Hotel Ambient

Hotel Ambient

Braşov (BV) / Hoteluri


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Strada Iuliu Maniu 27, Brașov 500091, România

Telefon

Despre

Afaceri sau relaxare, indiferent care este motivul pentru care ai ajuns în Brașov, Hotelul Ambient ar fi o alegere inspirată pentru cazare.
Așezat foarte aproape de centrul istoric al orașului (și de principala zonă frecventată de turiști) dar și pe rutele mijloacelor de transport în comun (dacă ești foarte leneș 😉 ori vrei să mergi în altă zonă decât centrul), ai asigurată economia de timp în sejurul tău (știm că nimeni nu dorește să piardă prețiosul timp de vacanță cu deplasările dintr-un punct în altul al itinerarului). La capătul unei plimbări de vreo 10 minute vei găsi şi cel mai nou mall al oraşului.

Vedere de la ultimul etaj.

Hotelul este clasificat la 4 stele dar are și camere de 3; doar 15 față de 56 de confort superior, cu prețuri adecvate dar dacă nu te restricționează bugetul, noi am zice că raportul preț-calitate este unul superior la camerele de 4 stele. Camerele acoperă toate variantele, de la single la duplex (!!!)
Aripa de 3 stele nu are lift iar mobilierul din camere este de o calitate ușor mai slabă, nu au aer condiționat. În rest totul este curat, primitor și nu lipsesc celelalte dotări specifice.

Diferența însă este vizibilă în aripa de 4 stele, care se pare că și este de altfel preferată de clienți. Suprafețe vitrate mari, lift din sticlă, calitate superioară pe toate planurile. Și în camere diferența de confort este evidentă – mobilier de bună calitate, paturi king-size, lenjerie de calitate, cosmetice hoteliere de foarte bună calitate, interioare largi. Arhitectura camerelor are confortul în prim-plan – zona de dormit este cumva separată iar suprafața este suficient de mare cât să permită amenajarea și unei zone „de living” ce cu ușurință poate fi utilizată, la nevoie, ca spațiu „de birou”. Camerele executive au şi birou, baie cu jacuzzi dar chiar și în lipsa acestui tip de dotare, băile din camerele de luxe se înscriu în aceeași linie cu spații generoase. Iar suitele duplex sunt demne de cardul platinum al unui om de afaceri de succes!
Click aici pentru disponibilitate, tarife actualizate și rezervări.

Living de duplex.

Mic-dejunul, servit sub formă de bufet și într-un salon dedicat (nu în restaurantul hotelului; notă bună pentru asta) este cuprinzător și variat, pentru mai toate gusturile – peparate calde și produse reci, legume, lactate, cereale, patiserie, cafea (inclusiv espresso), ceai, suc, toate frumos prezentate; și e inclus în prețul cazării.

Varietate de cafea la micul-dejun.

Restaurantul hotelului reușește să îmbine inspirat elemente gastronomice tradiționale cu cele moderne, românești cu internaționale. Poți încerca un mușchiuleț de porc în crustă de verdețuri cu niște cartofi la cuptor și o salată de varză roșie murată, mai ... clasic, ori te poți aventura printre niște arome mai neobișnuite, cu o pulpă de rață însoțită de cuș-cuș cu stafide și o salată de crudități – alăturare îndrăzneață dar inspirată.

Pulpă de raţă pe cuş-cuş cu stafide.

Dacă timpul îți permite sau ai deja un obicei din a bea ceva înainte ce cină de exemplu, fă asta în la barul din lobby. E acolo un acvariu mare și frumos, care sigur va contribui pozitiv la starea ta de relaxare. Dar şi la barul din restaurant vei găsi un acvariu, ceva mai mic, ce-i drept 🙂 Iar dacă vei vrea să bei ceva sau să „snack-ueşti” ceva în cameră, vei avea la dispoziţie un minibar super-garnisit!


Minibar cu de toate.

Pentru odihnă completă după ce ai hălăduit toată ziua prin oraș sau pe cărări de munte, merg perfect o sesiune de saună și una de jacuzzi; dacă ai cazare în aripa de 4 stele a hotelului accesul este inclus în prețul cazării. Iar dacă poate ai ghinion de vreme neprietenoasă poți avea grijă de calorii la sala de fitness. Contra cost te poți bucura și de un masaj. 

Sauna şi jacuzzi.

Hotelul are parcare încăpătoare, în față, la stradă, cu acces restricționat cu bariere, permis gratuit clienților hotelului. Un mare plus, având în vedere că zona centrală a orașului suferă din cauza asta. 
În vizita noastră de informare am întâmpinat doar ceva probleme cu WiFi-ul în cameră şi cu minibarul care făcea ceva gălăgie, l-am scos din priză şi am rezolvat (nu am uitat dimineaţă să îl băgăm la loc 😀 era păcat de ciocolata din el...). În rest, oamenii de aici - amabili şi prietenoşi - îşi fac treaba foarte bine! 

Ultima actualizare:

  • 13/01/2024 (listat la 19/11/20)

Pe scurt:

  • Bine amplasat, camere mari şi confortabile. Bar, restaurant și parcare inclusă în preț.

Tip structură:

  • Hotel

Clasificare:

  • ***
  • ****

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru business | Pensiune completă | Demipensiune

Facilităţi:

  • Adaptări persoane cu dizabilităţi | Aer condiţionat | Bar/Cafenea | Centru fitness | Concierge | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Minibar | Lift | Mic-dejun disponibil | Parcare gratuită | Restaurant | Papuci şi halate | Plajă | Plată cu card | Room-service | Spa | Transfer aeroport | Transfer pârtie schi

Mic-dejun:

  • Inclus în preţul cazării.

Cameră single:

  • 4* 89 euro

Cameră dublă:

  • 3* 79 euro, 4* 99-119 euro

Apartament:

  • 4* 160 euro (max. 3 adulți sau 2 adulti + 2 copii, fără achitarea unui tarif suplimentar)

Tichete de vacanţă:

  • Da

Photo Gallery

Alte sugestii

Hotel Cardinal

Vințu de Jos (AB) / Hoteluri

Hotel Gonduzo

Hoteluri / Odorheiu Secuiesc (HR)

Hotel Victoria Resort

Mamaia (CT) / Hoteluri

Ibis Bucharest Politehnica

București / Hoteluri

Pirates Resort (Bicaz)

Mamaia (CT) / Hoteluri