Bistro de l'Arte

Restaurantul Ciuperca Mică a fost pentru noi o surpriză mare și plăcută în Sovata; așa cum, de altfel, întreaga stațiune pare că și-a făcut acest obicei, de a ne dezvălui ceva nou și frumos de fiecare dată când o vizităm. Așezată în (probabil) cel mai popular și mai râvnit loc din Sovata, fix pe malul Lacului Ursu, Ciuperca Mică e o dovadă că esențele tari stau în flacoane mici 😉 deși nu e mai nimic mic la ea, în afară de nume. E “ciupercă” pentru că are o formă atipică, octogonală, cu un acoperiș larg, exact ca pălăria unei ciuperci; și e „mică” pentru că a mai existat în zonă o clădire în același stil, doar că mai mare. „Ciuperca” face cumva parte din patrimoniul stațiunii, căci clădirea datează din 1942; a fost la început hexagonală și era un atelier de fotograf; iar pe terasa deschisă de la etaj, o orchestră cânta pentru Regina Maria, care avea cabină în apropiere, pe malul lacului. [O privelişte de care s-a bucurat şi Regina Maria 😍] Din dorința de a face locul mai pretabil activității din prezent, proprietarii actuali au reușit să mai lărgească puțin unghiurile și spațiile, transformând clădirea din hexagon în octogon dar păstrând (din fericire) unul din elementele care o fac unică – forma, care i-a atras și numele, la fel de emblematic.  Înarmați doar cu o mare dorință de a face un loc unde oamenii să se simtă ca acasă, Gabriela și Tibi și-au luat în urmă cu 15 ani inima-n dinți și au deschis Ciuperca Mică. Vasta experiență în marketing și multele călătorii în România și în străinătate i-au încurajat. Au început cu esențialul – angajații; au construit o echipă care mai are și astăzi din membri; au construit o familie. Au căutat bucătari profesioniști și au adus chiar și profesori de profil din Ungaria, pentru a construi un meniu, proceduri, pentru a pregăti echipa. [O ergonomie a spaţiului uimitoare...] Au început cu mese puține; dar atenți la timpii de așteptare, la felurile populare, cerând constant feedback de la clienți, lucrurile au mers bine și au crescut. Ajungând azi la două etaje și patru terase, cu aproximativ 100 de locuri în total. Cu chefi creativi și inovatori, un meniu internațional, variat și accesibil (inclusiv cu o secţiune pentru copii), care se înnoiește constant, cu feluri de sezon (toamna cu dovleac sau cu sfeclă, primăvara cu miel sau cu leurdă) și propuneri temporare extra-meniu. Cu plating atent și lucrat. Cu băuturi dichisite. [...şi un motto încântător.] Departe de a fi pretențioase, mâncărurile nu sunt totuși deloc alea obișnuite, pe care le găsești peste tot. Ce-am încercat noi a plăcut gustului, a fost consistent, am mâncat cu plăcere. Supa à la Ciuperca Mică (300ml, 50g, 19 lei), cu carne de pui, ciuperci (evident 😉) și tarhon, de inspirație tradițională ardelenească, a fost gustoasă, corectă; servită cu pâine prăjită, cu care s-a potrivit foarte bine, într-un bol original din ceramică pictată; gustul consumatorului ar fi cerut însă o temperatură ușor mai ridicată. [Gustoasă şi consistentă.] Pieptul de rață cu legume și colac secuiesc ne-a cucerit papilele cu gustul delicat dar complex; asocierea de dulce cu acrișor și ușor picant e o întâlnire fericită, mai ales dacă ești genul căruia îi place să experimenteze feluri mai... neconvenționale. [O asociere delicios de inspirată 😋] Ne-am delectat și cu „vedeta meniului” – Supa cremă de usturoi (28 lei, 300ml); adusă de pe pârtiile din Austria, e o cremă densă, și la consistență și la gust, care merge de minune în lunile reci (dar sigur e de încercat și în rest); o notă aparte o dă servirea ei în pâine, care o transformă într-o atracție și vizuală, nu doar gustativă; ne-a plăcut tușa verde din pesto de leurdă. [Supa cremă de usturoi à la Ciuperca.] Șalăul mediteranean (200/200g, 52 lei) a primit calificativul „foooarte bun”; cu ingrediente cu note fresh – roșii, măsline, capere și ierburi aromatice - ne-a trimis cu gândul undeva prin Provence; și a mers bine cu orez Basmati (200g, 9,50 lei). [Păcat că nu putem transmite aroma 😋] Limonadele cu mentă și ghimbir și cea cu castravete și lavandă (asta chiar uau!) ni s-au părut excelente; și foarte frumos prezentate; iar paiele, care erau chiar paie, de grău... un detaliu care ne-a cucerit de-a binelea! ❤️ Bună și cafeaua, iar zahărul cubic ne-a făcut să renunțăm la a bea cafeaua neagră (nostalgii...😀). [Espresso foarte bun, la fel ca toate produsele de bar încercate aici 👌] Primul lucru pe care îl observi când intri la Ciuperca Mică este atmosfera liniștită. Muzica e în surdină iar oamenii în general calmi și relaxați. Un loc familiar, fără fițe, al cărui motto (personal și de business), afișat chiar de la intrare, este „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nouă ne-a lăsat impresia că se potrivește. Pentru că implicarea echipei este vizibilă în toate aspectele activității; pentru că nu prea e cu „merge și-așa”; pentru că se colaborează cu producători locali (acolo și când e posibil); pentru că are o ofertă aparte, care creează concurență prin produse, nu prin prețuri; pentru că nu-i nicio problemă dacă ai cu tine și cățelul; pentru că la toaletă la femei am găsit inclusiv dischete și loțiune pentru demachiat, cremă de mâini și produse de igienă intimă (care deși dispăreau frecvent, s-a insistat); pentru că chiar nu se fumează în interior (adică nu, nici electronică, nici vape). [Nu am văzut în multe locuri aşa ceva.] Da, poate nu place că distanța între mese e mică, dar în așa un spațiu, dezvoltat pe verticală, nu se putea mai mult. Ne-a uimit de-a dreptul cum au reușit să organizeze activitatea de gătit și de servire în așa restricții constructive; dar a meritat, pentru a se păstra un simbol al istoriei locului. Asta a adus un dezavantaj pentru persoanele cu dizabilități, pentru care se poate asigura acces doar pe terasă (nu și la toaletă).  Da, restaurantul nu are parcare proprie, dar, serios, un pic de mers pe jos chiar nu strică, nici înainte, nici după masă; iar parcări publice sunt multe și aproape. Da, prețurile sunt peste medie și poate unele porții pot părea unora cam mici dar... avem de-a face totuși aici cu niște principii din gastronomie care nu se găsesc la tot pasul, care cer efort și dau calitate vs. cantitate. Da, nu e totul perfect dar important e că se lucrează la perfecționare. [View superb şi din interior, nu doar de pe terasă!] Gabriela ne-a spus că probabil priveliștea este 50% din succesul restaurantului. Nu putem confirma procentul dar confirmăm superbitatea localizării și a view-ului 🤩 Indiferent de anotimp. Apropo de anotimp, de obicei vara Ciuperca funcționează doar pe terase iar iarna doar în interior. În principal din motive de cerere. În zilele frumoase de iarnă uneori se mai încălzește și terasa superioară, căci lacul atrage iremediabil admiratori. Ne-a plăcut spațiul de la etaj amenajat ca un lounge – te poți retrage la o cafea după masă sau pur și simplu poți merge acolo pentru a bea ceva bun. [Zona lounge, mică dar drăguţă 🍸] Dacă nu mai găsești loc (ceea ce e destul de probabil în sezonul cald), poți și comanda mâncare dar numai în regim de ridicare (take-away). Vara nici măcar nu se iau rezervări, așa de mare e cererea.  Restaurantul e deschis zilnic, între orele 10-22 (în sezon și în weekend se mai întâmplă și derogări) iar până la ora 12 servește doar mic-dejun.

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate. E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis. [Un restaurant mic dar cu inima mare.] Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat. După 25 de ani de specializare la locul de muncă, urcând pas cu pas fiecare treaptă a evoluției profesionale până la nivelul de bucătar-chef, cu soție și copil, a venit să aducă la Sighișoara o părticică din Italia pe care au îndrăgit-o mult. Fără certitudini, fără încurajări prea multe. [Alexandru şi una din "armele" lui secrete. În bucătărie...] Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate.  Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare. [...şi pe masa ta! 😋] Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin. [În aşteptarea gurmandului fericit. 😊] La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună. Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi. [Delicios, memorabil, la un preţ meritat.] Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere. [Un antipasto care poate fi pe săturatele pentru cineva cu stomacul mai mic.] Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori. [Tagliatelle cu carne de mistreț 😋] Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate. Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare. [O metodă de preparare care păstrează toate aromele din ingrediente. 👌] Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc.  Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți.  Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală. [O altă specialitate a casei: spaghete cu fructe de mare.] Porțiile sunt în general îndestulătoare.  Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție! Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici.  Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută. Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40. Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină. De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță. Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte. Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc. Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac. Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica. 

Dacă ești într-o excursie sau vacanță prin zona satului Vulcan din județul Brașov, restaurantul Wolkendorf al hotelului cu același nume poate fi o alegere bună pentru o masă plăcută. Unora le place atât de mult încât vin de la mare distanţă să mănânce aici. Deschis zilnic începând cu ora 13 și până seara după 22 (barul chiar după 23 dar ultima comandă la bucătărie este la 21:30), restaurantul oferă un meniu  à  la carte cu accent pe mâncarea tradițională românească, dar în care se regăsesc și câteva feluri internaționale. Punctat pe alocuri cu ingrediente locale, meniul este prietenos și cu vegetarienii. Atmosfera este una rustică, dată de arhitectura și amenajarea inspirate din istoria regiunii, cu mult lemn și elemente simple, inclusiv un cuptor-şemineu, care este și folosit pentru coacerea pâinii servite în restaurant. Pereții sunt „tapetați” cu obiecte vechi sau antichizate, evocând crâmpeie din viața satului transilvan de odinioară. [Loc de stat la poveşti.] Fiind dedicat clienților hotelului, restaurantul include și zona de mic dejun dar este una frumos amenajată, care nu-i fură prea mult din farmec. Are și etaj, iar dacă te nimerești acolo într-o perioadă în care în hotel sunt mulți copii, iar tu nu ai (cu tine), ar putea fi o idee bună să alegi o masă sus dacă vrei să fii mai la distanță de chiote și zbenguială. Restaurantul are cam 120 de locuri, așa că este spațiu pentru toată lumea... [Etajul e amenajat mai pe specific săsesc.] Meniul (care poate fi consultat și pe site-ul restaurantului) oferă cam din toate câte ceva – nu multe feluri dar suficient de variate - platouri tradiționale, aperitive, supe și ciorbe, salate, mâncăruri gătite tradiționale, grătare, paste și mâncăruri fără carne, deserturi; toate bine gătite și frumos servite. Și o listă acoperitoare de băuturi. Plus meniu pentru copii. Prețurile sunt ușor peste medie dar mâncarea este bună și porțiile în general îndestulătoare.  Vizitele noastre la Restaurantul Wolkendorf au fost cu repetare așa că am testat mai multe farfurii și ne-a plăcut mai totul.  Păstrăvul prăjit în mălai a fost mare și bine făcut iar sosul de smântână cu usturoi e delicios (350g/49 lei). Obrăjorii de vită, fragezi și cu gust inconfundabil au fost bine gătiți, cu sos gustos și bine acompaniați de un piure de cartofi cu trufe (deși în meniu scria că garnitura e de legume coapte, a fost în regulă) și o salată de ruccola (350g/59 lei). [Ceva finuţ, de seară... 😊] Coastele de porc la cuptor (450g, 59 lei), marinate și îmbăiate în sos au fost delicioase, alături de cei mai buni cartofi copți din câți am mâncat până acum – făcuți întregi, în coajă – plus două sosuri – barbeque, care a mers perfect cu carnea fragedă și sos de smântână cu usturoi, care a venit „mănușă” lângă cartofi; ruccola și berea, deși bune, au picat pe locul doi... 😀 [Ceva pentru prânz... 😋] Gulașul de vită (400g, 55 lei), gros și bogat, un clasic al regiunii, cu bucăți moi, multe și mari de carne și legume, nu foarte picant și nici cu prea mult chimen, servit frumos într-un mic vas de fontă, e o probă pentru gurmanzi; deși porția pare mică, e îndestulătoare iar când mai pui alături și pâinea proaspătă coaptă pe vatră (200g, 12 lei) și niște murături asortate (15 lei), nu poate fi decât... BINE 🙂 [...şi ceva pentru foame! 😀] Dacă îți plac aromele mai tari, de transhumanță 🙂 pastrama de berbecuț cu mămăligă merge perfect într-o seară rece, de toamnă-iarnă; iar la Wolkendorf ne-a plăcut ce-am mâncat; sperăm să-și păstreze sursa și modul de preparare, că e treabă bună – bucăți delicate, fragede, aromate, ușor condimentate cu usturoi (la gătit), aduse la masă alături de mămăligă, în vas de fontă; poți insista cu un sos suplimentar de usturoi sau opta pentru murături. [Pastramă de berbecuţ cu mămăliguţă, 350g/55 lei.] Deși restaurantul se axează pe bucătăria românească, am testat și Linguinele cu ciuperci și aromă de trufe; savuroase, potrivite pentru cină și pentru vegetarieni; n-am lăsat nimic în farfurie 😋 [Linguine cu ciuperci şi aromă de trufe, 250g/39 lei.] Dacă la finalul mesei, oricare ar fi ea, mai ai loc și de niște papanași (250g, 35 lei), merită încercați; eventual găsește un partener de vinovăție și spune-ți că e mai puțin grav dacă te mulțumești cu doar unul din porție 😉 [Papanaşi ardeleneşti, de mâncat pe îndelete 😊] Și la lista de băuturi stau bine, așa că poți să deschizi cu un Mojito, dar când vine vorba de vin, roșul casei nu prea e la cel mai bun nivel... poate că ar bine să se lucreze un pic la el. Noroc cu oferta bună de vinuri îmbuteliate din care multe se servesc şi la pahar! [Un pic "reinterpretat", dar cu ingrediente de calitate 🤩] Dacă ai vreun motiv (timp, spațiu) să nu mănânci la restaurant, poți comanda și lua la pachet; dar părerea noastră e că ar fi păcat: locul e frumos, atmosfera plăcută (mai ales dacă nu sunt prea mulți copii gălăgioși) iar mâncarea are farmec servită așa cum a intenționat creatorul ei. Parcarea hotelului Wolkendorf (şi el, un loc #undemergem, caută 🔍 Wolkendorf Hotel Bio & Spa pe site şi în aplicaţie) este suficient de încăpătoare și este disponibilă gratuit pentru clienții restaurantului. [Curte plină cu activităţi.] Curtea mare şi plină de atracţii, inclusiv un ţarc cu iepuraşi cu care se poate juca oricine, e un adevărat rai pentru copii, deci ai toate motivele să nu îi laşi acasă dacă vii aici. Numai că te rugăm: ai grijă de ei şi de confortul celorlalţi! 🤗

Inaugurat în 2021, Restaurantul Kon Tiki din Sibiu este unul dintre puţinele locuri din România unde se mai face cârciumăreala aia autentică, o afacere de familie în care pe primul plan este mâncarea, făcută cu gust, după reţetele mamei, servită repede şi în porţii îndestulătoare! [Intrarea în restaurant, la ceas de seară.] Când intri, ai imaginea unui restaurant absolut obișnuit, fără pretenții, de cartier - amenajat într-un stil foarte clasic: tavan din rigips, spoturi, pereţi tencuiţi „venețian”, gresie „tablă de șah”, mobilier minimalist... După ce te aşezi la masă şi vezi relaxarea şi buna dispoziţie molipsitoare de pe feţele celor din jur, începi să înţelegi că aici se face ospătărie ca odinioară. Chelnerii poartă, fără excepţie, uniforma clasică - pantalon negru călcat la dungă, cămaşă albă şi vestă neagră din al cărei buzunar de la piept nu lipsesc pixul şi drecul. [O atmosferă relaxată...] Probabil ţi s-a întâmplat, prin multe locuri cu ştaif, să fii întrebat „Cum e, vă mai aducem ceva?” aşa, parcă „pe de rost”, fără niciun semn că s-ar aştepta vreun răspuns... Ei bine, aici nu eşti întrebat de complezență, ci după un jovial „Totul este bine?” mai urmează un „E bine făcut?” sau „Mai vreţi să punem ceva lângă?” sau „Vreţi să-i mai facem ceva?” - chiar simţi interes pentru cum ţi se pare ceea ce ai în farfurie şi o reală disponibilitate pentru a ţi se servi o mâncare exact pe gustul tău. [...şi o parte dintre cei responsabili de asta.] Aflat la parterul pensiunii cu același nume, restaurantul Kon Tiki este genul ăla de loc unde clienţii casei se servesc singuri cu bere, apă sau suc din frigider, cheamă ospătarul să le desfacă sticla, se întreabă reciproc de sănătate, de copii, de cum merge treaba 🙂 Este o afacere veritabilă de familie în care lucrează mama, fiicele, fiul, ginerii, verișorii 😍, cu clienţi (atât din Sibiu cât şi din împrejurimi) care vin constant, încă de la deschiderea primului restaurant, în 1992 (lângă cel actual). Sunt şi mulţi călători care nu ratează o vizită aici când sunt în trecere prin Sibiu; printre aceștia ne numărăm şi noi de prin prin 2004! 😀 Am prins vremurile când duminica oamenii veneau dis-de-dimineaţă cu mult înaintea deschiderii ca să-şi lase în faţa intrării, la rând, o găletuşă, pentru a fi siguri că vor avea la masa de prânz câteva porţii de ciorbă de burtă  😀  Acum nu se mai întâmplă chiar așa, dar la ultima noastră vizită la ei, în aprox. o oră tot am văzut venind doi clienţi, cu găletuşa, ca să cumpere ciorbă de burtă pentru acasă! 🤩 [În Ardeal, mesele încep şi se termină cu asta 🤩] Kon Tiki nu este genul de loc unde te duci să faci sau să vezi fiţe, ci unde mergi ca să mănânci! Vezi aici și oameni la costum şi cravată și muncitori în salopete și turişti în pantaloni scurţi... Kon Tiki este locul unde nu „ambalajul” contează; s-ar putea să fii servit cu Coca-Cola în pahare de Pepsi, cu apă minerală în pahare de bere, poate că ospătarii mai greşesc şi mai încurcă nişte detalii la comenzi, dar sigur te vor întreba, măcar o dată, dacă vrei refill la ciorba de burtă!  Şi dacă tot veni vorba, haide să vorbim despre ea 😊 La Kon Tiki se mănâncă ciorbă de burtă şi la 8 seara! Probabil că dacă ar exista un cult al ciorbei de burtă, templul ei în Sibiu ar fi pe strada Tudor Vladimirescu! 😀 În afară de gustul extraordinar (pentru cunoscători) şi bogăţia de fâşii fragede de burtă din farfurie, cei de aici au dezvoltat, în cei peste 30 de ani de activitate neîntreruptă, un adevărat ritual al servirii ei! 👌 Întâi ţi se aduce farfuria, lingură şi tot ceea ai avea nevoie pentru „asezonare”: smântână, mujdei cu usturoi, oţet, ardei iuţi, pâine (delicioasă); dintre ele, vei plăti pe notă doar ce ai consumat. [În aşteptarea produsului-vedetă...] Apoi, ospătarul vine cu un bol din care îţi umple „CU VÂRF” 😋 farfuria și îţi urează poftă bună. Iar când mai vine pe la alţi meseni, dacă vede că ai cam dat gata porția, te întreabă: „Completăm?” şi ţi-o umple la loc dacă vrei 😍 [...iar aşteptarea a luat sfârşit. 😍] Iar la sfârşit, înainte de a ţi se face nota, ospătarul vine la masă şi recapitulează pe hârtie tot ce a fost consumat din ce s-a adus la masă (de exemplu, ardeii, smântâna, câte felii de pâine) astfel încât să plăteşti doar ce ai consumat. Love! Poate şi ţie ţi s-a întâmplat prin alte părţi să mănânci o singură felie de pâine dar să achiți toată pâinea din coşuleţ... ei bine, aici nu. O porţie pe săturatelea de ciorbă costă 20 lei iar dacă sunteţi mai mulţi, mai bine, pentru că eventualele „accesorii” consumate se vor împărţi pe notă 😉 [Îţi trebuie multă dexteritate să umpli aşa o farfurie cu ciorbă! 🤩] Am mai încercat şi o altă specialitate a casei, făcută după o veche reţetă locală: Muşchi sibian (200/150g, 35 lei) - un cotlet de porc umplut cu şuncă, caşcaval și ciuperci, care după ce este acoperit cu sos de brânză şi ciuperci, intră la cuptor; vine însoţit în farfurie de un sos tartar home-made delicios şi un mic asortiment de salată, totul pe o saltea moale din sosul rezultat în cuptor. I s-a mai adăugat la sugestia ospătarului o garnitură de cartofi aurii, ușor crocanţi la exterior și moi în interior şi la cererea noastră, o salată de castraveţi în oţet cu varză roşie. În locul salatei comandate am primit una de castraveţi şi varză proaspete 😀 dar nu am regretat deloc, au fost foarte fresh și s-au potrivit foarte bine. [Muşchi sibian à la Kontiki 😋] Kon Tiki este restaurantul acela unde îţi pare rău că nu ai, ca viţelul, patru stomacuri 😀 Porţiile sunt mari, mai ales după ciorba de burtă „completată” pe săturatelea e greu să mai mânânci şi altceva... dar merită să faci un mic efort şi să încerci la felul doi măcar... 2-3 mici: sunt foarte gustoşi, făcuţi după o reţetă proprie, la o carmangerie locală. Noi ne-am sacrificat pe altarul Unde Mergem... am încercat chiar şi un papanaş. Unul, pentru că se poate şi jumătate de porţie dacă simţi că nu mai poţi 😀 A fost prăjit numa' bine, un pic crocant, nici prea tare nici prea moale, dulceaţa, smântâna, totul cu gust. Foarte bun şi ăsta, să fie primit și să nu se depună! 😊 În mod normal, porţia are doi papanaşi (200g) şi costă 18 lei. [Jumătate de porţie de papanaşi.] Dacă ai cu tine și copiii e bine să ştii că majoritatea felurilor din meniu pot fi comandate la jumătate de porţie. Iar apropo de jumătatea de porţie, ea se practică şi în jos şi în sus: dacă îţi place foarte tare un fel de mâncare poţi comanda „o porţie jum'ate” 👌 Restaurantul nu are locuri de parcare pentru clienţi dar se poate parca pe stradă. Să fii doar atent să nu blochezi intrările în curţile vecinilor! [Parcare pe strada din faţa restaurantului.] Vara, în plin sezon, poate fi foarte aglomerat, așa că fii pregătit să aştepţi un pic la intrare. Din păcate, nu se pot face rezervări.  Ca toți oamenii, şi cei de aici îşi iau concediu; numai că fiind o afacere de familie, pleacă toţi, aşa că timp de o lună, prin iunie-iulie, restaurantul este închis. Deci vara ar fi bine să dai un telefon înainte ca să te asiguri că este deschis. Şi fii atent la program: sâmbăta este închis iar seara, ultima comandă se ia la ora 20:30!

Tarabostes = denumire folosită de romani pentru a desemna aristocrații geto-daci. Tarabostes Ranch Coronini (administrativ e Moldova Nouă dar fizic și emoțional e mult mai aproape Coronini) = un loc unde te poți simți ca un aristocrat geto-dac 🙂 [Amplasare "strategică", între Coronini şi Moldova Nouă.] În 2019 un cuplu de români, după ce trăiseră o bună bucată de vreme în America și apoi vreo zece ani în Timișoara, au decis să spună pa! mediului corporatist și au venit la Coronini. Cosmin (cu rădăcini în pământul locului) și Maria. De ce? Pentru că România nu e atât de neagră cum pare; pentru că trebuie să ai ochi ca să-i vezi frumusețea (parcă ar vorbi despre Unde Mergem 😊) Pentru că... sentimentalisme și melancolii... 🙂 Și mai ales pentru că specificul culinar local nu prea e valorificat/valorizat în zonă. [😍] Cea mai veche pensiune de pe Clisura Dunării ar fi fost deschisă pe la începutul anilor ‘90 pe locul unei stații de benzină (după înfloritoarea, pentru românii din zonă, perioadă a embargoului impus vecinei Iugoslavia, afacerile în domeniul combustibililor nu mai erau interesante...). După 2000 nici pensiunea nu s-a mai bucurat de succes, așa că a cam fost lăsată de izbeliște... Până au apărut Cosmin și Maria, care au resuscitat locul și i-au dat un farmec aparte. Cu un restaurant cu rețete cu povești, preluate de la “mătușile” din zonă, cu specific local, cu arome de sezon. Chiar şi un mic magazin cu suveniruri... [Mic punct de suveniruri.] Nouă ne-au plăcut mult Cosmin și Maria, restaurantul pe care îl manageriază și modul în care fac treaba. Așa că povestim ce-am găsit, ce-am gustat, ce-am aflat, ce-am văzut, ce-am învățat... Am aflat că lumea era foarte săracă în Coronini și deși resursele erau greu de obținut, ce era mai bun era păstrat pentru goști (adică oaspeți). Așa se întâmpla și cu peștele. Iar din ce mai rămânea după ce plecau oaspeții – resturi de pește din specii diverse, se încropea „sărămurica” - o ciorbă meșteșugită, care azi a devenit delicatesă și specialitate a casei Tarabostes, după rețeta strămoșească a lui Iliuță Drumaru’, cu multe legume și condimente. [Sărămurică de peşte, servită în ulcică de lut.] De altfel nu doar Sărămurica ge peșce, ci fiecare fel din meniu are o poveste, scrisă în grai coroneanț – s-ar putea să ai chiar nevoie de „traduceri” pe alocuri dacă nu ești familiarizat cu graiul bănățean.  Zama ge miel are o rețetă aleasă de Ilie Scăluș iar printre mâncărurile gătite ge la Coronini mai poți găsi în meniu Moetură ge proc cu coleașă (adică tocăniță de porc cu mămăligă). [Plachie de crap à la Tarabostes Ranch 😋] Singurul produs abundent în zonă este peștele, așa că acesta este și principalul ingredient din meniu. Doar că vântul influențează mult pescuitul, primăvara și toamna, deci pot fi și perioade de lipsă, pentru care peștele se congelează. Specificul restaurantului se învârte în jurul bucătăriei românești; de fapt bănățene, cu fusion național datorat migrației forței de muncă pentru minerit; dar și cu note internaționale provenite din perioada petrecută de proprietari în America - burger, pulled porc - care se integrează foarte bine. ["Tara-burger" cu de toate. De încercat!] Oferta culinară nu include foarte multe poziții iar unele dintre feluri chiar nici nu se gătesc zilnic; cele pe care le poți găsi în fiecare zi sunt marcate cu un soare 🙂 În extra-sezon meniul este chiar mai restrâns.  Porțiile sunt generoase și servite cu atenție, deși personalul este alcătuit preponderent din localnici, fără pregătire specifică la școli de specialitate. Pentru grupuri mari și rezervări prealabile se pot stabili meniuri exacte (fel 1, fel 2) pentru prânz și/sau cină. Lista de băuturi alcoolice este foarte scurtă – doar bere, vinul casei și uneori vin la sticla și rachiu (de dragul promovării produselor locale). Alcoolul este considerat un mai puțin important însoțitor al mâncării, nu element principal al mesei și al popasului. Ține cont că persoanele cazate și beneficiarii serviciilor de agrement oferite la Tarabostes Ranch au prioritate la servire la restaurant aşa că cea mai bună variantă este să faci rezervare. Restaurantul este deschis zilnic între orele 9-21, tot anul. [Nu te lăsa păcălit de exteriorul... nu foarte "ofertant"! 😉] Noi am făcut o comandă fusion – Sărămurică ge peșce, cu pâinici proaspete și bune și ardei iuți murați ("450ml sau cât vă duce pofta", 20 lei) și Burger Tarabostes, cu o garnitură generoasă cartofi wedge (200/250/50g, 35 lei). Deși diferențele culturale sunt profunde, s-au înțeles foarte bine, și una cu cealaltă și cu noi. Ne-a plăcut mult și apa casei; dacă o găsești în meniu încearc-o; e apă plată infuzată cu mirodenii și ierburi aromate de sezon. ["Apă plată" aromată natural, servită la ulcică 😍] Am apreciat liniștea locului, terasa înconjurată din toate părțile de verdeață, păsărelele care ne-au cântat non-stop.  Iar dacă ai ocazia să-l cunoști și pe Cosmin, experiența va fi frumos completată – știe o grămadă de povești despre locurile Coroninilor și îi place să le împărtășească.  Și restaurantul de altfel e ca o poveste – încă de când intri te aștepți să-l vezi la o masă pe Iovan Iorgovan însuși. Dacă n-ar fi caloriferele și gresia care să amintească de modernitatea în care trăiești, interiorul restaurantului arată ca o pagină dintr-o carte cu basme românești – covoare țesute, ștergare brodate, vase din lut sau lemn, mobilă pictată, rogojini. 😍 Iar într-un registru mai puțin romantic mai spunem că este unul dintre puţinele restaurante din România unde am găsit la baie prosoape, aranjate frumos, cum se cade în localurile pentru... tarabostes 😊. [Prosoape textile de unică folosinţă 👌] Zicem, așadar, să te abați de la DN 57 pentru un popas la Tarabostes Ranch; nu-i departe, are parcare și ar putea fi în ansamblu o ieșire foarte plăcută. 

Gusturi Turceşti Unice - este promisiunea pe care Anatolia o face clienţilor săi din Braşov. Şi putem spune cu mâna pe inimă că absolut tot ce am „gustat” aici a avut gust, de la carnea din shaorme, năutul din chiftelele de falafel, pătrunjelul şi mai ales asezonamentul din tabule şi până la deserturi şi ayran sau limonadă... Iar asta pentru că furnizorii sunt aleși cu atenție, pe un lanț de distribuție cât mai scurt posibil iar majoritatea produselor care necesită pregătire prealabilă sunt făcute în bucătăria proprie. De exemplu, „țepușele” cu pui pentru shaorma sunt pregătite aici, pulpe dezosate și piept de pui primite direct de la abator, condimentate specific și atât, fără premixuri, agenți de îngroșare sau alte năzbâtii; pentru că se folosește inclusiv pielea (oricine știe că e cea mai gustoasă parte de la pui 😉), nu este necesară adăugarea de grăsime, suplimentar. Iar partea cea mai bună e că așa, cantitatea de carne de pe țepușe fiind mult mai mică decât în cazul celor cumpărate de la furnizori, produsul final este mai puțin „copt”, mult mai fraged, și în final, mult mai gustos; și poate, cel mai important: aici nu rămâne/nu se păstrează niciodată carne pe țepușe de la o zi la alta (cel puțin în cazul celei de pui) Și am înțeles că se are în vedere ca și țepușele cu vită să fie pregătite tot „în casă”, din carne achiziționată la fel ca și în prezent, tot de la furnizori halal.  Întreg meniul (feluri principale, deserturi, băuturi neîmbuteliate) este de inspiraţie turcească, cu ingrediente aduse preponderent din Turcia, un alt aspect care contribuie la îndeplinirea promisiunii de mai sus cu gusturile 🙂. De exemplu, ceaiul turcesc servit aici este adus de pe nişte plantaţii de ceai din Turcia, după ce devine „negru” în urma procesului de uscare şi maturare specific. [Ceai turcesc cu view spre cultura locală 😍] Noi am testat pe îndelete meniul, și nu am găsit nimic de reproșat. Cunoștință cu Anatolia ne-a făcut un Dürüm; căruia nu i-am găsit corespondent în bucătăria europeană dar care ne-a convins cu savoarea umpluturii și combinația de ingrediente – carne de pui/vită sau vită/oaie, cașcaval, cartofi prăjiți, salate, sosuri; care s-au combinat perfect cu ayranul răcoros. Cel cu pui costă 38 lei, respectiv 47 lei- vită, 48 lei - oaie, 420g, include cartofi şi un sos la alegere, ayranul plătit separat (7 lei). [Dürüm /rulat.] Și, pentru că, da, prima impresie contează, am revenit; în mod repetat 😋 Și-am mai “gustat” (de unde… am înfulecat de-a dreptul…) Șaorma (cu de toate, evident) de pui 31 lei (mică) sau 34 lei (mare), Platou de vită cu orez/bulgur - carne șaorma de vită sevită împreună cu orez sau bulgur +2 sosuri, 44 lei/570g, greu de dat gata de cineva mai "subţire" 🙂 [Platou de viţel cu bulgur, lipie şi castraveţi muraţi.] Döner, Falafel (foarte gustos pentru niște chiftele din năut), Humus, Tabule (o explozie de arome și prospețime, cu boabe de rodii și o vinegretă aromată delicioasă), Supă de linte (servită cu lămâie, plante aromate, fulgi de ardei iute și/sau ardei iuți murați – vin separate, adaugi ce vrei; dar la noi au mers toate, bine, venind fiecare cu o notă proprie ce părea că schimbă preparatul din bol). [Supă de linte cu pâinică, lămâie şi condimente, 18 lei/ 250g.] Din deserturi ne-am dedat doar la un Profiterol (14 lei) cu muuultă ciocolată 😊 şi un Gullac, că nu-l mai văzuserăm până la Anatolia; dacă îți place aroma de trandafiri, ai nimerit bine – foile de orez sunt bine însiropate în lapte și sirop de trandafiri și se servesc presărate cu fistic și boabe de rodie; dacă nu ești fan al trandafirilor în mâncare, alege altceva de cei 20 lei cât costă. De exemplu, trei bucățele de baclava, la 9 lei. [Gullac, 20 lei/ aprox. 200g.] Ai putea spune că totul sună monoton și banal – carne de șaorma sau tocată, năut în diverse forme, deserturi pe bază de foi... dar calitatea cărnii și produsele de brutărie/cofetărie și băuturi proaspete, fac diferența față de localuri cu produse asemănătoare.  Prețurile sunt în media piaței, cuprinse între 15 lei (humus) și 52-52 lei (iskender). Dar calitatea ingredientelor e peste această medie. Iar porțiile sunt îndestulătoare. [Deserturile zilei.] Pe lângă mâncarea gustoasă, recomandăm Anatolia și pentru amenajare. Deşi e un loc mai degrabă de genul „venit, mâncat, plecat”, ambianţa e primitoare, cele câteva mese şi scaunele aferente sunt confortabile. De fiecare dată când am mers acolo am remarcat curăţenia, atât în sala de servire cât şi în cea de baie. [Vii, mănânci bine şi pleci. Apoi, sunt şanse mari să revii 😉] Nu vei găsi preparate din porc şi nici băuturi alcoolice (dacă eşti şofer nu vei avea nicio „tentaţie” aici). Noi am încercat limonada (9 lei) şi ayranul (7 lei), preparate şi ele după o reţetă a casei, merg foarte bine cu mâncarea de aici. Iar dacă nu ai „însoțit” niciodată o shaorma sau un döner cu un ceai turcesc, încearcă, sunt șanse mari să îți placă! 😉 [Nu uita să încerci băuturile casei.] Shaormele sunt cel mai vândut produs din meniu şi când le-am încercat, am înţeles de ce: indiferent că e cu pui sau vițel, carnea are gust şi e subtil condimentată cu tot ce trebuie pentru bucuria papilelor. Sosurile nu sunt foarte grele și nici nu acoperă gustul celorlalte ingrediente, așa cum am văzut că se întâmplă în multe alte locuri... 😋 ["Să fie cu de toate" 😀] Anatolia are și un serviciu propriu de livrări și colaborează cu majoritatea platformelir de livrări. Dacă vrei ceva pentru acasă click aici ca să consulți meniul și opțiunea de livrare.  [Falafel take-away.] Noi îţi recomandăm să mergi direct acolo şi să faci comanda pentru acasă sau birou: nu va dura mult şi aşa mai poți lua și din ce îți mai face cu ochiul prin vitrine 😉 Dar dacă poți, i-ați răgaz și mănâncă liniștit la una dim mesele confortabile sau la tejgheaua cu vedere spre Teatru... vei vedea cu ocazia asta și ce premiere sunt pregătite acolo! 😍

Restaurantul Danubio, aparținând pensiunii cu același nume, ar putea fi locul unde să mănânci un pește bun dacă treci prin Coronini sau ești cazat la una din pensiunile din zonă fără restaurant. Dacă ai noroc de o captură generoasă și proaspătă, un preparat pe bază de pește este recomandarea și specialitatea casei.  Afacerea este una de familie, în care toți membrii sunt implicați. Seniorul este specialistul în pescuit și pregătit peștele, iar pe anumite rețete se mai bagă și la preparat. Cam jumătate din peștele servit este prins “in house”, bineînțeles când este darnică bătrâna Dunăre și permite legislația. Deci o vizită la restaurantul Danubio în timpul sezonului de pescuit are șanse mari să fie una de succes 🙂 În afară de peștele proaspăt, mai dăm din casă un secret, care ni s-a dezvăluit fără jurământ de păstrare – la prăjit nu se folosesc friteuze ci tuciuri; poate și de-aici gustul bun al preparatelor. [După furtună, pe malul mării de la Dunăre.] Meniul este unul destul de restrâns dar... mai bine puțin și bun. Restaurantul nu este unul sofisticat dar rezistența lui în timp (a fost deschis în 2013) e dovadă a faptului că face bine ce face, pe segmentul lui de piață.  Serviciile cuprind inclusiv mic-dejun (în primul rând pentru clienții pensiunii), deci restaurantul e deschis de la ora 8 și se închide de multe ori seara târziu, ultima comandă fiind la ora 22. Bucătăria este românească, vedeta find peștele. Dar din meniu nu lipsesc nici preparatele din carne de porc sau pui și, bineînțeles, pleșcavița. Dacă vii pentru mic dejun poți mânca icre (25 lei/100g), salată de vinete (15 lei/100g), ouă în diverse feluri (omletă 150g 12-15 lei), brânză cu smântână sau cârnăciori. Variantele de mic dejun sunt prezentate în meniu la secţiunea Gustări. [Din oferta de mic-dejun.] După ora 12 poți alege dintre două ciorbe, din care una, evident, de pește (17 lei, 400ml) 😋 și câteva preparate la grătar, șnițele, câteva garnituri, două deserturi. La capitolul preparate din pește poți să alegi între diverse tipuri de pește prăjit (45 lei, 300g) – somn, șalău sau crap, după cum a mușcat 😀 [Crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei (48 lei).] Sau poți încerca unele din rețetele originale Danubio, pe care noi nu le-am mai întâlnit nicăieri – crap 45 lei/250g sau somn afumat 50 lei/250g  (o specialitate cu un gust intens, pregătită pe grătar) ori caras pane 40 lei/300g (un fel de șnițel din carne de pește fără oase, cu condimente și verdețuri, foarte interesant). Noi le-am încercat pe ambele și ne-au plăcut. Carasul a mers foarte bine cu un sos de usturoi cu smântână. Clar n-am ocolit peștele prăjit, foarte gustos, cu sos de usturoi cu verdețuri. [Specialităţile Danubio: peşte afumat 😋] Dacă ai o dorință pe care nu o regăsești în meniu, întreabă; dacă este posibil, ți se va îndeplini, oamenii sunt flexibili. [... şi carasul pane cu sos de usturoi şi mămăliguţă (49 lei).] Restaurantul are 60 de locuri la interior (la vizita noastră de documentare nu era deschis în interior) și 140 pe cele două terase, din care una e construită pe un ponton. Interiorul e amenajat clasic iar exteriorul e mai degrabă rustic, cu mult lemn, mese și bănci din lemn masiv pe terasa mare; terasa-ponton are un aer foarte romantic și oferă o priveliște foarte frumoasă asupra Dunării. [Apus de soare pe terasa-ponton 😍] La așa o capacitate, inevitabil în sezon, când este foarte aglomerat, timpul de așteptare poate fi ceva cam mare; și ar fi preferabil să suni pentru o rezervare. Tot în sezon se organizează seri de club, sunt invitați DJ-i. Pentru asta rămâne deschis barul de pe terasă, cu un meniu de băuturi potrivit pentru asemenea ocazii (inclusiv fresh-uri și cocktail-uri). [Amplasare inspirată 🤩] Dacă nu vrei să mănânci aici, poți lua mâncare și la pachet. Parcarea este încăpătoare și gratuită. 

Un loc ca Pizzeria Vesuvio zău că nu ne așteptam să găsim pe DN57 în comuna Berzasca! Și ce surpriză plăcută am avut! Mâncare bună, atmosferă plăcută, oameni tineri și implicați, curățenie. Deschisă în 2018, pizzeria este o afacere de familie, care vine cu un suflu tare bun în piața de profil din zonă. Cristina, interfața cu oaspeții, era la data primei noastre vizite... iepurașul acela neobosit din reclamă – ia comenzi, socializează, supraveghează, rezolvă. Acum, este Larisa, la fel de implicată. [În parcare este şi un punct de vânzare produse hand-made din lavandă cultivată local, o altă afacere a familiei.] Oferta culinară e preponderent de pe meleaguri italiene dar pe lângă paste și pizza poți să mănânci și ciorbă sau burger. Iar peștele este local. Ingredientele sunt proaspete, de calitate și preparate bine, cu atenție inclusiv la plating. Pizza se face cu aluat proaspăt, cu blat subțire și, pe lângă cele clasice, vine cu multe toppinguri inedite și foarte inspirate. Și dacă tot mai vrei ceva, poți adăuga, contra-cost, extra-toppinguri după gust sau imaginație. Noi am încercat Peperoni și Vesuvio (34 lei, 530g), cu mici adaosuri – satisfacție totală. [Peperoni by Vesuvio 👌] Dacă nu ești neapărat fixat pe pizza, noi mai putem spune de bine despre Burgerul de pui pe care l-am încercat la prima vizită (am înțeles că acum îl mai fac doar pe cel de vită) și Pasta alla carbonara (27 lei, 350g). La burger am găsit niște arome foarte interesante , carnea de pui nu e o chiftea tocată ci file întreg, marinat în iaurt și condimente cajun. Iar carbonara e aia corectă, facută cu ou, nu cu smântână. Unde se poate, la felurile cu paste îți poți alege tipul dorit. [Burger de pui. De fapt, cu pui 😀] Dacă ești cazat în zonă poți face și comandă, cu ridicare; în anumite condiții îți poate fi și livrată, întreabă la telefon! Programul de funcționare este de marți până duminică de la 10 la 23.  [Una dintre terase, cu vedere către dealurile Berzascăi.] Spațiul este generos și poți alege între locuri la interior sau pe terasă, după cum te descurci cu temperatura de-afară.  Locuri de parcare sunt berechet (cel puțin până se vor materializa ceva planuri de extindere a terasei). Deci, dacă e să fie Clisura Dunării, zona Berzasca, să fie și Pizzeria Vesuvio!

Restaurantul Ecaterina (al pensiunii cu același nume), de pe Clisura Dunării, parte de Caraș-Severin – comuna Berzasca, a primit de la noi un DA. Pentru că sunt originali, pentru că nu s-au considerat atotștiutori și au adus un profesionist (chef Alexandru Chioaru) să conceapă meniul și să instruiască oamenii, pentru că sunt implicați și le pasă pe bune de satisfacția clienților. 👌 Restaurantul nu este mare – are 42 de locuri, interior și terasă; și este cu circuit mixt – atât pentru oaspeții cazați cât și pentru cei din exterior. La prima noastră vizită specificul era o combinație românesco-mediteraneeană foarte plăcută (și reușită) ) dar între timp, din dorința de a răspunde mai bine cerințelor turiștilor, acesta a pivotat către sârbesc-românesc. [Atmosfera de pe terasă este în continuare un pic mediteraneeană 😍] Specialitatea casei (am testat-o, evident) este o chestie foarte originală – „invenție” a unui prieten al familiei proprietarilor, se numește Costa del Cozla 😀 (referire la fosta localitate minieră de pe malul Dunării din apropiere) și este o ciorbă de pește (mai mult o supă-cremă), cu o aromă intensă de pește, condimentată și, mai mult decât rețeta, originală este și metoda de servire – vine alături cu crutoane, cașcaval ras și sos de usturoi; iar metoda e așa: tăvălești bine crutonul prin cașcaval și sos de usturoi, apoi îl pui în supă și... te bucuri de un gust foarte interesant, ușor picant, cremos/crocant. 25 lei/porţie. [Ciorbă de peşte à la Ecaterina 😋] Detaliu important privind peștele din meniu – e de Dunăre; garantat de Gabi (proprietar al restaurantului și pensiunii), care ne-a spus că preferă să dezamăgească un client spunându-i că nu are pește decât să-i dea pește care nu-i de Dunăre. [Somn prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.] În afară de specialitatea casei, în vizita noastră de documentare am mai încercat Hummusul egiptean cu Halloumi la grătar (32 lei/250g) ..., care ne-a plăcut foarte mult. Tot la aperitiv s-au bucurat teribil papilele noastre de o Vânătă coaptă, cu mozzarella și roșii și aromată după specificul mediteranean cu oregano și busuioc (27 lei/250g) – absolut delicioasă (pentru fanii acestui tip de bucătărie). [Hummus cu Halloumi. Numai bun pentru seară.] Cotletele de miel cu cartofi cu rozmarin (60 lei/300g) au fost foarte gustoase; dar specifică ospătarului, chiar dacă nu te întreabă, cât de bine le doreşti făcute 😉 [Cotlete de miel, cartofi cu rozmarin şi un buchet de salată.] L.E. - iulie 2023: cu excepția Costa del Cozla, toate celelalte preparate prezentate mai sus nu mai fac parte din meniu; abia așteptăm următoarea vizită de re-documentare pentru a încerca și prezenta noutățile de la Restaurantul Ecaterina! Restaurantul este deschis inclusiv pentru mic-dejun (între orele 8-10) care oarecum standard - constă într-un platou rece (mezeluri, brânzeturi, legume, salata de vinete/icre, unt,dulceață) și un preparat cald din ouă (omletă, ochi); costă 40 lei/pers. şi nu include băuturi, care se comandă separat din meniu. După ora 10 până la ora 13 nu se servesc decât băuturi. Iar începând cu ora 13 programul este normal și servirea completă, până la ora 22. [Mic-dejun cu view 🤩] Într-o atmosferă foarte relaxantă, cu muzică balcanică și cu o priveliște superbă, te poți bucura de o mâncare bună, pregătită cu atenție și cu dorința de a satisface clienții. Meniul nu este foarte vast dar preparatele sunt de bună calitate, ceea ce, credem noi, contează mai mult. Și nu doar noi credem asta, așa că în vârf de sezon turistic și în weekend cel mai bine ar fi să suni pentru o rezervare sau să vii cu ceva răbdare, că s-ar putea să ai ceva de așteptat (mai ales pentru terasă). În afara sezonului (noiembrie-aprilie) restaurantul este închis.