Biserica Eşelniţa și Muzeul Strămutaților

Cetatea din Ilieni ar reprezenta elementul estic al unui întreg sistem defensiv ce s-ar fi construit în Evul Mediu de-a lungul graniței sudice a Transilvaniei. La începutul secolului 12 (sau 14 după alte surse), pe dealul ce străjuiește satul s-ar fi aflat o mică biserică în stil românesc. Locul ei ar fi fost luat în 1443 de o biserică mai mare, catolică, construită în cinstea Sfântului Ilie (de unde și numele localității, se pare), patron al așezării, în stil gotic și care avea să fie fortificată cu un zid. Acestuia i s-a mai adăugat încă unul, plus cinci bastioane, după asediile saxone din 1612. Astfel s-a creat un ansamblu fortificat, de formă pentagonală, cu turnuri de veghe. La numai cățiva ani, în 1658 cetatea a fost devastată iar toate documentele despre localitate au ars. În 1782 biserica a fost din nou demolată, păstrându-se doar zidul inițial, și o nouă biserică a fost construită, până prin 1785. Din vechea cetate însă se pare că au rămas doar câteva vestigii, ea fiind aproape în totalitate distrusă de cutremurul din 1977. Biserica a fost reconstruită între anii 1991-1992, iar lângă clopotniță se mai pot vedea încă urme ale celei vechi.  Aflasem de existența ei de pe internet; dar am spus să mergem să ne documentăm la fața locului, (conform promisiunii 😉). O vedeam de la distanță, sus pe deal după ce am intrat în sat și părea promițător. Când ne-am apropiat însă lucrurile s-au schimbat, pentru că a devenit dificil să o găsim; nu există niciun indicator (probabil că nu e considerată obiectiv turistic sau istoric, deși se pare că este înregistrată ca atare) iar explicații cu greu am reușit să obținem de la un trecător, care a încercat să ne explice cum să ajungem cu puținele cuvinte românești pe care la știa. Chiar și-așa, ne-a fost de ajutor. Dar ... foarte tristă și deloc constructivă această atitudine, în special a autorităților care nu fac mai nimic (cel mult pretind că fac) pentru promovarea valorilor locale și incluziunea comunităților mai ... marginale ... Am înțeles că există ceva inițiative din partea unor organizații culturale care încearcă să sprijine clădirile de patrimoniu, dar ...  Am întrebat "se poate ajunge cu maşina până sus?" - "Da" - a venit răspunsul şi ne-am încumetat... dar am avut parte de o adevărată aventură! Mai bine lasă maşina jos, la drumul ce înconjoară dealul pe care se află cetatea, vei găsi şi câteva mici parcări.  Într-un final am reușit să ajungem la biserică, pe un drum de altfel foarte pitoresc, umbros, care urcă în spirală spre partea de sus a dealului. Știm că de obicei cimitirul se construiește în jurul bisericii; același aspect l-am regăsit și aici. Însă în mod surprinzător și inedit, nemaiîntâlnit până acum (cimitirele nefiind tocmai locuri predilecte pentru preumblări), aici cimitirul ne-a părut de-a dreptul frumos; parcă făcea ideea morții mai puțin respingătoare – într-un așa loc parcă ți-ar veni să „te duci” mai cu plăcere ... 😉 Din loc în loc, de-a lungul drumului, se deschidea câte un „separeu” 😉 în desișul tufișurilor și acolo, în loc înconjurat de foarte multă verdeață și flori, la umbră, în capătul unui mic șir de trepte, se regăsea câte un mic monument funerar. Bine, nu toate mormintele erau așa ... la separeu ... Nu știm dacă acele poziții s-au alocat pe anumite criterii; cert e ca arăta totul frumos ... ceea ce nu prea îți vine să spui despre un cimitir ... [Cimitir cu view.] Clopotnița bisericii ni s-a dezvăluit după o cotitură, în capătul unei bolte de arbuști, Albă, simplă, curată. Flancată de două porțiuni din zidul din care probabil până la un moment dat a făcut parte. Din spate se ivea biserica, la fel de albă, simplă și curată; cu o curte frumos îngrijită și cu câteva morminte monumentale de-a stânga și de-a dreapta intrării. Bănuim că aparțin familiilor ctitorilor sau poate unor vechi nobili ori familii mai de vază din regiune ... nu știm și din păcate nici nu am putut afla, pentru că totul este scris în maghiară; iar persoana pe care am găsit-o acolo și care am înțeles că se ocupa cu trasul (de fapt apăsatul pe un buton, pentru ca acțiunea e mecanizată), la intervale fixe, al clopotului nu știa să spună în românește decât DA. Tot ce întrebam primea invariabil răspunsul „da”; deci am pus, foarte intuitiv, numai întrebări potrivite 🙂 Foarte amabil de altfel, ne-a permis fără vreo problemă să ne plimbăm pe-acolo, să intrăm inclusiv în turnul clopotniței, să facem poze peste tot. [Aleea boltită natural.] Biserica, de rit reformat, ne-a suprins prin modul de amenajare a băncilor, dispuse pe trei direcții, astfel încât să fie ușor vizibil, din toate direcțiile, amvonul. Stilul arhitectonic este unul simplu, cu puține elemente, specific bisericilor reformate. Tavanul este din lemn, casetat și are ca elemente decorative semnele zodiacale (simbolizând cerul), motive populare, stema Transilvaniei și alte câteva simboluri secuiești (steme, blazoane nobiliare – bănuim, pentru că nu ne-a putut confirma cineva sau ceva ...); se pare că tavanul e ceva mai nou, fiind adăugat la renovarea din 1991. Galeriile şi părţile din faţă ale băncilor sunt decorate cu casete pictate cu motive florale, care se pare că datează din secolul al XVIII-lea. [Tavanul casetat.] Notă: toate datele tehnice sau istorice sunt documentate online, la fața locului nefiind vreo persoană care să ne poată da vreo informație în limba română sau vreun material. Una peste alta, dacă treci pe DJ 112, fă o pauză și vizitează biserica fortificată de la Ilieni. Poate fi o experiență plăcută. Nouă ne-a dat un pic de pace într-o zi călduroasă de vară! - atracție prezentată cu sprijinul Bistro de l’Arte 🙏

Undeva în Covasna, într-un sat mic și care nu pare să aibă prea multe de spus, există un castel renascentist! Da! Ei ... nu chiar castel ... ci un conac; dar foarte frumos; și cu atitudine de castel 🙂 Și cu domeniu, cu parc, cu grădină a la Versailles, cu cai, cu iaz ... [Pe domeniul Kálnoky.] Vorbim de fapt despre un conac de vânătoare al unui nobil maghiar din secolul 17, care a fost restaurat de un moștenitor și redat circuitului turistic și cultural.  În 1987 Tibor Kálnoky avea doar 21 de ani și vizita împreună cu tatăl său domeniile străvechi pe care familia lui le deținuse de-a lungul timpurilor în România. În 1995 își făcea nunta în vechiul conac. Tânăra familie a părăsit cercurile aristocratice ale Europei occidentale și s-a mutat în România. În mica și necunoscuta comunitate din Micloșoara a început dificilul proces de reconstrucție. Fotografii îngălbenite de timp au devenit planuri de construcție iar castelul a redevenit clădirea plină de distincție care a readus mândria trecutului printre actualii membri ai societății rurale. Micloșoara nu mai este un sat mic prin care treci ignorându-l în drum spre o altă destinație ci a devenit ea însăși o destinație, faimoasă inclusiv (sau poate mai ales) printre străini.  Intrarea pe domeniu este demnă de locul pe care urmează să-l dezvăluie – o alee veche și frumoasă, umbrită de niște minunați castani bătrâni care îți insoțesc primii pași în povestea asta despre nobili și contese, partide de vânătoare și petreceri opulente. ["Postul de gardă".] Mica grădină este „desenată” după modelele franțuzești, cu garduri vii aranjate în forme geometrice, ierburi, copaci, băncuțe și flori, ca în 1698. Pavilionul din lemn și iazul punctat cu nuferi roz invită la poezie, printre ocazionalele concerte a capella susținute de coruri de orăcăieli pe variate tonalități. [Grădina şi iazul domeniului.] Conacul a fost construit și renovat cu păstrarea stilului original – renascentist. Intrarea principală, cu terasă în stil clasicist, etalează cu mândrie blazonul familiei. Mica terasă de pe latura de sud este partea cea mai romantică a castelului și a fost construită în cel mai pur stil renascentist iar terasa mare, în același stil, are motto-ul familiei sculptat deasupra intrării folosite de vizitatori- Non est mortale quod opto (Ce am ales este nemuritor). [Blazonul original de deasupra intrării.] Întreg parterul conacului a devenit Muzeul Vieții Transilvănene și încearcă să reînvie istoria mai veche de cinci secole a familiei nobile Kálnoky în special, dar și-a asumat și misiunea de a arăta ce însemna viața nobililor din zonă. Au fost recuperate sau cumpărate obiecte de colecție, piese de mobilier, s-au donat scrinuri și covoare, s-au reconstituit sobe spectaculoase și costume de epocă, s-a recondiționat un pian Streicher original și s-a adus chiar și un clavecin. [Detaliu sobă din terracotta restaurată spectaculos.] Muzeul este amenajat în mai multe încăperi, fiecare dintre ele încercând să prezinte diverse aspecte ale vieții în perioada de tranziție dintre secolele 17 și 18, renascentismul târziu și barocul timpuriu – Salonul de gală și salonul Altdeutsch cu mobila monumentală; Casa Doamnei – camera contesei cu obiecte delicate, sticlărie, bogate decorațiuni în stucatură și colț pentru broderie și citit; Casa Stăpânului – decorată cu arme autentice din luptele cu turcii și covoare orientale; Salonul și dormitorul Biedermeier; dormitorul Altdeutsch cu frumoasa lui boltă. [Dormitorul Altdeutsch.]Pivnița conacului redă atmosfera unei bucătării de castel de secol XVIII și include acum un spațiu pentru mese festive, concerte, expoziții și petreceri. [Pivniţa castelului.] Per total, clădirea conacului, împreună cu parcul, iazul, grajdul, reușesc să te transpună cu un pic de imaginație într-o atmosferă din cărțile de povești cu domnițe și cavaleri, intrigi amare și baluri fastuoase. În timpul programului vizitele se desfășoară din oră în oră (cu ultima intrare la ora 16:00) iar biletele (20 sau 30 lei pe diverse categorii de vizitatori) se achiziționează la Castel; în taxa de de intrare este inclus și ghidaj audio în mai multe limbi, inclusiv română. Nu tot timpul este cineva la muzeu (mai ales în extrasezon) așa că cel mai bine ar fi să programezi vizita cu un telefon înainte! [Coșul cu ghiduri... audio 😊] La o curbă distanță de conac, pe aceeași stradă, la nr. 85 vei găsi Stone Pub – un stabiliment multifuncțional (magazin de suveniruri, pub, parcare) construit în jurul unei case vechi din piatră de prin 1800 (frumos reconstruită și ea). Aici este şi o parcare amenajată unde poţi lăsa maşina ... chiar şi o rulotă, e destul spaţiu. Pubul era deschis doar în sezon și doar în weekenduri; dar dacă foamea îți dă ghes, poți încerca mâncarea gătită de gospodinele pensiunii-soră a Castelului 😋 pentru mai multe detalii caută în aplicație 🔍Casele de oaspeți ale contelui Kalnoky!  [Stone Pub.] Fundația Kálnoky, care a inițiat și implementat acest proiect de restaurare, și-a propus să prezinte cultura materială a burghezimii și a nobilimii din zona Transilvaniei secolelor trecute și în același timp să genereze o alternativă la oferta culturală și turistică a zonei (de fapt să creeze o ofertă, pentru că o alternativă ar presupune că ar mai exista și altceva în zonă, ceea ce nu se prea poate spune ...). Noi credem că a reușit, cu beneficii directe în zona îmbunătățirii contextului social și economic al comunității.  Atât conacul cât și domeniul în integralitatea lui (parc, peluză) pot adăposti și organiza evenimente publice sau private, acestea reprezentând, pe lângă taxa de vizitare și donații, surse de venit pentru susținerea pe termen lung a unui asemenea proiect, într-o zonă relativ izolată atât geografic cât și social-economic. [Candle Glow Dinner la Castel.] Dacă ai maşină eşti norocos, poţi ajunge uşor la Castel. Dacă nu, poţi merge cu trenul până în staţia cea mai apropiată -comuna Augustin - iar de aici cei aprox. 8 km îi poţi face cu o ocazie sau cu microbuzele care fac legătura între oraşul Baraolt şi comuna Belin.

Construită undeva în secolul 13, biserica fortificată din satul Viscri este BISERICA fortificată din satul Viscri. Este ceea ce ar trebui să fie fiecare biserică – păstrătoarea și apărătoarea spiritului poporului. Asta ne-a transmis nouă această cetate încă de la prima privire; prin pietrele șlefuite de trecerea timpului, prin albul pereților, prin simplitatea liniilor. [Zidurile curţii exterioare.] “Dotată” cu ziduri de apărare, turnuri și bastioane, pe specificul bisericilor fortificate și parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1999, mica biserică-sală vorbește însă despre smerenie, despre modestie, despre comuniune prin lemnul scorojit al amvonului, pe care abia se mai distinge nuanța vopselei ce l-a colorat odată, prin scârțâitul la fiecare pas al scândurilor din podea, prin crăpăturile pereților strâmbi și vechi.  Construcția a fost atestată documentar pentru prima dată ca Alba Eclesia (Biserica Albă) în 1400; poartă hramul Sf. Andrei și este gotică. [Biserica Albă din cetate.] Istoricul construcției bisericii nu este foarte clar. Coloniștii germani care s-au așezat în Viscri au găsit pe vârful unui deal o capelă mică, ce ar fi aparținut coloniștilor secui, ridicată din calcar alb-verzui, fără podoabe și cu tavanul plat. Odată cu evoluția socială a coloniștilor și în funcție de condițiile istorice, capela a fost adaptată, pe etape, la nevoile comunității. I s-a construit o tribună iar mai târziu familia conducătorului obștii a ridicat un turn de locuință, pentru utilizare personală. După ce turnul a trecut în posesia obștii, în secolul 15, edificiul a mai dobândit și un cor. [Urcarea spre cetate.] Biserica a fost fortificată în secolul 16, într-o a treia etapă de construcție. A fost conectată cu turnul principal printr-o intrare creată la parterul acestuia iar meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii. S-au adăugat guri de tragere și s-a facilitat accesul în același scop la unele ferestre. [Acces spre scara turnului.] În sectorul sud-estic al cetății au fost adăugate două turnuri și două bastioane; vremea asediilor frecvente trecând, și timpurile devenind mai pașnice, parte din ele au căpătat în secolul 19 destinații mai casnice, fiind folosite pentru locuit sau pentru păstrat slănina. Corul și sala bisericii au fost boltite iar corul a fost înălțat pentru a întări partea de est a bisericii și înconjurat cu un al doilea rând de contraforturi. Mai târziu tavanul boltit a fost înlocuit cu unul casetat. [Tavan casetat, inscripţie în latină şi decoraţiune pe bolta altarului.] La lucrările arheologice din anii ’70 au fost descoperite multe dintre aceste detalii arhitecturale, la fel ca și unele fragmente de fresce, picturi și inscripții. Strane cu picturi au fost așezate de-a lungul peretelui de est la sfârșitul secolului 17 iar de la începutul secolului 18 datează tribunele din lemn cu balustrade pictate, derulate în jurul navei cu bănci foarte paropiate unele de altele. Pe peretele de est se află orga în stil baroc-clasic (construită pe la 1817), pe care este incorporată imaginea de altar - Hristos cu copiii. [Altarul bisericii, vechi de secole.] Dintre obiectele de cult păstrate aici este de menționat cupa de aur pentru împărtășanie, din secolul 15. Tot felul de adăugiri și îmbunătățiri au fost aduse cetății până în secolul 18, ultima dintre ele fiind un al doilea cordon de zid, păstrat până astăzi doar parțial. [Culoarul de acces în turn.] Nu rata o urcare în turnul bisericii, vei găsi şi câteva bănci unde poţi să îţi iei răgaz de contemplare a satului şi a împrejurimilor. [Vedere din balconul turnului. 😍] În zidul de fortificaţie aruncă o privire în camera slăninii 😀 şi fă neapărat o vizită în muzeul obştii: parcurcând cele trei niveluri vei afla multe lucruri interesante despre viaţa şi obiceiurile saşilor din vechime! [Colecţia de stupi de la ultimul nivel al muzeului.] La data documentării noastre, am avut ocazia să admirăm şi o colecţie foarte interesantă de cahle transilvănene produse la Teracota Mediaş, singura fabrică din România unde se mai fac plăci de teracotă presate şi pictate manual! 😍 Expoziţia era temporară dar am înţeles că se intenţionează permanentizarea ei. [Expoziţia de cahle transilvănene.] Cei mai mulți dintre noi însă, care vor merge la Viscri și vor vizita și biserica fortificată, vor pleca de-acolo cu mai puține detalii tehnice dar cu mai multe trăiri frumoase. Enumerată de The Telegraph printre cele mai frumoase 23 de biserici din lume, biserica fortificată din Viscri trebuie pusă pe lista de locuri de vizitat în România. [Parcare pentru biciclete.] În aprilie-octombrie cetatea programul de vizitare este între orele 10-18 iar în lunile de vârf (iunie-septembrie) chiar până la 19. În restul timpului programul este mult redus şi ar fi bine să suni înainte de a ajunge pentru a verifica dacă este deschis. Biletele se pot cumpăra de la magazinul de suveniruri din cetate: 15 lei/adult, 8 lei/student, elev, pensionar sau adult în grup >20 persoane. Copiii sub 10 ani, ghizii grupurilor şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuit. Biletul permite accesul în biserică, turn, muzeu şi expoziţie: "oriunde vedeţi o uşă deschisă"! 😍 Este interzis accesul cu drona pe teritoriul cetăţii. Nici în sat nu este foarte ok, mai ales pe deasupra curţilor şi caselor.

Ca multe alte localități din Transilvania, și Prejmer deține o biserică fortificată, considerată cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate din sud-estul Europei. Monument istoric, aceasta face parte din lista UNESCO din 1999. Purtând hramul Sfânta Cruce, biserica a fost datată în sec. XIII și se pare că a fost construită pe locul unei foste bazilici romane, cu un secol mai tânără. Cum Prejmer era prima localitate în drumul tătarilor şi mai apoi, a turcilor ce veneau în prădăciune dinspre pasul Buzău, Sigismund de Luxemburg a decis fortificarea bisericii, ridicând o incintă înaltă și puternică, înconjurată cu un șanț lat cu apă; ziduri groase de 3-4 m și înalte de 12, porți de fier, poduri mobile, bastioane, guri de foc. Mai mult, cetatea deținea un dispozitiv de luptă inovator, denumit „orga morții” - mai multe arme de foc așezate la un loc, ce trăgeau toate deodată, producând pierderi însemnate și în același timp, panică. Se întâmpla prin anii 1400. De pe atunci, biserica se pare că adăpostește cel mai vechi altar triptic din Transilvania, datat între 1450-1460. Cunoscută și sub denumirea de Cetatea Țărănească Prejmer, edificiul este de fapt un ansamblu arhitectural ce cuprinde atât cetatea cât și biserica. Biserica a fost edificată în 1218 iar zidurile cetății au fost ridicate în sec. XV. Zidul incintei principale este căptuşit la interior cu 275 de cămări, pe trei şi patru niveluri și conectate între ele prin scări de lemn. Aceste cămări păstrau proviziile sătenilor, fiecare familie din sat având propria sa cămară. În timpul asediilor locuitorii se refugiau in incinta Cetăţii. Și nu renunțau la educație, una din încăperi fiind dedicată vechii școli, primii dascăli fiind menţionați între 1460 și 1556. Celelalte încăperi mai expun, în prezent, interiorul tradițional, unelte meșteșugărești, obiecte de gospodărie. O vizită aici va fi cu siguranţă un bun prilej de reflecţie asupra modului în care trăiau strămoşii noştri... şi o ocazie de aprecia viaţa bună de care ne bucurăm azi! 😊 Din Braşov poţi ajunge la Cetatea Prejmer şi cu autobuz, linia metropolitană 520, plecare din Făget, coborâre în staţia Monumentul Eroilor din Prejmer; click aici pentru traseu și orar.

Construită de coloniştii saşi în anii 1280 şi închinată Sfintei Maria, Biserica evanghelică din Feldioara este menţionată documentar în 1447 într-un document în care se spune că voievodul Transilvaniei Iancu de Hundeoara donase acesteia veniturile unei mori de pe râul Homorod. Prima construcție datează de pe vremea Cavalerilor Teutoni, din anii 1200, care au ridicat o capelă și spații de locuit. În 1225 au plecat, în urma neînțelegerilor apărute cu nobilimea maghiară. Tot ce le-a aparținut la Feldioara a fost preluat de călugării cistercieni de la Cârța iar în 1247 a început transformarea în lăcaș de cult, inițial catolic, apoi protestant. [Sculptură încastrată în zidul bisericii, din perioada cisterciană.] De-a lungul vremurilor Biserica Fortificată a suferit numeroase distrugeri şi a fost reconstruită de multe ori. Deasupra ușii este inscripționată stema Feldioarei, alături de anul 1713, an al uneia dintre renovări.  Cutremurul de la 1838 a distrus mare parte din biserică iar reparațiile au adus o serie de modificări constructive – intrarea, localizarea orgii. În 1970-1971 a avut loc ultima mare renovare, cu ajutor din Germania. [Încuietoare din fier forjat, mostră de tehnologie săsească veche de sute de ani.] În interiorul tipic pentru o biserică evanghelică, mai pot fi văzute câteva basoreliefuri decorative în stil cistercian. Altarul datează din 1904 iar pictura din 1908. Altarul original, din anii 1400, cu motive catolice, a fost dus la Biserica Neagră din Brașov. [Altarul triptic păstrat la Biserica Neagră.] Orga e din 1799 și funcționează și în prezent. Există și două panouri comemorative cu eroii căzuți în cele două războaie mondiale. [Sf. Gheorghe răpunând balaurul, unul dintre basoreliefurile cisterciene care se mai păstrează deasupra altarului.] Slujbe nu se mai țin din cauza numărului foarte mic de enoriași. Rar mai au loc concerte de orgă. Nu există un program de vizitare a bisericii dar dacă vrei totuși să o vezi poți suna la 0722506613 iar dl. Frederic Taus, cel care se ocupă de îngrijirea clădirii, o poate deschide și povesti despre ea. Nu se plăteşte taxă de intrare dar donațiile sunt binevenite.

Deşi nu se poate vizita în interior, merită să vezi Capela Inima Reginei Maria din Bran pentru povestea ei şi pentru farmecul aparte, umbrit însă în parte din păcate de neglijenţa şi lipsa de preocupare a celor care ar trebui să o îngrijească... Regina Maria şi-a dorit ca după moarte trupul să-i fie înmormântat în necropola regală de la Curtea de Argeş dar inima să se odihnească în capela Stella Maris din Castelul Balcic - reşedinţa de vară a familiei regale din România, iar la moartea sa (1938) dorinţele testamentare i-au fost îndeplinite. Doi ani mai târziu însă, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi pierderea Castelului de la Balcic, caseta care conţinea inima Reginei a fost adusă la Bran de către fiica acesteia, Principesa Ileana, şi depusă în biserica de lemn din curtea Castelului Bran, de unde apoi a fost mutată într-o criptă săpată în stânca Măgurii Branului. Atunci, Principesa a demarat lucrările de construcţie ale unei capele din piatră, copie fidelă a celei de la Castelul Balcic. Capela, construită în stil bizantin, pictată de renumitul Arthur Verona, era dedicată memoriei Reginei şi ar fi trebuit să fie locul de odihnă veşnică a inimii acesteia. [Capela din Bran, în zilele noastre. Uitată de toţi şi de toate. 😢] Unele surse spune că abolirea monarhiei din 1947 a găsit capela terminată dar încă nesfinţită, după altele (un document din arhivele fostei Securități - dosar 2637, vol. 2, ff. 40-41) se pare că la 27 iunie 1947, părintele Arsenie Boca, chemat de de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus de Pirncipesa Ileana, sfințește totuși capela, chiar dacă nu era terminată.  Cert este că după venirea comuniștilor biserica a fost uitată  de toți și de toate, până în 2018 când de ziua Sf. Mucenic Gheorghe (23 Aprilie) părintele protopop Gheorghe Colțea a săvârșit prima liturghie aici. Se pare că și ultima, după aceea biserica intrând iarăși în uitare. Întorcându-ne în 1947, inima Reginei nu a mai fost mutată aici, rămânând ascunsă în cripta din apropiere unde fusese adusă de la Balcic încă 21 ani. În 1968, comuniștii din zonă, curioși să vadă ce se ascunde în cripta de vis-a-vis de castel, au venit însoțiți de directorul Muzeului din Bran au deschis cu o rangă sarcofagul din piatră din criptă și au găsit o casetă de argint aurit. În interiorul acesteia se afla o altă casetă de argint cu mai multe monturi de platină și pietre prețioase, înfășurată în drapelele englez și român, şi care conţinea inima Reginei. Până în 1971 caseta a fost păstrată în Castelul Bran, după care a fost mutată la Muzeul Național de Istorie a României. [Sarcofagul din piatră de la Cripta Inima Reginei.] În anul 2015, caseta a fost depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelișor din Sinaia, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938 şi unde va rămâne pentru eternitate. [Cripta Inima Reginei Maria.] Dacă vrei să te reculegi la Cripta în care inima Reginei Maria s-a odihnit mai bine de 20 de ani, traversează pârâul Turcul pe una din cele două punţi din lemn, vis-a-vis de clădirea Vămii Medievale (între Capelă şi Castelul Bran) şi o vei vedea în versantul Măgurii Branului.

Zona Bran nu are foarte multe atracţii turistice distincte, este ea însăşi o atracţie! Dar printre ele, Mănăstirea Bran este un loc pe care trebuie să îl vezi dacă eşti cazat în zonă şi poate fi o destinaţie interesantă, un motiv foarte bun de plecat într-o drumeţie, pe jos sau cu bicicleta: urmează traseul marcat cruce albastră care porneşte de la biserica din satul Şimon. Se poate ajunge şi cu maşina, dar drumul are şi nişte porţiuni mai off-road 🙂 [View de pe dealul Balabanului. 😍] Chiar dacă nu te interesează aspectul religios, locul este minunat şi îţi deschide în faţa ochilor peisaje de un farmec aparte care au în fundal munţii Bucegi, Postăvaru, Măgura Codlei, Leaota şi Piatra Craiului. Mănăstirea este relativ nouă - construcţia a fost finalizată în 2012, dezvoltare a unei biserici (schit) ceva mai veche. Lângă biserică vei găsi şi o troiţă ridicată în memoria ostaşilor români căzuţi pe aceste locuri apărând pasul Rucăr-Bran, în Primul Război Mondial. [Troiţa din faţa mănăstirii.] Biserica mănăstirii poate fi vizitată cu respectarea regulilor de vestimentaţie şi comportament, iarna între orele 09-17 iar vara între orele 09-20. Simplitatea stilului construcţiei, turnul bisericii care te duce cu gândul la un turn de observaţie, liniştea locurilor şi panoramele spectaculoase te vor cuceri! Respectă tot ce vei găsi aici şi lasă-te cuprins de frumuseţea locului, în linişte şi veneraţie! 😍

În prezent, Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, nu numai pentru arhitectura lui complexă şi istoria de peste 640 de ani ci mai ales pentru că a avut şi norocul să fie menţionat în celebrul roman al lui Bram Stoker ca fiind reşedinţa Contelui Dracula. În fiecare an, mii de turişti din toată lumea vin aici special ca să celebreze Halloween şi participă la tot felul de activităţi, atât în Castel cât şi în restaurant şi în cortul instalat în Grădina Regală. Compania care îl administrează se ocupă permanent de restaurare şi dezvoltă programe şi activităţi care să îi crească atractivitatea. Au apărut astfel noi puncte de atracție, cum ar fi Tunelul Timpului și Expoziţia de instrumente medievale de tortură. [Ieșirea din Tunelul Timpului.] Biletul de intrare costă 70 lei/adult: vei vedea o expoziţie de arme medievale, vei trece prin camere în care au petrecut mulţi ani de viaţă membri ai familiei regale din România, vei afla povestea lui Dracula (atât cea reală cât şi cea fictivă), vei vedea curtea interioară şi vei urca pe scări şi culoare secrete până la platforma superioară de observaţie, de unde poţi face fotografii panoramice... pentru 20 lei în plus vei putea vedea Expoziția de tortură medievală iar pentru 30 lei vei putea să străbaţi şi Tunelul Timpului - unul dintre cele mai apreciate pe plan global proiecte multimedia produse de muzee... te vei putea plimba pe urmele paşilor Reginei Maria în Grădina Regală (nu este necesară achiziționarea biletului)... Castelul Bran este un loc unde poţi petrece o întreagă zi de neuitat! [În Grădina Regală 😍] De apreciat este că intrarea este liberă pentru persoanele cu dizabilităţi şi/sau instituţionalizate; copiii cu vârsta până la 7 ani împliniţi beneficiază de gratuitate, pentru cei cu 7-18 ani costă 20 lei; persoanele peste 65 ani, în baza actului de identitate, beneficiază de un tarif special 50 lei; dacă eşti student şi ai legitimaţia de studiu la tine vei plăti 40 lei. Lunga şi tumultoasa istorie a Castelului Bran începe în anul 1377, când regele Ungariei Ludovic I de Anjou acordă locuitorilor Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. În 1388 construcţia acestuia se încheie şi el începe să-şi îndeplinească dublul rol: de vamă (încasează 3% din valoarea mărfurilor care intră şi ies din Transilvania) şi de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman.  • În anul 1459, în timpul celei de-a doua sa domnii, Vlad Ţepeş şi armata sa trec prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict cu saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran extrem de sângeros.  • În 1651, după ce prelungiseră deja de căteva ori cu principii Transilvaniei contractele de folosință a castelului Bran, brașovenii reușesc să încheie cu principele Gheorghe Rackoczi al II-lea un act de vânzare-cumpărare a castelului. În anul 1888 dministrația Braşovului cedează castelul ocolului silvic regional iar până în 1918 el este locuit de brigadieri silvici, de pădurari și de inspectori silvici veniți din Brașov.  • La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României, descrisă în document ca o „mare regină, care ( …) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației țării întregi.” Castelul devine reședința favorită a Reginei Maria, ea îl va restaura și amenaja pentru a putea fi folosit ca reședință a familiei regale.  • Din 1920 și până în 1932 castelul trece prin ample lucrări restaurare şi amenajare coordonate de acelaşi arhitect care proiectase castelele regale Peleș și Pelișor din Sinaia. Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje. După moartea sa (1938), Regina Maria îi lasă castelul Bran moştenire fiicei favorite, Principesa Ileana. Aceasta părăseşte România în 1948, odată cu instaurarea Republicii Populare România.  • În anul 1956 autoritățile comuniste transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel.  În 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana de România și ai Arhiducelui Anton de Austria. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra până în 2009, când Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta - moştenitorii proprietarilor - intră în posesie efectivă. 

Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov este situată în partea de vest a oraşului, în cartierul cu acelaşi nume, la poalele dealului Sprenghi, . Este cea mai veche clădire a oraşului, fiind construită în jurul anului 1260, în stil gotic timpuriu; a suportat modificări importante în secolul al XV-lea. A fost cunoscută şi sub denumirea de Biserica celor trei orfane care, conform unei legende, au lăsat tot ce deţineau bisericii - unde au şi fost înmormântate sub altar. Partea originală a bisericii, păstrată intactă, cuprinde corul și încăperile adiacente acestuia precum şi două capele. Deasemenea părţile nordică, vestică şi sud-vestică ale zidului medieval de apărare sunt originale. Edificiul cu pereti masivi, înconjurat cu zid de apărare a rezistat numeroaselor invazii turceşti, marelui incendiu din 1689 şi devastării diferitelor trupe cuceritoare. Biserica ar fi trebuit sa aibă două turnuri dar numai unul este în întregime executat. Turnul existent astăzi a fost construit în 1842, după ce turnul vechi s-a prăbușit la cutremurul din 1822. În 2003 în incinta bisericii s-a deschis un muzeu etnografic cu peste 1500 de obiecte donate de saşi care au emigrat din Braşov, care prezintă o gospodărie tipic săsească cu ţesuturi, mobilier, port, unelte. În ultima duminică înaintea zilei de 24 august (ziua Sf. Bartolomeu), aici se desfăşoară pelerinajul Hramului Sf. Bartolomeu, serbare regională unde se întâlnesc comunităţile săseşti. Biserica poate fi vizitată în fiecare duminică, când se ţin slujbe în limba germană; în celelalte zile doar cu programare telefonică.