă galerie adăpostește o colonie întreagă de lilieci, așa că accesul turiștilor nu este recomandat, din motive de protejare a speciei; și oricum accesul (din exterior) este foarte dificil; o poți „admira” de la distanță (intrarea) și constata că probabil oricum nu te-ai cățăra tocmai acolo... 🙂.  [Galeria Liliecilor văzută de la drumul naţional.] Temperatura peșterii este constantă, undeva la 10 grade atât iarna cât și vara. Este necesar echipament adecvat. Traseul prin peșteră este unul destul de dificil, mai ales dacă experiența ta speologică este limitată. Nu e o simplă plimbare; peștera este sălbatică, nu a fost făcută nicio amenajare (ceea ce după părerea noastră îi sporește farmecul – asemenea locuri nu trebuie transformate în bulevarde, de dragul veniturilor); trebuie să te cațări pe bolovani, să pășești pe pietre, să-ți ții echilibrul pe marginea apei; toate astea însă fac ca experiența să fie una cu atât mai memorabilă. Lanterna (ideal frontală, căci vei avea nevoie și de mâini) este obligatorie. Nu ai nicio șansă să străbați peștera fără ea (poveștile pe care ni le-a spus Felix, ghidul nostru, despre cei care încercau să fugă din țară în perioada comunistă, trecând peștera pe întuneric ne-au dat fiori reci pe spate). [Intrarea în Galeria Liliecilor - fotografie de epocă] Iar gura ce se deschide spre Dunăre este... probabil tot ce înglobează expresia „lumina de la capătul tunelului” - în primul rând la propriu, căci chiar este locul prin care pătrunde din nou lumina în galerie și apoi la figurat, căci revine și în viața ta; iar modul în care apa pătrunde în galerie, reflexiile luminii, Dunărea și malul muntos de peste hotar care se revelează prin deschiderea peșterii sunt elemente unice, care îți vor crea emoții unice. Peștera poate fi abordată și dinspre Dunăre, dacă se intră cu o barcă mică, din tablă (face față cel mai bine pietrelor de pe fundul apei); dar probabil că senzațiile nu vor mai fi aceleași. [Ieşirea spre Dunăre.] Dacă intri doar ca să ajungi la Dunăre, nu e suficient. Experiența peșterii Ponicova nu este completă fără a vizita și galeria secundară superioară (a Concreţiunilor). Accesul nu este prea vizibil, în primul rând din cauza întunericului. Dar și dacă sunt suficiente lanterne, e greu de dibuit urcarea, mai ales dacă ești acolo pentru prima dată. În plus, urcușul e destul de greu, abrupt, de vreo 30 de metri și trebuie făcut cu atenție (atenție și mai mare la coborâre!), prin locurile formate de pașii celor ce au trecut pe-acolo anterior. Dar dacă respecți locul și recomandările, efortul depus va merita! [Lumea subpământeană se dezvăluie la lumina lanternelor. 😍] Nici drumul până la peșteră nu este deloc ușor, poate chiar mai greu decât peștera în sine. Există cel puțin două variante de ajuns la ea; noi am ales traseul prin Cheile Ponicovei – pornind din DN 75, după ieșirea din Dubova, înainte de pod, pe lângă niște ruine ale unei clădiri, cobori în valea râului și mergi pe lângă el, prin pădure. [Intrarea spre Cheile Ponicovei.] Însă... nu doar mergi; urci, cobori, treci peste bolovani , te strecori printre stânci căzute. Deasupra ta se înalță, din ce în ce mai mult, pereții de piatră. Noi am dat și peste rezultatele unui tragic accident auto produs înainte cu ceva ani (2018) – o mașină căzută în prăpastie (prilej de alți fiori reci pe spate). [Ultimul loc în care te-ai aştepta să găseşti rămăşiţele unei... maşini!] Repetăm recomandarea de a merge însoțit; traseul nu e marcat (triunghi galben) decât pe o mică porțiune și poate fi... descurajant dacă nu e cineva care să-ți spună că ești pe drumul cel bun, că trebuie să abordezi trecerea aia pe stânga și că... destinația va merita efortul; și că e ok să cobori pe scara aia din lemn la verticală, de vreo zece metri; și și pe-a doua, având grijă la cap; și tot așa... ["Acolo urmează să coborâm pe o scară de 10 metri..." 😊] Și apă să-ți iei suficientă, căci pe traseu nu există surse. Mergi cu bine!

Peştera Râşnoavei este des confundată cu Peştera Valea Cetăţii şi spre deosebire de aceasta, este sălbatică, foarte puţin amenajată, nu are nici taxă de intrare 🙂 Dacă vrei s-o explorezi îţi recomandăm să fii însoţit de un ghid sau de o persoană experimentată în speologie. Şi neapărat îţi va trebui echipament adecvat: cască, ghete şi îmbrăcăminte impermeabile, lanternă (cu baterii de rezervă) şi un rucsac cât mai mic, pentru a te putea strecura prin meandre şi galerii atât de înguste încât pe unele va trebui să te târăşti; peştera se inundă atunci când plouă abundent. Peştera nu este foarte lungă, are puţin sub 400m dar prezintă formaţiuni carstice interesante care merită văzute. Poţi ajunge aici pe două trasee, ambele de aprox. 3 km şi aprox. 1 oră de mers: • marcaj "cruce albastră" din parcarea ce deserveşte Cetata Râşnov (Valea Cetăţii) • marcaj "bandă albastră" cu plecare de la Biserica Sf. Nicolae (Veche) din Râşnov

Peştera Şugău, aflată la doar câţiva kilometri de DN 12 (care face legătura între Miercurea Ciuc şi Gheorgheni, apoi merge mai departe spre Cheile Bicazului), este o adevărată comoară cu care comuna Voşlobeni te aşteaptă, una dintre puţinele peşteri din Carpaţii Orientali. Până şi drumul de la DN până în pădurea unde se află peştera este foarte pitoresc, cei aprox. 6 km pot şi făcuţi şi cu bicicleta sau pe jos, într-o agreabilă plimbare. Dacă mergi cu maşina, mergi cu atenţie, chiar dacă drumul este ok în mare parte, sunt unele porţiuni fooarte înguste! [Drumul de la Voşlobeni spre peşteră.] Există mai multe locuri unde se poate parca maşina, noi îţi recomandăm să o laşi un pic înaintea parcării de la foişor (care este foarte mică), în intersecţia de trei drumuri din poza de mai jos; de aici până la foişorul de pe pârâu vei avea foarte puţin de mers. [Locul unde ar bine să laşi maşina.] Deşi la prima vedere, în afară de cadrul natural extraordinar în care este amplasată nu pare să îţi ofere prea multe motive să o vizitezi („deh, e doar o peşteră ca multe altele din România"), peştera Şugău ascunde o grămadă de suprize. Plăcute. [Foişorul de pe pârâu.] În primul rând, traseul care urcă prin pădure de la micul foişor din lemn construit chiar pe un pârâu, până la cabana speologică şi apoi până la peşteră - te vei bucura de un aer ozonat, pe o cărare foarte bine amenajată şi vei fi însoţit permanent de cântecul păsărelelor (mai ales în sezonul cald). Din loc în loc vei găsi şi panouri informative care îţi vor face cunoştinţă cu flora şi fauna din zonă.👌 [Urcarea spre cabana de cercetare speologică.] Apoi, oamenii - voluntari şi speologi - care în cadrul Asociaţiei Gyilkostó Adventure au reuşit să protejeze peştera de intervenţiile distructive ale vizitatorilor (care în trecut au lăsat urme adânci), să o cerceteze atent, să amenajeze un traseu de vizitare şi să pună astfel în valoare o atracţie naturală deosebită din judeţul Harghita. Bună treabă! Abel, ghidul-voluntar care ne-a însoţit a reuşit să ne introducă foarte bine în atmosferă, şi cu mici dificultăţi de exprimare, a răspuns la toate întrebările şi a prezentat excelent ce vedeam. [Primul popas - cabana speologică.] Şi în final, peştera în sine: deşi nu se poate vizita decât pe o porţiune de aprox. 150m (pe nivelul 1, superior), traseul este foarte palpitant şi te vei bucura să vezi în cele 7 săli, de foarte aproape, multe stalagmite, stalactite şi coloane, hornuri şi... lilieci (noi nu ne-am „intersectat” decât cu vreo doi) - nu sunt deloc agresivi şi te vor evita mai mult ca sigur în zborul lor. [Poteca care duce la peşteră.] Peştera este impresionantă, şi în bine, şi în rău... În bine pentru că ai ocazia să vezi o grămadă de stalactite (cele care se formează din tavan 🙂) în formare - le ai la nivelul ochilor şi poţi observa picăturile de apă încărcate cu elemente care le „construiesc” - aprox. 1 cm într-o sută de ani! 😮 [Stalactite în formare. 😍] Ne-a plăcut foarte mult sala în care ne-a întâmpinat „Fecioara Maria” şi un mic ansamblu de „pagode”; interesante şi hornurile care fac legătura între cele 4 niveluri ale peşterii (am înţeles de ce nu am văzut nicun speolog supraponderal până acum 😀) unele formate prin eroziune, altele prin coroziune. Interesant. [Hornuri care duc spre alte niveluri...] Ne-a mai plăcut că ghizii de aici pun la dispoziţie fiecărui vizitator lanterne (nu sunt multe peşteri în România unde te poţi bucura de aşa ceva) destul de puternice, cu care poţi „explora” toate ungherele 😍 ...Iar în rău pentru că din când în când sunt vizibile urmele umanoizilor care au vandalizat peştera în anii 1970-1980: o grămadă de formaţiuni sparte sau pur şi simplu, tăiate... oare ce-or fi făcut cu ele?! 😬 [Urme ale trecerii "oamenilor"...] Numele peşterii se pare că vine din limba maghiară Súgó = şoapte/şoptire, cu referire la apele pârâului care izvorăşte în nivelul inferior şi care se face auzit suav în nivelurile superioare ale peşterii.  Şi încă ceva foarte interesant: de la cabana speologică poţi ajunge uşor pe o potecă până la o altă „poartă” a peşterii prin care pârâul şoptitor iese la lumină; aici un ochi avizat poate observa o zonă de contact geologic - intersecţia dintre calcarele cristaline ale muntelui în care s-a format peştera şi şisturile cristaline din care sunt formaţi cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali - o explicaţie pentru care în aceştia nu vei găsi prea multe peşteri... vei găsi câteva informaţii pe panoul de pe potecă, poate nu ar fi stricat să fie totuşi mai multe, şi în limba română! [Zonă de contact geologic.] Ce mai trebuie să ştii: peştera Şugău poate fi vizitată doar însoţit de unul dintre ghizii-voluntari pe care îi găseşti la cabana speologică între orele 10-16 (cu ultima urcare spre peşteră la ora 15), în sezonul de vară în fiecare zi iar în extrasezon doar în zilele de weekend. Pentru mai multă siguranţă, sună înainte de a te porni spre peşteră la unul dintre telefoanele de contact afişate în această pagină şi vezi dacă peştera poate fi vizitată. Şi atenţie la cap, mai ales dacă eşti mai înalt(ă), din experienţă putem spune că stalactitele pot să zgârâie rău scalpul! 🤭 [Atenţie la cap!] Tariful de vizitare (10 lei/persoană) poate fi considerat o donaţie către Asociaţia care administrează peştera şi e meritat cu prisosinţă. Îţi recomandăm să fii echipat pentru drumeţie (încălţăminte adecvată, în niciun caz şlapi sau tenişi), să ai şi ceva mai grosuţ în rucsac (în miezul verii, în peşteră sunt aprox. 10 grade); ţine cont şi de faptul că în peşteră sunt multe porţiuni alunecoase, umede, unde însă sunt montate balustrade şi funii de sprijin, foarte de ajutor.

Peștera Veterani este unul din obiectivele de pe Clisura Dunării ce nu pot fi abordate decât de pe apă şi mai toate „croazierele” oferite de diferiții prestatori din zonă includ o oprire aici. [Vedere de la terasa din faţa peşterii.] De-a lungul timpului a avut diferite utilizări, încă din timpuri preistorice. Dacii o considerau sanctuar al zeului Zamolxis, pe considerente legate de răsărirea soarelui (razele de lumină care intră în peșteră într-un anumit moment al zilei erau considerate semn divin). Galeria de la intrare este protejată cu un zid de cărămidă din epoca romană. [Vestigii de construcţie romane şi austriece.] A fost folosită de către austrieci în perioada când Serbia era pașalâc turcesc iar România era ocupată de austrieci. În ea se adăposteau undeva la 200-250 de soldați austro-ungari (până la 700 spun alte surse), conduși de un general austriac pe nume Veterani, care în 1692 a refăcut și fortificațiile romane; este cel de la care provine și denumirea peșterii. Avea zid de piatră de apărare iar cu 20 de metri mai jos era un tun menit să țină turcii la distanță în timpul războaielor austro-turce. Gaura naturală din partea superioară servea la supravegherea zonei. [Gaura "strategică" din munte.] Mai puțin „romantic”, până la formarea lacului de acumulare localnicii adăposteau aici la nevoie vitele, oile ori caprele. Zona este foarte bogată în (re)surse arheologice care atestă locuirea din cele mai vechi timpuri și utilizarea peșterii, caracterul militar dar și civil. Unele surse spun că Veterani ar fi prima peșteră cartată științific din lume, prima peșteră punctată pe o hartă. Primele cercetări privind peștera s-au făcut în jurul anului 1872. Era împărțită pe trei niveluri dar în prezent se poate vizita doar ultimul, cel mai de sus, celelalte fiind inundate. La baza peretelui de acces a fost amenajat un mic ponton și ridicate niște scări care ușurează vizitarea. Este un obiectiv ușor de explorat (cu excepția accesului exclusiv de pe apă), fiind astăzi mai degrabă o grotă decât o peșteră, cu o lungime de 87 metri, pe un teren destul de plat, ușor ascendent. [Rămăşiţele ale fortificaţiilor austriece din interior.] Galeria de acces e scurtă iar sala principală este mare, largă, înaltă și luminată natural printr-un orificiu în stâncă. În interior sunt ziduri de piatră de la fortificații, a fost amenajată o fântână și au fost aduse manechine ce evocă soldații austrieci cantonați aici. Până la ora 10 razele soarelui intră perfect în peșteră și o luminează foarte frumos (deci dacă poți fă-ți programul în așa fel încât să reușești să ajungi la ea în jurul acestei ore). [Fotografie realizată de Ioana Visan, utilizator Unde Mergem® 😍] Este iluminată și artificial dar o poți vedea ca atare doar dacă ajungi în timpul programului de vizitare stabilit de cei de la Parcul Natural Porțile de Fier (care o administrează și te taxează la intrare).

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]