Kon Tiki

La poalele Cetății Sighișoara, pe Strada Morii, găsești Restaurantul Michelangelo. E tot zona istorică a orașului, așa că s-ar putea să „te fure peisajul” cu case vechi și străzi înguste, dar fă ochii mari și nu-l rata, căci ai ocazia unei experiențe culinare de calitate. E un restaurant mic, o afacere de familie în care lucrează tata, mama și uneori chiar și băiatul, un adolescent care trăiește și „tămbălăul vârstei” dar învață și responsabilitățile vieții de adult. Alexandru și Mihaela, împreună cu băiatul lor, s-au întors de 4 ani în România, din Italia, cu un vis. [Un restaurant mic dar cu inima mare.] Alexandru abia terminase liceul când a plecat în Italia. A început de jos, de la spălat vase și aprovizionat bucătăria. A fost angajatul propriei mame, a învățat limba, a învățat că „salata trebuie să râdă” în farfurie (adică să fie frumoasă) și a prins drag de bucătărie. După doi ani de ospitalitate știa deja numele restaurantului pe care dorea să îl deschidă, cum va arăta, cum va fi amenajat. După 25 de ani de specializare la locul de muncă, urcând pas cu pas fiecare treaptă a evoluției profesionale până la nivelul de bucătar-chef, cu soție și copil, a venit să aducă la Sighișoara o părticică din Italia pe care au îndrăgit-o mult. Fără certitudini, fără încurajări prea multe. [Alexandru şi una din "armele" lui secrete. În bucătărie...] Astăzi Alexandru gătește, Mihaela este hostess și ospătar iar băiatul lor ajută cu orice e nevoie. Ei merg după marfă, ei aleg ingredientele, ei negociază contractele cu furnizorii, ei socializează cu oaspeții, ei au grijă ca totul să se întâmple așa cum au învățat că trebuie să fie în domeniul ăsta de activitate.  Iar la Michelangelo Italia e la ea acasă – muzica, decorul, tablourile cu peisaje ori personaje faimoase, cărțile de bucate de pe rafturi, toate sunt cu Italia, din Italia, despre Italia. Și, evident, meniul; și aproape în totalitate și ingredientele principale folosite - salamuri, guanciale, carne de vită, prosciutto, brânzeturi, fructe de mare. [...şi pe masa ta! 😋] Vedeta indiscutabilă a meniului este Bistecca alla Fiorentina. Ai auzit de ea? Dacă nu-ți spune nimic numele, trebuie să o cunoști! E o frumusețe apetisantă cu origini în Florența, de familie bună, cu forme și proporții echilibrate și care are nevoie doar de simplitate ca să te cucerească. Nu vrem să părem ireverențioși, dar o spunem: e o bucată buuună de carne! 😊 Dintr-o anumită zonă, de la o anume rasă, de anumite dimensiuni, de o anumită vârstă, crescută într-un anume fel. Maturată minim 21 de zile în Italia, ia drumul Sighișoarei și ajunge la Michelangelo, unde i se continuă maturarea, în condiții specifice, până când poposește în fața mesenilor. Rumenă la față dar încă rozalie în interior, presărată doar cu puțină sare și un fir de ulei bun de măsline, nu-i mai trebuie nimic decât o pâine bună alături și un pahar de vin. [În aşteptarea gurmandului fericit. 😊] La Michelangelo vezi în vitrină bucățile care sunt gata de a fi gătite iar porția care va ajunge pe masă, înainte de a pleca spre grătarul încins, ți se prezintă, ca să vezi dacă sunteți compatibili. Nu prea poate fi mai mică de circa 800 g, pentru că doar așa poate să fie delicioasă; deci nu te da la prea multe „antipasti” sau mergi cu doi-trei prieteni – cu cât e mai mare bucata de carne, cu atât e mai bună. Noi am primit din partea casei (da, se întâmplă și din astea aici) o mică gustare delicioasă cu pâine, ulei de măsline și ierburi aromate, care ne-a trezit foarte bine papilele și pofta și după care bistecca a mers foarte bine și suficient. Am pus lângă ea și o salată cu rucola, roșii cherry și „petale” de parmezan care a fost foarte bună dar bistecca e atât de suculentă și plină de savoare încât zău că nu are nevoie de nimic lângă ea. Totul (bistecca de 950g + salata) a costat un pic peste 200 lei şi a fost mai mult decât suficient pentru doi. [Delicios, memorabil, la un preţ meritat.] Am mai încercat la Michelangelo și altele, deși bistecca ne ademenea, irezistibil din paginile meniului și din amintiri. Iar dacă nu-i cedezi în mod repetat e în regulă, căci Alexandru știe să mai facă multe lucruri bune. Pentru că italienii de obicei încep masa cu antipasti, am făcut ca ei și am deschis cu „Mozzarella in carroza con yogurt magro e la cipolla rossa caramellata”; care nu e mozzarella în căruță 😀 ci un fel de sandviș pane, care poate suna banal dar în mâna unui bucătar priceput poate deveni o gustare rafinată. Iar la Michelangelo, pe lângă mozzarella de bună calitate, Alexandru (ne tot vine să scriem Alessandro) pune un iaurt cremos și acrișor, pe care îl însuflețește dulce cu ceapă roșie caramelizată – în total o combinație de gusturi și texturi fix din acelea care stârnesc în creier numai plăcere. [Un antipasto care poate fi pe săturatele pentru cineva cu stomacul mai mic.] Bineînțeles că dintr-un restaurant italian nu pot lipsi pastele (făcute în casă!). Iar la Michelangelo cele câteva feluri cu paste din meniu sunt acelea capabile să arate ce înseamnă bucătăria italiană autentică. Ne-am „aventurat” la o porție de Tagliatelle al sugo di cinghiale (tagliatelle cu carne de mistreț) – o rețetă toscană, cu gust dens, de toamnă-iarnă; cu un vin roșu alături, e potrivită pentru carnivori. [Tagliatelle cu carne de mistreț 😋] Dar am încercat și ceva mai ușor - Doradă coaptă, cu capere, cartofi și roșii cherry (Orata al cartoccio capperi patate e pomodorini); prepararea în această variantă durează ceva mai mult (se poate face și la grătar) însă tehnica de coacere „al cartoccio” (en papillote) maximizează toate aromele, așa că merită cele vreo 30 minute de aşteptare. Ne-a surprins modul de prezentare, cu peștele desfăcut pe spate și ne-am bucurat să regăsim gusturile provenite din ingrediente de calitate. Evident că nu poate lipsi cafeaua, adusă și ea tot din Italia. Iar deserturile sunt mereu proaspete și poți alege ce-ți dorești direct din vitrina de prezentare. [O metodă de preparare care păstrează toate aromele din ingrediente. 👌] Deci la Michelangelo e fără pizza, ciorbă, șnițele sau mici; fără compromisuri. Nici pastele nu sunt doar acelea pe care le poți găsi peste tot. Dacă ai sensibilități alimentare ori preferințe speciale, există flexibilitate atât timp cât rămâi în specificul restaurantului. Respectul pentru client e important dar trebuie să fie și reciproc.  Unele preparate sunt ceva mai scumpe dar sunt în meniu variante mai pentru toate buzunarele; dacă vrei să mănânci ceva special, e normal să și plătești. Vorbim până la urmă de un restaurant, nu de o fabrică de mâncare. Calitatea este mai importantă decât cantitatea iar propoziția asta e valabilă în toate sensurile – și când vine vorba de mâncare și când vine vorba de clienți.  Satisfacția clientului este verificată constant. Ești întâmpinat la intrare iar Mihaela e mereu printre clienți. Iar Alexandru este atent inclusiv la cum se întorc farfuriile din sală. [O altă specialitate a casei: spaghete cu fructe de mare.] Porțiile sunt în general îndestulătoare.  Atenție, unele prețuri sunt pe 100 g, altele pe porție! Meniul nu are preparate pentru copii și nici facilități pentru cei mici.  Atmosfera dorită este una liniștită și plăcută. Vara au și terasă, de aproximativ 20 de locuri iar la interior sunt disponibile aproximativ 40. Restaurantul e deschis de marți până duminică. În sezon (mai-noiembrie) - de la 15 la 23 iar în afara lui - de marți până vineri se deschide doar de la ora 18 și numai sâmbăta și duminca de la ora 15. Deci vii fie pentru un prânz târziu, fie pentru cină. De obicei în ultima săptămână din august și prima săptămână din septembrie „familia Michelangelo” își ia vacanță. Oricând ai vrea să vii, cel mai bine e să suni înainte. Se pot organiza și evenimente private – corporate sau personale. Iar uneori se organizează și evenimente speciale – degustări, seri tematice etc. Mâncarea se poate comanda și pentru a fi luată la pachet (fără să plătești ambalajul!); însă doar la fața locului dacă nu ești de-al casei – comanzi și aștepți/comanzi, plătești, revii. Să nu te impacientezi dacă Alexandru te va întreba unde vei mânca (cât ai de mers până acolo) – o face ca să știe cum să gătească și ce ambalaj să folosească, pentru că la multe preparate gătirea continuă chiar și după ce s-a oprit focul și nu vrea să ajungi să pui pe masă un preparat nesatisfăcător. Livrări nu fac. Este parcare publică și mare în apropiere, gratuită după ora 18 și duminica. 

Dacă ești într-o excursie sau vacanță prin zona satului Vulcan din județul Brașov, restaurantul Wolkendorf al hotelului cu același nume poate fi o alegere bună pentru o masă plăcută. Unora le place atât de mult încât vin de la mare distanţă să mănânce aici. Deschis zilnic începând cu ora 13 și până seara după 22 (barul chiar după 23 dar ultima comandă la bucătărie este la 21:30), restaurantul oferă un meniu  à  la carte cu accent pe mâncarea tradițională românească, dar în care se regăsesc și câteva feluri internaționale. Punctat pe alocuri cu ingrediente locale, meniul este prietenos și cu vegetarienii. Atmosfera este una rustică, dată de arhitectura și amenajarea inspirate din istoria regiunii, cu mult lemn și elemente simple, inclusiv un cuptor-şemineu, care este și folosit pentru coacerea pâinii servite în restaurant. Pereții sunt „tapetați” cu obiecte vechi sau antichizate, evocând crâmpeie din viața satului transilvan de odinioară. [Loc de stat la poveşti.] Fiind dedicat clienților hotelului, restaurantul include și zona de mic dejun dar este una frumos amenajată, care nu-i fură prea mult din farmec. Are și etaj, iar dacă te nimerești acolo într-o perioadă în care în hotel sunt mulți copii, iar tu nu ai (cu tine), ar putea fi o idee bună să alegi o masă sus dacă vrei să fii mai la distanță de chiote și zbenguială. Restaurantul are cam 120 de locuri, așa că este spațiu pentru toată lumea... [Etajul e amenajat mai pe specific săsesc.] Meniul (care poate fi consultat și pe site-ul restaurantului) oferă cam din toate câte ceva – nu multe feluri dar suficient de variate - platouri tradiționale, aperitive, supe și ciorbe, salate, mâncăruri gătite tradiționale, grătare, paste și mâncăruri fără carne, deserturi; toate bine gătite și frumos servite. Și o listă acoperitoare de băuturi. Plus meniu pentru copii. Prețurile sunt ușor peste medie dar mâncarea este bună și porțiile în general îndestulătoare.  Vizitele noastre la Restaurantul Wolkendorf au fost cu repetare așa că am testat mai multe farfurii și ne-a plăcut mai totul.  Păstrăvul prăjit în mălai a fost mare și bine făcut iar sosul de smântână cu usturoi e delicios (350g/49 lei). Obrăjorii de vită, fragezi și cu gust inconfundabil au fost bine gătiți, cu sos gustos și bine acompaniați de un piure de cartofi cu trufe (deși în meniu scria că garnitura e de legume coapte, a fost în regulă) și o salată de ruccola (350g/59 lei). [Ceva finuţ, de seară... 😊] Coastele de porc la cuptor (450g, 59 lei), marinate și îmbăiate în sos au fost delicioase, alături de cei mai buni cartofi copți din câți am mâncat până acum – făcuți întregi, în coajă – plus două sosuri – barbeque, care a mers perfect cu carnea fragedă și sos de smântână cu usturoi, care a venit „mănușă” lângă cartofi; ruccola și berea, deși bune, au picat pe locul doi... 😀 [Ceva pentru prânz... 😋] Gulașul de vită (400g, 55 lei), gros și bogat, un clasic al regiunii, cu bucăți moi, multe și mari de carne și legume, nu foarte picant și nici cu prea mult chimen, servit frumos într-un mic vas de fontă, e o probă pentru gurmanzi; deși porția pare mică, e îndestulătoare iar când mai pui alături și pâinea proaspătă coaptă pe vatră (200g, 12 lei) și niște murături asortate (15 lei), nu poate fi decât... BINE 🙂 [...şi ceva pentru foame! 😀] Dacă îți plac aromele mai tari, de transhumanță 🙂 pastrama de berbecuț cu mămăligă merge perfect într-o seară rece, de toamnă-iarnă; iar la Wolkendorf ne-a plăcut ce-am mâncat; sperăm să-și păstreze sursa și modul de preparare, că e treabă bună – bucăți delicate, fragede, aromate, ușor condimentate cu usturoi (la gătit), aduse la masă alături de mămăligă, în vas de fontă; poți insista cu un sos suplimentar de usturoi sau opta pentru murături. [Pastramă de berbecuţ cu mămăliguţă, 350g/55 lei.] Deși restaurantul se axează pe bucătăria românească, am testat și Linguinele cu ciuperci și aromă de trufe; savuroase, potrivite pentru cină și pentru vegetarieni; n-am lăsat nimic în farfurie 😋 [Linguine cu ciuperci şi aromă de trufe, 250g/39 lei.] Dacă la finalul mesei, oricare ar fi ea, mai ai loc și de niște papanași (250g, 35 lei), merită încercați; eventual găsește un partener de vinovăție și spune-ți că e mai puțin grav dacă te mulțumești cu doar unul din porție 😉 [Papanaşi ardeleneşti, de mâncat pe îndelete 😊] Și la lista de băuturi stau bine, așa că poți să deschizi cu un Mojito, dar când vine vorba de vin, roșul casei nu prea e la cel mai bun nivel... poate că ar bine să se lucreze un pic la el. Noroc cu oferta bună de vinuri îmbuteliate din care multe se servesc şi la pahar! [Un pic "reinterpretat", dar cu ingrediente de calitate 🤩] Dacă ai vreun motiv (timp, spațiu) să nu mănânci la restaurant, poți comanda și lua la pachet; dar părerea noastră e că ar fi păcat: locul e frumos, atmosfera plăcută (mai ales dacă nu sunt prea mulți copii gălăgioși) iar mâncarea are farmec servită așa cum a intenționat creatorul ei. Parcarea hotelului Wolkendorf (şi el, un loc #undemergem, caută 🔍 Wolkendorf Hotel Bio & Spa pe site şi în aplicaţie) este suficient de încăpătoare și este disponibilă gratuit pentru clienții restaurantului. [Curte plină cu activităţi.] Curtea mare şi plină de atracţii, inclusiv un ţarc cu iepuraşi cu care se poate juca oricine, e un adevărat rai pentru copii, deci ai toate motivele să nu îi laşi acasă dacă vii aici. Numai că te rugăm: ai grijă de ei şi de confortul celorlalţi! 🤗

Tarabostes = denumire folosită de romani pentru a desemna aristocrații geto-daci. Tarabostes Ranch Coronini (administrativ e Moldova Nouă dar fizic și emoțional e mult mai aproape Coronini) = un loc unde te poți simți ca un aristocrat geto-dac 🙂 [Amplasare "strategică", între Coronini şi Moldova Nouă.] În 2019 un cuplu de români, după ce trăiseră o bună bucată de vreme în America și apoi vreo zece ani în Timișoara, au decis să spună pa! mediului corporatist și au venit la Coronini. Cosmin (cu rădăcini în pământul locului) și Maria. De ce? Pentru că România nu e atât de neagră cum pare; pentru că trebuie să ai ochi ca să-i vezi frumusețea (parcă ar vorbi despre Unde Mergem 😊) Pentru că... sentimentalisme și melancolii... 🙂 Și mai ales pentru că specificul culinar local nu prea e valorificat/valorizat în zonă. [😍] Cea mai veche pensiune de pe Clisura Dunării ar fi fost deschisă pe la începutul anilor ‘90 pe locul unei stații de benzină (după înfloritoarea, pentru românii din zonă, perioadă a embargoului impus vecinei Iugoslavia, afacerile în domeniul combustibililor nu mai erau interesante...). După 2000 nici pensiunea nu s-a mai bucurat de succes, așa că a cam fost lăsată de izbeliște... Până au apărut Cosmin și Maria, care au resuscitat locul și i-au dat un farmec aparte. Cu un restaurant cu rețete cu povești, preluate de la “mătușile” din zonă, cu specific local, cu arome de sezon. Chiar şi un mic magazin cu suveniruri... [Mic punct de suveniruri.] Nouă ne-au plăcut mult Cosmin și Maria, restaurantul pe care îl manageriază și modul în care fac treaba. Așa că povestim ce-am găsit, ce-am gustat, ce-am aflat, ce-am văzut, ce-am învățat... Am aflat că lumea era foarte săracă în Coronini și deși resursele erau greu de obținut, ce era mai bun era păstrat pentru goști (adică oaspeți). Așa se întâmpla și cu peștele. Iar din ce mai rămânea după ce plecau oaspeții – resturi de pește din specii diverse, se încropea „sărămurica” - o ciorbă meșteșugită, care azi a devenit delicatesă și specialitate a casei Tarabostes, după rețeta strămoșească a lui Iliuță Drumaru’, cu multe legume și condimente. [Sărămurică de peşte, servită în ulcică de lut.] De altfel nu doar Sărămurica ge peșce, ci fiecare fel din meniu are o poveste, scrisă în grai coroneanț – s-ar putea să ai chiar nevoie de „traduceri” pe alocuri dacă nu ești familiarizat cu graiul bănățean.  Zama ge miel are o rețetă aleasă de Ilie Scăluș iar printre mâncărurile gătite ge la Coronini mai poți găsi în meniu Moetură ge proc cu coleașă (adică tocăniță de porc cu mămăligă). [Plachie de crap à la Tarabostes Ranch 😋] Singurul produs abundent în zonă este peștele, așa că acesta este și principalul ingredient din meniu. Doar că vântul influențează mult pescuitul, primăvara și toamna, deci pot fi și perioade de lipsă, pentru care peștele se congelează. Specificul restaurantului se învârte în jurul bucătăriei românești; de fapt bănățene, cu fusion național datorat migrației forței de muncă pentru minerit; dar și cu note internaționale provenite din perioada petrecută de proprietari în America - burger, pulled porc - care se integrează foarte bine. ["Tara-burger" cu de toate. De încercat!] Oferta culinară nu include foarte multe poziții iar unele dintre feluri chiar nici nu se gătesc zilnic; cele pe care le poți găsi în fiecare zi sunt marcate cu un soare 🙂 În extra-sezon meniul este chiar mai restrâns.  Porțiile sunt generoase și servite cu atenție, deși personalul este alcătuit preponderent din localnici, fără pregătire specifică la școli de specialitate. Pentru grupuri mari și rezervări prealabile se pot stabili meniuri exacte (fel 1, fel 2) pentru prânz și/sau cină. Lista de băuturi alcoolice este foarte scurtă – doar bere, vinul casei și uneori vin la sticla și rachiu (de dragul promovării produselor locale). Alcoolul este considerat un mai puțin important însoțitor al mâncării, nu element principal al mesei și al popasului. Ține cont că persoanele cazate și beneficiarii serviciilor de agrement oferite la Tarabostes Ranch au prioritate la servire la restaurant aşa că cea mai bună variantă este să faci rezervare. Restaurantul este deschis zilnic între orele 9-21, tot anul. [Nu te lăsa păcălit de exteriorul... nu foarte "ofertant"! 😉] Noi am făcut o comandă fusion – Sărămurică ge peșce, cu pâinici proaspete și bune și ardei iuți murați ("450ml sau cât vă duce pofta", 20 lei) și Burger Tarabostes, cu o garnitură generoasă cartofi wedge (200/250/50g, 35 lei). Deși diferențele culturale sunt profunde, s-au înțeles foarte bine, și una cu cealaltă și cu noi. Ne-a plăcut mult și apa casei; dacă o găsești în meniu încearc-o; e apă plată infuzată cu mirodenii și ierburi aromate de sezon. ["Apă plată" aromată natural, servită la ulcică 😍] Am apreciat liniștea locului, terasa înconjurată din toate părțile de verdeață, păsărelele care ne-au cântat non-stop.  Iar dacă ai ocazia să-l cunoști și pe Cosmin, experiența va fi frumos completată – știe o grămadă de povești despre locurile Coroninilor și îi place să le împărtășească.  Și restaurantul de altfel e ca o poveste – încă de când intri te aștepți să-l vezi la o masă pe Iovan Iorgovan însuși. Dacă n-ar fi caloriferele și gresia care să amintească de modernitatea în care trăiești, interiorul restaurantului arată ca o pagină dintr-o carte cu basme românești – covoare țesute, ștergare brodate, vase din lut sau lemn, mobilă pictată, rogojini. 😍 Iar într-un registru mai puțin romantic mai spunem că este unul dintre puţinele restaurante din România unde am găsit la baie prosoape, aranjate frumos, cum se cade în localurile pentru... tarabostes 😊. [Prosoape textile de unică folosinţă 👌] Zicem, așadar, să te abați de la DN 57 pentru un popas la Tarabostes Ranch; nu-i departe, are parcare și ar putea fi în ansamblu o ieșire foarte plăcută. 

Restaurantul Danubio, aparținând pensiunii cu același nume, ar putea fi locul unde să mănânci un pește bun dacă treci prin Coronini sau ești cazat la una din pensiunile din zonă fără restaurant. Dacă ai noroc de o captură generoasă și proaspătă, un preparat pe bază de pește este recomandarea și specialitatea casei.  Afacerea este una de familie, în care toți membrii sunt implicați. Seniorul este specialistul în pescuit și pregătit peștele, iar pe anumite rețete se mai bagă și la preparat. Cam jumătate din peștele servit este prins “in house”, bineînțeles când este darnică bătrâna Dunăre și permite legislația. Deci o vizită la restaurantul Danubio în timpul sezonului de pescuit are șanse mari să fie una de succes 🙂 În afară de peștele proaspăt, mai dăm din casă un secret, care ni s-a dezvăluit fără jurământ de păstrare – la prăjit nu se folosesc friteuze ci tuciuri; poate și de-aici gustul bun al preparatelor. [După furtună, pe malul mării de la Dunăre.] Meniul este unul destul de restrâns dar... mai bine puțin și bun. Restaurantul nu este unul sofisticat dar rezistența lui în timp (a fost deschis în 2013) e dovadă a faptului că face bine ce face, pe segmentul lui de piață.  Serviciile cuprind inclusiv mic-dejun (în primul rând pentru clienții pensiunii), deci restaurantul e deschis de la ora 8 și se închide de multe ori seara târziu, ultima comandă fiind la ora 22. Bucătăria este românească, vedeta find peștele. Dar din meniu nu lipsesc nici preparatele din carne de porc sau pui și, bineînțeles, pleșcavița. Dacă vii pentru mic dejun poți mânca icre (25 lei/100g), salată de vinete (15 lei/100g), ouă în diverse feluri (omletă 150g 12-15 lei), brânză cu smântână sau cârnăciori. Variantele de mic dejun sunt prezentate în meniu la secţiunea Gustări. [Din oferta de mic-dejun.] După ora 12 poți alege dintre două ciorbe, din care una, evident, de pește (17 lei, 400ml) 😋 și câteva preparate la grătar, șnițele, câteva garnituri, două deserturi. La capitolul preparate din pește poți să alegi între diverse tipuri de pește prăjit (45 lei, 300g) – somn, șalău sau crap, după cum a mușcat 😀 [Crap prăjit cu mămăliguţă şi mujdei (48 lei).] Sau poți încerca unele din rețetele originale Danubio, pe care noi nu le-am mai întâlnit nicăieri – crap 45 lei/250g sau somn afumat 50 lei/250g  (o specialitate cu un gust intens, pregătită pe grătar) ori caras pane 40 lei/300g (un fel de șnițel din carne de pește fără oase, cu condimente și verdețuri, foarte interesant). Noi le-am încercat pe ambele și ne-au plăcut. Carasul a mers foarte bine cu un sos de usturoi cu smântână. Clar n-am ocolit peștele prăjit, foarte gustos, cu sos de usturoi cu verdețuri. [Specialităţile Danubio: peşte afumat 😋] Dacă ai o dorință pe care nu o regăsești în meniu, întreabă; dacă este posibil, ți se va îndeplini, oamenii sunt flexibili. [... şi carasul pane cu sos de usturoi şi mămăliguţă (49 lei).] Restaurantul are 60 de locuri la interior (la vizita noastră de documentare nu era deschis în interior) și 140 pe cele două terase, din care una e construită pe un ponton. Interiorul e amenajat clasic iar exteriorul e mai degrabă rustic, cu mult lemn, mese și bănci din lemn masiv pe terasa mare; terasa-ponton are un aer foarte romantic și oferă o priveliște foarte frumoasă asupra Dunării. [Apus de soare pe terasa-ponton 😍] La așa o capacitate, inevitabil în sezon, când este foarte aglomerat, timpul de așteptare poate fi ceva cam mare; și ar fi preferabil să suni pentru o rezervare. Tot în sezon se organizează seri de club, sunt invitați DJ-i. Pentru asta rămâne deschis barul de pe terasă, cu un meniu de băuturi potrivit pentru asemenea ocazii (inclusiv fresh-uri și cocktail-uri). [Amplasare inspirată 🤩] Dacă nu vrei să mănânci aici, poți lua mâncare și la pachet. Parcarea este încăpătoare și gratuită. 

Un loc ca Pizzeria Vesuvio zău că nu ne așteptam să găsim pe DN57 în comuna Berzasca! Și ce surpriză plăcută am avut! Mâncare bună, atmosferă plăcută, oameni tineri și implicați, curățenie. Deschisă în 2018, pizzeria este o afacere de familie, care vine cu un suflu tare bun în piața de profil din zonă. Cristina, interfața cu oaspeții, era la data primei noastre vizite... iepurașul acela neobosit din reclamă – ia comenzi, socializează, supraveghează, rezolvă. Acum, este Larisa, la fel de implicată. [În parcare este şi un punct de vânzare produse hand-made din lavandă cultivată local, o altă afacere a familiei.] Oferta culinară e preponderent de pe meleaguri italiene dar pe lângă paste și pizza poți să mănânci și ciorbă sau burger. Iar peștele este local. Ingredientele sunt proaspete, de calitate și preparate bine, cu atenție inclusiv la plating. Pizza se face cu aluat proaspăt, cu blat subțire și, pe lângă cele clasice, vine cu multe toppinguri inedite și foarte inspirate. Și dacă tot mai vrei ceva, poți adăuga, contra-cost, extra-toppinguri după gust sau imaginație. Noi am încercat Peperoni și Vesuvio (34 lei, 530g), cu mici adaosuri – satisfacție totală. [Peperoni by Vesuvio 👌] Dacă nu ești neapărat fixat pe pizza, noi mai putem spune de bine despre Burgerul de pui pe care l-am încercat la prima vizită (am înțeles că acum îl mai fac doar pe cel de vită) și Pasta alla carbonara (27 lei, 350g). La burger am găsit niște arome foarte interesante , carnea de pui nu e o chiftea tocată ci file întreg, marinat în iaurt și condimente cajun. Iar carbonara e aia corectă, facută cu ou, nu cu smântână. Unde se poate, la felurile cu paste îți poți alege tipul dorit. [Burger de pui. De fapt, cu pui 😀] Dacă ești cazat în zonă poți face și comandă, cu ridicare; în anumite condiții îți poate fi și livrată, întreabă la telefon! Programul de funcționare este de marți până duminică de la 10 la 23.  [Una dintre terase, cu vedere către dealurile Berzascăi.] Spațiul este generos și poți alege între locuri la interior sau pe terasă, după cum te descurci cu temperatura de-afară.  Locuri de parcare sunt berechet (cel puțin până se vor materializa ceva planuri de extindere a terasei). Deci, dacă e să fie Clisura Dunării, zona Berzasca, să fie și Pizzeria Vesuvio!

Restaurantul Ecaterina (al pensiunii cu același nume), de pe Clisura Dunării, parte de Caraș-Severin – comuna Berzasca, a primit de la noi un DA. Pentru că sunt originali, pentru că nu s-au considerat atotștiutori și au adus un profesionist (chef Alexandru Chioaru) să conceapă meniul și să instruiască oamenii, pentru că sunt implicați și le pasă pe bune de satisfacția clienților. 👌 Restaurantul nu este mare – are 42 de locuri, interior și terasă; și este cu circuit mixt – atât pentru oaspeții cazați cât și pentru cei din exterior. La prima noastră vizită specificul era o combinație românesco-mediteraneeană foarte plăcută (și reușită) ) dar între timp, din dorința de a răspunde mai bine cerințelor turiștilor, acesta a pivotat către sârbesc-românesc. [Atmosfera de pe terasă este în continuare un pic mediteraneeană 😍] Specialitatea casei (am testat-o, evident) este o chestie foarte originală – „invenție” a unui prieten al familiei proprietarilor, se numește Costa del Cozla 😀 (referire la fosta localitate minieră de pe malul Dunării din apropiere) și este o ciorbă de pește (mai mult o supă-cremă), cu o aromă intensă de pește, condimentată și, mai mult decât rețeta, originală este și metoda de servire – vine alături cu crutoane, cașcaval ras și sos de usturoi; iar metoda e așa: tăvălești bine crutonul prin cașcaval și sos de usturoi, apoi îl pui în supă și... te bucuri de un gust foarte interesant, ușor picant, cremos/crocant. 25 lei/porţie. [Ciorbă de peşte à la Ecaterina 😋] Detaliu important privind peștele din meniu – e de Dunăre; garantat de Gabi (proprietar al restaurantului și pensiunii), care ne-a spus că preferă să dezamăgească un client spunându-i că nu are pește decât să-i dea pește care nu-i de Dunăre. [Somn prăjit cu mămăliguţă şi mujdei.] În afară de specialitatea casei, în vizita noastră de documentare am mai încercat Hummusul egiptean cu Halloumi la grătar (32 lei/250g) ..., care ne-a plăcut foarte mult. Tot la aperitiv s-au bucurat teribil papilele noastre de o Vânătă coaptă, cu mozzarella și roșii și aromată după specificul mediteranean cu oregano și busuioc (27 lei/250g) – absolut delicioasă (pentru fanii acestui tip de bucătărie). [Hummus cu Halloumi. Numai bun pentru seară.] Cotletele de miel cu cartofi cu rozmarin (60 lei/300g) au fost foarte gustoase; dar specifică ospătarului, chiar dacă nu te întreabă, cât de bine le doreşti făcute 😉 [Cotlete de miel, cartofi cu rozmarin şi un buchet de salată.] L.E. - iulie 2023: cu excepția Costa del Cozla, toate celelalte preparate prezentate mai sus nu mai fac parte din meniu; abia așteptăm următoarea vizită de re-documentare pentru a încerca și prezenta noutățile de la Restaurantul Ecaterina! Restaurantul este deschis inclusiv pentru mic-dejun (între orele 8-10) care oarecum standard - constă într-un platou rece (mezeluri, brânzeturi, legume, salata de vinete/icre, unt,dulceață) și un preparat cald din ouă (omletă, ochi); costă 40 lei/pers. şi nu include băuturi, care se comandă separat din meniu. După ora 10 până la ora 13 nu se servesc decât băuturi. Iar începând cu ora 13 programul este normal și servirea completă, până la ora 22. [Mic-dejun cu view 🤩] Într-o atmosferă foarte relaxantă, cu muzică balcanică și cu o priveliște superbă, te poți bucura de o mâncare bună, pregătită cu atenție și cu dorința de a satisface clienții. Meniul nu este foarte vast dar preparatele sunt de bună calitate, ceea ce, credem noi, contează mai mult. Și nu doar noi credem asta, așa că în vârf de sezon turistic și în weekend cel mai bine ar fi să suni pentru o rezervare sau să vii cu ceva răbdare, că s-ar putea să ai ceva de așteptat (mai ales pentru terasă). În afara sezonului (noiembrie-aprilie) restaurantul este închis.

Restaurantul Casa Păstrăvarului, în Măieruș, pe DN13/E60, între Brașov și Sighișoara, este un loc recomandabil pentru o masă dacă te prinde foamea în zonă.  Este de fapt un mic complex, cu mai multe săli în stiluri diferite și terase, așezat pe malul râului Măieruș, într-un cadru natural plăcut, în frumoasa pădure Bogății. Poți să stai unde vrei – afară, în interior, mai la soare, mai la umbră... [Vara se instalează mese în alveolele de pe malul lacului. 😍] Ni s-a spus că multă lume se oprește pentru ciorba de pește. Dar noi am preferat să ne oprim la alte pagini din meniu.  Am deschis cu icre (14 lei) și batog afumat (produs propriu, atestat ca produs tradițional – 5 lei două felii) și am continuat cu o Saramură de păstrăv (44,8 lei) și un File de păstrăv gratinat, cu piure de morcov (45 lei).  Icrele foarte bune iar dacă îți plac preparatele afumate ar putea să-ți placă și batogul – produs crud și afumat, făcut din fileuri de crap sau novac mare, cu un gust intens, bine presate și legate. [O intrare inspirată.] Saramura de păstrăv a fost „onestă”, corect făcută și porția generoasă; peștele a fost bine făcut, pe grătar; a fost destul de mare și ar fi mers ceva mai mult sos, dar dacă simți nevoia, poți fără probleme să mai ceri. [Păstrăv mare, saramură puţină.] Fileul de păstrăv gratinat a fost mai spre fine-cuisine, așa... rulat, umplut cu legume și gratinat, interesant prezentat pe pat de piure de morcov, care la început a părut cam dulce dar a fost plăcută combinația; nu foarte consistentă porția, deci aperitivul s-a dovedit o idee bună 🙂 [File de păstrăv pe piure de morcov.] Meniul nu include doar preparate pe bază de pește dar acestea sunt specialitatea locului. Prețurile nu-s chiar mici (se pune pe notă și pâinea; o bere fără alcool 9 lei; limonada 0,5l 18 lei)... Având în vedere lanțul scurt de aprovizionare, te-ai aștepta ca preparatele din pește să fie ceva mai ieftine; însă calitatea e ok, deci... sunt șanse să pleci totuși mulțumit. [Casa păstrăvilor, chiar lângă cea a păstrăvarului. 🙂] Peștele vine din crescătoriile proprii, așa că prospețimea ar trebui să fie ca și garantată. Iar specialitățile preparate din pește sunt procesate în propria unitate de producție. Au chiar mai multe produse unice, cu rețete originale, înregistrate ca atare. Atât pește cât și preparate pe bază de pește se pot achiziționa și pentru acasă, de la magazinul propriu, aflat lângă restaurant.  Personalul este amabil și servirea e în regulă. La vizita noastră (într-o zi de luni, la prânz) clienții nu erau numeroși; sperăm că și atunci când sunt, ospătarii să facă față având în vedere capacitatea mare. Spațiile de servire sunt multe și variate, potrivite și pentru evenimente – terase, saloane – unele nou-construite, altele ceva mai de demult, amenajate în stiluri diferite; nouă ne-a plăcut cel mai mult terasa de jos, aproape de apă, cu mese amenajate în spațiu verde.  [Masă lângă micul spaţiu de joacă pentru copii.] Poate că nu e loc pe care să îl pui cap-compas dar dacă eşti în tranzit şi vrei să faci un popas, sunt şanse mari să îţi placă aici. Ne spui într-o recenzie cum a fost? 😉

Il Gufo Reale Viscri, sau, așa cum știu mai mulți, Pizzeria Viscri, este la numărul 11 din numitul sat, un fel de insulă exotică printre valurile consistente, aglomerate ale bucătăriei săsești. Dacă în sejurul la Viscri vrei să iei o pauză de la ciorba ardelenească, papară ori tarhon, Alexandra și Stefano, au soluția – o pizza ca la ea acasă, cu blat subțire, coaptă la foc de lemne, într-un vechi cuptor săsesc. Noi am fost curioși, așa că le-am trecut pragul. Și am fost plăcut surprinși – într-un loc turistic atât de mic să găsim așa un nivel de calitate. Am testat clasic – Pizza rucola. 37 lei (cu mozzarella, roșii și rucola) dar și o specialitate a pizzeriei, în ton cu locul și personajele faimoase – Pizza Principe, 44 lei (inspirată, zice Stefano, din mic-dejunul englezesc - cu bacon, ou ochi, mozzarella, ceapă verde și roșii). Foarte bune amândouă – blat subțire și gustos, ingrediente de bună calitate. Ne-a plăcut că Alexandra ne-a atenționat asupra oului de pe Pizza Principe, care, fiind copt, are un aspect puțin diferit de un ou-ochi obișnuit. [Pizza în "stil" englezesc, la Viscri 😋] Pe lângă pizzele clasice, la capitolul specialități, în afară de Pizza Prințului mai există și „fantezia bucătarului”, care ascunde creativitatea de moment și disponibilitatea produselor de sezon, cu care Stefano te poate surprinde, sau Pizza ciobanului, cu telemea și slănină, nescrisă în meniu dar pentru care locul a devenit deja faimos când este disponibilă telemeaua.  Localul este unul micuț, amenajat în curtea unei vechi case săsești, unde timpul pare că s-a oprit în loc, în special datorită regulilor UNESCO, parte al cărui patrimoniu este satul Viscri. [Vei mânca într-o curte veche săsească.] Personalul e simpatic și e alcătuit în cea mai mare parte din membrii familiei. Atmosfera e confortabilă și relaxată, așa cum se naște atunci când pasiunea și dragostea pentru ceea ce faci stau la baza activității. Un sicilian a venit la Viscri, pentru prima dată în România, împreună cu iubita lui, Alexandra, ale cărei rădăcini au rechemat-o acasă; iar el a decis că ăsta e locul unde vrea să trăiască. Și ca să nu se despartă total de Italia au hotărât să împartă cu alții ce are ea mai cunoscut – pizza; și totodată să aducă ceva nou în oferta locală. Așa că au lansat Bufnița (Il Gufo), unul din simbolurile satului de altfel, pe ulița principală. Și au ajuns să atragă nu doar turiști, ci au devenit furnizori de gusturi italiene și pentru localnici, inclusiv cu servicii take-away. [Siclian mândru de cuptorul lui din Viscri!] În martie și noiembrie sunt deschiși doar în weekend; cel mai sigur ar fi să suni dacă vrei să ajungi la ei. În plin sezon însă îi găsești în acțiune de joi până duminică începând cu ora 13 și până spre orele 21 (cu ultima comandă la 20:30), fiind de altfel printre puținele localuri din zonă unde poți mânca până atât de târziu. Dacă vrei să stai pe terasă, programul de funcționare depinde mult și de vreme; dar începând cu vara lui 2023 a fost amenajată într-un vechi beci săsesc și o sală de servire cu aprox. 20 de locuri. Pe lângă pizza, te mai poți pot delecta și cu tiramisu la desert sau sucuri pe bază de siropuri naturale, ori socată. În aceeaşi curte se află şi un magazin sătesc de unde te poţi aproviziona cu ceva rece, dulce sau sărat pentru drum. Pentru că spațiul este destul de limitat, din curte poți privi, dacă ești curios, pe geam în bucătărie, să-l vezi pe Stefano la treabă; din aceleași considerente de spațiu, toaleta este unisex. [Pizza italiană făurită într-un vechi cuptor săsesc.] Mica afacere de familie încă nu avea implementată plata cu card la momentul vizitei noastre, deci asigură-te că ai cash. Și, deși e o afacere mică, este implicată în viața comunității, organizând cu și pentru copiii din sat ateliere de pregătit pizza sau participând împreună cu alţi antreprenori la curăţenia „de primăvară” din sat şi împrejurimi, înaintea sezonului! 👍 La data documentării noastre umbrelele nu erau încă instalate iar Alexandra ne-a invitat să venim şi vara, când curtea este plină de ghivece cu flori şi plante aromatice. Până o să revenim noi, poate ne spui tu cum i-ai găsit! 🤗 Şi nu uita: în aplicaţia Unde Mergem poţi să creezi liste de călătorie unde să salvezi locurile pe care crezi că merită să le ai în vedere!

Restaurantul Casa Thomas din Bran ar putea fi exact acel „altceva” pe care îți dorești să-l găsești în zonă. Pentru că mai există și altă mâncare în afară de omniprezentele ciorbe de burtă, bulzuri și papanași... Pentru că te poți simți foarte bine într-un restaurant micuț, familial, primitor, condus cu pasiune pentru gust, unde mâncarea este delicioasă, pregătită cu atenție și din ingrediente proaspete și de calitate. Poți, nu? 😊 ┄ „Altceva” pentru că restaurantul are specific italian. „Altceva” pentru că felurile oferite sunt gândite într-un context anume, în combinații selectate; pentru că pastele sunt al dente, nu altfel. Meniul este cel care este – nu vei primi ceafă de porc cu cartofi prăjiți doar pentru că sunt ușor de făcut și ingredientele sunt la îndemână.  „Altceva” pentru că proprietarul este și bucătarul-șef, mereu prezent și implicat. „Altceva” pentru că totul se pregătește pe loc, fără prea multe sosuri făcute dinainte, fără garnituri pre-gătite și încălzite la servire... ai înțeles ideea... Asta poate însemna timp de așteptare ceva mai lung dar, hei! ești la restaurant, nu la fast-food. Bea un aperitiv, relaxează-te, bucură-te de moment și de ce va urma!  Iar dacă nu poți accepta toate astea, atunci poate locul ăsta nu e pentru tine. [Vongole e pomodorini.] Atunci când este posibil, ingredientele folosite la Casa Thomas vin de la localnici. Când nu, colaboratorii sunt producători locali; iar în rest furnizori de produse românești și de import de cea mai bună calitate (în prima noastră vizită aici l-am auzit pe Costin discutând despre calitatea produselor cu un furnizor și ne-a plăcut ce-am auzit 🙂). Experiența de 13 ani în industria de profil în Italia iși spune cu tărie cuvântul. În plus, tradiția familiei în servicii turistice și faptul că „a crescut în cârciumă” sunt elemente suplimentare care contribuie pozitiv la „regia” din spatele scenei. Restaurantul este pentru proprietari un mod de a trăi mai mult decât o afacere. [Costolette di agnello in salsa di peperoni, olive e pomodorini.] Restaurantul este deschis din 2010 și de-atunci (că-i știm de ani buni) au păstrat același nivel de calitate a preparatelor oferite. Iarna oferta se bazează pe o bucătărie mai grea, mai grasă – brânzeturi topite (gorgonzolla, brie, raclette), tocane consistente. Vara e mai lejeră - salate, paste mai fresh. Ce altceva mai poți găsi în meniu? Pizza, burgeri, carne. Deși specificul este bucătăria italiană mai pot apărea și surprize de moment, pe care nu le găsești scrise în meniu, dacă a găsit Costin ceva bun la piață sau vrea să încerce ceva nou – fondue, gulaș, tartar, biftec, lasagna... [Vellutata di zucca.] Meniul standard nu este foarte vast și este disponibil în funcție de existența ingredientelor la cel mai bun nivel de calitate – dacă lui Costi nu-i plac, nu pregătește un fel sau altul. Nouă ne-a plăcut abordarea asta; este o promisiune a calității, care credem că e mai importantă decât respectarea listei.  Cât privește băuturile, găsești vinuri seci, bere - oferta e adaptată la meniu. ┄ Noi ne-am bucurat papilele cu un Risotto cu fructe de mare, savuros și bogat, alături de un pahar de vin alb sec, cu un Calzone farcito bine umplut și am închis cu Panna cotta. Și da, am simțit ce înseamnă ingredientele proaspete, de bună calitate, atenția la gătit și preocuparea pentru a oferi produse delicioase. [Masa noastră de "test".] Decorul este simplu dar primitor. Accesul în restaurant e facil, direct din drumul principal (DN73), cam la 10 minute de plimbare de centrul Branului. Dacă vii cu mașina, parcarea este în spate, ajungi la ea pe aleea din stânga restaurantului. [Parcarea din spatele restaurantului.] În caz că nu mănânci carne, ai putea încerca Pizza vegetariană. Mai ales vara, când legumele sunt de sezon, proaspete și gustoase. Nouă ne-a plăcut. Blat subțire, vinete, dovlecei, ardei, arome mediteraneene. Și tot din acceași zonă vine și Orata alla mediterranea - doradă, roșii cherry, măsline și capere, coapte bine împreună, ca să împrumute una alteia tot ce au mai bun, și aduse la masă pe felii de focaccia, numai bune să absoarbă sosul delicios din farfurie 😊. De la masa noastră farfuriile au plecat aproape curate 😋. Delizioso! Așa că, pentru digestie, merge bine și un espresso, venit și el tot direct din Italia. [Ditamai porția, din care n-a mai rămas nimic! 😋] Pont: parcarea este pietruită, așa cu eventualele tocuri pot coborî la stradă (mai ales dacă plouă) şi apoi merge maşina în parcare! 😉 Sunt disponibile cam 40 de locuri pentru servire dar sună și fă rezervare, altfel sunt șanse mari să nu intri.  Iarna activitatea se desfășoară în interior, iar vara doar pe terasa din spate. [O terasă intimă, foarte primitoare. 😍] Restaurantul este deschis doar de miercuri până duminică, între orele 12-22 iar ultima comandă se primește la ora 21 (21:30 pentru pizza). Pentru că e restaurant, nu bar, dacă nu vrei să mănânci ți se va percepe o "taxă de șervețel" de 10 lei. Dar e păcat să mergi la Casa Thomas și să nu mănânci... Restaurantul oferă și servicii de take away, cu comandă prin telefon, câtorva pensiuni din Bran cu care colaborează (întreabă-ți gazda dacă e pe listă 😊, dacă nu, va trebui să te deplasezi, să faci comanda și să aștepți pregătirea ei). ┄ Fie că ești doar în trecere prin Bran, fie că stai pentru mai multe zile, fă o oprire la Restaurantul Casa Thomas. Și spune-ne cum a fost! 🤗