Restaurant Wolkendorf

Dacă nu ni l-ar fi recomandat cineva și nu ne-ar fi spus că-l găsim „undeva în spate la Căprioara”, probabil că nu l-am fi remarcat; sau chiar dacă l-am fi văzut, sigur l-am fi ignorat, cu gândul că e o „bombă” de cartier. Din afară, ce-i drept, „kocsma” asta nu promite mare lucru. Dar ... am zis să ... riscăm, având în vedere sursele noastre de informații căror am decis să le acordăm încredere ... Un pic circumspecți, am intrat, simțindu-ne ușor încurajați de firma în limba română. Și ne-a întâmpinat o terasă cu atmosferă super-relaxată, cu oameni veseli și vorbăreți, care părea că se cunosc cu toții și se adunaseră la o mică petrecere. Chiar ne-am gândit că o fi un eveniment privat și poate nu eram bineveniți. [O terasă simplă.]  Ne-am dat repede seama că nu era așa și ne-am îndreptat către una din cele două ultime mese libere, în capătul îndepărtat al terasei. Totul simplu – mese, scaune, bănci din lemn (la mesele mai mari), fără fețe de masă (pe terasă), fără mis-en-place-uri ... dar cu multă veselie. Ne-am gândit atunci că probabil e unul din acele locuri „populare” despre care am învățat că e bine să le alegi când ești turist, dacă le găsești; un loc din acelea departe de bulevardul principal, unde merg „cunoscătorii”; unde nu vei găsi în meniu fois gras și nici nu vei avea parte de plating artistic; dar unde vei găsi acea mâncare cu suflet și pentru suflet, proaspătă, gătită zilnic, dis-de-dimineață și care îți va aminti probabil de bunica. Așa ne-am gândit și ne-am gândit bine.  Și a venit ospătărița. A roșit adorabil când a constatat că nu vorbim maghiară și ne-a explicat că „astăzi ... pentru că ... în interior ... botez ... meniu ... eu ... sunt”. Și că ne poate oferi doar supă-gulaș, ciorbă țărănească, aripioare de pui, șnițel ... Am optat pentru primele două din enumerare, cu gândul că nu mai este mult până la cină ...   [Mâncare Ca la Mama Acasă.] Și au venit pâinea și farfuriile DE ciorbă. Adânci, albe și cu margine pictată; cam ca ale bunicii. Și goale. Dar ... am înțeles ce va urma ... Și le-au urmat la scurt timp două boluri mari și rotofeie umplute generos și apetisant. Lesne de înțeles că ne-am înfruptat fiecare din ambele, ca să nu pierdem nicio aromă. Transilvania cea pofticioasă prinsă într-un polonic, pentru oameni flămânzi dar nu grăbiți; căci mai ales supa asta groasă, gulaș, nu e de mâncat pe fugă, ci trebuie savurată, cu fiecare papilă în parte, pentru a-și dezvălui toate secretele. Și mai lesne de înțeles că bolul de gulaș a plecat gol de la masă. Nu degeaba auzeam de la mesele vecine mărturisiri de genul „Am venit de la Brașov special pentru gulașul dumneavoastră”. Iar tanti Maria primește cu modestie toate aprecierile. E oarecum obișnuită cu ele, la fel cum e obișnuită cu munca. Are peste 70 de ani dar nu lipsește din bucătărie, zilnic, de la prima oră până la închidere. Nu știm cum reușește sau dacă are și concediu. Ea este gazda, “chef-ul”, inima și capul acestui loc; nu ne vine să-i zicem „patroană”, căci odată intrat în localul ei, ești ca la ea acasă. O casă simplă, modestă dar caldă și primitoare; suficient de îmbietoare cât să-i treacă pragul inclusiv personalități influente ale vieții publice românești. [Interiorul restaurantului.]  De luni până vineri există în ofertă și meniul zilei; în fiecare zi altul, mereu gustos, mereu proaspăt. Dar cantitățile gătite nu sunt industriale, pentru a nu rămâne nimic de pe o zi pe alta, deci ori mergi la primele ore ale prânzului ori suni și te „anunți” la masă. De altfel nici meniul ... să-i zicem principal nu este mereu la fel, pentru că se gătește și în funcție de ce aduc furnizorii. Un alt motiv pentru care este de preferat să suni înainte, mai ales dacă vii de la distanţă, este că se organizează aici destul de des evenimente festive private şi nu se permite accesul altor clienţi. 🙂 [Gulaş secuiesc.] Am mai mâncat și ne-a plăcut dintre gătelile lui tanti Maria gulașul secuiesc care e diferit de ceea ce găsim în mai toate restaurantele cu specific sub denumirea de gulaș; acesta e cu varză și se servește cu smântână – mâncare grea, de zile reci de iarnă și de suplimente enzimatice. Iar friptura de porc la tavă este şi ea bună ... de te lingi pe degete. Cum spuneam ... ca la bunica. Şi la bunica mereu te duci cu drag. 😊 La fel vei reveni și la tanti Maria „acasă”; dacă nu ești genul care vrea doar ospătari cu papion și spumant la frapieră.

Dacă circuli pe DE 574 și ți se face foame, fă un popas în localitatea Ozun la Hanul Paprika. Este cel mai bun loc unde ai putea mânca în apropiere de Braşov pe drumul ăsta. Dacă te grăbești e în regulă, pentru că de obicei personalul se mișcă foarte bine; ar putea fi probleme doar dacă nu vei găsi nicio masă liberă (chiar dacă de curând au deschis un salon și la etaj) și ar trebui să aștepți, căci locul este destul de popular. Și pe bună dreptate. [Interior primitor, inclusiv în noul salon de la etaj.] Mâncarea este foarte gustoasă. Nu te aștepta la feluri sofisticate dar gustul cu siguranță nu te va dezmăgi. Vei găsi acele arome autentice de han de odinioară, cu porții mari, sosuri dense, ingrediente tradiționale, murături. Nu lipsesc slăninuțele, sosul unguresc de ardei, delicioasa pită proaspătă cu cartofi coaptă pe vatră, dulceagă și cu gust bogat (cu care multă lume pleacă și acasă dacă restaurantul are suficientă cât să o vândă mușteriilor doritori). Ardealul, generos, pe farfurie. Papricașul de vită cu găluște de casă și friptura țigănească (Cigany Pecsnye, 52 lei) sunt mâncărurile care ne-au tentat pe noi și am fost mulțumiți. Dar am încercat și gulașul (propus în două variante – cu fasole ori cartofi), care a purtat renumele acestui loc printre mâncăcioși, și am subscris la argumentele pro – este consistent, aromat, carnea de calitate, fiartă cât trebuie iar cantitatea satisfăcătoare (500g, 39 lei) dacă nu ești un gurmand; și se însoțește de minune cu salata de ceapă roșie (5 lei). Iar dacă umezești totul cu o bere Csíki Sör (10 lei), satisfacția e garantată 😀 (șoferilor le recomandăm limonada sau socata, 400ml, 15 lei). Pentru cei care nu se înțeleg bine cu vita este disponibilă și o variantă cu pui, cu 4 lei mai ieftină. Dicționar culinar secuiesc (pentru cine nu știe): gulaș – nici ciorbă, nici tocăniță, mâncare gustoasă și rafinată deși țărănească și simplă, pe bază de carne de vită și legume (şi neapărat, paprika). [Gulaș de vită cu cartofi. 😋] Apoi, am făcut un test comparativ pentru...ciorba de văcuţă 😊 un preparat pe cât de nelipsit prin meniurile restaurantelor de la noi pe atât de "plictisitor". Ei bine, nici aici nu iese foarte tare în evidenţă dar am remarcat gustul de verdeţuri care ne-a dus instant cu gândul la ciorbele bunicilor şi calitatea (+ cantitatea 450g) foarte bună a cărnii. Am asezonat-o cu ardei iute (2 lei, câţiva ardei mici muraţi) şi o smântână (5 lei, 50g)... atât de bună încât nu ne-am îndurat să o punem în ciorbă şi am mâncat-o pe pâinea aia bună despre care vorbeam mai sus (1,50/felia). [Ciorbă cu multă văcuţă 😊] Am încercat şi tochitura secuiască, pe cea mică, la 35 lei, 500g (există şi una mare, 1000g, cu 10 lei mai scumpă). După părerea noastră, e cel mai complet şi avantajos preparat încercat aici: are de toate, carne multă şi bună (inclusiv cârnaţi), garnitură de ou ochi şi mămăliguţă, acoperite cu smântână şi caşacaval topit şi nişte brânză delicioasă presărată pe deasupra, plus salată de castraveţi muraţi. 👌 [Tochitură secuiască... cu de toate 😋] Iar pentru că drumurile ne poartă mult pe DN11, am revenit la Paprika, să mai gustăm una-alta... 😊 Ochii ni s-au oprit pe ciolanul de porc (pe lângă deja nelipsitele ciorbe și gulașuri). Poți să-l comanzi cu varză călită, iahnie de fasole sau cartofi chips. Pentru că unii dintre noi au o slăbiciune pentru varza călită, decizia a fost ușoară. Și pentru că am constatat în multe alte restaurante că nu e chiar "varză la ureche" să faci o varză călită bună, am zis că va fi și un test. Trecut cu brio. Porția e generoasă bine, bună chiar de împărțit dacă te lasă inima - ciolan fraged, cu multă carne; varza acrișoară (din varză murată), călită numai bine cât să nu comenteze nicio soacră că e crudă, sau prea făcută; fără prea multe adaosuri care să fure gustul natur, presărate cu mărar proaspăt și servite cu smântână (și pe noi ne-a surprins asta, că nu e chiar rețeta standard, dar nu a rămas nimic în bol 😊), mămăligă și ardei iute. Să nu mai poți, dar tot să nu-ți vină să te oprești... [Ciolan cu varză, 750g, 49 lei.] Pentru că ne-a făcut tare cu ochiul, am încercat și un Vargabeleș (Vargabéles), un desert tradițional secuiesc din Ardeal care ne-a fost prezentat ca fiind o umplutură de tăiței (pe noi ne-a dus cu gândul mai degrabă la fideaua de casă) amestecați din belșug cu brânză de vaci și stafide, totul acoperit cu foitaj de plăcintă. Servit alături de o dulceață cu vișine delicioasă, 22 lei, 250g. 😋 [Vargabéles de Ozun.] Fanii Brownie îl pot încerca pe cel făcut în casă, la Hanul Paprika. Chiar dacă nu prea am simțit deloc nucile pecan despre care se vorbea în meniu, a fost foarte bun și cu arahide. 20 lei, 120g. [Brownie de casă.] Iar în cea mai recentă vizită, am încercat tocana de cartofi (cu raport preț-calitate-cantitate bun, 500g/29 lei) și niște mititei (50g/6,50 lei) care au fost un pic cam uscați (poate ar fi mai gustoși dacă ar fi făcuți pe grill) cu cartofi prăjiți 13 lei/200g. Cel mai mult ne-a plăcut păstrăvul la grătar, de calibru 400g, gustos, făcut așa cum trebuie 👌 - servit la 42 lei, însoțit cu mămăliguță și mujdei „de casă”, a fost singurul preparat de la masa de acum pe care l-am pus pe listă pentru dățile viitoare! 😊 [Păstrăv la grătar.] Atmosfera este primitoare, dată de amenajarea rustică, tradițională, cu elemente folclorice și naturale, inclusiv parte din veselă evocă bucătăriile țărănești de odinioară - platouri din lemn, ceșcuțe și castroane din ceramică; sobe din fontă, cufere; până și televizorul a fost încadrat într-o ramă din lemn, ca să se potrivească în peisaj; lustre făcute din ciubere; dulapuri, mese și bănci din lemn, coșulețe din nuiele; borcane cu murături care zâmbesc rumen și îmbietor. [Decor tradiţional.] În zona de la intrare sunt amenajate câteva mese la terasă dar în sezonul cald este deschisă şi grădina de vară din spatele restaurantului; accesul la ea este direct de la parcarea (mult mai mare decât cea din faţă) la care ajungi cu maşina prin drumeagul din dreapta restaurantului - când plouă, încearcă să găsești totuși un loc de parcare undeva la stradă dacă nu vrei să-ți murdărești încălțările 😉 Foarte mare şi frumos amenajată, grădina de vară are şi un spaţiu de joacă pentru copii. Plus o expoziţie de tot felul de obiecte adunate de prin satele din jur, inclusiv colecţia de maşini de cusut vechi ale căror picioare din fontă au fost folosite pentru susţinerea meselor, atât din grădina de vară cât și din cele două saloane interioare! 😍 [Loc de joacă în grădina de vară.] Dacă te vei opri aici o dată, sunt şanse mari ca Hanul Paprika să devină unul dintre locurile preferate de popas în DN11, cel mai tranzitat drum spre inima Transilvaniei sau spre munții ce o despart de Moldova 😉 Mergi cu bine... şi cu poftă bună!

După schimbarea de management făcută aici pe la jumătatea anului 2020, ne-a făcut plăcere să (re)descoperim singurul restaurant cu specific pescăresc din zona Râşnov-Bran: oamenii sunt mai serviabili, am simţit zâmbetul lor când am fost serviţi, chiar dacă era ascuns în spatele unei măşti purtate foarte responsabil... 🙂  A durat fix 25 minute de la momentul în care am comandat şi până a fost adus primul fel de mâncare. Un interval decent pentru un restaurant... am fost şi în fast-food-uri unde am aşteptat atât. 😀  Oricum, timpul a trecut repede la mini-foişorul de 6 locuri unde am stat, amplasat la câţiva paşi de un heleşteu în care forfoteau sumedenie de peşti. Nu am fost serviţi cu vreunul dintre ei, am înţeles că tot peştele gătit aici provine de la vestitele crescătorii de peşte Doripesco, transportat aproape zilnic, proaspăt pescuit. [Terasa cu foişoare.] Şi se simte. Am încercat mai multe de prin meniu: pentru început gustările pescăreşti (una rece - în care am regăsit icre preparate aici, vestitul batog afumat de la Doripesco dar şi novacul afumat de Ţara Bârsei - singurul produs piscicol românesc Protejat Naţional; dar şi una caldă cu nişte chifteluţe şi mici din peşte foarte bune). Apoi nişte gulaş şi ciorbă din peşte, saramură (de crap şi de păstrăv) şi un păstrăv prăjit în fulgi de porumb, însoţit cu un sos de usturoi delicios... 😋 [Gustare rece "Made by Doripesco".] Totul a fost bun, adecvat specificului locului. La fel şi preţurile (o saramură de crap/păstrăv cu mămăliguţă costă 35 lei, pentru 250-300g de peşte şi mămăliguţă), ne-au făcut să nu regretăm nicio clipă că ne-am făcut pofta de peşte aici! Am observat însă că preţurile la băuturi sunt sub medie ... o fi o strategie de marketing ca să te facă să iei şi o cazare. 😉 [Saramură de crap.] Ciorba şi mai ales gulaşul din peşte (crap) ne-au cucerit. Porţiile sunt foarte mari (450g + 100g peşte), sunt şanse să nu mai rămână loc pentru altceva după... 😋 [Gulaş din peşte.] După un final apoteotic cu nişte papanaşi delicioşşşi, am observat în meniu şi nişte „porcării” care sunau al naibii de bine dar pe care nu am putut decât să le „salvăm” în memorie pentru o vizită ulterioară. Mai ales că am aflat că sunt furnizate de renumita măcelărie Tixi din Hărman... [Papanaşi cu dulceaţă de afine.] Eşti în trecere pe drumul dintre Predeal şi Râşnov sau eşti cazat la una din numeroasele cabane şi vile din zonă, şi ai poftă de un peşte? Salvează acest loc în lista ta de locuri Unde să Mănânci de pe Unde Mergem! 🙂

Unul dintre restaurantele preferate de gheorghieni - locuitorii din Sfântu Gheorghe 🙂 - este Pivnița; a.k.a. Szentgyörgy Pince (dacă vei căuta denumirea în maghiară ai mai multe șanse să-l identifici mai rapid și cu exactitate; noi căutând „Pivnița Sfântu Gheorghe” am trecut pe lângă el ... noroc cu „Szentgyörgy” care ne-a ajutat să „ne pice fisa”). Acest restaurant are în spate și o poveste frumoasă, construită în jurul nobilului secui Potsa József. În perioada când regiunea era organizată în comitate, sediul administrativ al comitatului Trei Scaune servea drept reședință și comitelui. În chiar subsolul clădirii reședinței de județ, comitele a ordonat amenajarea unei pivnițe care să adăpostească producția provenită de pe podgoria familiei, care se spune că era alcătuită din soiuri de foarte bună calitate. Drept urmare a ajuns punct de atracție pentru personalități ale vremii – scriitori, revoluționari. [Pivnița...] Clădirea despre care vorbim este actuala Bibliotecă Judeţeană „Bod Péter”. Iar restaurantul Pivniţa Sfântu Gheorghe ocupă în prezent exact spațiul care în trecut fusese alocat pivniței, încercând să reînvie spiritul şi strălucirea de odinioară ale cramei de vinuri, între pereţii căreia s-au simţit bine foarte mulţi oaspeţi. Au fost păstrate arcadele istorice, care acum conferă restaurantului o atmosferă deosebită. Frumos amenajată și primitoare este și terasa, răcoroasă vara, funcțională și acceptabil de călduroasă iarna (grație unui acoperiș retractabil). [...și terasa de la intrare, pe timpul iernii.] Meniul este alcătuit pe baza bucatelor tradiționale ale bucătăriei transilvănene, cărora li s-au adăugat inspirat detalii moderne. La prima noastră vizită de documentare, am mâncat aici cea mai cremoasă și gustoasă supă cremă de hribi (ce poate fi mai tradițional și mai transilvănean decât hribii?!) care a venit insoțită modern de un croquant cu parmezan (300g, 25 lei). [Supă-cremă de hribi.] Iar felul principal a preluat perfect ștafeta și a făcut un finish de succes – Cotlet de mangalița cu sos de ciuperci hribi (73 lei/ 200g). Pregătit și gătit după tehnica aplicată de obicei vânatului sau cărnii de vită, cotletul a fost o delicioșenie și „a mers” foarte bine cu sosul dens de ciuperci; garnitura de cartofi pai a fost comandată separat. [Cotlet de mangaliţa cu sos de ciuperci.] Ni s-au mai părut tentante și alte mâncăruri din meniu iar ospătarul ne-a asigurat de calitatea lor, dar ... le-am marcat pentru o eventuală vizită viitoare, că de data asta „nu mai încăpea” 😀 – supă de somn, papricaș de somn (cu paste făcute cu brânză de vacă - interesant...) sau gulaș de vițel. Şi am mai pus pe listă şi gulaşul de căprioară 😋... Apoi, la cea mai recentă vizită de re-documentare am aflat că, datorită cererilor din ce în ce mai multe, supa de somn este disponibilă acum în fiecare zi, nu doar în weekenduri, aşa că ne-am hotărât s-o testăm. Nu înainte de a ne încerca norocul și să întrebăm dacă au Oasele cu măduvă la cuptor - pe care, marfă rară, nu le-am găsit niciodată în vizitele noastre precedente. Și... uraaa, de data asta am prins ultima porție disponibilă din ziua aceea! Am înțeles de ce sunt atât de apreciate (de cunoscători): furnizate de o măcelerie din același grup de firme, binecunoscut în zonă (Bertis), oasele vin gata despicate, sunt gătite proaspăt și servite cu pâine prăjită și o garnitură inspirat aleasă - rucola presărată cu bobițe de piper roșu plus un bolișor de ceapă roșie tăiată mărunt - care „taie” cu succes grăsimea din oasele de vită coapte îndelung în cuptor. Deși e prezentat la secțiunea Aperitive din meniu, e un fel de mâncare greu și sățios totodată, pe unii ar putea să îi sature, chiar dacă nu vorbim decât de vreo sută de grame de măduvă și grăsime. Măduvă pe pâine, cu ceapă și rucola, o experiență interesantă de care te poți bucura pentru 35 lei. [Pentru cunoscători. 😋] Câte despre supa de somn, am fost inspiraţi că nu am comandat şi ardei iute pentru că a fost numai bine de picantă pentru gustul nostru. Servită într-un mic ceaun din metal, în supa bază din mai multe feluri de pește am primit câteva bucățele de somn african care, spre deosebire de cel autohton, are o consistență aparte și nu are gustul acela specific de mâl. A venit foarte fierbinte și parcă, pe măsură ce se răcea părea și mai gustoasă. 😊 400g, 33 lei (pâinea se plăteşte separat, 5 lei/coş, ajunge lejer pentru 2 persoane). La fel ca și în cazul celorlalte supe, dacă vei vrea și pâine, va veni prăjită, un detaliu de apreciat. 👌 [4.jpg] Din zona de mâncăruri gătite/fel principal, e bine de ştiut că doar tochitura şi cotletul secuiesc au incluse garnituri, pentru restul va trebui să le comanzi separat din meniu. Restaurantul face şi livrări pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, pentru comenzi (le poţi face la telefoanele afişate în pagină) de minimum 50 lei. Livrarea costă 5 lei, se plăteşte și ambalajul 1leu/caserolă. Zilnic, între orele 12:00–15:00, Pivnița are și o ofertă de prânz, cu un meniu dedicat care poate fi consultat în detaliu pe website la secțiunea Meniu de prânz. Poți alege între un meniu cu două feluri (53 lei, fel principal + supă/ciorbă sau desert) și cu trei feluri (65 lei supă/ciorbă + fel principal + desert). Felurile principale sunt însoțite de garnitură, salată la alegere și pâine) iar preparatele se aleg dintr-o listă destul de cuprinzătoare. Deși prețurile sunt mai mari decât al multor „oferte de prânz” ale restaurantelor din zonă, ni s-au părut justificate ținând cont de gama largă de preparate din care poți alege și calitatea acestora. Noi am încercat varianta de 53 lei, cu un Gulaș de căprioară cu vin roșu la care am ales ca garnitură Găluște, ca Salată una de murături asortate, care nu era în meniu dar a fost propusă foarte inspirat de chelnerul care ne-a servit. Iar ca desert, Cremșnit Pivnița Sfântu Gheorghe, făcut în casă. Totul a fost delicios, cantitatea așa și așa 😊, dacă ești mai pe foame îți recomandăm să comanzi cealaltă variantă, cu 3 feluri 😉. [Variantă de fel principal la meniul de prânz.] Concluzia noastră este că “Pivnița” își merită renumele de restaurant-emblemă al orașului Sfântu Gheorghe; cel puțin pentru moment, dacă nu vine altceva tare din urmă ... 🙂

Când am decis să mergem la acest restaurant nici nu știam exact cum se numește – Sisi, Promenada, Promenada Sisi ... Tot ce știam era că fac niște coaste cu chips și sos delicioase. Așa că ne-am gândit că trebuie să-l “călcăm”! Oops! Ne-am dat de gol: ne cam plac coastele 😊 Deci ... hop pe biciclete (căci am zis să și consumăm niște calorii, nu doar să asimilăm ...) și ... direcția Râșnov! Am fost plăcut surprinși de ceea ce am găsit: un loc mai elegant decât ne așteptam, amplasat în vechiul loc de promenadă al Râșnovului - un parc înființat în 1879, la marginea pădurii, cu alei, bănci și foișoare, unde îți imaginezi domnițe în rochii colorate la brațul ofițerilor sobri ... și am crezut că îmbrăcămintea noastră de plimbare cu bicicleta nu va fi agreată, dar a fost în regulă.  Pentru că că plecaserăm cu gândul la coaste și chips, asta am și comandat. Dar meniul e mult mai divers și frumos. Cum adică meniu frumos?! Da, chiar e frumos, ca o carte cu poveşti și poze, pe care o răsfoiești cu plăcere, nu doar ca să alegi ceva de mâncare ci și ca să afli lucruri interesante din istoria zonei.   [Publicitate interbelică în meniu. Cu "ferbere de probă" 😀] Și satisface cu siguranță multe gusturi, atât ale celor aflaţi în căutarea mâncărurilor tradiționale românești, ungurești ori specialităților săsești (acestea din urmă se bucură de multe recomandări) cât și ale celor ce-și doresc ceva mai ... internațional. Iată câteva exemple: tocăniță de vițel (care vine cu o focaccia fierbinte deasupra, numai bună de înmuiat în sos), borș de cocoș sau papricaș ardelenesc; noi am încercat o ciorbă ardelenească cu afumătură (18 lei, 450g) şi ne-a plăcut. Preferi pizza? Sunt câteva variante ok, dar să nu ai aşteptări foarte mari. Cea mai interesantă ni s-a părut a fi specialitatea casei La Promenada (550g, 36 lei), o pizza care vine cu "degeţele de pui" pane şi un sos de coaste (cel de usturoi din poză a fost comandat extra 😊) [O pizza într-o prezentare inedită 😍] Sau poate vrei o pastramă de oaie? Este și asta. Somon? Este! Și din ce am văzut pe mesele vecinilor și prin farfuriile cu care au trecut ospătarii pe lângă noi, toate arătau bine. Şi dintre ele, ne-a atras atenţia Specialitatea bucătarului-şef: Obrăjori de văcuţă, orez sălbatic cu legume şi sos de afine (75 lei, 380g). [Specialitatea bucătarului-şef.] Gata, că a început să picure pe tastatură... Iar coastele au fost cu adevărat delicioase; condimentate numa’ bine și coapte la fix, cât să se desprindă de pe oase și să ai ce linge de pe degete. Chipsurile? Putem spune că printre cele mai bune dintre cele încercate până acum; și un pic sărate și un pic condimentate, merg perfect cu berea. Să fie primit și ... să nu se depună! 😊 Porțiile sunt și mari (58 lei, 500/90g) și mici (30 lei, 250/90g), după foame sau după poftă; prețurile includ carnea și un sos al casei, chipsurile se plătesc separat 14 lei porția (100g). [Porție mică de coaste si chips.] Am mai fost încercat şi un Muşchi de vită la grătar asezonat cu ciuperci sote (160g, 75 lei), care a venit făcut rare, fără ca cel care l-a comandat să fi fost întrebat cum îl vrea făcut... În acea vizită a fost cam singura scăpare din partea personalului, de altfel plin de solicitudine! [Muşchi de vită, cu un plating surprinzător.] Dacă aveți cu voi și copii(i), aveți șanse să mâncați (mai) liniștiți. De fapt, restaurantul face din asta chiar un argument de marketing – Masă tihnită, copii fericiți. Pentru că are un primitor și încăpător spațiu de joacă pentru cei mici în interior, plus unul amenajat fix în fața terasei, în aer liber, care vor ține ocupate odraselele cât să-și bea părinții cu calm paharul cu vin. În acest sens, poate cei care nu sunt însoțiți de copii ar face mai bine să se așeze în zona terasei care e mai departe de spațiul de joacă, pentru că uneori agitația celor mici e ... destulă ... Și meniul este adaptat ca să fie și pe placul lor, cu feluri preferate de cei mici – paste, șnițel sau ... pizza Hello Kitty. Deci, fie că stai/ești cazat în Râșnov sau ai venit pentru o zi să-l vizitezi, ori ești doar în trecere spre o altă destinație, un popas La Promenada, pică bine. Iar dacă vrei să fii servit acasă sau la pensiune/cabană, foloseşte butonul "Comenzi" de mai sus (disponibil în aplicaţia Unde Mergem)!

Unul dintre punctele "fierbinţi" de pe harta destinaţiilor turistice din România, care concentrează două dintre cele mai vizitate atracţii din judeţul Braşov - Cetatea Râşnov şi Dino Parc - avea nevoie de un loc unde "plita-i veselă, cuptoru’ duduie, pufneşte şi mândru dogoreşte, iară ceaunu-i în forfotă şi dă să plece de pe pirostrii ca s-ajungă primu’ la masa dumnivoastră" 🙂 Dacă ai mai fost prin restaurantele grupului Sergiana, probabil că tonul ăsta ţi-e cunoscut ... iar dacă nu, vei face aici cunoştinţă cu felul foarte special în care înţeleg oamenii din firma asta să-şi trateze oaspeţii! Am poposit prima dată aici la câteva luni de la (re)deschiderea sub brandul Sergiana a acestui restaurant cu tradiţie şi ne-a plăcut tare mult, totul - de la degustarea din partea casei de şorici şi urechi de porc perpelite pe jar şi până la amenajarea rustic-modernă, cu pereţi tencuiţi tradiţional cu lut şi decoraţiuni din lemn recuperat dintr-o veche şură din zona Poiana Mărului - un vechi sat de munte cu tradiţie seculară în creşterea animalelor, de unde provine şi cea mai mare parte a cărnurilor din farfuriile de aici. [Tencuială din lut şi lemn recuperat dintr-o veche şură din zona Poiana Mărului.] După câțiva nai paşii ne-au purtat din nou pe aici şi ne-am bucurat să vedem că lucrurile stau bine în continuare la restaurantul (de) Sub Cetate. Am descoperit o terasă imensă compusă de fapt din 3 zone diferite şi cel mai mult ne-a plăcut cea amenajată în grădina din faţa restaurantului - o adaptare impusă de condiţiile pandemiei, foarte inspirată ideea de a o păstra și după aceea! 👍 [Terasa din grădină.] Gustarea din partea casei, oarecum "marcă înregistrată" a restaurantelor din grup, a fost nelipsită, doar că şoriciul, obişnuit Sub Cetate, a fost înlocuit temporar de jumările cu ceapă pentru care Sergiana a ajuns să se bucure de faimă dincolo de graniţele Braşovului. Nu ne-a deranjat asta 😍; dacă ar fi fost tăiate în bucăţi un pic mai mici, ar fi fost perfecte; aşa, au fost doar sublime. [Tratație de bun-venit.] De data asta am mâncat doar o ciorbă de văcuţă, căci eram tare pe fugă. Dar pe principiul "cine ştie să facă o ciorbă bună, ştie să facă orice" şi ţinând cont experienţele anterioare şi de satisfacţia cu care îşi pozau vecinii de mese mâncarea, cu siguranţă sunt delicioase şi specialităţile casei: ciorba de fasole servită în pâine, ciolanul cu fasole sau cu varză, carnea la garniţă ... iar despre coastele de porc am auzit numai de bine! 😋 [Ciorbă de văcuţă servită cu smântână şi ardei iute murat.] În acest timp, la bucătăria tradiţională de vară se pregăteau bureţii de fag pentru salată, la foc molcolm de lemne. Iar stiva de lăzi cu borcane deja umplute ne-a asigurat că vom găsi salată toată iarna! 🙂 [În bucătăria de vară se făcea treabă bună...] Serviciul nu este nici rapid dar nici lent, ţinând cont de faptul că vorbim despre un restaurant tradiţional românesc nu despre un fast-food şi de distanţa de parcurs între bucătărie şi terase... Oricum, indiferent în care zonă de terasă vei sta, te vei da cu greu plecat de aici, mai ales în după-amiezile de vară... Ospătarii sunt atenţi şi dispuşi să îţi dea toate detaliile despre cele de prin meniu, astfel încât să poţi face cea mai potrivită alegere. Iar berea, limonada şi fresh-urile sunt tot timpul proaspete şi reci! 😉 Dacă oricum ai de gând să vizitezi cetatea şi Dino, lasă maşina în parcarea mare cu plată (costă 12 lei/zi), pentru că parcarea din curtea restaurantului poate primi doar câteva maşini. Bine, o poţi lăsa şi pe marginea drumului aşa cum fac mulţi 🙂 dar s-ar putea ca cei de la Poliţia Locală să te taxeze cât nu face pentru asta.

Mai toate bucătăriile lumii sunt bine reprezentate în Braşov, iar dintre ele nu avea cum să lipsească cea turcească. Dacă vrei să te simţi ca într-un restaurant turcesc din centrul Anatoliei, îţi prezentăm 2 motive pentru care să mergi la Sultan Mehmet: Mâncarea Tot ceea ce vei găsi în meniu este specific bucătăriei tradiţionale turceşti, iar vita şi oaia sunt halal. Cele mai apreciate sunt preparatele la grătar, servite în meniuri cu garnitură, salată şi lipie. Preţurile sunt decente, pleacă de la 27 lei (Saci Kebab cu legume trase în unt, cu bulgur şi lipie) şi ajung pe la 80 lei - cotlet de berbecuț bulgur, salată asortată şi lipie.  Specialitatea casei este Adana Kebab 😋 - nişte mici mai lungi, integral din carne de oaie, tocată și preparată după reţeta proprie a bucătarului, originar şi el din zona Adana - carne, bulgur, salată, lipie - 45 lei.  [Adana Kebab la Sultan Mehmet.] Dar mai găseşti în meniu şi supe (cea de linte este foarte apreciată), mâncăruri la cuptor, peşte şi fructe de mare. Le poţi însoţi cu Ayran (o băutură tradiţională pe bază de iaurt) dacă vrei să fie totul turcesc până la capăt sau poți alege altceva, dintr-o gamă variată de băuturi din care nu lipsesc cafeaua şi ceaiul tradiţionale. Şi poţi încheia masa cu deserturi turceşti, o parte din ele făcute în casă, altele importate din Turcia. 😀 [Ceaiul casei.] Am mai încercat aici și un Saci Kebab de oaie (400g, 40 lei) în care ne-ar fi plăcut să se simtă un pic mai mult gustul de oaie în cele 200g de carne specificate în meniu - dar pentru mulți oameni ăsta ar putea fi un lucru bun 😉. Lăudabilă ideea de a fi adus într-o tipsie din metal, dacă ar fi fost și încălzită era perfect! [Saci Kebab Oaie.] Ambianţa Restaurantul este amplasat undeva la marginea oraşului; poţi ajunge acolo doar cu maşina; punct de reper - totemul Iveco de după Dedeman (când mergi spre Centură). Dar acest mic impediment este compensat de faptul că îți poți petrece ziua sau seara în grădina plină de verdeaţă ce înconjoară terasa. [Mesă cu vedere la grădină.] De fapt, sunt două terase - una semi-închisă şi alta deschisă. Nouă ne-a plăcut mai mult cea semi-închisă, cu o ambianţă de meyhane turcească, nu lux, nu fiţe, feţe de masă de hârtie prinse cu cleme din plastic ... te simţi ca-n Istanbul 😀 Nici fumul de ţigară nu lipseşte pentru că, fiind o terasă, fumatul este permis aici. [Terasa semi-închisă.] Dar este ok și terasa deschisă; la prima noastră vizită aici, mesele de aici erau adăpostite în pavilioane, care aminteau de haremuri și baldachine. 😊 Acum, toate sunt acoperite cu o prelată din pânză și te vei simţi mult mai bine într-o zi sau seară călduroasă de vară. Și tare ne-am bucurat să vedem că  în s-a renunțat la covorul verde din plastic! Sultan Mehmet este un loc unde și copiii sunt bineveniți; are unul dintre cele mai mari spaţii de joacă (interior şi exterior) din câte am văzut în restaurantele din Braşov. 😍 [Loc de joacă exterior.] Iar dacă vrei să îţi supraveghezi copilul în timp ce se joacă, îți poţi savura cafeaua turcească la una dintre măsuţele aşezate la umbra primitoare a unui nuc. [Terasa de sub nuc.] La Sultan Mehmet clienții devin musafiri. Iar musafirilor le oferi de obicei ce ai tu mai bun. Și ceea ce are Turcia mai bun vei regăsi aici - măslinele din aperitive, carnea de oaie, peștele și bogăția de legume din felurile principale, fisticul și migdalele din deserturi.  Lângă intrarea în restaurant sunt câteva locuri de parcare, vei găsi mai multe după „colț” 😊

Deşi este o zonă plină de ciobani, crescători de vite şi pensiuni "agroturistice", sunt puţine locuri în Moieciu unde găseşti mâncare românească tradiţională... Cheile Grădiştei este primul restaurant din zonă care şi-a propus să ofere mâncare neaoşă românească făcută după reţete tradiţionale. Şi face asta bine de peste 20 de ani, într-un decor inedit cu mult lemn şi un pârâu de munte care curge chiar prin mijlocul restaurantului! Gustări tradiţionale, grătare, ciorbe, mâncăruri la cean, murături, pâine şi dulceţuri făcute în casă... totul este delicios, preţurile sunt decente (felul 1 + felul doi + salată/desert 60-80 lei/pers.). Ce ne-a plăcut nouă aici cel mai mult? Ceva subţire, de primăvară 😃: tocană de viţel fraged la ceaun cu un pahar de palincă aperitiv şi papanaşi la desert. 😋

După ce a stat mult timp în paragină, ne-am bucurat tare mult când am văzut că cu tradiţie din Poiana Braşov a renăscut, cu o reamenajare frumoasă şi un meniu tradiţional, care aduce în prim plan mâncăruri inspirate de stânele româneşti. ["Tinda" stânii, plină de bunătăţuri 😍] O să îţi placă totul: de la holul de intrare, plin cu borcane cu murături şi cu frigidere în care se odihnesc la maturat viitoarele fripturi şi până la decorul rustic în care s-a folosit foarte mult lemn recuperat de la construcţii tradiţionale vechi din zona comunei Poiana Mărului - locul de unde provine şi cea mai mare parte a cărnurilor din meniu! [Decor autentic, cu mult lemn vechi recondiţionat.] În puţine locuri din România poţi vedea atât de mult lemn vechi recondiţionat - chiar şi în toalete, unde până şi chiuvetele sunt din lemn, la fel și sistemul foarte ingenios de închidere "automată" a uşilor. Am remarcat podeaua cu trunchiuri de brad încastrate în ciment şi "abajururile" becurilor: coşuri de nuiele şi clopuri de mocan 😍 [Terasă cu view și, unde te întâmpină viețuitorii de la stână. 😍] Atmosfera este faină peste tot dar ca să te bucuri și de view rezervă o masă pe pe una dintre terase (cea din grădina din spate te va duce cu gândul, din nou, la vechile stâne montane). Dacă e iarnă merită să "vânezi" mesele de lângă şemineu, în salonul central 😊 sau cele de la ferestrele dinspre stațiune, unde ți se desfășoară în fața ochilor în toată splendoarea lui muntele Postăvaru și domeniul lui schiabil. [Berbecuţ la ceaun.] Mâncarea este bună și destul de variată, în care vei regăsi multe preparate consacrate în celelalte restaurante din grupul Sergiana. Dacă îți va fi greu să te decizi la ce să te oprești, sugestia noastră este să încerci în primul rând produsele specifice: bulzul ciobănesc (55 lei/590g) şi berbecuţul la ceaun (78 lei, 350g), care ne-a fost adus într-o tigăiţă, însoţit foarte inspirat cu rondele de ceapă verde; ar fi fost perfect dacă preţul includea şi o garnitură 🙂 aşa va trebui să mai adaugi 10 lei pentru o mămăliguţă şi 15-16 lei pentru o salată de murături. Însă pâinea e din partea casei, făcută în casă, ţi se aduce la masă caldă (de cele mai multe ori fierbinte), pufoasă în interior, coajă crocantă la exterior - un deliciu 😋. [Pâine caldă de la Stână.] După ce le-am testat cam pe toate - ciorba de vită, de fapt "de vrăbioară şi cozi de vită" (32 lei, 300/50/150g), borşul de miel (31 lei, 200/200g) - care vin însoţite şi de ardei iute; ciorba de fasole (ar fi mers mai multă fasole 😊) cu afumătură și ciolan (30 lei, 340/60g)  lângă care ne-am bucurat să primim şi o ceapă zdrobită -  putem spune cu mâna pe inimă că preţurile uşor peste medie ale "zămurilor" de la Stână sunt pe deplin meritate: nu numai că ciorbele sunt foarte gustoase dar sunt şi foarte consistente, cu carne de bună calitate "din gros"! 😊 Sugestia noastră e să încerci musai Borşul cu carne de miel... doar eşti la Stână, nu? [Borş cu carne de miel. Pentru cunoscători 😉] Iar dintre felurile principale, am încercat şi apreciat tocăniţa de vită Angus (80 lei/400g) şi pe cea de căprioară cu ciuperci de pădure (87 lei/350g). [Căprioară cu arpagic şi ciuperci.] Apoi, în vizitele noastre de re-documentare am încercat Muşchiuleţul de porc, umplut cu brânză de capră şi spanac, garnisit cu dulceață de coacăze şi servit cu legume la grătar (580g, 82 lei). O rețetă specială, mai degrabă dinspre mesele caselor boierești decât dinspre stână 😉 cu gusturi aparte, delicate, date de brânza de capră și fructele dulci-acrișoare. Verdict: bun și pe săturate! [Mușchiuleț de porc fasonat cu dulceață de coacăze 😋] Dar și un  Medalion din mușchiuleț de porc cu pere și sos de piper (74 lei, 260/130g), preparat corect dar la care nici să nu îndrăznești să te gândești dacă ai o toleranță mică la condimente și picanterii 😉 [Aviz amatorilor: sos de piper din belșug! 😊] Iar în cea mai recentă vizită, pe lângă „validarea” câtorva dintre cele de mai sus 😊 pentru că ne era poftă de un mușchi de vită, l-am încercat pe cel care vine însoțit de sos de hribi. De-li-cios, de mult nu mai mâncasem ceva care își merite atât de bine banii - atât carnea (standard adusă medium rare - dar cel mai bine, ca să te asiguri sau dacă o vrei altfel spune-i ospătarului) cât și sosul, cu bucăți mari de ciuperci în el 👌 180/150g, 103 lei, am adăugat și o salată de ardei copți care a venit într-o porție generoasă - 200g, 17 lei. [Un mușchi de vită pe care o să-l ținem minte multă vreme.] Mai ales în sezonul de iarnă, e posibil să ai parte aici şi de muzică populară cântată "la ureche" de un mic taraf (în vizitele noastre câteodată ni s-au părut sunt un pic cam insistenţi în a-ţi capta atenţia). Ospătarii - îmbrăcaţi în port tradiţional - sunt foarte amabili şi îţi fac cu plăcere sugestii. Ca în orice loc de succes, mai există zile şi ore în care trebuie să ai un pic de răbdare pentru a primi un menu şi a face comanda. Nu strică să faci şi o rezervare înainte de ajunge aici deși, din ce am văzut când e foarte aglomerat nu iau rezervări prin telefon 😊. [Ospătar la Stână.] Drumul de la asfalt până la restaurant este din pământ şi pietriş, câteodată mai apare și câte-o groapă; atunci când plouă foarte mult sau când este zăpadă şi gheaţă s-ar putea să îţi prindă bine o maşină cu tracţiune integrală sau măcar, cu garda nu prea joasă. [Drumul spre Stână.]