Nyota Hotel

Nyota Hotel

Mamaia (CT) / Hoteluri


Program

Închis

Address

Statiunea Mamaia, Bulevardul Mamaia Nr 566, Constanța 900001, România

Telefon

Despre

Hotelul Nyota este Steaua Nordului stațiunii Mamaia 🙂 pentru că „nyota” într-o limbă africană înseamnă „stea”; iar hotelul este așezat la limita de nord a stațiunii. Adică în zona nouă, mai recent dezvoltată. Nyota a fost deschis în 2018 și a fost gândit tocmai pentru fațeta mai recentă a stațiunii, aceea a distracției la cote înalte, a condițiilor superioare de confort, a designului spectaculos, a clienților premium.

Noaptea vei recunoaște ușor fațada „glamorous” 😍

Hotelul este ușor de identificat – e chiar pe Bulevardul Mamaia. Intri în parcarea din fața hotelului, după ce confirmi portarului că ai rezervare. Ești întâmpinat de bell-boy, care îți preia bagajele. Faci check-in și apoi duci mașina în parcarea mare, gratuită, etajată, din spate, unde intri pe baza de cartelă. 

Parcarea etajată din spatele hotelului.

Hotelul are loc de parcare pentru fiecare spațiu de cazare; și și stație de încărcare electrică, disponibilă gratuit pentru clienți. Între timp bagajele îți ajung în cameră.
Care cameră poate să aibă vedere spre mare sau spre lacul Siutghiol; din punctul ăsta de vedere hotelul stă bine pe ambele direcții, căci, deși vederea la mare este de obicei cea mai căutată, și vederea la lac este foarte fumoasă. Depinde ce îți place să admiri mai mult – răsăritul pe mare sau apusul pe lac 😍 Aici însă mai e de ținut cont de niște de aspecte, mai importante poate decât priveliștea – căldura și zgomotul. Camerele cu vedere la lac sunt un pic mai călduroase, fiind orientate pe vest. Iar camerele cu vedere la mare sunt orientate spre faimoasele cluburi din Mamaia, unde weekendul se lasă cu mulți decibeli.

Vedere spre lac...

Dacă problema temperaturii se rezolvă cu ajutorul sistemului de climatizare, cu zgomotul... e un pic mai complicat, în special dacă nu ai venit la Nyota pentru clubbing. Recepția încearcă să pună la dispoziție dopuri pentru urechi dar cam asta e tot ce se poate face. Așa că, pentru siguranță, ia-ți și acest accesoriu în bagaje; e posibil să-ți prindă bine chiar și dacă iei cameră spre lac, deoarece pe partea aceasta traficul e cel care pune probleme urechilor sensibile.
Sau, mai bine, mergi în club! 😀

...și spre mare. Și cluburi 🤩

Toate cele 72 de camere, dintre care 14 sunt apartamente, sunt confortabile, curate, frumos amenajate, mochetate integral; cu un design aparte, cu linii și lumini moderne și note comune cu exteriorul, culori calde, mobilier de calitate; instalație de climatizare și chiar și charging station, multi-brand. Și toate au balcon și pachet TV complet, inclusiv cu HBO. Și sistem de iluminare economic, care se oprește după o perioadă de inactivitate – deci dacă stai cuminte și te uiți la TV sau lucrezi, s-ar putea să se întrerupă curentul; trebuie doar să te miști un pic iar senzorul de mișcare va reactiva alimentarea 😊

Tema generală de design a hotelului 😍

La sosire găsești în cameră două ape plate mici, de gamă bună și ai facilități pentru a-ți face cafea și ceai; și un mini-bar bine dotat, inclusiv cu specialități.

Minibar pe măsura pretențiilor clientelei vizate...

Baia este practic și confortabil amenajată, cu perete de sticlă sablată spre cameră, cabină de duș și toate cosmeticele de baie necesare, inclusiv balsam de păr și cremă de corp, de gamă premium.

...la fel cum sunt și cosmeticele de baie! 😊

Mici probleme sunt doar cu internetul, așa că lasă datele mobile active și setează-ți telefonul să comute automat între ele și WiFi, ca să ai mereu acces la cea mai bună conexiune. Dacă ai neapărat nevoie de viteză de transfer, poți cere cablu de net la recepție. Nicio grijă cât privește evenimentele business sau corporate; în zona de conferințe totul funcționează în parametri optimi. Dacă te interesează, click aici ca să vizualizezi sala de conferințe. 😉 

Și recepția poate fi potrivită pentru o discuție de afaceri.

Tarifele de cazare sunt dinamice, variind în funcție de sezon, zi a săptămânii, poziționarea camerei (spre plajă sunt un pic mai scumpe). De la 400/500 lei camera dublă în extra-sezon (mai, septembrie) la 1000/1400 lei pe noapte în full-sezon și weekend; apartamentele pot depăși 1500 lei pe noapte dar chiar și așa, sunt cele mai cerute 😉

Living în apartament 🤩

Nyota are piscină exterioară, încălzită începând din 15 mai la 28 grade, cu energie din surse regenerabile; are o adâncime de 1,4 m și zonă pentru copii și jacuzzi. Apa nu este clorinată, ci se curăță cu ajutorul sării și a unui aparat de electroliză, care extrage din sare clorul natural, cu ajutorul căruia se face dezinfectarea; asta da atenție la detalii și grijă pentru starea de bine a oaspeților!

Piscină de 4 stele...

Accesul la șezlonguri și prosoape de plajă este gratuit iar barul de la piscină e bine aprovizionat, așa că  bronzul  și relaxarea sunt asigurate, chiar dacă nu ai chef să te deplasezi până la mare. Asta însă până pe la ora 15 în mijlocul verii, căci apoi zona este umbrită. Dacă totuși vrei pe plaja mării, ai cam 5 minute de mers până acolo și ai acces gratuit, pe baza unui card pe care îl primești de la recepție, la Plaja Asylum; amenajată frumos, cu șezlonguri și baldachine, cu platforme de lemn pentru deplasare și cu acces ușor la apă. Programul este 9-18; dar asta nu înseamnă că nu că nu ai voie pe plajă în afara acestui orar, ci doar nu mai primești saltea pentru șezlong.

... la fel și plaja! 🤩

Confortabil și modern amenajat, cu o atmosferă plăcută și relaxată, restaurantul hotelului este deschis zilnic pentru mic dejun și prânz și de sâmbătă până joi pentru cină; vinerea seara se închide (vezi mai jos de ce). Pentru că suntem atenți la detalii și apreciem locurile unde detaliile contează, am remarcat și menționăm, chiar dacă nu ține de “cuisine”, “stația de încărcare” pentru telefoane mobile, cu multiple și variate mufe.

Terasele de la parter.

Mic-dejunul, în regim bufet când sunt cel puțin 30 de persoane la masă, este inclus în tariful de cazare și este la nivelul stelelor de pe firmament, poate chiar mai sus. Cu jamon (piesă întreagă), somon afumat, măsline coapte sau marinate, pachețele de primăvară, salate și tartinabile gustoase (icre, humus, vinete, ruccola), brânzeturi (mozzarella, maturată, condimentată) și mezeluri de bună calitate; legume; ciuperci la tigaie, ouă în diverse forme, cartofi rosti, crenvursti, bacon și cârnați; diverse tipuri de pâine; fructe variate și prăjituri (mini-Pădurea Neagră, brioșe, clătite cu toppinguri la alegere); lactate, cereale, granola; apă plată și carbo la sticlă (nu PET), sucuri; cafea foarte bună, un blend făcut special pentru ei.

Mic-dejun pentru pretențioși 😋

Poți lua micul dejun în interior, pe terasa închisă și climatizată sau pe tersa exterioară, pe marginea piscinei și poți să faci asta până la ora 12 (!) - din nou cu gândul la clubber-i. Și tot pentru ei, când petrecerile sunt la intensitate maximă (1 mai, 15 august), se amenajează și un „colț anti-mahmureală”, unde găsești zeamă de varză, Bloody Mary, ayran la gheață, murături, ciorbă de burtă, gumă de mestecat sau chiar și medicamente împotriva durerilor de cap; în iulie-august micul-dejun include o ciorbă anti-mahmureală (de burtă sau de pui) pentru cei care vor să se dreagă după o noapte „grea” în club! 😊

Punct de „prim-ajutor” 😀

Prânzul și cina sunt a la carte; meniul nu este foarte vast, dar e variat, cu preparate pentru mai toate gusturile, de calitate, pregătite atent și frumos servite; și cu prețuri pe măsură. Două ciorbe, câteva startere care pot cu ușurință trece și drept prânz sau cină lejeră, câteva feluri cu fructe de mare și pește, vreo șase feluri principale pe bază de mai multe tipuri de carne, vreo trei garnituri și câteva deserturi. Suficient cât să nu te plictisești, chiar și dacă stai la Nyota mai multe zile; și să experimentezi gusturi variate. Coastele marinate, cu sos barbeque (500g – 80 lei), fragede și condimentate, dulci-acrișoare-ușor picante, alături de o porție de cartofi prăjiți, fac un prânz consistent.

Kebab cu oriez oriental și cremă labneh.

Kebabul de pui, cu orez oriental și labneh (50 lei) te poartă delicat printre arome de turmeric și iaurt cremos. Ne-au plăcut mult Hamsiile crocante, cu sos de usturoi – hamsii adevărate, nu doar cu numele; și Tagliatellele cu fructe de mare – cu sos roșu și creveți mari, întregi, în carapace. Ciorba de pui a la grec poate fi o variantă pentru un prânz frugal dar nouă ne-a plăcut mai mult 😊 Cotletul de porc, cu cartofi gratinați și sos de ciuperci (350g – 70 lei, la data documentării) – frumos fasonat, pregătit pe grill exact cât trebuie, alături de o pastă, de fapt, de ciuperci, cu gust intens, a mers perfect cu o salată verde simplă. Pentru o cină mai „de dietă” poți alege o Salată grecească (55 lei) sau un Humus cu salsa de avocado și sumac (40 lei).

Cotlet de porc cu cartofi gratinați. De încercat! 😋

Iar vinerea seara se organizează Sunset Barbeque pe terasa sky view de la etajul 7. Cu produse de foarte bună calitate, pe care le poți vedea și alege din vitrina rece în care sunt expuse. Pește de diverse specii, fructe de mare, carne bună, legume – ai de unde alege. Plus un bar bine dotat. Muzică chill-out. Iar priveliștea pe lac, la apus, este superbă. Ultima comandă se ia la 22:30 dar programul continuă până mai târziu, spre ora 24. Terasa e frumos decorată, cu multe plante și lumini care, la căderea serii, fac o atmosferă foarte plăcută. Servirea este atentă și competentă.

Din „bufet”...

Noi am optat pentru fructe de mare – calamar (85 lei, 350g) și creveți (80 lei, 250g), foarte bine pregătiți, cu gust de mare; alături de salată verde, simplă și un roze, a fost o cină ideală. E adevărat că ne făceau foarte tentant cu ochiul, de pe lista meniu, și altele, iar recomandarea cunoscătorilor a fost diafragma de vită; dar ne-am lăsat motive să revenim 😉

...în farfurie, după un scurt popas pe grill 😋

Aproape tot ce se găsește în meniul restaurantului este disponibil și la room-service; în timpul săptămânii pănă la ora 22, iar în weekend non-stop - variante mai puține și mai simple (ca pentru când te întorci din club). Tarifele sunt diferite față de cele din restaurant. Chiar și mic-dejunul poate fi comandat la room-sevice, dar pentru asta se aplică o taxă suplimentară. Click aici pentru a vedea toate variantele de meniu.

Gin tonic à la Nyota 🤩

În lobby-ul hotelului, la fel de frumos amenajat ca tot restul, ai chiar și două magazine de haine, de unde poți să-ți iei ceva pentru club, dacă nu ai plecat de-acasă cu gând de party.
Hotelul este deschis din aprilie până în octombrie; primește și animale de companie mici, pentru o taxă de 100 lei pe zi.
Serviciile de housekeeping sunt disponibile 24/7, pentru orice nevoie specifică – lenjerie, perne etc. Prosoapele se schimbă zilnic (evident, nu te oprește nimic să nu o faci, dacă nu e necesar – ne gândim un pic la consum și la mediu) iar lenjeria o dată la două zile.

Apus de soare pe terasa de la ultimul etaj 😍

După toate cele spuse mai sus, devine clar că Hotel Nyota se adresează unei categorii aparte de clienți, cu așteptări speciale și cu bugete peste medie, care trebuie să se regăsească în calitatea serviciilor. Și se regăsesc. 👌

Ultima actualizare:

  • 26/06/2023

Pe scurt:

  • Un loc recomandat pretențioșilor... și mai ales celor dornici de distracție în zona de nord a stațiunii Mamaia.

Tip structură:

  • Hotel

Clasificare:

  • ****

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Potrivit pentru business | Romantic

Facilităţi:

  • Acces animale de companie (taxă suplimentară) | Adaptări persoane cu dizabilităţi | Aer condiţionat | Bar/Cafenea | Chicinetă - Cafea, Ceai | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Minibar | Lift | Mic-dejun disponibil | Parcare gratuită | Restaurant | Piscină | Papuci şi halate | Plată cu card | Room-service | Staţie de încărcare vehicule electrice | Seif în cameră | Spălătorie-călcătorie haine (contracost).

Mic-dejun:

  • inclus

Cameră single:

  • de la 500 lei

Cameră dublă:

  • de la 550 lei

Apartament:

  • de la 900 lei

Tichete de vacanţă:

  • Da

Restaurant & Mic-dejun

Alte sugestii

Tomis Garden Aparthotel Mamaia

Aparthotel / Mamaia (CT)

DelSool Mamaia

Camere de închiriat / Mamaia (CT)

Hotel Relax

Hoteluri / Sovata (MS)

Wolkendorf Hotel Bio & Spa

Vulcan (BV) / Hoteluri

Hotel Ohma-Casa Viorel

Poiana Braşov (BV) / Hoteluri