Pietrele lui Solomon

Dacă e Mai, să vezi și să miroși narcisele îi musai 😉 Cu atât mai mult cu cât în județul Brașov se află cea mai mare dumbravă protejată din Europa - peste 400 hectare, din care aproape jumătate este rezervație de narcise. Dumbrava Vadului este o pădure dumbrăvită de stejari seculari, ceea ce a mai rămas până în zilele noastre dintr-o pădure uriașă care acoperea cu mult timp în urmă întreaga Depresiune a Făgărașului. În ultimele sute de ani, din cauza tăierilor succesive s-au format o sumedenie de poieni în care condițiile de mediu nu au mai permis pădurii să se regenereze și au făcut ca zona să se „dumbrăvească” – cu copaci din ce în ce mai rari și mai tineri, printre care se „încăpățânează” să reziste și câte un stejar secular. Diferențele mari de umiditate, alternanța între perioade cu ploi/umiditate în exces și perioade secetoase, combinate cu înmlăștinirea poienilor, nu numai că a creat condiții nefavorabile de încolțire a ghindelor dar a dus și la uscarea puținelor exemplare de stejar rămase. Însă tot acest proces a creat condiții perfecte pentru ca narcisele să se dezvolte, spontan, natural și să acopere în prezent o suprafață totală de aproape 200 hectare! [Stejarul „4 Frați”, monument al naturii. 😍] Narcisele înfloresc pe la începutul lunii Mai și timp de 2-3 săptămâni, sunt un bun motiv să faci o plimbare aici. Dar atenție: doar să le admiri, să le miroși și să le fotografiezi. Din păcate, deși zona este o arie naturală protejată prin Lege și distrugerea, sub orice formă, constituie infracțiune, încă sunt mulți oameni care iau ca suvenir câte un mănunchi de narcise 🙁 „motivând” că „sunt destule”. Tocmai, că nu mai sunt destule, mulți dintre cei care vin aici de mult timp spunând că de la an la an sunt tot mai puține iar covorul altădată alb de narcise este din ce în ce mai rărit. [Nu faceți ca ea!] Când cauți pe GPS cum să ajungi vei găsi două propuneri de trasee care te duc la Dumbrava Vadului. Una este prin Șinca Veche (poți profita să vezi și Templul Ursitelor/Mănăstirea Rupestră de aici) și satul Vad; din centrul lui GPS-ul dar și indicatoarele te vor duce până la marginea de N-E a Rezervației, o să-ți dai seama că ai ajuns când o începi să vezi din ce în ce mai multe mașini parcate pe marginile drumului. De aici până la Colina cu Mesteceni, zona de intrare în rezervație, vei mai avea de mers pe jos cam 3 km; nu uita să iei la tine apă, gustări, pălărie de soare. 😉 Merge? [„Parcarea” dinspre satul Vad...] A doua variantă, direct din DN1, îți permite să ajungi până la platoul de la intrare, unde poți lăsa și mașina. Îți trebuie însă un pic de noroc ca să nimerești ieșirea din DN1 spre Rezervație, undeva între Șercaia și Mândra. Pe noi GPS-ul ne-a „rătăcit” un pic, a trebuit să întrebăm mai mulți localnici pe unde să mergem. 😊 [...și cea de lângă platoul de la intrare.] Imediat lângă platou vei vedea indicatorul de intrare în Rezervație, unde deja vei începe să vezi primele narcise.  Pe măsură ce vei înainta pe potecă, vei vedea din ce în ce mai multe pâlcuri de narcise și vei fi învăluit de mireasma lor... până te vei trezi înconjurat de gingășiile astea minunate ale naturii! 😊 Și nu numai de narcise ci și de iriși și bulbuci de munte, specii la fel de vulnerabile. În numele lor (și al legii) te rugăm să le admiri de pe margine, benzile delimitatoare sunt puse cu un rost acolo. Și mai ales, NU le rupe și nu le călca. Lasă și generațiile următoare să se bucure de ceea ce te bucură pe tine acum! [Respectă, admiră, protejează! 🤩] Noi am ales să mergem mai târziu în zi, nu de dimineață, și să rămânem pănă mai târziu spre ora 18, când nu mai erau decât foarte puțini vizitatori.  Așa ne-am putut bucura de toată splendoarea locului, de frumusețea albă și delicată a narciselor, punctată din loc în loc cu violetul aprins al irișilor, de trilurile de seară ale mierlelor și privighetorilor „mixate” cu viorile greierilor și de parfumul îmbătător al naturii. Absența oamenilor lasă natura să se desfășoare în largul ei și totul se simte mult mai intens. Poiana Narciselor este unul din locurile acelea care probabil au inspirat cele mai frumoase versuri și cele mai frumoase scene din basme. Loc fermecat, incredibil de frumos, spectacol floral... indiferent ce cuvinte s-ar folosi... sunt insuficiente. [Biodiversitate încântătoare 😍] Pentru că zona este mlăștinoasă, noroioasă (când plouă mult se formează adevărate bălți), nu ar strica să iei în bagaj niște ghete impermeabile sau cizmulițe din cauciuc ușoare... în niciun caz nu veni să vezi narcisele cu adidașii ăia albi buni, da?! 😉 Și... atenție la căpușe! Încă de prin anii ’60 ai secolului trecut, pe Colina cu Mesteceni (platoul de la intrarea în Rezervație) se desfășoară, în fiecare an, Festivalul Narciselor. În duminica ce mai apropiată de ziua de 21 Mai (sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) pe scena din lemn și în jurul ei primăria din Șercaia organizează o sărbătoare câmpenească tipică, animată cu muzică live, dansuri populare, mâncare și... aglomerația specifică. [Atmosferă de „festival”... sigur s-ar putea mai bine! 😊] În 2021 participanții la Festival au avut parte chiar de un concert susținut de Filarmonica Brașov, sub sloganul, extrem de inspirat „Ia cu tine doar Muzica, lasă Narcisele în Poiană” – un semnal de alarmă cu privire la faptul că în rezervație sunt în fiecare an din ce în ce mai puține flori, dar și un apel la necesitatea protejării acestora. 😊 [poienile-cu-narcise-dumbrava-vadului-3.jpg]

Izvorul Transilvania este situat la km 20 DN11C, pe partea dreaptă, chiar înainte de intrarea spre Băile Balvanyos din direcția Târgu Secuiesc. Tăblița cu compoziția chimică plasată la izvor (o găsești și în galeria foto) ne spune că apa este minerală (mineralizație totală* de aproape 4g/l),  feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, carbogazoasă. [Chiar la intrarea în stațiune dinspre Târgu Secuiesc.] Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, litiaze urinare și anemii, apa izvorului este greu de băut dacă nu ești obișnuit cu apele minerale, are acel gust și miros inconfundabil de „ouă clocite” specific; gust-o înainte a de a-ți umple bidonul cu apă pentru drum! 😉 *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Lângă izvor, în fața unei construcții care pare să fie o capelă, este amenajat un mic punct pentru popas, cu mese și scaune cioplite în piatră. 😍

Izvorul Szejke este situat pe DN11C, la km 18, pe partea stângă dinspre Târgu Secuiesc spre Băile Balvanyos. Cu o mineralizație totală* de peste 4,8g/l, apa este minerală, feruginoasă, bicarbonatată, clorurat-sodică, natural carbogazoasă (compoziția chimică a apei poate fi consultată în galeria foto). *Mineralizare totală  = cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C Recomandată în cure ale afecțiunilor gastrointestinale, hepatobiliare, anemii și litiaze urinare, apa izvorului este relativ ușor de băut, are un gust de „ouă clocite”, mult mai puțin pregnant decât cea a a izvorului Transilvania, aflat al aprox. 2km mai sus, la intrarea în stațiunea Balvanyos; deci poate fi luată și pentru drum, după câteva guri te obișnuiești cu mineralele din ea! 🙂   [Zona de picnic din fața izvorului.] De la DN se ajunge la izvor coborând câteva trepte, iar în fața lui este amenajată o mică zonă de popas cu mese și bănci.

Izvorul de lângă Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, în spatele hotelului Căprioara, este considerat de localnici a fi unul dintre cele mai importante izvoare din orașul Covasna, pe lângă Izvorul Elvira și Izvorul Kati. Din ce am văzut în fișa* ce prezintă compoziția chimică plasată la izvor apa este puternic feruginoasă (asta se vede și cu ochiul liber 😊), bicarbonată, clorurată, sodică, hipotonă și carbogazoasă, fiind recomandată pentru cure interne în cazul afecțiunilor gastrointestinale, tulburări metabolice, boli ale aparatului urinar. *am fi publicat-o și noi în Galeria Foto din această pagină dar la data documentării noastre am găsit-o vandalizată; aviz autorităților! [Fier, 34mg în fiecare litru de apă. Se vede. 😁] Pe harta Google izvorul este prezentat cu numele Borvízforrás, adică „apă minerală” dar căutând o traducere am găsit și varianta „izvor de (apă) de vin” – ce am înțeles noi din asta e că de aici te poți aproviziona, pe gratis, cu apă pentru șpriț 😁 Nu am încercat-o pentru asta, am băut-o doar „sec” și pentru că nu are deloc hidrogen sulfurat în compoziție, a fost băubilă, ni s-a părut chiar gustoasă! După ce o încerci și tu ne comunici impresiile tale într-o recenzie aici? 🤗

Pe DN2D, la intrarea în Lepșa pe sensul dinspre Focșani, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate este un loc bun de popas, de refill pentru bidonul cu apă pentru drum... sau chiar pentru acasă 😊 un izvor pe care nu l-am văzut niciodată secat, chiar și în verile foarte secetoase tot mai curge un pic, cât să te răcorească. [Intrarea în Lepșa dinspre Focșani.] Inscripția de pe placa „comemorativă” o să te facă să aștepți cu zâmbetul pe bune să se umple bidonul (sau bidoanele): „O să intru în păcat, Sfinte Doamne, ține-mă, Pentru vin nu am ficat, Pentru apă, inemă.” 😊 Iar când bei apa rece și proaspătă, spune un Bogdaproste în memoria celor care au construit izvorul: Ilie, Traian și Ion! 🤗 [Plăcuță comemorativă.] Atenție, parcarea pentru mașini este vis-a-vis de izvor. Unde mai tot timpul este aciuat și câte un cățel fugit sau alungat de acasă... poate vei avea ceva prin bagaje și pentru el 🐶 Și grijă la trafic când traversezi către și de la izvor, nu există marcaj trecere pentru pietoni.

Singura „poveste” despre Fântâna lui Botorog ne este oferită de inscripția de la baza crucii, ridicată în 1965 de „Paraschiv Botorog în amintirea fiicei Lenuța (elevă clasa a V-a)”... Cișmeaua cu apă rece este nu numai un foarte bun punct de hidratare și de răcorire în zilele toride de vară ci și un punct de reper important, de intrare pe câteva trasee foarte populare în Munții Piatra Craiului. [„Parcarea” de la Fântâna lui Botorog.] De aceea, locul este foarte popular, cea mai bună dovadă fiind sutele de mașini parcate pe marginile drumului și în mica parcare de lângă Fântână; în weekendurile din sezon fii pregătit să lași mașina și la câteva sute de metri de intrarea pe trasee.  Vis-a-vis Fântână, un pic mai jos, spre Zărnești, se află o mică pajiște, la marginea căreia curge un pârâu cu apă limpede și rece; poate fi un loc foarte bun de picnic, de grătar sau chiar de pus cortul, dacă nu te deranjează praful ridicat de mașini în orele „de vârf” 😀 Din câte am văzut, sunt destui doritori!

Deşi e recomandat la secţiunea Izvor cu apă potabilă, apa izvorului Ghera nu e tocmai potabilă, fiind extrem de sărată, la limita de saturaţie (dizolvare) a sării în apă. Numele îi vine din limba maghiară, în care "géra" înseamnă "izvor sărat" iar localnicii şi cei aflaţi în trecere nu ratează nicio ocazie să se aprovizioneze gratuit 😃 cu apa pe care o folosesc la multe întrebuinţări, de la gătit şi murături până la băi pentru diverse afecţiuni. Dacă vrei să testezi pe pielea ta saturaţia extremă de sare în apă şi să pleci acasă cu un pic de sare extrafină, nu trebuie decât să te speli un pic pe mâini cu apa de la izvor! 😉 [Sare extrafină 😃] Lângă izvor este amplasată o placă comemorativă ce datează din 1878, instalată în memoria lui Veress József , fondatorul primei băi terapeutice autorizate din Sovata - Baia Géra, care folosea apă din aceeaşi sursă; în traducere (mulţumim Visit Sovata pentru ajutor), pe placă scrie: "Pentru Veress József, fondatorul stațiunii. Ca semn de recunoştință sacrificiului sãu adus pentru omenirea suferindã. Placă ridicatã de oaspeții stațiunii din anul 1878. 20 august 1878" - frumos omagiu! 😊 Aflată chiar vis-a-vis de izvor, pe amplasamentul actual al bisericii unitariene, Baia Géra avea în perioada ei de glorie (anii 1870-1890) 28 de cabine şi 11 căzi din lemn; a funcţionat până în anul 1969 iar în 1970, în urma unei viituri puternice locul a fost inundat în totalitate.

La Mănăstirea Gornea (Sichevița, Caraș-Severin) accesul este atât de liber, încât lăcașul nu are nici poartă. Poți merge oricând (între orele 7-20 vara; iarna intervalul e ceva mai scurt dar și interesul probabil e ceva mai scăzut).  Până în anii 2000 a fost pe acest loc un pichet de grăniceri. Însă sub impulsul descoperirii unor însemne creștine datând din secolele 4-5, s-a decis înființarea unui schit. [Paraclisul mănăstirii.] S-au făcut toate demersurile juridice legate de proprietate. În 2001 s-a instalat aici prima obște, alcătuită din două maici de Mănăstirea Dealu din Târgoviște și un părinte de la schitul Pătrunsa din Vâlcea; locul a fost binecuvântat și s-au început lucrările. Mănăstirea și-a luat numele de la denumirea satului de care aparține. Paraclisul a fost primul construit, pe locul exact al fostului pichet. A primit hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului. În anul 2002 au urmat trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul.  În 2003 a început construirea bisericii mari, în stil bizantin, încăpătoare; a durat până în 2010. A primit hramul Izvorul Tămăduirii, care a devenit și sărbătoarea oficială a bisericii, fiind momentul la care participă și episcopul. [Loc de popas.] Obștea care a ridicat schitul a rezistat până în 2016 iar apoi lăcașul a fost preluat de maicile de la Mănăstirea Nera; moment cu care, pe lângă activitatea duhovnicească, a început și o etapă de implicare comunitară. De-atunci și până în 2020 au fost renovate izvorul de la poartă și zidul, sub administrarea celor 5 maici și a preotului duhovnic Isac. În 2020 a venit obștea actuală, din județul Mehedinți. În același an schitul a fost ridicat la rang de mănăstire. [Izvorul de la poartă.] Deși e localizată exact pe drumul județean (DJ571A) și aproape de cel național (DN57), mănăstirea nu e foarte vizitată. Locul e foarte frumos, liniștit, verde, ideal pentru o discuție de suflet.  Construcțiile nu sunt toate finalizate, pereții bisericii nu sunt nici măcar tencuiți, mai e nevoie de retușuri la fundație și acoperiș. Se dorește ca pictura să se realizeze în frescă însă probabil că va mai dura – procedurile pentru finanțare sunt complexe, pictorul trebuie să fie autorizat de patriarhie etc... Până atunci însă, slujbe se desfășoară dimineața la ora 7 și după-amiaza la 17. Donațiile sunt binevenite. De la magazinul din incintă îți poți achiziționa un suvenir tematic sau un obiect de cult. Spațiu de parcare este, exact vizavi de mănăstire.

În spectaculosul județ Caraș-Severin, în partea lui de sud, se află fermecătoarea Vale a Siriniei (sau Sirinei). În aproximativ 18 kilometri, micul râu sapă în calcarele Munților Clisurii un șir de chei înguste dar voluptuoase, mărginite de creste semețe și abrupte. [În Cheile Siriniei. 😍] De la Cozla, unde Sirinia își aruncă apele în Dunăre, o poți lua în amonte, pe Drumul Județean 47, ce leagă Berzasca de satul Bigăr; este asfaltat, deci accesul este ușor, fie că vrei să mergi cu mașina, cu bicicleta sau chiar pe jos. Indiferent de varianta aleasă, traseul îți oferă cât cuprind ochii, într-o expoziție somptuoasă, aceleași tablouri amețitoare. Oprește-te, respiră, admiră natura, viața, istoria. Autoritățile vor fi instalat deja (așa ne-au garantat când am vizitat zona și discutat) panouri indicatoare cu obiectivele la care să te oprești pe parcurs. De jos în sus, sau dinspre Dunăre spre satul Bigăr 😊: Mănăstirea medievală Sirinia - descoperită în 2002, face parte dintr-un număr de douăzeci de mănăstiri menționate în izvoare otomane ca existând în Banat. Mai toate au fost distruse în conflicte și același este și cazul celei de pe Valea Siriniei. Deşi din popor zona era cunoscută de mult sub denumirea “La mănăstire”, construcția în sine a fost scoasă la lumină, în sens cât se poate de propriu, relativ de curând având în vedere cât este de veche, la o revărsare a râului. Din săpăturile arheologice efectuate ulterior s-au mai tras câteva concluzii. Se crede (pe baza analogiilor cu monumente similare din regiune) că ar fi fost construită în jurul anilor 1400 iar hramul care i s-a atribuit a fost acela al Sfântului Nicolae. Într-o poieniță pe malul râului, acoperită cu vegetație (și plină de fragi dacă nimerești perioada lor) se poate vedea astăzi doar conturul unei construcții în forma specifică a bisericilor creștine. [Ruinele Mănăstirii Sirinia.] Din regiune nu lipsesc nici eroii legendari și poveștile lor de curaj. Munca râului se întretaie cu aceea a personajelor mitice când vine vorba de stâncile șlefuite, jgheaburile repezi, înălțimile enigmatice. Prințesa Sirinia își ascundea chipul în aceste păduri și își îmbăia nurii în cascadele cristaline, ferită de privirile bărbaților, care văzând-o puteau înnebuni de atâta frumusețe. Iovan Iorgovan (un Hercule al Banatului) a ucis Hidra pe malurile râului cu nume de prințesă iar sângele monstrului a lăsat până azi urme stacojii pe stâncile ce mărginesc albia; stânci care au căpătat puteri magice de vindecare. Erou și cal cu puteri supranaturale, și-au lăsat și ei amprentele pașilor în piatră, spre aducere aminte și povestire. Le poţi vedea pe toate în locul numit „La Jgheaburi”. [Stânca de turmalină, înroşită de sângele Hidrei.] Mai sus pe drum te mai poți opri și la cascada Podul Înalt ori la Pișători. În ciuda numelui prozaic acest din urmă loc este de o frumusețe și o spectaculozitate rare; o atmosferă de jurassic te înconjoară și te simți ca într-un alt univers, în care râurile izvorăsc din cer. ["La Pişători" 😊] Dacă părăsești asfaltul (care duce mai departe către satul Bigăr) și umărești cursul râului vei găsi cascada Rizna, cam după 6 km de drum forestier. Zona aceasta nu este recomandată pentru mașini. [Locul unde părăseşti asfaltul ca să ajungi la cascada Rizna.] Cheile Siriniei fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Turismul etic și responsabil este cea mai bună variantă pentru explorarea zonei.