Michelangelo

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate.

E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis.

Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat.

Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate. 

Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare.

Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin.

La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună.

Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi.

Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere.

Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori.

Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate.

Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare.

Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc. 

Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți. 

Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală.

Porțiile sunt în general îndestulătoare. 

Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție!

Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici. 

Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută.
Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40.
Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină.

De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță.
Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte.
Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc.
Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac.
Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica.