Izvorul şi Cariera Veche

La Mănăstirea Gornea (Sichevița, Caraș-Severin) accesul este atât de liber, încât lăcașul nu are nici poartă. Poți merge oricând (între orele 7-20 vara; iarna intervalul e ceva mai scurt dar și interesul probabil e ceva mai scăzut).  Până în anii 2000 a fost pe acest loc un pichet de grăniceri. Însă sub impulsul descoperirii unor însemne creștine datând din secolele 4-5, s-a decis înființarea unui schit. [Paraclisul mănăstirii.] S-au făcut toate demersurile juridice legate de proprietate. În 2001 s-a instalat aici prima obște, alcătuită din două maici de Mănăstirea Dealu din Târgoviște și un părinte de la schitul Pătrunsa din Vâlcea; locul a fost binecuvântat și s-au început lucrările. Mănăstirea și-a luat numele de la denumirea satului de care aparține. Paraclisul a fost primul construit, pe locul exact al fostului pichet. A primit hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În anul 2002 au urmat trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul.  În 2003 a început construirea bisericii mari, în stil bizantin, încăpătoare; a durat până în 2010. A primit hramul Izvorul Tămăduirii, care a devenit și sărbătoarea oficială a bisericii, fiind momentul la care participă și episcopul. [Loc de popas.] Obștea care a ridicat schitul a rezistat până în 2016 iar apoi lăcașul a fost preluat de maicile de la Mănăstirea Nera; moment cu care, pe lângă activitatea duhovnicească, a început și o etapă de implicare comunitară. De-atunci și până în 2020 au fost renovate izvorul de la poartă și zidul, sub administrarea celor 5 maici și a preotului duhovnic Isac. În 2020 a venit obștea actuală, din județul Mehedinți. În același an schitul a fost ridicat la rang de mănăstire. [Izvorul de la poartă.] Deși e localizată exact pe drumul județean (DJ571A) și aproape de cel național (DN57), mănăstirea nu e foarte vizitată. Locul e foarte frumos, liniștit, verde, ideal pentru o discuție de suflet.  Construcțiile nu sunt toate finalizate, pereții bisericii nu sunt nici măcar tencuiți, mai e nevoie de retușuri la fundație și acoperiș. Se dorește ca pictura să se realizeze în frescă însă probabil că va mai dura – procedurile pentru finanțare sunt complexe, pictorul trebuie să fie autorizat de patriarhie etc... Până atunci însă, slujbe se desfășoară dimineața la ora 7 și după-amiaza la 17. Donațiile sunt binevenite. De la magazinul din incintă îți poți achiziționa un suvenir tematic sau un obiect de cult. Spațiu de parcare este, exact vizavi de mănăstire.

În județul Covasna există un sat care se numește Malnaș-Băi. Nu e o interjecție ci ar fi, cică, stațiune balneoclimaterică. Dar ... din ce am reușit noi să vedem e o stațiune în care nu prea îți vine să stai ... Cel mult să umpli niște sticle cu apă minerală și să pleci ... Toate materialele spun ca „stațiunea” e bogată în ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, izotone și bicarbonatate, clorurate, sodice, carbogazoase, hipotone. Și că apele astea ar fi recomandate în tratarea afecțiunilor digestive și renale. Or fi ...! Acu’ ... asta e teoria … Că la proba practică localitatea nu trece examenul ... Noi ne-am îndreptat într-acolo plini de speranță și entuziasm. Căci așa bogății naturale nu-s de colea! Ca să ajungi la Malnaș-Băi, ieși din drumul european E 575, cam la 17 km de Sfântu Gheorghe, și găsești o localitate așezată frumos, pe Malul Oltului, între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc.  „Legenda” spune că stațiunea era renumită și avea mulți vizitatori încă din 1856. „Mulți” ăsta o fi un criteriu subiectiv sau pe-atunci poate stațiunea era administrată mai bine ... Căci când am ajuns noi părea mai degrabă părăsită ... Ar fi recomandat să vină aici celor care se află în tratamentul unor afecţiuni digestive (gastrite cronice, ulcer), hepatice (hepatite, coleciste, pancreatitã cronică), sau cardio-vasculare (arteriopatie, cardiopatie cronică, hipertensiune arterială). Că nu era mai nimeni pe-acolo o fi un semn bun? O fi că lumea e bine-sănătoasă și nu are nevoie de tratamente ...? În 1891 ar fi fost construite primele băi cu apă caldă, iar începând cu 1904 ar fi funcţionat şi un punct de îmbuteliere a apei minerale. Noi am găsit în centrul satului un bazin cu apă minerală (teoretic), care își spune, pretențios, piscină. Conform pancartei (singura de acest fel pe care am găsit-o pe-acolo), ar avea 1,3 m adâncime și se folosește pe propria răspundere. Cam atât cu informațiile! Dacă mai vrei să mai știi și altceva ... te descurci pe propria răspundere ... Cât despre a te „introduce” în respectiva apă ... nici propria răspundere nu părea suficientă ... [Eşti pe "proprie răspundere".] În localitate ar fi funcţionat şi un sanatoriu, care folosea ape din izvoarele care se pare că aveau și nume - Ilona, Mioara, Central, Victoria, Fântâna Centrală. Înțelegem că „din nefericire” (pronia cereasca a întors spatele localității, un blestem, ceva nemaivăzut trebuie să se fi produs! Nu! Nu oamenii sunt responsabili. Totul e nepersonal. Nu „s-a mai făcut nimic”!...) după 1989, băile au ajuns în paragină. Iar în prezent doar s-ar mai îmbutelia apa minerală „Perla Covasnei” şi acidul carbogazos.  La Malnaş-Băi s-ar afla cel mai valoros monument industrial al regiunii: un şir de instalaţii de îmbuteliere, construit în anul 1863, care este şi astăzi în stare de funcţionare. Ne scuzăm, dar nu l-am găsit! Și de altfel nimic de pe-acolo nu „ne-a invitat” să poposim mai mult și să explorăm. Dacă vom mai ajunge vreodată promitem să fim mai insistenți ... Citim în surse online că faima băilor de la Malnaș ar fi crescut în a doua jumătate a secolului 19, odată cu investițiile mai multor familii nobiliare maghiare. În 1873, Malnaș-Băi ar fi primit oficial statutul de stațiune balneară, la acea vreme funcționând aici băi bogate în dioxid de carbon, băi feroase și pe bază de nămol. Nimic însă din această faimă nu pare să fi rezistat ... Noi am găsit trei izvoare despre care am aflat un pic „pe gustate” și „pe propria răspundere” ce calități ar (putea) avea. Și putem spune asta: cea mai bună apă (presupunem) minerală carbogazoasă pe care am gustat-o vreodată! Nu există prin comerț nimic nici măcar pe-aproape de apa asta! Dar atât! Nu tu un panou! Nu tu o informație! Nu tu date tehnice, nu tu recomandări privind sănătatea! Doar niște laude deșarte afișate de autorități pe bani europeni! Și chiștoace de țigări și resturi de plastic! Trist! Triști și repede am plecat de-acolo!  [Apă minerală şi ... chiştoace.] Da, știm, am spus că Unde Mergem este despre suma calităților ... Dar aici e o maaare sumă a calităților locului, ale naturii, care merită și trebuie promovate și susținute. Și un maaare MINUS și un mare deget ridicat autorităților pentru NIMICUL pe care îl fac și pe care nu ne-am putut abține să le arătăm. Promitem că o să încercăm să nu o facem prea des! Totuși, dacă ești în trecere pe E 575, fă un mic ocol pe la Malnaș-Băi! Merită să-ți umpli o sticlă cu apă minerală!

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Peştera de Lapte pare de dinafară o mică grotă care aproape că trece neobservată, mai ales în sezonul de vară cu vegetaţie luxuriantă. [Intrarea în peşteră, foarte bine camuflată.] Dar dacă îndrăzneşti să faci câţiva paşi înăuntru, te va suprinde cu o sală lungă de 170 metri, cu o lăţime cuprinsă între 15-20m şi o înălţime de 3-7 metri. [Îndrăzneşti să intri? 😀] Numele îi vine de la "laptele de peşteră" de pe pereţii săi - o depunere de minerale de un alb imaculat, care seamănă cu iaurtul. ["Lapte de peşeră".] Ca să ajungi la Peştera de Lapte poţi urma traseul "punct albastru" care porneşte de lângă izvorul de la Cariera Veche - click aici pentru detalii.

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.