Pietrele lui Solomon

“Tinovul este un tip special de mlaștină, o turbărie. Tinovul Mohoș este vecinul mai puțin faimos dar pe măsură de spectaculos al lacului Sf. Ana. Amândoi împart muntele Ciomatu, pe care împreună îl fac un loc unic în lume - cu ale lui cratere gemene, unul adăpostind un lac iar celălalt un colț de taiga, elemente fascinante și care parcă sfidează legile obișnuite ale geografiei.” Ciomatu este cel mai tânăr vulcan al munților Carpați și conform unor date științifice relativ recent publicate, este considerat activ, camera de magmă de sub munte fiind într-o stare semi-topită. În ultimul din cele 5 stagii de erupții pe care le-a avut, a devenit exploziv formând cele două cratere vizibile astăzi. Mohoș e craterul mai bătrân al vulcanului Ciomatu și s-a format în urma unei erupții acum 50.000 de ani. Craterul a acumulat apa din precipitații (la fel cum avea să facă și Sf. Ana mult mai târziu) și astfel s-a format un lac vulcanic. În urma erupțiilor ulterioare și sub impactul erei glaciare și al sfârșitului ei, lacul (la vremea respectivă) Mohoș a fost acoperit de 13 specii de mușchi de turbă, care în mii de ani l-au închis de sus în jos, l-au băut, l-au absorbit. Straturile din adâncime s-au transformat treptat în turbă - rămășițe de plante și mușchi semi-descompuse iar la suprafață cresc astăzi în continuare mușchiul și restul plantelor din habitat, specii relicte din era glaciară; relicte, nu relicve, pentru că au supraviețuit 😉 În prezent turbăria Mohoș este un colț de taiga, care se întinde pe o suprafață de 80 ha, pe care microclima locului a permis ca plantele adaptate la condiții mai puțin prietenoase, de aciditate și frig, să supraviețuiască. [O plimbare relaxantă pe un munte-vulcan activ 😊] Vizitarea unei mici părți din această lume „din altă lume” se poate face printr-un singur punct de acces (orice altă abordare poate fi periculoasă și este interzisă), doar în intervalul programului de vizitare, pe un traseu bine stabilit și doar însoțit de ghid. Intrarea te va duce pe un ponton care te poartă șerpuit printre ochiuri de lac și plante „ciudate”, neobișnuite pentru climatul nostru. Plecarea spre tinov se face din parcarea care deservește atracția principală, lacul Sf. Ana; la intrarea în parcare este și chioșcul unde se poate plăti taxa de acces în rezervație, de 40 lei/zi/persoană pentru cei care vin fără mașină, respectiv de 50 de lei/autoturism*, preț care acoperă accesul pentru 3 ore al tuturor ocupanților vehiculului (deci dacă te gâdești să lași mașina aiurea ca să nu plătești parcare, nu faci nicio afacere! 😉) În banii ăștia poți vizita și lacul Sf. Ana. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute. Aceste taxe contribuie la întreținerea rezervației. *click aici pentru a vedea toate prețurile, în funcție de vehicul. [Din parcare, în stânga cobori spre lac, la dreapta mergi spre tinov.] Tinovul Mohoș poate fi vizitat doar între 1 aprilie și 30 octombrie (toamna, în funcție de condițiile meteo intervalul se poate prelungi dacă există solicitări), în intervalul orar 10-19 (prima intrare 10:15, ultima intrare 18:15). Tururile, exclusiv ghidate, se fac din oră în oră, la fiecare :15 (intrarea este corelată cu circulația microbuzului care asigură gratuit deplasarea persoanelor cu nevoi fizice speciale: persoane cu dizabilități cu un însoțitor, persoane în vârstă peste 65 ani, doamne vizibil gravide, copii sub 5 ani cu un însoțitor), iar orele de începere sunt respectate cu strictețe. Un tur durează 45-50 minute. De însoțire sunt responsabili doi ghizi, multilingvi (engleză, maghiară, română, italiană). [Turul începe cu o prezentare a florei și faunei.] Deplasarea pe ponton este necesară deoarece „pământul” dintre cele două ochiuri de lac ce pot fi vizitate e ud și moale, ca un burete. Lacul inițial avea 60 m adâncime, acum are 22. Ochiurile de lac sunt locurile unde în prezent se mai poate vedea apa lacului inițial. Apa este pe toată suprafața turbăriei dar nu se vede din cauza turbei și a vegetației crescute deasupra. În 1864, când locul a fost introdus în lumea științei, erau peste 220 ochiuri de lac; astăzi mai sunt doar vreo 20, din care 15 sunt cartate. Dacă o mlaștină obișnuită se formează de la fundul lacului spre suprafață, prin depuneri și aluviuni, cu turbăria este invers: mușchiul de turbă crește deasupra apei, ani la rând se îngroașă și, strat cu strat, avansează de sus în jos, spre fundul lacului. În același timp absoarbe apa lacului. Apa nu este eliminată, ci rămâne în turbă, ca într-un burete. Dacă nu crezi, poți să faci câteva sărituri, și o să vezi cum se formează valuri pe suprafața apei. Apa din lacuri este acidă, cu un pH cuprins între 3.1 - 6.5, are culoare aproape neagră și vizibilitate zero. Nu trăiesc pești. În schimb, zona le place și urșilor, căci pe tinov găsesc afine, merișoare; dar evită prezența omului. 😊 [Pontonul de acces pe tinov.] În mijlocul turbăriei/lacului stratul de turbă este subțire, de doar câțiva centimetri; la margine însă devine mai compact și ajunge până la cel puțin 10 m. De accea, la un moment dat pontonul se termină iar vizita se desfășoară în continuare „cu picioarele pe pământ”. Solul este sărac în minerale; de fapt el reprezintă sub 1% în turbă; parte din nutrienți plantele și-i iau din aer, prin intermediul vaporilor de apă, prin frunze. Spre marginile turbăriei însă proporția crește, sunt prezente mineralele și nutrienții necesari creșterii arborilor la dimensiuni normale. Toate aceste detalii speciale nu au ferit însă arborii de boli, pinii fiind (la data documentării) afectați de un dăunător imposibil de îndepărtat, fapt care face ca peisajul să pară pe alocuri apocaliptic (insecta a atacat multe păduri de pin din Europa și singura soluție a fost incendierea controlată a zonelor; asta nu se poate face însă aici, fiind vorba de o rezervație). [Cel mai mare lac care (încă) poate fi văzut în tinov.] Deși în trecut s-a încercat exploatarea turbei, tinovul a scăpat de distrugere (datorită faptului că apa din turbă se evaporă foarte greu), rămânând cel mai sudic loc cu specii de plante și microclimă tundriană, asemănătoare tundrei siberiene, printre puținele tinovuri din Europa centrală și de est dar unic prin prisma formării lui. [Vedere aeriană a tinovului.] Privește cu atenție dealurile din jurul tinovului. Ele sunt pereții craterului! Se poate observa o porțiune lipsă; aceea s-a dizlocat și a alunecat în lac când a avut loc erupția de la Sf. Ana. Merge un mic exercițiu de imaginație? 😉 Dintre curiozitățile locului: • rozmarinul de tundră – plantă atât de otrăvitoare încât până și mierea produsă de albine din florile ei conține andrometoxină;  • afinul negru – renumit pentru conținutul de luteină, care îl face o plantă foarte bună pentru vedere; • roua cerului – plantă care și-a dezvoltat un mecanism de apărare împotriva înghețului: toamna seva se retrage în rădăcină (astfel nu îngheață), planta se usucă în totalitate, iar primăvara seva urcă din nou în plantă și aceeași frunză/plantă înverzește și își continuă viața; • aproape de baza versantului s-a format un “inel umed” - un cerc de pini care înconjoară tinovul și reține căldura acumulată în timpul zilei; noaptea, când vine aerul rece, se formează condens, care udă suprafața turbăriei, asigurând umiditatea necesară între ploi.  [Vegetație de tundră, unică în Europa centrală și de est. 😍] Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, găsești în zona parcării minuturi sau langoși; și ceva băuturi. Și ca să ții minte excursia, poți să-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. Și dacă vrei, poți înnopta în mașină cau camper, în parcarea cu program de noapte. În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului.

Dacă e Mai, să vezi și să miroși narcisele îi musai 😉 Cu atât mai mult cu cât în județul Brașov se află cea mai mare dumbravă protejată din Europa - peste 400 hectare, din care aproape jumătate este rezervație de narcise. Dumbrava Vadului este o pădure dumbrăvită de stejari seculari, ceea ce a mai rămas până în zilele noastre dintr-o pădure uriașă care acoperea cu mult timp în urmă întreaga Depresiune a Făgărașului. În ultimele sute de ani, din cauza tăierilor succesive s-au format o sumedenie de poieni în care condițiile de mediu nu au mai permis pădurii să se regenereze și au făcut ca zona să se „dumbrăvească” – cu copaci din ce în ce mai rari și mai tineri, printre care se „încăpățânează” să reziste și câte un stejar secular. Diferențele mari de umiditate, alternanța între perioade cu ploi/umiditate în exces și perioade secetoase, combinate cu înmlăștinirea poienilor, nu numai că a creat condiții nefavorabile de încolțire a ghindelor dar a dus și la uscarea puținelor exemplare de stejar rămase. Însă tot acest proces a creat condiții perfecte pentru ca narcisele să se dezvolte, spontan, natural și să acopere în prezent o suprafață totală de aproape 200 hectare! [Stejarul „4 Frați”, monument al naturii. 😍] Narcisele înfloresc pe la începutul lunii Mai și timp de 2-3 săptămâni, sunt un bun motiv să faci o plimbare aici. Dar atenție: doar să le admiri, să le miroși și să le fotografiezi. Din păcate, deși zona este o arie naturală protejată prin Lege și distrugerea, sub orice formă, constituie infracțiune, încă sunt mulți oameni care iau ca suvenir câte un mănunchi de narcise 🙁 „motivând” că „sunt destule”. Tocmai, că nu mai sunt destule, mulți dintre cei care vin aici de mult timp spunând că de la an la an sunt tot mai puține iar covorul altădată alb de narcise este din ce în ce mai rărit. [Nu faceți ca ea!] Când cauți pe GPS cum să ajungi vei găsi două propuneri de trasee care te duc la Dumbrava Vadului. Una este prin Șinca Veche (poți profita să vezi și Templul Ursitelor/Mănăstirea Rupestră de aici) și satul Vad; din centrul lui GPS-ul dar și indicatoarele te vor duce până la marginea de N-E a Rezervației, o să-ți dai seama că ai ajuns când o începi să vezi din ce în ce mai multe mașini parcate pe marginile drumului. De aici până la Colina cu Mesteceni, zona de intrare în rezervație, vei mai avea de mers pe jos cam 3 km; nu uita să iei la tine apă, gustări, pălărie de soare. 😉 Merge? [„Parcarea” dinspre satul Vad...] A doua variantă, direct din DN1, îți permite să ajungi până la platoul de la intrare, unde poți lăsa și mașina. Îți trebuie însă un pic de noroc ca să nimerești ieșirea din DN1 spre Rezervație, undeva între Șercaia și Mândra. Pe noi GPS-ul ne-a „rătăcit” un pic, a trebuit să întrebăm mai mulți localnici pe unde să mergem. 😊 [...și cea de lângă platoul de la intrare.] Imediat lângă platou vei vedea indicatorul de intrare în Rezervație, unde deja vei începe să vezi primele narcise.  Pe măsură ce vei înainta pe potecă, vei vedea din ce în ce mai multe pâlcuri de narcise și vei fi învăluit de mireasma lor... până te vei trezi înconjurat de gingășiile astea minunate ale naturii! 😊 Și nu numai de narcise ci și de iriși și bulbuci de munte, specii la fel de vulnerabile. În numele lor (și al legii) te rugăm să le admiri de pe margine, benzile delimitatoare sunt puse cu un rost acolo. Și mai ales, NU le rupe și nu le călca. Lasă și generațiile următoare să se bucure de ceea ce te bucură pe tine acum! [Respectă, admiră, protejează! 🤩] Noi am ales să mergem mai târziu în zi, nu de dimineață, și să rămânem pănă mai târziu spre ora 18, când nu mai erau decât foarte puțini vizitatori.  Așa ne-am putut bucura de toată splendoarea locului, de frumusețea albă și delicată a narciselor, punctată din loc în loc cu violetul aprins al irișilor, de trilurile de seară ale mierlelor și privighetorilor „mixate” cu viorile greierilor și de parfumul îmbătător al naturii. Absența oamenilor lasă natura să se desfășoare în largul ei și totul se simte mult mai intens. Poiana Narciselor este unul din locurile acelea care probabil au inspirat cele mai frumoase versuri și cele mai frumoase scene din basme. Loc fermecat, incredibil de frumos, spectacol floral... indiferent ce cuvinte s-ar folosi... sunt insuficiente. [Biodiversitate încântătoare 😍] Pentru că zona este mlăștinoasă, noroioasă (când plouă mult se formează adevărate bălți), nu ar strica să iei în bagaj niște ghete impermeabile sau cizmulițe din cauciuc ușoare... în niciun caz nu veni să vezi narcisele cu adidașii ăia albi buni, da?! 😉 Și... atenție la căpușe! Încă de prin anii ’60 ai secolului trecut, pe Colina cu Mesteceni (platoul de la intrarea în Rezervație) se desfășoară, în fiecare an, Festivalul Narciselor. În duminica ce mai apropiată de ziua de 21 Mai (sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) pe scena din lemn și în jurul ei primăria din Șercaia organizează o sărbătoare câmpenească tipică, animată cu muzică live, dansuri populare, mâncare și... aglomerația specifică. [Atmosferă de „festival”... sigur s-ar putea mai bine! 😊] În 2021 participanții la Festival au avut parte chiar de un concert susținut de Filarmonica Brașov, sub sloganul, extrem de inspirat „Ia cu tine doar Muzica, lasă Narcisele în Poiană” – un semnal de alarmă cu privire la faptul că în rezervație sunt în fiecare an din ce în ce mai puține flori, dar și un apel la necesitatea protejării acestora. 😊 [poienile-cu-narcise-dumbrava-vadului-3.jpg]

Izvorul Transilvania este situat la km 20 DN11C, pe partea dreaptă, chiar înainte de intrarea spre Băile Balvanyos din direcția Târgu Secuiesc. Tăblița cu compoziția chimică plasată la izvor (o găsești și în galeria foto) ne spune că apa este minerală (mineralizație totală* de aproape 4g/l),  feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, carbogazoasă. [Chiar la intrarea în stațiune dinspre Târgu Secuiesc.] Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, litiaze urinare și anemii, apa izvorului este greu de băut dacă nu ești obișnuit cu apele minerale, are acel gust și miros inconfundabil de „ouă clocite” specific; gust-o înainte a de a-ți umple bidonul cu apă pentru drum! 😉 *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Lângă izvor, în fața unei construcții care pare să fie o capelă, este amenajat un mic punct pentru popas, cu mese și scaune cioplite în piatră. 😍

Izvorul Szejke este situat pe DN11C, la km 18, pe partea stângă dinspre Târgu Secuiesc spre Băile Balvanyos. Cu o mineralizație totală* de peste 4,8g/l, apa este minerală, feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, natural carbogazoasă (compoziția chimică a apei poate fi consultată în galeria foto). *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, anemii și litiaze urinare, apa izvorului este relativ ușor de băut, are un gust de „ouă clocite”, mult mai puțin pregnant decât cea a a izvorului Transilvania, aflat al aprox. 2km mai sus, la intrarea în stațiunea Balvanyos; deci poate fi luată și pentru drum, după câteva guri te obișnuiești cu mineralele din ea! 🙂   [Zona de picnic din fața izvorului.] De la DN se ajunge la izvor coborând câteva trepte, iar în fața lui este amenajată o mică zonă de popas cu mese și bănci.

Izvorul de lângă Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, în spatele hotelului Căprioara, este considerat de localnici a fi unul dintre cele mai importante izvoare din orașul Covasna, pe lângă Izvorul Elvira și Izvorul Kati. Din ce am văzut în fișa* ce prezintă compoziția chimică plasată la izvor apa este puternic feruginoasă (asta se vede și cu ochiul liber 😊), bicarbonată, clorurată, sodică, hipotonă și carbogazoasă, fiind recomandată pentru cure interne în cazul afecțiunilor gastrointestinale, tulburări metabolice, boli ale aparatului urinar. *am fi publicat-o și noi în Galeria Foto din această pagină dar la data documentării noastre am găsit-o vandalizată; aviz autorităților! [Fier, 34mg în fiecare litru de apă. Se vede. 😁] Pe harta Google izvorul este prezentat cu numele Borvízforrás, adică „apă minerală” dar căutând o traducere am găsit și varianta „izvor de (apă) de vin” – ce am înțeles noi din asta e că de aici te poți aproviziona, pe gratis, cu apă pentru șpriț 😁 Nu am încercat-o pentru asta, am băut-o doar „sec” și pentru că nu are deloc hidrogen sulfurat în compoziție, a fost băubilă, ni s-a părut chiar gustoasă! După ce o încerci și tu ne comunici impresiile tale într-o recenzie aici? 🤗

Pe DN2D, la intrarea în Lepșa pe sensul dinspre Focșani, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate este un loc bun de popas, de refill pentru bidonul cu apă pentru drum... sau chiar pentru acasă 😊 un izvor pe care nu l-am văzut niciodată secat, chiar și în verile foarte secetoase tot mai curge un pic, cât să te răcorească. [Intrarea în Lepșa dinspre Focșani.] Inscripția de pe placa „comemorativă” o să te facă să aștepți cu zâmbetul pe bune să se umple bidonul (sau bidoanele): „O să intru în păcat, Sfinte Doamne, ține-mă, Pentru vin nu am ficat, Pentru apă, inemă.” 😊 Iar când bei apa rece și proaspătă, spune un Bogdaproste în memoria celor care au construit izvorul: Ilie, Traian și Ion! 🤗 [Plăcuță comemorativă.] Atenție, parcarea pentru mașini este vis-a-vis de izvor. Unde mai tot timpul este aciuat și câte un cățel fugit sau alungat de acasă... poate vei avea ceva prin bagaje și pentru el 🐶 Și grijă la trafic când traversezi către și de la izvor, nu există marcaj trecere pentru pietoni.

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

Deşi e recomandat la secţiunea Izvor cu apă potabilă, apa izvorului Ghera nu e tocmai potabilă, fiind extrem de sărată, la limita de saturaţie (dizolvare) a sării în apă. Numele îi vine din limba maghiară, în care "géra" înseamnă "izvor sărat" iar localnicii şi cei aflaţi în trecere nu ratează nicio ocazie să se aprovizioneze gratuit 😃 cu apa pe care o folosesc la multe întrebuinţări, de la gătit şi murături până la băi pentru diverse afecţiuni. Dacă vrei să testezi pe pielea ta saturaţia extremă de sare în apă şi să pleci acasă cu un pic de sare extrafină, nu trebuie decât să te speli un pic pe mâini cu apa de la izvor! 😉 [Sare extrafină 😃] Lângă izvor este amplasată o placă comemorativă ce datează din 1878, instalată în memoria lui Veress József , fondatorul primei băi terapeutice autorizate din Sovata - Baia Géra, care folosea apă din aceeaşi sursă; în traducere (mulţumim Visit Sovata pentru ajutor), pe placă scrie: "Pentru Veress József, fondatorul stațiunii. Ca semn de recunoştință sacrificiului sãu adus pentru omenirea suferindã. Placă ridicatã de oaspeții stațiunii din anul 1878. 20 august 1878" - frumos omagiu! 😊 Aflată chiar vis-a-vis de izvor, pe amplasamentul actual al bisericii unitariene, Baia Géra avea în perioada ei de glorie (anii 1870-1890) 28 de cabine şi 11 căzi din lemn; a funcţionat până în anul 1969 iar în 1970, în urma unei viituri puternice locul a fost inundat în totalitate.

La Mănăstirea Gornea (Sichevița, Caraș-Severin) accesul este atât de liber, încât lăcașul nu are nici poartă. Poți merge oricând (între orele 7-20 vara; iarna intervalul e ceva mai scurt dar și interesul probabil e ceva mai scăzut).  Până în anii 2000 a fost pe acest loc un pichet de grăniceri. Însă sub impulsul descoperirii unor însemne creștine datând din secolele 4-5, s-a decis înființarea unui schit. [Paraclisul mănăstirii.] S-au făcut toate demersurile juridice legate de proprietate. În 2001 s-a instalat aici prima obște, alcătuită din două maici de Mănăstirea Dealu din Târgoviște și un părinte de la schitul Pătrunsa din Vâlcea; locul a fost binecuvântat și s-au început lucrările. Mănăstirea și-a luat numele de la denumirea satului de care aparține. Paraclisul a fost primul construit, pe locul exact al fostului pichet. A primit hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În anul 2002 au urmat trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul.  În 2003 a început construirea bisericii mari, în stil bizantin, încăpătoare; a durat până în 2010. A primit hramul Izvorul Tămăduirii, care a devenit și sărbătoarea oficială a bisericii, fiind momentul la care participă și episcopul. [Loc de popas.] Obștea care a ridicat schitul a rezistat până în 2016 iar apoi lăcașul a fost preluat de maicile de la Mănăstirea Nera; moment cu care, pe lângă activitatea duhovnicească, a început și o etapă de implicare comunitară. De-atunci și până în 2020 au fost renovate izvorul de la poartă și zidul, sub administrarea celor 5 maici și a preotului duhovnic Isac. În 2020 a venit obștea actuală, din județul Mehedinți. În același an schitul a fost ridicat la rang de mănăstire. [Izvorul de la poartă.] Deși e localizată exact pe drumul județean (DJ571A) și aproape de cel național (DN57), mănăstirea nu e foarte vizitată. Locul e foarte frumos, liniștit, verde, ideal pentru o discuție de suflet.  Construcțiile nu sunt toate finalizate, pereții bisericii nu sunt nici măcar tencuiți, mai e nevoie de retușuri la fundație și acoperiș. Se dorește ca pictura să se realizeze în frescă însă probabil că va mai dura – procedurile pentru finanțare sunt complexe, pictorul trebuie să fie autorizat de patriarhie etc... Până atunci însă, slujbe se desfășoară dimineața la ora 7 și după-amiaza la 17. Donațiile sunt binevenite. De la magazinul din incintă îți poți achiziționa un suvenir tematic sau un obiect de cult. Spațiu de parcare este, exact vizavi de mănăstire.