Castrul roman Drobeta

Muzeu în aer liber / Drobeta Turnu Severin


Program

Închis
Vezi programul

Address

Drobeta-Turnu Severin, România

Telefon

Despre

Cu siguranță, la Drobeta, istoria ar arunca din adâncuri tone de vestigii și urme ale vremurilor trecute dacă ar avea forța unor gheizere. Că e așa, o dovedesc ultimele descoperiri făcute în orașul de la Dunăre o dată cu reabilitarea Muzeului Regiunii Porților de Fier. 
Muzeul se află la capătul de est al bulevardului Carol, o străduță cochetă pe care poți admira de-o parte și de alta câteva clădiri de patrimoniu. În curtea sa se află Parcul Arheologic Drobeta pe care îţi recomandăm să îl vizitezi înainte de a intra în muzeu. Practic, este vorba de curtea instituției de cultură. 
Te avertizăm că dincolo de gard vei păşi într-o cu totul altă lume! Vei găsi un Castru roman reconstruit, iar panourile informative te vor ajuta să te plimbi pe străzile care îl formau acum câteva mii de ani. Noi am intrat dinspre sud, pe poarta și via Praetoria, ne-am oprit la intersecţia cu via Sagularis, am trecut pe lângă Praetorium și ne-am oprit la Capelă și la Sala sacră. Da, totul pare sacru pentru că pășești pe blocuri de piatră cu o vechime de două mii de ani.

Scările capelei sunt vechi de două mii de ani.

Se știe că în centrul castrului, în casa preotului, a poposit chiar Împăratul Traian.
Îți imaginezi? 
Te afli într-un loc în care altădată mișunau romani și se puneau la cale planuri mărețe de făurit lumea. 
Castrul a fost construit cu scopul de a adăposti cei 500 de soldați care asigurau paza podului. Cetatea era înconjurată de ziduri groase de 1.5 m și înalte de 3 m. Avea 4 turnuri de apărare, iar poarta principală era spre sud, adică spre capătul nordic al Podului lui Traian, exact pe unde am pășit și noi. Plăcuțele din interiorul vestigiului îți descriu în amănunt forma locului și organizarea lui.
Dacă vizitezi Parcul Arheologic vara, e cald, foarte cald, iar străzile castrului nu sunt umbrite de nimic. Soarele și briza Dunării parcă sporesc, însă, farmecul plimbării. Exercițiile de imaginație străbat, dinspre fluviu, dinspre pod, acolo pe unde, în anii 100, au trecut să lupte cu Decebal, soldații tuturor celor 9 legiuni și 35 de cohorte romane. În total călăreții tuturor celor 10 ”alae” (flancuri) ale armatei de 100.000 de oameni a Împăratului. Acum e liniște, dar îți poți închipui zarva de atunci. După ce soldații au traversat fluviul a început, dealtfel, și extinderea castrului. În anul 126 împăratul Hadrian îi conferă rangul de municipium, iar sub Septimius Severus (193-211) dobândeşte rangul de colonia, cu o suprafață de aproape 60 ha şi o populaţie de 40.000 de locuitori. 
În castrul Drobeta au existat mai multe temple și se spune că era unul din puținele locuri din Dacia unde soldații au practicat cultul de mistere prin care era venerat Jupiter Dolichenus, un zeu născut dintr-o divinitate greco-romană și alta de origine orientală.

Arheologii spun că ruinele Drobetei se întind pe kilometri, iar ele au suferit însemnate distrugeri prin construcția cetății feudale din grădina publică a orașului actual Turnu Severin. 
Mai mult, aceste ruine, se spune că, au devenit cariera de piatră a zidarilor. Folosită mereu până în 1835, o dată cu fondarea orașului modern, întreaga arie a cetății antice a fost acoperită de cea înălțată în zilele noastre, iar distrugerile au continuat și prin colecționari și arheologi diletanți.
Tinzi să crezi că așa a fost când ajungi lângă Amfiteatrul roman, aici vei înțelege și de ce spuneam că pe malul Dunării la Drobeta, istoria ar izbucni pur și simplu la suprafață dacă ar avea forță.
În noiembrie 2010 ca urmare a săpăturilor efectuate chiar în curtea Muzeului Regiunii Porților de Fier, arheologii au scos la lumină un amfiteatru militar. Descoperirea a fost una de senzație. Săpăturile au scos la lumină cele patru porți ale amfiteatrului, iar după ce a fost studiat amănunțit, s-a stabilit că amfiteatrul de la Drobeta este chiar cel ilustrat la Roma pe Columnă și a fost închinat triumfului împăratului Traian asupra dacilor.  Monumentul a fost căutat ani de zile de specialiști și mult timp s-a crezut că este doar o fantezie a celebrului Apollodor din Damasc.

Ruinele amfiteatrului roman.

În timpul acelorași săpături, puțin mai la vest au fost scoase la iveală și terme romane, un bazin și conturul câtorva încăperi cu aducțiune de apă rece și apă caldă. În toate lucrările de specialitate apar drept cele mai complicate din întrega Dacie. Cu vestiar, cameră cu aburi, cu paiestra - curte interioară pentru exerciții fizice și jocuri sportive, bazine cu apă caldă și apă rece, sunt adevărate spa-uri străvechi.

Bazinul termelor romane.

Toate astea nu au cum să nu te îndemne să te gândești la câte alte urme și mărturii se află sub asfaltul modern . 
În Parcul Arheologic te sfătuim să nu ratezi nicio alee. Din fiecare colț priveliștea e alta și fiecare e o dovadă a modului în care suntem în stare să ne descoperim, conservăm și promovăm istoria 😐. Spre nord casele private par că invadează locul și, clar, sub ele sunt îngropate și alte ziduri. 
Și la est, parcă mult prea aproape de situl arheologic, a răsărit scheletul unui hotel. Construcția a fost începută în urmă cu câțiva ani, dar acum e lăsată de izbeliște pe motiv de criză. La vremea respectivă, s-au pus câteva întrebări firave despre autorizațiile primite, dar inițiativa aparține unui potent om de afaceri din zonă, așa că mastodontul a prins contur fără interdicții.

Intrarea în Parcul Arheologic este separată de cea în Muzeu, are tarif diferit (8 lei/adult, 2 lei/copil), dar programul este același, de marți până duminică de la 8 la 16. Deci, nu te lăsa păcălit de instalațiile de nocturnă și nu îți propune să vii după lăsarea întunericului. Ele se aprind, iar ruinele arată foarte bine și la lumina becurilor, dar din păcate Parcul se închide înainte de apus.
Cu toate acestea, cu Ruinele podului lui Traian în față, cu Castrul roman în spate, înconjurat de Amfiteatrul și termele sale, judecând drept, după cum spun chiar romanii, înțelegi de ce mehedințeanul Mihai Butnariu scrie în monografia orașului Drobeta Turnu Severin că orașul acesta este ”cheia Europei și a Balcanilor”, iar această cheie metaforică a deschis, aici „Porţile de Fier“, pentru ape şi pentru oameni, porţi care au constituit începutul neamului românesc.

Data ultimei documentări:

  • 05-02-2021

Facilităţi:

  • Facilităţi persoane cu dizabilităţi | Garderobă | Ghid individual/de grup | Ghidaj audio | Magazin suveniruri | Toaletă pentru vizitatori.

Photo Gallery

Alte sugestii

Muzeul Regiunii Porților de Fier

Muzeu / Drobeta Turnu Severin

Piciorul podului lui Traian

Loc istoric / Drobeta Turnu Severin

Castelul de Apă

Muzeu / Panorame şi platforme de observaţie / Drobeta Turnu Severin

Muzeul Satului Vâlcean

Muzeu în aer liber / Râmnicu Vâlcea

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA

Muzeu în aer liber / Sibiu