67 rezultate

Nu s-a găsit nici un rezultat ...

Ați putea încerca să schimbați criteriile de filtrare pentru a găsi mai multe rezultate.

Bran (BV) Activităţi outdoor
ATV, Buggy, Bran... o asociere care unora le face mare plăcere iar altora nu. Dacă ești în cea de-a doua categorie, s-ar putea să-ți schimbi părerea după ce citești această recomandare 😊 Pentru că da, îi recomandăm pe Adelina și echipa ei de la AGM Exploring, o echipă pe cât de mică pe atât de pasionată de ceea ce face! Într-o lume în care nu-i ajută aproape nimeni, în care activitatea lor nu este corespunzător reglementată, deși contribuie la satisfacția turiștilor și aduce venituri la buget, ei se încăpățânează să facă tot ce ține de ei ca oamenii să plece de aici dorindu-și să revină cât mai curând. După tura noastră de documentare, chiar am auzit spunând asta pe câțiva tineri din Ialomița și o pereche de israelieni trecuți binișor de prima tinerețe 🤩 [Pe dreapta drumului național, la intrarea în Bran dinspre Brașov.] Deci, dacă vii dinspre Râșnov/Brașov, la intrarea în Bran, imediat după Tohan, pe dreapta (folosește și localizarea din app), vei vedea câteva ATV-uri și Buggy-uri care își așteaptă clienții. Recomandarea noastră este însă să suni (cel mai bine cu o zi-două) înainte de a ajunge acolo. Unu, pentru că, mai ales în weekenduri și full-sezon, sunt foarte ocupați deja. Și doi, pentru că la telefon Adelina sau unul dintre colegii ei îți vor propune, după o mică discuție în care își dau seama ce îți dorești, cea mai bună variantă dintre pachetele lor disponibile. Sau chiar îți vor crea, pe loc, una personalizată, dacă îți dorești asta! Standard, sunt disponibile câteva trasee lungi, prin împrejurimi, doar pentru adulții deținători de permis de conducere. Pot fi de 1 oră (60 euro ATV de 2 locuri, 70 euro Buggy de 2 locuri, 350 euro Buggy de 4 locuri ), două ore (120/ 140/ 280 euro), trei ore (180/210/420 euro) sau chiar 4 ore (240/280/560 euro) . Prețurile pot varia ușor și includ cască, instructaj și ghid însoțitor (care merge pe un ATV separat) sau ghizi, în funcție de mărimea grupului. Traseele mai lungi de două ore, dacă au minimum 4 participanți, pot include fie un prânz bazat pe produse locale, servit într-o locație proprie din zona pârtiei Zănoaga, fie un picnic într-un loc pitoresc de pe traseu; include mâncare, o băutură iar prețul pornește de la 25 euro /persoană și se adaugă la costul traseului. Pentru a avea timp să le pregătească, este necesar să programezi/să rezervi traseele cu prânz sau picnic cu minimum o zi înainte, ideal cu două 😉 În funcție de experiența anterioară (sau de lipsa ei) și de buget, ți se va propune cea mai potrivită variantă - fie circuit mic, fie o tură în împrejurimile Branului. Cu excepția turelor în care se optează pentru prânz/picnic, niciun traseu nu are impus un număr minim de persoane; se pleacă și cu un singur ATV/Buggy. În total, sunt disponibile 6 Buggy (Can-Am, pentru cunoscători 😉) și 3 ATV-uri, dar pentru grupurile mai mari există posibilitatea ca numărul lor să fie crescut grație colaborărilor cu concurența 😉 [După un ultim instructaj...] În vizita noastră de documentare am mers împreună cu un grup care și-a dorit ceva mai „de inițiere”, pe cel mai scurt și mai ușor traseu, cel de o oră, pe dealurile Sohodolului.   După verificarea permiselor de conducere (obligatorii, pentru că se parcurg și drumuri publice), comunicarea & asumarea regulilor (prin semnarea de declarații) și un instructaj cu privire la comenzile vehiculelor, ne-am pornit. [...gata de plecare! 😍] Întâi am parcurs un circuit mai mic, pentru încălzire și pentru ca ghidul să se convingă că toți participanții au înțeles bine cum trebuie struniți căluții-putere ai „mașinuțelor” 🙂 Iar apoi, după ce am traversat drumul național (cu emoții și multă răbdare pentru că traficul era destul de intens) și după ce am trecut pe lângă un semn ”interzis ATV-urilor” (ignorat tacit de toate părțile)... am intrat pe un drum pietruit, apoi de pământ, destul de... „off-road” pe alocuri  🙂 care străbate tot satul Sohodol. [Pe dealurile Sohodolului.] A fost mai frumos decât ne așteptam. Bine, ca traseu, nimic deosebit, nu a pus nicio dificultate participanților, care pentru asta l-au și ales; în schimb a fost o extraordinară ocazie de a descoperi unul dintre cele mai frumoase sate de munte din România! Și după ce am urcat și am coborât pe dealurile Sohodolului, admirându-i casele (unele foarte vechi dar bine păstrate, altele foarte noi, construite cu respect față de tradițiile și specificul locului), am ajuns într-un punct de belvedere spectaculos. Într-o parte către munții Bucegi iar în cealaltă către depresiunea Țării Bârsei, cu munții Piatra Craiului, dealurile Holbavului și Măgura Codlei pe fundal – numai bun pentru niște poze faine! [Popas de bellevue 😍] După un popas de vreo 5 minute (care ne-a plăcut că nu au fost „contabilizate” în durata turei), ne-am întors pe același drum pe care am venit. Și cum spuneam și la începutul recomandării, toată lumea s-a arătat încântată de tură, chiar dacă nu se anunța una spectaculoasă! [O experiență încântătoare.] La data documentării noastre se stabileau ultimele detalii pentru introducerea în oferta de activități a 4 mopede electrice. Mult mai puternice decât o bicicletă electrică, mopedele pot fi o modalitate excelentă pentru explorarea împrejurimilor Branului. Abia așteptăm următoarea vizită, să le testăm și să povestim despre ele 😊 Până atunci, poți cere detalii la numărul de telefon din pagină.  Activitatea este permanentă, se organizează ture pe tot parcursul anului, inclusiv iarna, pe zăpadă 🙂 
Bran, Șos. Branului
Activităţi outdoor Doaga (VN)
Închis
5.0 9 recenzii
La granița dintre județele Vrancea și Galați (12 km de Tecuci, cam 25 km de Focșani și 90 km de Galați) vei găsi Zaga Zaga, o „oază” unde poți face un popas relaxant de una-două ore sau poți petrece chiar și o zi întreagă de activități.  “Cazare, restaurante, agrement, evenimente, concerte, fermă de pește, pe un domeniu 82 ha, întins printre brațele Siretului. Povestea a început în 2010 iar de-atunci locul a tot crescut și s-a dezvoltat frumos, până la forma actuală, pe care ne-a făcut mare plăcere să o descoperim și despre care am aflat că nu se intenționează să fie finală. De la dragat canale, populat cu pește și plantat copaci la, astăzi, Delta Siretului și Zaga Zaga Sat. Un loc frumos, în armonie cu natura și pentru iubitorii de natură.”  [Un întreg resort construit pentru agrement.] Din drumul european E581, ca să ajungi la Zaga Zaga faci stânga imediat după ce ieși de pe podul peste Siret de la Cosmești dacă vii dinspre Galați sau dreapta înainte de pod dacă vii dinspre Vrancea. Zona nu arată deloc îmbietor, dar ce te așteaptă dincolo e din cu totul alt film. Odată ajuns în parcare și lăsat mașina treci într-o altă dimensiune, cu alei pavate sau pietruite, care șerpuiesc printre copaci, stufăriș, canale, bungalouri, spații de activități sau socializare. [Alei, poduri peste canale, imagini de pus în ramă 😍] Oferta de agrement este mare și pentru toate preferințele. Poți lua o bicicletă (35 lei/oră) ca să explorezi tot satul de vacanță, pe un traseu de aprox. 4 km, amenajat pe tot perimetrul proprietății sau pe nenumăratele alei (s-ar putea să te mai însoțească uneori și vreun cățel pripășit pe domeniu; noi nu am avut probleme cu ei, au fost chiar jucăuși; personalul încearcă să-i îndepărteze dar uneori e mai greu). Te poți opri, poți face poze oriunde pe traseu, singura condiție este să nu-i deranjezi pe cei cazați. Accesul este gratuit și dacă vii cu bicicleta proprie. [Pe traseul pentru biciclete.] Pe traseu te poți opri să vizitezi livada și ferma de animale din C.A.P. Zaga Zaga 😊 în care poți vedea de la găini, gâște, iepuri și păuni până la capre și struți. Sau țarcul de căprioare, despre care trebuie să știi că nu sunt capturate din natură ci (majoritatea) sunt născute aici, descendenții câtorva exemplare relocate aici dintr-un alt parc din străinătate. Și oricât ai fi tentat să dai de mâncare păsărilor și animalelor pe care le vei vedea, să știi că nu e recomandat să o faci – ele sunt bine hrănite de personalul Satului, fiecare cu hrana potrivită, care s-ar putea să nu fie cea pe care le-o oferi tu. 😊 [În Pădurea cu căprioare.] Dacă ai un pici mic, sunt disponibile câteva biciclete cu „ataș” care pot fi închiriate pentru 3 ore, la un preț de 85 lei. Din ce am văzut, majoritatea bicicletelor au șei confortabile și un coșuleț unde îți poți pune o sticlă cu apă, rucsacul sau geanta. 👌 Deși domeniul este foarte mare nu trebuie să-ți faci nicio problemă cu privire la orientare: peste tot sunt instalate indicatoare către punctele de interes; poți face și o poză la harta de pe peretele Recepției, pentru mai multă siguranță! [Intrare pe traseul de biciclete.] Există și un parc de aventură cu 4 itinerarii: cel Mov are 2 trasee ușoare, care pot fi parcurse în aprox. 15 minute; Galbenul are 2 trasee medii (fiecare a 20 minute) iar Verde și Albastru au câte un traseu, prezentate ca dificile, cu o durată medie de parcurgere de 30 minute. Gradul de dificultate și durata de parcurgere a traseelor sunt orientative și o pot varia în funcție de condiția fizică a participanților. Fiecare din cele 6 trasee are o tiroliană. Accesul pe trasee este permis cu asumarea unui regulament și în funcție de înălțime: pe cel Mov pot intra și copii cu minimum 110 cm înălțime, pe Galben trebuie să ai minimum 140 cm iar pe celalte două pot intra doar cei mai înalți de 155 cm. O tură de 2 ore costă 55 lei (pentru copii cu înălțimea 110-155cm) sau 70 lei (pentru copii mai înalți de 155 cm și adulți), indiferent de itinerariul ales; greutatea maximă admisă a participanților este de 100kg. În prețuri este inclus instructaj și echipament de protecție de bază; dacă vrei și mănuși, sunt disponibile pentru un cost suplimentar. Ultima intrare pe trasee se poate face la ora 17:00. [Pe traseul Mov.] Mai poți juca tenis de câmp pe cele două terenuri cu suprafață sintetică. Costă 45 lei/h pe timpul zilei, dacă ai rachete și mingi sau 65 lei/h cu echipament de aici; în nocturnă costă 60, respectiv 90 lei/h (cu echipament). [Tenis de câmp.] Zaga Zaga are și cea mai mare (peste 800mp!) piscină exterioară încălzită din județul Vrancea, de tip infinity, cu apă sărată, cu o adâncime de 1,3-1,6m; există și o piscină dedicată copiilor.  Cei din exterior (care nu sunt cazați în satul de vacanță) au acces permis în limita locurilor disponibile, cu asumarea unui regulament și la tarife care (unora) pot părea un pic descurajante: pentru copiii cu înălțimea cuprinsă între 110-140 cm se plătește o taxă de acces de 75 lei, pentru copiii cu înălțime mai mare de 140 cm, 150 lei - în tarife este inclus și șezlong; copiii cu înălțimea până în 110 cm intră gratuit dar nu beneficiază de șezlong; adulții pot intra contra unei taxe de 150 lei care de asemenea, include șezlong sau dacă sunt doi, pot plăti 300 lei și beneficiază de un baldachin. [Șezlonguri + baldachine, gratuite și cu prioritate pentru cei cazați.] Prânzul și cina pot fi servite în restaurantul de lângă piscină cu meniu internațional, numit „La Iaz” – caută-l în aplicație sau click aici dacă vrei să afli mai multe despre el. În fața piscinei, pe malul lacului, mai este un restaurant – Cherhanaua plutitoare – cu specific pescăresc, deschis de Vineri până Duminică între 11:00 și 21:00 (cu ultima comandă la 20:00). [Infinity view spre... Cherhana 😍] Sunt disponibile dușuri, băi și vestiare separate pentru femei și bărbați. Tariful de acces/închiriere șezlonguri se plătește la intrarea din zona „La Iaz”, nu include prosop; vei primi o brățară pentru acces, pe care poți „încărca” tot ce consumi la bar/restaurant și vei plăti la ieșire. Am apreciat foarte mult că la intrarea în restaurant dinspre piscină sunt amplasate două dozatoare e unde poți să-ți faci refill cu apă rece, gratuit. 👍 Programul piscinei este L-J, S-D 10:00-19:00, V 16:00-19:00. [Zona de dușuri arată bine.] Și mai este o activitate, care nouă ne-a plăcut foarte mult aici: plimbările cu barca 😊 După ce pleci din micul port (care are și o Căpitănie 😊) poți vâsli (sau pedala) pe toate canalele și bălțile din resort cât te ține condiția fizică și... buzunarul! [Căpitănia Zaga Zaga 😊] Ai de ales între bărci cu vâsle (30 lei/h în cursul săptămânii, 40 lei/h în weekend, 160 lei/24h), bărci cu pedale (80 lei/h, 160 lei/24h) sau chiar barcă electrică (150 lei/h) dacă ești mai pe leneveală 😊 Iar dacă sunteți mai mulți, pentru 170 lei (barcă mică, max. 5 pers.) respectiv 250 lei (barcă mare, max. 8 pers.) puteți cere să fiți plimbați cu o barcă motorizată într-un tur complet al resortului (aprox. 30 min). 😉  [La plimbare pe canale 😍] Satul de vacanță este deschis doar o anumită perioadă din an, de prin martie-aprilie până prin noiembrie, cu un vârf de sezon în iulie-august (când este și cel mai aglomerat). Cu excepția piscinei, toate activitățile de agrement Zaga Zaga sunt deschise zilnic, între orele 10:00-18:00; dar programul poate suferi modificări în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile. Programul actualizat permanent poate fi consultat aici. Indiferent dacă vii pentru agrement sau doar ca să te plimbi prin unul dintre cele mai frumoase sate de vacanță din România, conform principiului „respectă și vei fi respectat” 😊 îți recomandăm să citești cu atenție și să respecți atât  „regulile casei” cât și regulamentele fiecărei activități de agrement! Cei care vin cu mașina electrică o pot lăsa la încărcat la cele două puncte de încărcare amplasate în parcare (punct de reper: antena radio). Dacă ești alergic la polen/puf de plop, e bine să știi că satul de vacanță este „populat” cu foarte mulți copaci, preponderent sălcii și plopi, deci evită să vii în perioada lor de înflorire.
Doaga 627143, România
Lunca de Sus (HR) Activităţi outdoor
Închis
4.92 26 recenzii
Visezi de mult să te dai într-un roller-coaster? Până ajungi la unul poți să-ți faci încălzirea cu Alpine Coaster-ul SkiGyimes, cunoscut şi ca Bobul de vară de la Ghimeş. Îți va oferi o porție bună de adrenalină.  Dacă ești în vacanță sau chiar și doar în trecere pe Valea Ghimeșului, fă măcar o tură cu bobul de vară (i se mai spune și așa, deși nu e doar de vară) de la Lunca de Sus. E o experiență inedită și îți va trezi cu siguranță simțurile. Sunt șanse ca o singură tură să nu-ți fie de ajuns 😀 mai ales dacă nu nimerești o perioadă foarte aglomerată.  Treaba se desfășoară cam așa:  Cumperi un bilet (de la casa de bilete) – 25 lei pentru adulți, 20 lei pentru copii.  Te așezi la rând. Dacă e weekend și e vreme bună, ai șanse să stai chiar și două ore (deci dacă poți să alegi, mergi în cursul săptămânii și mai spre seară).  Ajungi la zona de „îmbarcare”. Un bob are două locuri. Poți să mergi singur sau însoțit, costă la fel de persoană. Important e să nu depășiți 150 kg dacă sunteți doi.  Te așezi cu grijă și pui centura. Urmărești cu atenție instrucțiunile de utilizare și normele de siguranță.  Apoi te lași în voia mașinii, care te va duce încet sus, spre punctul de lansare. 🤩 [Ca să cobori mai întâi trebuie să urci. 😉] Vei ajunge cam cu 160 de metri mai sus față de locul de plecare. Urcarea are cam 600 de metri și se face destul de lent, așa că vei avea timp să-ți calmezi pulsul și să admiri un pic împrejurimile. Și... ajungi la start. De aici preiei controlul. Faci o cruce mare (sau cum vrei tu, în funcție de zeii la care te inchini) și... îi dai drumul! 1.300 de metri de şine până jos! Wheee!!! [Te ţine să nu frânezi? 😀] Practic controlezi frâna. Bobul o ia la vale iar tu ai o manetă, cu care îl poți încetini. Și e recomandat să o faci, mai ales la curbe. Traseul este și semnalizat, în zonele unde este recomandat să frânezi. Sunt panouri care te atenționează, când e cazul; acu’… dacă mai apuci să le și vezi e altă discuție... Nu-i mare baiul dacă nu te descurci cu frâna, căci viteza e limitată și nu poate urca mai mult de 46km/h. Dar dacă mergi fără frână s-ar putea să ai parte de ceva forțe G care timp de aproximativ 2 minute cât durează coborârea e posibil să te aducă la finish cam amețit (cel puțin)... Gata! Cobori cu atenție, îți regăsești echilibrul și... Dacă e prima ta experiență de acest gen, impresiile pot fi destul de puternice. Dar cel mai probabil îți va plăcea și vei mai vrea o dată 😄 Dacă ai și copii, pregătește-te pentru mai multe ture, că se va lăsa cu implorări fierbinți...  Se face și poză pe traseu, așa că încearcă să zâmbești, dacă nu ești prea... crispat 😀 La final o poți vizualiza pe un monitor instalat la intrarea în barul de la baza pistei și dacă îți place cum ai ieșit, o poți cumpăra de la casierie (ține minte numărul alocat) ca atare, cu 10 lei, sau cu magnet, pentru 15 lei. Dacă vrei să iei o pauză să-ți mai revii, ai un restaurant (recomandat de noi, caută în aplicaţie 🔍Restaurant Ski Gyimes) unde poți mânca ceva rapid și un bar. Sunt și spații de cazare dacă vrei să stai mai mult - caută în aplicaţie 🔍Pensiunea Ski Gyimes . Iar în sezonul de iarnă funcţionează şi o pârtie de schi 🔍SkiGyimes - Pârtia Schi Ghimeş deservită de două teleschiuri. Ce mai, un adevărat resort de distracţie! 🤩 Parcarea este peste drum de pârtie şi nu vei avea mult de mers. Indiferent cât laşi maşina, te va costa 10 lei 🙂 La plecare nu uita să cumperi de la casa de bilete sau de la automatul din parcare tichetul pe care o să-l foloseşti la barieră!
Lunca de Sus, România
Ghimbav (BV) Activităţi indoor
Închis
5.0 1 recenzie
AquaFit SPA Ghimbav, lângă Brașov, este un complex sportiv și de agrement unde găsești, la un loc, piscină, zone de SPA și săli de fitness. Este genul de loc în care poți veni fie pentru mișcare (înot, sală, clase), fie pentru câteva ore de relaxare, fără să fie nevoie să alegi între ele. 😊 Inaugurat la sfârșitul anului 2024 după o investiție publică semnificativă (câteva milioane de euro) a Primăriei Ghimbav, în urma unei licitații a fost încredințat spre administrare unei firme private care, din câte am văzut în vizitele noastre de documentare, își face treaba foarte bine: spațiile sunt curate, echipamentele sunt moderne și bine întreținute, iar personalul prezent și disponibil. 👍 [Complex multifuncțional, amplasat fericit.] Unde este și cum ajungi AquaFit se află în zona nouă a orașului Ghimbav iar rezidenții pot ajunge foarte ușor aici, beneficiind și de niște tarife prefențiale pentru acces. Am întâlnit însă și oameni veniți din Brașov sau din localitățile apropiate, inclusiv turiști aflați în zonă. Din Brașov (zona stadion Municipal) se poate ajunge și cu transportul public: linia metropolitană 210 are capătul chiar în fața complexului. Dacă vii cu mașina, există suficiente locuri de parcare, momentan gratuite. Program și aglomerație Programul începe la 7:00 dimineața și se termină la 22:00, cu două excepții: • miercurea, când deschiderea este la 12:00, după mentenanța săptămânală; • în weekend și de sărbători legale, când se închide la 21:00. De luni până vineri, între 14:00 și 16:00, în bazin au loc antrenamentele copiilor de la clubul local de natație, fiindu-le rezervate două culoare, restul bazinului rămânând disponibil pentru public. În anul care a trecut de la deschidere, cel mai aglomerat, la limita capacității, a fost în primele zile după Anul Nou. Piscina Piesa centrală este bazinul semiolimpic (25 x 13 m), cu adâncime de 1,5 m, potrivit atât pentru înot recreativ, cât și pentru antrenamente ușoare. Apa are o temperatură confortabilă, iar la vizita noastră mirosul de clor era discret. Apa este filtrată permanent, sterilizată cu UV și clorinată prin electroliză a sării, nu prin adăugarea clasică de soluție de clor. În ziua documentării noastre a existat o mică defecțiune temporară a instalației, motiv pentru care s-a simțit ușor clorul – situație explicată ulterior de personal. [Piscina, într-o seară din cursul săptămânii.] Dacă nu ești foarte sigur pe tine la înot, găsești plute și alte accesorii de ajutor în cele două cufere de lângă peretele din lateralul piscinei. Iar pentru cei interesați de cursuri de înot, la recepție sunt disponibile contactele a doi instructori; la momentul documentării noastre, prețurile porneau de la 100 lei/persoană (grup/familie) sau 150 lei (individual), cu acces la piscină inclus. Zona de SPA Zona de SPA include o saună uscată (finlandeză), o saună umedă, un jacuzzi, un mic bazin cu apă sărată (salinizată cu pastile de sare aduse dintr-o zonă termală renumită în Turcia) și un circuit de apă caldă/rece pentru picioare (destinat tonifierii, nu pentru bălăceala copiilor, da? 😊). [Zona SPA.] Sauna uscată a fost curată și funcțională, atenția la detalii făcându-se simțită prin prezența unei sticluțe cu esență de eucalipt. Sauna umedă avea temperatura mai joasă în momentul vizitei noastre și producea mai puțin abur dar am avut noroc de unul dintre clienți care, până să apucăm să anunțăm personalul, a preferat să păcălească senzorul punându-i un șervețel umezit cu apă rece 😉 – părea să nu fie prima dată când făcea asta. În jacuzzi jeturile erau potrivit de puternice, realizând un masaj blând dar destul de intens. Bazinul cu apă sărată nu l-am testat (din motive subiective) dar... știm cu toții beneficiile unei băi în apă sărată! 😉 Per ansamblu, zona de SPA este îngrijită. Administratorul ne-a precizat că apa din bazine este schimbată de cel puțin două ori pe săptămână și ori de câte ori senzorii indică neconformități. Și in ce am văzut, avem toate motivele să-l credem! 👍 Fitness și clase Există două săli: una de fitness și una de aerobic (unde sunt și bicicletele). Nu sunt foarte mari, dar sunt înalte, luminoase și dotate cu echipamente noi și bine întreținute. În anumite zone aparatele sunt destul de apropiate, ceea ce poate deveni incomod când este aglomerat. Pentru încălzire și stretching poate fi folosită și sala de aerobic, însă de luni până vineri, între 18:00 și 20:00, aceasta este ocupată de clase. În acest interval, încălzirea (pe care te sfătuim să o faci, minimum 10 minute, înainte de fiecare ședință) se poate face în sala de fitness (poate fi un pic incomod printre aparate și alți oameni) sau în camera ce face legătura între cele două săli (și aici sunt câteva aparate). [O seară obișnuită la sala fitness.] Sunt organizate clase de ryder (biciclete Real Ryder), tonifiere, circuit, functional body, power stretching etc. la care locurile sunt limitate și se ocupă în ordinea sosirii - click aici pentru program și rezervări sau, recomandat, în aplicația UPfit.today. Un aspect inedit: vara, când vremea e frumoasă, unele clase se țin și în aer liber, pe peluza din fața complexului. 😍 [Clasă de Ryder în aer liber.] Tarife și abonamente Pentru piscină & spa există mai multe tipuri de abonamente (click aici ca să le consulți pe toate) dar pe lângă ele sunt disponibile și sesiuni: • 2 ore – 35 lei • 3 ore – 50 lei • o zi întreagă – 70 lei  (prețuri pentru adulți, nerezidenți) Pentru fitness: • abonamente lunare (de la 290 lei) • sesiuni antrenament (50 lei) • sesiuni clasă de ryder (60 lei) Copiii sub 5 ani intră gratuit (în limita unui copil/însoțitor adult), iar cei peste 5 ani au tarife reduse. Rezidenții din Ghimbav beneficiază de prețuri preferențiale, în anumite condiții. Există și abonamente combinate piscină & SPA + fitness,  sau un abonament de fitness care include și o oră de piscină în ziua antrenamentului. Ne-a plăcut că prima intrare la Fitness este gratuită, de test. Și că celor veniți în zonă fie în interes de serviciu fie într-un sejur turistic mai lung, le sunt oferite și abonamente mai scurte de o lună, chiar și pentru o săptămână sau două – dacă te interesează, cei de la recepția  complexului îți vor oferi cu plăcere toate informațiile de care ai nevoie. Utilizatorii aplicației Sanopass au acces gratuit la fitness și reduceri la piscină & SPA. Pentru cumpărarea și gestionarea abonamentelor, detalii despre activitatea la sală și, mai ales, prioritate la rezervări clase, este recomandată folosirea aplicației gratuite UPfit.today, disponibilă în Google Play și App Store. Ce e bine să știi înainte să vii Pentru piscină sunt obligatorii șlapii; dacă ai părul lung, e recomandat să-l prinzi sau să-l acoperi. Adu cu tine gel de duș, șampon și cel puțin un prosop (în sauna uscată este obligatoriu) pe care să-l poți pune pe șezlong; nu ar strica să mai ai unul cu care să te usuci după dușul de la sfârșit. Dacă îl/le uiți acasă, la recepție poți închiria (20 lei) sau chiar cumpăra unul 😉 iar dacă ai nevoie poți cumpăra și ochelari de înot, cască de baie, apă îmbuteliată, chiar și câteva vitamine și suplimente alimentare. Tot la recepție se află și lista de instructori de înot, antrenori de fitness, aerobic și ryder, precum și lista de prețuri pentru masaj profesional (relaxare, terapeutic, deep-tissue sau recuperare) care poate fi rezervat în intervalul 08-21, la prețuri începând cu 150 lei/ședință (60min). [Recepție și un mic magazin.] Vei primi o brățară pentru dulap, fără să mai trebuiască să ai grijă de cheie sau să reții coduri. Vestiarele sunt curate și bine întreținute; dacă vii doar la fitness, cele din stânga turnicheților de la intrare sunt mai mari, mai uscate pe jos și mai aerisite. Lângă bazinul de înot există un mic punct alimentar cu snack-uri, cafea, apă, băuturi răcoritoare și chiar alcoolice 😉. Plata se poate face doar cash sau cu cardul/telefonul, neexistând posibilitatea plății prin intermediul brățării; în schimb, dacă vrei să stai fără grija telefonului sau a banilor, poți lua pe „credit” ce vrei, le treci pe o listă și plătești la recepție, când pleci. Complexul este accesibil persoanelor cu dizabilități până la marginea piscinei, însă pentru intrarea în apă și folosirea SPA-ului este necesar însoțitor. [Vestiare curate, dotate cu uscătoare de păr.] Un detaliu mic, dar important Înainte de a intra în piscină sau SPA, dușul este obligatoriu, chiar dacă ai făcut deja unul acasă. La fel, este recomandat un duș între diferitele zone de SPA. Este un gest simplu, care ține apa mai curată și experiența mai plăcută pentru toată lumea. Concluzie AquaFit SPA Ghimbav este un spațiu curat, bine întreținut, cu facilități diverse și personal amabil. Mai sunt mici detalii la care se poate lucra și e posibil să apară în timp lucruri care ar putea fi ajustate, dar, din ce am văzut la fața locului, este un loc în care poți veni pentru mișcare, relaxare sau ambele, la prețuri corecte. Despre masaj și cursurile de înot vom reveni cu impresii după ce le testăm dar până atunci, ne poți comunica toate impresiile tale într-o recenzie scrisă acestei pagini, în aplicația Unde Mergem! 🤗
Str. Crizantemei 3, Ghimbav 507075, România
Mamaia (CT) Activităţi outdoor
Închis
Aqua Magic din Mamaia e locul unde te poți lăsa cuprins de magia copilăriei. Dacă ești adult, aici ai ocazia să fii din nou copil (sigur nu se va uita nimeni ciudat la tine dacă aterizezi chiuind din toboganul cu apă 😀), iar pentru copii e distracție maaare!  Un parc de distracții acvatic ce nu lipsește din majoritatea destinațiilor estivale din toată lumea, cu atât mai mult pe malul mării, și care vine să completeze oferta de activități de pe litoralul românesc. [Yuhuuuu 🤪] Situat pe Bulevardul Mamaia Nr. 334, foarte ușor de găsit, la Aqua Magic poți veni cu mașina și o poți lăsa în pacarea cu plată, publică, mare dar care poate fi neîncăpătoare în zilele aglomerate. Sau poți veni cu autobuzul – în imediata a propiere a parcului sunt stații de autobuz pe ambele sensuri de deplasare - caută stația Aqua Parc pe website-ul companiei de transport din Constanța pentru a vedea cu ce autobuze poți ajunge acolo. Deschis din iunie până în septembrie, de la 10 la 18 în iunie și septembrie și de la 10 la 19 în iulie și august (ultima tură la tobogane este cu o jumătate de oră înainte de închidere), parcul are o mulțime de variante de distracție și de petrecere a unei zile plăcute. [Vino devreme dacă vrei să găsești loc! 😉] Și tarifele de acces sunt diferite, în funcție de sezon și vârstă (plus înălțime, la copii) și există și pachete pentru familii („copilul” fiind considerat ca atare dacă are înălțimea sub 1,4 m) – variază între 30 lei pentru copii (sub 1,4 m; în luna iunie) și 330 lei pentru doi adulți și trei copii (sub 1,4 m; în full sezon). Există și tarife pentru aproximativ jumătate de zi (după ora 15) – 70 lei/adult, 40 lei/copil (față de standardul 100 respectiv 60 lei), în iulie-august. Prețul biletului de intrare îți oferă acces la toate atracțiile parcului și la șezlonguri. [Chioșcul de unde poți închiria cutie de valori.] Odată intrat, poți închiria, pentru 5 lei (plus 15 lei garanție, care îți va fi rambursată la returnarea cheii), o cutie de valori unde poți lăsa lucrurile mai importante pe care eventual le ai cu tine. Dacă nu ai nevoie, fuguța la vestiare la schimbat și... la distracție! Vestiarele sunt, evident, separate, pentru femei și bărbați și tot acolo sunt și dușuri și toalete, toate menținute într-o stare bună de curățenie (evident, perioadele foarte aglomerate mai creează dificultăți...). Și dacă ai uitat să-ți iei accesorii pentru plajă sau bălăceală nu-i bai, că tot în zona de la intrare există și un magazin de unde îți poți cumpăra ce ai nevoie – de la costume de baie la creme de plajă și mingi. [Vestiar cu băi, dușuri, cutii de valori.] Pentru distracție ai la dispoziție, pentru copii și adulți, 12 atracții. O piscină pentru copiii cei mai mici, Babypool, cu apă de maxim 20 cm și o suprafață de cam 800 mp, cu tot felul de jocuri, mini-tobogane și personaje din povești. Un loc de joacă acvatic, Waterplayground, tot pentru copii, de vreo 1400 mp, cu apă de 40 cm, cu tobogane și tot felul de instalații pentru distracție. [Raiul acvatic pentru mici...] Pe toboganul Multislide te poți da în același timp împreună cu trei prieteni, dacă toți aveți peste 6 ani și/sau peste 120 cm înălțime; se pleacă de la o înălțime de 8 metri și se alunecă 41, cu aterizare rapidă. River Ride este cel mai larg dintre circuite, deschis, înalt de 5 metri și lung de 50; aici te dai cu colac. În Space Bowl lucrurile deja devin mai serioase – aluneci, te învârți, apoi cazi liber; toată treaba începe de la o înălțime de 11 metri și este permisă doar celor peste 10 ani. În Mega Pipe ai viteză și curbe. Twister te răsucește cu viteză. Pentru Kamikaze trebuie ceva curaj – cobori brusc, de la 11,4 metri, pe o lungime de 50, pe un plan foarte înclinat. În Turboslide ai parte de viteză și alternanță între zone opace și transparente de tub. Super Craterul începe cu un tub închis prin care aluneci lent, pe colac, pentru ca apoi viteza să crească și să te arunce într-un „crater” gigant, în care te învârți în cerc; din el treci în craterul mijlociu, care te conduce spre aterizare. Deși te dai în el pe colac, Side Winder e și el un tobogan de senzații tari – pleci de la 14 metri și aluneci, ca în cădere liberă, de sus jos, de la stânga la dreapta, când cu fața înainte când cu spatele sau într-o parte... de la viteză mare, până când, treptat, te oprești. Black Hole este un tub complet închis, în care te dai pe colac, de la 10 metri înălțime, de-a lungul a 70 de metri, ceva mai lent dar suficient de „provocator”. [...și mari! 🤪] Iar dacă nu-ți place adrenalina, poți pluti alene pe colac, pe lazy river, care înconjoară zona de distracție, lung de 360 m, lat de 3 m și adânc de 1,3 m; pe el treci pe lângă toate piscinele și toboganele, relaxat și vezi tot ce se întâmplă prin parc. Sau, dacă îți place, ai și opțiunea de a lenevi în jacuzzi. [Leneveală pe râul... leneș 😀] În special pentru copii dar nu doar pentru ei, din timp în timp se întâmplă diverse acțiuni de divertisment – animatori, dansatoare, concursuri, mascote, zumba, spumă. [Let's party! 🤩] Iar pentru când lovește foamea, inevitabil și serios după atâta consum energetic 😀, există în incintă un restaurant în regim „plimbă tava”, unde poți rezolva cu succes subiectul. Spațiu generos, dar nu te aștepta la servicii înalte – toată lumea e în șlapi și costum de baie, „vesela” constă în caserole din polistiren, tacâmurile sunt din plastic. Dar mâncarea este bună, porțiile generoase, iar restul serviciilor – servirea, curățenia – sunt cam cât pot fi de bune într-un loc de acest gen. [în timp ce plimbi tava...] Preparatele sunt variate (pe măsură ce trece timpul, inevitabil varietatea se diminuează) și bine pregătite, cu siguranță vei găsi ceva care să-ți placă – de la ciorbă de burtă la mâncare în stil chinezesc (28 lei – 400 g), carne de toate felurile (piept – 28 lei - și pulpe de pui, ceafă și coaste de porc) la grill și la cuptor, mici (6 lei/buc.), șnițele și gujoane de pui, aripioare crocante, cașcaval pane, pizza (punct de servire separat), cartofi copți cu legume, sau prăjiți ori piure (15 lei - 150g), orez cu legume (15 lei – 150 g), salate (13-15 lei), sosuri (2-5 lei), deserturi. Toate oferite cu servire asistată, pregătite pentru a fi cât mai ușor vândute și consumate, pentru ca toată lumea să fie cât mai repede înapoi la distracție 🙂 După ce ți-ai ales tot ce vrei din vitrină, treci pe la casă, achiți mâncarea, iar pentru băuturi mergi alături, la bar; și aici găsești de toate – alcoolice și nealcoolice, cocktailuri, cafea, energizante. Cu maximum 100 de lei își rezolvă bine și foamea și setea doi adulți. Băuturi și diverse gustări mai poți achiziționa și de la cele câteva baruri „împrăștiate” prin tot parcul. E un pic inconfortabil că trebuie să ai la tine un mijloc de plată și nu s-a implementat încă un sistem de tipul brățărilor electronice dar... [...ai de unde alege.] Toate zonele de piscine și atracții acvatice sunt înconjurate de șezlonguri, măsuțe, umbrele și baldachine dar dacă vrei să fii sigur că găsești ceva liber și pe placul tău (într-o zonă preferată), cel mai bine ar fi să ajungi la Aqua Magic cât mai devreme; în zilele de weekend și full-season vine multă lume, iar totul devine ceva mai dificil. [Câtă frunză și iarbă 😊] În Parc sunt câteva baruri (inclusiv unul semi-imersat în piscină) cu o ofertă destul de bogată și la prețuri normale pentru genul ăsta de locație (bere 9-20 lei, cocktails & long drinks 17-25 lei). Iar dacă lenea e mare 😊 poți comanda și plăti (atât băuturi cât și mâncare) la unul dintre cei câțiva ospătari care se perindă printre șezlonguri. [Pool-bar 🤩] Orice ai alege să faci pentru a te simți bine, respectă regulile parcului și indicațiile date de salvamari; totul e făcut pentru ca TOATĂ LUMEA să se simtă bine și să fie în siguranță. Exact când noi intram în parc, am văzut personalul luând probe pentru analize din apa din piscine. Ține însă și de fiecare dintre noi bunul mers al lucrurilor. În povestea unei vacanțe frumoase e loc și pentru o zi (sau jumătate) la Aqua Magic; în special dacă ai copii și dacă mergi în perioadele mai puțin aglomerate.
Bulevardul Mamaia Nr. 334, Constanța 900001, România
Braşov (BV) Activităţi indoor
Închis
5.0 4 recenzii
Aquarmony. Denumirea spune tot, aproape că nu are nevoie de explicații; poate cel mult de adăugiri. E armonie în apă. Sau apă în armonie...? Probabil că nu te gândești la Brașov ca la un oraș unde să te relaxezi plutind, ci mai degrabă urcând munții și mirosind brazii. Dar da, la Brașov există și Aquarmony. Este plutire, este terapie. Este liniște interioară, pace. Nu știm cine a inventat vorba aceea cu „te simți ca un nou-născut” și dacă el/ea chiar știa cum se simte un nou-născut, dar am ajuns să credem că după o sesiune de plutire la Aquarmony... chiar te simți ca un nou-născut – senin, liber, luminos, ușor. [Totul induce o stare de bine.] Dar trebuie să știi în ce te bagi; și la propriu și la figurat. La propriu te bagi într-un bazin cu o soluție cu săruri de magneziu – sare amară, cu magneziu și sulf, cu o densitate unică, foarte crescută și o concentrație de sulfat de magneziu foarte mare, în care PLUTEȘTI! (Nu contează dacă nu știi să înoți.) La figurat „te bagi” într-o sesiune de tu cu tine, pentru 90 de minute. Hmmm...? Ce te sperie mai mult? Chimia sau să stai singur cu gândurile tale? 😉 (Nu te speria, nu te ține nimeni cu forța, stai cât reziști.) [Pluteşti. Tu şi cu tine! 🤩] Bazinele, se află în interiorul unor incinte, în patru variante de dimensiuni, forme și... atmosfere 🙂 În ordinea descrescătoare a dimensiunilor: un bazin de tip cameră de plutire, un bazin de tip cabină de plutire, un bazin în formă de piramidă și un bazin de tip capsulă de plutire. Temperatura soluției de magneziu este identică temperaturii pielii- de 35 de grade – și este menținută pe toată durata sesiunii de plutire (dacă nu stai cuminte și te agiți e posibil să resimți o temperatură mai joasă și devine inconfortabil). Adâncimea apei este de doar 25 cm. Fiecare incintă este separată, are duș propriu și zonă de relaxare (pre și post-plutire, după cum se simte nevoia); ai la dispoziţie papuci, halat şi prosop. [Bazinul tip cameră.] Dacă ești începător și cu frici legate de spații închise, apă, întuneric, singurătate etc., ți-am recomanda să alegi bazinul tip cameră (chiar dacă este cel mai scump), pentru ca experiența de plutire în sine să nu fie (sau să fie cât mai puțin) influențată de alte trăiri. Dacă ai deja experiență... ei bine, poți să mixezi, că la Aquarmony Brașov ai cu ce – cameră, lumini, muzică, piramidă, întuneric, liniște, capsulă... după gust și chef. Există două tarife "standard" și "premium" dar ambele includ acelaşi nivel înalt de servicii, diferă doar "incinta". Cabina, piramida și capsula intră la standard (deși capsula e cea mai... extremă, a fost inclusă la standard, pentru a încuraja doritorii să facă pasul) și o ședință costă 120 de lei; camera este premium iar prețul unei sesiuni de plutire în ea este 160 lei. Experiența de deprivare senzorială se poate produce în oricare dintre ele, în mod egal, tehnic vorbind; doar formele sunt diferite, spațiul este diferit, volumul de aer din fiecare este diferit și dimensiunile bazinului propriu-zis diferă. Confortul psihologic al „plutitorului” e la purtător dar poate fi influențat de toate elementele anterior enumerate. [În interiorul piramidei.] Există și ofertă de abonamente, dacă îți place și vrei să repeți experiența (sentimentul cu care ieși la finalul ședinței s-ar putea să te determine să achiziționezi un asemenea abonament; e o stare ce crează dependență 😉) Pentru cunoscători și experimentați există și posibilitatea unor sesiuni de noapte(!). Pentru lista completă de servicii şi tarife click aici. Pierzi percepția corporală, nu mai ai repere spațiale, perzi noțiunea de timp; experiențele sunt unice și individuale; câți „plutitori”, atâtea trăiri. [Apa este permanent filtrată, dezinfectată cu UV.] Combinația de elemente chimice și fizice rezultă într-o listă lungă de beneficii, fizice și mentale.  Să plutești fără să depui vreun efort înseamnă relaxare fizică totală; imponderabilitate. Relaxare care, evident, se reflectă și la nivel psihic (poate nu chiar din primele minute, dacă ești hiper-stresat, controll-freak etc., dar vine...). [Ceai delicios din partea casei. 😍] Cea mai bună formă de absorbție a magneziului este cea prin intermediul pielii. Aici magneziul este prezent sub forma unei soluții de sulfat de magneziu. Densitatea soluției este măsurată constant la Aquarmony, prin metode științifice, și se stabilește la 1,28 în medie. Sulfatul de magneziu îl mai regăsești în piață și în diverse surse de informare cu denumirea de sare Epsom; ca să știi cum să conectezi datele și să înțelegi de ce... plutirea face bine 😊 În plus, gazdele și atmosfera generală sunt nemaipomenite. Plutesc 😌 peste tot relaxarea, confortul și starea de bine. Dacă vrei să încerci plutirea, este necesar să suni înainte pentru a face o programare la tipul de bazin dorit. 
Strada Maior Ion Cranţa nr. 6, Brașov, România
Eşelniţa (MH) Activităţi outdoor
Închis
5.0 2 recenzii
Dacă ai ajuns pe Clisura Dunării, pe la Eșelnița și îți dorești un pic de adrenalină, ATV FCR este soluția. Îi găsești cu ușurință, pe drumul național DN57, la ieşirea din sat, pe stânga cum mergi spre Cazane dinpre Orşova. Sunt o echipă (Blue Team) de tineri veseli și deschiși (pe noi ne-a impresionat faptul că o parte dintre ei sunt voluntari în cadrul unei fundații care se ocupă de recuperarea copiilor cu diverse probleme sau aflați în situații dificile, unii dintre ei fiind chiar integrați în echipa Blue), care îți stau la dispoziție pentru o mulțime de activități ce includ vehicule de teren – ATV și buggy. [Uşor de găsit, la drumul naţional.] Traseele pentru ATV sunt desfășurate în zonele din apropiere – pe Dealul Eșelniței, Crivița, prin păduri, pe dealuri, pe Valea Eșelniței (traseu de 3 ore); dar se poate ajunge și până la Eibenthal, la Mraconia... chiar şi pe Ciucarul Mic! Se poate face și traseu de o zi până la cascada Bigăr (aproximativ 140 km dus-întors). La cerere se poate organiza și tură cu picnic... întrebați, discutați, oamenii din echipă sunt foarte flexibili. [Toamna, pe Ciucarul Mic.] Noi am testat un traseu mai scurt, de aproximativ o oră, dar foarte ofertant – pârâu, rampe, priveliști, pădure, câini 😒, pante. După o scurtă porțiune pe asfalt prin sat, începe aventura - traseul trece printr-un pârâu, merge spre cimitirul vechi, urcă pe Dealul Bisericii (singura zonă care a „supraviețuit” inundării, aflată în spatele fostei biserici dispărute sub ape) și îți oferă de aici o priveliște până la orizont asupra Cazanelor Dunării (cu puțină imaginație îți poți închipui ce-a fost înainte de lacul de acumulare); urcușul continuă apoi pe coame de deal, ai șanse să te întâlnești și cu turme și câinii aferenți (din fericire în plimbarea noastră nu a fost niciun incident, dar nu a fost plăcut...), trece prin pădure (care la sfârșit de octombrie când am fost noi, avea felurite și uimitoare culori de toamnă 😍) și urcă din nou până la cel mai înalt punct al dealului, de unde poți admira de sus golful Eșelniței; apoi traseul coboară spre sat și după alți câțiva metri buni de adrenalină prin pârâu, revine la punctul de plecare. Concluzia cu care am ajuns înapoi a fost „mai vrem!” 😀 [Traversare de râu.] Poți merge însoțit de unul dintre băieții din echipă dar dacă ești „calificat” poți face un traseu și singur. Opțiunile sunt multe, de la o oră până la cinci sau zece ore, pe niveluri diferite de dificultate. La data documentării noastre prețurile variau de la 125 lei/ATV/oră în extra-sezon și 150 lei/oră în sezon, cu ghid inclus, până la 750 lei pentru o zi întreagă. Și poți alege dintre 13 ATV-uri (de 32cp și 450cc) și două buggy (unul de 500cc și unul de 800cc; pentru ele prețul e 225lei/h în extra-sezon și 250 lei/h în sezon); condiția e să ai permis de conducere. Ţi se pune la dispoziţie casca de protecţie cu ochelari (inclusă în preţ) dar ar fi bine să ai la tine şi ceva îmbrăcăminte anti-vânt şi anti-ploaie; chiar dacă este vară, îţi recomandăm să ai pantaloni lungi şi bluză cu mânecă lungă; şi în niciun caz încălţat(ă) cu şlapi! 😉 [Vedere de pe traseu. 😍] Oricare ar fi varianta de traseu aleasă, ieșirea va fi de neuitat! Zona este foarte ofertantă! E bine să suni înainte pentru o programare şi rezervare. Mergi cu bine!
Strada Teilor 592A, Eșelnița 227195, România
Lunca de Sus (HR) Activităţi outdoor
Închis
5.0 1 recenzie
Dacă ai ales să petreci măcar un weekend pe Valea Ghimeșului, poți să iei în calcul și o plimbare cu ATV-ul. Noi l-am găsit și-l recomandăm pe Robert – ATV Ghimeș sub denumirea comercială – pentru că face activitatea aceasta altfel decât am văzut la alții și asta e de apreciat. Turele lui combină aventura cu istoria, se desfășoară pe trasee bine stabilite și aprobate de autoritățile competente (Natura 2000, asociații de specialitate etc.) și respectă normele de protejare a mediului. De exemplu, în luna septembrie anumite trasee se suspendă, pentru că se desfășoară boncăluitul cerbilor; la fel în luna mai, când este sezonul de împerechere la cocoșul de munte. [Ture organizate cu grijă pentru mediu.] Excursiile ating puncte istorice importante din regiune atunci când vremea și momentul din an o permit – toamna, când turmele se retrag – combină aventura pe ATV cu mersul pe jos (cele lungi, de o zi) și sunt organizate pentru diferite niveluri de experiență. Pot fi ture lungi, de 67-90 km, cu plecare dimineața și întoarcere seara. Dar sunt și trasee scurte, de două ore, aproximativ 30km, pentru debutanți sau, cum spune Robert, de test – nu ia niciodată pe cineva într-o tură lungă dacă nu demonstrează în cea scurtă că are abilitățile necesare, în funcție de care se și stabilește traseul potrivit. Iarna se organizează doar ture scurte, de o oră, cam 18 km dus-întors, din care doar puțin drum forestier. [Experienţă de iarnă...] În turele lungi se ia și pauză de prânz, cu masă tradițională (preț separat). Oferta e variată și include chiar și pachete cu nopți de cazare. Prețurile pornesc de la 150 lei/ATV (traseul de iarnă, de o oră), respectiv 250 lei/ATV (traseul scurt de vară, 2 ore) și includ echipament minim necesar (casca de protecție, plus poncho anti-ploaie când e nevoie și mănuși în sezonul rece). [Siguranţa înainte de toate!] La data documentării noastre erau disponibile pentru închiriere șase ATV-uri și două buggy (prețul pentru buggy este de 300 lei/traseu scurt 2 ore, vară). Pentru traseul scurt trebuie să meargă minim două ATV-uri iar pentru cel de o zi minim trei, deci fie mergi cu un grup fie vei face programare şi vei fi anunţat când se va forma un grup. Pe ATV nu este permis accesul copiilor sub 14 ani (nici măcar ca pasager). Pentru ei se poate lua buggy, dar nu dacă sunt mai mici de șase ani sau înălțimea nu permite prinderea în centurile de siguranță; obligatoriu însoțiți de părinți. [Buggy sau ATV, ai de unde alege!] Noi am dat testul, pe traseul de două ore; și l-am trecut 🙂 și ne-a plăcut. După echipare, instructajul privind siguranța și indicațiile de condus ATV-ul, se alimentează și se pleacă (startul se dă din zona bobului de vară). Ghidul conduce grupul și se merge în șir, cu cel mai neexperimentat dintre driveri în față (un alt lucru important, pe care l-am apreciat). Se conduce doar aproximativ 1 km pe Strada Principală, apoi se iese din traficul intens. Se urcă pe Valea Ugra, pe aproximativ 5 km de asfalt, pe un drum sinuos, cu multe curbe, bun să te obișnuiești cu caii-putere de sub tine; se urcă pe creastă, se ocolesc patru munți, până la o altitudine de 1340m, unde se deschide o panoramă superbă ce poate cuprinde chiar și Munții Făgăraș în zilele senine și cu aer curat, Ceahlăul, Hășmașu Mare cu Piatra Singuratică. [Vedere de pe traseu.] Coborârea este pe măsură de frumoasă, te duce printre brazi, pășuni, fânețe, pe cărări înguste sau pe platouri largi. Finalul include și el o scurtă porțiune pe Strada Principală, până la punctul de sosire (același cu cel de plecare). Traseul nu e unul dificil dar e solicitant, mai ales dacă faci asta pentru prima dată – nu e chiar ușor să ții sub control mica bestie și să o faci să execute ce, cum și când e necesar – pante, rampe, gropi, bălți, pârâuri, pietriș... [O experienţă cu de toate! 🤩] Sfaturi: nu-ți lua cele mai frumoase haine, ai șanse mari să te murdărești (praf, noroi) și ia-ți și ceva gros, un polar, că sus poate fi rece, chiar și vara. În afară de aventura conducerii unui vehicul off-road, e un prilej în plus de a admira natura și a înțelege necesitatea protejării ei. Mergi cu bine!
382/A, Lunca de Sus 537155, România
Mărtiniș - Sânpaul (HR) Activităţi outdoor
Închis
Deși mai peste tot este prezentată ca Balta de la Sânpaul, de fapt sunt două bălți aici, una cu reținere și alta c&r (catch and release), dedicată pescarilor din liga superioară. 😊  Pentru că este cea mai populară, o să începem prezentarea cu balta cu reținere; am marcat pe harta noastră locul unde se află parcarea și cabana de încasare a taxei de pescuit. Pentru a ajunge la cealaltă baltă (c&r), cum vii dinspre sat treci de pin-ul nostru și un pic mai în față pe dreapta o să vezi parcarea și cabana unde faci check-in-ul. [Intrarea pe balta cu reținere...] Cu o suprafață de 17 hectare, balta cu reținere pune la dispoziția doritorilor 90 de standuri pentru pescuit. De fapt, locuri de pescuit, pentru că în afară de o plăcuță pe care scrie numărul „standului” nu există nicio altă amenajare – nu am văzut niciun deck sau ponton iar suporții pentru bețe se așează sau se înfig direct în pământ. În schimb, fiecare stand are saltea de primire iar la comun pentru fiecare câteva standuri este disponibil un foișor cu mese din lemn, un grătar și o toaletă ecologică. [...și unul dintre „standurile” ei de pescuit.] Spre deosebire de balta C&R, la balta cu reținere standurile nu se pot rezerva în avans și se ocupă pe principiul primul-venit, primul-servit. Cei care vin de mulți ani la această baltă susțin că se prinde pește mai bine cu cât ești la un stand mai apropiat de numărul 90. Dar nu e o regulă. Și să nu faci greșeala să ocolești toată balta ca să ajungi la 90; după ce treci de poartă, dacă mergi înainte vei trece pe lângă standuri începând cu numărul 1 iar dacă faci stânga pe cărarea de pe lângă gard, „turul” bălții va începe cu standul standul 90. 😉 [După ce treci de gard alege, înainte sau la stânga. 😉] Biletul de acces costă standard 65 lei și include și 2 kg de pește iar dacă vrei să mergi acasă cu ceva din ce prinzi vei plăti 25 lei/kg de fitofag, crap, cten, respectiv 40 lei pentru fiecare kg de știucă sau somn ce depășește cantitatea inclusă în preț. Pentru caras și plătică nu se plătește nimic, poți să pleci cu tot ce prinzi! Pensionarii și cei care nu vor să aibă incluse cele 2 kg de pește plătesc 50 lei/ziua de pescuit. Zi care începe la 6 dimineața și se termină la 18:45, termenul limită la care trebuie să fii la poartă; dar pentru că la ieșire se cântărește și se plătește peștele reținut, pentru a evita timpii de așteptare inerenți te sfătuim să ieși pe poartă cel târziu pe la 18:30. 😉 Însoțitorii care nu pescuiesc plătesc 15 lei/zi. Odată cu plata biletului, pentru 15 lei poți închiria și un cărucior cu care poți căra bagajele până/de la standul de pescuit. Foarte util dacă vrei să pescuiești pe standurile de pe la mijlocul intervalului. Dacă ai nevoie sunt disponibile pentru închiriere și juvelnice încăpătoare, la 20 lei/zi. Nu uita să citești și regulamentul afișat la cabana unde se plătește, eventual fă-i și o poză ca să-l ai la tine – administratorii bălții țin foarte mult la el și se asigură prin toate mijloacele (inclusiv video cu circuit închis) că este respectat. [Roaba-cărucior, de mare ajutor! ☺️] Spre deosebire de balta „mare” (deși e ceva mai mică, i se spune așa pentru că acolo sunt „monștrii”) balta cu reținere este populată periodic și cu exemplare mai mici. Dar, deși în vizita noastră de documentare nu am văzut niciun pește mai mare de 3 kg, utilizatorul #undemergem care ne-a sugerat pentru documentare bălțile Sânpaul ne-a spus că a prins în balta cu reținere și crapi de 14 kg. Așa că, după cum ți-e norocul... și buna pregătire! 😉 [Dovada că și în balta cu reținere este pește. 😉] Balta catch & release are o suprafață de  16 hectare. Se poate campa și pescui zi și noapte, la căbănuța unde se face „check-in”-ul (adică unde se verifică identitatea celui care a făcut rezervarea) fiind non-stop cineva. Sunt disponibile 26 de standuri, care se pot ocupa numai cu rezervare făcută și plătită online  cu minimum 24 de ore înaintea partidei de pescuit - dacă te prezinți pe baltă fără a avea rezervare nu vei fi primit. În schimb, dacă se face rezervare pentru un pescar și se prezintă doi, diferența de preț se poate plăti și pe baltă, atât cu cardul cât și cu numerar. [Cabana de „check-in” a bălții c&r.] La data documentării noastre, un pescar plătea aici 200 lei/24h (durata minimă pentru care se poate plăti); dacă sunt doi, plătesc 270 lei/24h (maximum 4 bețe). Pentru 100 respectiv 160 lei, partida de pescuit poate fi prelungită cu 12 ore. Pentru însoțitori nu se plătește nimic; spre deosebire de balta cu reținere, unde însoțitor (adică persoană care nu pescuiește) poate fi și bărbat, la balta catch & release toate persoanele de sex masculin care vin sunt considerate default pescari și plătesc taxa de pescuit, însoțitori (fără taxă) putând fi doar prietena/ soția și/sau copilul sub 14 ani ai pescarului. Cu o adâncime medie de 1,5m, balta „mare” de la Sânpaul e cunoscută în toată Transilvania pentru crapii și amurii capitali (unul dintre pescarii cu care am vorbit ne spunea că cel mai mare pește pe care l-a văzut prins aici era un crap de 34 kg), iar pentru pasionații de pescuit staționar se fac populări periodice cu plătică și caras de mari dimensiuni. Accidental, se poate prinde și somn, știucă sau șalău - de dimensiuni impresionante și ei... însă doar dacă intră accidental, pentru că pescuitul la răpitor (spining, nadă vie etc.) nu este permis. Încă o dată: aici, indiferent cât de mare (sau de mic) e, după ce-l prinzi, îl pupi și-i dai drumul! 😊 [Pescar fericit la Sânpaul.] Pentru cântărirea și manevrarea peștelui precum și pentru transportarea acestuia de la/până la apă, sunt acceptate doar saltelele prevăzute cu flotoare si cu plasă ce permite intrarea apei; în cazul în care nu ai o astfel de saltea, o poți închiria de la căbănuța unde se plătește taxa, contra sumei de 20 RON/partidă de pescuit (indiferent de durata acesteia). În prețul partidei de pescuit este inclusă camparea. La fiecare stand este instalată o sursă de iluminat pe timpul nopții și câte două prize de 230V pentru consumatori mici – încărcat acumulatori, telefon, tabletă, laptop, ladă frigorifică mică și iluminat în cort; nu uita să pui în bagaje și un prelungitor cu protecție la umezeală 😉 Pentru curentul consumat în limite decente (consumatori mici) nu se plătește nimic; în schimb, dacă bagi la priză consumatori mari (cafetiere, radiator, plită electrică etc.) se va declanșa o siguranță care va întrerupe alimentarea la priza respectivă... și indiferent de insistențe, alimentarea nu va fi reluată până la părăsirea standului. [Pescari din „liga mare”.] La comun, pentru toate standurile, sunt amplasate 8 grătare și 6 toalete. De la 6 dimineața până la 9 seara doritorii au acces la dușuri comune, peste drum de baltă, în curtea fermei (cere detalii la casier). Năditul e permis pe ambele bălți, doar din baston și racheta de nădire, nu este permisă folosirea navomodelelor sau a bărcilor. Grosimea firului, obligatoriu, minimum 0,30mm (pentru crap) respectiv minimum 0,25 pentru feeder și match; fără bețe telescopice, minciogul trebuie să aibă o deschidere cât mai mare și plasa cât mai fină, pentru afectarea minimă a peștelui scos. Fiecare stand este prevăzut cu saltea de primire...  Repetăm, administratorii bălților țin foarte mult la respectarea regulamentului de acces, pe care te încurajăm să-l citești cu atenție și în special condițiile referitoare la echipamentul necesar pentru pescuitul și manevrarea giganților pe care-i poți prinde aici. Odată intrat la stand se presupune că ți l-ai asumat și pentru orice încălcare a regulamentului administrația își rezervă dreptul de a lua măsuri adecvate, care pot merge până la evacuarea de pe baltă fără returnarea taxei plătite. La intrarea pe balta catch & release (unde condițiile sunt mai stricte), este posibil ca personalul să verifice dacă echipamentul de pescuit din dotare respectă regulamentul iar ce se întâmplă apoi la standuri este supravegheat tot timpul prin intermediul camerelor cu circuit închis instalate în întreg perimetrul celor două bălți. [În prim plan balta C&R, apoi cea cu reținere.] Pe ambele bălți sezonul de pescuit sportiv începe la 1 aprilie și se încheie pe 1 noiembrie.
537175 Mărtiniș, România
Poiana Braşov (BV) Activităţi indoor
Închis
5.0 10 recenzii
Centrul de Agrement şi Divertisment din Poiana Braşov este un loc multifuncţional unde poţi petrece împreună cu prietenii sau familia şi o zi întreagă! Amplasat în centrul staţiunii, Centrul de agrement, divertisment şi conferinţe te aşteaptă cu o ofertă bogată de atracţii şi idei de distracţie:  • 8 piste profesionale de bowling pe care se desfăşoară periodic şi competiţii regionale; două dintre piste au şi adaptări pentru copii; cost 25 lei/joc/persoană.  • 3 mese de biliard destul de bine întreţinute - 35 lei/h/masă  • 4 mese de ping-pong - 30 lei/h/masă  • sală de escaladă cu suprafaţa de 250 mp unde îţi poţi pune la încercare încrederea şi capacitatea de depăşire a limitelor, pe panourile de căţărare cu 3 tipuri de dificultate pentru toate vârstele. O escaladă poate dura de la 30 minute până la peste o oră (în funcţie de condiţia ta fizică) şi costă 40 lei (copii), 45 lei (adulţi); tarifele includ instructajul şi închirierea echipamentului necesar şi obligatoriu (pantofi de alpinism, ham, cască şi dispozitiv de siguranţă).  Atenţie, programul sălii de escaladă este un pic diferit de cel al Centrului: Miercuri-Vineri 13-21, Sâmbătă-Duminică 12-20, Luni-Marţi închis.  Toate acestea sunt la parter, unde se mai află şi o cafenea cu spaţii de relaxare în care poţi consuma băuturi calde şi reci, alcoolice şi nealcoolice, snacks-uri. La demisol este o sală dedicată jocurilor cu fise (6 lei/fisa): simulatoare, arcade-games, un shuffleboard (curling pe o masă din lemn), air-hockey, mini-bowling, pinball; baschet; am găsit aici şi un Pac-Man 😊 La etaj vei găsi un minigolf (singurul din Braşov) cu 9 module şi diverse grade de dificultate, în care poţi face face primii paşi în acest sport; capacitate maximă 50 persoane, 15 lei/ persoană/ oră. Dacă nu ştii regulile jocului, cere informaţii de la personal atunci când închiriezi! Tot la etaj se mai află o sală de conferinţe cu o capacitate maximă de 700 locuri şi un foaier în care se organizează mai mereu expoziţii de artă, de carte, expoziţii itinerante ale marilor muzee din România. Foarte util şi convenabil, mai ales într-o zi ploioasă în care nu prea ai ce să faci altceva în Poiana Braşov: este disponibilă aici o ofertă specială foarte atractivă: abonament de o zi - costă 170 lei/persoană - îţi oferă acces la toate activităţile enumerate mai sus.
Str. Valea Dragă nr. 2A, Poiana Brașov, Brașov, România
Miercurea Ciuc (HR) Activităţi outdoor
Închis
5.0 1 recenzie
Un zbor cu parapanta poate fi o ocazie bună să ieşim din rutină, din zona aceea de confort în care din păcate ne lăsăm prea uşor atraşi... iar dacă se întâmplă să ajungi prin Miercurea Ciuc şi Harghita ocazia asta poartă un nume: Cloud Hunters 🤩 - nici că se putea un nume mai potrivit pentru nişte oameni pasionaţi de zbor, profesionişti şi bine echipaţi! Cristi, unul dintre piloţii de tandem din echipă (cel cu care am zburat noi), este multiplu campion național la zbor liber, iar asta înseamnă că poate manevra o aripă sau o paraşută astfel încât să aterizeze atingând un punct nu mai mare decât o monedă, sau că poate parcurge zeci de kilometri, chiar peste o sută, folosindu-se de curenţi ascendenţi, trecând efectiv de pe unul pe altul... 😎 [O ocazie foarte bună de a vedea de sus toată zona Ciucului...] Baza „Vânătorilor de Nori” este pe muntele Şumuleu Ciuc de lângă Miercurea Ciuc, aici fac şi cele mai multe lansări, mai ales pentru începători. Dar mai sunt şi alte variante din care poţi alege (indiferent de nivelul tău de experienţă), în funcţie de zona din Harghita unde eşti cazat şi de condiţiile meteo: Izvoru Mureşului, vârful Nascalat (unde te poţi bucura şi de o aventură off-road în urcare de pe Valea Ghimeşului) şi vârful Viscol (cel mai înalt din Munţii Ciucului). Fiecare are particularităţile şi farmecul lui, îţi dorim să le faci pe toate!  [... dar şi alte zone din Harghita! 🤩] Deşi eram cazaţi undeva pe Valea Ghimeşului noi am început cu un zbor pe vârful Viscol - era singurul loc din zonă unde se pare că aveam şanse să prindem o „termică” de calitate. Ne-am întâlnit la locul stabilit (coada lacului de acumulare Frumoasa - apropo, foarte frumos, numa' bun de pozat într-o zi senină de vară), ne-am îmbarcat într-un 4x4 şi am început ascensiunea. Şi odată cu altitudinea a început să crească şi bpm-ul nostru 😀 pentru că da ... o făceam pentru prima dată! [Frumos loc de întâlnire!] Dacă şi tu te gândeşti să faci asta, să ştii că merită. Cristi, pe cât de mucalit şi pus pe poveşti a fost tot drumul până sus, pe atât de serios şi preocupat a devenit odată ce a coborât de pe maşină rucsacul imens în care era împachetată parapanta. ["Păi, să mergem!"] Împreună cu colegul lui (salut Istvan!) au scrutat împrejurimile, au făcut planul de zbor, au întins aripa, ne-au echipat şi ne-au făcut instructajul: „Când zic „acum!”, începi să alergi. Atât. De restul mă ocup eu”. Long-story-short, asta a fost tot: „Acum!” ... iar după o smucitură şi câţiva paşi în alergare... ne-am trezit în aer! [„Cam pe-acolo o să aterizăm..."] Pentru că norocul este de partea celor îndrăzneţi 😉 am prins imediat o termică şi am început să urcăm desenând nişte serpentine prin aer (ce bine că nu mâncasem mult la micul-dejun 😀), nu foarte mult, câteva minute, dar numai bine pentru un începător. [Zbor!] Iar apoi, cu siguranţa pe care ţi-o dau câteva zeci de ani de experienţă, Cristi a început să manevreze parapanta către locul de aterizare şi după un „întinde picioarele” am simţit pământul sub picioare. De fapt, sub fund 🙂 Asta a fost tot ce am avut de făcut: vreo 10 metri de alergare şi întins picioarele! În rest, doar plutit, poze, filmat... Cele 12-15 minute de planare au fost de ajuns să experimentăm senzaţia unui zbor liber, să ne învingem teama şi... să începem să ne gândim la următorul! [Şi aterizare.] Preţul unei asemenea experienţe este de 250 lei/persoană, cu un supliment de 100 lei pentru transportul off-road în cazul lansărilor de pe vârfurile Nascalat şi Viscol. Sunt disponibili 4 piloţi deci dacă vrei să te bucuri de o experienţă „în gaşcă”, se poate 😉 poţi veni chiar şi cu prieteni din străinătate pentru că pe lângă română, Cristi vorbeşte şi în maghiară, germană, engleză! [O experienţă memorabilă!] Plata se va face cash, după zbor. În preţ este inclus echipamentul de protecţie (cască) şi filmarea cu o cameră Gopro cu stabilizare; după zbor vei primi pe email tot ce ai filmat în timpul zborului. La telefon se va stabili cel mai bun loc de zburat, în funcţie de starea vremii, prognoze şi de locul în care te afli.  Chiar dacă o să fie în miezul verii, îţi recomandăm să ai îmbrăcăminte cu protecţie la vânt; şi bineînţeles, să ai încălţăminte sport. 
Şumuleu Ciuc, Miercurea Ciuc, România
Eşelniţa (MH) Activităţi outdoor
Închis
5.0 1 recenzie
Dacă ai ajuns la Eșelnița, o (mini) croazieră pe Dunăre prin Cazane e un „must” 😉 indiferent unde ești cazat sau câte zile de vacanță ți-ai luat. Față-n față cu Dunărea, peisaje uimitoare, forme ce-și socotesc vârsta cu veacul. Cel mai frumos defileu din Europa te va impresiona – solemn, clocotitor, etern. [Intrarea în Cazanele Mari ale Dunării.] Noi am ales varianta unui catamaran, împreună cu CPC Nautic. Ni s-a părut mult mai potrivit să ne putem plimba confortabil și încet pe întinderea de apă și printre crestele nobile, pentru a admira pe îndelete peisajul și obiectivele. [Flota de catamarane CPC Nautic.] Au două catamarane de câte 12 locuri iar dacă totuși vrei viteză au și două bărci, una de 7 și una de 12 locuri (cu protecţie antivânt, potrivită şi în perioadele mai reci). Prețul unei plimbări este de 55 lei/adult (25 lei/copil) dacă participă minim nouă persoane; dacă sunteţi mai puţini decât capacitatea, prețul de 400 lei/ barcă, respectiv 450 lei/catamaran se împarte la numărul de pasageri (dar de obicei se ocupă ei să "formeze" un grup). Plata se poate face și prin intermediul aplicațiilor dedicate, dar e de preferat să ai cash. [Pregătiri pentru plecare.] CPC Nautic pleacă de la pontonul pensiunii Septembrie iar pe traseu vei putea descoperi și admira Tabula Traiana de pe malul sârbesc, chipul lui Decebal, mânăstirea Mraconia, Cazanele Mici-Ciucaru Mic, Golful Dubova, Cazanele Mari-Ciucaru Mare, peștera Veterani, peștera Ponicova (intrarea dinspre Dunăre). Iar Cristi, „căpitanul” și ghidul care ne-a condus, știe multe despre fiecare obiectiv și despre istoria și legendele locurilor. Traseul acesta durează 1,5-2 ore, cu tot cu vizitarea grotei Veterani (pentru asta se plătește o taxă modică dacă sunt acolo cei de la parcul natural care o administrează). [Popas la grota Veterani.] La cerere și doar cu șalupa rapidă se poate organiza tură până la Porțile de Fier; treci și pe lângă Orșova și vei afla și toată povestea creării lacului de acumulare și strămutarea localităților. Varianta aceasta durează aproximativ două ore și are aceleași prețuri ca cele de mai sus. [Intrarea dinspre Dunăre în peştera Ponicova.] De ce am spus că „trebuie” să faci asta dacă ajungi în zonă? Pentru că îți oferă o perspectivă unică asupra acestei regiuni din defileul Dunării; nu vei ști pe ce să fixezi obiectivul camerei foto mai repede; interjecțiile admirative se vor dovedi insuficiente; e de-a dreptul copleșitor. Și toate astea nu le vei putea experimenta decât de pe apă (și de pe mal ori de sus, de pe munți, este tot „uau!” dar e un altfel de “uau!”). Mergi cu bine, şi pe apă! 🤩
Eşelniţa, Str. Dunării 1198D, 227195, România
Sovata (MS) Activităţi outdoor
Te întrebi cum ți-ai mai putea petrece timpul în Sovata? Avem noi o sugestie: poți să-l cauți pe Palkó Levente și căluții lui frumoși. Iarna te plimbă cu sania, iar vara cu trăsura. Delia (9 ani în februarie 2023) și băiatul ei, Maci (se pronunță Moți și înseamnă „ursuleț”, 5 ani în februarie 2023) sunt cei doi cai superbi, din rasa Semigreu Românesc, puternici și rezistenți, masivi dar docili, negri ca pana corbului, care în weekend (sâmbăta și duminica) te iau cu ei, dacă vrei, la o plimbare agreabilă... Cel puțin, în tura noastră de documentare ei ne-au purtat pe drumul spre pârtia din Sovata. [Maci şi Delia.] Iarna îi găsești în zona de la baza pârtiei, căci acolo este cel mai sigur zăpadă suficientă și ambient propice unei plimbări frumoase cu sania. Cam 30 de minute, de la parcarea pârtiei în sus, pe un drum forestier, printre copacii ninși, pe malul pârâului Sovata, în clinchet de zurgălăi. Oricât de prietenoasă ți s-ar părea vremea, îmbracă-te bine dacă vrei să te bucuri de o plimbare plăcută. Vei primi și pături (care vor mirosi un pic a cal 😊) în sanie  dar nu te vor ajuta foarte mult dacă nu ai ghete călduroase, geacă groasă, fes și mănuși. Iarna e, totuși, iarnă, mergi prin pădure iar trapul poate contribui la intensificarea senzației de frig. Și e păcat de bani și de efortul căluților, să nu iasă o experiență frumoasă. [Gata de drum. Pardon, de pârtie 😀] Cu sania pot merge maxim 5 persoane dar cel mai confortabil e cu 4 – al cincilea loc e cumva în spate și nu se bucură de acelși confort ca cele de pe banchete. O plimbare costa la data documentării noastre 150 lei și se poate desfășura în intervalul 10-16. [Se aud zurgălăii? 😊] Vara aceiași căluți frumoși te plimbă cu trăsura prin stațiune. Trăsura are 5 locuri iar tarifele se pot afla sunând la telefonul din pagină. „Staţia” de unde pleacă trăsura este în zona giratoriului de la Lacul Ursu (vezi localizarea pe harta din aplicaţia noastră). [Levente şi căluţii lui, în aşteptarea clienţilor.] Fie vară fie iarnă, programări se pot face zilnic între orele 9-20, vorbești cu Ana și stabilești ora din weekend la care să vă vedeți.   Vara este disponibilă și plata cu cardul; doar vara din cauză că sus, în pădure nu este semnal pentru a funcționa POS-ul. 
Sovata 545500, România
Constanța (CT) Activităţi indoor
Închis
Delfinariul din Constanța este un loc din care cu siguranță vei pleca încărcat de emoții. Nouă, cel puțin, așa ni s-a întâmplat. Spectacolul delfinilor este o experiență memorabilă iar delfinii sunt pur și simplu extraordinari. Înotul sincron, salturile acrobatice, jocurile cu mingea sau cu cercul dovedesc abilități excepționale de comunicare și învățare. Nu am avut ocazia să-i cunoaștem pe antrenori, dar suntem sigur că sunt niște oameni deosebiți; nu e la îndemâna oricui să facă ce fac ei. 👏 ┄ Delfinariul face parte din Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, alături de Acvariu, Microrezervație și Planetariu. Delfinariul, Microrezervația și Planetariul se află toate în complexul situat pe Bulevardul Mamaia nr. 255, un loc unde poți petrece o zi întreagă fără să te plictisești. Complexul a luat ființă în 1969. A început cu observatorul astronomic. Delfinariul a urmat, în 1970; a început cu un bazin de vară în aer liber, care funcționa doar vara, care apoi cu finanțare europeană a fost acoperit și în prezent funcționează tot anul, cu un spațiu pentru public de 1350 locuri; se închide doar pentru sărbătorile de iarnă sau atunci când există probleme tehnice ori delfinii nu sunt în stare optimă. ┄ Un loc de asemenea dimensiuni și cu un număr semnificativ de vizitatori zilnic este, fără îndoială, supus multor probleme... Lipsa personalului suficient, combinată cu birocrația și câteodată cu indiferența publicului, fac, uneori, ca anumite aspecte să fie mai neplăcute... curtea pe alocuri neîngrijită, parcarea nu foarte primitoare, clădirile vechi și prea puțin renovate, accesul dezorganizat în sala de spectacol, interacțiunea nu mereu plăcută cu angajații, lipsa unui punct de vânzare a unor produse de bază (apă)... E cu siguranță loc de îmbunătățiri... O atracție foarte importantă dar modest dotată având în vedere potențialul uriaș pe care îl are... [O zi obișnuită la Delfinariu...] În schimb... spectacolul cu delfini e la superlativ. Delfinariul este punctul principal de atracție, mai ales pentru copii. Și pe bună dreptate. Și nu doar pentru copii. Tot spectacolul se urmărește cu gura până la urechi și ochii mari. E o energie unică. Salut cu înotătoarele, piruete, salturi după minge, jocuri cu cercul. Pentru copii o distracție nemaipomenită, pentru adulți, poate, o ocazie de a înțelege mai profund lumea în care trăim și necesitatea protejării ei... Se fac toate eforturile pentru a li se asigura delfinilor condiții cât mai asemănătoare cu cele din mediul natural – apa din bazin este adusă din mare, este analizată periodic și îmbunătățită când e nevoie, pentru un mediu acvatic cât mai aproape de optim. [„Bine ați venit la noi!”] Pentru o funcționare cât mai bună, pentru o desfășurare cât mai bună a programului, pentru menținerea unui mediu cât mai bun, atât pentru delfini cât și pentru vizitatori, e necesară aplicarea și respectarea câtorva reguli... care, când nu sunt bine explicate sau ascultate și înțelese, ajung să creeze nemulțumiri... (cum ar fi să nu se sară peste scaune la ocuparea locurilor, sau să nu se intre în sală cu mâncare)... Deși tentația ar putea fi să te așezi cât mai apoape de bazin, am observat că locurile mai de sus oferă o imagine mai cuprinzătoare. Așa că, atât timp cât ocuparea locurilor este aleatorie (încă un aspect care duce la mici probleme – îmbulzeală la intrare și zăpăceală la găsirea celui mai potrivit  scaun), s-ar putea să vezi mai bine mai de sus. Oricum, cu excepția câtorva (puține) locuri care au vederea parțial obstrucționată de stâlpi, show-ul e dinamic, se vede bine de oriunde. Iar dacă vrei să faci poze, neapărat fă-le fără bliț! Și dacă ai copii, ai grijă de ei, nu-i lăsa să facă ce vor, cum vor... [„Încălzirea” de dinaintea show-ului.] În difuzoare, pe lângă informații de organizare (intrare, ieșire, ocuparea scaunelor etc.) și reguli de conduită (fără mâncare, fără obiecte aruncate în apă etc.), în timpul spectacolului sunt transmise și informații foarte interesante despre delfini – anatomie, mediu de viață, comportament etc. Iar pe pereți sunt o sumedenie de planșe care prezintă familia mamiferelor marine. Deci la final vei pleca nu doar cu bagaj de emoții, ci și de cunoștințe. [Pentru cine vrea, poate fi o experiență educativă.] Intrarea principală la Delfinariu este din bulevardul Mamaia, unde se află și casa de bilete. Pe aici însă se poate intra doar pe jos. Dacă vii cu mașina, o poți lăsa în parcarea aflată în capătul opus al complexului, cu acces tot din bulevardul Mamaia – faci dreapta din bulevard și urmezi drumul asfaltat, apoi stânga și continui până în parcare – dacă ai nevoie, găsești aici o localizare pe Google Maps. Biletele pentru delfinariu (cu reducere pentru elevi, studenți și copii peste 7 ani; copiii mai mici de 7 ani intră  gratuit) se pot achiziționa atât online cât și de la casă; dacă le-ai luat online nu e nevoie să mergi la intrarea principală, le poți scana și la parcare, de unde vei mai avea de mers pe jos cam trei minute până la clădirea Delfinariului.  Biletele la Delfinariu oferă acces și în microrezervația din complex (nu și invers), pe care ar fi păcat să nu o vizitezi, mai ales dacă tot plătești și parcarea. Pentru parcare însă tichetele se pot achiziționa doar online (când am verificat ultima dată costa 37 lei). Este spațiu pentru 200 de mașini, dar în anumite perioade poate fi neîncăpătoare. Atunci, poți folosi și parcarea unui supermarket din apropiere (L...l), cu ocazia asta poți să îți cumperi și ce mai ai nevoie. 😉 [Dacă vii cu mașina, nu veni pe tocuri. 😉] La data documentării noastre erau zilnic trei demonstrații cu delfinii, la 11:00, 15:00 și 17:00 - accesul în sală se face cu 10 minute înainte. În zilele înnoate și dacă delfinii sunt în stare optimă, se mai organizează o demonstrație și de la ora 13;  va trebui să verifici pe site-ul delfinariului, căci   e singurul loc unde se afișează aceste informații. De altfel, toate actualizările privind programul, funcționarea, regulile și orice noutăți sunt pop-up pe websiteul Complexului Muzeal. În zilele noroase de vară, când plaja nu e primitoare, delfinariul poate fi foarte aglomerat și e posibil să nu mai fie bilete disponibile, așa că îți recomandăm să verifici online sau să suni. Nu se fac rezervări; cel mult achiziția online a biletului poate fi privită ca o rezervare (și în același timp face și returul mai ușor – cam 3 zile lucrătoare – dacă e cazul). În sezonul rece, octombrie-aprilie, sunt doar două demonstrații pe zi, de la 11:00 și de la 15:00. [Delfinii și oamenii lor. 😍] În concluzie, încearcă să ignori micile neajunsuri și să te bucuri de aspectele frumoase – delfinii și oamenii lor merită toată aprecierea și admirația.
Bulevardul Mamaia 255, Constanța 900552, România
Râşnov (BV) Activităţi outdoor
Închis
4.93 14 recenzii
Trebuie să faci o vizită la Dino Parc Râşnov, mai ales dacă eşti printre cei care cred că românii nu pot face ceva impresionant - îţi vei schimba părerea: totul aici este gândit până la cele mai fine detalii, care te vor face să trăieşti o experienţă super plăcută! Şi trebuie să îţi aduci neapărat şi copiii, vor fi încântaţi - aproape tot ce se face aici e orientat către ei: multe locuri de joacă, mini-parc de aventură, tot felul de ateliere şi de expoziţii în căsuţele în copaci... [Arca Dinozaurilor.] Odată ce treci de zona de la intrare, cu tot felul de leagăne, case în copaci, o Arcă a Dinozaurilor... şi intri pe traseul de vizitare, te vei întoarce cu 150 de milioane de ani în urmă: fii pregătit pentru un tur de minimum o oră (copiii curioşi îşi ţin părinţii şi 2-3 ore aici) în care vei vedea peste 100 de dinozauri în mărime naturală şi vei afla multe detalii despre fiecare. Şi ca să ştii ce te aşteaptă, vei face cunoştinţă şi cu urmele celor mai mari animale care "trăiesc" aici. 🙂 [Urme de dinozauri.] Prima zonă - Ţara Haţegului - este dedicată dinozaurilor care au fost descoperiţi pe teritoriul României - printre cele mai vechi fosile din lume. [Ţara Haţegului.] Primul lucru pe care l-am remarcat a fost atenţia extraordinară la detalii în realizarea replicilor de dinozauri ... mai ales ochii - dacă te uiţi cu atenţie ai impresia că se uită la tine. Foarte realist! 👌 [Hello, Dino!] Pe traseu vei găsi şi alte surprize: un crater de meteorit, zonă unde rulează un filmuleţ ce prezintă povestea dispariţiei dinozaurilor, un vulcan cu o platformă ce simulează cutremure, tot felul de plăcuţe informative de genul "Ştiai că..." şi nişte binocluri virtuale foarte interesante cu un fel de realitate augmentată aplicată pe zonele spre care priveşti prin ele! [Curios să afli cum erupe vulcanul?] Ne-a plăcut foarte mult atenţia acordată detaliilor, nu ne aşteptam deloc la ceva atât de autentic, nu am văzut nimic kitsch, oriunde îţi îndrepţi privirea vezi lucruri bine făcute şi orientate către vizitatori. [Nişte "puişori" abia ieşiti din găoace...] Ai chiar şi zone de relaxare, cu bănci şi un fel de hamace din lemn: aşează-te, închide ochii şi ... întoarce-te în timp. Te vor ajuta cu siguranţă şi sunetele ce răzbat din pădure, chiar ai senzaţia că pe acolo mişună tot felul de vietăţi - sincer, ni s-a făcut un pic pielea de găină! 😃 [7-Relaxare.jpg] Printre copaci se întrezăreşte şi ceva MAAARE - cel mai mare dinozaur care a trăit pe Pământ, cu un nume foarte sugestiv - Seismosaurus 🙂 - cu o lungime de 45m; este reprodus în premieră mondială în parcul dino din România, împreună cu Hatzegopteryx Thambema- cel mai mare animal zburător descoperit până acum, care se pare că a trăit pe teritoriul actual al României! Dar prin pădure se mai ascund şi alte surprize. Vei găsi celebrul jeep din Jurassic Park, care încearcă să scape pe sub un pod de un zburător feroce, care dă şi din aripi! 🙂 [Scenă din Jurassic Park.] La un moment vei întâlni şi sursele strigătelor de dinozauri ce se tot aud de prin pădure: câteva replici robotizate atât de bine realizate încât unii copii mai mici se sperie binişor ... unul trăgea de tatăl său şi îi şoptea "tati, tati, haide să plecăm de aici" 🙂 Şi pentru că vedetele se lasă văzute la sfârşit, traseul de vizitare se termină cu zona marilor prădători, de unde nu putea să lipsească regele - Tyrannosaurus Rex! [Aleea prădătorilor.] Dino Parc Râşnov este o experienţă foarte plăcută. Atât de plăcută încât te vei da cu greu dus de acolo. De copii nici nu mai spunem: auzi peste tot strigătele lor de încântare, se urcă pe toţi puii de dinozauri (deşi este plin de indicatoare care spun să nu se facă asta; mulţi dintre părinţi ignoră cu talent recomandările), fac poze... încântarea e maximă! Dacă toată activitatea aceasta intensă se lasă cu foame, vei găsi în zona de ieşire o terasă cu view frumos spre pădurea Râşnovului, snack-bar şi restaurant (foarte inspirat numele🙂) unde poţi încheia bine o aventură frumoasă trăită în familie. [Terasa şi snack-bar.] Iar la sfârşit, poţi zăbovi un pic prin magazinul cu peste 1000 de produse şi suveniruri specifice, e imposibil să nu găseşti o amintire drăguţă; preţurile nu sunt nici mici, nici mari - normale pentru o asemenea atracţie. [Nu uita să cumperi copilului un dinozaur! 😀] Tarifele de intrare sunt şi ele destul de ok, mai ales că ai şi tot felul de reduceri: Adult - 53 LEI; Copii (3 - 18 ani) - 39 LEI; Copii (< 3 ani) - Gratuit; Oferte: Studenți/Pensionari = 35 de Lei (este necesară prezantare de documente doveditoare); Grup 10 copii + adult = 300 lei; Grup 15 copii + adult = 450 lei. Sunt disponibile și bilete Combo, pentru 2 zile. Toate biletele pot fi cumpărate și online. Tarifele includ vizitarea tuturor atracţiilor din parc, cu excepţia traseului de aventură (15 lei/tur) și a tirolienei (10 lei). În Atelierul de pictură copiii au la dispoziţie nişte figurine pe care le pot picta; în funcție de dimensiune, figurinele costă între 8 şi 50 lei (sunt incluse acuarele, pensulă, instructaj). Mai poți da o tură și cu Dino Trenulețul - costă 15 lei/pers. sau poți imita spionul tău preferat strecurându-te printre lasere, într-o cursă care îți va pune la bună încercare mobilitate; iar dacă termini tura (care costă 10 lei) cu bine, vei fi recompensat co diplomă de Agent. 🤩 [În Atelierul de pictură.] Trebui să mai ştii că nu poţi ajunge cu maşina până la Dino Parc - o poţi lăsa în parcarea de la baza dealului, care deservește și Cetatea Râșnov (costă 12 lei/zi) de unde îţi recomandăm să urci pe jos într-o plimbare agreabilă; dacă te grăbeşti tare poţi urca cu un fel de remorcă trasă de un tractor (12 lei/persoană/dus-întors, gratuit pentru copii mai mici de 3 ani). [Trenulețul de la Râșnov - o atracție și el.] În sezonul de vârf (iunie-septembrie) şi mai ales în weekenduri este destul de aglomerat. În extrasezon (noiembrie-aprilie) programul Dino Parc este până la ora 17:00. A, şi foarte frumos din partea lor: este permis accesul cu animale de companie! 🤩 dar nu uita punguţa, da?!
Strada Cetății, nr. 36- Râșnov Brașov, Romania, 505400
Lunca de Sus (HR) Activităţi outdoor
Închis
- în curs de documentare - Până vom documenta acest loc, îți împărtășim informațiile aflate până acum, care l-au „calificat” pentru documentare 😊 Ne poți ajuta și tu: dacă ai fost deja (sau după ce vei merge) aici, povestește-ne experiența ta pe scurt, într-o recenzie, ce ți-a plăcut, ce nu ți-a plăcut... orice lucru pe care crezi că ar trebui să îl știm despre acest loc Sugerat. Îți mulțumim! 🤗 [Grup de clienți e-Bike Rent Skigyimes.] Ne-am bucurat să aflăm că, dacă ești pe Valea Ghimeșului și vrei să explorezi dealurile și munții din jur pe bicicletă electrică, acum poți închiria așa ceva din incinta Satului de vacanţă Boroş / Gyimesi Skanzen. Sunt disponibile 22 de biciclete electrice, la un tarif de 100 lei/2 h; dacă vei să te dai mai mult, după cele două ore vei plăti 30 lei pentru fiecare oră suplimentară.  Cei de la e-Bike Rent îți vor propune câteva trasee cu grade diferite de dificultate, din care îl poți alege pe cel care crezi că ți se potrivește cel mai bine; dar poți merge și tu, pe orice traseu vrei! Cu cât sunteți mai mulți cu atât mai bine: dacă sunteți minimum 4 persoane poate merge cu voi cineva din echipă, care vă va ghida în zona prin care vreți să vă plimbați, fără niciun tarif suplimentar!
Valea Boros 65, Valea Boroș 537149, România
Miercurea Ciuc (HR) Activităţi indoor
Închis
4.33 3 recenzii
Agitație? Relaxează-te! Oboseală? Încarcă-te! Unde ai putea s-o faci? La FENYŐ SPA! Dacă ești din Miercurea Ciuc, ai noroc, e lângă tine. Dar și dacă nu ești din Miercurea Ciuc și ești doar într-un city-break aici, într-o călătorie de afaceri sau pur și simplu îți dorești câteva zile de recreere, stare de bine și răsfăț personal, FENYŐ SPA e un loc unde ți-ar putea prinde bine să mergi (e SPA de hotel, deci poți avea astfel și soluție pentru cazare - caută pe site / app Unde Mergem 🔍 Hotel Fenyő). În cursul săptămânii e deschis în fiecare zi de la 10 la 21 iar în weekend de la ora 9 până la 21. Și cel mai bine ar fi să-ți faci programare (clienții hotelului au prioritate). [Cei cazaţi în hotel au acces prin liftul dedicat de la etajul 1.] Biletul porneşte de la 8 euro (echivalent în lei) și îți oferă acces la trei ore de relaxare. Dar sunt diverse variante de plată, în funcție de momentul zilei sau al săptămânii, pachete, abonamente – click aici ca să alegi ce-ți place sau îți convine mai mult. Dacă nu-ți aduci de-acasă, pentru 10 lei primești și prosop iar dacă vrei și halat, costă 20 de lei. Clienţii cazaţi în hotel primesc gratuit halat, prosop, papuci. [Indicatoare către facilităţi.] Ai acces la toate facilitățile – 850 mp de relaxare: piscine (separat pentru adulți – 87mp și 1,2m adâncime și copii – 12mp și 0,5m adâncime), jacuzzi (8 persoane), saune (finlandeză - 90 grade, infra - 60 grade, aburi - 40 grade), cameră de sare, baie cu gheaţă, o zonă cu ciubăre (unul cu apă sărată și unul cu apă minerală) şi încă o saună finlandeză din care ziua poţi privi către grădină iar seara poţi face luminoterapie. ❤️ [Saună cu geam şi luminoterapie.] Plus (tarif extra) masaje, tratamente faciale și corporale – masaj suedez/ relaxare/ balinez/ aromaterapie/ tailandez/ indian etc. (cu prețuri între 80 și 180 lei), efectuate de maseuze din Indonezia; procedurile cosmetice sunt faciale sau corporale, sunt efectuate cu produse cosmetice franțuzești și au prețuri cuprinse între 155 și300 lei - click aici pentru detalii. [Sală de masaj pentru cupluri.] Lucrurile au fost făcute cu mare atenţie la detalii, de la elementele tradiţionale şi lemnul folosite în amenajarea sălii de relaxare din zona saunelor, până la butonul de urgenţă din sauna finlandeză. 👌 [Buton de urgenţă în saună.] Şezlongurile anatomice şi insula de verde viu din sala de relaxare sunt şi ele un bun motiv de zăbavă aici. [Zonă de relaxare cu baie de gheaţă. 😀] Am admirat marmura în care se oglindeşte perfect piscina şi am remarcat obiectele sanitare de foarte bună calitate. [Perete din travertin: oglindă! 😍] Singurul lucru care poate deranja este adâncimea mică a apei din piscină, dar asta o face potrivită pentru cei care doresc să înveţe înotul şi foarte apreciată de familiile cu copii (ceva mai mari) puşi pe bălăceală. Piscina are un duş + două zone de hidromasaj. Cei cu copii foarte mici pot folosi o mini-piscină cu apă de 0,5m. [Momente de familie în piscinuţă.] Ai la dispoziție spații cu vestiare, dotate cu dulapuri închise cu cheie, uscătoare de păr, băi şi duşuri; curățenia este foarte importantă, așa că ți se pun la dispoziție ciupici de unică folosință pentru a ajunge la ele. [Protecţie pentru încălţămintea de stradă.] La recepție primești o brățară pentru acces. Există și o zonă de servire unde, dacă vrei să iei o pauză de la activitățile specifice SPA, poți să bei sau să mănânci ceva – sunt disponibile băuturi nealcoolice (cafea, suc) iar de la restaurant ți se pot aduce gustări ori prăjituri. Va trebui să ai un card sau cash la tine ca să plăteşti, la data documentării noastre încă se lucra la implementarea unui sistem de plată contactless în brăţările de acces. [Meniul de la barul-SPA.] Dacă vii cu maşina o poţi lăsa în faţa hotelului (locuri publice de parcare) sau în parcarea proprie amenajată în spatele acestuia.
Strada Nicolae Bălcescu 11, Miercurea Ciuc 530132, România
Tălişoara (CV) Activităţi indoor
Închis
Când, prin călătoriile tale, te vor purta pașii (sau roțile) prin satul Tălișoara din județul Covasna, fă-ți timp și pentru o vizită la Fierăria tradițională Nagy György. Vei intra într-o lume aparte, pe jumătate trecut, pe jumătate prezent, din care vei ieși un pic mai bogat spiritual; pentru că vei vedea ce înseamnă o meserie dusă, cu pasiune, spre măiestrie, ce înseamnă meșteșug transmis din tată în fiu, respect pentru muncă și pentru creație. Pentru că este un atelier funcțional, recomandăm să suni înainte, pentru a programa vizita, care include și o demonstrație de lucru. [O fierărie tradiţională modernă.] Un atelier tradițional de fierărie adus în zilele noastre, în care puterea omului a fost înlocuită cu puterea motorului, foalele au fost înlocuite cu ventilația, mașina de găurit nu mai este operată manual ci motorizat, ciocanul pneumatic a înlocuit barosul și nici nu este manevrat cu ajutorul aburului ci prin intermediul motorului. Tehnica însă a rămas aceeași ca acum mai bine de o sută de ani – nu cu laser, nu cu presă, nu cu sudură, nu cu matriță. [De la schiţă...] György este proiectant și executant; în atelier este totul – masa de desen, focul, nicovala, sculele (pe care tot el și le face). Balamale, porți, felinare, scaune, bănci, sfeșnice; comenzi sau produse pentru expoziție; restaurare; dacă e din fier, György îmblânzește, modelează, înfrumusețează. Spune că pentru a crea ceva din fier e nevoie, ca și atunci când vrei să cucerești o femeie, de timp și răbdare 😊 Fiecare lucrare e unică și personalizată. Iar priceperea lui este recunoscută și apreciată inclusiv peste granițe, numele fiindu-i menționat în 2020 într-o publicație de profil din Germania (pe care cu mândrie ne-a arătat-o). [...la produsul prezentat cu mândrie!] 1.100 – 1.200 grade este temperatura la care se lucrează materialul. Dar fierarul nu are nevoie de termometru, deja știe „din ochi”. Că a învățat de tânăr, de la tatăl lui, cel care a construit atelierul, în ‘71. Născut în ‘72, György a crescut în atelier. Și spune că a primit talentul de la Dumnezeu. Dar onorează și tradiția meseriei și înaintașii. [Fier forjat pe bune.] Pentru asta a amenajat într-o altă încăpere un mic muzeu, sub forma unui atelier de sat, din urmă cu 100-200 de ani, în care se pot admira obiecte și scule de fierărie, fotografii vechi ce evocă munca dintr-un atelier de fierărie de pe vremuri, evoluția în meserie, diplome vechi. Nu lipsesc mașina de găurit manuală și foalele, care, dacă ar fi cazul, ar putea chiar fi încă folosite, cu toate că au pe puțin 115 ani vechime (pe o încrustație în lemn se poate citi 1903). Dacă te țin mușchii, le poți încerca; György spune că munca de fierar este foarte bună împotriva colesterolului și împotriva depresiei și asigură un somn bun 😉 Mai este expus și un strung, fabricat în 1919 la Viena și o stră-stră-bunică a plăcii de păr, cu care probabil domnițele de odinioară își creponau cosițele. Câte ceva atractiv pentru fiecare vizitator 🙂. [Piesă de colecţie, află-i povestea de la György!] Vizitele se pot face doar cu programare (în timpul programului de lucru afişat pe această pagină), optim pentru minimum 5 persoane, maximum 15. Un tur include și o demonstrație practică (în urma căreia noi, pentru că am fost cuminți, ne-am ales și cu un suvenir 😍). Totul durează aproximativ o oră – o paralelă între prezentul și trecutul meseriei de fierar, o incursiune interesantă într-o lume altfel destul de necunoscută. Vizita are şi un cost în funcţie de mărimea grupului, întreabă despre asta când faci programare. 
Tălișoara nr. 36, 527058, Covasna - România
Eşelniţa (MH) Activităţi outdoor
5.0 1 recenzie
Grădina de corzi şi aventură de la Eşelniţa este, pe scurt, o foarte interesantă experienţă pe care o poţi oferi copiilor sau prietenilor tăi dacă ajungeţi pe Clisura Dunării. Asta este concluzia pe care am tras-o după ce am documentat instalaţia oarecum ciudată construită din bârne masive la marginea unei pădurici de la intrarea în Eşelniţa şi după ce am stat de vorbă cu cei care se ocupă, foarte bine, de ea. E o instalaţie pentru testat curajul şi pentru depăşit limite, foarte ingenios gândită şi amenajată, în care se pot întâmpla două lucruri: fie pleci repede, resemnat şi poate un pic frustrat că nu ai reuşit să treci nici prima “probă”, fie petreci ore întregi la înălţime în hamul asigurat de corzi, pe toate probele şi provocările de pe traseu. Şi mai trebuie spus ceva: nu e recomandat să vii aici singur, vino cu copiii, cu prietenii, cu vecinii de la pensiune... cu cât mai mulţi cu atât mai tare e distracţia! Noi am numit-o Survivor de Eşelniţa! 😀 ["Brief" de bun venit.] Totul începe cu celebrul “zid de la pompieri” - proba cea mai grea pe care o au de trecut pompierii în teste; este un perete din lemn pe care va trebui să îl traversezi ajutat de colegii din echipă, pentru că da, la Grădina de corzi este vorba în primul rând de echipă - copiii tăi, grupul cu care ai venit sau... omul din staff care te asigură, te consiliază şi te ajută să rezolvi provocările. Iar la Zid poţi cu brio verifica vorba “unde-s mulţi puterea creşte”: cu cât sunteţi mai mulţi în echipă (ideal minimum 6 dacă sunteţi neantrenaţi) cu atât vă va fi mai uşor să îl treceţi, ajutându-vă unul pe altul şi de propriul corp! Este singura probă care se face fără să necesite alt echipament de protecţie/asigurare în afară cască. Interesant cum la un simplu zid te poţi distra atât de mult şi cum ai ocazia să îţi depăşeşti (sau nu) nişte prime temeri... [Unde-s mulţi puterea creşte... pe zid! 😍] Apoi, vă aşteaptă “domnul Costel”, care îţi va face cu adevărat încălzirea aici 😀 Costel este de fapt un... cauciuc prin care, formând un lanţ uman (minimum 4) ţinându-vă de câte o mână, trebuie să treceţi fără să îl atingeţi cu vreo mână. [Provocarea #costel 😀] Iar după Costel urmează treburile serioase pentru care aţi venit aici: primiţi echipamentul complet de asigurare (ham şi căşti) + espadrile pentru căţărare (la cerere) şi sunteţi invitaţi la panoul de antrenament (atât pentru adulţi cât şi pentru copii, cu prize mai mici, adaptate pe mărimea palmelor). [Panoul de antrenament...] Aici vă veţi obişnui cu înălţimea şi veţi învăţa poziţiile de căţărare, de coborâre, ce să faceţi, cum să faceţi ca să urcaţi cât mai mult şi cât mai uşor, pe zona superioară dreaptă prevăzută cu nişte prize semi-profesionale, abordabile. “Profesioniştii” se pot distra la un alt panou, prevăzut cu o surplombă destul de mare. [...şi cel pentru "ambiţioşi"! 🤩] Înălţimea creşte progresiv şi ajungi la “Scara lui Iacob”, unde va trebui să te caţări pe nişte grinzi din ce în ce mai groase şi din ce în ce mai depărtate. Este o altă probă care poate fi trecută mai uşor în echipă, de data asta de doi, care se ajută, se trag, se ridică, se împing, îşi fac scară... găsesc modalităţi prin care să ajungă cât mai sus, la ultima bârnă, unde se află şi recompensa: un clopoţel la care poate fi anunţată victoria! 😀 [Scara lui Iacob, tot o probă de echipă! 😍] O altă probă de doi, foarte interesantă şi ea, este cea de “paralele”: două bârne pe care se pleacă separat, fiecare pe bârna lui, ajutaţi de cablul de siguranţă; la întoarcere se schimbă drastic treaba: nu te mai ajuţi de cablul de sprijin ci de colegul/colega de probă, sprijinindu-vă şi susţinându-vă reciproc. Bârnele se mişcă, încrederea e cum e... 😀 [Sprijin pe umeri!] Iar cireaşa de pe tort este Trapezul, la care va fi o adevărată realizare şi doar să ajungi 😀 căţărându-te pe scara din frânghie - nu e aşa uşor cum pare prin filmele cu piraţi 😉. Odată ajuns pe bârna de sus, provocarea cea mai mare este să te arunci în gol încercând să prinzi trapezul în mâini, aşa cum poate ai văzut că fac acrobaţii la circ! 🙂 ["Cum, acolo sus trebuie să mă caţăr?" 😀] Totul se face sub asistenţa oamenilor din staff, care te sfătuiesc şi te menţin permanent asigurat în corzi dar în funcţie de cât de pus “pe treabă” este grupul, clienţii sunt lăsaţi (asistaţi) să se asigure şi între ei, find şi asta o probă interesantă a gradului de încredere pe care îl au unii în alţii. Cum ar fi să vii aici cu şeful care te-a bătut la cap acum câteva zile şi să fie la "mâna" ta în timp ce el se caţără la 4-5 metri înălţime? 😉 [1, 2, 3 şi... trapez! 🙂] Cei de aici sunt pregătiţi să asiste pentru parcurgerea întregului traseu şi doar a unei singure persoane dar crede-ne, va fi mult mai fun să vii cu un grup: puteţi petrece şi o zi întreagă aici, plus că pentru grupuri se aplică şi oferte de genul 9+1! 😉 Tariful standard este 50 lei/persoană în care este inclus echipamentul, asistenţa şi tot ce te ţine să faci din traseu; plus o apă sau o băutură răcoritoare/persoană.  Dacă vrei să te dai cu bicicleta, costă 20 lei/pers. şi sunt disponibile vreo 30 de biciclete mountain-bike; pentru grupuri se organizează şi bike-tururi în împrejurimile Eşelniţei, unele chiar foarte palpitante! [Cu bicicleta prin păduri şi peste ape! 😍] Timpul necesar parcurgerii tuturor celor 10 aparate variază de la 45 minute până la câteva ore, în funcţie de vârstă (de obicei copiii/adolescenţii se descurcă mai bine 😊), pregătirea fizică şi mărimea grupului. Ne-a plăcut că staff-ul nu grăbeşte pe nimeni ci dimpotrivă, cu tact şi încurajări, îi ajută pe participanţi să treacă peste fiecare moment care pare... de netrecut! Bună treabă, Radu! (Radu este proprietarul Grădinii şi şeful echipei din care câteodată face parte şi Luca, băiatul lui de 14 ani - la fel de pasionat şi de atent ca şi tatăl lui!) [Luca, la asigurare.] Pe lângă traseul de “corzi”, aici te mai poţi distra cu tot felul de alte jocuri, cu mingi, sărituri cu coarda... unele “inventate” pe loc de staff (cu experienţă serioasă în domeniu) pe specificul grupului vostru, mai ales dacă vă “ghicesc” că sunteţi puşi pe distracţie 😉 E un loc pe care îl recomandăm cu căldură şi pentru team-building-uri în care se doreşte un pic de lucru aplicat pe management de proiect... chiar şi de conflict! 😊. [Jocul cu mingiuţe. 😍] Grădina de corzi are şi o grădină de vară, o terasă unde te poţi răcori la un cico sau o bere, poţi mânca ceva snack-uri sau poţi stabili un fel de picnic, dacă suni înainte de a ajunge şi te pui de acord cu ce vii şi ce pot ei prepara la faţa locului. Poţi face şi comandă la pizzerii sau restaurante din zonă, pentru a-ţi fi livrate aici. [Bar de vară.] În sezonul de vară Grădina este deschisă zilnic de la 10:00 la 22:00 dar în perioadele caniculare (când nu prea-ţi arde să faci efort în miezul zilei) se poate prelungi până spre miezul nopţii, graţie instalaţiei de nocturnă. În extrasezon (octombrie-aprilie) Grădina de corzi şi aventură funcţionează doar la solicitare prealabilă. Recomandarea noastră este ca indiferent de sezon să nu mergeţi înainte de a face o programare la telefon, cu atât mai mult dacă sunteţi un grup mare şi doriţi servicii suplimentare: program personalizat, catering, mâncare, ture de drumeţie sau cu bicicletele... chiar şi de noapte (sunt puse la dispoziţie lanterne frontale, rucsaci - echipament complet pentru până la 24 persoane, ghid de grup) tarif 20-30 lei/pers., în funcţie de lungimea traseului şi mărimea grupului. 😍 Începând cu vara lui 2022, se organizează aici şi tabere de copii cu tot felul de activităţi opţionale iar pentru adulţi team-buildinguri, fiind pusă la dispoziţie o cabană cu două camere duble + două camere cu câte 10 paturi suprapuse, 2 băi (fiecare cu câte 3 chiuvete, 3 cabine de duş şi 3 wc-uri) + o sală pentru activităţi unde se poate şi mânca. Preţurile încep cu 200 lei/pers. (pensiune completă în sistem catering, cazare şi activităţi). Sau dacă se doreşte doar cazare, se poate închiria toată capacitatea (24 locuri) pentru 1000 lei/noapte. [Camera cu paturi suprapuse.]
Eșelnița, România
Lunca de Jos (HR) Activităţi outdoor
Închis
Ai visat vreodată că zbori? O sesiune cu parapanta e modul în care îți poți face visul să devină realitate. Îți place adrenalina? Un zbor cu parapanta îți dă o doză cu efect pe termen lung. La început s-ar putea să strigi „mi-e frică!!!” dar la final sunt șanse mari să spui „mai vreau!!!” Valea Ghimeșului din Harghita e un loc bun pentru acest tip de experiențe; cu pante nu foarte înalte și curenți prietenoși, versanții din regiune oferă condiții prielnice, indiferent de nivelul de „zburător” la care ești. ["Pista" de decolare.] Gyimes Fun este mai mult o dorință decât un nume comercial. Cu „baza” la Lunca de Jos, și cu „piste de decolare” oriunde curenții sunt potriviți, piloții sunt pregătiți să-ți ofere senzația vieții, fie vară, fie iarnă; activitatea asta este pentru ei mai mult pasiune și mai puțin afacere. O pasiune pe care o împărtășesc bucuroși și altora. „Hai, hai, să prindem termica!” îi auzi. Nu știi ce e aia, dar intri în stare, că pare important... Pe măsură ce te apropii de punctul de plecare, inima îți bate din ce în ce mai tare. Când încep să te echipeze, genunchii deja nu te mai ascultă... Parcă vrei să renunți, dar parcă nu... Și când e prea târziu să mai dai înapoi, la semnul pilotului începi să alergi! Speri să nu te împiedici... Hopa! Nu mai atingi pământul! Ba da! Ba nu! O fi bine ce faci...? Nici nu mai contează, pentru că... zbori!!! Da!!! Zbori!!! Ieee!!! ["Vezi uliul ăla? Pe acolo o să ajungem şi noi!"] Ești total „out of control”, așa că nu ai decât să te bucuri de ceea ce ți se întâmplă, de priveliște, de senzații, de imponderabilitate, de ideea că, uite, ești mai sus decât uliul ăla! Și, deși ușor amețit, ești mai relaxat... Dar... pilotul te anunță că trebuie să te pregătești de aterizare. Aaa... „ce repede, parcă aș mai fi vrut un pic...” Dacă și curenții țin cu tine, poți să ajungi pe la 15 minute de zbor (mai mult chiar nu e recomandat, pentru că sunt șanse să ți se facă rău de mișcare). Urmezi indicațiile, și aterizați cu bine. Ce mândru ești de tine! Ai făcut-o și pe asta! Deși tu n-ai făcut nimic; cel mult ai stat cuminte și ai ascultat și executat instrucțiunile. Toată „treaba” o face pilotul. Știe, are experiență.  [Eşti pe mâni bune!] Istvan de la Gyimes Fun are peste 25 de ani de practică, este multiplu campion național la diverse probe de profil, a făcut parte din lotul național și a participat la campionate europene și mondiale; a urcat pe podium de mai bine de o sută de ori; și este și instructor autorizat de zbor. La data documentării noastre, o tură de zbor în tandem cu parapanta costa 250-350 lei, în funcție de locul de desfășurare și nevoia de transport (dacă te descurci singur să ajungi la locul de decolare și să pleci de la locul de aterizare, prețul e mai mic). Locul de desfășurare depinde de zona unde te afli dar și de starea vremii. Sunt patru piloți în „escadrilă”, deci poți merge cu încă trei prieteni. Nu trebuie să-ţi baţi capul cu echipament de filmare, îţi va fi pusă la dispoziţie o cameră HD şi vei primi pe email tot ce vei filma/fotografia! Zborul cu parapanta este activitatea principală dar se pot organiza și ture cu bicicleta, drumeții sau schi de tură; tarifele diferă după nivelul de dotări tehnice necesare (bicicletă proprie sau închiriată) și numărul de persoane participante (se discută la programare).
Valea lui Antaloc 537154, România
Lunca de Sus (HR) Activităţi outdoor
Este că nu te-ai mai plimbat cu căruța de când erai mic? Sau... te-ai plimbat vreodată cu căruța? Indiferent care este răspunsul, dacă ajungi în zona Văii Ghimeșului, îți sugerăm să o cauți pe Timea și să programezi o asemenea plimbare. [Un vizitiu veritabil şi doi cai superbi.] Pentru 200 lei cinci persoane se pot bucura, din mersul cailor și legănatul căruței, de imaginile rurale de pe Valea Gârbea (pe aici am fost noi dar sunt disponibile şi alte trasee). Caii sunt superbi, căruța confortabilă iar Timea super-drăguță și cu o mulțime de povești la purtător despre împrejurimi și localnici; ar fi ideal să însoțească și ea grupul, căci István (soţul Timeei şi vizitiul de serviciu) nu vorbește română. O tură durează o oră - o oră jumătate, în funcţie de opriri şi de traseul ales. [Pe Valea Gârbea. 😍] În gașcă, în doi sau în familie, printre dealuri, pe drum de țară, o oră din ziua ta de vacanță poate fi foarte frumos petrecută în natură, admirând peisajul. La capătul traseului, dacă nimerești în perioada potrivită, ai ocazia să te delectezi cu niște zmeură, direct din zmeuriș, mai bună decât orice variantă de supermarket. [Bufet gratuit de zmeuriş.] Iarna căruța este înlocuită cu sania, cu acelaşi tarif pentru o tură de aprox. o oră, 200 lei (maxim 4 persoane). [Cu sania pe Valea Ghimeşului.]
Lunca de Sus nr. 462, 537155, România
Sâmbăta de Jos (BV) Activităţi outdoor
Închis
5.0 2 recenzii
Dacă încă nu iubești caii, după o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos îi vei adora. O vacanță în județul Brașov (sau poate Sibiu, că e aproape), trebuie să includă pe lista de obiective (pe care o poți întocmi inclusiv în aplicația noastră 😉) și acest loc. Vei pleca încărcat de energie și cu inima galopând 😍 de încântare. Deși nu are ca obiectiv principal activitățile cu și pentru turiști, ci reproducerea, creșterea, ameliorarea materialului genetic și dresajul superbei rase de cai Lipițan, porțile Hergheliei Sâmbăta de Jos sunt larg deschise și pentru turiști, oamenii de acolo făcând loc în programul lor și pentru vizite ghidate și programe de dresaj cu public. [Dincolo de porţi este o lume a cailor!] Noi am avut bucuria de a petrece acolo mai bine două de ore grozave (nu ne mai dădeam duși) în ciripit de păsărele și tropăit de copite și în compania unor oameni dedicați și pasionați, care ne-au spus o mulțime de lucruri frumoase și ne-au arătat cât de minunate sunt aceste ființe, caii și ce lucruri extraordinare se pot face cu ei. Am aflat că rasa Lipițan are la origini de fapt mai multe rase – cai andaluzieni, cai italieni, cai de origine daneză și cai arabi. A fost creată în Slovenia, la Lipica, în 1580 pentru necesitățile cavaleriei și nobilimii habsburgice; un cal rezistent și de anduranță, cu mers de paradă, cu o alură armonioasă și elegantă, blând. Rasa Lipițan este rasa folosită la Școala de Înalt Dresaj de la Viena; o rasă inteligentă, care învață foarte repede comenzile și nu le uită repede. Ca o recunoaştere a calităţilor acestei rase, în 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, reunit la Rabat, în Maroc, a decis înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Tradițiilor de creștere a cailor de rasă lipițană din cele 7 țări (Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Italia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria), în care acest patrimoniu este păstrat activ și neîntrerupt. [Mânji de Lipiţan.] Mânjii Lipițan se nasc închiși la culoare (negru, murg, roib) și cu trecerea timpului se deschid, marea majoritate (95-96%) devenind albi, cu sau fără puncte de culoare închisă. Evidența mânjilor se face prin metode și pe criterii foarte precise, în funcție de linia mamei, cu simboluri distincte și indicativi adoptați la nivel internațional; cu detalii exacte, pe perioade de timp/vârstă – culoare și particularități de culoare, talie, perimetru toracic etc. Iepele și mânjii sunt ținuți într-o secție separată, care se poate și ea vizita iar dacă perioada e potrivită (aprilie-mai) poți să vezi mânzișorii în primele săptămâni de viață.  [Liniile de sânge ale Lipiţanului.] La Sâmbăta de Jos se cresc șapte linii de sânge ale rasei: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola și Tulipan. Timp de minimum trei generații nu se permite existența unui ascendent comun. Există aici armăsari pepinieri și pentru montă publică (prezentarea ni s-a făcut aproape științific), cel mai bătrân fiind născut în 1998, cu nume „tehnic” Conversano 35; dar bineînțeles că toți caii au și nume „de botez” 🙂 - Fulgușor, Snow, Pluto. Un singur armăsar din efectiv a fost castrat și este utilizat pentru plimbare. [Cai în perioada de "pubertate".] Până la trei ani caii trăiesc într-un regim de semi-libertate, cu toate elementele apropiate de viața sălbatică – ierarhii, apă din râu etc. La vârsta de trei ani dau probele de calificare și în urma lor sunt repartizați pe categorii, în funcție de caracteristicile pe care le au, mers, temperament – armăsari de reproducție și pentru montă publică iar iepele pentru reproducție și pentru vânzare. Dezvoltarea indivizilor continuă însă mult și după această vârstă, cu importanta contribuție a dresorilor.  Herghelia Sâmbăta de Jos este o instituție de stat; aparține de Romsilva. Sunt mai multe asemenea herghelii în România dar singura care crește Lipițan de culoare albă este cea de la Sâmbăta de Jos și este cea mai mare din țară (se mai crește Lipițan și la Beclean, dar acolo se merge pe cel de culoare neagră/vânătă). Scopul existenței ei este menținerea rasei, constituind un fond genetic; dar caii din această herghelie participă și la concursuri, sunt multiplu-campioni, național și internațional. Iar cumpărătorii ce vin aici nu sunt doar din România.  [Lipiţani în concurs.] Domeniul pe care se regăsește herghelia a aparținut familiei Brukenthal, 3200 ha, concesionate de Împărăteasa Maria Tereza a Austriei, pentru 99 de ani. După moartea ei, contele a căzut în dizgrație, solda i s-a redus și domeniul a avut și el de suferit. În 1872 a decedat ultimul descendent și totul a revenit Fundației Evanghelice din Sibiu. În cadrul complexului hergheliei se află și Castelul Brukenthal, declarat monument de arhitectură, parte a patrimoniului național dar din păcate neglijat și aflat într-o stare avansată de degradare (am înțeles că există niște intenții în privința lui; sperăm să se și materializeze). [Ruinele Castelului Brukenthal.] Herghelia a fost înființată în 1874, în vremea împăratului Leopold al II-lea, pentru motive strict practice, militare în principal. Caii erau „rezervați” exclusiv pentru nobili. Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial caii au fost transferați în Ungaria. În 1920 statul român a reînființat herghelia, cu 3 armăsari pepinieri și 22 de iepe-mamă și ea funcționează fără încetare de-atunci, în 1970 ajungând la un efectiv impresionant de aproape 1000 de capete. Herghelia se autogospodărește, asigurând hrana pentru cai, în condiții de calitate atent supravegheate. [Trofee, diplome, fotografii.] În incintă există și o mică expoziție cu trăsuri (cu care se pot face plimbări sau pot fi închiriate pentru evenimente – cu atelaj complet) și una cu imagini de la evenimente, trofee de la concursuri de atelaje, șei, toci.  Grajdul are și un sistem audio care prezintă herghelia și rasa și care este utilizat atunci când sunt mulți turiști și nu pot fi toți insoțiți individual; altfel, în limita posibilităților turiștii sunt conduși, li se explică ce văd. În afara vizitei ghidate, poți asista, dacă nimerești orele potrivite, și la ședințe de dresaj. Georgiana, „artistul” din spatele “paradelor” de care sunt capabili caii, este un om atât de pasionat de ceea ce face și îi plac atât de mult locul și împrejurimile încât a renunțat la viața „de capitală”, la Circul de Stat, și a venit să se ocupe de ce e mai bun în țara noastră în materie de cai. Un „recipient” atât de mic încât te miri că are curaj să se apropie de impunătorii armăsari, dar un suflet mare-mare și de esență tare, în ale cărei mâini nărăvașii devin niște pisoi 😍 [Georgiana şi unul dintre "protejaţii" săi. 😍] Cu buzunarele pline de recompense, fiecare exact pentru un anumit cal, de un anumit nivel, cu anumite gusturi, a fost primită „cu urale” de cum a intrat împreună cu noi în grajd; „vibe-ul” printre cai a devenit imediat unul special când ea a început să-i strige pe nume, să-i alinte, să le vorbească pe limba lor, cu fiecare în parte după caracter, personalitate și trăsături individuale. Ne-a impresionat de-a dreptul abordarea ei și modul în care interacționează și cunoaște fiecare cal în parte – un cal e rece, altul e mămos, fiecare reacționează la emoții, au chiar și expresii faciale; când le cere ea, cască, râd, „răspund” la întrebări; bineînțeles că dacă există și o recompensă, cu atât mai bine. Ba și dacă nu le cere ea să facă ceva, ei fac „din oficiu”, că știu că au șanse să primească ceva bun. ❤️ Se organizează periodic (în ultima sâmbătă a fiecărei luni) și spectacole de dresaj, clasic și cu atelaj;  (pentru date certe, sună la herghelie sau consultă lista de tarife şi activităţi). Dar și un antrenament obișnuit poate fi suficient de spectaculos, mai ales pentru ochii profani ai vizitatorilor și mai ales dacă e un antrenament de dresaj, cu un cal care nu este începător (noi am avut bucuria unui exercițiu cu carusel de patru cai; am fost norocoși). Ne-a plăcut că la antrenament a asistat discret, pe o bancă, chiar directorul Hergheliei în timp ce îşi mânca sendvişul de prânz; iar în discuţia pe care am avut-o ulterior cu el am înţeles cât de dedicat este cauzei Lipiţanilor de aici. Respect, domnule Drăgan! 👏 [Antrenament cu public.] În prețul standard al biletului - 13 lei adult/copil (gratuit pentru copii <6 ani) - sunt incluse: vizitarea grajdului cu cei aprox. 50 de armăsari de reproducţie, sport, agrement, montă publică; expoziţia de trofee harnaşamente şi sculpturi; mica expoziţie de trăsuri (inclusiv o sanie); secţia de iepe mamă cu aprox. 100 de exemplare + mânji. Toate astea pot dura cât vrei tu, poţi să te plimbi pe tot domeniul, poţi fotografia caii... La data documentării noastre nu se organizau activităţi de călărie sau de plimbare cu trăsura. [Râul de pe domeniul hergheliei.] Subliniem faptul că Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos nu este un loc unde să-ți duci copilul să călărească pentru prima dată sau chiar și adult fiind, să iei prima lecție de călărie, doar pentru că e la modă „să te dai cu calul”. Aici lucrurile sunt la un alt nivel. Și poate tocmai de asta este un loc cu atât mai mult interesant. Un loc cu profesioniști, unde caii sunt utilizați la cel mai înalt nivel al capacităților lor și al potențialului rasei. Un loc pentru cei care iubesc și admiră cu adevărat caii. Și cumva sperăm să rămână așa.
Strada Principală nr. 45, Sâmbăta de Jos 507264, România
Mamaia (CT) Activităţi indoor
Închis
Dacă ești în vacanță la Hotel Iaki și ești pus(ă) pe răsfăț total, o vizită la iaki SPA e musai. Dar și dacă nu stai la Hotel Iaki poți să mergi, căci accesul e permis și celor din exterior. Iar răsfățul e recomandat oricum 🙂 Iaki SPA nu e chiar, sau doar, un loc pentru hidroterapie (Sanitas Per Aquam) ci un loc pentru tot felul de „terapii” și cu tot felul de facilități, menite să-ți dea o stare de bine – de la piscină la masaj, de la gym la epilare laser, de la hammam la tratamente cosmetice. [Recepția centrului SPA.] Starea de bine începe încă de la intrare, unde te întâmpină personalul prietenos, lumina și muzica relaxante. Cu o suprafață de peste 1500 mp, ai unde evada pentru chiar și o zi întreagă de confort, îngrijire și înfrumusețare.  Dacă vii din hotel, poți să „te echipezi” din cameră și ajungi în zona SPA confortabil, pe un culoar dedicat, suspendat și acoperit, astfel încât să nu ai contact cu eventualele temperaturi neplăcute din exterior (odată ajuns în clădirea centrului SPA va trebui să cobori un etaj ca să ajungi în recepție (nu sunt indicatoare)... Dacă nu ești cazat la Iaki, accesul la SPA se face cu ușurință, din parcarea hotelului. Ambele variante te duc la recepția centrului, de unde ești direcționat către zona preferată (recomandat ar fi să ajungi cu măcar 20 minute înainte de ora programată, ca să ai timp pentru procedurile de înregistrare). [Culoarul-pasarelă de legătură între hotel și SPA.] Centrul de wellnes Iaki are o așa-numită „zonă umedă”, unde se află piscina semiolimpică încălzită, o saună umedă și două uscate, fântână de gheață, jacuzzi, hammam. De la odihnă pe șezlonguri confortabile la cursuri de înot individuale sau de grup, poți să-ți oferi momente de odihnă sau sesiuni active. Poți plăti accesul pentru o zi, nelimitat, la piscina interioară, jacuzzi, saune, fitness; costă 145 lei/zi/adult, copii 6-11 ani 69 lei/zi; copiii cu vârstele până în 5 ani beneficiază de gratuitate. Sau, dacă ești rezident, îți poți face abonament. Click aici pentru tarife și abonamente. În zona de wellnes poți alege între fitness și tratamente cosmetice faciale sau corporale. Click aici pentru SPA menu. [Răsfăț la hammam...] Dacă ți-ai programat un tratament poți aștepta într-o sală dedicată, unde poți începe deja procesul de relaxare 🙂 - ai șezlonguri confortabile, lumină difuză și chiar și o mică bibliotecă. Sălile pentru proceduri sunt impecabile – gândite perfect pentru o experiență cât mai plăcută, de la lumină la temperatură, la muzică, la aromele care inundă spațiul. [...și „well-being” în camera de relaxare 😍] Tratamentele Yon-Ka, de exemplu se bazează pe produse create în Franța, ce conțin extracte din plante și uleiuri esențiale, care energizează și echilibrează atât pielea cât și spiritul. În combinație cu un masaj al spatelui și umerilor, ai rețeta perfectă pentru decontractare, eliberare de stres, îmbunătățire a stării generale și a aspectului. Ne-a încântat atenția la detalii; de exemplu, în cadrul procedurilor, pentru un confort cât mai bun, sunt folosite prosoape încălzite, atât pentru a acoperi corpul cât și pentru sprijinul capului. [Tratament facial.] Au fost concepute și programe speciale (ritualuri), care combină mai multe proceduri și produse. Spre exemplu, Oriental Delight: timp de 90 de minute te abandonezi pentru o împachetare corporală cu unt de shea și de argan, un masaj relaxant cu ulei cald de migdale dulci, plus un tratament facial cu miere și ulei de argan. E mai bine decât pot spune cuvintele... 😊  Iar după tratament, ca să te „readaptezi” la viața obișnuită 🙂 poți să mai stai un pic în sala de relaxare, cu un ceai și un album de artă sau... pur și simplu să mai stai un pic... 😊 [O experiență memorabilă... și pentru el!] La Iaki Spa mai găseși Iyashi Dome, o terapie japoneză tradițională de detoxifiere profundă a organismului cu multiple alte beneficii pentru sănătate, CooLifting, un tratament inovator de lifting care promite că în 5 minute îți întinerește pielea cu 5 ani 😊 dar și Intraceuticals, terapia preferată a Madonei și a altor vedete din showbusiness. [Saună japoneză, cu efecte spectaculoase!] Dacă îți dorești formă fizică, ai la dispoziție zona gym – cu o sală de fitness foarte bine dotată, cu echipamente de cardio sau de forță, unde te poți antrena individual sau cu instructor; și o sală de spinning, unde poți participa la o sesiune organizată. Poți face asta pe ședință (acces inclus în taxa de acces SPA), sau, dacă ești rezident, poți sa-ți faci abonament. Așadar, client Iaki Hotel sau nu, serviciile și personalul profesionist de la Iaki SPA îți asigură relaxarea. Mai ales dacă respecți SPA etiquette 😉.
Bulevardul Mamaia, Constanța 900001, România
Băile Seiche (HR) Activităţi outdoor
Închis
Dacă ești prin zona Odorheiu Secuiesc - Băile Seiche și vizitezi Parcul Mini Transilvania, atunci îți dăm un extra-sfat: nu uita sã vizitezi și Insect Park. Nici nu trebuie sã găsești o altă parcare, fiindcă insectele gigantice le vei găsi exact lângã Parcul Mini Transilvania.  😉 După cum am aflat la data documentării, este singurul parc de acest fel în România, iar un alt lucru interesant e că în Europa este al doilea, deci merită o vizită! Biletul de intrare îl poți cumpăra atât de aici cât și de la casa de bilete a Parcului Mini Transilvania (dacă intri și acolo, vei beneficia de o reducere 10% la biletul de aici 😉). Dupã aceea poate să înceapă aventura de descoperire a machetelor insectelor uriașe. Când spunem uriaș, crede-ne că sunt chiar enorme, majoritatea având 2 metri înălțime! 😍 [Intrarea în lumea insectelor uriașe.] Porțile către lumea insectelor se deschid de obicei pe la jumătatea primăverii. Când am fost noi sezonul de vizitare s-a deschis în mijlocul lui aprilie. Intrând în parc, prima machetă cu care te vei întâlni este scorpionul, care nu numai cã mișcã, mai și scoate sunete - e fantastic, dar și înfricoșãtor. Și oriunde te vei uita vei găsi tot felul de insecte, printre care amintim gândacul cu tentacule atât de lungi încât parcă ating cerul, buburuza, furnica, călugărița, fluturașul etc. Însă descoperirea celor 18 insecte robotizate ți-o lăsăm ție. 😉 [Atenție la... scorpion! 😊] La aceste dimensiuni vei avea posibilitatea de a studia mai amănunțit structura acestor minunății ale naturii. Dăm și o sugestie: dacă ești profesor și vrei să ții o oră de biologie excepțională sau  copilul tău acum învață despre insecte la școală, atunci locul vostru sigur este aici!  Machetele sunt plasate pe un deal, simulând habitatul natural al insectelor. Tocmai de aceea îți recomandăm ca dacă e ploaie, să parcurgi cu atenție parcul, fiindcă poteca poate să fie alunecoasă, cum este natura. 😉  Procedura de amenajare a parcului încă mai continuă, dar bazându-ne pe aspectul „fratelui mai mare” Mini Transilvania, putem fi siguri că echipa Legendarium va continua să-l îmbunătățească, pentru a oferi cele mai bune condiții posibile pentru vizitatori.   Biletul de intrare în Insect Park costă 25 lei/adult, respectiv 15 lei/copil, gratuit pentru copiii sub 3 ani.  Biletul pentru pensionari costă 15 lei.   Grupurile de minimum 10 persoane beneficiază de reduceri: Adulți: 22 lei - Copii / pensionari: 13 lei. Nu uita că ultima intrare în parc se face cu o oră înainte de închidere.
Judeţul Harghita, localitatea Băile Szejke, strada Orbán Balázs, nr. 184
Poiana Braşov (BV) Activităţi indoor Activităţi outdoor
Închis
Dacă nu ai echipament și/sau vrei să capeți mai multă experiență în ale schiului/snowboardingului, Interski ar trebui să fie primul loc în care să vii când ajungi în Poiana Brașov. Găsești tot ce îți trebuie aici, de la consiliere în alegerea echipamentului cel mai potrivit pentru tine și închirierea acestuia până la lecții de inițiere sau aprofundare cu instructorul care se pliază cel mai bine pe nevoile tale... Dar să le luăm pe rând. Pe partea de Rent, din ce am văzut noi până acum în Poiană, Interski se diferențiază detașat prin calitatea echipamentului, încă din primul sezon de funcționare (2012) promisiunea făcută clienților fiind că nu vor găsi nimic mai vechi de 2, maxim trei sezoane; iar tot ce se va aduce aici pentru închiriere va fi nou, cumpărat în lichidări de stocuri ale marilor magazine de profil 😮  atât schiurile cât și clăparii, boots și accesoriile! [Branduri și calitate de top.] Un alt lucru pe care nu l-am mai văzut pe la alte centre de închirieri din Poiană e că echipamentele de schi/snowboard sunt oferite în trei game, potrivite pentru toate nevoile și nivelurile de experiență ale clienților: Standard (un pic mai vechi și ceva mai mult folosite), Premium (cu o tehnologie mai bună și materiale de calitate care includ și ceva lemn, titan sau carbon care le fac să vibreze mai puțin și să fie mai ușoare, mai confortabile, cu un radius mai mic, pentru viraje mai rapide; majoritatea sunt introduse în oferta de rent în sezonul respectiv, maxim în cel anterior; recomandate nu doar celor de nivel intermediar ci chiar și începătorilor 😉) și Race, pentru avansați – majoritatea vârfuri de gamă de la producători consacrați, nu doar schiurile ci și bețele, clăparii (cu flex 115-130) chiar și câteva modele omologate FIS (pentru competiții) – cele mai scumpe din ofertă. [Pentru cunoscători 😉] În total, pe cele 3 categorii sunt disponibile aprox. 100 de seturi pentru snowboard și 350-400 de seturi pentru schi. Personalul te va consilia în alegerea celui mai potrivit echipament pentru tine, din cele trei game. De asemenea, dacă ești începător vei fi ajutat să încalți clăparii, să-i închizi cum trebuie, îți vor fi ajustați ochelarii și legăturile de schi pe mărimea/greutatea ta... tot ce trebuie ca să te bucuri cât mai bine de echipamentul închiriat. [Ajustare echipament și accesorii.] Încălțămintea cu care ai venit și un eventual mic bagaj (rucsac, geantă) pot fi lăsate în centru, gratuit. Pentru bagaje mai mari se plătește o taxă. Dacă închiriezi echipament pentru mai multe zile, îl poți lăsa gratuit peste noapte aici; de fapt, când aduci setul de echipament la sfârșitul zilei, dacă te-ai obișnuit cu el, ți-a plăcut și te-ai simțit bine în el, îl poți rezerva iar personalul ți-l va „bloca” gratuit până a doua zi la ora 11 – e un avantaj foarte mare dacă nu ai mașină, nu va trebui să îl iei cu tine la hotel sau să-l cari prin autobuz până jos în oraș... așa cum se întâmplă când închiriezi un set de echipament pentru mai multe zile, în majoritatea celorlalte centre. 👌 Există și un serviciu de garderobă, 30 lei/noapte - dacă ai echipament propriu și nu vrei să-l mai cari până în oraș sau până la hotel, îl poți lăsa aici peste noapte și îl poți lua a doua zi când vii la pârtie. [Ajutor pentru copii și începători.] Recomandat este să închiriezi set complet (clăpari, schiuri, bețe, respectiv snowboard, snowboots); pentru adulți prețurile pentru o zi de închiriere sunt: Standard 100 lei, Premium 130 lei, Race 200/250 lei. Pentru copii sunt disponibile doar seturi Premium, la 80 lei/set/zi. Dacă ai nevoie, poți închiria separat accesorii ca ochelari/ cască/ mănuși pentru 30 lei/buc./zi – adulți; copii 20 lei/buc./zi; chiar și pantaloni sau geacă de schi, 50 lei/zi – îți va fi mult mai bine pe pârtie decât în blugi și geaca ta cu puf 😉 În vizita noastră de documentare am văzut cum clăparii sunt dezinfectați/igienizați cu soluții profesionale, după fiecare folosire. 👌 La fel ca în majoritatea centrelor de închirieri, vei plăti același preț (pentru o zi) indiferent de ora la care iei și predai echipamentul; dar e foarte important să te încadrezi în program, altfel e posibil să trebuiască să îl predai a doua zi, cu „penalitatea” corespunzătoare. [Clăparii sunt curățați și dezinfectați după fiecare utilizare.] Mai recomandăm Interski și pentru întreținere și service echipamente - un atelier mare, modern, apreciat de foarte mulți schiori din zona Brașovului. De la mici reparații de care se întâmplă să ai nevoie când ești la schi și până la pregătirea echipamentului între sezoane, de la montaj legături (100 lei), căntuire și ceruire tălpi (100 lei), până la full-service - inclusiv rectificarea tălpii (190 lei). Există inclusiv un serviciu de rectificare profiluri, cu un utilaj foarte performant, o chestie de finețe pentru schiorii de nivel avansat. 😉 [Service cu dotări de top.] Școala de schi și snowboard Interski are permanent 7-8 instructori full-time, cărora în perioadele full-sezon li se mai adaugă încă pe atâția colaboratori part-time, toți acreditați ISIA (nivel internațional) și AMPSR (Asociatia Monitorilor Profesioniști de Schi din România), pregătiți permanent pentru a oferi servicii nu doar la un înalt nivel calitativ ci și într-un mod cât mai distractiv și plăcut. Tarifele pornesc de 160 lei/oră (în perioada vacanțelor 190 lei) de persoană, cu instructor privat și pot coborî la 100 lei/oră/pers., pentru grupuri mai mari de 4; la fel ca și la celelalte școli, în tarife nu este inclusă contravaloarea punctelor la instalațiile de cablu, atât pentru cursant cât și pentru instructor; dacă închiriezi și echipament, având în vedere că îl vei plăti pentru toată ziua îl poți păstra ca să mai exersezi după ce se termină ora/orele cu instructorul. [Pe mâini bune. 😍] Programul școlii este același ca și cel de la Rent, teoretic poți merge direct ca să cumperi cursuri dar recomandarea noastră este să suni și să programezi cu măcar 2-3 zile în avans. Așa vor crește șansele să găsești cel mai potrivit instructor, atât pentru nivelul dorit (de la inițiere până la aprofundare) cât și pentru vârsta (au avut cursanți între 2 și 67 ani) și... personalitatea cursantului; dar și ca să te asiguri că vei putea avea același instructor, în cazul în care vrei să iei mai multe zile consecutive. Pentru programări online, click aici. Foarte important: găsești toate aceste servicii la doar 50m de stațiile de  plecare ale Telegondolei și Telecabinei Kanzel! 
Drumul Sulinar 1, Poiana Brașov, România
Mamaia (CT) Activităţi outdoor
Închis
La Mamaia, pe lacul Siutghiol, se află unul din puținele locuri din România unde se poate face ski nautic și wakeboarding într-un Cable Park pe 5 și pe 2 stâlp, de la inițiere până la nivel de performanță. Dar este și un loc unde, de la mic la mare, te poți distra cu prietenii sau cu întreaga ta familie, într-un parc acvatic plutitor, pe o plajă plutitoare sau poți face tot felul de activități nautice, de la plimbări cuminți cu barca, la vâsle sau la pedale, până la ture cu skijet-uri, bărci cu motor și aterizări distractive în apă de pe saltele tractate în viteză (Banană, Rocket, Zmeu). [Cele mai importante lucruri într-un parc acvatic plutitor 🙂] Odată intrat în parc și ales cel mai potrivit pachet, după ce primești brățara care contorizează timpul (mare grijă de ea, dacă o pierzi te costă 100 lei!) și ți se face un foarte scurt instructaj (în esență: nu sări în cap și nu înota sub gonflabile 🙂), în vestiar vei primi vesta de salvare, pe care este obligatoriu să o porți tot timpul (o poți scoate doar când stai pe șezlong la plajă 😉). Am văzut că după ce sunt returnate, vestele sunt dezinfectate într-o soluție slabă de cloramină 👌 În vestiar ai acces la dulap încuiat, cu PIN. Și ne-a plăcut că dacă ai uitat să-ți iei la tine, îți este pusă la dispoziție soluție de protecție solară; folosește-o, chiar dacă soarele se mai ascunde după nori! 😉 Și tot ca pont, dacă poți, adu-ți ciorapi speciali pentru suprafețe gonflabile, cu talpă cauciucată – s-ar putea să îți prindă bine pe suprafețele alunecoase de aici; dacă nu, fii atent la ele! [Plaja și cel mai mare traseu de gonflabile plutitoare din România...] Elementul central de atracție (mai ales pentru copii) este cea mai mare plajă plutitoare din România (aproape 6000mp), cu o capacitate de 500 persoane. Multe jocuri, obstacole, trambuline... e un adevărat rai acvatic pentru copiii de orice vârstă sub forma unui traseu wibit; construit în Germania, are o lungime totală de peste un kilometru, cu variante diferite ca grad de dificultate, fiecare de forma unei litere... astfel încât formează cuvântul MAMAIA 😍 [...văzute și de sus 😍] Singura limită pentru acces este cea de vârstă - minim 6 ani 😊 Costă 50 lei/1h, 70 lei/2h (+15 lei pentru fiecare jumătate de oră depășită) sau 120 lei pentru toată ziua dar atenție, trebuie să te decizi de la început ce pachet vrei! Sunt disponibile și family-pack-uri pentru 3 sau 4 persoane, la 330 respectiv 430 lei pentru o zi întreagă. În tarife este inclus acces în zona de șezlonguri (unele cu parasolar) și te poți da, fără să ieși în larg, cu hidrobicicletă, caiac sau stand up paddle board. [Ambarcațiuni și zona în care te poți da cu ele, incluse în biletul de intrare.] Cu ajutorul brățării electronice primite vei putea ieși/intra în parc, dacă ai vreo urgență sau vrei să mergi să mănânci. Dar poți mânca și la fast-food-ul din incintă, cu un meniu care cuprinde salate, burgeri, pizza (pentru ea s-ar putea să aștepți un pic mai mult), înghețate + băuturi răcoritoare (inclusiv fresh-uri) și bere; din ceea ce am văzut, toate la prețuri normale pentru un asemenea loc. [Fast-food cu terasă.] Dacă vrei să te plimbi nemotorizat pe lac, pentru 60 lei/h poți închiria caiace gonflabile (care ni s-au părut mai stabile decât cele din fibră) și niște hidrobiciclete sub forma unor lebede și unicorni, cu 4 locuri și un mic tobogan care cu siguranță va cuceri eventualii pasageri copii 😄 [Cu lebăda pe lac 😍] În schimb, amatorii de sporturi nautice motorizate pot închiria bărci cu motor, mai mici (350 lei/30 min sau 550 lei/h) sau mai puternice (500 lei/30 min sau 700 lei/h) dar și Jet Ski-uri; poți alege din trei variante pe cele mai potrivite abilităților și experienței tale – tarifele sunt unice, de la 300 lei/15 min până la 750 lei/h și includ un scurt instructaj. Pentru a le închiria și a te da cu ele trebuie să ai un act de identitate în format fizic și trebuie să fii major (și bineînțeles, ai nevoie de permis); vei semna și o declarație de asumare a riscurilor. Sugestia noastră: cât copiii se joacă în parcul gonflabil, profită și fă o tură cu barca sau jet ski – meriți și tu un pic de distracție, nu? 😉 Cei mai puțini aventuroși pot încerca o tură în catamaranul din flota JT Watersports. [O parte din flota JT Watersports Mamaia.] Dar dacă toate cele prezentate mai sus pot fi văzute (și făcute) și prin alte părți, Cable Park-ul de aici este unul dintre puținele din România și cel mai mare dintre ele (cel puțin la data primei noastre documentări), o investiție de câteva milioane de euro a unui important om de afaceri din zonă. Sunt două zone, cablul pe 2 stâlpi pentru inițiere și începători și cel pe 5 stâlpi, cu un traseu olimpic, de peste un kilometru, destinat celor care fac ski nautic sau wakeboarding (pe placă) la nivel avansat, inclusiv cu obstacole. [Mamaia Cable Park.] În zona de 2 stâlpi poți pune pentru prima dată wakeboard-ul (placa pentru apă) în picioare, sub supravegherea unui instructor, într-o ședință de 10 minute (nu îți face probleme, va fi de ajuns pentru o primă dată! 😄) pentru care vei plăti 40 lei/copil și 50 lei/adult + închiriere echipament 30 lei/copil, 50 lei/adult. Vei învăța lucrurile de bază: cum să te ridici, cum să te menții în picioare și cum să (încerci) ai o poziție corectă pe placă. Iar dacă îți va plăcea, poți programa lecții ulterioare de câte 30 minute, pentru care vei plăti în cursul săptămânii (L-J) 230 lei pentru copii, respectiv 270 lei/adult + cost echipament, menționat mai sus; în weekend lecțiile sunt un pic mai scumpe: 270 lei/copil, 320 lei/adult. Din ce am înțeles, pentru a ajunge să stăpânești bine mișcările de bază vei avea nevoie de 7-8 ședințe. Iar mulți, mai ales dintre turiști, revin de 2-3 ani pentru a se perfecționa. Nu există limite de vârstă, am văzut copii de 5-6 ani care învățau iar instructoarea de serviciu ne spunea că a avut și un „începător” de 70 ani 😊 Este necesară programare prealabilă (poți folosi telefoanele din pagină), de preferat cu câteva zile înainte. [Deși casca și vestuța erau mai mari decât ea, nu se lăsa 😊 Bravo! 👏] Pe cablul „mare” intră doar cei care stăpânesc foarte bine placa, independent, fără să aibă nevoie de asistență. Aici, în afară de eventuale câteva sfaturi pe care ți le poate oferi operatorul cablului înainte de a începe, odată intrat pe traseu ești pe cont propriu. Poți parcurge traseul de unul singur sau în tandem, cu partener(ă). Pentru condiții și tarife, sună la numerele din pagină sau click aici! [O parte din traseul mare.] Atunci când am întrebat cu privire la calitatea apei din lacul Siutghiol, ni s-a spus că aceasta este controlată săptămânal astfel încât să se încadreze în limitele admise iar toate activitățile din parcul acvatic sunt supravegheate de salvamari, instructori și operatori de cablu certificați. Complexul acvatic este deschis sezonier conform orarului prezentat, atât timp cât apa din lac are o temperatură confortabilă, de prin iunie până pe la jumătatea lui septembrie; cel mai bine sună înainte de a merge acolo, ca să verifici dacă este deschis. Pe timp nefavorabil (furtuni cu fulgere, ploi torențiale, vânt puternic) parcul este închis.
Bulevardul Mamaia, Constanța 900001, România
Miercurea Ciuc (HR) Activităţi outdoor
Miercurea Ciuc este unul dintre puținele municipii din România care au o pârtie de schi, amplasată în Șumuleu Ciuc, o veche localitate devenită în 1959 cartier al orașului. Pe Șumuleu Mic (Kis Somlyó) multe generații de pasionați ai sporturilor de iarnă din zonă au pus pentru prima dată schiurile în picioare iar mulți localnici încă își amintesc cu nostalgie de iernile frumoase în care se adunau și „băteau” dealul cu picioarele (pe vremurile când nici nu visau la mașini de bătut zăpada), iar apoi se dădeau pe pârtia care până prin 2006 avea doar un cablu, de care se agățau cu niște cârlige ca să fie trași la deal sportivii din clubul de schi local... Apoi totul a căzut în uitare, până prin 2011, când a fost preluată de o afacere de familie hotărâtă să facă treabă bună aici. 😊 [În timpul lucrărilor de amenajare din 2012.] Astfel, locul a devenit cu adevărat o pârtie abia în 2012, când noii administratori au pus în funcțiune teleschiul monopost cu o lungime de 370m, au adus ratracuri și au amenajat o pistă dificilă „neagră”, destul de abruptă, cu o lungime de 370m. Doi ani mai târziu a fost amenajată și pista ușoară „albastră” dedicată începătorilor, cu o lungime de aprox. 950m. Iar de atunci lucrurile au intrat pe un făgaș bun: au fost aduse din ce în ce mai multe tunuri de zăpadă, s-a construit barul panoramic, s-au îmbunătățit pantele pârtiilor, s-a instalat o nocturnă... [Primul sezon la Kis Somlyó SKI.] De obicei, pârtia se deschide în preajma Anului Nou când, chiar dacă nu prea (mai) ninge ca în alți ani, frigul specific Depresiunii Ciucului permite producerea de zăpadă artificială. Iar cu ninsorile care mai vin pe parcurs, cei de aici reușesc să mențină cele două piste până pe la jumătatea lunii Martie. 👌 [Pârtia Albastră, în 2015...] Lucrurile sunt simple: cumperi cartelă și după ce treci prin turnichet, vei fi ajutat să te instalezi pe rozeta teleschiului de un membru al echipei. Până ajungi în vârf, ai tot timpul să evaluezi pârtia neagră pe marginea căreia vei urca iar dacă decizi că e abordabilă, poți ieși din teleschi pe dreapta ca să cobori pe ea. Dacă nu, ieși pe stânga și vei intra pe pârtia albastră, care te va duce lin, poate prea lin dacă ești schior de nivel intermediar 😊, înapoi la bază. Și gata, asta este tot. [...și în 2024 😍] Deși este una dintre cele mai scurte pârtii pe care am avut ocazia să le încercăm până acum, Șumuleu ne-a părut de un farmec aparte. Poate datorită amabilității oamenilor pe care i-am întâlnit aici, poate datorită încărcăturii spirituale a zonei (Șumuleu Ciuc este loc de procesiune pentru comunitatea catolică din Transilvania), poate datorită panoramei pe care ți-o oferă asupra Ciucului și împrejurimilor lui... sau poate pentru toate aceste motive. [View de pe pârtia neagră. 😍] Când este destulă zăpadă, în perioada vacanțelor pârtia este deschisă zilnic între orele 10:00-21:00, iar în restul perioadelor se deschide la ora 14:00 în cursul săptămânii, weekendul păstrând programul lung. Prețul unei urcări este același pe tot parcursul zilei, inclusiv după ce se înserează și se aprinde instalația de iluminare. 👌 Sunt disponibile cartele de 2, 4 și 8 ore, cu prețuri cuprinse între 55 lei (copii, pensionari)/75 lei (adulți) și 75 lei (copii, pensionari)/100 lei (adulți). Sunt disponibile și cartele cu puncte, cu prețuri începând de la 45 lei/65 lei pentru 10 urcări. Află mai multe informații la telefonul din pagină sau click aici. Pârtia de la Șumuleu Ciuc face parte din programul Ski Harghita, în care poți achiziționa un ski-pass ce poate fi utilizat la 12 pârtii în 6 destinații de schi din județul Harghita. Atenție, spre deosebire de cardurile emise de KisSomlyó SKI cu care o urcare te costă un punct, cu cele de la Ski Harghita te costă 2 puncte; asta doar pentru că pe cele două carduri punctele au costuri diferite de achiziție. [Pe pârtia de inițiere copii.] Există un centru de închiriere echipament, care ne-a plăcut că poate fi folosit pe post de vestiar și de cei care cu vin echipament propriu. Iar mai jos, peste drum de pârtie este și o școală de schi dedicată copiilor, coordonată de o asociație (KidSport) foarte apreciată și cu rezultate foarte bune în pregătire, atât pentru cei vreo 300 de membri înregistrați cât și pentru cei care iau cursuri de inițiere. De altfel, mai tot timpul vei vedea pe pârtia neagră mulți sportivi, unii chiar de performanță, care au reînceput să vină aici pentru antrenamente.  La KidSport se poate schia chiar și când nu este zăpadă, pentru că au și o pârtie artificială.  Sunt disponibili și monitori de schi & snowboard pentru adulți, poți cere informații la numerele de telefon din această pagină. [În centrul de închirieri ne-am putut schimba încălțămintea 👌] La data documentării noastre amatorii de săniuș se puteau da, pe răspunderea lor, doar pe o porțiune neamenajată aflată lângă pârtie. Dar se are în plan aducerea unor sănii speciale ce pot fi atașate la teleschi și care pot fi închiriate și folosite în anumite intervaluri ale zilei pe pârtia pentru începători! 🤩  În barul panoramic se servesc gustări, băuturi calde, băuturi răcoritoare, alcoolice. Ca să ajungi la el se urcă mai multe scări așa că dacă te gândești să mergi cu un cărucior pentru copii... fii pregătit pentru un pic de efort. Dar merită, lângă el este amenajat și un mic loc de joacă pentru cei mici. Dar și o terasă unde cei mari pot savura o băutură în timp ce stau cu ochii pe ei. 😊 La parterul barului vei găsi și toaleta, în care am remarcat buna curățenie. [Băuturi calde și... view 😍] Parcarea de la baza pârtiei este gratuită dar nu este asfaltată, așa că de multe ori se face noroi iar drumul de la mașină până la pârtie poate fi o mică aventură, mai ales dacă mergi încălțat în clăpari. Când e aglomerat și mașina trebuie lăsată un pic mai departe, ar prinde bine ca cei care schiază să fie lăsați întâi cu tot echipamentul cât mai aproape de intrarea pe pârtie și abia apoi șoferul să parcheze unde găsește loc 😉 Sau rămâi în bocanci, ia-ți echipamentul și mergi în căbănuța unde se află centrul de închirieri, te poți băga în clăpări acolo. [Cu un pic de noroc poți parca chiar la baza pârtiei.] Turnichetul de acces la teleschi un pic cam înghesuit și treaba asta cu parcarea sunt singurele puncte slabe pe care le-am constatat aici. Dar vei uita de ele când vei ajunge sus, la capătul teleschiului, și te vei bucura de o frumoasă panoramă asupra Depresiunii Ciucului iar dincolo de culme, asupra locului unde se desfășoară de Rusaliile catolice cel mai important pelerinaj catolic din România, la care în 2019 a participat însuși Papa Francisc. [Începutul coborârii pe pârtia albastră, cu Șumuleu Mare în față.] Sugestie: indiferent cum te aduce navigația, noi îți sugerăm să faci dreapta imediat după Bazilica de la Șumuleu și să mergi la pârtie pe strada Șumuleul Mic; pentru că  în perioadele mai aglomerate pe varianta Johannes Kajoni, pentru fluidizarea traficului, este restricționată circulația pe sensul spre pârtie. Și ca să fii sigur că pârtia e deschisă, sună înainte de a te porni la drum.
Miercurea Ciuc, Str. Șumuleu Mic FN, Miercurea Ciuc 530203, România
Sântimbru (HR) Activităţi indoor
Închis
5.0 1 recenzie
Szilard Fazakas de la ciocolateria Krausz din Harghita știe lucruri interesante și povești frumoase despre ciocolată. Și le împărtășește cu drag și altora, împreună cu delicioasa lui ciocolată, pe care o face cu mult drag și aplecare către calitate și autenticitate. [Szilard şi ciocolateria lui.] Toată lumea iubește ciocolata! Dar câți știu cum ajunge ea să fie această „plăcere vinovată”? 😀 Care sunt ingredientele, care este rețeta după care se combină ele? Într-un mic atelier din comuna Sântimbru din județul Harghita poți face un tur (33 lei de persoană) în care vei afla care este drumul pe care îl parcurge ciocolata de la boaba de cacao la desertul delicios... și poți să și guști din toate bunătățile, cât te ţin papilele! 😍 [Boabe de cacao.] Szilard ne-a spus că cele mai bune soiuri de cacao sunt din America de Sud, în primul rând datorită climei dar și faptului că acolo au o tradiție îndelungată în cultivarea acestui ingredient „magic”. Dacă nu ai văzut până acum cum arată boabele de cacao și credeai că ea crește direct în borcan la supermarket sub formă de pudră 😉 acum ai ocazia să le vezi, să le miroși și chiar să le guști (fermentate, uscate și prăjite). [Degustare de cacao.] Știai că boabele de cacao se macină timp de două zile până când se transformă în lichid? Nici noi, dar ne-a povestit Szilard. Se adaugă lapte praf (iar în zona montană este de foarte bună calitate) și zahăr. Pentru că și-a dorit să obțină un produs „cât mai local” iar Harghita este un județ bogat în fructe de pădure, Szilard utilizează în sortimentele de ciocolată Krausz fructe de pădure, dar și din pom, din regiune – căpșune, vișine, zmeură. Iar fructele sunt liofilizate (înghețate cu șoc termic), ceea ce le face mai gustoase și mai sănătoase decât cele confiate. Știai că atunci când ciocolata se albește e semn bun? Nici noi! Înseamnă că are unt de cacao (nu de palmier). [Fructe liofilizate. Incredibil de aromate.] Ciocolata crudă (venită din Belgia) este temperată (încălzită la 50-55 grade) apoi răcită treptat, în condiții stricte de temperatură și umiditate, până la 26-27˚C; apoi, în funcție de sortimentul ce se dorește obținut, temperatura este din nou crescută treptat (ciocolata cu lapte vrea 28-29˚C, cea amăruie 30-31˚C). Când amestecul de ingrediente a ajuns la temperatura optimă, este așezat în forme și pus să se răcească. [Gata să dea forme ciocolatei! 😀] Krausz a fost numele de familie al străbunicii lui Szilard, pe a cărei veche proprietate s-a dezvoltat atelierul de ciocolată. Numele ei de alint în sat era „tanti dulce”; venită din zona Cehoslovaciei, știa o mulțime de rețete de dulciuri cu cacao. Iată cum s-a transmis pasiunea peste generații. În amintirea ei, a apărut marca de ciocolată cu denumirea Krausz. [Degustare de batoane de ciocolată. 😋] Ciocolată amăruie 72% conținut de cacao. Ciocolată cu lapte. Prune uscate și afumate, cu miez de nucă, învelite în ciocolată. Ciocolată cu lapte și cafea (dintr-o prăjitorie a unui prieten din Zalău – tot în ideea de a produce cu ingrediente măcar naționale dacă nu locale). Batoane de ciocolată cu cremă de miez de nucă (un gust absolut special, o combinație unică). Praline. Toate sunt delicioase. În micul magazin de lângă atelier, poți cumpăra după plac și după poftă. Aici sunt sortimente pe care nu le găsești întotdeauna pe site sau în magazine.  Cu excepția sezonului rece (din septembrie în decembrie), când comenzile sunt foarte multe, atelierul primește vizitatori în fiecare zi, în urma unei programări prealabile (găseşti telefon în datele de contact de mai sus). Ambalaje din hârtie reciclată. Și bunicuțe din sat care participă la procesul de ambalare. O poveste delicioasă și la propriu și la figurat! 😍
Str. Moara (Malom) nr. 118, Sântimbru 537271, România
Râşnov (BV) Activităţi outdoor
Închis
5.0 10 recenzii
❄️ Magic Parc Winter 2025 – primul sezon de iarnă la poalele Cetății Râșnov, primul parc tematic de iarnă în zona Brașov-Râșnov Din decembrie 2025 și până la finalul lui februarie 2026, Magic Parc Râșnov se transformă într-un tărâm de iarnă desprins din povești, ideal pentru familii și pentru toți cei care caută activități cu copii la munte. Mii de luminițe, personaje îndrăgite și decoruri spectaculoase te așteaptă într-un parc tematic de iarnă cum nu ai mai văzut. Până pe data de 11 ianuarie parcul va fi deschis zilnic. În centrul parcului te întâmpină un brad uriaș de Crăciun, de 13 metri, strălucind în culori festive. În jurul lui, food corner-ul te îmbie cu preparate tradiționale și internaționale, deserturi de sezon și băuturi calde aromate. Prețul biletului de intrare 40 lei/persoană (poatefi cumpărat doar fizic, de la casa de bilete) include: Explorarea parcului tematic 🎄 Participarea la vânătoarea de comori unde tu devii eroul poveștii și îl ajuți pe Moș Crăciun să iasă dintr-o situație inedită ✨ ✨ Spectacole de magie Alte activități și atracții care nu sunt incluse în biletul de intrare: Food corner cu gusturi și arome de sezon Decorare turtă dulce: 25 lei / 1 buc. Desen cu nisip colorat: 30 lei / 1 planșă Traseu ATV: 25 lei / 5 min Traseu Buggy: 30 lei / 5 min [Se anunță un sezon Magic de Iarnă!] ❄️ Santa’s Village – intră în poveste și întâlnește-l pe Moș Crăciun Magia Crăciunului este în pericol, iar tu devii eroul principal! Alături de elfii veseli, vei descoperi misterul Stelei Speranței, într-o aventură interactivă perfectă pentru copii și întreaga familie. Cine știe… poate chiar îl vei întâlni pe Moș Crăciun! ❄️ Ateliere creative pentru copii – magia continuă Activitățile preferate se întorc într-o atmosferă caldă de iarnă. Cel mai iubit dintre ele, Atelierul de Decorat Turtă Dulce, cucerește vizitatorii cu arome dulci, creativitate și multe zâmbete. O activitate ideală pentru copii, dar și pentru părinți. ❄️ Spectacole de magie pentru toate vârstele La Magic Parc Winter, distracția nu se oprește! Te așteaptă show-uri de magie interactive, personaje fantastice și momente surprinzătoare. Poate ne vom transforma în elfi… sau poate apare chiar Moș Crăciun pe scenă! ❄️ Delicii de iarnă pentru toți pofticioșii Zona culinară este plină de gusturi care încălzesc sufletul: mâncare tradițională, deserturi de poveste, băuturi fierbinți și preparate inspirate din colțuri diferite ale lumii. ❄️ O experiență completă de iarnă la Râșnov Magic Parc Winter este locul perfect pentru familii, copii, grupuri de prieteni și turiști în căutarea atmosferei festive. Decoruri spectaculoase, activități tematice, un brad de Crăciun impresionant, aventuri alături de Moș Crăciun și o poveste magică trăită la munte – toate te așteaptă în cel mai fermecător parc tematic de iarnă din Râșnov. ❄️Pășește în lumea de basm alături de noi!❄️ ┄ Sugestiv denumit, Magic Parc din Râșnov este un parc cu tematică fantasy, unde atât cei mici cât și cei mari pot intra, sau reintra 🙂 în lumea magică a poveștilor copilăriei, cu activități de divertisment și conectare în familie care se vor diversifica de la un sezon la altul. În fiecare weekend sunt organizate mini-show-uri de magie și de entertainment susținute de animatori specializați în care, din câte am văzut deja, micuții se distrează foarte bine. Dacă vii cu mașina, pentru 12 lei/zi (nu există tarif pe oră) o poți lăsa în parcarea amenajată la baza dealului pe care se află Cetatea Râșnov, care deservește și cealaltă mare atracție a zonei, parcul cu dinozauri; ca să ajungi la Magic Parc, odată intrat în parcare trebuie să faci la dreapta. Dacă preferi să lași mașina pe marginea drumului (deloc recomandat însă), găsești Magic Parc în zona din dreapta a parcării, în spatele restaurantelor. [Ia ca punct de reper uriașul castel gonflabil.] Parcul este organizat în două zone.  Imediat ce treci de culoarul de acces vei găsi Căsuța, Sania și Omulețul din turtă dulce (din care mai că îți vine să guști, atât de „delicios” sunt realizate), înconjurate de tot felul de figuri și elemente inspirate din poveștile și desenele animate ale copilăriei. Stai un pic de vorbă cu Copacul Fermecat, dacă e binedispus s-ar putea să îți șoptească un pont despre cum să ieși din Labirintul Magic de lângă Căsuța Ciupercă. Vezi Bostanul Vrăjitorului și Copacul Groazei. După ce reușești să ieși din labirint te așteaptă Ceșcuța Fermecată, care aici e atât de mare încât te poți strecura în ea și o poți folosi ca punct de observație, ca să scrutezi împrejurimile. 😊 [Vedere din Ceșcuță.] Dincolo de Labirint și de Ceșcuță, culorile vii ale turnulețelor Castelului din Povești îi atrag pe toți, de la mic la mare, să urce treptele străjuite de două tobogane, să treacă pe sub Vrejul de Fasole și să intre în Satul Fermecat - de fapt ditamai cetatea, cu ziduri fortificate, care apără cu magie tot felul de căsuțe din povești, în care locuitorii (spiriduși invizibili, bineînțeles) au parte de toate cele necesare traiului. În vizita de redocumentare făcută la începutul toamnei 2025, am observat că au apărut facilități și amenajări suplimentare, căsuțele au început să se umple cu personaje și animații, activate de senzori de prezență. A, și pentru că în timp ce ne plimbam prin Satul Fermecat, se tot auzeau zgomote de târnăcoape, dar nu vedeam pe nimeni folosindu-le, l-am întrebat la ieșire pe Copacul Fermecat despre asta. Ne-a spus că sunt piticii mineri, invizibili și ei, care sapă după aur în stânca ce străjuiește satul; iar când îl vor găsi, totul se va dezvălui privirii ca prin magie! 😉 [Satul fermecat așteaptă să fie „cucerit” 😍] Standard, accesul în cele două zone este inclus în biletul de intrare, 40 lei/persoană, copiii sub 3 ani având gratuitate, respectiv 50 lei/persoană în weekend, când se organizează și show-urile de magie. Pe lângă accesul în parcul tematic, biletul de intrare include și distracție în timp nelimitat indiferent de vârstă în castelul gonflabil gigant (care mai NOU are o zonă special amenajată și pentru cei mai mici dintre vizitatori care abia descoperă tainele mersului - o zonă de explorare adaptată vârstei, greutății și dezvoltării lor, într-un spațiu ferit și liniștit). În weekenduri prețul cuprinde pe lângă cele mai sus menționate și participarea la show-urile de magie care au loc la orele 12:00, 15:00 și 17:30. În plus, la intrare vei primi o hartă a parcului care include și un fel de Treasure Hunt în care vei fi provocat să descoperi împreună cu copilul tău Cuvântul Magic... dacă reușiți, vă așteaptă o Recompensă de poveste!  În parc mai poți găsi și alte activități suplimentare, perfecte pentru momentele de conectare și distracție în familie. Îți poți lăsa copilul la un atelier de pictură pe ipsos sau... pe față (20 lei) 😊 sau puteți să vă distrați împreună, fie desenând cu nisip colorat pe niște planșe speciale (30 lei) fie decorând o turtă dulce în... Căsuța de turtă dulce (25 lei/bucată).  Toate activitățile suplimentare, suvenirurile, băuturile și mâncarea cumpărate în parc pot fi plătite pe loc fie cu cardul tău bancar, fie cu un Card Magic reîncărcabil și returnabil pe care îl poți alimenta la casierie, odată cu biletul de intrare. [Desene care devin vizibile... ca prin magie!] Mai există și o pistă pentru buggy și atv electrice, special adaptate pentru copii... moamăă, dacă aveam așa ceva în copilărie... 😊 O tură de 5 minute costă 25 lei pe ATV, respectiv 30 lei pe Buggy.  [O adevărată provocare pentru cei mici.] Lângă pistă, într-o hală acoperită, un mic șantier de construcții îi așteaptă și pe cei mici dar și pe cei mari cu tot felul de utilaje, camioane, excavatoare, operate prin telecomandă... nu doar o distracție care face toți banii (2 lei/minut) ci și o probă excelentă de coordonare vizual-motorie. 👍 [Pericol să nu se mai lase duși de aici! ☺️] Cu cei 600 mp ai săi, Castelul Gonflabil gigant este unul dintre cele mai mari din Europa și cel mai mare din România (din informațiile noastre, la data documentării). Trasee simple, obstacole moi, mini tobogane și elemente de agățare – totul este adaptat pentru confortul și siguranța micuților, oferindu-le ocazia să se distreze, să descopere și să învețe prin joacă, fără riscuri. E plin de tot felul de provocări, chiar și pentru cei foarte mici care abia învață să meargă și, în plus; am auzit despre părinți care, după ce au intrat doar cu intenția da a-și supraveghea copiii, au început să se dea și ei în tobogane și s-au distrat atât de bine încât... au uitat de copii. 😊 *începând cu luna iunie 2025 prețul biletului de acces general în parc include și distracție în timp nelimitat indiferent de vârstă în castelul gonflabil gigant! [Intrarea în castelul gonflabil...] E bine de știut că în cazul unei ploi activitatea în Castelul Gonflabil se întrerupe pentru că suprafețele devin alunecoase, cu potențial de accidentare. Dacă plouă foarte tare și sunt perspective sca vremea rea să se prelungească, cei din staff pot întrerupe activitatea în întregul parc, conform regulamentului disponibil la intrare și pe website. În cea mai recentă vizită de redocumentare am observat că au fost instalate câteva parasolare, care reușesc să umbrească o bună parte din suprafața Castelului. De apreciat! 👍 [...și una dintre „camerele” lui.] O vizită în Magic Parc poate dura de la 20-30 minute, dacă vezi doar să vezipe fugă cele două zone „din povești”, până la 2-3 ore sau chiar mai mult, dacă vrei să-ți dai copilul cu atv-ul/buggy, să te joci cu el pe săturate în castelul gonflabil, să-l duci la 1-2 activități și la un show de magie iar apoi să vă relaxați la o înghețată bună. Dacă foamea o să vă dea ghes, începând cu vara lui 2025 s-a deschis o mică autoservire de unde poți cumpăra câteva sortimente de pizza (12-15 lei/felia), câteva feluri de ciorbă (12-15 lei/porția). Iar după, bineînțeles, deserturi ☺️ clătite (cu gem sau cu nutella), papanași sau turtă dulce din Căsuța de turtă dulce, făcută în vecini, la Bran, de o firmă cu tradiție. Dacă vrei totuși să ieșiți din Parc și să mergeți ca să mâncați la unul din restaurantele din apropriere, poți solicita niște brățări cu care puteți reintra gratuit, până la sfârșitul programului. [Nu pleca fără o amintire...] Dacă la început toaleta era mică și comună, în prezent sunt disponibile 2, separate, destul de curate și bine dotate cu săpun și prosoape de hârtie. 👍 Și am observat o preocupare continuă pentru curățenie, atât în zona de acces general cât și în castelul gonflabil, unde se aspiră zilnic! 😉 În anotimpul cald și mai ales în orele fierbinți ale amiezii, o vizită aici s-ar putea să nu fie foarte confortabilă; deși sunt mult mai multe locuri locuri în care poți sta la umbră, la o limonadă sau o înghețată, sugestia noastră e să vii în primele ore din program sau în cele de după-masă. 😉 Nici părinții nu sunt neglijați: cafea, bere... Prețuri? De la 11-15 lei (cafea&răcoritoare) până pe la 14 lei (bere). [...și fără să guști o felie de pizza! 😋] Un alt inconvenient al orelor fierbinți de vară e că sunt preferate și de viespile ieșite în căutare de hrană. Amplasarea lângă pădure și abundența produselor dulci face ca întreaga zonă de la poalele Cetății Râșnov să fie un viespar, la propriu, toată vara. Partea bună e că viespile mușcă foarte rar din proprie inițiativă, deci dacă nu faci mișcări bruște și nu încerci să le omori sunt șanse foarte mici să devină agresive. 😉 Dacă se întâmplă totuși, poți cere celor din staff-ul Magic Parc ceva unguente calmante. 👍 [Kit de prim-ajutor.] Deocamdată Parcul are activități exclusiv outdoor, care pot fi făcute în cele mai bune condiții doar în anotimpul cald, când e vreme bună. Dar tot Copacul Fermecat ne-a șoptit că se are în vedere menținerea deschisă a Parcului tot timpul anului, cu folosirea unor elemente și decoruri specifice sezonului și perioadei. Abia așteptăm să-l vizităm de Halloween sau de Crăciun! 😊  [Una dintre zonele umbrite.] Deschis la începutul verii 2024, Parcul Magic de la Râșnov a evoluat frumos: gardul exterior, din plasă, a fost înlocuit cu unul în ton cu tema parcului, la poartă a apărut o arcadă flancată de două turnuri de câțiva metri înălțime, vrejurile de fasole de pe căsuțe parcă au mai crescut... așa că ai toate motivele să revii, dacă ai fost deja aici! 😉
Strada Cetății 32, Râșnov 505400, România
Izvoare (HR) Activităţi outdoor
5.0 1 recenzie
Știam că județul Harghita este plin de suprize dar... să ajungi într-un sat de la poalele Mădărașului și să faci echitație de agrement cu vestiții cai islandezi, părea greu de crezut că ar fi posibil 😊 Dar este foarte posibil și e foarte interesant cum s-au aranjat toate pentru ca la Izvoare, un mic sat al comunei Zetea, într-un loc unde cu vreo 10 ani în urmă nu era nimic, să fie cea mai mare herghelie de cai islandezi din România 😮 Totul a început când dl. Albert, un pasionat de cai și de echitație a ajuns, într-o călătorie de afaceri, în Islanda; unde, pentru că de mult auzise de tölt, vestitul (și aproape unicul în lume) mod de mers-alergat al căluților de aici, nu a ratat ocazia să-l încerce. Și i-a plăcut atât de mult încât după ce s-a întors, a amenajat pe un teren de 15 hectare o mini-Islandă verde, cu pajiști presărate cu pârâiașe (doar gheizerele și ghețarii lipsesc 🙂), cu toată infrastructura necesară găzduirii și antrenamentului a 34 de căluți, câți am văzut la data documentării noastre. [Dincolo de poartă te așteaptă...] Ce e frumos e că nu trebuie să știi foarte multe despre cai și nici nu îți trebuie antrenament pentru a face echitație aici, unde te poți urca liniștit pentru prima dată pe un cal. Căluții islandezi sunt mai calmi, cu mai puțin spirit de competiție decât ceilalți cai 😊, au o statură mai puțin impunătoare decât a cailor obișnuiți; iar dacă vei avea și un morcov sau un măr la tine, garantat te vei împrieteni cu cel care te va plimba (poți să ai la tine și ceva bun pentru blănoșii care te vor întâmpina, știind cumva că ești bine-venit acolo). După una-două ture de acomodare în hala acoperită, în manejurile sau pe aleile de pe domeniu, sunt șanse foarte mari să poți merge chiar și într-o plimbare prin împrejurimi, unde te poți bucura de tot ce are natura mai frumos, peisaje superbe, cântec de păsărele, aer înmiresmat de flora bogată 😍 [...un foarte simpatic „comitet” de întâmpinare 😀] Manejul de cai islandezi de la Izvoare se adresează tuturor categoriilor de pasionați. Începătorii (și chiar cei care nu au urcat niciodată pe un cal) au la dispoziție o școală în care, atât copiii cât și adulții se pot iniția și pot căpăta deprinderi care să îi facă să se distreze când călăresc; sau își pot antrena rezistența, astfel încât să poată face față unei ture în natură de câteva ore sau chiar de câteva zile.  O lecție durează 50 minute și costă 100 lei; pentru cei dornici de perfecționare sunt disponibile abonamente de 12 lecții la 900 lei. Iar pentru copiii mai mici de 6 ani există și un program de jumătate de oră, în care calul este purtat în lesă, 80 lei. [Exersând păstrarea echilibrului pe căluți islandezi.] Dar ”piesa de rezistență” a Manejului de cai islandezi este organizarea turelor de echitație ghidate, care pot fi scurte (2-2,5h) sau lungi... până la câteva zile!  Indiferent de nivelul la care crezi (și zici) că ești 😀 și mai ales dacă te afli la prima vizită aici, vei începe cu o tură scurtă. După un scurt instructaj (nu te sfii să întrebi tot ce vrei să știi) vei face acomodarea cu căluții și te vei plimba călare în incinta domeniului, atât afară cât și în hala acoperită (amenajată la standarde de competiție), însoțit obligatoriu de un instructor. Care dacă vede că te descurci și că reușești să stai bine în șa, te va scoate și pe un traseu scurt în împrejurimi. [„Ai adus și tu ceva bun?” 😀] Deci nu vei ieși în natură decât dacă te convingi și convingi că poți stăpâni bine calul și că îl faci să îți asculte comenzile.  Caii sunt foarte relaxați dar în natură se pot întâmpla multe, de la zgomote neașteptate până la o întâlnire cu un animal sălbatic, de aceea oamenii de aici nu te vor duce dincolo de gard decât după ce se asigură că vei fi pregătit să ai reacțiile corecte. [Tura „de test” pe aleile de pe domeniu.] Pentru turele scurte nu există un număr minim de persoane, o poți face și dacă ești singur dar dacă veți fi mai mulți, un grup de câțiva prieteni sau o familie, garantat distracția va fi mai mare! Prețul, 150 lei/pers., include instructaj și cască (tocă); recomandarea noastră e ca în sezonul rece să ai mănuși și o bandană sau fes subțire de pus, sub cască; nu purta cele mai bune haine pe care  le ai 😉 cel mai important e să fie elastice, comode, cu protecție (pantaloni lungi, bluză cu mânecă lungă); ideal bocanci (în niciun caz încălțat cu șlapi sau papuci) pentru că uneori, pe traseu, va trebui să cobori de pe cal și să mergi pe jos, câteodată chiar prin apă. Cei interesați pot cumpăra echipament de bază (pantaloni, bluze, toci, chiar și pantofi/bocanci) de la micul magazin din incintă, reprezentanță a două firme renumite din domeniu, din Danemarca. Tot în incintă este pus la dispoziția clienților un vestiar, cu dulapuri, dușuri și grupuri sanitare. [Dacă te murdărești tare-tare, poți face și un duș 😀] Turele lungi sunt de două tipuri. Pot fi de tip star light, în care se pleacă dimineața, se ajunge la prânz într-un loc unde se stă, se mănâncă iar apoi, până seara, se ajunge înapoi; 300 lei/pers., include și masa. Sau ture de linie (cele mai populare, apreciate mai ales de turiștii străini; sperăm ca după recomandarea noastră și de cei români 🙂) în care se merge până spre seară într-un loc unde se înoptează, o cabană de vânătoare sau o pensiune (bagajele personale sunt transportate separat, cu o mașină); a doua zi se pleacă mai departe către următorul loc de înnoptare și tot așa, patru sau cinci zile la rând 🤩 în care se face un circuit cu revenire la Izvoare; poate fi în Bazinul Odorhei, în zona Gheorgheni sau în zona Ciucului. La întrebarea noastră, firească având în vedere zona 😊 „Și, ați avut, probleme vreodată, v-ați întâlnit cu ursul?” răspunsul a fost prompt „Nu. Luăm cu noi câini de care ursul se ferește, de obicei; iar dacă nu, îl fac oricum să se țină la distanță”. 👌 Noi nu am făcut încă o asemenea tură dar din ceea ce am aflat de la cei care le-au încercat, poate fi una din experiențele supreme pe care le poți trăi! [Pofta e bună, după o tură de o zi cu căluții 😋] Majoritatea cailor au trei aluri: pas, trap și galop. Calul islandez (și încă vreo trei rase de prin America) mai are încă două: tölt și flying pace, care îl fac să fie perfect pentru aceste ture lungi; și mai ales, tölt, un pas rapid în care se poate ajunge la viteza de galop și chiar peste, dar care nu obosește foarte mult nici calul, nici călărețul; în tölt, după cum ne spunea domnul Albert, „e comod, stai pe șa ca în fotoliu, în fața televizorului” ... bine, poate cei mai avansați, că noi ca începători, am stat ca într-un fotoliu pus pe un leagăn 😀 Tot de la dânsul am aflat că, în vechime, se pare că toți caii știau să meargă în tölt, cel mai bun exemplu fiind strămoșii cailor islandezi, vestiții cai mongolezi care puteau fi conduși fără hățuri, în timp ce războinicii călăreți își foloseau mâinile ca să tragă cu arcul, la fel și caii amerindienilor... O să afli cu siguranță dacă vrei povestea foarte interesantă a cailor islandezi, doar întreabă-l despre asta pe domnul Albert, dacă ai ocazia! 😉 [Pe cai, prin munții Harghitei 😍] Indiferent de tipul turei, totul se face cu programare telefonică prealabilă, cu măcar o zi înainte, la cele două telefoane din pagină. Pe lângă cursuri, ture de inițiere și ture lungi, în natură, la Izvoare se mai poate face coaching cu cai și hipoterapie (terapie cu cai) sub îndrumarea unei persoane instruite special în Ungaria. Copii (dar și adulți) cu dizabilități au început deja să vină, cu trimitere de la doctor și se pot bucura de programe de terapie personalízate, cu rezultate remarcabile în ameliorarea stării lor. 😍 [😍] În concluzie, merită să vii aici nu doar pentru că ai ocazia să călărești cai islandezi la un preț de 3 ori mai mic decât în Islanda 🙂 ci și pentru pasiunea pe care Albert și angajații săi o au pentru echitație. Iar când spunem echitație, nu te gândi la ea doar ca la un sport, curse de cai și sărituri peste obstacole (așa cum are impresia majoritatea) ci la agrement, plimbare de plăcere, pe câmpii, prin pădure, în natură 😍 Iar pentru asta, Manejul de cai islandezi de la Izvoare, Harghita, ar trebui avut în vedere și de români; pentru că de străini nu duce lipsă - în fiecare an mii de oameni din toată lumea vin la Izvoare, după ce aud sau citesc în presă și pe grupurile de specialitate despre acest loc; am văzut, la loc de cinste, un tablou cu articolul despre Manejul de la Izvoare și primii cai islandezi din România, apărut în revista dedicată dedicată cailor islandezi, din Islanda 👌 [Albert și căluții lui fericiți.] Ajută la tot acest succes și celelalte activități conexe, cazarea în Villa Honor (și ea un loc #undemergem) și Parcul de observație animale sălbatice, amplasate în apropiere. Așa că, ai toate motivele să suni și să programezi o vizită sau chiar o tură la Manejul de cai islandezi. Nu uita să le spui că ai aflat de ei aici, în primul ghid de călătorie prin România, da? 🤗
Str Pițigoi nr. 12, Izvoare, Comuna Zetea, jud. Harghita 537362
Sânsimion (HR) Activităţi indoor
Închis
Manufactura " Bere Ciuc " (pe denumirea locală Tiltott Csíki Sör Manufaktúra) din Sânsimion, Miercurea Ciuc este probabil cea mai cunoscută (cel puțin din Transilvania) fabrică de bere din „noul val” al producătorilor noi, ce aplică metode și utilizează ingrediente diferite, de bună calitate, menite să scoată pe piață produse mai... speciale. [Kilometrul 0 al unei beri de calitate.] Tot în această abordare nouă, a apărut și practica de marketing a vizitelor ghidate în fabrică. Ceea ce pe noi, clienții, nu poate decât să ne bucure, mai ales că turul include și degustare. 😉 Sunt două tipuri de beri draft la degustare în programul standard – berea de bază, Tiltott Csíki Sör, nefiltrată (6%) și una cu afine sau zmeură sălbatică (1,2%, ca să placă și doamnelor 🙂); ambele în cantități adaptate la capacitatea de consum a vizitatorului 😉. Cea nefiltrată este o bere mai specială, cea mai căutată, pentru că se îmbuteliază doar iarna, deoarece nu conține conservanți și nu este pasteurizată.  [Punctul de început al turului. 😊] Programele de vizită sunt de două tipuri: cu masă (două ore) și fără masă (o oră). Indiferent dacă mănânci sau nu, de băut, bei! 🙂 Programul fără masă costă 35 lei iar cel cu masă este în două variante: 75 (cu platou rece) sau 85 lei (cu ciolan în pâine). În sezonul cald masa are loc afară, când e frig – în sala din fabrică denumită sky-bar. Totul însoțit de „degustare” nelimitată (cantitativ vorbind) de bere.  Numărul de persoane ce participă la tur nu contează, dar turul trebuie programat, preferabil cel puțin cu o zi înainte, mai ales dacă se dorește varianta cu masă, găsești datele de contact din pagină. [Mese făcute din şine de tren cu istorie.] După degustarea de bere, începe povestea – istoria locului, de ce „manufactură”, ingrediente, procesul de fabricare și fermentare, îmbutelierea; la final, masa. Totul se întâmplă în fabrică, auzind și văzând.  Nu e doar legendă faptul că berea de bună calitate necesită apă de bună calitate, iar manufactura Csíki Sör a avut noroc să aibă pe terenul deținut nu mai puțin de cinci izvoare. O bucăţică de istorie poţi vedea la mesele din barul interior, la care s-au folosit şinele dintr-o linie de tren existentă pe terenul fabricii; după achiziţionarea terenului s-a ras tot iar bucăţile din şină sunt singurele lucruri care amintesc de trecut.  [Vei vedea toate etapele de fabricaţie.] Fabrica este destul de tânără, deschizându-și porțile în 2014, cu o capacitate mult mai mică decât în prezent. Folosește ingrediente naturale, de unde și denumirea de manufactură (a nu-și închipui cineva că berea se fabrică manual) și nu pasteurizează berea (termenul de valabilitate a berii este menținut prin intermediul a două procese de filtrare; cu excepția berii nefiltrate); de aici gustul și aspectul deosebite. Berea este produsă respectând legea germană a purității berii (da, chestia asta chiar există, nu este doar un slogan comercial) – doar trei ingrediente de bază (apă, malț și hamei) plus drojdia necesară fermentării. Se pot degusta și acestea (malțul și hameiul), pe sortimente (malț de caramel, de ciocolată etc.), pentru o înțelegere cât mai bună a drumului pe care îl are de parcurs fiecare tip de bere până în pahar. Și diferențele dintre ele. [Hameiul şi cele 4 tipuri de malţ folosite aici.] Se trece prin zona de fierbere, unde afli despre toate detaliile tehnice ale procesului – măcinarea malțului, plămădire, filtrare, temperatura de fierbere, combinațiile de ingrediente, timp de fermentare. Aproape totul este automatizat. Calitatea este mai importantă decât cantitatea. Pe lângă bere, se mai produc și trei specialități ale casei – un distilat din bere, un lichior de afine și un lichior din plante medicinale. [Distilatul şi lichiorurile Csíki.] Finalul turului este în sala numită sky-bar (denumirea asta de obicei se dă locurilor aflate la înălțime; aici nu e cazul), unde se mai... degustă un pic ... 😊 Poți să faci poză cu mascota din carton a fabricii. Vei afla și povestea ușor controversată din spatele denumirii acestei beri - de la „adevărata bere ciucană” la “berea ciucană interzisă” (Tiltott Csíki Sör). [Portofoliul complet al berilor Csíki.] Nefiltrată, de bază Csíki, Székely (cu de două ori mai mult hamei), brună sau cu afine ori zmeură etc., orice ai alege, sigur găsești ceva care să-ți placă. Iar la finalul turului, vei primi cadou (dacă nu ai ales turul cu masă) o pungă de chips, căci fabrica are și o divizie pentru acest produs, cu niște sortimente foarte interesante (pe tărâmul cartofului, cum să nu faci chips, care mai și merg numa’ bine cu bere; chiar pe fiecare pungă există și o recomandare pentru cel mai potrivit sortiment Csíki Sör). Bună treabă! 😍 Nu dezvăluim mai multe detalii despre povestea berii Csíki, căci e mult mai interesant să le afli la fața locului, de la oamenii de-acolo, pregătiți special pentru asta. [Cel mai interesant (și controversat) suvenir. Indicii: urs, bio 😅] Au și un gift shop drăguț, de unde te poți aproviziona cu bere, chips sau poți alege dintr-o gamă foarte variată de suveniruri, care mai de care mai amuzante. Magazinul este deschis de luni până duminică între orele 9-20 iar tururile în fabrică se pot face de luni până sâmbătă între orele 09-20. Timp destul să programezi o vizită dacă ajungi în zonă; e interesant.
DJ123 575, Sânsimion 537285, România
Poiana Braşov (BV) Activităţi outdoor
Închis
5.0 1 recenzie
Monitor-ski.ro este brandul sub care activează unul dintre cei mai apreciaţi instructori de schi din Poiana Braşov. Cristian Căprioară este numele său şi motivul principal pentru care îl recomandăm aici este că e pasionat de ceea ce face! [Concentrare maximă.] În primul rând, ne-a plăcut modul în care descrie schiul şi snowboardul - „sporturi de alunecare pe zăpadă”! ❤️ Apoi, atenţia la detalii şi bunul simţ pe care încearcă să îl transmită şi elevilor săi, indiferent că sunt copii care văd prima dată o pârtie de schi sau ... proaspăt pensionari. 😀 Dar din ce am văzut noi, mai ales cu copiii se înţelege foarte bine, poate şi datorită faptului că este şi părinte. Instructor autorizat cu peste 10 ani de experienţă, Cristian se va strădui să dobândeşti cât mai temeinic abilităţile necesare pentru a aluneca frumos şi bine, dar şi să ai o conduită civilizată şi să respecţi regulile pe pârtie. Pune accent pe siguranţă, atât a ta, ca elev, dar ne-a plăcut că este tot timpul atent şi la siguranţa celorlalţi schiori aflaţi în jur. Şi că nu te urcă din prima zi de şcoală pe Postăvaru, aşa cum fac, din păcate, o mulţime de aşa-zişi „profesori de schi”! 👌 A, şi să ştii: poţi să îl angajezi pe Cristian nu numai dacă eşti începător ci şi dacă vrei să ieşi în afara pârtiei la un schi de tură - te va ajuta să înveţi tehnici de deplasare, abordarea pantelor şi îţi va împărtăşi o grămadă de ponturi, de la alegerea echipamentului potrivit până la conştientizarea riscului de avalanşă... Programul prezentat aici se poate modifica în funcţie de programul teleskiului Bradul. Tarifele sunt în funcţie de număr ore şi persoane, le poţi consulta aici. Rezervările se fac în ordinea înscrierilor şi în funcţie de disponibilitate. La telefon vei afla toate detaliile! Dacă te hotărăşti să înveţi cu Cristian Căprioară, îţi urăm „Spor(t) la treabă!” (urarea lui preferată) 🙂⛷️
Pârtia Bradul, Poiana Brașov, Braşov, România
Braşov (BV) Activităţi indoor
Închis
5.0 2 recenzii
Dacă ştii ce este în poza de de mai jos o să îţi placă să mergi la Muzeul de Ştiinţe Braşov. Iar dacă nu știi, merită să mergi ca să afli. 🙂 Noi am fost şi ne-a plăcut ce am găsit acolo: o iniţiativă privată de popularizare a principiilor și teoriilor de bază din fizică, astronomie, biologie, matematică... într-un mod interactiv şi pe înţelesul tuturor. [Image] Poate că Muzeu este prea mult spus, însă experienţa este distractivă chiar şi pentru adulţi iar pentru copiii pasionaţi de fizică şi tehnică este de-a dreptul fascinant - am aflat despre mulți copii care și-au rugat părinții să îi aducă de mai multe ori, ca să „aprofundeze”, să afle mai pe-ndelete despre fenomenele și principiile prezentate, într-un mod interactiv. Pentru că da, în timp ce în majoritatea muzeelor e plin de etichete „nu atingeți exponatele”, aici chiar ești încurajat să te joci cu ele, să le acționezi, să experimentezi și să înțelegi, într-un mod practic, cum se întâmplă lucrurile, forțele, fenomenele din jurul nostru! 😍 bine, cu niște mici excepții - imprimantele 3D și cabinetul stomatologic - din motive care țin de securitate. [Când ai mai avut ocazia să te joci cu un ecograf?! 😉] Vei afla, printre altele, câte kilograme cântăreşti pe planetele din sistemul solar (Marte și Mercur sunt preferate, mai ales de vizitatoare, o să înțelegi de ce la fața locului 😀), vei putea privi la microscop tot felul de chestii, îți vei putea vedea inima la un ecograf, te vei "juca" cu cei mai puternici magneţi din lume, vei aplica pe pielea ta legea inducţiei electromagnetice ... [Am aflat și câte kilograme am avea pe Jupiter 😀] Nu există limite de vârstă pentru copiii pe care îi aduci aici: dacă sunt foarte mici (3-4 ani) îi poți lăsa în ludotecă, un mic dar drăguț spațiu de joacă, cu o colecție cuprinzătoare de jocuri. Și nici pentru adulți - dacă, cumva, exponatele și interacțiunile din muzeu sunt deja „fumate” pentru tine, cu siguranță nu te va lăsa rece o tură cu... parapanta, chiar și virtual, într-o experiență imersivă de VR care nu trebuie ratată, indiferent de vârstă (este disponibilă și o „versiune” mai simplă, dedicată copiilor). Un „zbor” durează 3-5 minute (în funcție de cât timp reușești să te menții în aer) și costă 15 lei. Exact deasupra seletei (hamul special în care zboară parapantiștii) este expusă o parapantă despre ni s-a spus că e prima care a zburat pe cerul României, chiar aici, la Brașov! 😍 [Ludoteca de la intrare.] Ni s-a părut foarte interesantă și aplicația de realitate virtuală prin care poți face o incursiune prin anatomia corpului omenesc, explorându-i sistemele de bază - muscular, osos, cardiac etc. iar la sfârșit, poți participa la un quiz în care poți testa ce ai reținut din toată „joaca” - durează 5-7 minute și costă 20 lei. [Învață anatomie în VR.] Simulatorul de zbor cu parapanta are versiuni pentru copii (de peste 3 ani) și adulți însă cel de anatomie este dedicat doar celor de peste 8 ani, care știu să citească. La achiziția unui pachet cu ambele experiențe VR beneficiezi de o reducere, plătind 32 lei. Deşi biletele de intrare nu sunt chiar ieftine (40 lei/adult, 30 lei/copii, elevi şi pensionari - sunt disponibile şi nişte Family Pack-uri; copiii sub 3 ani și persoanele cu dizabilități motorii au acces gratuit), odată ajuns aici te vei bucura împreună cu copiii, nepoţii sau elevii tăi de o experienţă interesantă, timp de o oră sau chiar o oră şi jumătate, în funcţie de gradul de interes pe care îl veţi arăta. Am aflat despre un vizitator care a stat două ore și jumătate la un singur exponat, încercând să dezlege... nodul gordian 😮 Te provocăm și pe tine iar dacă reușești, împărtășește-ne într-o recenzie ce scrie în răvașul pe care l-ai primit drept recompensă! 🤗 [Nodul gordian de la Brașov.] Tururile ghidate se fac din două în două ore, la 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 (luni-sâmbătă), respectiv de la 12:00, duminica. Pentru o experiență cât mai plăcută și cât mai interactivă, fiecare tur se face pentru un grup de maximum 40 persoane (25-30, în cazul grupurilor formate din familii diferite). De aceea, e de preferat să suni ca să faci o programare înainte să ajungi Așa, staff-ul poate organiza cât mai eficient intrările, mai ales în perioadele mai aglomerate. Și foarte important, poate grupa vizitatorii pe categorii de vârstă, cu explicații și prezentări adaptate pentru fiecare. Ghizii muzeului sunt foarte amabili şi foarte dedicaţi activităţii lor aici, îţi vor explica cu mare plăcere toate fenomenele şi experimentele disponibile. În zona recepției vei putea cumpăra şi câteva suveniruri iar apa este din partea casei. 🙂 [Suveniruri specifice.] Odată cu mutarea într-un nou spațiu, mai mare, mai ofertant, a putut fi amenajat și un spațiu de activități, cu dublu-rol, ateliere și aniversări/petreceri tematice pentru copii. La data celei mai recente documentări atelierele era organizate doar în weekenduri și sporadic/la cerere în cursul săptămânii, dar se are în vedere introducerea de ateliere în fiecare zi, după un program anunțat la începutul fiecărei luni astfel încât să știi dinainte când și la ce fel de atelier îți poți înscrie copilul. Un atelier durează cam o oră și jumătate și costă 80-100 lei/copil, în funcție de ziele săptămânii și dacă se dorește la pachet și un tur ghidat în muzeu. Am întrebat și am aflat care sunt cele mai populare ateliere: programare Arduino, robotică și inteligență artificială - disponibile deocamdată doar în weekend și destinate copiilor de 10-15 ani. La atelierele din cursul săptămânii, cu teme din științe diverse - astronomie, biologie, anatomie... pot participa și copii mai mici. [Zona ateliere/private party.] Pentru petreceri trebuie doar să organizezi cateringul de mâncare și băuturi, de restul se vor ocupa cei de aici, într-un program de vreo 3 ore care începe cu un tur ghidat în muzeu, mai interactiv și mai activ decât turul obișnuit; după ce se servește masa, aniversatul și invitații lui intră într-un atelier, ales anterior din lista de ateliere disponibile. În funcție de domeniul ales, în limita posibilităților, se face și o mică decorare a spațiului în tematica aleasă iar la sfârșitul activității, de cele mai multe ori copiii pot să și plece cu ceva acasă, un suvenir drăguț făcut cu mânuțele lor. 😍 După atelier, se servește tortul care se poate păstra la rece alături de celelalte gustări și băuturi aduse de părinți, în frigidere puse la dispoziție de muzeu. Costul unei petreceri - spațiu și activități - este 110 lei/copil, max. 30 de participanți. Un alt avantaj al noii locațiii este că oferă și locuri de parcare gratuită - în limita disponibilității - atât în parcarea exterioară cât și în cea din curte, pe aleea de lângă clădirea care găzduiește muzeul. [Locuri de parcare în curte.]
B-dul. Zizinului, intrarea B 110, Brașov 500407, România
Siculeni (HR) Activităţi indoor
Închis
5.0 1 recenzie
Aflat în căutare de senzaţii tari? Foarte tari, chiar?! În trecere prin Siculeni trebuie să faci un popas la Palincăria Transylvanian Elixir. Dar numai dacă ai şofer sau dacă eşti cazat undeva în zonă, da? 😀 Noi am aflat întâmplător despre ea, după ce i-am văzut produsele în meniul câtorva restaurante din Harghita; ni s-a părut interesant modul de ambalare, am remarcat gama largă de sortimente şi i-am pus pe lista noastră de documentare... Iar pentru că lucrurile bune se pare că se-adună 😉 în ultimul infotrip făcut în zonă ne-am „intersectat” cu Loţi, antreprenorul Elixir, care nu ne-a lăsat până nu ne-a dus la o „degustare”! [Un antreprenor mândru de ceea ce face!] Ne-a povestit cu mândrie şi cu multă pasiune despre ce înseamnă o pălincă bună şi făcută corect, exclusiv din ingrediente naturale, în care „omitem complet aromele artificiale, coloranţii, conservanţii şi zahărurile adăugate” - extras din declaraţia de calitate pe care o găseşti imprimată pe ambalajele lor. De la sortarea, spălarea fructelor, fermentaţia alcoolică şi până la distilare şi ambalare, totul este făcut manual; în familie s-a făcut până şi design-ul logo-ului şi textele de pe ambalaje dintre care ne-a atras atenţia acesta - „pălinca este cel mai bun remediu deoarece reuneşte prietenii şi transformă chiar şi duşmanii în prieteni” - despre care Loţi spune că e „garantat”! 😃 Pălinca de aici e făcută numai din fructe, achiziţionate direct din livezi sau de la culegători (alea sălbatice)... după mai multe încercări sunt selecţionate doar sursele care dau calitate maximă, de ex. perele folosite sunt din soiul Williams, importate din Austria şi Ungaria; gutuile de la Drăgăşani; piersicile şi caisele din Timiş, muscatul ottonel din Vrancea. Fructele sunt atent sortate, curăţate de orice „impuritate” (pământ, frunze, codiţe, sâmburi etc.); apoi, după ce sunt fermentate 15-20 zile intră la cazan... pe urmă în sticle şi la beci, în aşteptarea livrării. 🙂 Iar recunoaşterea calităţii a venit, uşor-uşor, de la clienţii ce revin dar şi de la câteva concursuri de profil la care Elixir a participat, în Anglia şi Belgia - vei vedea „rezultatele” pe pereţii din sala de degustare şi pe etichetele sticlelor! [Dovada de "tărie"!] Între mai multe „reprize” de Elixir transilvănean cu vreo 44 grade tărie 😀 din mai multe sortimente, vei afla toate detaliile despre această manufactură de pălincă unică în zonă, cum se fermentează şi se distilează fructele, cum se depozitează, cum şi la ce preţ se vinde fiecare sortiment. Iar dacă îţi va plăcea ceva din ceea ce deguşti (şi nu are cum să nu-ţi placă ceva 😋) poţi cumpăra direct din depozit, la preţuri un pic mai mici decât în retail sau decât pe magazinul online. Iar Loţi ştie (şi îi şi place) să stea la poveşti, mai ales dacă vei avea întrebări; e cordial, are în sânge treaba asta, ne-a învăţat şi „cum trebuie gustată pălinca: îl mişti în pahar, îl simţi (n.r. aroma), o iei în gură pe limbă, îţi ajunge pe gât ca să zic aşa, şi trebuie să treacă 5-10 secunde... şi faci aşa (aici, nu mai suntem aşa talentaţi ca să descriem; dar o să vezi la faţa locului :))... şi apoi, dacă este de calitate trebuie să simţi complet aroma fructului din care este făcută... chiar simţi că bei, din ce e făcută (:)...” şi atunci ne-am dat seama că în trecut am băut nişte pălinci mult-lăudate dar la care în afară de tărie nu se simţea altceva!  Dacă exprimarea lui ţi se va părea un pic ciudată, trebuie să ştii că Loţi este secui de origine iar limba română nu a învăţat-o la şcoală. Omul este o poveste, cu şi despre pălincă... şi despre orice altceva vine vorba! ["Comoara" lui Loţi. 🤩] Reţeta e simplă: eşti într-un grup de minimum 2 maximum 30, chiar 40 persoane; suni la telefonul din pagină, programezi o vizită de degustare şi mergeţi cu toţii la singura palincărie artizanală autorizată din zonă; dacă sunteţi maximum 4 persoane şi sunteţi cazaţi la pensiunea Amadé din Siculeni, Loţi are o înţelegere cu ei şi vă va lua/vă va aduce înapoi cu maşina, gratuit. În limita posibilităţilor degustarea poate fi făcută chiar şi în afara orelor de program afişate iar dacă o să mergi când se recoltează fructele (iunie-octombrie) s-ar putea să asişti la mare parte din procesul de fabricaţie! Vizita de degustare este gratuită, fără nicio obligaţie de achiziţie; este o experienţă inedită dar trebuie să-ţi asumi un risc: s-ar putea să-ţi placă pălinca prea tare! 😀 Iar dacă nu vrei s-o bei o poţi folosi ca parfum... fructat, mai ales pe cea din piersici sau din gutui! 😍
Siculeni nr. 812, 537295, Harghita, România
Lunca de Sus (HR) Activităţi outdoor
Închis
5.0 2 recenzii
Panorama Tour este o opțiune dacă îți dorești un pic de aventură și/sau să admiri de sus frumoasele împrejurimi ale Văii Ghimeșului dar nu ai chef să obosești urcând versanții. Concret, e vorba de o tură pe drumuri forestiere cu un camion militar. De obosit nu obosești dar e o mică aventură să te strecori pe poteci înguste ori să urci în forță o pantă într-o asemenea mașină. Camionul e un model vechi Iveco, ceea ce adaugă o notă în plus la ideea de aventură 🙂 [Operaţiunea de îmbarcare.] Punctul de plecare (și de contractare a serviciului) este Ski Gyimes (pârtia de bob de vară). Vis-a-vis de pârtie este o parcare auto cu plată (10 lei/zi). O tură durează 3-4 ore dar sunt mai multe variante de traseu și de program. Grupul minim de participanți este de 6 persoane iar maxim de 24 (atâtea locuri are remorca). Se poate opta pentru varianta cu picnic, caz în care prețul este de 130 lei/persoană sau fără picnic – 100 lei/pers; copiii sub 16 ani au reducere 50%. Recomandarea noastră: varianta cu picnic e mult mai fun. Noi am optat pentru varianta „all-inclusive”; să fie experiența cât mai completă! 😀 [Traversare pârâu pe Valea Ugra.] Așadar... Îmbrăcați cât mai comod, cățărarea în camion! Traseul merge pe Valea Ugra; un claxon insistent de la șofer se traduce: extremități în interior (cap, mâini), trecem prin brazi! 😀 [Atenţie la crengi! 😀] Drumul urcă până pe Vârful Apahavas, la 1330 m. Primul popas oferă pe lângă o superbă priveliște asupra peisajului montan din împrejurimi, ocazia descoperirii unor detalii istorice mai puțin cunoscute. Muntele Apahavas era cel mai estic punct de pe granița vechiului Imperiu Austro-Ungar. De jur-împrejur se văd încă urmele fostelor tranșee. Imre, organizatorul-ghid are de împărtășit informații interesante. Şi nu numai informaţii... 😊 [O raţie bună de ceva tare 😀] Urmează coborârea, cu o oprire scurtă la o stână, de unde se va „rechiziționa” un superb caș cât roata... camionului, pentru picnic. Care picnic se va desfășura la Izvorul Rece – locul unde își are originile râul Boroș, artizanul Văii Boroș. Trivia: numele Boroş (corespondentul pentru vin în maghiară) se trage de la faptul că pe aici exista în vechime singurul loc de unde se putea cumpăra vin în zonă. ["Pradă de război" 🤩] Și pentru că suntem pe teritoriu ceangăiesc, nici picnicul nu putea fi altfel – cu „aperitiv” de caș proaspăt și bun și cu slănină și cârnați fripți la țăcălie, deasupra jăratecului; totul acompaniat de o pâine cu cartofi făcută pe vatră; plus băuturi după cum s-a stabilit la plecare (apă, bere). Nu că ai fi depus vreun efort sau ai fi consumat vreo calorie de efort până acum... dar prinde bine tare această pauză. [Picnic cu produse locale delicioase. 😋] Tura a inclus şi o vizită la Skanzen, sat de vacanță ceangăiesc, cu o incursiune inedită în cultura etniei locale: program artistic, lecţii de dans popular. [Ocazie de a învăţa câţiva paşi de horă ceangăiască.] Şi apoi, fără să ne dăm seama cum au trecut cele câteva ore de la plecare, debarcarea la bază - Ski Gyimes. Iată o variantă foarte interesantă de a petrece o zi pe Valea Gimeșului! Pentru informații actualizate despre trasee, popas, picnic și alte activități care pot fi incluse în tur, sună la numerele afișate în această pagină.
382/A, Lunca de Sus 537155, România