Canionul Șapte Scări este un defileu săpat în calcare jurasice de pârâul Şipoaia, în partea Vestică a Masivului Piatra Mare, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele R.A. Punctul de plecare spre canion - este Dâmbul Morii - unde poți ajunge fie cu mașina personală din DN1 fie cu autobuzul (traseu 17B plecare din Gara Braşov, coborâre în staţia Dâmbul Morii). Dacă mergi cu mașina, în vârful de sezon iulie-august (și mai ales în weekend-uri), sfatul nostru e să pleci cât poți de dimineață ca să îți crești șansele de a găsi locuri de parcare! 😉 De la Dâmbul Morii până la intrarea în canion vei merge aproximativ o oră în care te vei bucura de aerul curat, pe un traseu marcat bandă galbenă, ce începe cu o porţiune plată (drum forestier) şi se termină cu un urcuş de dificultate moderată, prin pădure. Urmăreşte marcajul "bandă galbenă". [Intrare pe traseu.] Traseul per total are grad de dificultate ușor, dar dacă vrei să urci pe scările canionului este obligatoriu să te echipezi adecvat măcar în ceea ce privește încălțămintea (pantofi sport de trekking, bocanci) și să ai o ținută sport, lejeră; nu ar strica să ai în rucsac şi ceva mai gros întrucât chiar și în miezul verii temperatura în canion poate fi scăzută. Nu uita să îţi cumperi brăţara de acces de la cabana din lemn de dinaintea canionului - altfel nu poţi intra pe scările din canion! Costă 20 lei pentru adulţi, 10 lei pentru copii/ elevi / studenţi; copiii din grupurile organizate cu profesor însoțitor plătesc 5 lei/pers. Ultima intrare în canion este cu jumătate de oră înainte de închiderea programului. Atât canionul cât şi tiroliana sunt închise în sezonul de iarnă. Cel mai bine ar fi să suni înainte de ajunge acolo, ca să te asiguri că este deschis, indiferent de sezon. Atenție: copiii sub 7 ani au acces în canion doar dacă poartă echipament de protecție; cere mai multe informații la numărul de telefon din recomandare. [Cabana 7 Scări.] Programul afişat este valabil în sezonul cald. Dacă vrei să vizitezi Canionul 7 Scări în perioada octombrie-mai, îţi recomandăm să suni înainte la numărul din pagină pentru a afla dacă este deschis şi în ce interval. Dar ar fi bine să suni şi în sezon pentru a fi sigur că e deschis iar traseul până acolo este practicabil; atunci când sunt ploi puternice canionul se închide iar porţiuni din traseu pot deveni impracticabile. În canion, spectaculoase sunt cascadele, dar și modul în care acesta a fost săpat. Vei simți că explorezi în înălțime o peșteră, asta şi sunt de fapt canioanele - nişte peşteri ale căror tavane s-au prăbuşit. Canionul are în prezent nouă scări (până la amenajarea din 2013 erau 7, din lemn) de dimensiuni si dificultate diferite, cea mai lungă având 15 m - va fi foarte palpitant să urci pe ea paralel cu o mini-cascadă! Dacă ești pasionat de legende și curiozități: geologii au ajuns la concluzia că în acest loc au trăit dinozauri, iar o poveste mai contemporană zilelor noastre spune că acest canion este „locul unde îți alegi mireasa” - tinerii își aduceau aici iubitele dornice să se mărite pentru a le supune la două probe: trebuia ca ele să parcurgă cele șapte scări ale canionului pentru a le dovedi că sunt puternice, curajoase și nu cedează fizic la această provocare; apoi urma să petreacă împreună o noapte deasupra canionului. Dacă cei doi nu se certau deloc până dimineaţă, tânărul o considera aleasa lui. 

Habitat din Parcul Natural Porțile de Fier, muntele Ciucarul Mare este de fapt mic „la stat”; dar mare la… impresionat. Lapiezuri, vegetație din perioadele interglaciare, loc pe unde Dunărea și-a croit cu sârg drum prin piatra semeață, dând naștere unui defileu neînchipuit de frumos, a cărui uluitoare unduire poate fi cel mai complet admirată de sus, de pe platoul Ciucarului Mare. [Lapiezurile de pe Ciucarul Mare.] Pentru puțină geografie, abordată științific: Carpații Occidentali – Munții Banatului – Munții Almăjului. Pentru puțină imaginație, abordată emoțional: veșnicie neclintită, curgere neîncetată, sculptură verticală. [Abruptul Ciucarului Mare văzut din Cazane. 😍] Vegetația se remarcă prin prezența liliacului, care, dacă-l găsești înflorit (cam pe la începutul lunii mai), te va cuceri cu frumusețea dar mai ales cu mirosul. Elementul-vedetă de vegetație, atracţie protejată a acestei zone îl reprezintă laleaua Cazanelor, specie unică ce crește pe pereţii stâncoşi ai Cazanelor Dunării; poate fi observată înflorită, în luna aprilie, punctând colorat versanții austeri. Specie protejată, ruperea unui singur fir te poate costa o amendă de 10.000 lei! [Laleaua galbenă de Cazane.] Pentru detalii despre cum poţi ajunge sus caută în aplicaţie Traseu Ciucarul Mare. [Zona de plecare pe traseul Ciucarul Mare.] Altitudinea maximă la care ajunge Ciucarul Mare (i se mai spune și vârf) este de 318 m; nici nu-ți vine să-i zici înălțime... 🙂 Dar Ciucarul Mare nu e despre altitudine ci despre atitudine. [Ciucarul Mare văzut din Serbia, de pe muntele Veliki Strbac 😍] Și cum să nu ai atitudine, când ești parte a unuia din cele mai frumoase tablouri pictate de natură, sfâșiat în veacuri de Dunărea tumultuoasă care acum îți lucește la picioare, colos de strajă pe hotarul țării. [Ciucarul Mare şi Cazanele Mari, vedere de pe Ciucarul Mic. 😍]

Mare, mic, veliki, mali... Pentru că suntem de părere că, dacă vrei să scrii despre Ciucarul Mic și Ciucarul Mare, cele 2 vârfuri muntoase ale Clisurii Dunării, de pe pământ românesc, ar trebui măcar să amintești și de Mali Strbac și Veliki Strbac. Cele două cuvinte străine sunt în sârbă și sunt traducerile pentru „mare” și „mic”. Ca să prezinți complet acest "cazan" în care Dunărea “fierbe ”de mii de ani, trebuie să-i menționezi măcar și pe Mali Strbac și Veliki Strbac, ceilalți doi pereți ai “căldării”care face ca cel mai lung fluviu al Europei să bolborească, să se sucească, să se învârtească și să te amețească la propriu. Toate cele 4 vârfuri țâșnesc din apele Dunării semețe și mândre că i-au stat în cale, că au obligat-o să sape în jos ca să își facă loc, că nu s-au clintit și nu s-au lăsat înduplecate de toate vorbele frumoase, versurile, cântecele și picturile care i-au fost dedicate apei ăsteia.  Ce a rezultat? Trebuie să vii să vezi ca să înțelegi pe deplin. Să-ți faci timp și curaj. Dar te asigurăm că merită fiecare secundă, fiecare frică depășită, fiecare limită care te-ar ține pe loc. [Prin pădurea cu lapiezuri. 😍] Nu trebuie să fii munțoman înflăcărat ca să faci traseele acestea, e un pic greuț, dar nu foarte. Nu sunt lungi, nu sunt dificile, nu sunt anevoioase, iar răsplata este cu mult peste efortul depus. Între cele 2 vârfuri românesti, toată lumea alege prima dată Ciucarul Mare, noi o să-ți recomandăm să faci invers, să începi cu Ciucarul Mic. Traseul are un început mai abrupt, dar imaginile pe care le oferă sunt de-a dreptul spectaculoase.  Dar, să o luăm cu începutul. Ciucarul Mic, exact ca într-o familie, fiind mezinul, este mai îndrăzneț, mai fâșneț, mai volubil, mai extrovertit. După ce Dunărea a trecut de big brother, piticul pare că a înțeles că deși nu s-a înălțat la fel de mult, trebuie să compenseze cu ceva diferența de înălțime. Și-a asigurat acest lucru prin peisajele de-a dreptul amețitoare pe care ți le oferă în punctele de belvedere. [Ciucatul Mic şi Golful Mraconiei văzute de pe Mali Strbac, din Serbia. 😍] Când mergi pe șosea, cu Dunărea în stânga, spre izvoarele ei, Ciucarul Mic este primul dintre cele două masive. Are o înălțime de 313 metri, iar peste apă îi ține de urât Mali Strbac, vărul său sârb care are 626 m. De ce este mai înalt ? Nu pentru că a făcut mai mult baschet când era mic, ci pentru că, așa a lucrat Mama Natură. Ambele masive sârbești sunt mai înalte și mai stâncoase. [Ciucarul mic văzut de Ciucarul Mare.] Traseul pentru Ciucarul Mic este foarte bine delimitat. Cum mergi spre Dubova exact înaintea plăcuței de intrare în localitate o să vezi panourile informative. Unul mare care descrie un pic bucățica de Parc natural (Porțile de Fier) din care face parte vârful și cele 2 săgeți cu marcajele corespunzătoare pe care să le urmărești. Noi îți prezentăm traseul scurt, cel pentru care trebuie să urmărești triunghiul roșu. An de an rangerii de la Parc se ocupă de reîmprospătarea marcajelor și au grijă ca ele să fie în regulă. Jos, la bază, nu există loc de parcare și îți dai seama câți turiști sunt pe traseu în funcție de mașinile lăsate de-o parte și alta a șoselei. Primele detalii despre ce te așteaptă le primești de acolo: dificultate-medie, durata 1,3-1,5 h/sens. În anotimpul cald este posibil să întâlneşti vipere cu corn, nu risca, chiar dacă este foarte cald îţi recomandăm să ai pantaloni lungi (nu mulaţi)  şi să fii încălţat(ă) cu bocanci! Caută în aplicaţie Traseu Ciucarul Mic pentru detalii despre traseu. [Plecare pe traseu. Urmăreşte 🔺.] Vorbeam la început de curaj. Da, odată ajuns sus trebuie să ai un pic de curaj să te apropii decent de marginea peretelui de stâncă, iar cei cu frică de înălțimi trebuie să-și depășească fobia. Nu e dificil și în ciuda bătăilor de inimă care sparg toracele, ME-RI-TĂ! Există țări super-exploatate turistic care din ce au fac armăsar și care nu se bucură de astfel de locuri care te lasă fără respirație. La noi este invers, armăsarul este caracterizat drept un țânțar mic, pricăjit, afectat de inaniție. [Odată ajuns sus, fă-ţi curaj să priveşti în jos! 😍] O parcare jos, un coș de gunoi acolo la bază, un ghid, nu știm, dar nu este prima dată când avem senzația că locurilor ăstora, la noi, le lipsește ceva.  Un ghid mai găsești, pe ici-pe colo, pentru că în zonă sunt și pensiuni care au înțeles că turism nu se face doar din cazare și mâncare. Dacă nu te descurci sună la sediul Parcului natural Porțile de Fier și te ajută ei. Mergi cu bine!

Multe povești, mai mult sau mai puțin adevărate, s-au spus de-a lungul timpului despre Dealul Capela care străjuiește orașul Râmnicu Vâlcea, de la sanctuarele coloniștilor romani și până la tunelele subterane pe care le-ar ascunde. Ce este însă cert e faptul că aici a fost construită în urmă cu 100 ani prima pârtie de bob din țară (cu o lungime de aproape 3.5 km) pentru înghețarea căreia se folosea apă cărată în butoaie cu ajutorul boilor. Și tot aici a existat și un foișor de foc din care pompierii vegheau orașul urmărind izbucnirea vreunui potențial incendiu. În zilele noastre, Dealul Capela este unul dintre locurile preferate de relaxare ale râmnicenilor, aceștia fiind atrași de liniște și de răcoarea atât de căutată în zilele călduroase de vară, dar și de priveliștile panoramice pe care le oferă asupra orașului. [Linişte şi răcoare.] Traseul către Dealul Capela pornește pe strada dintre Colegiul Național Mircea cel Bătrân și Arhiepiscopia Râmnicului, stradă numită sugestiv „Aleea Castanilor” - localizată de noi pe hartă. După aproximativ 700m (vei trece și pe lângă o barieră în drumul tău, dar și pe lângă un bar și o terasă 😊), acolo unde se termină asfaltul, ți se va dezvălui prima priveliște panoramică asupra părții de sud a orașului. [Potecă pe Dealul Capela.] Continuând traseul în dreapta, prin pădure, pe potecile bătătorite (toate duc în același loc), pe lângă fosta pârtie de bob (în urma căreia au mai rămas doar șanțurile), vei ajunge după ceva mai mult de 1 km în vârful dealului, loc numit Boul de Piatră și descris ca „ștearsă asemuire a unui animal sfânt” de către Petre Drăgoiescu în cartea sa intitulată Râmnicul Vâlcii (1944). Aici vei avea parte de o altă panoramă, de data aceasta către partea de nord a orașului, în centrul căreia se află râul Olt și barajul ridicat pe cursul său (unul dintre cele două din Râmnicu Vâlcea), această amenajare hidroenergetică fiind de altfel prima construită pe întreg râul Olt.  Traseul până în vârful Dealului Capela este unul destul de ușor de parcurs, cu câteva porțiuni de urcuș mai abrupte dar de scurtă durată. Pentru amatorii de „challenge-uri” sugerăm parcurgerea traseului cu bicicleta sau în alergare 😉. 

Sigur știi deja că lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România. Și că este situat în județul Harghita. Și că e o zonă extraordinar de frumoasă. Și unde ai șanse mari să te întâlnești cu ursul. Hai să mai nuanțăm puțin, cu ce am mai aflat la fața locului și de la specialiști. [Tărâm de poveste 😍] Cel mai probabil lacul și-a luat numele "Sfânta Ana" de la capela omonimă, aflată pe malul apei și sfințită contemporan cu numele mamei Fecioarei Maria. Locul era considerat sfânt și primea pelerini încă din Evul Mediu. Dar o altă capelă ar fi existat aici, încă din anii 1300, iar povestea numelui are rădăcini la fel de vechi. Cu nivelul cunoștințelor de atunci, oamenii nu înțelegeau cum poate să existe în mijlocul munților un lac, cu apa neobișnuit de limpede, care nu e alimentat de niciun pârâu și nu are nicio ieșire; era ceva misterios; așa că a apărut legenda... Iar ea este legată de cetatea Bálványos. Se spune că pe vremea când pe locul lacului exista încă muntele, pe acel munte era o cetate, a fratelui mai tânăr al nobilului de la Bálványos. Cei doi erau într-o continuă competiție. Într-o zi la Bálványos a venit un vizitator de peste mări și țări, cu o caleașcă nemaipomenit de frumoasă. Baronul de la Bálványos a măsluit un joc de cărți și a câștigat caleașca de la musafirul lui. Și apoi a mers la fratele mai tânăr să se laude cu noua achiziție. Acesta a jurat că va construi o caleașcă și mai și. A adunat meșteri mari din toate zările și i-a pus să construiască o caleașcă bătută cu aur și pietre prețioase. Nu i-a fost însă de ajuns; în locul cailor a decis să înhame pe cele mai frumoase 12 fete din ținut. Iar cea mai frumoasă și mai evlavioasă dintre ele era Ana; ea a fost înhămată în frunte. Acest alai urma să pornească spre Bálványos dar fetele nu au reușit să urnească trăsura. Groful a început să le biciuiască; iar atunci când a lovit-o pe Ana, ea a început să se roage la Dumnezeu să le scape din acea situație grea. Dumnezeu i-a ascultat ruga și a trimis o furtună imensă, cu tunete și fulgere, care a înghițit întreg muntele, cu baron, caleașcă, cetate și fete cu tot. Când s-a terminat urgia, în locul muntelui rămăsese o gaură, pe fundul căreia era un lac frumos, pe care pluteau 12 lebede. Când lebedele au ajuns la mal și au ieșit din apă s-au transformat înapoi în fete iar Ana, în semn de mulțumire față de Dumnezeu pentru ajutorul acordat, a ridicat o capelă și a dus acolo o viață sfântă. [Capela Sf. Ana.] Documentar, prima menționare a unei capele în zona lacului datează din 1349. Construită cel mai probabil din lemn, a fost distrusă de invazii și reconstruită din piatră cam 200 de ani mai târziu. Dar astăzi se știe cu certitudine că nu de-atunci datează și lacul. [Vulcanul Ciomatu, în craterul căruia s-a format lacul.] Lacul s-a format la sfârșitul erei glaciare. Inițial a fost o mlaștină pe fundul craterului. Dar odată cu topirea zăpezilor și ghețurilor prinse în crater, a apărut lacul. S-au adăugat precipitațiile anuale și astfel am ajuns să ne bucurăm până astăzi de această raritate creată de natură, fără modificări semnificative de-a lungul timpului. Microclima specifică a craterului a făcut ca volumul de precipitații să fie egal cu volumul de evapotranspirații. Craterul nu are nici cea mai mică crăpătură care să lase să iasă apa, deci toată cantitatea de apă prinsă acolo rămâne pe loc. Ploaia și zăpada cad de-a lungul anului, iar pe timpul verii lacul evaporă cam aceeași cantitate de apă cât primște din precipitații. Lacul are o fluctuație naturală a nivelului de apă de 20-25 cm – acumulează până la sfârșitul primăverii, apoi pierde prin evaporare până toamna. Au mai fost ani mai secetoși, când apa s-a retras semnificativ dar situația a revenit spre normal. [Vulcanul Ciomatu, văzut din depărtare.] Problemele mari ale lacului nu vin însă din debit, ci din procesul de eutrofizare; adică îmbogățirea apei cu nutrienți; respectiv cu material organic, care transformă apa din una „moartă”, oligotrofă, în una „vie”, care susține viața. Sursa acestei probleme este omul și modul în care el se raportează la natură; mai exact turismul de masă și modul în care acesta a fost practicat în deceniile trecute.  Dacă pentru orice alt lac prezența vieții e un lucru bun, pentru lacul Sfânta Ana înseamnă degradare. Scăldatul în apa lacului, picnicurile pe marginea lui, cu toate „urmele” și urmările... încă de prin anii ‘50 de când a început turismul de masă... totul a dus la acumularea de material organic în apă. Acesta este hrană pentru alge. Pe lângă alge, o minte „încețoșată” a decis să introducă și pești, care au catalizat retenția materialelor organice. Lacul, oligotrof inițial, cu o apă 99% pură, de o transparență ireală, risca să devină o baltă tulbure. [Apa începe ușor-ușor să-și recapete limpezimea.] Norocul e că procesul este reversibil. Dacă înmulțirea algelor se va stopa se speră că procesul de regenerare și autocurățare a lacului va reveni.  În lipsa peștilor și a materialului organic, lacul a avut o capacitate de regenerare echilibrată. Acest echilibru este asigurat de două categorii de microorganisme -  zooplanctonii și speciile de bentos (totalitatea organismelor care trăiesc pe fundul apei). Ele se ocupă de evacuarea materialelor organice. Iar treaba lor trebuie facilitată de factori de decizie. Din fericire s-a reușit, prin intermediul asociației care administrează domeniul din 2019, interzicerea scăldatului și a picnicului. Iar în vara 2023, pentru prima oară după foarte mulți ani, s-a observat o mică scădere a cantitatății de material organic în apă. S-au mai luat și alte măsuri, tot în speranța de a se conserva cât mai bine locul – s-a limitat accesul prin pădure, prin amenajarea unei poteci; s-a interzis accesul mașinilor în crater; s-a limitat timpul de petrecut pe malul lacului. [”Plaja” de la Sf. Ana, din fericire azi doar un punct de belevedere!] Locul este rezervație botanică, geologică și peisagistică; toate elementele sunt protejate - topografie, habitat, priveliște. Pe lângă protejarea ecosistemului ai garanția că vei respira aer curat, fără arome de grătar, și vei asculta doar cântecele naturii. Și, nu în ultimul rând, mai e și aspectul siguranței – zona este habitat al urșilor iar prezența hranei aduse de om reprezenta o tentație greu de refuzat - ursul nu e dornic să întâlnească oameni, dar el vrea hrană cât mai multă, cu economie cât mai mare de energie – hrana oferită de om este atracția maximă – ușor accesibilă, bună, bogată în calorii; în plus, dispare teama. Aceste este motivul pentru care pe lac nu există tomberoane. Iar toate interdicțiile au dus la reducerea considerabilă a întâlnirilor – lucru bun pentru ambele părți implicate. [Te poți plimba pe aleea care înconjoară lacul...] Totuși, interzicerea picnincului nu înseamnă că  nu poți mânca un sandviș sau o gustare. Poți să vii cu ele de-acasă sau poți cumpăra un produs tradițional sau ceva de băut de la unicul stand comercial de pe malul lacului.  Ce mai poți face acolo e o plimbare în jurul lacului, ca să-l admiri și fotografiezi din toate unghiurile, căci nu e deloc modest la capitolul ăsta – fiecare pas pe care îl faci pare că îți oferă o imagine și mai frumoasă. Accesul este permis aproape tot timpul anului, așa poți obține imagini de-a dreptul spectaculoase toamna de exemplu, când pădurea se colorează mirific iar apele limpezi reflectă halucinant paleta de nuanțe și siluetele copacilor. [...și pe cărăruile „săpate” în covorul de mușchi de pe maluri.] Să ai doar un pic de grijă cum gestionezi timpul, eventual. Accesul în rezervație se face pe baza unei taxe de parcare de 50 de lei/autoturism, care acoperă 3 ore, și intră toți ocupanții mașinii. În banii ăștia poți vizita și tinovul Mohoș din apropiere. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute (nu-i mult, așa că... relax...; ți-am spus doar ca să știi...). Utilizarea toaletelor este inclusă în preț. Acces gratuit în rezervație au doar drumeții care vin pe jos pe vreunul din traseele dinspre Tușnad, Bálványos ori Bixad (stabilite de salvamont, acreditate, marcate). Și persoanele cu dizabilități au gratuitate (deci mașina cu care sunt transportate va avea gratuitate). [Mici ecosisteme, la fiecare pas 😍] Taxa de parcare contribuie la întreținerea domeniului (în caz ca te întrebi cum ajunge apa la toaletă într-o zonă fără infrastructură primară sau cum se face curățenie într-o zonă unde serviciile publice de salubritate nu ajung). Altfel, zona nu primește niciun fel de finanțare ori subvenție, de nicăieri; supraviețuiește dor din această taxă, din sponsorizări și donații (care sunt puține față de necesar). Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, poți rezolva problema – găsești în zona parcării minuturi sau langoși iar la lac kürtőskalács (despre care ni s-a spus că sunt cei mai buni din țară; nu i-am testat, dar data viitoare nu mai ratăm ocazia 🙂). Și ca să ții minte excursia, poți sa-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului. [În zona debarcaderului și a chioșcului.] Tot în aceeași linie de conservare a sitului, regula de bază este vizitarea obiectivelor pe jos. Excepție fac persoanele cu nevoi speciale - persoane cu dizabilități, persoane peste 65 ani, gravide vizibil (trim. III), copii (cu un singur însoțitor), pentru care se pune la dispoziție transport auto până la debarcaderul de pe lac (nu chiar până pe mal, totuși) – un microbuz care coboară din oră în oră, la fiecare :30 și urcă la fiecare :00. De la debarcader se poate pleca în plimbare pe lac cu un mic catamaran (o cursă de 30 min costă 25 lei/copil, respectiv 50/lei pe adult) sau se pot închiria bărci cu vâsle, capacitate de max. 3 pers., 25 lei/30 min sau 35 lei/60 min. [De încercat! 🤩] Programul de vizitare a lacului este 9:00-19:00 (vara) cu ultima intrare la 18:30, respectiv 10:00-18:00 în sezonul rece (1 noiembrie-30 aprilie). Din zona parcării ai două variante în care poți coborî spre lac: pe drumul asfaltat care te scoate la debarcaderul de pe malul lacului sau pe poteca amenajată șerpuit prin pădure, care se termină în poienița unde e construită capela; în caz că vei fi tentat să „tai” serpentinele trecând pe sub balustradele din lemn, abține-te, ele nu sunt puse chiar degeaba! 😉 [Îți recomandăm să părăsești asfaltul și să cobori prin pădure 😉] Iarna, când ninge bine, drumul se transformă într-una dintre cele mai apreciate pârtii de săniuș din România; săniile pot fi închiriate la fața locului, în preț este inclusă și remorcarea spre „vârf”, cu auto 4x4! 🤩 [De neratat! 🤩] Dacă vrei să petreci mai mult timp în zonă, în natură, ai și posibilitatea de a instala un cort, sau de a veni cu rulota, tot în zona parcării, în porțiunea dedicată acestui scop - parcare de noapte, singura modalitate de a oferi această posibilitate turiștilor dar de a proteja în același timp ecosistemul. Ți se asigură facilități minime și siguranță – loc de cort, toaletă, duș, coș de gunoi, loc de foc și o roabă de lemne, primești 5l de apă de băut Perla Harghitei. Plus intrarea în rezervație. Iar zona e împrejmuită cu gard electric. Totul pentru 100 lei/24h/mașină (indiferent de nr. de pasageri, conform capacității mașinii); pentru motocicletă - 50 lei. Accesul este permis în limita spațiului și a înțelegerii cu vecinii; și pe mai tot timpul anului, cu excepția perioadei de îngheț când trebuie închisă apa; dacă îți asumi asta, poți sta oricând. [Zona de înnoptare.] A! Dacă îți trece prin cap să „fentezi sistemul”, să lași mașina mai la distanță și să vii pe jos, ia în calcul două aspecte: 1. genul ăsta de comportament e descurajat activ și te va costa 30 lei dacă ești „prins cu mâța-n sac” și 2. posibilitatea de a da nas în bot cu ursul. Și, în plus, trebuie să înțelegem că pentru a ne putea bucura cu toții și cât mai mult timp de asemenea locuri este nevoie de administrare, organizare și conservare, ca să nu fim în paradigma „după mine potopul”... Iar 10 lei (dacă vin 4 oameni într-un autoturism) pentru 3 ore e o sumă pe care o putem da, dacă ne permitem mașină...

Am privit-o de multe ori de la distanță, admirativ, făcând planuri de drumeție, ori pe post de prognoză meteo 🙂 O poveste spune că dacă vârful Măgurei Codlei are o "căciulă de nori" se anunță o zi urâtă și invers, dacă deasupra ei cerul e senin, a doua zi va fi vreme frumoasă. Dar într-o bună dimineaţă am pus planul în aplicare. Hop în mașini și direcția Codlea! Am pus ca destinație pe GPS Poiana Mărul Dulce, exact locul de unde începe traseul pe care îl vizam și unde am putut lăsa și mașina. Ne făcuserăm temele, știam cam la ce să ne așteptăm, așa că am pornit voioși spre înălțimi. Mai sunt și alte variante de pornit (centru, biserica fortificată) dar am ales să nu mergem pe asfalt și să nu lungim inutil drumul (cu atât mai recomandat dacă în acțiune sunt implicați și copii). [Vedere asupra Codlei din Poiana Mărul Dulce.] La punctul de plecare am găsit marcajul care ne interesa – triunghiul roșu; dar tot acolo este și marcajul triunghi albastru, ce indică traseul spre Cetatea Neagră. Cele două trasee au o bună porțiune comună și practic pe oricare dintre ele poți ajunge pe vârf dar traseul triunghi albastru-punct roșu este dificil pe bucata dintre cetate și vârf. Deci sugerăm triunghiul roșu dacă nu ești în formă fizică bună sau în căutare de aventură. Realitatea ne-a arătat că nici triunghiul roșu nu e chiar pentru oricine. [Indicatoare spre cele două trasee.] Pădurea, generoasă, ne-a primit cu cele mai multe şi delicioase mure din câte am găsit și mâncat până acum. Bineînțeles că am fost ca niște copii la raftul cu dulciuri! Dar ne-am comportat responsabil și i-am mai lăsat și lui Moș-Martin, căruia i-am mulțumit în gând că nu a avut chef de mure odată cu noi ... [Yummmy...] Am fost inspirați cu alegerea traseului, dorința noastră fiind să mergem într-un loc mai puțin aglomerat. Ne-am întâlnit cu puține persoane, ceea ce a fost numai bine, că au fost mai multe mure pentru noi! 😉 Măgura Codlei nu e un masiv foarte frecventat, la fel ca altele din județul Brașov, deci dacă îți dorești puțină lume, e un loc bun de drumeție. Traseul a început cu voioșie și chicoteli, glume despre urși și povești despre întâlniri ... de gradul trei, din fericire auzite de la alții și nu trăite de noi. Dar pe măsură ce înaintam în pădurea din ce în ce mai deasă, cu bucăți de urcuș mai abrupt și mai solicitant ... liniște ... nimeni altcineva pe potecă ... parcă orice foșnet de prin tufișuri ne făcea să tresărim ... [Măgura Codlei, de aproape.] Traseul este foarte bine marcat, merge și prin pădure umbrit, și pe la soare, e și abrupt, e și lin, și prin tufișuri și prin poieni ... îți oferă tot ce vrei! Doar apă nu găsești, nu e niciun izvor, așa că ia-ți suficientă în rucsac. Sunt zone de urcuș destul de serios, așa că vei obosi și hidratarea este importantă! Vârful Măgura Codlei nu e chiar un vârf ... Este cel mai înalt punct al masivului, da, dar se ivește dintr-odată, în mijlocul unei mici poienițe, un ... pisculeț pietros, în mijlocul căruia cineva a amplasat un indicator, care ne arată și înălțimea – 1292 m. Nu e vârful acela clasic, măreț și golaș de pe care ai o priveliște superbă asupra împrejurimilor. Chiar dimpotrivă; vegetația este atât de bogată vara și copacii atât de înalți, încât priveliștea nu prea există; abia se văd Făgărașii, în zare; poate doar pe toamnă-iarnă, când mai dispar din frunze ... Asta nu știrbește însă cu nimic frumusețea acestui traseu. [Vârful Măgura Codlei.] La întoarcere ne-am gândit noi totuși să mai variem lucrurile și să nu ne întoarcem pe același drum ... deși ne informaserăm înainte și știam că alternativa e ceva mai dificilă. Și totuși ... punct roșu! Spre Cetatea Neagră. Și nu, nu-l recomandăm decât pentru persoane bine pregătite fizic și psihic și sigur nu pentru copii, mai ales dacă nu sunt familiarizați cu muntele! Nu e deloc confortabil. Traseu de coastă, stâncos, cu târât pe vine și cățărat. Pe de altă parte însă, palpitant. Depinde ce cauți ... Pe zona asta sunt și ceva puncte de belvedere deci dacă vrei neapărat poze cu priveliști frumoase, pe-aici poți face câteva. [Vedere spre Dealurile Holbavului.] Sub numele „Cetatea Neagră” am regăsit ruinele ... ruinelor unei ... cetăți, conform panoului amplasat la locul cu pricina. Utile, putem spune, căci altfel nu am fi bănuit ce ar fi fost acolo cândva, în vremi uitate ... [Ruinele unor ruine...] De la „cetate” drumul redevine ușor iar marcajul devine triunghi albastru. Printre copacii legănați ușor de vânt, în după-amiaza caldă și lungă de august, admirând în zări, din poieni, culmile fabulos împădurite ale Pietrei Mari și Postăvarului. Am ținut traseul triunghi albastru, care la un moment dat se reîntâlnește cu triunghiul roșu, pe care urcaserăm. De aici știam sigur că nu ne mai așteaptă nicio surpriză ... abruptă. [Vedere spre Piatra Mare şi Postăvaru.]  Deci ... îl recomandăm – traseul vârful Măgura Codlei. Dar ... cu echipament adecvat (cel puțin încălțăminte) căci zonele de urcuș mai abrupt pot pune probleme (chiar și pe triunghi roșu, nu mai vorbim de punct roșu ...), cu apă suficientă și gustări/sandvișuri în rucsac. Este considerat facil, deși, așa cum arată și indicatoarele din pădure, există „pante accentuate” și pericol de căderi de pietre și nu are nicio sursă de apă. Durează două ore pe triunghi roșu (minim, depinde de componența grupului și nivelul de pregătire fizică) spre trei … plus cam o oră pauză de odihnă și sandviș pe vârf. Înapoi ... depinde pe unde o iei ... Pe triunghi roșu e mai ușor și mai rapid; pe varianta cu Cetatea Neagră, altă poveste ... Traseul este abordabil și vara și iarna, dar nu-l subestima. În 2021 au fost reamenajate şi omologate nu mai puţin de 6 trasee pe Măgura Codlei, care te poartă cam peste tot: şi la poale, şi pe creastă, şi la cetate, şi la Maial, şi la vestitul ştrand şi lacurile Codlei. Pe unele le poţi parcurge şi în circuit (urci pe unul, cobori pe altul), astfel încât dacă ai timp şi putere să te "drumeţeşti" o zi întreagă pe munte! Pe măsură ce le vom documenta, le vei găsi în secţiunea "Trasee de drumeţie" în destinaţia Codlea... sau aici. Și la final un pic de geografie ca la școală: Vârful Măgura Codlei, altitudine 1.292 m, Munții Perșanilor, gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Go for it! 🙂

Am trecut de muuulte ori pe DN11/E574 înspre sau dinspre Transilvania, fără să știm că la doar aproximativ 3km, pe DN 13E, la dreapta de giratoriul dintre Sântionluca și Moacșa (la stânga de la Moacșa la Sântionluca) există Mestecănișul de la Reci.  Şi abia după ce am început să ne documentăm am aflat că aici se regăsește o zonă foarte interesantă – o arie protejată, sit de importanță comunitară: Mestecănișul de la Reci. Este o arie protejată din județul Covasna care cuprinde o mare varietate florală, faunistică și de fenomene geologice – mesteceni, mlaștini, dune de nisip roșiatic. Acoperă mai bine de 2.000 ha și a luat naștere în lunca Râului Negru, având în același timp caracteristici de stepă dar și de zonă umedă. Cuprinde șapte(!) tipuri de habitate - lacuri, mlaștini, păduri, pajiști, cursuri de apă. La fel ca în multe alte locuri, prezența umană pune în pericol speciile rare de plante și animale, prin defrișări, lucrări hidrologice și agricultură iar faptul că este o arie protejată ajută cât de cât. Multe specii de plante sunt rare sau pe cale de dispariție - otrățelul de baltă (plană carnivoră extrem de rară), dedițelul, angelica de baltă, laleaua pestriță, nufărul alb, pinul bancsian. O banală enumerare, care poate nu-ți spune nimic. Dar după ce vei fi făcut măcar o plimbare pe poteci printre mesteceni vei conștientiza cu siguranță cum ar fi ca acest loc să nu mai existe așa cum este acum. [Mesteceni de la Reci.] Fauna este și ea una bogată și cuprinde la rându-i multe specii protejate, nu doar la nivel național ci și european - prigoria, rața roșie, acvila țipătoare, triton cu creastă (cel mai mare din România), broască de mlaștină.  Împreună cu Bălțile de la Ozun-Sântionlunca, Mestecănișul de la Reci formează o rezervație naturală demnă de cele mai profesioniste obiective foto, rezervaţiei al cărei teritoriu se pare că în trecut era alcătuit din nisipuri mișcătoare.  🙂 Trivia: aici s-au filmat scene din filmul Cold Mountain. Deși activitățile de turism și recreere generează consecințe negative în interiorul sitului (specificate ca atare inclusiv în formularul de identificare Natura 2000), au fost totuși amenajate trasee turistice, de cicloturism și de echitație – cu denumiri boeme cum ar fi „Drumul Zânelor” sau “Circuitul Uriașilor” 🙂 sunt trei trasee de drumeție cu grad de dificultate ușor, lungimi între 1,5 și 7 km și durate de 30 min până la 1,5-2 ore; trei trasee de cicloturism cu lungimi între 5 și 12,5 km; un traseu de turism ecvestru de 12 km. La intrarea în rezervație sunt plasate panouri informative (Bravo pentru asta autorităților! Sperăm să reziste ...) care descriu toate traseele și includ și hărți cu marcaje. Accesul în rezervație cu mașina sau alte mijloace de transport motorizate este interzis. Mașinile pot fi lăsate la drumul principal sau în comună, recomandăm locul plasat de noi pe hartă (în aplicaţia Unde Mergem). [Panou informativ cu traseele din rezervaţie.] Zona este extrem de fotogenică iar cei pasionați pot organiza sesiuni foto în perioade favorabile pentru observarea florei și faunei (de exemplu la începutul lunii aprilie când înfloresc dedițelul și laleaua pestriță). Nu putem decât să apelăm la responsabilitate din partea turiștilor și sperăm că efectele generate asupra naturii vor fi minime și nu vor influența negativ ecosistemele. Dacă respecți și apreciezi natura, Mestecănișul de la Reci este un loc în care trebuie să mergi. Dacă nu ești „sclavul” mașinii, poți parcurge cei 25 km de la Brașov până la Reci cu bicicleta; ar putea fi o tură frumoasă, dacă ești și într-o formă fizică OK 🙂 Iar dacă ești în Sfântu Gheorghe și mai bine! De aici sunt doar 15 km. Din Covasna sunt 20 km. Mirosul pădurii, culorile naturii vor lăsa amintiri frumoase în care să te refugiezi mai târziu. - atracţie prezentată cu sprijinul Hanu Paprika din Ozun 🙏

Masivul Trescovăț, una din atracțiile Parcului natural Porțile de Fier, cu nume din povești de pe alte meleaguri, are în zona Defileului Dunării renumele Olimpului lui Zeus. Dacă vrei să afli cum poţi ajunge sus pe Trescovăţ citeşte prezentarea de traseu- caută pe site sau în aplicaţie 🔍 Traseu Vârful Trescovăţ; sau caută în Google: traseu muntele trescovat unde mergem şi citeşte recomandarea noastră! La fel de bătrân ca eroii din legendele grecești, muntele se pare că își are originile vulcanice în timpuri stră-stră-vechi, dintre acelea care se termină cu „-litic”; riolitic permian zic, mai exact, informațiile științifice; în limbaj mai... profan, formarea masivului a început cu activitate vulcanică subacvatică (!!!) adică pe când zona era un fund de mare. ["Preeria" de pe Trescovăţ.] Poveștile oamenilor ne spun că muntele era venerat, căci el „decidea” când vine ploaia. De altfel numele Trescovăț însuși înseamnă „cel care trăsnește”. Departe de a fi factor decizional, muntele are totuși până astăzi un rol mai degrabă de factor informativ, localnicii încă alcătuind prognoza în funcție de prezența sau absența norilor pe fruntea masivului; și se pare că iese cu o mai bună precizie decât a specialiștilor 😀 [Olimpul de deasupra Clisurii Dunării. 😍] Deși înalt de numai 755 metri, vârful intimidează când îl privești de jos (ajungi să-i înțelegi pe strămoșii care îi atribuiau caracteristici supranaturale). Dar odată cucerit îți va recunoaște meritele și te va răsplăti cu o priveliște absolut spectaculoasă de aproape 360 grade asupra Cazanelor Dunării spre stânga (aval), a malului sârbesc al Dunării în față și departe înspre Moldova Nouă la dreapta (amonte). [View către amontele Dunării.] Spre deosebire de ceilalți munți care îl înconjoară, calcaroși, Vârful Trescovăț este un așa-numit neck vulcanic; adică un fel de stâlp dur de rocă format prin întărirea magmei pe fisurile rocilor în drumul către suprafață. Destul de impresionant dacă te gândești un pic... De aici versanții drepți ce dau impresia de înălțimi amețitoare. [Pare mult mai înalt decât este....] Acoperind o suprafață de 20,5 ha, Trescovăț aparține administrativ teritoriului comunei Svinița și adăpostește elemente de biodiversitate de interes comunitar – pinul negru de Banat (specie endemică), orhidee; specii de animale protejate – salamandra, tritonul, țestoasa lui Hermann dar și păsări și mamifere. [Pinul negru de Banat, de veghe asupra Dunării. ❤️] Noi nu am făcut la Trescovăț o vizită „științifică”, așa că nu am identificat vreuna din mai-sus-numitele în afară de pinul negru 😉, dar și incursiunea noastră de plăcere/documentare a fost suficient de interesantă. N-am știut de fiecare dată la ce ne uitam dar ne-am umplut inimile cu imaginile copacilor înalți împungând albastrul înălțimilor, cu șoaptele vântului printre coroanele îmbrăcate hipnotizant în culori de toamnă, cu arcuirile reci ale stâncilor. Ceea ce îți recomandăm și ție 🤗  Mergi cu bine!

Masivul Piatra Craiului sau Munții Piatra Craiului sau Piatra Craiului sau chiar doar Crai, aparține lanțului Carpaților Meridionali. Craiul este tăios și abrupt, un crai bătrân, de prin Jurasic, dar drept și înalt, elegant și îndrăzneț. Masivul prezintă aproape tot spectrul rocilor sedimentare, depuse de când calcarele din Piatra Craiului s-au ridicat de pe fundul mării.  Cea mai mare altitudine este atinsă în Vârful La Om (sau Piscul Baciului) – 2238m. Dar masivul are multe piscuri de peste 2000m – Vf. Padina Popii (2025m), Vf. Ascuțit (2150m), Vf. Țimbalul Mare (2177m), Vf. Sbirii (2220m). Zonă care atrage numeroși iubitori ai muntelui și drumețiilor, Masivul Piatra Craiului este străbătut de nu mai puțin de 42 de trasee turistice marcate pentru drumeție și 11 trasee de cicloturism, de dificultăți variate, pentru toate tipurile de temerari. Cel mai spectaculos dintre ele, dintre Vf. Turnul și Șaua Funduri; lung de 9km, se desfășoară pe porțiunea de creastă a masivului, este dificil (cel mai dificil traseu marcat din România, după părerea multora), tehnic, recomandat experimentaților.  • Trasee Zărneşti şi Piatra Craiului • Sugestii de trasee pentru bicicletă în Zărnești și împrejurimi Dacă te țin bocancii și genunchii și te aventurezi măcar pe unele dintre aceste trasee, nu vei regreta. Piatra Craiului adăpostește specii unice în lume și protejate, de floră și faună - Garofița Pietrei Craiului, floarea de colț sau capra neagră. [În Prăpăstiile Zărneștilor.] Masivul este plin şi de fenomene carstice spectaculoase – Cheile și Peștera Dâmbovicioarei, Prăpăstiile Zărneștilor, Moara Dracului, Credacul Stanciului, Zaplazul sau Marele Grohotiș. Datorită caracterului unic al masivului, speciilor rare care se găsesc aici și frumuseții peisajelor, Piatra Craiului a devenit rezervație naturală în 28 martie 1938 iar în 1990 a fost declarat parc național, în scopul conservării în stare naturală a unor ecosisteme reprezentative și al creării condițiilor de recreere, vizitare și educație, fără afectarea acestora, cu o preocupare permanentă pentru păstrarea peisajului natural și antropic. În prezent Parcul Național Piatra Craiului cuprinde aproape 15.000 ha, împărțite între județele Brașov și Argeș. Campatul şi focul deschis este permis doar două zone amenajate, zona de camping și relaxare aflată la aprox. 200m de Fântâna lui Botorog în direcția Zărnești) și campingurile din apropierea cabanei Plaiul Foii. Parcul Național Piatra Craiului este atractiv și datorită istoricului, valorilor culturale și tradiționale ale comunităților care îl străjuiesc – orașul Zărnești, satele Măgura, Peștera, Șirnea, comunele Rucăr și Dâmbovicioara – peisaje spectaculoase, obiective istorice, obiceiuri, credințe, păstorit, liniște, armonie. Alte atracții turistice din arealul Parcului mai sunt: Schitul ortodox Colții Chiliilor, Castelul Bran, Tranșeele de la Ciocanu. Pentru accesul în parcul național, din luna mai până în luna octombrie, este necesară achiziționarea unui bilet de intrare în valoare de 10 lei/pers. Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Masivul Piatra Mare face parte din munţii Bârsei, localizaţi in sudul depresiunii Braşov din cadrul Carpaţilor de Curbură.  Cabana Piatra Mare este situată la altitudinea de 1628 m, are program non-stop, se poate mânca şi oferă posibilitatea de cazare peste noapte şi de campare. Pe lângă cabana Piatra Mare și vârful Piatra Mare ca obiective turistice importante sunt cascada Tamina, Peștera de Gheață și formațiunile numite Șirul Stâncilor. Pasionaţii de drumeţie se pot bucura de numeroase trasee, cu puncte de plecare din: • Săcele, pe două trasee (muntele Bunloc – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare și Valea Gârcinului – cabana Piatra Mare – vârful Piatra Mare)  • Dâmbu Morii, prin (sau pe lângă) Canionul 7 scări sau pe Drumul Familiar, până la cabana Piatra Mare și apoi, Vf. Piatra Mare. • Timișul de Sus - pentru cascada Tamina • Predeal, către vârful Piatra Mare și cascada Tamina Odată ajuns pe Vărful Piatra Mare, de la o altitudine de 1844 m, oriunde îţi vei îndepta privirea te vei bucura de o panoramă extraordinară asupra Predealului şi munţilor Bucegi, zona Branului, a Zărneştilor şi a munţilor Piatra Craiului, cu munţii Făgăraş în spatele lor; vei admira muntele Postăvaru şi oraşul Braşov de la poalele lui iar pe fundal Ţara Bârsei cu Măgura Codlei; munţii Ciucaş cu al lor vârf maiestuos!

Muntele Hășmașul Mare lasă de multă vreme impresii profunde în amintirile celor care îl văd. Geo Bogza îl descria ca pe o operă simfonică ale cărei acorduri țâșnesc “unul din altul, tot mai sus, spre a culmina într-o torențială cunună de sunete” ori drept un ocean cu valuri zbuciumate de piatră, care “se adună, se întretaie și se întrec, trimițându-și clocotul tot mai sus, spre cerul uimit, sub care se împrăștie în spumoase jerbe de calcar”. Cât de frumos!!! Cel mai vizitat loc al muntelui este stânca spectaculoasă a Pietrei Singuratice, care este alcătuită din roci sedimentare, precum șisturi cristaline, dolomită și dolomită calcaroasă. Prozaică descriere … Ne place mai mult cea a lui Geo Bogza – “stâncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid și existând în vid ... halucinație a geologiei, bizară apariție a marilor înălțimi – pare crescută din gingia unei guri de balaur.” Ca să ajungi la Piatra Singuratică sunt mai multe trasee, cele mai frecventate fiind cele cu plecare din oraşul Bălan: bandă albastră (cel mai popular, un pic mai scurt dar și mai abrubt) și triunghi roşu - găseşti prezentarea traseului în aplicaţia noastră, caută în secţiunea Descoperă: 🔍 Bălan-Piatra Singuratică; sau doar Piatra Singuratică şi alege dintre rezultatele afişate traseul.

Sunt mai multe legende despre Pietrele lui Solomon, şi toate sunt legate de numele regelui maghiar Solomon care se refugiase prin aceste locuri în anul 1075. În timp ce fugea de duşmanii care-i vroiau capul, regele a încercat să sară cu calul peste cele două pietre dar nu a reuşit şi a căzut. O legendă spune că a murit iar în locul în care a căzut a izvorât o apă (unii spun spun că ar fi vorba de izvorul L.I.D., pe care îl găseşti un pic mai sus de zona de picnic, pe Drumul Galben care urcă spre Poiana Braşov; nu am aflat de unde îşi trage acronimul). [Izvorul L.I.D.] O altă legendă spune că regele a supravieţuit căderii şi în fuga sa a hotărât să îşi îngroape coroana la rădăcina unui copac pentru a nu putea fi recunoscut de urmăritori. Coroana a fost găsită mai târziu de un ţăran ce a predat-o conducătorului cetăţii care de atunci poartă numele Kronstadt (în germană - oraşul Coroanei), iar coroana şi stejarul la care rădăcina căruia a fost îngropată au fost stilizate în stema oraşului Braşov. [Cele două stânci între se spune că a sărit regele Solomon.] Unii specialişti spun că zona este încărcată energetic şi că aerul de aici conţine o mare cantitate de ioni încărcaţi negativ, ceea ce ar face să aibă un efect benefic asupra sănătăţii. Ce ştim noi sigur este că dacă vii aici în weekend-urile cu vreme bună vei respira un aer încărcat cu fumul şi aromele zecilor de grătare aprinse de localnici 🤭 [Unul dintre locurile preferate "de grătar" ale braşovenilor (şi nu numai).] În Duminica Tomii (prima duminică după Paşte) îi poţi întâlni pe Junii Braşoveni care se adună aici la o horă şi un ospăţ pe cinste după ce au străbătut oraşul în tradiţionala Paradă a Junilor. Una peste alta, locul este foarte frumos. Poţi ajunge aici cu autobuzul 50 ( în Centrul Vechi are staţii la Primărie, Livada Poştei, un pic mai sus de Biserica Neagră, la Maternitate şi în Piaţa Unirii), sau cu maşina, pe care o poţi lăsa în parcarea din apropiere. [Parcarea de la Pietrele lui Solomon.] Pietrele lui Solomon este nu numai un loc bun pentru picnic ci este şi punct de plecare pentru câteva trasee spre Poiana Braşov şi muntele Postăvaru, atât pe jos cât şi pe bicicletă. De aici pleacă şi Drumul Vechi al Poienii pe care, până când a fost terminat drumul actual (1966), urcau camioanele semi-şenilate ce duceau turiştii în Poiana Braşov; acum e un traseu foarte agreabil, preferat de cei care vor să facă plimbare pe jos până în Poiană sau un downhill până în Brașov.

Când ai drum prin Zărnești, rezervă-ți măcar o jumătate de zi pentru a vizita și Plaiul Foii. Zona se află la 12 km de oraș și este împânzită din toate colțurile de natură, iar Piatra Craiului completează acest tablou pitoresc cu imaginea sa unică.  Localnicii susțin că există câteva legende legate de numele pe care zona îl poartă.  Una dintre acestea spune că într-un timp necunoscut și îndepărtat, exista o pădure vastă și bogată în viață sălbatică la poalele Munților Piatra Craiului, loc perfect pentru organizarea de vânători regale, de care nobilimea nu se mai sătura. În timpul unei astfel de partide vânătorești, un cerb nobil sau poate un urs imens a fost ucis de către un castelan. Întâmplarea a făcut ca fix în același timp, dintr-un copac a să cadă o frunză (sau foaie) pe care omul curții a ridicat-o de jos și a dus-o în fața celorlalți nobili pentru a da de veste că prada a fost capturată. Astfel, o simplă frunză a unui copac a devenit un simbol al victoriilor vânătorești și al abilităților celor ce erau pasionați de arta vânătorii. În urma acestui eveniment, locul a primit numele de Plaiul Foii pentru a reaminti de fiecare dată acel moment solemn și pentru a ține vie însemnătatea acelei foi căzute.    O altă legendă a numelui este legată de perioada în care Munții Piatra Craiului erau casa multor ciobani care-și creșteau oile prin pășunile înalte și împădurite și locul unde pădurarii vegheau asupra pădurilor zi și noapte. Zonele de lângă râul care străbate Plaiul Foii erau locul de popas și de întâlnire pentru pădurari și ciobani, unde adunau frunze uscate (sau foi) pentru a aprinde focuri cu care se încălzeau și la care-și găteau hrana. Când acești oameni ai muntelui, ce aveau în spate obiceiuri păstrate de-a lungul generațiilor, aruncau frunzele în foc, flăcările dansau și lumina lor le înconjura și îmbujora fețele, moment în care începeau să cânte sau să povestească despre munte și libertate. Se spune că numele s-ar fi păstrat în urma acestor practici străvechi ale ciobanilor și pădurarilor, de a aduna și folosi frunzele pentru foc, dând viață unei atmosfere calde și prietenoase, în mijlocul naturii. Povestea redă imaginea unei legături strânse între oameni, mediu și tradiții, creând astfel un simbol al ospitalității și căldurii umane chiar și-n mijlocul sălbăticiei montane. [Plaiul Foii - zonă a Parcului Național Piatra Craiului.] Plaiul Foii îți poate oferi liniștea de care ai nevoie. Pentru o noapte la cort sau cu rulota există locuri special amenajate în acest sens, administrate privat, cu toate facilitățile necesare (după ce le documentăm, promitem să le prezentăm aici). Având în vedere că te afli într-un Parc Național, camparea în alte zone decât cele amenajate special este interzisă. Chiar și intinderea unei pături pentru un picnic în afara acestor zone îți poate aduce o amendă!   Iar dacă ai de gând să pedalezi și să ai muntele alături de tine, Plaiul Foii îmbină aceste două aspecte cât se poate de plăcut, orașul Zărnești având câteva trasee de cicloturism, cu diferite niveluri de dificultate. Cel mai frecventat și poate cel mai ușor este Traseul 1 –  care pornește din Zărnești și se oprește la Cabana Plaiul Foii, marcat cu albastru, culoarea indicând nivelul scăzut al dificultății. Traseul are o lungime de 22 km, calculând ruta dus-întors, se desfășoară integral pe asfalt și oferă o vedere către partea nord-vestică a masivului Piatra Craiului.    [Domuri pierdute în culorile naturii 😍] Plaiul Foii, care se întinde de-a lungul râului Bârsa, este cămin pentru turiștii care caută liniște și relaxare, dar și pentru cei activi, care preferă traseele montane. Locul este punct de acces către impresionantele trasee din Piatra Craiului, dar și pentru cele din Munții Făgăraș. Tot de aici poți porni spre Schitul Colțul Chiliilor.  Având un potențial turistic imens, zona Plaiul Foii a beneficiat în trecut de îmbunătățirea infrastructurii rutiere, lucru care a bucurat atât localnicii, cât și turiștii, acestora din urmă facilitându-le accesul la poalele Craiului, iar pentru proprietarii de unități de cazare (care nu sunt puțini) asfaltarea drumului a venit ca un sprijin pentru afacerile lor. Un alt demers făcut de autoritățile locale a fost cel de a păstra o uniformitate a zonei. Vei observa că majoritatea terenurilor sunt împrejmuite cu un gard tipic, comun, din lemn și că se păstrează o distanță egală între gospodării.   Valea străbătută de râul Bârsa este înconjurată de unități de cazare. Vei găsi locuri în care poți privi Piatra Craiului dintr-un ciubăr (sau chiar jacuzzi), dar și locuri în care vei admira masivul dintr-un hamac. Ceea ce vrem noi să spunem este că în zonă vei găsi cazare pentru fiecare buget. Atâta timp cât scopul vizitei tale în Plaiul Foii este de a te deconecta de stresul cotidian, de a respira aerul curat de munte și de a te minuna de crestele Pietrei Craiului, este irelevant locul în care te-ai cazat. Dar pentru confortul unei vizite plăcute, caută din timp informațiile care te-ar interesa la pensiunile și cabanele aflate în Plai. Până vom documenta și vom recomanda primele locuri #undemergem, poți arunca aici o privire pe cazările din zonă.   [Vedere de pe drumul Plaiul Foii. 😍] În funcție de perioada anului, în zona Plaiul Foii au loc diverse evenimente, ocazii binevenite dacă vrei să te integrezi în comunitatea locală. Ultimul weekend al primei luni de vară aduce la poalele Craiului concursul de motocross Hard Enduro Piatra Craiului. În lunile de august poți participa la cel mai verde festival de muzică rock, indie și folk, Folk Rock Fest Piatra Craiului, dar și la Trofeul Piatra Craiului, unde se prezintă meserii montane și parade ale celor mai frumoși cai din zonă. De 18 ani, la începutul toamnei (în 2024, 27-29 septembrie) se organizează Maratonul Pietrei Craiului care cuprinde în traseul său câteva puncte-cheie în zona Plaiul Foii.  Iar dacă te gândești că o să vii aici și o să găsești locuri în care să mănânci mâncare tradițională, chiar o să găsești. Poți opta pentru restaurantele din zonă sau pentru pensiunile care pun la dispoziția clienților și servicii culinare.   Muntele e impresionant atât în sezonul cald, cât și în cel rece, iar Plaiul Foii susține această remarcă prin numărul mare de turiști care vizitează zona pe tot parcursul anului. Vara te poți bucura de mersul pe bicicletă, de potecile deschise ale Craiului, de nopțile calde cu cortul și poate, (de ce nu?) de o bere rece. Dar asta nu înseamnă că iarna te împiedică să organizezi un traseu montan în Crai, sau să te bucuri de o plimbare cu sania ori să înlocuiești berea cu un vin fiert sau cu un ceai fierbinte. Natura nu are program de vizitare, așa că momentul în care te decizi să vii în Plaiul Foii consideră-l momentul potrivit.    Poți ajunge în Plaiul Foii pe bicicletă, folosindu-te de propria mașină sau de serviciile de taximetrie din zonă. În funcție de ce vrei să faci pe parcursul vizitei tale aici, pe lungimea celor 12 km ai zonei, vei găsi și câteva locuri amenajate pentru a-ți parca mașina în condiții sigure și fără plată. Ca să ajungi în Plai din orașul Zărnești urmărește str. Toplița și deplasează-te înainte pentru următorii kilometri. Iar dacă nu ești posesor al unui autovehicul, trenul sau linia 140 a RATBV-ului cu destinația Zărnești sunt cele mai la îndemână opțiuni de a ajunge în orașul care se află la poalele Munților Piatra Craiului. Iar pentru turiștii care nu vin din zona orașului Brașov, firmele private de transport în comun au rute din Moieciu de Jos, Bran, Poiana Mărului, Șimon sau Șinca Nouă spre Zărnești.  Plaiul Foii este o zonă care rămâne aproape de iubitorii de natură și munte, ce poate oferi momente de liniște  în mijlocul unor peisaje muntoase deosebite. 🙏 contributor Unde Mergem®, Ionuț Șmicăl

Dacă e Mai, să vezi și să miroși narcisele îi musai 😉 Cu atât mai mult cu cât în județul Brașov se află cea mai mare dumbravă protejată din Europa - peste 400 hectare, din care aproape jumătate este rezervație de narcise. Dumbrava Vadului este o pădure dumbrăvită de stejari seculari, ceea ce a mai rămas până în zilele noastre dintr-o pădure uriașă care acoperea cu mult timp în urmă întreaga Depresiune a Făgărașului. În ultimele sute de ani, din cauza tăierilor succesive s-au format o sumedenie de poieni în care condițiile de mediu nu au mai permis pădurii să se regenereze și au făcut ca zona să se „dumbrăvească” – cu copaci din ce în ce mai rari și mai tineri, printre care se „încăpățânează” să reziste și câte un stejar secular. Diferențele mari de umiditate, alternanța între perioade cu ploi/umiditate în exces și perioade secetoase, combinate cu înmlăștinirea poienilor, nu numai că a creat condiții nefavorabile de încolțire a ghindelor dar a dus și la uscarea puținelor exemplare de stejar rămase. Însă tot acest proces a creat condiții perfecte pentru ca narcisele să se dezvolte, spontan, natural și să acopere în prezent o suprafață totală de aproape 200 hectare! [Stejarul „4 Frați”, monument al naturii. 😍] Narcisele înfloresc pe la începutul lunii Mai și timp de 2-3 săptămâni, sunt un bun motiv să faci o plimbare aici. Dar atenție: doar să le admiri, să le miroși și să le fotografiezi. Din păcate, deși zona este o arie naturală protejată prin Lege și distrugerea, sub orice formă, constituie infracțiune, încă sunt mulți oameni care iau ca suvenir câte un mănunchi de narcise 🙁 „motivând” că „sunt destule”. Tocmai, că nu mai sunt destule, mulți dintre cei care vin aici de mult timp spunând că de la an la an sunt tot mai puține iar covorul altădată alb de narcise este din ce în ce mai rărit. [Nu faceți ca ea!] Când cauți pe GPS cum să ajungi vei găsi două propuneri de trasee care te duc la Dumbrava Vadului. Una este prin Șinca Veche (poți profita să vezi și Templul Ursitelor/Mănăstirea Rupestră de aici) și satul Vad; din centrul lui GPS-ul dar și indicatoarele te vor duce până la marginea de N-E a Rezervației, o să-ți dai seama că ai ajuns când o începi să vezi din ce în ce mai multe mașini parcate pe marginile drumului. De aici până la Colina cu Mesteceni, zona de intrare în rezervație, vei mai avea de mers pe jos cam 3 km; nu uita să iei la tine apă, gustări, pălărie de soare. 😉 Merge? [„Parcarea” dinspre satul Vad...] A doua variantă, direct din DN1, îți permite să ajungi până la platoul de la intrare, unde poți lăsa și mașina. Îți trebuie însă un pic de noroc ca să nimerești ieșirea din DN1 spre Rezervație, undeva între Șercaia și Mândra. Pe noi GPS-ul ne-a „rătăcit” un pic, a trebuit să întrebăm mai mulți localnici pe unde să mergem. 😊 [...și cea de lângă platoul de la intrare.] Imediat lângă platou vei vedea indicatorul de intrare în Rezervație, unde deja vei începe să vezi primele narcise.  Pe măsură ce vei înainta pe potecă, vei vedea din ce în ce mai multe pâlcuri de narcise și vei fi învăluit de mireasma lor... până te vei trezi înconjurat de gingășiile astea minunate ale naturii! 😊 Și nu numai de narcise ci și de iriși și bulbuci de munte, specii la fel de vulnerabile. În numele lor (și al legii) te rugăm să le admiri de pe margine, benzile delimitatoare sunt puse cu un rost acolo. Și mai ales, NU le rupe și nu le călca. Lasă și generațiile următoare să se bucure de ceea ce te bucură pe tine acum! [Respectă, admiră, protejează! 🤩] Noi am ales să mergem mai târziu în zi, nu de dimineață, și să rămânem pănă mai târziu spre ora 18, când nu mai erau decât foarte puțini vizitatori.  Așa ne-am putut bucura de toată splendoarea locului, de frumusețea albă și delicată a narciselor, punctată din loc în loc cu violetul aprins al irișilor, de trilurile de seară ale mierlelor și privighetorilor „mixate” cu viorile greierilor și de parfumul îmbătător al naturii. Absența oamenilor lasă natura să se desfășoare în largul ei și totul se simte mult mai intens. Poiana Narciselor este unul din locurile acelea care probabil au inspirat cele mai frumoase versuri și cele mai frumoase scene din basme. Loc fermecat, incredibil de frumos, spectacol floral... indiferent ce cuvinte s-ar folosi... sunt insuficiente. [Biodiversitate încântătoare 😍] Pentru că zona este mlăștinoasă, noroioasă (când plouă mult se formează adevărate bălți), nu ar strica să iei în bagaj niște ghete impermeabile sau cizmulițe din cauciuc ușoare... în niciun caz nu veni să vezi narcisele cu adidașii ăia albi buni, da?! 😉 Și... atenție la căpușe! Încă de prin anii ’60 ai secolului trecut, pe Colina cu Mesteceni (platoul de la intrarea în Rezervație) se desfășoară, în fiecare an, Festivalul Narciselor. În duminica ce mai apropiată de ziua de 21 Mai (sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) pe scena din lemn și în jurul ei primăria din Șercaia organizează o sărbătoare câmpenească tipică, animată cu muzică live, dansuri populare, mâncare și... aglomerația specifică. [Atmosferă de „festival”... sigur s-ar putea mai bine! 😊] În 2021 participanții la Festival au avut parte chiar de un concert susținut de Filarmonica Brașov, sub sloganul, extrem de inspirat „Ia cu tine doar Muzica, lasă Narcisele în Poiană” – un semnal de alarmă cu privire la faptul că în rezervație sunt în fiecare an din ce în ce mai puține flori, dar și un apel la necesitatea protejării acestora. 😊 [poienile-cu-narcise-dumbrava-vadului-3.jpg]

În centrul triunghiului format de localitățile Odorheiu Secuiesc din județul Harghita, Baraolt (Covasna) și Rupea (Brașov), la aprox. 33 de km de Cheile Vârghișului, se află o rezervație naturală de tip avifaunistic unde îți recomandăm să faci un popas dacă te afli în trecere pe DJ 131. Sau dacă ești cazat în zonă și ești în căutare de răspunsuri la întrebarea „ce să fac și ce să văd pe aici / prin Harghita?”. 😊 [Vedere din DJ, venind dinspre Baraolt.] Popasul păsărilor de la Sânpaul este o zonă umedă unde prosperă specii de plante hidrofile (păpurișuri, stufărișuri), care asigură condiții de hrană și cuibărire pentru numeroase specii de păsări. Unele făcând popas în migrațiile lor către nordul sau sudul continentului, altele cuibărind și crescându-și puii aici. Și pentru că multe dintre ele sunt protejate, câteva aflându-se chiar pe lista speciilor în pericol de extincție, în anul 2000 o zonă de câteva zeci de hectare a fost declarată arie protejată, fiind inclusă în aria de protecție specială avifaunistică Dealurile Homoroadelor – la rândul ei parte a rețelei ecologice europene Natura 2000. Ce face specială această rezervație e că, în funcție de perioada anului, aici pot fi observate foarte ușor multe specii de păsări, peste 250, singura condiție fiind respectarea unui regulament strict. Cele mai bune perioade sunt martie-aprilie, la venire, respectiv octombrie, la trecerea pe aici a păsărilor călătoare aflate în exodul lor anual. E bine de știut că zona de protecție a fost instituită pe câteva dintre heleșteele unei ferme piscicole, care au fost amenajate relativ recent, în perioada 1982-1984, la Sânpaul, localitate componentă a comunei Mărtiniș. În 2003 ferma a intrat în proprietate privată însă, atât pentru pescuit sportiv cât și pentru observarea păsărilor, accesul este permis cu respectarea unui regulament, care poate fi consultat pe panourile amplasate în locul amenajat pentru parcare, marcat pe harta noastră. Sau în galeria foto a acestei recomandări. [Cabana unde trebuie să-ți anunți vizita în rezervație, unde poți și lăsa mașina.] Odată lăsată mașina aici (gratuit), având în vedere că vei traversa un teren privat, este necesar să ceri permisiunea de vizitare a rezervației la căbănuța unde se încasează taxa de pescuit pe lacul catch & release, aflată chiar lângă parcarea menționată mai sus. Dacă vrei să vizitezi rezervația în perioada 1 decembrie – 1 aprilie, când sezonul de pescuit sportiv este închis, poți încerca să ceri acordul de traversare a terenului în ferma piscicolă aflată vizavi de localizarea de pe harta noastră. Însă sunt șanse foarte mari ca în această perioadă să nu vezi prea multe păsări. Apoi, după ce traversezi drumul județean, vei intra pe traseul de vizitare care te va duce pe un dig - în dreapta căruia este o baltă care și ea găzduiește multe păsări iar în stânga, o mlaștină de vreo 35 de hectare unde se află de fapt aria naturală strict protejată. Principala regulă pe care trebuie să o respecți este să deranjezi cât mai puțin păsările, adică să mergi încet și să nu faci gălăgie. Și foarte important, mergi doar pe drum/cărare, sub nicio formă nu trece gardul! Nu uita să iei la tine un binoclu, apă și protecție solară, pălărie, șapcă... [Intrarea pe traseul de vizitare.] După ce ieși de pe dig vei merge pe un drum de pământ care te va scoate înapoi la drumul județean și în dreapta, vei ajunge din nou la parcare, pe un circuit de vreo 3 kilometri. Mergi pe drumul de pământ în liniște și vei putea vedea și aici, între el și baltă, multe păsări, în principal berze, ieșite la vânătoare. Când ieși la drumul județean, dacă faci stânga, după vreo 30 de metri o să vezi la dreapta un alt drum de pământ, pe care poți urca spre vârful dealului, bucurându-te de un view panoramic asupra întregii salbe de lacuri. Dacă mergi în liniște, e posibil să observi și aici multe berze hrănindu-se. [Cele două bălți ale rezervației, văzute de pe dealul dinspre Baraolt.] Odată întors în parcare la mașină, dacă n-ai chef de plecare poți să mai zăbovești un pic: mergi pe drumul de pământ care trece pe lângă căbănuța unde se încasează taxa de pescuit, printre cele două lacuri dedicate pescarilor. După ce treci de casa cu punct de observație a păsărilor (părăsită), vei ajunge la vestigiile unei exploatații de suprafață a sării datată în perioada post-romană (primele secole ale mileniului 1), unde încă se mai pot vedea niște grinzi rămase din perioada de funcționare...  În apropiere se află și o bornă Via Transilvanica. 

Prăpastia Lupului este un punct de belvedere aflat la o altitudine de 1262m, punct de popas pe traseul marcaj "cruce roşie" Drumul Roşu, care pleacă din Poiana Braşov şi duce până pe Vârful Postăvaru. [Prăpastia Lupului văzută dinspre Pârtia Lupului.] De fapt, sunt două puncte din care Prăpastia poate fi văzută de aproape. Unul este pe o porțiune a traseului ”Dumul Roșu” care trece prin pădure; în afară de peretele stâncos, din cauza copacilor (mai ales când sunt înfrunziți), de aici nu se poate vedea mare lucru. În schimb, este un loc bun de popas pentru o gustare, pe banca amplasată chiar la marginea prăpastiei. [Peretele Prăpastiei, văzut din locul de popas...] Un pic mai sus, după ce traseul trece de izvor și iese din pădure, urmărește drumul pietruit și după prima curbă, o să vezi clădirea unui post de transformare electrică. Mergi pe cărarea ce trece prin dreapta clăidirii și vei ajunge la un punct secret aflat pe „Drumul Roșu”: un punct de belvedere amplasat chiar deasupra Prăpastiei Lupului, de unde te vei bucura de o panoramă superbă asupra stațiunii (în jos - dreapta) și asupra unei bune părți a Țării Bârsei, cu Munții Piatra Craiului, Făgărașii, Dealurile Holbavului, Măgura Codlei și Munții Perșani, în fundal. 😍 - pentru mai multe detalii accesează recomandarea de traseu Drumul Roșu sau Belvedere Prăpastia Lupului. [...și din punctul de belvedere de mai sus.] De unde vine denumirea Prăpastia Lupului? Numele apare menționat pe unele hărți din sec. XIX însă despre originea toponimiei nu am reușit să găsim niciun document. Se pare însă că în zonă sălășuiau lupi, atrași aici de turmele de oi ce pășteau pe pajiștile din Hintere Pojana (Poiana de Sus, sau din Spate) încă din Evul Mediu. Prin sec. XIX a început să circule și o legendă, probabil inventată de ghizii locali, despre un cioban și câinele său pe nume Lup. Când turma lor de oi, aflată în zona de deasupra Prăpastiei, a fost atacată de o haită de lupi flămânzi, credinciosul Lup a început o luptă aprigă cu ei încercând să-i împingă departe de turmă, spre marginea prăpastiei. Dar au fost atât de îndârjiți încât au alunecat împreună, și lupii și câine, pierzându-se în hăul de sub ei și de atunci, în amintirea vitejiei câinelui locul a început să fie numit Prăpastia Lupului. Legenda mai spune că uneori, când vântul umblă printre brazi, se mai aude un lătrat lung și domol, ca și cum Lup încă ar păzi muntele.

Dacă te afli în zona Bran-Măgura-Zărneşti, merită să vezi Prăpăstiile Zărneştilor şi să faci acest traseu frumos, accesibil în cea mai mare parte chiar şi copiilor sau persoanelor cu dizabilităţi uşoare. Este de fapt un drum pietruit de aprox. 4 km care şerpuieşte de-a lungul unei văi seci în care pe alocuri mai curge şi un pârâu ce se dezvoltă spectaculos în timpul ploilor torenţiale de vară. Prăpăstiile Zărneştiului (sau Cheile Zărneştiului sau Valea Prăpăstiilor) sunt un rezultat al acţiunii apei: iniţial a fost un râu care a curs pe roci sedimentare - preponderent calcare - pe care le-a erodat şi le-a adâncit; în timp, cursul apei a trecut în subteran formându-se o peşteră care, după ce i s-a prăbuşit plafonul, a devenit un sector de chei de 2 km, foarte îngust şi cu pereţi înalţi, verticali, deosebit de spectaculoşi. Plimbarea este agreabilă, poţi face multe poze, uită-te tot timpul pe sus - dacă ai noroc poţi zări şi vestitele capre negre! Cum ajungi pe traseu:  În punctul Fântâna lui Botorog (localizat de noi pe harta atracției) se poate ajunge ușor cu maşina fie din Zărneşti fie din satul Măgura, dar ai în vedere că administrația locală a interzis staționarea pe acest drum din cauza aglomerației care se crea din cauza numărului mare de mașini parcate și care îngreunau accesul spre casă al localnicilor din satele vecine (Măgura, Peștera). Sunt totuși zone unde îți poți lăsa mașina fără a provoca probleme, fie unde lățimea drumului permite acest lucru fie în parcarea (uneori insuficientă pentru câte mașini ajung aici) aflată chiar la terminarea drumului asfaltat pe partea stângă, unde cândva era Cabana Gura Râului. Noi te-am sfătui să cauți un loc de parcare public în oraș și să pornești la pas spre traseu, chiar dacă asta înseamnă prelungirea duratei drumeției cu 20-30 de minute.    Dacă nu ești posesor de mașină te poți folosi de transportul în comun pentru a ajunge în Zărnești, din Brașov sau Râșnov (pentru detalii caută articolul de destinație 🔍 Zărnești din ghidul nostru, sau click aici). Iar dacă punctul tău de plecare este din localitățile învecinate (Bran, Moieciu, Șimon, Poiana Mărului) există firme private de transport care prestează servicii și către zona Zărneștiului; sau poți face autostopul. De aici, ţii tot înainte, pe drumul forestier care străbate Valea Prăpăstiilor. [La Fântâna lui Botorog.] Pentru că se află în Parcul Național Piatra Craiului, din luna mai până în luna octombrie este necesară achiziționarea unui bilet acces în valoare de 10 lei/persoană (valabil 7 zile). Acesta poate fi achiziţionat de la unul dintre tonomatele amplasate în Zărneşti, de la rangerii care patrulează în zonă sau online/SMS (detalii https://www.pcrai.ro/bilete).

Dacă e prima decadă a lunii lui mai și tu ai dorința de a ajunge într-un colț de rai, nu ezita să faci o excursie până în județul Mureș la Zau de Câmpie. Ai să găsești aici un picior de plai - ca în poveștile bunicilor - înțesat cu bujori de stepă (paeonia tenuifolia) roșii ca sângele pe un fundal verde smarald. Un tablou pe care cu greu poți să-l descrii, pentru că-i vorba mai mult de o stare pe care ți-o dă locul - și nu despre vorbe ... Aici la Zau de Câmpie este cel mai nordic punct din România unde poţi să găsești această plantă ocrotită prin lege, într-o Rezervație unică, declarată monument al naturii încă din 1932 - ce se întinde pe o suprafață de 2,5 hectare.  Dar să-ti povestim cum să ajungi: odată ajuns în Zau de Câmpie, în centrul localității ai să observi un rondou, iar dacă ești foarte atent ai să vezi și indicatorul care te ghidează spre Rezervație. De aici până la destinație mai sunt cam 5 km. Ia ca punct de reper biserica din Zau de Câmpie. Cel mai simplu este să foloseşti direcţionarea (pinul) din această recomandare: te va duce direct în Rezervaţie! Să ai în vedere că pentru ultima porțiune, drumul nu este asfaltat. Deci dacă vii cu o mașină cu garda joasă, ori vremea e una ploioasă, fii pregătit. 🙂 [Spre Rezervație venind dinspre Valea Largă.] Dar să ne întoarcem la povestea splendizilor bujori de stepă ce merită văzuți măcar o dată-n viață. Ceea ce ai să întâlnești aici este dăruirea primului custode și întemeietorul acestei rezervații, numit pe bună dreptate Tatăl Bujorilor, care a avut grijă de loc mai bine de 60 de ani - Marcu Sâncrăian. Povestea începe în 1926 când Alexandru Borza, fondatorul școlii românești de botanică și întemeietorul grădinii botanice din Cluj, vine în zonă cât să observe bujorii de stepă pe cale de dispariție. Ghid îi este Marcu Sâncrăian, pe atunci un copil de 9 ani, care primește ca datorie morală grija ca bujorii de stepă să nu dispară. Adult fiind acesta își continuă sarcina, într-o perioadă deloc fastă pentru visul său de salvare a minunatelor flori... Într-o zi soția lui i-a cerut să-i aducă pământ scos de cârtițele de pe câmp, pentru ghivecele de acasă. Văzând splendoarea florilor ei, se gândește să plaseze semințele bujorilor în mușuroaiele de cârtiță ce-i dădeau bătăi de cap în rezervație. Iar această întâmplare a fost decisivă pentru salvarea bujorilor, căci a funcționat, iar ceea ce ai să vezi în această gradină botanică naturală este munca susținută și dăruirea unui om ce a crezut într-un vis și într-o promisiune făcută. Și dacă tot vorbim despre povești frumoase, una te va întâmpina încă de la intrarea în rezervație - Legenda bujorului de stepă - care sună cam așa: ... cică a fost odată un împărat care avea doi fii: Zau se numea cel mare și Bota cel mic. Și într-o zi, Bota s-a îndrăgostit de fiica pădurarului - o fată minunat de frumoasă; doar că și Zau o plăcea, așa încât i-a pus gând rău fratelui său - să-l omoare pentru a-i rămâne mândra fată. Pe când se întorceau de la vânătoare, Zau îl împinge pe Bota în apă și acesta, în armură fiind, se îneacă. Aflând de moartea celui drag, fata s-a așezat pe pajiștea de lângă pădure și a plâns cu lacrimi de sânge; lacrimi ce atunci când atingeau pământul se transformau în bujori. Mai află despre rezervație că are două loturi: lotul A Rezervația de jos ce are 1 ha - unde ai să poți admira peste 30 000 de exemplare de bujori și lotul B Rezervația de sus ce cuprinde 2,5 ha (în 1950 aici se aflau sub 10 000 de exemplare, iar în 2014 deja se vorbea despre 20 000 de exemplare😮). Bujorul de stepă are o înălțime de 10 până la 30 de centimetri, crește în tufe, după ce sămânța ajunge în sol sunt necesari 5-7 ani până la prima înflorire. Înfloresc În perioada aprilie - mai în funcție de vreme, florile rezistă până la zece zile și se pot admira pe o perioadă de 2-3 săptămâni cu maxim de înflorire de 3-4 zile. [Tufă de bujori de munte. 😍] Pe parcela 1/ Rezervația de jos ai să vezi experimente făcute de Marcu Sâncrăian cu bujori plantați încă din 1981. Din cauza diferenței de altitudine, pe parcela 2/ Rezervația de sus, bujorii înfloresc mai târziu, iar asta este foarte bine pentru cei "întârziaţi". Intrarea este fără bani, doar cu respect pentru bujori 🥰  Atenție să nu-i calci, sunt poteci prin iarbă pe care e recomandat să mergi... [Nu rupeţi bujorii. Circulaţi numai pe potecă. 🙏] Parcarea este fără plată, iar dacă nu găsești loc în cea amenajată, cu siguranță găsești unde parca în apropiere, pe marginea drumului. 🙂 Meleagul te așteaptă cu condiția de a respecta zona, marcajele rezervației și natura. Înainte de a te porni la drum te poţi informa cu privire la starea drumului, acces şi stadiul de înflorire a bujorilor pe pagina de Facebook a Rezervaţiei.

- activitate suspendată temporar Muntele Bunloc (altitudine maximă de 1185m) este locul preferat de promenadă al săcelenilor şi o destinaţie facilă pentru amatorii de drumeţii uşoare. Aici a fost construită în anul 1933 prima trambulină de sărituri cu schiurile din România, pe o structură de lemn iar un an mai târziu avea loc și primul concurs. Până prin anul 1989 a funcţionat şi o pârtie de schi... Bunloc este în prezent unul din cele mai tari locuri de lansare pentru paraglading (zbor cu parapanta) din România! Iar asta poate şi pentru că aici este în funcţiune (încă) un vechi telescaun (lungime traseu 1662m, altitudine plecare 660m, altitudine sosire 1170m) cu ajutorul căruia pasionaţii îşi pot urca echipamentul de zbor până în vârf. Bine, poate fi folosit şi de drumeţii mai leneşi care nu vor să urce pe jos tot muntele 😄 oricum, este o aventură. De asemenea, când e zăpadă, poate fi unul din cele mai bune locuri unde să te dai cu sania în zona Brașov-Săcele! Tarife: 40 lei/persoană pentru o urcare, dus-întors 60 lei/persoană. Copiii până la vârsta de 5 ani gratuit. Copiii între 5-12 ani şi pensionarii beneficiază de tarife reduse: 20 lei/pers./sens sau 35 lei/pers. dus-intors. Atenţie: instalaţia funcţionează cu minimum 6 persoane plătitoare; dacă sunt mai puţin de 6 persoane la urcare, se va plăti un minim de 6 bilete; de ex., dacă sunteţi doar 2 persoane veţi plăti 120 lei pentru a urca dacă nu mai sunt alţi clienţi în acel moment; sau puteţi să aşteptaţi până se adună minimum 6.

“Tinovul este un tip special de mlaștină, o turbărie. Tinovul Mohoș este vecinul mai puțin faimos dar pe măsură de spectaculos al lacului Sf. Ana. Amândoi împart muntele Ciomatu, pe care împreună îl fac un loc unic în lume - cu ale lui cratere gemene, unul adăpostind un lac iar celălalt un colț de taiga, elemente fascinante și care parcă sfidează legile obișnuite ale geografiei.” Ciomatu este cel mai tânăr vulcan al munților Carpați și conform unor date științifice relativ recent publicate, este considerat activ, camera de magmă de sub munte fiind într-o stare semi-topită. În ultimul din cele 5 stagii de erupții pe care le-a avut, a devenit exploziv formând cele două cratere vizibile astăzi. Mohoș e craterul mai bătrân al vulcanului Ciomatu și s-a format în urma unei erupții acum 50.000 de ani. Craterul a acumulat apa din precipitații (la fel cum avea să facă și Sf. Ana mult mai târziu) și astfel s-a format un lac vulcanic. În urma erupțiilor ulterioare și sub impactul erei glaciare și al sfârșitului ei, lacul (la vremea respectivă) Mohoș a fost acoperit de 13 specii de mușchi de turbă, care în mii de ani l-au închis de sus în jos, l-au băut, l-au absorbit. Straturile din adâncime s-au transformat treptat în turbă - rămășițe de plante și mușchi semi-descompuse iar la suprafață cresc astăzi în continuare mușchiul și restul plantelor din habitat, specii relicte din era glaciară; relicte, nu relicve, pentru că au supraviețuit 😉 În prezent turbăria Mohoș este un colț de taiga, care se întinde pe o suprafață de 80 ha, pe care microclima locului a permis ca plantele adaptate la condiții mai puțin prietenoase, de aciditate și frig, să supraviețuiască. [O plimbare relaxantă pe un munte-vulcan activ 😊] Vizitarea unei mici părți din această lume „din altă lume” se poate face printr-un singur punct de acces (orice altă abordare poate fi periculoasă și este interzisă), doar în intervalul programului de vizitare, pe un traseu bine stabilit și doar însoțit de ghid. Intrarea te va duce pe un ponton care te poartă șerpuit printre ochiuri de lac și plante „ciudate”, neobișnuite pentru climatul nostru. Plecarea spre tinov se face din parcarea care deservește atracția principală, lacul Sf. Ana; la intrarea în parcare este și chioșcul unde se poate plăti taxa de acces în rezervație, de 40 lei/zi/persoană pentru cei care vin fără mașină, respectiv parcare de 50 de lei/autoturism, preț care acoperă accesul pentru 3 ore al tuturor ocupanților mașinii. În banii ăștia poți vizita și lacul Sf. Ana. Ce depășește 3h se taxează cu 2 lei pentru fiecare 30 de minute. Aceste taxe contribuie la întreținerea rezervației. [Din parcare, în stânga cobori spre lac, la dreapta mergi spre tinov.] Tinovul Mohoș poate fi vizitat doar între 1 aprilie și 30 octombrie (toamna, în funcție de condițiile meteo intervalul se poate prelungi dacă există solicitări), în intervalul orar 10-19 (prima intrare 10:15, ultima intrare 18:15). Tururile, exclusiv ghidate, se fac din oră în oră, la fiecare :15 (intrarea este corelată cu circulația microbuzului care asigură gratuit deplasarea persoanelor cu nevoi fizice speciale: persoane cu dizabilități cu un însoțitor, persoane în vârstă peste 65 ani, doamne vizibil gravide, copii sub 5 ani cu un însoțitor), iar orele de începere sunt respectate cu strictețe. Un tur durează 45-50 minute. De însoțire sunt responsabili doi ghizi, multilingvi (engleză, maghiară, română, italiană). [Turul începe cu o prezentare a florei și faunei.] Deplasarea pe ponton este necesară deoarece „pământul” dintre cele două ochiuri de lac ce pot fi vizitate e ud și moale, ca un burete. Lacul inițial avea 60 m adâncime, acum are 22. Ochiurile de lac sunt locurile unde în prezent se mai poate vedea apa lacului inițial. Apa este pe toată suprafața turbăriei dar nu se vede din cauza turbei și a vegetației crescute deasupra. În 1864, când locul a fost introdus în lumea științei, erau peste 220 ochiuri de lac; astăzi mai sunt doar vreo 20, din care 15 sunt cartate. Dacă o mlaștină obișnuită se formează de la fundul lacului spre suprafață, prin depuneri și aluviuni, cu turbăria este invers: mușchiul de turbă crește deasupra apei, ani la rând se îngroașă și, strat cu strat, avansează de sus în jos, spre fundul lacului. În același timp absoarbe apa lacului. Apa nu este eliminată, ci rămâne în turbă, ca într-un burete. Dacă nu crezi, poți să faci câteva sărituri, și o să vezi cum se formează valuri pe suprafața apei. Apa din lacuri este acidă, cu un pH cuprins între 3.1 - 6.5, are culoare aproape neagră și vizibilitate zero. Nu trăiesc pești. În schimb, zona le place și urșilor, căci pe tinov găsesc afine, merișoare; dar evită prezența omului. 😊 [Pontonul de acces pe tinov.] În mijlocul turbăriei/lacului stratul de turbă este subțire, de doar câțiva centimetri; la margine însă devine mai compact și ajunge până la cel puțin 10 m. De accea, la un moment dat pontonul se termină iar vizita se desfășoară în continuare „cu picioarele pe pământ”. Solul este sărac în minerale; de fapt el reprezintă sub 1% în turbă; parte din nutrienți plantele și-i iau din aer, prin intermediul vaporilor de apă, prin frunze. Spre marginile turbăriei însă proporția crește, sunt prezente mineralele și nutrienții necesari creșterii arborilor la dimensiuni normale. Toate aceste detalii speciale nu au ferit însă arborii de boli, pinii fiind (la data documentării) afectați de un dăunător imposibil de îndepărtat, fapt care face ca peisajul să pară pe alocuri apocaliptic (insecta a atacat multe păduri de pin din Europa și singura soluție a fost incendierea controlată a zonelor; asta nu se poate face însă aici, fiind vorba de o rezervație). [Cel mai mare lac care (încă) poate fi văzut în tinov.] Deși în trecut s-a încercat exploatarea turbei, tinovul a scăpat de distrugere (datorită faptului că apa din turbă se evaporă foarte greu), rămânând cel mai sudic loc cu specii de plante și microclimă tundriană, asemănătoare tundrei siberiene, printre puținele tinovuri din Europa centrală și de est dar unic prin prisma formării lui. [Vedere aeriană a tinovului.] Privește cu atenție dealurile din jurul tinovului. Ele sunt pereții craterului! Se poate observa o porțiune lipsă; aceea s-a dizlocat și a alunecat în lac când a avut loc erupția de la Sf. Ana. Merge un mic exercițiu de imaginație? 😉 Dintre curiozitățile locului:  • rozmarinul de tundră – plantă atât de otrăvitoare încât până și mierea produsă de albine din florile ei conține andrometoxină;  • afinul negru – renumit pentru conținutul de luteină, care îl face o plantă foarte bună pentru vedere; • roua cerului – plantă care și-a dezvoltat un mecanism de apărare împotriva înghețului: toamna seva se retrage în rădăcină (astfel nu îngheață), planta se usucă în totalitate, iar primăvara seva urcă din nou în plantă și aceeași frunză/plantă înverzește și își continuă viața; • aproape de baza versantului s-a format un “inel umed” - un cerc de pini care înconjoară tinovul și reține căldura acumulată în timpul zilei; noaptea, când vine aerul rece, se formează condens, care udă suprafața turbăriei, asigurând umiditatea necesară între ploi.  [Vegetație de tundră, unică în Europa centrală și de est. 😍] Dacă ți se face foame și nu ai venit cu nimic în rucsac, găsești în zona parcării minuturi sau langoși; și ceva băuturi. Și ca să ții minte excursia, poți să-ți găsești și un suvenir drăguț la magazinul dedicat. Și dacă vrei, poți înnopta în mașină cau camper, în parcarea cu program de noapte. În ceea ce privește comerțul, s-a pus la dispoziție strictul necesar, din raționamente de protejare a mediului.

În spectaculosul județ Caraș-Severin, în partea lui de sud, se află fermecătoarea Vale a Siriniei (sau Sirinei). În aproximativ 18 kilometri, micul râu sapă în calcarele Munților Clisurii un șir de chei înguste dar voluptuoase, mărginite de creste semețe și abrupte. [În Cheile Siriniei. 😍] De la Cozla, unde Sirinia își aruncă apele în Dunăre, o poți lua în amonte, pe Drumul Județean 47, ce leagă Berzasca de satul Bigăr; este asfaltat, deci accesul este ușor, fie că vrei să mergi cu mașina, cu bicicleta sau chiar pe jos. Indiferent de varianta aleasă, traseul îți oferă cât cuprind ochii, într-o expoziție somptuoasă, aceleași tablouri amețitoare. Oprește-te, respiră, admiră natura, viața, istoria. Autoritățile vor fi instalat deja (așa ne-au garantat când am vizitat zona și discutat) panouri indicatoare cu obiectivele la care să te oprești pe parcurs. De jos în sus, sau dinspre Dunăre spre satul Bigăr 😊: Mănăstirea medievală Sirinia - descoperită în 2002, face parte dintr-un număr de douăzeci de mănăstiri menționate în izvoare otomane ca existând în Banat. Mai toate au fost distruse în conflicte și același este și cazul celei de pe Valea Siriniei. Deşi din popor zona era cunoscută de mult sub denumirea “La mănăstire”, construcția în sine a fost scoasă la lumină, în sens cât se poate de propriu, relativ de curând având în vedere cât este de veche, la o revărsare a râului. Din săpăturile arheologice efectuate ulterior s-au mai tras câteva concluzii. Se crede (pe baza analogiilor cu monumente similare din regiune) că ar fi fost construită în jurul anilor 1400 iar hramul care i s-a atribuit a fost acela al Sfântului Nicolae. Într-o poieniță pe malul râului, acoperită cu vegetație (și plină de fragi dacă nimerești perioada lor) se poate vedea astăzi doar conturul unei construcții în forma specifică a bisericilor creștine. [Ruinele Mănăstirii Sirinia.] Din regiune nu lipsesc nici eroii legendari și poveștile lor de curaj. Munca râului se întretaie cu aceea a personajelor mitice când vine vorba de stâncile șlefuite, jgheaburile repezi, înălțimile enigmatice. Prințesa Sirinia își ascundea chipul în aceste păduri și își îmbăia nurii în cascadele cristaline, ferită de privirile bărbaților, care văzând-o puteau înnebuni de atâta frumusețe. Iovan Iorgovan (un Hercule al Banatului) a ucis Hidra pe malurile râului cu nume de prințesă iar sângele monstrului a lăsat până azi urme stacojii pe stâncile ce mărginesc albia; stânci care au căpătat puteri magice de vindecare. Erou și cal cu puteri supranaturale, și-au lăsat și ei amprentele pașilor în piatră, spre aducere aminte și povestire. Le poţi vedea pe toate în locul numit „La Jgheaburi”. [Stânca de turmalină, înroşită de sângele Hidrei.] Mai sus pe drum te mai poți opri și la cascada Podul Înalt ori la Pișători. În ciuda numelui prozaic acest din urmă loc este de o frumusețe și o spectaculozitate rare; o atmosferă de jurassic te înconjoară și te simți ca într-un alt univers, în care râurile izvorăsc din cer. ["La Pişători" 😊] Dacă părăsești asfaltul (care duce mai departe către satul Bigăr) și umărești cursul râului vei găsi cascada Rizna, cam după 6 km de drum forestier. Zona aceasta nu este recomandată pentru mașini. [Locul unde părăseşti asfaltul ca să ajungi la cascada Rizna.] Cheile Siriniei fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Turismul etic și responsabil este cea mai bună variantă pentru explorarea zonei.

"Vârful lui Roman" este o destinație relativ nou apărută pe harta turismului vâlcean însă, după ce o vei vizita, probabil te vei întreba așa cum am făcut-o și noi: oare de ce nu am descoperit-o mai devreme?!  La o altitudine de aproape 1700m, undeva în inima Munților Căpățânii, în golul alpin, "Vârful lui Roman" promite să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane ale țării noastre în viitorul apropiat. De îndată ce ajungi aici, vei înțelege de ce: peisajul este unul deosebit, o înlănțuire parcă nesfârșită de culmi care te așteaptă să le iei la pas. Fiecare anotimp are farmecul lui aici așa că ești binevenit oricând. În lunile iunie-iulie este foarte probabil să găsești bujorul de munte înflorit, o specie de floare protejată prin lege, cu petale mici de culoare roz, care crește aici în abundență. [Bujori de Munte.] În timpul iernii te poți bucura din plin de zăpadă și de activitățile legate de aceasta. Există deja inaugurată o primă pârtie de schi de aproximativ 700m cu instalație de telescaun, însă este în plan și deschiderea celei de-a doua cu o lungime de aproximativ 5000m. De precizat totuși că, la momentul de față, pârtia nu este la cele mai înalte standarde iar instalația de telescaun nu funcționează tot timpul. Oricum, planul pe termen lung include peste 50 de kilometri de pârtii de schi dar și multe alte facilități precum hoteluri cu SPA și piscine în aer liber și chiar și un campus universitar. 😮 Pe lângă peisajele superbe pe care le oferă, "Vârful lui Roman" este și punctul de plecare pentru unele drumeții pe măsură. Un exemplu în acest sens este traseul care urcă la vârful Ursu (2134m) prin Curmătura Piatra Roșie (aflată la aproximativ 6km de Vârful lui Roman, de aici mai rămânând aproximativ o oră de urcat până în vârf). Desigur, există numeroase alte trasee, te poți informa la fața locului asupra lor (întrebând oamenii locului/urmărind pancartele) și, mai apoi, alege ce crezi că ți se potrivește. O altă atracție a zonei este și frumoasa Mănăstire Alina Maria ridicată de un antreprenor român în memoria fiicei sale. [Mănăstirea Alina Maria.] Accesul către "Vârful lui Roman" se face prin satul Romanii de Sus. Ca să ajungi aici, trebuie să părăsești DN67 chiar înainte de intrarea în orașul Horezu (pe sensul dinspre Rm. Vâlcea) și să urmezi DJ669. În drumul tău vei trece (mai mult sau mai puțin evident😊) și prin Romanii de Jos acolo unde îți recomandăm să oprești și să vizitezi mănăstirea Hurezi, monument construit la sfârșitul anilor 1600 și intrat între timp în patrimoniul mondial Unesco. [Biserica Mănăstirii Hurezi.] Odată ajuns la păstrăvăria aflată la ieșirea din Romanii de Sus (o poți folosi ca punct de reper, se află la circa 4 km de mănăstire), trebuie să ții tot înainte drumul principal (care este forestier de altfel) și după aproximativ 13 km ai ajuns la destinație. Atenție însă, această ultimă porțiune de drum forestier poate fi dificil (dar nu imposibil) de parcurs cu o mașină normală, starea drumului, deși în general bună, putând fi afectată de condițiile meteo. Pentru perioada de iarnă recomandăm tracțiune 4x4 și lanțuri antiderapante.

Masivul Bucegi, asemuit de mulți cu o cetate naturală apărată de abrupturi masive, ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov, la intersecția hotarelor aflându-se portdrapelul - cel mai înalt vârf al acestora. Cu cei 2.507m ai săi, Omu se află în top 10 al vârfurilor României peste 2500 metri (al cărui lider este Vf. Moldoveanu - 2.544 m). În multe locuri e prezentat ca fiind pe teritoriul județului Dâmbovița, în altele pe cel al județului Brașov însă conform ANCPI ( Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), Vf. Omu se află în județul Prahova, pe teritoriul administrativ al orașului Bușteni. [„Cetatea” Bucegilor, văzută dinspre Nord.] La fel ca Babele, Omu are o legendă legată de stânca antropomorfă aflată pe vârf: se pare că un cioban, amăgit de cețurile care învăluie muntele mai tot timpul anului, s-a rătăcit și a ieșit direct pe vârf, deasupra norilor. Unde, pentru că nu se dumirea încotro să se întoarcă, a început să blesteme amarnic. Atât de amarnic încât l-a supărat pe însuși Dumnezeu, care drept pedeapsă l-a transformat în stânca masivă, pe care în zilele noastre sunt montate plăcuța cu numele și tricolorul ce marchează cel mai înalt punct al muntelui. Se mai spune despre acești munți plini de taine, acoperiți doar cu mușchi și licheni, presărați cu bolovani și cu iarbă bună doar pentru hrana animalelor că dacă Dumnezeu n-ar fi interzis omului să locuiască în Bucegi, i-ar fi împodobit cu păduri și ar fi semănat plante... [Vârful Omu.] La baza stâncii se află Cabana Omu (cabana din România aflată la cea mai mare altitudine), care este deschisă doar pe durata sezonului cald (dar și atunci se mai întâmplă să fie închisă, în cursul săptămânii). Deși, grație amplasării în vecinătate a stației meteorologice, beneficiază de gaz metan și energie electrică, cea mai veche cabană din Bucegi (cu o primă „versiune” construită pe la sfârșitul anilor 1800) pare încremenită în anii de început: toaletă „turcească” (o gaură în pământ, într-o „cutie” din lemn, în care e aproape imposibil să respiri) cazare la prici (în cele mai elementare condiții), fără acces la energie electrică. Singurul lucru care mai salvează cât de cât situația este mâncarea, simplă dar gustoasă; de apreciat este efortul celor care au preluat administrarea cabanei, care, printre altele, cară tocmai de jos inclusiv apa folosită la spălatul veselei în care se gătesc și servesc cele câteva feluri de mâncare disponibile în fiecare weekend din sezonul cald.  Datorită stației meteo, unde sunt tot timpul două persoane de serviciu, Vârful Omu este considerat a fi cel mai înalt punct din Carpați locuit permanent. [Cabana și stația meteo, cu Omu privind spre cer între ele.] Și pe cât e de înalt, pe atât e de ușor de ajuns pe el. Se află la doar 2,5-3 ore de mers lejer (doar pe ultima porțiune porțiune vei avea parte de un urcuș susținut) de cabana Babele – unde se poate ajunge (și) cu telecabina. O variantă un pic mai ieftină decât telecabina, mai ales dacă sunteți mai mulți, e să mergeți cu mașina până la cabana Piatra Arsă; de aici până pe Omu veți avea de mers trei-patru ore (în funcție și de cât de mult veți poposi la Babe și Sfinx, cu care vă veți întâlni pe drum). [„Casa Omul pe vârful Omului” în anul 1926] Traseul de platou spre Vf. Omu, marcat Bandă Galbenă, e ușor, pe o cărare ce poate fi parcursă chiar și pe bicicletă. Singura treabă care poate crea niște mici probleme este durata de aprox. 7 ore și distanța de aprox. 17 kilometri (dus-întors) între Cabana Piatra Arsă și vârf. [Plecare pe Bandă Galbenă, de la Piatra Arsă.] Dar există și alte variante mai solicitante, capăt a numeroase trasee care pornesc din satele și orașele dimprejur:  Bușteni - pe Jepii Mici, marcaj bandă Albastră, 3-4 ore până la Cabana Caraiman (traseu cu grad ridicat de dificultate, închis iarna). De la Cabana Caraiman poți continua pe o variantă ușoară, cu o oră până la Cabana Babele de unde vei mai avea de mers aprox. 2,5 ore până la Vf. Omu pe traseu marcat BG (în total aprox. 7h); fie pe varianta mai grea dar și mult mai spectaculoasă, care te duce (marcaj Punct Albastru) pe ruta expusă Brâna Mare a Caraimanului, spre Crucea Eroilor, de unde pe marcaj Cruce Roșie, pe Valea Coștila (pe lângă releu) se intră pe traseul de „promenadă” Bandă Galbenă spre vârful Omu. - prin Poiana Văii Cerbului – Valea Cerbului – Vf. Omu; marcaj Bandă Galbenă, durata 6-7 ore, grad ridicat dificultate. Sinaia  – via Drumul de Vară (Cota 2000) – apoi pe marcajul Bandă Galbenă până la Piatra Arsă, Cabana Babele până pe Vârf ; depinzând de modul în care ajungi la Cota 2000 (pe jos sau cu instalațiile de cablu), traseul poate fi mai greu sau mai ușor, cu o durată de 6-8 ore. Râşnov - via Cabana Mălăieşti (alt. 1720 m), pe marcaj Bandă Albastră. Durata: 7-8 ore; până la cabana Mălăieşti 3,5-4 ore. Dificultate mediu/dificil. Bran - din Șimon (capătul drumului asfaltat) pe marcaj Triunghi Galben până la Valea Gaura apoi marcaj Cruce Roșie până pe Vf. Omu; se poate face și circuit, cu coborâre prin Șaua Bătrâna (Bandă Roșie) și Poiana Guțanu (Triunghi Roșu + Bandă Albastră); total circuit, aprox. 12 ore, 29 km, dificultate mediu/dificil (sursa: Munții Noștri). - din Valea Porții: pe Valea Gaura (marcaj Cruce Roșie), 6h 30min;  pe Culmea Ciubotea (marcaj Triunghi Galben), 6-7h; pe Culmea Clincea și refugiul Țigănești (marcaj Bandă Roșie), 7h. Toate variantele sunt de dificultate mediu/dificil. Padina - cabana Padina - Şaua Strunga – Şaua Bătrâna – Vf. Doamnele – Vf. Omu; marcaj Bandă Roșie, durata 5h; mediu, iarna recomandat doar drumeților experimentați. Peștera - Hotel Peştera – Valea Obârşiei – Vf. Omu; marcaj: Bandă Albastră, durata: 3 ore. Traseu periculos iarna. [Vedere din Valea Gaura.] Am aflat de foarte mulți turiști ajunși în plimbare la Babe și Sfinx care, păcăliți de vremea frumoasă și de reputația „ușoară” a traseului, au hotărât să urce până pe Vf. Omu, în pantaloni scurți, teniși și cu un rucsăcel în care aveau cel mult un bidonaș cu cola. Și au coborât de acolo plouați, deshidratați și la limita șocului hipotermic, sau recuperați de salvamontiști. Vremea pe platoul Bucegilor este foarte imprevizibilă, există numeroase povești despre ninsori, chiar viscolite, la sfârșitul primăverii sau la începutul toamnei; nu degeaba a apărut legenda Babei Dochia, care și-a lepădat cojoacele și a înghețat, surprinsă de iarnă. Așa că, nici să te gândești să pleci spre Omu fără un echipament adecvat (inclusiv schimburi și ceva mai gros de rezervă), fără apă și fără mâncare. Chiar dacă vara poți mânca (și bea) la Cabana Omu, pot exista momente când cabana este închisă sau mâncarea gătită s-a terminat. [Porțiunea finală de urcuș 😍] Nu uita să plătești tariful de vizitare a Parcului Natural Bucegi, cel mai facil este online – păstrează dovada de plată dacă ai de gând să revii în următoarele trei luni și nu va mai trebui să plătești 😉 

Datorită numeroaselor trasee de drumeție și a instalațiilor pe cablu din Poiana Brașov, Vârful Postăvaru este unul dintre cele mai accesibile piscuri din munții României, care poate fi „cucerit” și de persoane aflate nu tocmai în cea mai bună formă fizică; doar să fii echipat pentru drumeție (în niciun caz cu șlapi!) și să ții cont de condițiile atmosferice! [Vedere iarna/vara de la Telecabina Capra Neagră.] Poţi ajunge pe Vârful Postăvaru în mai multe feluri: • pe jos, la capătul traseului de drumeție marcat Cruce Roșie care pornește din Poiana Brașov; pentru detalii caută în aplicație traseul 🔍 "Drumul Roşu": Poiana Braşov - Cabana Julius Römer Postăvaru - Vf. Postăvaru • cu telecabina Capra Neagră, a cărei stație terminus este foarte aproape de baza vârfului • cu telecabina Kanzel (care pleacă de lângă Telegondola Poiana Brașov) - din stația terminus vei mai avea de mers aprox. 500m pe ultima porțiune a traseului Drumul Roșu • cu Telegondola, de la stația terminus vei mai avea de urcat aproximativ jumătate de oră până pe Vârf, urmărește marcajul Cruce Roșie/Bandă Albastră. [Vedere de la Telecabina Capra Neagră Sosire.] Indiferent cum ajungi aici, merită efortul şi/sau banii! Vei avea la picioare, de la 1800m, toată Ţara Bârsei (cu Braşov, Săcele, Ghimbav, Codlea până hăt-departe spre Munţii Piatra Craiului şi chiar Munţii Făgăraşului) dar şi Valea Prahovei (cu Predeal şi Munţii Bucegi în prim-plan); în plan depărtat vei vedea Muntele Piatra Mare şi Muntele Ciucaş; toate astea, bineînţeles, dacă este senin  🙂 [Panoramă către Brașov și Depresiunea Țării Bârsei 😍] Înainte de ajunge la platforma de observaţie din vârf, vei avea de parcurs o porţiune de câteva zeci de metri cu stânci foarte alunecoase - îţi recomandăm să fii echipat cu încălţăminte de trekking/drumeţie şi să urci/să cobori cu atenţie, fără grabă! [Vf. Postăvaru văzut de la Telegondolă-Sosire.]