Viscri 125

Viscri 125

Viscri (BV) / Pensiuni


Program

Deschis
Vezi programul

Address

125, Viscri 507039, România

Telefon

Despre

Un sat și un număr: Viscri 125. Simplu. La țară. Dar ședere de calitate, la standarde ridicate. Mediu prietenos, oameni frumoși, orientare către client.
Viscri 125 nu este despre confort măsurat în număr de stele ci în număr de zâmbete pe fețele oaspeților, despre mâncare cu gust, despre stat în grădină și admirat un pom în floare sau despre ascultat cântecul păsărilor.


Flori de mai în curtea seculară.

Pentru că totuși sunt informații importante, menționăm că Viscri 125 este o pensiune clasificată la 4 flori, unde familiile cu copii își pot petrece grozav timpul dar poți să vii și într-o deplasare de business, team building (vechea șură a fost amenajată pentru a putea găzdui asemenea organizări) sau job remote.
Există o recepție, cu program 9-17 dar nu-i bai dacă nu ajungi în acest interval – dacă ai făcut rezervare va fi cineva acolo să te cazeze, cam până în ora 20. Pentru disponibilitate și tarife actualizate, click aici.


Şură veche, acum spaţiu de socializare.

Pensiunea are șase spații de cazare, în clădiri diferite, care au avut la vremea lor diverse destinații – șop (unde se țineau căruța și alimentele peste iarnă), depozit de cereale, grajd – toate transformate cu măiestrie și imaginație. Trei camere pentru doi adulți și doi copii, cinci camere pentru doi adulți și un copil, o cameră dublă și un apartament unde se pot caza patru adulți și doi copii (bineînțeles, combinațiile nu sunt "bătute în cuie"). Totul este amenajat în stil tradițional săsesc, cu paturi duble și laițe frumos pictate, care ascund paturi simple. Camerele nu au televizor însă nu lipsește Wi-Fi-ul; dar zău că nu-ți trebuie tv când ai atâtea de explorat în jurul tău – flori, albine, păsări, grădini, poieni.

Vechi pat tradiţional săsesc retractabil. Cu saltele moderne. 😊

Copiii mai mici de 6 ani au acces gratuit iar pentru cei între 6-16 ani se plătește 50% din tariful de cazare. Un adult extra în cameră dublă plătește 20 euro pentru cazare și mic-dejun. Tarifele sunt diferențiate pe zilele săptămânii – duminică-joi/vineri-sâmbătă iar weekendul se poate rezerva doar integral (două nopți – vineri și sâmbătă). Cazarea se face începând cu ora 14, iar eliberarea camerelor la ora 11.


Nu eşti într-un riad din Maroc, eşti într-o casă dintr-un sat saxon din Transilvania! 🤩

Toate camerele sunt foarte frumoase și confortabile și fiecare are ceva special. Dar nouă ne-a plăcut tare mult camera 6, la mansardă, unde ajungi pe o scară din lemn, cu stâlpi și acoperiș din lemn, cucerită de vițe de vie, caprifoi și alte plante cățărătoare; cu geamurile micuțe cu perdeluțe albe, cu flori pe măsuța mică de sub geam, cu tavanul înalt și ascuțit, cu patul vopsit în verde și cu margini sculptate.

Intrarea în camera 6.

În cea mai mare parte ceea ce s-a reconstruit s-a făcut cu materiale recuperate și ecologice – lemnul din construcții, mobilierul, obiectele decorative. Camerele au fost îmbunătățite iar nivelul de confort mult ridicat de la nivelul rustic specific satului, unde a fost nevoie s-a pus izolație fonică, obiectele sanitare sunt moderne iar cosmeticele de baie de foarte bună calitate, la fel prosoapele, lenjeria și saltelele.

Un rustic de lux...

Deși vorbim de un sat aproape medieval, și o pensiune amenajată într-o veche gospodărie țărănească, nu lipsește confortul și există chiar și SPA, de care te poți bucura dacă rezervi apartamentul duplex. 
Cazarea este cu mic-dejun inclus dar există și posibilitate de cazare cu toate mesele, la care se oferă o supă, un fel principal și un desert, plus ceai, cafea și un shot de țuică 😉 Meniul este prestabilit dar se ține cont de eventuale restricții, diete și opțiuni alimentare (atunci când acestea sunt specificate prealabil).
Haideţi la masă! 😍

Atât cât este posibil, ingredientele vin de la producători din sat sau din regiune. Când asta nu se poate, oricum se achiziționează produse de foarte bună calitate. Iar toate astea rezultă în feluri de mâncare, preponderent tradiționale, cu gust pe care rar îl găsești prin pensiuni sau chiar restaurante. Aici ciorba lu’ tanti Vio e ciorbă, nu o zeamă „universală” în care se adaugă la final carne, smântana e periculos-pentru-siluetă de grasă și gustoasă, legumele vin din grădinile proprii, cultivate organic (se face inclusiv compost). Socata făcută in-house e delicioasă iar dacă vrei chestii mai „de oraș” găsești în meniu și alte produse de bar – vin, cafea, ceai.

Socată servită pe...

Restaurantul pensiunii este deschis și pentru clienți din exterior, doar cu rezervare prealabilă și doar dacă numărul de clienți cazați permite servirea tuturor.
Lunea restaurantul este închis și se servește doar mic-dejun. Dar clienților cazați li se facilitează rezervări pentru masă la alte pensiuni/restaurante cu care Viscri 125 colaborează. Ne-a plăcut tare mult să descoperim în sat un minunat spirit de parteneriat între cei care oferă servicii de turism, îndreptat atât către confortul clienților dar și către bunăstarea comunității.


... terasa din grădină. 😍

Deci, restaurantul... Amenajat în vechea șură, unde se adăposteau animalele și se depozita fânul, oferă un spațiu generos și aerisit, cu podele din piatră și bârne din lemn vechi și are și o terasă ce dă spre grădină, unde în zilele calde se poate lua masa în cel mai plăcut decor, natural și liniștit; din veselă vintage, cu apă oferită la carafă și țuică în țoi.

Bârne din şura originală.

Tanti Vio este, deși încă tânără, bunica de care ne e drag tuturor, pentru că ne face mâncare bună și cu suflet.
Noi ne-am bucurat la cină de o delicioasă ciorbă de perișoare, cu leuștean verde și cu cea mai gustoasă și cremoasă smântână, numai bună de pus pe pâinea proaspătă, presărată cu sare și savurată la aperitiv 🙂 Friptura rumenă de curcan care a urmat, alături de un piure de cartofi perfect, cu ceapă verde și salată din grădină, plus un pahar cu vin alb, ar fi putut pune în dificultate restaurante cu ștaif. La final am reușit cumva să facem loc și unei prăjituri cu lămâie.

O cină plină de gust. 😋

Cât privește mic-dejunul... ne părea rău că nu putem mânca mai mult. Nu doar varietate ci și o calitate foarte bună, atenție la detalii și multă preocupare pentru satisfacția clienților. Brânzeturi de le-am pierdut numărul, atât locale cât și de import, proaspete și maturate, simple sau condimentate, o urdă pe care o vom ține minte multă vreme; slăninuțe și mezeluri, preparate tradiționale, zacuscă, legume proaspete (ne-au plăcut maxim roșiile prezentate stropite cu ulei de măsline și presărate cu busuioc proaspăt – mici detalii care fac mari diferențe), iaurt, lapte, cereale și nuci, miere și gemuri, apă, socată, ceai de plante, fructe, sosuri – toate la bufet; iar la cerere ouă ochiuri sau omletă și cafea.


Bufet de mic-dejun.

Deasupra restaurantului, la mansardă, există un spațiu de socializare cu jocuri, filme, jucării, cărți.
Locuri de joacă pentru copii sunt de altfel mai multe; și în interior și exterior. Grădina pensiunii e maaare (am estimat noi din ochi vreo 6000mp) iar copiii și nu doar ei 🙂 pot explora natura, căsuța din copac, pârâiașul care străbate curtea, micul parc de aventură construit exclusiv din lemn, leagănele sau se pot preda stăpânei Lene într-unul din hamacele agățate ici-colo prin copaci.


Siestă în hamac, grădină plină de verdeaţă... Ce îţi poţi dori mai mult? 😛

Poți să vii și cu animalul de companie, dacă nu va intra în conflict cu pisicile casei și nu va deranja ceilalți oaspeți. 
Viscri 125 e una din puținele pensiuni din sat care au parcare proprie pentru clienții cazați, în curtea interioară (accesul este gratuit).

Maşinile stau bine, în curte.

Ai și posibilitatea de a face un pic de mișcare. Fie cu bicicletele de închiriat (90 lei/zi, 50 lei/jumătate de zi, dotate cu căști, pompă, bidoane de apă, plus un contract bine pus la punct) pe unul din traseele foarte populare, fie la un ping-pong sau o partidă de fussball la mesele disponibile gratuit în fosta șură.

O parte din oferta de activităţi.

Ori poți să faci o drumeție prin imprejurimi – sunt câteva trasee, încă nemarcate dar accesibile... iar natura este superbă. Dacă vrei, la bucătărie ți se poate pregăti și un coș pentru picnic (contra cost). Mai sunt activități și prin sat, pentru care gazdele vă pot face recomandări.


Căsuţa din copac.

Ai înțeles – ești în natură, înconjurat de tot ce-i aparține, într-un mediu curat de unde nu lipsesc insectele, deci nu te supăra dacă vreo albină sau furnică îți invadează spațiul vital ori vreo pasăre nu e atentă unde merge la toaletă 😉
Iar dacă ai nevoie de ceva ori ceva te deranjează, vorbește cu gazdele; sunt foarte amabile și vor face tot posibilul să te ajute.


Din grădină, direct în farfurie! 😍

Proprietarii, Mihai și Raluca, și-au dat silința și au reușit cu succes să creeze un loc aparte la Viscri 125. Prețurile nu-s chiar pentru orice buzunar dar dacă apreciezi genul de experiență descrisă mai sus – într-un sat departe, în mijlocul naturii, un loc prietenos și primitor, tradițional, produse locale – te vei bucura să petreci măcar două-trei zile aici.

Check-in/Check-out

  • >14:00 / <11:00

Ultima actualizare:

  • 20/06/2024 (recomandat la 02/05/2022)

Pe scurt:

  • Un loc frumos rău 😊 recomandat celor care apreciază şi sunt dispuşi să plătească pentru starea de bine.

Tip structură:

  • Pensiune

Clasificare:

  • ****

Specific:

  • Potrivit pentru familii cu copii | Potrivit pentru grupuri | Potrivit pentru business | Romantic | Pensiune completă | Demipensiune

Facilităţi:

  • Acces animale de companie | Adaptări persoane cu dizabilităţi | Activităţi sportive & recreative | Bar/Cafenea | Conferinţe şi Evenimente | Depozitare echipament sportiv | Free WiFi | Mic-dejun disponibil | Fără mic-dejun | Parcare gratuită | Restaurant | Plată cu card | Spa

Mic-dejun:

  • inclus, bufet, 10€/adult, 5€/copil > 6 ani

Cameră single:

  • 90€

Cameră dublă:

  • 120€

Apartament:

  • 140€

Video

Alte sugestii

Pensiunea Páva Kert

Odorheiu Secuiesc (HR) / Pensiuni

Zen Eco Villa

Pensiuni / Sfântu Gheorghe (TL)

Honor Villa

Hosteluri / Izvoare (HR) / Pensiuni

Taschler Haus

Sighişoara (MS) / Pensiuni

Pensiunea Kon Tiki

Pensiuni / Sibiu (SB)