Casele de oaspeţi ale Prinţului Charles

Pensiuni / Valea Zălanului


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Valea Zălanului nr. 1, 527119, România

Telefon

Despre

Dacă te țin pingelele (a se citi cauciucurile) și ai 4x4, poți să o iei pieptiș din Malnaș-Băi către Valea Zălanului. Dar cu atenție, să nu ratezi indicatorul „spre Valea Zălanului” care e așezat de parcă ar face parte dintr-un traseu „mistery” iar intenția ar fi ca acolo să ajungă cât mai puține persoane - undeva pe un gard fix în curba în care trebuie să faci dreapta, în același timp fiind atent și la drumul de țară, îngust și foarte accidentat.
Indicator spre Valea Zălanului.
Odată ajuns la înălțime vei fi recompensat cu niște priveliști foarte „instagramabile” și sperăm ca și mașina ta va fi ok, căci mai e până la destinație ... și e tot așa ...
Înainte de urcuş.
Valea Zălanului este un cătun izolat, din Munții Baraolt, unde s-ar mai afla doar vreo 120-150 de locuitori. Și deși nu prea mai atrage atenția nimănui, pare că nici măcar a autorităților, a atras atenția Prințului Charles al Marii Britanii. Care a cumpărat o proprietate constând în trei case (cu un total de 7 camere), mai vechi de 100 de ani, pe care le-a restaurat într-un mod foarte frumos și cărora le-a redat un pic de viață. Proprietatea ar fi aparținut unui strămoș al Prințului, undeva prin secolul 16. Iar Alteța Sa Regală a și venit de vreo două ori și a și stat acolo, fiind, am înțeles, foarte pasionat de natură, păsări și flora sălbatică, care aici se regăsesc aproape neatinse de influența modernității distructive. Reședința este cuibărită printre pajiști cu orhidee sălbatice (Papucul Doamnei – una dintre cele mai rare din Europa – colorează pădurile văii în mai și iunie) și păduri cutreierate de urși.
Cam ce vede Prinţul Charles din curtea casei!
Toate casele sunt deschise pentru public (oaspeți), inclusiv cea în care stă Prințul atunci când vine în zonă. Au fost în totalitate restaurate cu materiale vechi, recuperate și prin metode tradiționale, unele practicate de meșteșugari uitați. Mobilierul și accesoriile constau exclusiv în antichități din zona Transilvaniei. S-au conservat o atmosferă și o stare ce reușesc să te rupă total de tumultul vieții actuale și în totală armonie cu împrejurimile.
Totul este restaurat excelent!
Pentru că frumusețile astea atât de autentice ne pot părea banale, nouă, românilor, mai ales dacă am mai avut străbunici sau bunici pe la țară, străinii sunt cei mai numeroși oaspeți care poposesc în aceste locuințe, încărcate de poveste; pentru că pe la ei nu prea (mai) văd așa ceva. Pajiști frumoase, cu floră sălbatică de o biodiversitate rară – peisaj ideal pentru pictură și fotografie.
O curte ca în poveşti.
Nivelul de confort este unul limitat, nu te aștepta la o reședință princiară; ci mai degrabă la casa străbunicilor dar cu baie și utilități „de oraș”. Ce vei găsi însă aici din plin sunt liniște, calm, intimitate, natură. Nu vei găsi televizor sau radio dar vei găsi multe cărți, albume și ghiduri de călătorii, de care te poți bucura la umbra unui măr bătrân, alături de o cană cu ceai; bineînțeles, dacă ăsta e genul de vacanță pe care ți-o dorești, altfel, nu bate drumul până aici. Mai ales că nici alte variante de petrecere a timpului liber nu ai prin zonă. Doar natură și câteva activități pe care administratorii le pot organiza – drumeții, plimbare cu căruța (cu sania iarna), workshop-uri de meșteșuguri locale (cum ar fi coacerea celebrilor kürtőskalács) sau plimbare călare. În rest, doar viața tihnită a satului transilvănean.
Tihnă la umbra merilor.
Camerele sunt separate dar există și spații comune, pentru luat masa sau pur și simplu pentru socializare, ascultat muzică sau privind stelele (există un mic telescop pentru asta), ideea fiind a contactului, a schimbului de idei și impresii, mai ales că de cele mai multe ori oaspeții vin din locuri îndepărtate, diferite.
Telescopul din "sufragerie"
Serviciile de cazare și masă sunt asigurate cu personal angajat dintre localnici iar mesele se pot oferi chiar și în regim all-inclusive. Închirierea unei camere costă între 90 şi 110 euro/noapte (cea mai scumpă este camera în care doarme Prinţul).
Camera Prinţului.

Teoretic este disponibilă și cazare doar cu mic-dejun, dar având în vedere că în sat există doar două mici magazine, nu este vreun restaurant în proximitate iar cel mai apropiat oraș este doar Baraolt, la 20 km, cu drumuri de off-road, practic va trebui să achiziționezi pachet complet de cazare cu mese. În funcție de sezon și de vreme, se pot organiza și mese în natură. Mâncarea este tradițională (ciorbă de cartofi cu tarhon; friptură de vită la cuptor, cu varză călită, piure de cartofi și murături, gogoși) și este pregătită pe cât posibil din ingrediente locale (nouă acest „pe cât posibil” ni s-a părut destul de limitat) iar meniul se stabilește pe zile, neexistând posibilitate de comandă a-la-carte. Preţurile la data documentării noastre: mic-dejun 7€, prânz/picnic 15€, cină 20€ (copii <4 ani gratuit; copii <14 ani -50%); plimbare cu căruţa/sania 25€; activităţi: 10€.
O altfel de terasă.
Scopul declarat al Prințului Charles este acela de a încuraja cât mai multe persoane să viziteze Transilvania și de a promova o dezvoltare sustenabilă. Adnotarea noastră: persoane cu mașini puternice care să poată urca drumurile sau cu suficienți bani să plătească transferul motorizat. Persoane care vor să evadeze din viața pe care o consideră modernă și agitată, să retrăiască amintiri din casa și curtea străbunicilor, care apreciază liniștea și simplitatea, frumusețea naturii sălbatice și tradiționalul și sunt dispuse să plătească pentru asta prețuri de stațiune la 4 stele.

Pe scurt:

  • Pace. Natură. Autentic.

Tip structură:

  • Pensiune

Clasificare:

  • ***

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Agroturism, tradiţional | Romantic | Pensiune completă | Demipensiune

Facilităţi:

  • Acces animale de companie | Activităţi sportive & recreative | Bar/Cafenea | Chicinetă - Cafea, Ceai | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Mic-dejun disponibil | Fără mic-dejun | Parcare gratuită | Restaurant | Transfer aeroport | Seif în cameră | Barbecue | Spălătorie-călcătorie haine

Mic-dejun:

  • 7 euro

Cameră single:

  • 90-110 euro

Cameră dublă:

  • 90-110 euro

Tichete de vacanţă:

  • Da

Data documentării:

  • 10-08-2020

Photo Gallery

Alte sugestii

Casele de oaspeţi ale Contelui Kalnoky

Pensiuni / CV-Micloşoara

Family Hotel Arnica

Pensiuni / Moieciu

Residence Hirscher

Pensiuni / Braşov

Riunione

Pensiuni / Braşov